Bartolomeu din Constantinopol se pregăteşte să părăsească scena, pe care a jucat rolul de patriarh ecumenic vreme de douăzeci de ani, rol în care a fost distribuit de vrăjmaşii Bisericii noastre. Se pare că e o chestiune câteva săptămâni. După cum relatează UJO, starea de sănătate nu i-ar mai permite să continue, având în vedere cele două spitalizări de care a avut parte în Statele Unite. Ce rămâne în urma lui? O moştenire înspăimântătoare, şi când spun asta, nu mă joc cu cuvintele. La capitolul ,,împliniri’’ trebuie relevată contribuţia sa hotărâtoare la organizarea sinodului tâlhăresc din Creta, unde a fost negată Dogma unicităţii Bisericii, s-au încălcat Sfintele Canoane, a fost înlăturată cu sinodalitatea eclezială şi, extrem de grav, ecumenismul, cu tot cortegiul său de erezii şi rătăciri, a fost introdus oficial în Biserica noastră.
A doua ,,împlinire’’: a acordat tomosul de recunoaştere a grupării de golani mireni, înveşmântaţi ca episcopi, conduşi de Epifanie. A fost momentul în care Bartolomeu a provocat schisma în Biserică, la care ulterior s-au alăturat Petru al Alexandriei, Teofil al Ierusalimului, Ieronim al Greciei şi Hrisostom al Ciprului. Facem precizarea că Poporul Dreptcredincios de sub jurisdicţia celor cinci este străin de schismă. Şi mai trebuie spus apăsat că aceştia cinci nu sunt în raport de schismă doar cu Patriarhia Rusă, pe care au vătămat-o în nesăbuinţa lor, ci cu întreaga Biserica a Mântuitorului Hristos.
Acum despre neîmpliniri: a sfinţit catedrala din Bucureşti doar parţial şi nu va apuca s-o vadă sfinţită în întregime; nu a fost proclamat papă al Răsăritului, cum şi-ar fi dorit şi cum s-a comportat în anii din urmă; nu va fi el cel care va face unirea mincinoasă cu papistaşii din 2025; nu va apuca să dea curs invitaţiei IPS Teodosie de a vizita România. Mai avea pe agendă oareşce schisme sau tulburări în Bisericile din Muntenegru şi Macedonia de Nord.
Bartolomeu nu va muri nici de bătrâneţe, nici de vreo boală. Va pleca din lumea aceasta strivit de cele două păcate îngrozitoare, erezia şi schisma.
Ce va urma? Succesiunea pare a fi conturată. Elpidofor şi Emmanuel sunt cele două nume care se vehiculează şi dumnealor vor căuta să intre în graţiile americanilor, cei care-l vor desemna pe succesor. Împotriva Tradiţiei, împotriva Sfintelor Canoane. Aşadar, nici vorbă de o alegere canonică. Amândoi sunt ecumenişti de nădejde şi, oricum, rezerva de cadre a americanilor e mult mai bogată. Odată ales, omul se va prezenta la Constantinopol, se va reuni sinodul de vreo 15 ierarhi obedienţi, toţi oameni ai americanilor, care va spune că este cea mai bună alegere. Apoi instalarea în scaunul patriarhal, cu mare ighemonicon, festivităţi, telegrame de felicitare şi purcederea la treabă. Adică noul zis patriarh va continua opera lui Bartolomeu din punctul în care acesta a lăsat-o, cu un plus de vigoare.
Nu vă aşteptaţi la vremuri bune pentru Biserică. Persecuţiile se vor înăspri, interdicţiile vor fi mai multe, câinoşenia antihriştilor va spori, sataniştii şi sodomiţii vor fi încă şi mai răi, primejdia de moarte ne va pândi la tot pasul. Dacă am avea Credinţă suficient de puternică, ar trebui să ne bucurăm că Dumnezeu ne-a învrednicit să trecem prin aceste încercări. Ca slăbănog ce mă aflu, mă las în seama Bunului Dumnezeu, rugându-L să mă păzească de primejdia căderii.
Presbiter Ioviţa Vasile
Pleacă bartolomeu se pregătește daniel.
La vremuri noi – oameni noi.
Ne îngrozim numai când auzim ce oameni îl vor preceda pe Bartolomeu, numai când ne gândim în ce ape se scaldă aceștia
Ascultati cu atentie materialul de mai jos .Mafia farmaceutica si medicamentele-otravuri.
https://www.facebook.com/100002164754737/posts/4625765760838870/
Să fie blagoslovit cuvântul Sfinţiei Voastre!
Mai există „Oameni buni”?
