Cu vreo zece zile în urmă, Părintele spunea în interviul pe care l-a acordat: În Sfânta noastră Biserică sunt mulţi arhierei care strălucesc ca diamantele, în care ne putem încrede şi pe care îi putem urma, dar sunt şi câţiva arhierei neevlavioşi, care joacă rolul lui Iuda. Pe aceştia trebuie să-i evităm.
După trecerea acestei vremi, arhiereii strălucitori ca diamantele au dispărut ca prin minune, şi acum ne trezim că toţi episcopii l-au trădat pe Mântuitorul Hristos. Aşa ni se spune în interviul care a urmat:
Niciun conducător ecleziastic, dragul meu Stefane, nu a avut îndrăzneala şi curajul creştin să se opună, să reacţioneze şi să-L mărturisească pe Hristos. L-au trădat pe Hristos și au negat adevărul Evangheliei! Și nu numai că L-au trădat, dar au îndrăznit cei mai rău. Au încercat cu amenințări și șantaj să-și impună trădarea și către turma lor! Astfel au provocat, nu numai întristarea lui Dumnezeu, ci și mânia Sa divină, pentru cea mai mare trădare a lor de a nega sfințenia și firea nestricăcioasă a Sfintei Împărtășanii.
Conducătorii ecleziastici, acceptând cu ușurință și fără reacție toate acele legi antihriste și satanice, legiferate de liderii politici, catalizând astfel bazele fundamentale ale creștinismului, au provocat confuzie și dezorientare creștină, miriadelor de suflete nevinovate. Acum Dumnezeu le va permite lor și nouă să vedem efectele devastatoare ale acestei lipse de respect.
Aşa stand lucrurile, nu se poate să nu formulăm două întrebări:
1.Dacă arhiereii au ajuns în această teribilă stare de decădere, ce a făcut Părintele Elpidie pentru a apăra Sfânta Credinţă Ortodoxă, a atras atenţia episcopului său cu blândeţe şi bună cuviinţă? Răspund eu: N-a făcut nimic.
2. Ştiind că alţii au aplicat Sfintele Canoane şi au întrerupt pomenirea episcopilor eretici, până ce se vor pocăi, de ce aruncă hule şi acuze nedrepte asupra lor? Să răspundă Părintele Elpidie.
Presbiter Ioviţa Vasile
Cu cât te vei ruga mai mult, cu atât mai multe vor fi gândurile bune
Sfântul Părinte Porfirie Kavsokalivitul
Mi-a zis Părintele într-o zi aşa: „Tu eşti evlavios şi vrei să impui celor din jur credinţa şi evlavia ta, şi crezi că vei reuşi. Rău faci, fiindcă omul reacţionează taman invers: îi spui să facă ceva şi nu face, şi asta tocmai pentru că i-ai spus să o facă. Când te va vedea pe tine făcând acel lucru, poate că te va urma şi el, zicându-şi: «Dacă el face asta, hai să fac şi eu». Dacă te rogi lui Hristos aşa: «Doamne, Iisuse, luminează, miluieşte şi îndreptează pe omul acesta!» şi spui neîncetat această rugăciune, atunci Domnul va începe să-i trimită celui în cauză gânduri bune. De exemplu, ori de câte ori spui «Doamne, miluieşte-l pe copilul meu!», Hristos îi trimite copilului tău gânduri bune. Cu cât te vei ruga mai mult, cu atât mai multe vor fi gândurile bune pe care le va primi. Acum, copilul tău este o portocală crudă, dar, treptat-treptat, se va coace şi se va face aşa cum vrei tu.
Experienţa mi-a arătat că acesta este cel mai eficient mod de rezolvare a tuturor problemelor, de orice natură ar fi ele. Modalităţi aplicate de oameni din instinct s-au dovedit mereu a fi nereuşite”.
Sfântul Părinte Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 291-292
Liniştea
Sfântul Varsanufie învaţă: „Atâta vreme cât corabia se află pe mare, îndură mânia şi furia vânturilor. Însă când ajunge la limanul liniştit şi calm, nu se mai teme de primejdii şi de vânturi, ci se linişteşte. Aşa şi tu monahule: atâta timp cât rămâi în lume, să aştepţi necazuri şi greutăţi şi revolte ale vânturilor minţii. Însă când vei urma viaţa liniştii absolute, nu mai are de ce să-ţi fie teamă de aceste războiri”.
