,,Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui’’(Matei 5, 7). Dumnezeu l-a creat pe om din iubire şi a sădit acest simţământ Dumnezeiesc în fiecare fiinţă umană. Prin urmare, starea firească a omului este aceea în care iubeşte pe Dumnezeu, Creatorul său, dar şi pe aproapele său, care este orice om. De-aici decurge milostenia pentru cei aflaţi în nevoi, deoarece niciodată nu vei întoarce spatele celui pe care-l iubeşti. Aşadar, milostenia este o formă de manifestare a iubirii frăţeşti. Cel care a experiat roadele milosteniei, a constatat că Dumnezeu întoarce înzecit binele făcut aproapelui, în casa celui milostiv.
Grija de căpetenie a fiecărui om este mântuirea sufletului său. Mântuirea se lucrează în viaÅ£a pământească ÅŸi este dată ca o răsplată pentru faptele cele bune ale omului. Fără fapte bune, fără milostenie, mântuirea nu este posibilă. Åžtiind aceasta, diavolul a pus în mintea anumitor oameni gândul contrar, anume că faptele bune nu ajută la mântuire, ar fi inutile, credinÅ£a este suficientă pentru a intra în împărăţia lui Dumnezeu. AÅŸa s-a ajuns la învăţătura diavolească numită sola fide, ceea ce însemnă numai prin credinţăse poate mantui omul. Autorul acestei rătăciri pierzătoare de suflete a fost Martin Luther, în secolul al XVI-lea. Acesta s-a despărÅ£it de ereziile catolice pentru a întemeia propriul său sistem de erezii, numit protestantism sau luteranism.          ÂPentru Luther nu au contat adevărurile revelate de Dumnezeu, deasupra acestora a pus, în chip luciferic, propriile sale păreri. Când a tradus Sfânta Scriptură în germană, un filolog i-a atras atenÅ£ia asupra multelor erori pe care le-a comis. Răspunsul a fost unul stupefiant: ,,Este aÅŸa, pentru că aÅŸa vrea Luther’’.Când a citit Epistola Sfântului Iacov, a constatat că aceasta arată desluÅŸit ÅŸi apăsat că faptele bune sunt absolut necesare pentru mântuire, ceea ce nu se potrivea cu părerile lui. Atunci a numit această, scriere nou-testamentară, în chip batjocoritor, ,,epistola de paie’’, a rupt filele pe care era tipărită Dumnezeiasca Epistolă ÅŸi le-a aruncat în apă! Ce cutezanţă! Ce blasfemie!
Revenind la învăţărura Sfintei noastre Biserici, vom remarca faptul că Dumnezeu Se milostiveşte spre noi chiar înainte ca noi să făptuim cele ale milosteniei. Dacă însă facem din milostenie o preocupare constantă a vieţii, nădejdea mântuirii este deosebit de puternică. Dumnezeu nu va lăsa nerăsplătită niciuna din faptele noastre de milostenie.
Preot Ioviţa Vasile
Iar acum in zilele noastre la ,,sinodul” cretan asemenea rătăcire cf punctului 6 a fost recunoscut ca ,,biserica”