Decenii de-a rândul ecumeniștii români își justificau prezența in cmb, povestindu-ne câtă misiune ortodoxă fac ei în rândurile celorlalți și zelul cu care-L propovăduiesc ei pe Hristos. Vorbe de clacă, vorbite ca să nu tacă, deoarece ei erau în acele adunări babilonice o cantitate neglijabilă, nebăgată în seamă. Jocurile le făceau cei mari, românașii se conformau directivelor, veneau acasă și le puneau în practică cum, de altfel, fac și-n zilele noastre. Prezența lor în acea babilonie iudeo-masonică a fost și este o teribilă lepădare de Hristos.
De fapt, această lepădare s-a produs cu mult înainte, oarecum individual, atunci când de pe băncile Facultăților de Teologie tinerii studioși merituoși au fost ademeniți cu bani, onoruri, măriri deșarte, ranguri în administrația bisericească sau perspectiva accederii în scaune episcopale. Atunci s-a semnat pactul cu diavolul, atunci s-a produs căderea, adică lepădarea de Hristos. Drumul apucat atunci se dovedește a fi fără întoarcere, căci nimeni nu cutează să se lepede iarăși de satana, preferând traiul tihnit adus de avantajele enumerate mai sus.
Odată făcut acest pas fatidic, lepădarea de Hristos devine practică zilnică, ascunsă cu grijă îndărătul unor aparențe. De aceea am și spus că dumnealor doar joacă roluri de episcopi, fiind, în fapt, nu slujitori, ci uzurpatori de calități ecleziale. Sinodul tâlhăresc din Creta a fost prilej de lepădare pentru participanți, inclusiv pentru cei care au refuzat să semneze, deoarece au dispărut în anonimat, nemaifăcâd nimic în sensul apărării Sfintei Credințe Ortodoxe.
Adunarea de constituire a crislamului, cu participare ,,ortodoxă,, , ce-a fost? Ce poate fi înhăitarea cu vrăjmașii de moarte ai Mântuitorului Hristos, evrei și musulmani, decât o înfricoșătoare lepădare? Să străbați sute de kilometri spre un loc unde nici măcar nu se pomenește numele lui Hristos, să pretinzi că întemeiezi o nouă religie, iată o cutezanță diabolică. Și vom vedea cum, încet-încet crislamul își va întinde tentaculele, deoarece ecumeniștii români au dovedit o uimitoare docilitate când a fost vorba de directivele venite de la vrăjmașii Bisericii noastre.
Pe muntele Sinai s-a produs o nouă lepădare. Ritualul satanic prin care s-au spart tablele legii și înlocuirea lor cu poruncile idioate globaliste, reprezintă o lepădare publică de Dumnezeul Adevărului, o despărțire explicită de Creator, o uzurpare a măreției Dumnezeiești printr-un politeism antropomorf imbecil și spurcat.
În sfârșit, ajungem la adunarea cmb (consiliul mondial babilonic) de la Karlsruhe. Reprezentanții sodomiților mondiali sunt primiți cu brațele deschise și li se acordă drepturi depline, egalii ortodocșilor. Sataniștii sunt și ei reprezentați, că doar nu puteau lipsi trimișii diavolului, declarați pubic. Ecumeniștii români au motive de mândrie patriotică, așa cum am mai spus, deoarece Ioan Sauca de află în vârful piramidei babilonului cmb, secondat de nefericitul Nifon de la Târgoviște
Sfântul Apostol Petru a s-a lepădat de Hristos de trei ori. A găsit drumul de întoarcere la Mântuitorul. Aceștia de-acum sunt într-o satanică sarabandă a lepădărilor, căreia, vom vedea, doar sapa și lopata îi vor pune capăt.
Un lucru vreau să accentuez cu deosebire. Cu cei care s-au lepădat de Hristos nimeni nu poate intra în comuniune. Raportul cu ei poate fi doar de cârdășie. Să ne ferească Bunul Dumnezeu de această vicleană cârdășie, nu cumva să primim și noi pedepsele celor care s-au lepădat.
