Hermann Goering a fost numărul 2 în ierarhia nazistă, fireşte, după Adolf Hitler. Cât rău au făcut aceşti satanişti făpturilor lui Dumnezeu, ştie numai Atotputernicul. Vom şti şi noi la Dreapta Judecată. Istoria se opinteşte şi acum să desluşească multiplele aspecte ale răului imens, revărsat asupra lumii, datorită acestor demenţi, care au însângerat, cu cruzime de fiare, neamul omenesc. Lui Goering îi datorăm acea stupidă zicere: Dacă Fuhrerul vrea, doi plus doi fac cinci. El are o explicaţie simplă şi adevărată, privitoare la ascensiunea sataniştilor germani spre vârfurile puterii şi la toate atrocităţile pe care aceştia le-au comis. Să nu uităm a sublinia că Hitler şi şleahata sa de nebuni au ajuns la putere prin vot democratic, liber exprimat de admirabilul popor german. Iată conţinutul unui text pe care l-am primit zilele trecute:
,,În urmă cu aproximativ 75 de ani, Hermann Goering a depus mărturie în procesul de la Nurnberg (având calitatea de acuzat, n.a.) Fiind întrebat: ,,Cum ai făcut ca poporul german să accepte toatre acestea?
El a răspuns: ,,A fost foarte uşor, nu are nicio legură cu nazismul, are legătură cu natura umană. O poţi face într-un regim nazist, socialist, comunist, într-o monarhie şi chiar într-o democraţie. Singurul lucru care trebuie făcut pentru a înrobi oamenii, este să îi sperii. Dacă reuşiţi să găsiţi o modalitate de a speria oamenii, îi puteţi face să facă ceea ce doriţi’’.
Antihriştii globalizanţi străini şi români au găsit modalitatea: acest blestemat virus, în numele căruia au suspendat Constituţia, suprimând toate drepturile şi libertăţile pe care aceasta le garanta. Le-a garantat atât de bine, încât n-a mai rămas nimic din ele. Chiar v-aţi gândit vreodată că un preşedinte este garantul Constituţiei? Nu fiţi naivi. Ca să speii un popor trebuie să scoţi armata cu blindatele sale în stradă, să mobilizezi toate forţele represive îndobitocite de propagandă, să şantajezi, să ameninţi, să arunci cu bani împrumutaţi în dreapta şi în stânga. Nimic din toate acestea n-ar fi fost posibil, dacă nu ar fi existat televiziunile greţoase şi blestemate, cumpărate şi ele cu bani murdari, care primesc teme de manipulare.
Pentru ca ideile naziste să fie transpuse în viaţa poporului român, era nevoie să avem un neamţ, şi-l avem în persoana lui KW Iohannis. Alături trebuia să-i stea un musulman necredincios, şi a fost livrat Arafat. Guvernul meu, al lui Iohannis cel imparţial, a fost încredinţat ungurului hibrid Ludovic Orban.
Hermann Goering şi-a desăvârşit ,,opera’’ vieţii sale, sinucigându-se, în 1945. Ideile sale demente au rămas şi sunt aplicate cu succes de neo-naziştii antihristici, care stau la cârma ţării cu încolăciri de şarpe.
Presbiter Ioviţa Vasile
Aceste orori precum nazismul si bolsevismul au fost sponsorizate de sionisti, „procesul” acestora fiind pur si simplu o mascarada
Au finantat nazismul si au avut parte de lagarele de concentrare. Au inventat islamismul, si acesta s-a intors impotriva lor. Fiecare sa traga concluziile ce se impun. Doamne ajuta.
Planul Barbarosa prin ceea ce numeau germanii Lebensnaum s a folosit de mitul”URss pregateste ofensiva contra Germaniei”,cu scopul clar ca in 194o sa intre in razboi cu sovieticii.Aceeasi tactica,istoria se repeta,aceleasi scenarii,aceeasi ofensiva de la tarmul romanesc pontic cu destinatia Peninsula Crimeea.La fel la fel la fel.Deosebirea ca in loc de nemti,piesa e acum cu americanii care ii zgandare pe rusi si ma face sa cred ca o fi acelasi plan Brbarosa pt Romania,Ukraina,Rusia,Grecia,Serbia probabil cu o alta denumire americana in loc de cuvantul Lebensnaum dar faptele aceleasi pt ca e un plan de inlocuire si subjugare a natiunilor in urma cuceririlor de razboi.Nu vedeti ca nazista cipuire seamana cu cartelele naziste de alimente si numarul de inmatriculare cu fier inrosit pe mana de la Auschwitz.
https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Opera%C8%9Biunea_Barbarossa
Da, este credibil ce spuneti. Ne putem astepta la orice de la acesti specimeni care se socotesc stapani ai lumii. Dumnezeu cu noi si nimeni impotriva noastra.