Liniştea desăvârşită este cruce pe care omul e dator să se răstignească pe sine, împreună cu toate patimile. Gândeşte-te că şi Stăpânul nostru Iisus Hristos S-a suit pe Cruce, şi desigur după ce mai înainte îndurase calomnii şi suferinţe. Deci şi în ce ne priveşte, nu e posibil să nădăjduim că vom ajunge la desăvârşire dacă nu vom compătimi cu Hristos.
Cel ce se nevoieşte pentru liniştea desăvârşită trebuie să ţină minte încontinuu scopul pentru care se osteneşte, încât inima lui să nu se întoarcă spre altceva.
(Un serafim printre oameni Sfântul Serafim de Sarov, traducere din limba greacă Cristian Spătărelu, Editura Egumeniţa, 2005, pp. 318-319)
Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul
Domnul Iisus Hristos a adus şi El mărturie pentru Sfântul Duh spunând: „Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt pe care-L va trimite Tatăl în numele Meu, acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu” (Ioan 14, 26). Şi iarăşi: „Iar când va veni Mângâietorul pe care Eu îl voi trimite vouă, Duhul Adevărului, care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (Ioan 15, 26). Şi iarăşi: „Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci câte va auzi va vorbi şi cele viitoare va vesti. Acela Mă va slăvi” (Ioan 16, 13-14). Şi această promisiune a fost îndeplinită la fel ca orice altă promisiune a adevăratului Mesia, o, purtătorilor de Hristos.
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Credinţa poporului lui Dumnezeu, traducere de Diana Potlog, Editura Sophia, Bucureşti, 2001, p. 39)
Asta se va intampla in mai 2022 in SUA intr-adevar.Ca sa se inteleaga:fenomenul nuclear va fi doar in anumite tari acum(SUA,ANGLIA,NORDUL FRANTEI,NORDUL GERMANIEI SI NU IN ULTIMUL RAND INTREAGA GEORGIE.SARMANII GEORGIENI NU STIU CE-I ASTEAPTA.ULTIMATUMUL LE EXPIRA IN ZECE ZILE).
https://youtu.be/7VG2aJyIFrA
Ati vazut vreodata munti topiti in Georgia de nuclearele rusesti?O sa vedeti prin aprilie.
In Romania in curand veti vedea ca va fi cea mai mare prezenta militara de pe tot mapamondul si din toata istoria omenirii.Unitati militare precum nisipul marii vor fi la noi:in tranzit dinspre Vest spre Est si dinspre Est spre Vest si stationare fara a fi aici deloc razboi.Aici vor fi manevre militare APOCALIPTICE in asa hal ca de la atata inghesuiala de circulatie nu se va mai putea iesi din case pt cumparaturi si cele ale traiului 1 an si 9 luni pana se va decongestiona traficul ingrozitor de masinarii si armament odata cu inceperea propriuzisa a celui de al treilea razboi mondial de pe teritoriul Israelului(Ierusalim) de unde se va generaliza cu rachete in 24 de ore.
Pregatiti-va de provizii pt aproape 2 ani ca nu va veti putea deplasa din motivele mai sus-mentionate.Si nu intrati in panica cum ca aici va fi razboi acum.Nu.Ci vor fi cele pe care vi le-am aratat mai sus.Va fi libertate desavarsita de circulatie dar din cauza numarului teribil de blindate si unitati militare parcate si in statiile de autobuz si de tren cetatenii nu se vor putea deplasa deloc si nici din case nu vor putea iesi.Multi sarmanii vor crapa de foame in case din imposibilitatea de a iesi din propria curte si apartament pt ca si scarile blocurilor vor fi pline de lume.
De unde aveti aceste informații domnule Ioan?Nu am mai gasit ceva asemănător până acum!Doamne Ajuta !
For glory of Peace:
The Himn of Russia
https://youtu.be/wKDqgbca74A
The himn of US:
https://youtu.be/FqxJ_iuBPCs
Roumanian National Antemm
https://youtu.be/zTwgwEHiWm0
Ukrainian National Anthemm.Intonate by Romanian Choir Madrigal:
https://youtu.be/mhVJeKxl95A.
National Anthemm of Greece
https://youtu.be/OAb8E39BElE.