Presbiter Iovița Vasile
Mă uitam acum acum ce se petrece și în Biserica Ciprului, o serie de episcopi care totuși aveam niste așteptări de la ei , să vedeți cum sau sucit la 180 de grade,
Asa să ne ajute Dumnezeu, parinte!
Sa ajute Dumnezeu tuturor.
Blackout-ul lui Arafat
Zoe Dantes 23 Noiembrie 2022
Vă era dor de el? Nici mie! Cum a fost el, mititelul, spălat de toate relele după ce a venit duamna! Cum care duamnă? Aia blondă a „celui mai puternic” om al planetei. Omul care uită unde se află și ce status are. Da’ nu mai contează! Duamna a venit si după căteva ore, Raed a fost „spălat” de toate relele. S-a retras puțin ca să aibă timp să vă facă exerciții. De Blackout. Cu „jaca de pele” din dotare.
În Mediaș, lângă Sibiu. Acolo în curte la șăfu’ ăl de e turist de profesie. Așa că trei zile și trei nopți stați în frig, întuneric și făra nici o sursă de energie. Să vadă matroana curvelor, U,E,, că sclavii execută ordinele. Pe bani mulți! Pe care-i încasează specialistul.
Mediașul tace! Vă place bag seamă sa fiți cobai.
O să vină specialistul cu slugoii lui să vă învețe mă, cum să supraviețuiți. Serios? Păi voi supraviețuiți așa de 70 de ani. Aveți și voi niște stâne pe acolo? Aveți și voi niște ciobani autentici? Eu zic să scoateți ciobanii din stâne în prima linie. Cu niște toiage în mână. Că ei așa supraviețuiesc la stână!
Nu. Nu împotriva lupilor. Că sunt cu mare respect față de lupi. Împotriva hienelor. Să vă învețe ciobanii cum e cu supraviețuirea. Pe Arafat mai ales! Că vezi tu, Arafate, ciobanii nu au nevoie de sepepiști. Ei au câni de stână care fac cât tot sepepul la un loc și mai au cultul libertății. Ăsta e grav! E ca un virus! Nu trece cu nimic! Nu există antidot și nici seringa vieții.
Ei trăiesc în blackout de la începutul lumii. Sursele lor de lumină sunt Cerul și pădurea. Și vorbesc cu amândouă! Într-o limbă străină ție. Nu au nevoie de energie și de bancomate. Că toată averea lor e în suflet și în legătura directă cu El.
Așteptăm cu nerabdare mascarada. O să vă ascundeți sub pat sau o să stați în spatele ciobanilor?!
O să vă pună Arafat în genunchi, sau o să-i demonstrați specialistului ce înseamnă să fii supraviețuitor în răspântie de imperii?
Și ca să aveți lumină, eu zic sa faceți niște focuri!
Ca alea de la stână!
Mituit ca să tacă
Maria Diana Popescu 20 Noiembrie 2022
Vrei să protestezi române? Pune-ţi pofta-n cui! Nimic nu mai poţi recuceri pe frontul acestor vremuri cumplite, cu stăpîniri străine. Mai ales cînd stăpînul de la palat nu-i deloc român. Poţi cere acuzator, cu glas tare, prin orice mijloc, o minimă moralitate şi seriozitate politică? Nicio şansă! După cum vedem, exaltarea nebuniei politicianiste a dus la distructiva criză internă, care a zguduit din temelii harta socială, economică şi siguranţa naţională. Străinii ne-au confiscat suveranitatea Țării, ceea ce ne îndreptățește să-i dăm din nou dreptate Marelui Român care, cu peste o sută de ani în urmă, a scris: „Cine-au îndrăgit străinii/ Mânca-i-ar inima cânii,/ Mânca-i-ar casa pustia/ Şi neamul nemernicia!…”.