Singura deosebire fata dece a fost atunci este ca atunci era cu forta, acum este cu mult mai sofisticat si viclean
”Din gura unei ciori…”
”Din gura unei ciori, doar «cra» va ieși”, spune un proverb. Tot astfel, din gura unui măgar, răgete vor ieși, iar din gura unui bou, muget se va auzi. Din gura omului bun însă, cuvânt bun va ieși, iar din gura celui rău, cuvânt rău va ieși. ”Omul cel bun din comoara lui cea bună scoate afară cele bune, pe când omul cel rău din comoara lui cea rea va scoate afară cele rele” (Matei 12, 35).
Un izvor este fie curat, fie murdar, în funcție de apa ce se află în adâncul pământului. Este apa curată? Curat va fi și izvorul. Este apa murdară? Apă murdară va izvorî și izvorul. Ce este în inima noastră, aceea va grăi și gura noastră. Inimă grea, cuvinte grele. Inimă smerită, cuvinte smerite.
”Din cuvintele tale te voi judeca, slugă vicleană” (Luca 19, 22), spune Domnul.
Așadar, ca să înțelegi ce ascunde aproapele tău, lasă-l să vorbească. Din gura lui, îi vei cunoaște inima.
”Cum puteți să grăiți cele bune, de vreme ce sunteți răi?” (Matei 12, 34), le-a spus Hristos fariseilor.
Și ”gura omului grăiește din prisosul inimii lui” (Luca 6, 45). Voi da un exemplu practic privitor la acest verset: într-un rezervor punem apă astfel încât rezervorul se umple până sus și dă pe dinafară. Ceea ce dă pe dinafară este de prisos. Tot astfel, cuvântul ce se revarsă din gură. Așadar, omul rău, când vorbește cu pace, nu ”își revarsă” conținutul inimii fie de frică, fie de rușine, fie din varii motive. Însă înlăuntrul lui, unde nimeni nu-l vede, ”are loc un dezastru!”
Când se supără, își pierde controlul, exteriorizându-și răutatea până atunci ascunsă. O să-l auzi spunând lucruri nemaiauzite. De pildă, se prea poate să auzi o mamă să înjure, să-și ocărască și să-și blesteme copiii.
Apoi, când îi trece supărarea, să zică: ”Ce am pățit, ce am făcut, ce am spus copiilor mei?!” Vedeți? Cuvintele pe care le-a spus această mamă în supărarea ei nu o reprezintă, fiindcă, în acel moment, nu vorbea sinele ei ”firesc”.
De aceea, orice vorbește aproapele la supărare nu trebuie să luăm ”de bun”, deoarece este ”ieșit din minți”, mai precis este ”ieșit de sub control”.
Omul bun vorbește din preaplinul inimii lui. Din smerenie, o să spună puține lucruri, Când se va supăra, va spune și el, la rândul lui, lucruri pe care le ascundea în inimă. Nu va rosti, desigur, lucruri urâte sau blasfemii, deoarece astfel de lucruri sunt străine inimii lui curate. Pur și simplu o să ridice vocea, spunând câteva cuvinte care sunt de prisos.
De exemplu, ați putea să vi-l imaginați pe Cuviosul Paisie Aghioritul mânios și rostind cuvinte nepotrivite?
Și totuși, Apostolul Pavel a spus magului Elima: ”fiule al diavolului, cel plin de toată viclenia și de toată înșelăciunea” (Faptele Apostolilor 13, 10). Dar acestea le-a spus cu pace, din prisosul inimii lui.
Ne ”scapă” însă un ”amănunt” fundamental. Sfântul Pavel mai întâi ”a fost inundat de Duhul Sfânt” (Faptele Apostolilor 7, 9(, și apoi i-a spus lui Elima ”fiule al diavolului…”, așadar aceste cuvinte nu au fost din inima lui.