French National Anthemm
https://youtu.be/PIQSEq6tEVs
China National Anthemm
https://youtu.be/UctriMuXYS0
German National Anthemm
https://youtu.be/cIff7EB7pvc
Israeli National Anthemm
https://youtu.be/1DPqNHkm1bM
British National Anthemm
https://youtu.be/I8KSAtos-dk
National Anthemm of Italy
https://youtu.be/04ckV9QueXc
National Anthemm of Turkey
https://youtu.be/hWOmuL11g8w
Cuban National Anthemm
https://youtu.be/m_iXh_iwrwA
National Anthemm of Saudi Arabia
https://youtu.be/UeZ-KTx3Mts
Mexican National Anthemm
https://youtu.be/Q8T9g7memUk
Cuviosul Părinte Justin Pârvu Mărturisitorul:
Am ajuns ca numai prin boli, necazuri și războaie să ne mai gândim la Dumnezeu
„𝐼̂𝑛 𝑐𝑎𝑧𝑢𝑙 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑣𝑎 𝑖𝑧𝑏𝑢𝑐𝑛𝑖 𝑢𝑛 𝑛𝑜𝑢 𝑟𝑎̆𝑧𝑏𝑜𝑖 𝑚𝑜𝑛𝑑𝑖𝑎𝑙, 𝑐𝑟𝑒𝑑𝑒𝑡̧𝑖 𝑐𝑎̆ 𝑅𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑖𝑎 𝑣𝑎 𝑓𝑖 𝑎𝑓𝑒𝑐𝑡𝑎𝑡𝑎̆?
– Sigur că şi noi vom fi implicaţi, pentru că statele acestea mari îşi protejează întotdeauna teritoriul şi nu deschid un câmp de luptă pe terenul lor. Îl deschid pe la români, pe la bulgari şi alte state mai puţin însemnate în ochii lor. Ei intervin doar când au un interes anume. Să nu credem că ne vrea cineva binele, să ne ocrotească pe noi vreun stat. Păi, cât de greu s-a făcut unitatea aceasta a noastră, a românilor, că ne-au sfâşiat şi ungurii şi ruşii? Ei nu au niciun interes ca noi să fim independenţi şi puternici…
Dragii mei, eu nu spun că acum sau mai târziu începe sau nu războiul, pentru că, de altfel, creştinul trebuie să fie mereu pregătit pentru sfârşitul său. Dar atunci când Dumnezeu arată semne clare prin care ne anunţă cumva să ne pregătească, iar noi nu le luăm în seamă, înseamnă că am ajuns la o nebunie a patimilor în care nu mai distingem ce e bine de ce e rău.
Orbirea patimilor în care e cuprinsă această generaţie este aşa de mare încât nici dacă văd bombardamente sub nasul lor, nici atunci nu pot lua aminte la ei înşişi, ca să se pocăiască. Pentru că Domnul a închis ochii lor ca să nu vadă şi urechile lor ca să nu audă. Aceasta datorită obişnuinţei lor în patimi. Îmi aduc aminte şi pe vremea mea, în timpul celui de al doilea război mondial, noi eram în linia întâi şi luptam faţă-n faţă cu inamicul înfruntând moartea, iar în spatele nostru la un kilometru se petrecea şi se chefuia într-o nebunie; ţăranul murea cu sticla de țuică sub pat. Era parcă o nebunie, ofiţeri împreună cu fermieri, armata, ostaşii, toţi o ţineau într-o chefuială şi puţini se gândeau la sufletele lor, cum să se pocăiască măcar în al 11-lea ceas. Acum gândesc la fel: preferă să mai chefuiască şi să se mai distrează încă o dată decât să cugete la moarte. Aşa, după cuvântul Scripturii, fiecare în ce patimă e prins de aceea e stăpânit. Şi chiar de vom vedea foc peste noi, tot nu vom avea puterea de a ne pocăi. Fiecare în ce a rămas, aceea cugetă: unul la sticla cu băutură, altul la friptura de pe plită, altul la coroana lui, iar alţii nici măcar nu au capacitatea să se mai gândească, la o aşa împietrire sufletească ajungând. Fiecare este stăpânit de patimile lui, iar cel care nu s-a luptat cu ele din timp, acela nu va găsi ajutor dumnezeiesc în vreme de prigoană.
De aceea, Dumnezeu ne dă semne ca să venim în noi înşine şi să ne pocăim. Să mergem la duhovnici să ne spovedim, să fim împărtăşiţi cu trupul şi sângele lui Hristos care să ne dea puterea de a căuta viaţa cea veşnică. Aşa ca atunci, aşa e şi acum: în faţă mirosea a puşcă, în spate a crâşmă. Am ajuns la o aşa stare de lucru încât toate aceste nebunii nu le mai poţi opri. Mânia lui Dumnezeu va veni asupra noastră spre a ne aduce la pocăinţă.
Ce ne mai poate trezi din nepăsarea în care ne aflăm?