Dacă ţara ar fi fost bine păzită, nu ne-am fi aflat pe marginea acestui hău, cotropiţi de trupe străine şi cu mîna întinsă la organismele financiare gonflate ale Occidentului, nişte mafioţi internaţionali generatori de datornici, necesari pentru a-şi justifica existenţa ca instituţii creditoare. Contextul politic al ultimilor ani, creat de nevrednicii guvernanţi de la Bucureşti, a devenit pistă de decolare şi aterizare a trupelor militare şi financiare de comando pe teritoriul stors de vlagă al economiei româneşti. „Mormanul de fier vechi” al lui Neulander jr., alias Petre Roman, de la finele lui 1989, geme azi sub povara unui deficit enorm, cancerigen pe termen lung poporului nostru. Românii n-ar trebui să se mai încreadă în falsele mesaje optimiste aruncate în eter de către membrii Guvernului marionetă. Mesajele lor sînt doar noţiuni de teorie politică manipulatoare, copii fidele ale gogoşilor vîndute de „Europa liberă” în ’89, ce nu-şi mai pot găsi aplicabilitatea în contextul istoric actual, oricît de promiţătoare par auzului.
Viaţa reală a românilor se înrăutăţeşte de la an la an, în cele din urmă, sărăcia şi sărăcirea Ţării tot prin stomacul lor trece, nu prin cel al specialilor fraudulos plătiţi. Românii sînt folosiţi doar ca masă de „alegători”, pentru a vota lipsa de scrupule a politicienilor, care nu s-au gîndit niciodată la bunăstarea oamenilor. Jos, la coarnele plugului, – că de la tractor la plug ne-am întors – în spitale, în şcoli, în ştiinţă, în companiile străinilor sau la sapă, românul învăţat cu munca şi cu nevoia şi-a văzut mereu de treabă, şi-ar fi trebuit plătit regeşte pentru contributivitatea în folosul ţării. „Dacă munca ar fi fost bună, ar fi fost luată de boieri”, spune un proverb popular. Explicabil atunci, de ce s-a inventat meseria de politician pe viaţă! Chiul, huzur, putere, lene, trădare şi bani nemunciţi din taxele românilor.
Ce se va întîmpla în viitorul apropiat, dedesubtul liniei trase, după război şi criza multidimensională? România nu va fi prea curînd un stat puternic economic, pentru că nu este lăsată să funcţioneze ca un stat de drept. Românul e tot mai scîrbit de lupta pentru putere a politicienilor, pentru că nici nu încape vorbă despre lupta pentru intrarea în normalitatea atît de necesară, dacă luăm în calcul opera dezastrului economic şi social, creat de aceştia, destabilizarea în care a fost adusă ţara de către mereu aceiaşi guvernanţi, schimbaţi doar la pempărşi şi rotiţi de la un mandat la altul. Indiferent de programul lor guvernare luat cu copy-paste, niciunul nu va conţine implantul necesar schimbării în bine a României, iar nota de plată uriaşă a tuturor crizelor, tot din buzunarul cetăţenilor este achitată de peste trei decenii, de parcă populaţia ar fi conspirat împotriva integrităţii morale a clasei politice.
Reprimat cînd îşi cere drepturile constituţionale, românul este „mituit” periodic să tacă, cu pachete ieftine: făină, ulei, orez, conserve, de proastă calitate, strînsură de gunoaie de pe fundul vaselor de la cumătra UE., ca să mai atenueze versiunile interne ale scumpirilor nejustificate, pentru care guvernanţii s-au vîndut stăpînirilor externe. Românul a plătit şi plăteşte toate pagubele dezastruoase ale guvernărilor posdedcembriste. Românul apăsat de nevoi, românul trist, jefuit mafiotic, aflat la cheremul analizelor şi sondajelor; aruncat în crizele capitaliste, cînd însuşi capitalismul ca sistem este pus sub marele semn al îndoielii. Capitalismul acesta perfect pentru cei care au furat căciula de astrahan a poporului, dar dezastruos pentru norodul rămas fără căciulă. Guvernanţii profiturilor uriaşe, vînzătorii de pămînt strămoşesc, de fabrici, de neam şi de ţară, sînt azi boierii capitalismului, afiliaţi mafiei mondiale, specializată în războaie, în jafuri financiare, în acapararea puterii, a zonelor de influenţă, în subjugarea popoarelor prin îndatorare, capabili să facă orice pentru a transforma omul în robotul gata să cumpere iluziile lor cu efecte letale.