Prof. Albert Toma
„Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic” (Edmund Burke)
Probabil că citatul acesta a fost repetat de milioane de ori, mai ales în această cruntă perioadă plandemică. Pare profund și răscolitor, parcă îți trezește remușcări. După umila mea părere, această afirmație conține o mică fractură de logică, sau cel puțin o contradicție în termeni.
Din punct de vedere moral, dacă asiști impasibil la înfăptuirea răului și nu faci nimic, sau chiar și numai dacă ai cunoștință că răul se înfăptuiește și nu faci nimic, rămânând în zona ta de confort, nu poți să te mai consideri un „om bun”. Chiar putem merge și mai departe, ești chiar un omplice al celor ce înfăptuiesc răul, deci, într-o oarecare măsură, devii și tu un om rău.
Din punct de vedere juridic, citatul ar putea avea mai mult sens. Dacă luăm în discuție doar cazul acestui uriaș genocid mascat sub pretextul plandemiei, oamenii ar putea fi împărțiți în două categorii: călăii și victimele, adică cei care pun în aplicare măsurile aberante și criminale ce se iau în numele „sănătății publice”, și marea masă, cei care suntem nevoiți să le suportăm și adeseori să cădem răpuși și striviți de aceste măsuri de „protecție”. Pe cei care au conceput acest genocid și acum dictează executarea lui nu-i putem încadra în rândul oamenilor, aceia probabil că sunt diavoli.
Dar oare chiar așa de simplă să fie împărțirea? Să fie doar alb și negru, doar călăi și victime? Bineînțeles că nu poate fi așa de simplu, tocmai pentru că planul moral nu poate fi separat complet de cel legal. Legile sunt făcute și în spiritul moralei cvasiunanim acceptate. În momentul în care ne supunem abuzurilor, fie că sunt înfăptuite de o bandă privată de tâlhari sau de o bandă publică (grup infracțional organizat sub denumirea de „autorități”), fie că o facem cu bucurie sau cu tristețe, noi devenim automat complicii criminalilor. Și nu mai suntem doar complici pasivi, devenim chiar complici activi, pentru că prin supunerea noastră încurajăm criminalii și creăm o presiune psihică enormă asupra celor ce nu vor să se supună.
Prin participarea la farsa criminală plandemică, chiar și prin „nevinovatele” respectări de recomandări, îmbotnițări, distanțări, testări, injectări, folosirea semnului fiarei, etc, noi le dăm criminalilor tot mai multă putere și ne sufocăm semenii și frații noștri cu tot mai multe lanțuri pe care le aruncăm pe grumazurile lor. Pentru păpușarii psihopați noi nu suntem decât o turmă de miliarde de sclavi înlănțuiți. Ei ne biciuiesc cu sete, ca să îngenunchem în fața lor, deși știu că mulți dintre noi nu vor să îngenuncheze. Și mare le este satisfacția cand văd că cei mai slabi și mai săraci cu duhul dintre noi îngenunchează, trăgând și pe frații lor în jos. Oricât de puternici ar fi nesupușii, după ce trei sferturi dintre semenii lor au căzut, le este tot mai greu să rămână în picioare și simt că se vor prăbuși și ei în curând.
Nu are rost să-l mâniem pe Dumnezeu și să ne prefacem că nu înțelegem. Decizia de a accepta genocidul și de a te supune celor care-l înfăptuiesc este echivalentă cu vinderea sufletului, făcându-te părtaș cu acei criminali și probabil că este insuflată de către diavol. Decizia de a rezista abuzurilor și crimei este singura corectă din punct de vedere spiritual. De aceea avem liber arbitru, ca să putem decide singuri calea pe care mergem și de poruncile cui ascultăm, ale lui Dumnezeu sau ale necuratului.
Sunt mulți rătăciți ce pun la îndoială atotputernicia lui Dumnezeu, tocmai pentru faptul că permite necuratului să ne ispitească și să ne determine să ne vindem sufletele pe câteva mărgele colorate și strălucitoare. Dar tocmai în asta constă frumusețea și măreția libertății pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu și pe care vor să ne-o confiște călăii, doar rezistând cu demnitate ne validăm în fața Lui ca Oameni făcuți după chipul și asemănarea Sa. Necuratul nu vrea să ne ia sufletele cu forța, nu-i trebuiesc „suflete furate”, el vrea ca noi să îngenunchem în fața lui și să-i oferim sufletul nostru pe tavă. Numai așa se poate făli apoi în fața lui Dumnezeu cu miliardele de suflete ce-i sunt oferite de bunăvoie, sperând că așa îl va învinge pe Dumnezeu. E demn de remarcat și de cugetat în acest context la simbolistica semnăturii pe care o dai la injectare. Semnătura nu are doar valoare juridică, exonerând criminalii de orice răspundere, este și o puternică lovitură psihică, dar are și o puternică încărcătură ritualică și simbolistică, echivalentă cu cedarea sufletului.