Numai toiagul dreptului mai poate să trezească conștiințele oamenilor. Ori un păstor luminat, ori un învăţător drept al adevărului mai poate striga din mijlocul mulţimii. Să sperăm că vom mai avea preoţi cu crucea în mână, tineri jertfitori care să înfrunte cu curaj vrăjmăşia demonică ce se abate asupra ţării noastre. Dacă şi aceştia vor lipsi, atunci toiagul lui Dumnezeu va fi singurul îndreptar al naţiunilor, care se vor sfâşia între ele pentru că L-au uitat pe Dumnezeu. Toiagul lui Dumnezeu sunt şi bolile, necazurile, sărăcia în care trăim cu toţii şi care sunt ca o mână întinsă de sus spre sufletul omului de azi. Am ajuns ca numai prin boli, necazuri şi războaie să ne mai gândim la Dumnezeu.
Interviu cu Părintele Justin Pârvu, realizat de monahia Fotini, 13 octombrie, 2012 – fragment
„Mucenicia creştinilor va veni de la rasa galbenă”
Sfântul Cuvios Părinte Justin Pârvu
Avem conducători la cârma țării după cum ne sunt şi sufletele noastre, după educaţia necreştină pe care am primit-o din familiile noastre.
-Dar nu lucrează Dumnezeu în istorie?
Sigur că da, tocmai că El trimite asupra noastră prigoană şi războaie ca pedeapsă pentru fărădelegi. Şi dacă aceştia de azi nu se vor mântui măcar cei care vor rămâne şi copiii lor vor înţelege din fapte mânia lui Dumnezeu şi se vor întoarce cu pocăinţă spre El. Dumnezeu va îngădui să fim sărăciţi, să fim daţi pe mâna altor popoare, pentru că noi nu am ştiut să cultivăm via acestui neam şi va lua via şi o va da altor lucrători care vor aduce roadă……
-Credeţi că statele unite în organizaţiile acestea internaționale, cum sunt ONU, NATO vor cu adevărat pacea popoarelor?
Măi, astea sunt poveşti pentru prostit mulţimea. Numai cei care mai citesc gazete mai pot crede aceste gogomănii. Ei fac acest război în numele păcii, ca tot ei să pară salvatorii lumii şi ca după război tot ei să îşi culeagă roadele şi laurii, să îşi împartă teritoriile cum vor ei. Dar să ştiţi că şi pe aceste mari puteri le va smeri Dumnezeu. Le va da o palmă când nu se vor aştepta şi vor pierde. Ce a ajuns Italia cu Mussolini? Ce a ajuns Germania cu Hitler? Pe toți i-a dezmembrat Dumnezeu şi i-a lăsat smeriţi. Dumnezeu vrea să îi aducă şi pe aceştia la pocăinţă, nu doar popoarele creştine… Va rândui Domnul ca astfel să se întoarcă mulţi dintre păgâni la Ortodoxie.
-Nu este împotriva lui Dumnezeu să ne aliem cu puterile păgâne? Este permis ca un stat ortodox, cum e România, să susţină Turcia, putere islamică cu care ne-am luptat atâtea secole?
Războiul nu vine niciodată de la creştini, tot timpul vine de la păgâni… Un conducător, fiu al Bisericii, nu se aliază niciodată cu păgânii, sau împotriva unor state ortodoxe. Îl vedeţi pe Ştefan cel Mare, pe Mihai Viteazul sau pe Constantin Brâncoveanu aliindu-se cu turcii? Asta înseamnă să îţi vinzi credinţa şi neamul. Nu că ceilalţi ar fi mai ortodocşi. Pentru că ruşii, vă mai povesteam eu, din războiul trecut, tocmai de Paşti ne atacau sau de sărbătorile mai importante, chiar dacă era o convenţie între noi să nu atacăm în perioada sărbătorilor. Dar atunci Rusia era sub stăpânire atee, bolşevică. Acum însă totul este dirijat din umbră şi se urmăreşte de fapt un război împotriva statelor ortodoxe, de aceea marile puteri susţin Turcia şi statele musulmane. Religia musulmană este mult mai pe placul omului modern de azi, pentru că încurajează patimile şi viciile. Pe de altă parte este puterea rasei galbene. Pericol este şi dintr-o parte şi din alta, iar la nivel înalt ele sunt mână în mână, spre instaurarea guvernului mondial şi punerea în aplicare a planului satanic. Însă mucenicia creştinilor va veni de la rasa galbenă.
-Părinte, în cazul unui război, credeţi că e bine să se întoarcă românii din străinătate acasă?