Cît vor mai fi dispuşi românii să tolereze? Ei nu cer decît normalitatea unui trai decent, atîta timp cît clasa politică şi alte categorii profesionale se lăfăiesc în opulenţă, mormane de bani şi bunăstare. Toate guvernările postdecembristede pînă acum au practicat un lung şir de ordonanţe, legi şi decizii oneroase! Toţi reformatorii de pînă acum au reuşit doar să bulverseze societatea românească, să arunce în aer mediul social şi economic. La toate acestea adăugăm corupţia stufoasă şi generalizarea la vîrf a acestui fenomen. Într-o Românie aruncată forţat pe piaţă străină de capital, lipsită total de experienţă, capitalismul a dat naştere unor sisteme economice şi juridice malformate din start, dificil controlabile şi foarte uşor de manipulat de legislaţia colonialistă, care ne-a confiscat tot ceea ce a mai rămas din placa turnantă a economii de stat, a suveranităţii şi siguranţei naţionale. Momeala aruncată românilor, „Vrem o ţară ca afară!”, a prins bine! Acum nu mai avem nici economie, nici ţară suverană… singura definiţie valabilă fiind „taraba lui Ali Baba și cei 40 (?) de… «investitori strategici»”. „Bravos, naţiune! Halal să-ţi fie !”.
Prăbuşirea eului celui vechi
Părintele Mucenic Ilarion Felea
Când ideile religioase se impun dintr-odată conştiinţei şi fiinţei noastre, avem o convertire subită. Aici nu mai este vorba de o luminare treptată a conştiinţei pentru a o stăpâni, ci de o iluminare, care cucereşte năpraznic fiinţa noastră la o nouă viaţă religioasă, curată şi desărvârşit sfântă. În acest caz ideea şi-a acumulat atâta energie în subconştient, încât deodată izbucneşte ca lava unui vulcan şi schimbă fizionomia morală şi spirituală a convertitului. Eul cel vechi este dărâmat într-o clipă şi înlocuit spontan cu omul cel nou. Prăbuşirea eului celui vechi în convertirile subite este de regulă însoţită şi de semne exterioare care nu mai aparţin explicaţiilor psihologice, ci direct harului şi atotputerniciei lui Dumnezeu. Aşa încât psihologia explică ceva, dar nu totul în actul convertirii, îndeosebi convertirea subită, cum este cea a Sfântului Apostol Pavel din calea Damascului, de cele mai multe ori scapă observaţiilor şi lămuririlor ei.
Preot Ilarion V. Felea, Convertirea creştină, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu, 1935, p. 7
Când preotul nu-i predicator destoinic, credincioşii sunt siliţi să sufere multă pagubă sufletească
Sfântul Ioan Gură de Aur
Negreşit, o viaţă îmbunătăţită poate să ne ajute mult la săvârşirea poruncilor lui Dumnezeu, dar n-aş putea susţine că ea săvârşeşte totul. Ce tărie va putea să-i dea cuiva viaţa sa îmbunătăţită, când începe lupta pentru credinţă şi când toţi luptă cu argumente din aceleaşi Scripturi? La ce-i va folosi mulţimea de sudori, când după acele osteneli cade, din pricina grozavei lui ne- ştiinţe, în erezie şi se desparte de trupul Bisericii? Cunosc mulţi oameni care au păţit aşa. Care-i câştigul strădaniei lui? Nici unul!