Dacă vom reuși să stopăm acest genocid înfiorător, probabil că va urma o nouă epocă istorică. Pentru ca omenirea să se poată reîntoarce la adevărata normalitate, va fi nevoie de un proces uriaș, în care milioanele de călăi ce au pus umărul la înfăptuirea genocidului plandemic vor trebui să fie judecați. Dar înainte de asta, va fi nevoie de reintroducerea pedepsei supreme în întreaga lume, pedeapsă ce a fost abolită tocmai de criminalii de la putere sub pretexte „umaniste”, motivul real fiind tocmai pentru a avea o cale de scăpare în plus în cazuri ca acesta. Apoi vor trebui condamnați toți călăii la pedeapsa capitală prin atârnarea în ștreang, fără nici o excepție. Este singura pedeapsă dreaptă și demnă pentru genocid. Fără patimă, fără ură, fără excese. Doar așa omenirea se va vindeca de nebunia sinucigașă în care a fost adusă de o mână de sataniști oculți.
Mulți cred că sataniștii psihopați ce au ordonat extincția noastră sunt atât de bine ascunși și protejați încât nimeni și niciodată n-ar putea ajunge la ei. Oare așa să fie? Eu cred că e mult mai simplu decât pare. Odată cu condamnarea milioanelor de călăi executanți, trebuie demarată simultan și pe întreaga planetă, acțiunea de confiscare și naționalizare a tuturor proprietăților și activelor corporațiilor multinaționale, urmată de arestarea tuturor acționarilor acestora sub acuzația de complicitate la genocid. După aceste manevre, sataniștii oculți vor ajunge exact că niște păsări de pradă la care le-ai tăiat ghearele și ciocurile. Sau ca niște hiene la care le-ai scos colții și le-ai tăiat ghearele. Și întreaga omenire va putea să-i vadă în toată „splendoarea” lor: o mână de mizerabili demenți și criminali, majoritatea trecuți binișor de 80 sau chiar de 90 de ani, ceva în genul senilului bideu cu robinet american. Probabil că vor mirosi înfiorător, vor fi găsiți plini de excremente și de urină, tremurând de groază ca niște șobolani prinși în capcane și cerșind milă și cruțare pentru viețile lor mizerabile. Justiția pământească trebuie să-i pedepsească la fel și pe acești criminali psihopați, doar că aceștia vor trebui și împăiați și depuși ca exponate la Muzeul Genocidului Plandemic.
Probabil că mulți din cei judecați și condamnați vor invoca faptul că ei au fost induși în eroare de către superiorii lor, că au fost mințiți și păcăliți de către propagandă, că ei n-au făcut decât să execute ordine, bla, bla, bla și etc… Toate aceste scuze mincinoase și ticăloase pot fi demontate foarte ușor. Așa cum necunoașterea legilor nu te absolvă de răspundere și de obligația suportării consecințelor încălcării lor, tot așa, „necunoașterea” adevărului despre genocidul a cărui unealtă ești, nu te poate absolvi de răspundere. Să nu mai vorbim de un principiu fundamental pe care orice angajat este obligat să-l cunoască și să-l respecte, niciodată nu trebuie să execuți nici un fel de ordin și nu trebuie să respecți nici un protocol criminal ce duce la uciderea oamenilor, oricât de mare ar fi presiunea asupra ta. Dumnezeu ne-a înzestrat cu inteligență și discernământ și ne-a lăsat liberul arbitru tocmai pentru ca să putem alege în deplină cunoștință de cauză pe cine slujim, pe El sau pe satan? Pentru că nimeni nu poate sluji la doi stăpâni.
Evident, condamnările judiciare vor trebui să se limiteze doar la călăi, participanții activi la genocid, participanții complici (oamenii „buni”) urmând să se judece singuri și să-și trăiască restul vieții lor mizerabile cu povara complicități la cel mai atroce și gigantic genocid din istoria umanității, în așteptarea judecății divine.
Opriti-va 2 minute și citiți:
1. Să presupunem că este ora 19:45 și te duci acasă după o zi neobișnuit de grea la lucru (desigur, singur).
2. Sunteți cu adevărat obosiți, furioși și frustrați.
Dintr-o dată, începeți să vă simțiți dureri în piept mari in piept cu extindere în braț și maxilar. Sunteți la aproximativ cinci kilometri de spitalul cel mai apropiat de casa dvs.