Măi, eu le zic la toţi să se ducă să facă un ban şi apoi să revină aici să construiască ceva. Omul harnic tot timpul va găsi ceva de lucru. Dar ce va fi aici va fi peste tot, nu contează unde îi prinde războiul sau urgia; important e să fie împreună cu familiile lor în casa Domnului, Biserica – aceasta este casa şi patria creştinului. Dar vedeţi că majoritatea celor care pleacă în străinătate uită de Dumnezeu, îşi pierd credința, se dedau plăcerilor îmbietoare ale Occidentului. Doar cei care mai stau pe lângă o biserică şi care au preoţi buni, aceia îşi mai păstrează credinţa şi sufletul curat. Dar, sărmanii, nici aici nu au ce să facă. Să aștepte ajutorul statului? Ce să facă statul? Statul nu mai există. Acesta este sistemul dictatorial… haosul.
-Totuşi sunt creştini care încearcă să supravieţuiască duhovniceşte şi în aceste condiţii grele, de prigoană a vieţii creştine. Este totuşi greu să te menţii când nu ai un duhovnic bun în apropiere sau alt ajutor. Ce îi sfătuiţi pe aceştia să facă, astfel încât să nu piardă scânteia credinţei?
Astăzi, când timpul trece parcă atât de repede şi oamenii le fac pe toate în grabă, încât nici Ceaslovul nu mai apucă
să îl deschidă de obosiţi ce sunt, cea mai bună armă împotriva vrăjmaşului este rugăciunea lui Iisus,Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Această rugăciune a fost şi este zidul de apărare al Bisericii, zidul de apărare al creştinilor. Pentru că fiecare creştin este o biserică, fiecare familie este o biserică, fiecare şcoală poate fi o mică biserică… Această rugăciune are puterea să adune mintea foarte repede, să te interiorizezi şi să strigi din adâncul inimii către Dumnezeu. Rugăciunea lui Iisus nu trebuie să o facă doar monahii, această rugăciune sunt datori să o facă toți creştinii. Pe ea s-a sprijinit secole la rând viaţa Bisericii, pentru că stârpeşte patimile, care sunt în inima noastră, căci acolo își au rădăcina. Înainte viața creștinilor nu era departe de cea a monahilor, şi Sfântul Vasile cel Mare este cel care a adus monahismul până în cetate, spre a fi de ajutor creştinilor în trebuinţele trupeşti şi sufleteşti. De aceea, creştinii, oriunde s-ar afla, fie că sunt acasă, fie că sunt la lucru, că merg cu tramvaiul, călătoresc cu avionul, gătesc, repară, oriunde şi orice ar face, să rostească cu mintea lor această rugăciune a lui Iisus. Şi în funcție de silinţa fiecăruia Dumnezeu vă coborî harul Său cel sfânt în inimile noastre.
-De ce nu se mai citesc cărţile duhovniceşti, acum când se tipăresc din ce în ce mai multe cărţi?
Dumnezeu o să ne ceară socoteală pentru că nu am citit. Nu avem dreptul să spunem că nu am ştiut atunci când suntem în necaz şi ne depărtăm de Dumnezeu; nu există nu am ştiut, ci nu am vrut să ştiu. Pentru că sunt atâtea cărţi ale Sfinţilor Părinţi în care poţi găsi sfaturi pentru orice problemă ai avea. Ne plângem că nu mai avem povăţuitori şi duhovnici iscusiţi, dar nu îi vedem că ei trăiesc prin cărţile, pe care noi nu le citim. O să vină vremea când nici Sfânta Scriptură nu o vom mai avea şi vom tânji după un cuvânt din Scriptură şi nu îl vom găsi. Luaţi şi citiţi vieţile sfinţilor şi învățăturile Sfinţilor Părinţi, că va veni vremea când nu le veţi mai găsi. Mamele să citească fiilor lor câte un capitol din Sfânta Scriptură în fiecare zi. Să nu ne lipsească Scriptura, că în ea găsim viaţa veşnică.
-Ce îi sfătuiţi pe creştini să facă atunci când va veni prigoana?
În vreme de prigoană creştinii să se adune în jurul preoţilor. Acolo e biserica unde este un antimis şi un preot ortodox care să slujească Sfânta Liturghie. Avem pildă în prigoana din secolul trecut cum plecau preoţii prin sate şi prin munţi cu câte un antimis în spate şi vase de slujit. Liturghia şi Sfintele Taine vor da putere creştinilor să înfrunte foamea şi să fie păziţi de orice vătămare sub acoperământul Maicii Domnului. Apoi să zică rugăciunea lui Iisus şi a Născătoarei de Dumnezeu sau Apărătoare Doamnă. În închisoare aceste scurte rugăciuni ne-au izbăvit şi am putut supravieţui regimului comunist fără să cedăm în faţa fiarei roşii.