Şi, la fel, nu-i de nici un folos o credinţă sănătoasă alături de o viaţă stricată. Din pricina asta, mai mult decât toţi, trebuie să fie iscusit în astfel de lupte cel care a primit sarcina de a învăţa pe ceilalţi. Chiar dacă el rămâne nezdruncinat şi nu-i vătămat cu nimic de cei potrivnici, totuşi, credincioşii care nu sunt destul de întăriţi în credinţă, dacă ar vedea că povăţuitorul lor este înfrânt şi că nu mai poate răspunde celor potrivnici, nu pun înfrângerea lui pe seama neştiinţei lui, ci pe seama şubrezeniei învăţăturii. Şi astfel, din pricina neştiinţei unui singur om, este aruncat poporul cel mult în cea mai adâncă prăpastie a pierzării. Chiar dacă credincioşii nu trec cu totul de partea potrivnicilor, totuşi sunt siliţi să pună la îndoială învăţăturile în care credeau până atunci; nu mai pot crede cu aceeaşi tărie în învăţăturile de care mai înainte se apropiau cu credinţă nezdruncinată.
Înfrângerea dascălului strecoară atâta tulburare în sufletele credincioşilor, încât răul sfârşeşte prin a-i îneca.
Cât prăpăd şi cât foc se adună pe ticălosul cap al acelui dascăl pentru fiecare suflet pierdut, nu-i nevoie s-o afli de la mine, că tu însuţi ştii destul de bine acestea.
Este oare mândrie, este oare umblet după slavă deşartă, că n-am voit să ajung pricina pieirii atâtor suflete şi că n-am vrut nici să atrag asupra mea o pedeapsă mai mare decât aceea care mă aşteaptă acum dincolo? Cine ar putea-o spune? Nimeni! Afară numai dacă cineva ar vrea cu tot dinadinsul să mă ţină de rău pe degeaba şi să filosofeze pe seama nenorocirilor altora.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Tratatul despre preoţie, Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti 2004, pp. 147-148
Ce este duhul lumesc?
După căderea protopărinţilor noştri din Rai oamenii au petrecut după poftele trupului, făcând voile trupului şi ale simţurilor: după dumnezeul acestei lumi, după stăpânitorul puterilor văzduhului, adică duhul care lucrează acum în fii neascultării… (Efeseni 2. 1-3). Despre duhul lumesc, Sfântul Simeon Metafrastul spune că: «După căderea lui Adam din Rai, cugetele omului s-au făcut pământeşti şi tind în jos, iar cugetul omului care în Rai era simplu şi bun s-a amestecat cu cugetul trupesc al păcatului. De atunci în jurul inimii omului roteşte acoperământul întunericului adică focul duhului lumesc, care nu lasă mintea să creadă sau să iubească pe Dumnezeu şi nici să împlinească Voia Lui cea Sfântă. »
De aceea mai uşor este să îndrepţi cu mâinile o bară groasă de fier beton încâlcită decât să îndrepţi mulţimea gândurilor încâlcite lumeşti care au ajuns în cuget asemenea unei funii groase – cugetarea sau modul de a gândi lumesc. Pentru aceasta Biserica Ortodoxă se roagă prin rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, ca să ne dea Dumnezeu duhul gândului smerit. Pentru că de nu vom avea gândul smerit la sfârşitul vieţii pământeşti vom merge unde ne va trage duhul lumesc, în iad. Duhul lumesc devine prin păcate duh diavolesc. Când diavolul aruncă seminţele faptelor rele în inima creştinului, iar acesta le primeşte cu bucurie, ele vor începe să încolţească şi să prindă rădăcină. Iar dacă nu suntem atenţi ca să curăţim inima noastră cu darul Duhului Sfânt şi prin faptele bune creştine, ele se vor înmulţi şi vor creşte. Din acest moment diavolul se poate îndepărta de la noi pentru că de acum este sigur că ne vom conduce după patimile noastre la tot lucru rău şi pierzător de suflet. Deci, dacă facem păcate de moarte, duhul patimii respective ne va conduce la tot lucru rău.
Părintele Hristofor, Duhul Lumesc, Duh Antihristic, Editura Panaghia, Botoșani,2004, pp.5-6
Umblați în dragostea lui Dumnezeu!