Ceva asemănător s-a petrecut și cu Sfântul Ștefan. Și-a ”jignit” compatrioții pentru necredința lor, denumindu-i ”tari în cerbice” (Faptele Apostolilor 7, 51) și fanatici. Și totuși, fața lui strălucea ”ca o față de înger” (Faptele Apostolilor 6, 15). Aceasta este dovada că vorbea în Duhul Sfânt, în timp ce noi vorbim sub stăpânirea patimilor, înnegrindu-ne și mai mult sufletul deja întunecat.
Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Vorbele pot răni – Cum să nu greșim prin cuvânt”, Editura de Suflet Editura Tabor, București, 2019
Situatia se inraitateste de la o zi la alta, nu departe de Marea Egee, in Caucaz situatia se inrautateste, este vorba despre Armenia si Azerbaigian, o stire de ultima ora anunta ca turcii au doborit un avion armean
Nimeni nu si doreste razboi.Stiti unde ma duce gandul?Sa se extinda pe la Georgia.
Povestea picăturii de…IUBIRE
A fost odată ca niciodată un ucenic care îl întreba pe Bătrânul său:
– Care este lucrul care mă îndepărtează de adevăr ?
Avva îi spuse:
– Nu eşti singurul care este departe de adevăr, mai sunt şi alţii. Îţi voi spune douăsprezece povestioare care îţi vor părea simple. Trebuie să te gândești la ele până când le vei înțelege și vor căpăta pentru tine proporții uriașe… și chiar mai departe, până vor deveni din nou simple.
Prima poveste:
A fost odată ca niciodată o picătură într-un Ocean ce spunea că nu există Ocean. Tot astfel se întâmplă cu mulţi oameni. Traiesc înlăuntrul lui Dumnezeu şi spun că nu există Dumnezeu.
A doua poveste:
“Vreau să fiu liberă” spuse picătura de apă din mijlocul Oceanului; şi oceanul în dragostea sa a ridicat-o la suprafaţă.
“Vreau să fiu liberă” spuse din nou picătura de apă şi soarele auzindu-i glasul o aşeză într-un nor.
“Vreau să fiu liberă” spuse picătura încă o dată şi norul o eliberă, iar aceasta căzu din nou în Ocean.
A treia poveste:
O picătură intelectuală este o picătură intelectuală, dar nu mai aparţine Oceanului.
A patra poveste:
“Nici o picătură nu are nici o valoare” spuse picătura din mijlocul Oceanului.
A cincea poveste:
“ Există un lucru de care mi-am dat seama, fără nici o îndoială, eu sunt mai importantă decât oceanul” , spuse picătura din ocean.
A şasea poveste:
“Nu voi putea niciodată să ajung la Ocean” spuse picătura din Ocean.
A şaptea poveste:
“Oh, ce-mi pasă mie de Ocean ” spuse picătura din Ocean.
A opta poveste:
Era odată o picătură care-şi regreta soarta; la urma urmei, ea era în mijlocul Oceanului şi nu ştia nimic despre Ocean.
A noua poveste:
O picătură din Ocean chemă toate celelalte picături să i se alăture pentru a se răscula împotriva Oceanului.
A zecea poveste:
“Prin puterea cu care am fost investită” spuse picătura din Ocean, toate cele care nu gândiți ca mine, de astăzi sunteți excluse din Ocean.
A unsprezecea poveste:
“Tu te afli în mijlocul iubirii mele” îi spuse Oceanul picăturii de apă. Dar picătura nu auzi Oceanul pentru că era plină de iubire pentru altă picătură.
A doisprezecea poveste:
“Dacă aş putea cuprinde” gândi o picătură, fiecare picătură cu dragostea mea, atunci aş deveni Oceanul.”
Cum gândi aceasta, picătura începu să reverse dragostea sa asupra tuturor picăturilor, pe rând. Dar era o picătură care îi făcuse un mare rău şi deşi era capabilă de o mare iubire, picătura nu putu să o ierte. Și pentru că nu putu să-şi reverse dragostea sa asupra acesteia, nu putu să devină Oceanul.
Ucenicul îl întrebă pe Bătrânul său:
– A existat vreodată o picătura care a devenit Oceanul ?