Însă acestea sunt pentru creştinii mai căldicei, pentru că cei râvnitori pururea sunt pregătiţi; nu aşteaptă vreme de prigoană sau război ca să se îngrijească de sufletele lor. Pentru creştinul adevărat nu contează când vine războiul sau prigoana. Creștinul adevărat este mereu gata şi pregătit să Îl întâmpine pe Mirele cel ceresc cu candela sufletului aprinsă. Creştinul adevărat nu stă să pândească cu frică când vine războiul sau când va pica bomba deasupra capului lui. Ci el caută cum să jertfească mai mult aproapelui şi lui Dumnezeu. Adevăratul creştin caută Împărăţia cerurilor înlăuntrul său şi nu se teme de nimic în lumea aceasta trecătoare. Pentru el necazul este bucurie şi crucea Înviere.
Să ne rugăm însă să nu fie fuga noastră nici iarna, nici sâmbăta, pentru că am trăit eu însumi aceste cuvinte înfricoşătoare ale Scripturii. Eram în iarna războiului din ’44 şi zăpada era aşa de mare încât ajungea până peste acoperișurile caselor. Trecând noi într-una din zile pe lângă Moţca, vedem cum o femeie își aruncă copilul din căruţă, peste nămeţi. Eu, înfricoșat întreb acea femeie, care călătorea dinspre Bucovina, de ce face un astfel
de lucru. Şi ea îmi răspunde, sărmana, plină de durere şi deznădejde, că era deja a treia zi de când înghețase. Am văzut cu ochii mei împlinindu-se cuvântul Scripturii şi într-adevăr atunci când te prinde urgia în toiul unei astfel de ierni, mor pe capete prunci şi oameni nevinovaţi, nu doar cei păcătoşi. Pentru că, în general, în războaie gloanţele trec pe lângă creştinii evlavioşi şi îi lovesc pe hulitori. Dar viaţa noastră este doar în mâna lui Dumnezeu şi numai El ştie sfârşitul omului. De aceea să nu ne înspăimânte când auzim de războaie şi urgii, că toate acestea trebuie să vină, după cum spune Mântuitorul. Să ne înspăimânte că sufletele noastre nu sunt pregătite să Îl întâmpine pe Hristos.
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu care se roagă pentru neamul românesc şi pentru sângele martirilor vărsat în temniţele comuniste, Dumnezeu să ne întărească să putem răbda vremurile care vin şi să ne zidim sufletele noastre şi neamul nostru românesc.
interviu apărut în revista ATITUDINI, nr. 25
Singurul sprijin este Dumnezeu, cine nădăjduiește în El nu va fi rușinat!
Câți oameni se vor mântui?
Părintele Tadei: Păi, Domnul știe! Domnul vrea ca toți să se mântuiască. Toți sunt chemați. Dar sunt mulți chemați, puțini aleși!
Să ne rugăm Domnului să fim în rândul aleșilor Săi. Să nu ne părăsească, căci sântem slabi. Sântem firi atât de iubitoare de lumea aceasta! Nu suntem ca îngerii. Îngerii nu se îndrăgostesc de lucruri. Dar noi, orice vedem că ne ajută și e după gustul nostru, degrabă am vrea să fie al nostru. Și de îndată ce-l dobândim, degrabă ne plictisim de lucrul acela. Și numai pentru puțin timp, și de îndată trecem la alt lucru.
Am dori altceva. Și niciodată nu sântem mulțumiți de aceste simțăminte ale noastre. Dacă noi sântem astfel, ce să așteptăm de la semenii noștri – când noi sântem atât de nestatornici? Acum una, mâine alta, poimâine a treia… Așadar, trebuie să ne lipim de ceea ce este neclintit. Noi căutăm reazem aici pe pământ, și fiecare sprijin piere. Nu avem acel sprijin care să fie neschimbător, statornic. Singurul astfel de sprijin este Domnul. El este neschimbător, același, în veci. Și cine nădăjduiește în El nu va fi rușinat!
Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania 2010
Pt dl Ioan: Am vazut ca aveti niste comentarii destul de apocaliptice , ca sa zic asa , ba chiar indicand cu precizie timpul( aprilie) si spatiul( Georgia etc).
Puteti sa mi spuneti de unde aveti informatiile astea?
Nu ca va contrazic , dar sunt cam greu de crezut totusi…
Multumesc.
„Mă tem că nu o să mă mântuiesc…”
SFÂNTUL CUVIOS PAISIE AGHIORITUL
-Gheronda, mă tem că nu o să mă mântuiesc.