4. Din păcate, nu știți dacă puteți merge atât de departe.
5. Ați fost instruiți sa acordati primul ajutor, dar tipul care a predat cursul nu ți-a spus cum să faci asta pe tine însuți.
6. Cum poti supraviețui singur unui atac de cord? Deoarece mulți oameni sunt singuri atunci când au un atac de cord, persoana a cărei inimă bate inadecvat și care se simte inconștient are doar 10 secunde înainte de a-și pierde conștiința.
7. Cu toate acestea, aceste victime se pot ajuta singure tusind. Înainte de fiecare tuse, trebuie să iei o inspirație profundă, iar tusea trebuie să fie profundă și prelungită, ca și în producerea sputei din profundul pieptului. O respirație și o tuse trebuie repetate la fiecare două secunde fără întrerupere, până când primim ajutor sau pana când inima bate normal.
8. Respirațiile adânci aduc oxigen în plămâni și mișcările tuse comprimă inima și mențin circulația sângelui.
Presiunea asupra inimii ajută de asemenea la restabilirea ritmului normal. În acest fel, victimele atacului de cord pot merge la un spital.
9. Spuneți la cât mai multe persoane posibil. Ar putea să-i salveze viața!
10. Un cardiolog spune: Dacă cineva care primește acest mesaj trimite la 10 persoane, puteți paria că vom salva cel puțin o viață.
11. În loc să trimiteți glume, vă rugăm să transmiteți această corespondență care poate salva viața unei persoane.
12. Dacă acest mesaj vine la dvs. … mai mult de o dată … vă rog să nu vă supărați … În schimb, ar trebui să fiți fericiți că aveți mulți prieteni pentru care contati și vă reamintesc cum sa procedezi cu un atac de cord.
Sanatate și Doamne ajută!
PICẮTURI DE ÎNȚELEPCIUNE DUHOVNICEASCẮ
CUVIOSUL PẮRINTE ARSENIE PAPACIOC
O simplă vorbă necugetată, fie chiar și nevinovată, spusă într-o clipă despre cineva, cât de mult trebuie să te milogești ca sa scapi de urmarile ei. Și cine te poate încredința că ești cu adevărat iertată? Un duhovnic chiar, te poate ierta de faptă, dar consecința ei o porți tu. Cât de cuminte este să știi să taci și să știi să vorbești frumos despre alții! Cine știe cât de mult îl iubește Dumnezeu pe acela pe care lumea îl arată cu degetul?!
Cât de mult se supără Domnul Iisus Hristos pe vorbele goale, vorbele în plus, vorbele rușinoase și mai ales vorbele ucigătoare. Această stăpânire de sine va fi mult lăudată, plăcută și încununată. Vezi cât de mult se poate câștiga într-o zi cu gura închisă?“
„Nici o nenorocire nu înseamnă ceva și nimic nu este pierdut atâta timp cât credința ramâne în picioare, cât capul se ridică din nou și sufletul nu abdică.
Dumnezeu să trăiască în tine și când ești un păcătos, adică să nu te lași pierdut de Dumnezeu. Dorința mare și trează de a fi cu El te va șlefui, te va defini și te va aduce la o stare meritorie.“
„Părinte dragă sau frate ori soră iubită, decât să-ți dea lumea de patru sau de cinci ori dreptate, cum că bine ai făcut că l-ai pus la punct sau că i-ai închis gura celui ce ți-a făcut rău sau că l-ai umilit pe cel ce te-a nedreptățit sau că ți-ai făcut dreptate pentru suferințele suferite, să le acoperim pe toate cu pace, cu iubire și iertare. Ce poate fi mai frumos, mai înalt și, în fond, ce poate constitui esența Ortodoxiei, a Religiei Iubirii, dacă nu dragostea, bunătatea, iertarea și pacea? Să poți să iubești pe cel ce te nedreptățește până la prigoană, să ai puterea să ierți de șaptezeci de ori câte șapte, ceea ce în limbajul duhovnicesc înseamnă mult mai mult decât în limbajul matematic – 490 -, adică să ierți la infinit, să ai puterea să suporți mai mult decât au răuvoitorii tăi puterea să-ți greșească! Să te ridici, atunci când ai fost umilit și îngenuncheat, nu lovind la rândul tău și cu mai multă răutate, ci privind senin în ochii celui ce te-a umilit, ridicându-te așa greu cum îți este, dar mergând mai departe, ca și cum nimic rău nu ți s-ar fi întâmplat, aceasta înseamnă a le acoperi pe toate cu dragoste, cu pace și bunătate.“
„Adevărata bărbăție nu este când ești îndrăzneț ci când știi să te înfrânezi. Și înfrânarea și răbdarea pentru Dumnezeu aduce în tine o ceată întreagă de îngeri și așa guști o picătură din lumina dulce a veșniciei. O, Doamne…!“
Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori către fiii mei duhovnicești, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, p. 33, 62, 97, 127
In ultima proorocie pr.Elpidie a spus clar ca preotii si episcopii ecumenisti vor savarsi din nou INCHIZITIA in numele vaxxinarii.