Și Bătrânul îi spuse ultima sa poveste:
Era odată o picătură care căuta Pacea Oceanului, care căuta Profunzimea Oceanului. Dorinţa îi era mare şi puterea de iertare îi era mare şi deodată Oceanul îi spuse:
“Tu şi cu mine, noi suntem una.” Și Oceanul îsi deschise larg braţele si îmbrăţişă picătura, şi tot ce aparţinea Oceanului deveni şi al picăturii.
Ea se pătrunse de pacea Oceanului, se întinse pe toată suprafaţa Oceanului şi prin profunzimea sa deveni salvarea lumii.
“Află astfel, o ucenicule, că Oceanul este plin de iubire pentru cei ce-l iubesc şi că-i primeşte în mareţia sa pe cei ce o doresc cu adevărat.”
“Dar ce se va întâmpla dacă o astfel de picătură devine murdară?” întrebă ucenicul.
Avva râse din toată inima:
“O picătură nu poate deveni atât de murdară încât oceanul să nu o poată curăţa”
”Pune, Doamne…”(n.m. Să se încredințeze și Sfinția Sa Părintele meu Duhovnic, că am pus început bun acestei patimi, care pe mulți îi stăpânește.)
”Pune, Doamne, strajă gurii mele și ușă de îngrădire buzelor mele” (Psalmii 40, 2) (Pune, Doamne, la gura mea lacăte și uși de protecție).
”Toate soiurile de fiare și de păsări, de târâtoare și de viețuitoare din mare se îmblânzesc și s-au îmblânzit de neamul omenesc. Dar limba, nimeni dintre oameni nu poate să o îmblânzească (Iacov 3, 7-8).
Cuviosul Nicodim interpretează: ”Acestea le spune dumnezeiescul Iacov în sens metaforic, nu ca să ne arate că este imposibil ca cineva să-ți stăpânească limba și să nu păcătuiască cu cuvântul, ci ca să arate cât este de greu sî o stăpînească cineva.” Ceva asemănător spune și Cuviosul Ioan Scărarul: ”Puțini sunt aceia care pot să țină apa care curge, fără să-i pună ceva în față. Încă și mai puțini sunt aceia care pot să îmblânzească o gură nestăpânită.”
Exemple:
Avva Aghaton a avut timp de trei ani o piatră în gură, ca să nu vorbească. Gândiți-vă ce a avut de ”îndurat” din cauza fiarei (a limbii – n.trad.), de câte ori a ”pățit-o”, astfel încât să ajungă în situația de a-și băga o piatră în gură!
Desigur, nu din cauză că judeca, sau calomnia, sau înjura. Pur și simplu, fie vorbea mai mult decât trebuie, fie trebuia să păstreze tăcere desăvârșită, dar nu reușea.
Același lucru este valabil și pentru Cuviosul Sisoe. Acesta spunea: ”De treizeci de ani nu Îl mai rog pe Dumnezeu să-mi ierte păcatele, ci doar să-mi ierte limba. În fiecare zi, din cauza ei, păcătuiesc.”
Cuviosul Pamvo era analfabet. Nu înțelegea psalmii și făcea, în acest sens, ”meditații”. La prima lecție, dascălul a analizat psalmul ”Pus-am gurii mele pază când a stat păcătosul împotriva mea (Psalmii 38, 2). Cuviosul, auzind acestea, s-a gândit și a spus: ”Dacă am grijă de limba mea, nu mai am nevoie de nimic altceva ca să mă mântuiesc.”
Au trecut șase luni și nu a a mai mers la dascăl. ”Unde ești? De ce nu ai venit?”, l-a întrebat dascălul.
”Trebuia mai întâi să respect ceea ce am învățat și după aceea să vin din nou. Totuși, nu am reușit.” Continuarea?
Au trecut de atunci cincizeci de ani. L-au întrebat: ”Cum îți merge? Ai pus în practică ceea ce ai învățat?”
Cuviosul Pamvo a răspuns: ”Am luptat patruzeci și nouă de ani și abia acum am reușit! Acum pot să spun: de câte ori am vorbit, nu am regretat!”
Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Vorbele pot răni – Cum să nu greșim prin cuvânt, Ed. Tabor, 2019
Leacul tristeții
Tristeţea duce la o stare atât de nesuferită şi chinuitoare, încât omul preferă să leşine sau să moară. Păzeşte-te de duhul tristeţii, căci de la el încep toate relele.