– Nu te teme! Vom merge împreună acolo sus! Numai să-i spui stareţei să ne dea două sticle mari pentru drum. Ia aminte însă să fie de plastic, nu din sticlă, ca să nu se spargă pe drum… Le vom umple cu apă şi, până să ajungem la Cer, o vom bea din pricina ostenelii! Vom lăsa numai trei degete de apă şi Îl vom ruga pe Hristos să o binecuvânteze, să o facă vin, după care îl vom bea şi ne vom îmbăta duhovniceşte lângă Hristos.
– Care este această apă?
– Este dragostea către Hristos şi către fraţi.
– Iar beţia?
– Este beţia care vine de la Duhul Sfânt. Cei care se îmbată de la Duhul Sfânt se veselesc continuu de dragostea lui Dumnezeu, Părintele lor.
Dacă omul se îmbată duhovniceşte cu vinul ceresc, viaţa lui pământească devine mucenicească, însă în înţelesul cel bun. Devine nefolositor pentru lume şi nimic din cele pământeşti nu-l mai atrage, „socotindu-le gunoaie” pe toate. Vezi, celor care beau mult şi se îmbată nu le mai pasă apoi de nimic: „Bădie Tănase, îţi arde coliba!” strigau la un bătrânel căruia îi luase foc coliba. „Las-o să ardă!” spunea el, fiindcă băuse şi se îmbătase.
Bună este cealaltă beţie, cea cerească, dar trebuie să fii permanent acolo, la „butoiul” ceresc cel nesecat.
Vă doresc să găsiţi caneaua cea dumnezeiască şi să beţi şi să vă îmbătaţi mereu de vinul Raiului! Amin.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi şi virtuţi, Editura Evanghelismos, 2007, p. 206-207
Păcatul este în realitate singura stare nefirească şi împotriva firii
SFÂNTUL JUSTIN POPOVICI
Pentru noi, creştinii, în lumea aceasta numai un singur lucru poate să ne fie surpriză: păcatul. Da, păcatul este „surpriză” şi primejdie mare. Pentru că noi ştim că păcatul este în realitate singura stare nefirească şi împotriva firii, în lumea lui Dumnezeu şi, din pricina aceasta, atacul este surprinzător şi mortal fiinţei după chipul lui Dumnezeu, omul. Şi mai ştim că păcatul este cu totul de la satana, şi, din cauza aceasta, este singurul, adevăratul pericol pentru om în lumea aceasta şi, desigur, şi în lumile care vor urma.
Noi ştim ce voieşte Dumnezeu de la noi, ştim ce cere Domnul prin Evanghelia Lui, aşa cum ştim, de asemenea, şi care este scopul satanei în ceea ce ne priveşte; să nu ne lăsăm covârşiţi de satana, căci gândurile lui nu ne sunt necunoscute (II Corinteni 2, 11). De aceea noi suntem pregătiţi totdeauna, suntem totdeauna în alertă împotriva tuturor curselor şi înșelăciunilor lui, prin care el, cu mare artă, cu răutate şi metodic, aduce păcatele sale, răutăţile sale, şi, împreună cu acestea toate, pe sine însuși. Dar împotriva acestuia noi ne punem armura lui Dumnezeu cu care ne într-armează Domnul Iisus Hristos cel minunat, în Biserica Sa: Sfintele Taine şi sfinte virtuţi.
Noi prin acestea priveghem şi suntem pregătiţi, ne luptăm şi ne războim eroic şi biruim toate duhurile de sub cer ale răului (Efeseni 6,11-18). Prin Hristos, Cel ce prin Sfintele Taine şi sfintele virtuţi rămâne cu noi, biruim pe satana, cel care e pururi împotriva noastră şi care prin păcate şi prin patimi se sălăşluieşte în noi.
Arhimandritul Justin Popovici, Epistola întâia către Tesaloniceni, Editura Bizantină, București, 2005, p. 116
Înainte să ne gândim la vindecare, trebuie să ne gândim la Dumnezeu
Cuviosul Părinte Emilianos Simonopetritul
Deși Dumnezeu ne-a dat medicamentele, noi trebuie întotdeauna să ne raportăm la Dumnezeu, și nu la medicamente. Când merg la un medic sau iau un medicament, în realitate mă încredințez lui Dumnezeu. Dacă nu gândesc așa, atunci, chiar dacă mă fac bine, e valabilă zicala care spune că operația a reușit, dar bolnavul a murit, fiindcă, deși m-am făcut bine, am murit duhovnicește, de vreme ce nu m-am încredințat lui Dumnezeu.