DESCHIDEȚI INIMILE VOASTRE!
SFÂNTUL CUVIOS SOFRONIE SAHAROV
Ucenicul Sfântului Siluan Athonitul și duhovnicul sfânt al Mânăstirii Essex
23 septembrie 1896 în Rusia- 11 iulie 1993
Viața fără de păcat pe pământ ne deschide porțile cerurilor. Nu bogăția intelectuală e aceea care mântuiește persoana. Numai viața fără de păcat ne pregătește pentru viața cu Dumnezeu în veacul ce va să vină. Harul Sfântului Duh ne învață realitățile veșnice, în măsura în care noi trăim după aceste porunci: Iubește-L pe Dumnezeu, Creatorul tău, din toată inima ta și iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți. Păziți totdeauna aceste porunci! Rămâneți în rugăciune, rămâneți în lucrare, petreceți o zi fără păcat! Restul îl va adăuga Dumnezeu Însuși.
Scopul pe care-l dăm vieții ne pătrunde în toate activitățile. Dacă, de exemplu, căutăm mai întâi să câștigăm bani, tot ceea ce facem decurge din aceasta. Munca, poziția socială, n-ar trebui să aibă nicio importanță în relațiile dintre persoane. Cel care-L iubește mai mult pe Dumnezeu, cel care se roagă mai mult, cel care se străduiește mai mult să păzească poruncile lui Dumnezeu, acela va fi mai aproape de Domnul. Aceasta este important. Totul, în viața noastră, are un sens spiritual. Să căutăm, deci, mai întâi, felul în care putem munci păstrând inima noastră, duhul nostru, mintea noastră în Dumnezeu. În viață nimic nu este banal, mic, nesemnificativ. Progresul nostru duhovnicesc depinde, în primul rând, de atitudinea noastră.
În starea noastră de cădere, suntem incapabili să judecăm corect pe fratele nostru. Nu fiți atât de siguri că fratele vostru se înșală. Nu-l judecați! Dificultatea de a colabora cu altul provine totdeauna dintr-o lipsă de rugăciune și de iubire.
Dacă nu căpătăm sensul slujirii celuilalt, viața noastră va fi inutilă. Dacă dorim să regenerăm natura noastră, să devenim după asemănarea lui Dumnezeu, dorința de a-l sluji pe celălalt trebuie să domine viața noastră. Slujirea celuilalt are o forță de mântuire infinit mai mare decât orice teorie teologică. Noi trebuie să murim nouă înșine pentru ca ceilalți să trăiască. Hristos a spus: Nu vă temeți că vă veți pierde sufletul în această slujire! Cel care slujește altuia, își salvează sufletul pentru viața veșnică.
Rogu-vă, iubiții mei frați și surori, întipăriți-vă și amintiți-vă până în sfârșitul vieții voastre: sarcina noastră este în toată vremea a ne smeri. Pentru aceasta Domnul a spus: Cel ce se smerește pre sine înălța-se-va. Dar a ridica, singur Dumnezeu poate să facă. Altfel se va întâmpla contrar închipuirilor noastre: atunci când vom crede că zburăm către Dumnezeu, în realitate rămânem pe loc… Iar dacă nu vom trăi în închipuire, atunci Domnul Însuși va veni la noi.
Dacă la bătrânețea mea îmi îngădui să vorbesc astfel, nu este pentru că eu însumi am atins desăvârșirea, ci pentru că înțeleg că alt drum pentru mântuirea omenirii nu există, în afară de cel al Evangheliei, nici alt Mântuitor al ei afară de Hristos.
L-am rugat pe Dumnezeu și mi-a dat darul de a înțelege duhovnicește Dumnezeiasca Liturghie în toate limbile. Ciudat lucru! Săvârșești Sfânta Liturghie și la sfârșit nu înțelegi în ce limbă ai săvârșit-o. Trăiești tot duhul și toată atmosfera Dumnezeieștii Liturghii.