„Există două feluri de tristeţe, zice Sfântul Varsanufie. Prima este firească şi provine din slăbiciune, iar cealaltă provine de la demoni. Dacă vrei s-o deosebeşti pe cea diavolească, o vei vedea venind în ceasul când trebuie să te odihneşti. Şi în general, când vrei să faci vreo lucrare, tristeţea te face s-o laşi înainte de a o începe bine. Tu însă nevoieşte-te prin rugăciune şi vezi-ţi de lucrarea ta cu răbdare. Atunci, vrăjmaşul văzând că te rogi îndeosebi pentru asta, se depărtează, căci nu vrea să-ţi dea pricină de rugăciune”.
Când Dumnezeu vrea ca omului să i se întâmple o mare încercare, după cum scrie Isaac Sirul, îngăduie să cadă în mâinile împuţinării sufleteşti. Împuţinarea sufletească îi provoacă tristeţe intensă, iar tristeţea îi provoacă o stare de întunecare sufletească, care este o pregustare a gheenei.
Urmează duhul patimii, care naşte o mulţime de ispite: tulburare, mânie, mustrări, reproşuri, cugete murdare, mutări dintr-un loc în altul şi altele asemenea. Dacă vrei să afli cauza, îţi voi răspunde că este trândăvia ta, pentru că nu te interesezi să cauţi un leac pentru vindecare.
Leacul care îţi va asigura degrabă mângâiere sufletească este unul singur – smerita cugetare. Cu nimic altceva nu va putea omul să spargă zidul acestei răutăţi.
Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumeniţa, 2005,
MASCA NU E OBLIGATORIE LA ȘCOALĂ
DRAGI PROFESORI, NU VĂ LĂSAȚI TRANSFORMAȚI ÎN JANDARMI COVID
Haideţi să ne înţelegem, masca la ore pentru copii NU ESTE OBLIGATORIE, este doar o recomandare. Şi e foarte simplu de verificat: nu exista nicio posibilitate de a-i sancţiona. Trecem peste ieşirea lui Arafat care spunea să-i dăm pe copii afară de la ore. Aşa ceva este o imposibilitate rapid sancţionabilă, NU AVEM VOIE SĂ SCOATEM COPIII DIN ORE. Nici pentru întârziere, nici măcar pentru indisciplină. Nu putem să le scădem notele la purtare. N-are rost să adaug: nu putem să le dăm castane, să-i punem pe coji de nucă, să-i batem cu linia la palmă. Adică nu pot fi pedepsiţi deloc, deloc, deloc. Pentru că este vorba doar de nişte recomandări. Pot fi însă abuzaţi de o profesoară isterică, pot fi spălaţi pe creier că „aşa sunt responsabili” sau „e o chestiune de respect”.
Fireşte, o masă imensă de profesori şi-au dat acum arama pe faţă. Inculţi juridic ca nişte iobagi supuşi (dar, spre deosebire de aceştia, incapabili de răscoală), despotici şi abuzatori ca nişte căprari hârşiţi în spălatul creierelor recruţilor, au scos bau-baul cu “obligativitatea măştilor”, s-au repezit să-i manipuleze pe copii fără să-şi pună întrebarea cu ce preţ vor purta aceştia echipamente medicale pentru chirurgi, fără să se intereseze de efectele secundare nocive ale acestei schimbări. Ei, care ar trebui să fie modele de discernământ, de rectitudine morală, au devenit fuliile unei dictaturi sanitare stupide. Elementul uman, care este cel mai important după dimensiunea intelectuală a şcolii, s-a dovedit, vai, viciat şi profund dăunător.
Textul ordinului comun al ministrului sănătăţii şi ministrului educaţiei, cel care formulează recomandarea purtării măştilor de către elevi, suferă de foarte multe vicii de legalitate. Este anticonstituţional şi ilegal.
Un prieten jurist l-a atacat la Curtea de Apel Bucuresti. Săptămâna viitoare îl voi ataca şi eu la Curtea de Apel Cluj. Un alt prieten îl va ataca la Curtea de Apel Timişoara. Dacă cel puţin într-un singur loc va fi suspendat, pseudo-obligativitatea purtării măştilor de către elevi pică în toată ţara. Inima sus, avem nevoie de un complet de judecată care să aplice legea! Din păcate, pentru incultura juridică a profesorilor nu există alt leac decât să pună mâna pe carte şi să mai închidă televizorul.”
Radu Iliescu – Un text excelent și o atitudine de urmat