Așadar, înainte să ne gândim la vindecare, trebuie să ne gândim la Dumnezeu. Adică să ne gândim că slăbiciunea, hipotensiunea, hipertensiunea, hemoragia care nu poate fi oprită, durerea puternică sau orice altceva nu sunt departe de știința lui Dumnezeu și, prin urmare, să le văd pe toate acestea nu ca pe ceva rău, ci ca pe un prilej de a-L cunoaște mai mult pe Dumnezeu.
Altfel, arăt că vreau să am propriul meu huzur, propria mea viață ușoară, lipsită de durere și, prin urmare, zădarnică. Nu există o deșertăciune mai mare decât faptul ca cineva să trăiască cu ușurință, tihnit și fără durere. Durerile ne așează în Cer, dar viața fără dureri, niciodată.
Prin urmare, e nevoie de o mare înțelepciune și atenție atunci când avem o boală oarecare, o durere sau o neputință, fie trupească, sau sufletească. Vom încerca, în realitate, să nu ne pese de sănătate. Dar atunci ce ne va interesa? Ne va interesa să se facă voia lui Dumnezeu…
Arhim. Emilianos Simonopetritul, Așteptarea lui Dumnezeu. Despre boală suferință și moarte. Ed. Sf. Nectarie 2019, p.82-83
Dumnezeu este Iubire şi nu poate fi cunoscut decât prin iubire şi în iubire
Sfântul Cuvios Sofronie Saharov din Essex
Dumnezeu este Iubire şi nu poate fi cunoscut şi contemplat decât prin iubire şi în iubire; de aceea, poruncile lui Hristos care duc la cunoaşterea şi la contemplarea lui Dumnezeu sunt porunci ale iubirii. Misterul Treimii rămâne necuprins până la sfârşit, căci el depăşeşte puterea înţelegerii noastre şi facultăţile naturii noastre create. Şi totuşi, necuprins şi ascuns, el ni se revelează neîncetat în mod „existenţial” prin credinţă şi prin viaţa dusă în credinţă, ca izvorul nesecat al Vieţii veşnice.
Credinţa, care pătrunde în adâncimi inaccesibile raţiunii, ne cheamă la cunoaşterea tainelor dumnezeieşti nu prin raţionament, ci prin păzirea poruncilor lui Hristos. „Dacă veţi rămâne întru cuvântul Meu, cu adevărat sunteţi ucenici ai Mei. Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (In. 8, 31-32).
Pe această cale ce constă din „rămânerea în cuvântul lui Hristos”, Dumnezeu vine înaintea omului, Îşi face sălaş în el (cf. In. 14, 23) şi îi dă o adevărată cunoaştere despre Sine Însuşi. Atunci, tot ceea ce mai înainte era de neconceput devine lumină, şi aceasta ne risipeşte neştiinţa şi rătăcirile, şi ni le descoperă drept consecinţe ale păcatului şi căderii noastre. Atunci se înfăţişează înaintea ochilor noştri plinătatea infinită, înţelepciunea, frumuseţea şi adevărul Vieţii dumnezeieşti care este Iubire.
Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea – experienţa vieţii veşnice, Editura Deisis, Sibiu, 2001, pp. 164-165
„Tu nu înțelegi, dar diavolii înțeleg minunat și fug afară….”
Sfântul Varsanufie de la Optina
Imi scrie odată un intelectual care se frământa cu mintea: „Îmi este foarte greu. Aparent, toate sunt bune, treburile merg bine, familia este fericită, soția este bună. Dar nenorocirea este că nu am cui să deschid sufletul la ceea ce tânjesc eu, soția nu se pricepe, iar copiii sunt încă mici. Ce să fac? Cum să mă eliberez de urât și de durere?”.
Eu l-am sfătuit să citească Psaltirea. Acolo, în Psalmul 93, este un verset: „Când s-au înmulțit durerile mele în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu”. Luați-vă după acest stih și începeți să citiți Psaltirea. Cred că Dumnezeu vă va mângâia. A mai trecut un oarecare timp și primesc o scrisoare. „V-am ascultat, am început să citesc Psaltirea și nimicuța nu înțeleg”. Îi răspund: „Marele Stareț Ambrozie, la astfel de mărturisiri, răspundea: «Tu nu înțelegi, dar diavolii înțeleg minunat și fug afară. Citește deocamdată fără să înțelegi. Iar cândva vei începe să înțelegi…»”.
Și vouă vă repet: citiți Psaltirea în fiecare zi, câte puțin, și Domnul nu vă va lăsa pe voi și cu mila Sa va fi întotdeauna Ajutătorul și Mângâietorul vostru.
Starețul Varsanufie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 238
The himn of US:
https://youtu.be/FqxJ_iuBPCs