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat
Să ne apropiem, așadar, strigând Celui ce ne-a făcut din lut: „Întoarce-Te, Doamne, din Cer, și milostivește-te spre noi, că noi suntem lut și Tu ești Cel ce ne-ai plăsmuit pe noi”.
Luați jugul bunătății, purtați povara cea ușoară, cea liniștitoare și plină de blândețe și odihna sufletelor. Căci este oglinda curată a slavei Atotțiitorului, Care ne preschimbă pe noi în chip al nestricăciunii, în duhul nestricăcios.
Dar se spune că cei cuvioși, care au păzit cu sfințenie pravila sfântă, se vor sfinți. Dar cine este cel cuvios? Potrivit celor scrise, cel ce „seamănă” în Duhul, din Duhul va secera viață veșnică.
Umblați în dragostea lui Dumnezeu, în cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu, urmând celor smeriți și urechea astupându-v-o de la neascultare, țineți-vă departe de orice cuvânt al împotrivirii.
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, Cuvinte ascetice, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 91
Sfântul Atanasie cel Mare scrie:
„De trei ori în viață trebuie să ne naștem. O naștere este ieșirea din sânurile de mamă, când adică din pământ pe pământ ne aducem, iar celelalte două ne sunt de la pământ către cer, din care una este mulțumitoare, adică aceea pe care o avem prin dumnezeiasca baie a Botezului, iar alta – a treia – este din Pocăință și din ostenelile cele bune. Şi într-aceasta – a treia – suntem noi acum”.
Nașterea a doua, din apă sfințită, prin harul Duhului Sfânt, face din om o făptura nouă (2 Cor. 5:17). Lucrarea aceasta e tainică, neînțeleasă de minte, căci ar putea să spună cum se spală sufletul de păcate și se sfințește în «baia nașterii a doua și prin înnoirea Duhului Sfânt» (Tit 3:5). N-a priceput-o nici Nicodim și n-o putem pricepe nici noi. Căci e taina dumnezeiască, lucrare sfântă, care se aseamănă cu suflarea vântului, pe care numai o simțim, dar nu o putem urmări.
«Vântul suflă unde vrea»… Nimeni nu-l poate opri, nimeni nu-i poate arăta calea, dar în același timp, toti știu că fără ajutorul vântului, viața pe pământ ar fi cu neputință.[…]
Fiecare creștin primește focul Duhului Sfânt, în taina Sf. Mir. Atunci se pune pe sufletul lui pecetea darului Duhului Sfânt (Ef. 1:13; 4:30), atunci primim cu toții arvuna Duhului în inimile noastre (2 Cor. 1:21-22; 5:5). Mare taină!… Sfânta și duhovnicească lucrare!… Acesta este botezul cu foc (Mt. 3:11), menit sa ardă buruienile păcatelor din suflete, să țină mereu trează conștiința, inima curată și veșnic aprinsă iubirea de Dumnezeu și de oameni.
Carul de foc a înalțat pe Ilie la cer; focul Duhului Sfânt ne sfințește și astfel ne pregătește sufletele pentru înălțarea la cer.
Există un foc al iadului și un foc al cerului. Focul iadului e chinul păcătoșilor; focul cerului e mântuirea drepților. Focul iadului e osânda, focul cerului e fericire negrăită. Focul iadului e durere, focul cerului e bucurie și pace fără de sfârșit, în Duhul Sfânt.
Fiecare creștin, dupa ce a primit pecetea și arvuna Duhului Sfânt în inimă e dator să lucreze astfel, încât să nu-l întristeze, ci să-l țină aprins și rodnic, până la moarte, întocmai ca Sfinții Apostoli. Prin credință, prin rugăciune, prin iubire, prin urmarea Evangheliei și primirea Sfintelor Taine, dumnezeiescul foc arde cu flacăra tot mai mare pe vatra inimii noastre.
Preot Ilarion V. Felea, Pildele Mântuitorului, Fundatia Justin Pârvu, 2014