Mare ighemonicon astăzi la Patriarhia Romană. Pseudo-ierarhii s-au adunat din cele patru vînturi pentru a proclama solemn canonizarea celor 16 Sfinți romani. Din capul locului spun că îmi sunt dragi acești Sfinți, dar aș fi preferat ca ei să fie canonizați de ierarhi ortodocși, nu de acești vînduți, care l-au trădat pe Mantuitorul și Biserica Sa în Creta.
Cînd au apărut icoanele Sfinților canonizați acum, am scris un articol și am atras atenția că ele sunt lucrături satanice, nu sfinte icoane. Luați-le la rînd, măriți-le, analizați-le și veți vedea că toți clericii canonizați nu binecuvîntează, ci fac semnul diavolului, cu cele două degete care sugerează coarnele acestuia! Cel mai vizibil este Dragul nostru Părinte Paisie Olaru. Sunt sigur că ar fi ales să i se taie mana, decît să facă semnul cu coarnele diavolului. Recomand tuturor să nu facă jocul sataniștilor și să cumpere aceste zise icoane. Pictorii cinstiți din Biserica noastră ni-i vor înfățișa pe acești Sfinți cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste.
Ecumeniștii pierzării nu se dau în laturi de la nimic. De mulți ani au tipărit Liturghierul, Ceraslovul, Psaltirea cu simboluri satanice și păgane. A trebuit să lipesc în Psaltire bucăți de hîrtie albă peste aceste urîciuni ale pustiirii. Citeam o catismă, și la sfarșit aveam chipul hidos al lui baphomet!
Nu vreau să mai lungesc inutil vorba. Pseudo-ierarhii romani sunt atît de încărcați de fărădelegi, încît le rămane ca soluție plecarea din jilțurile arhierești. Nu vor pleca. Dumnezeu are însă metode nebănuite de a scăpa Biserica de acești specimeni.
Facă-se voia lui Dumnezeu!
Presbiter Iovița Vasile
Sinteza interviului acordat de Profesorul Dimitrios Tselenghidis după „Sinodul” din Creta
1. Contextul interviului și situația actuală a Bisericii Ortodoxe
După Sinodul Pan-Ortodox din Creta din 2016, profesorul Dimitrios Tselenghidis a ales o tăcere autoimpusă, datorată mâhnirii profunde față de ceea ce se întâmplă în Biserică. În acest interviu, acordat jurnalistului Silviu-Andrei Vlădăreanu, profesorul abordează problemele majore ale Ortodoxiei contemporane, dintre care cele mai importante sunt:
• Ecumenismul și globalizarea, care încearcă să modifice identitatea Bisericii.
• Minimalismul dogmatic, un proces sistematic de relativizare a adevărurilor de credință.
• Pericolul islamic, dar mai ales subversiunea internă din Ortodoxie.
• Raportul dintre Ortodoxie și romano-catolicism și încercările de unire falsă.
• Sinodul din Creta, care este considerat o deviere gravă de la Tradiția ortodoxă.
Deși acest interviu conținea analize teologice profunde, multe publicații tipărite au refuzat să îl publice integral, oferind doar fragmente cenzurate. Astfel, anumite concluzii esențiale nu au mai ajuns la public, ceea ce arată o încercare de control al informației.
2. Minimalismul dogmatic – O amenințare istorică pentru Ortodoxie
Profesorul Tselenghidis subliniază că minimalizarea dogmelor nu este un fenomen nou, ci un proces istoric care a început oficial în 1920, odată cu Enciclica Patriarhiei Ecumenice. Această enciclică:
• A introdus ideea că romano-catolicii și protestanții sunt „ramuri” ale aceleiași Biserici.
• A fost concepută ca o premisă necesară pentru unirea forțată a Ortodoxiei cu celelalte confesiuni creștine.
• A deschis calea către ecumenism și către globalizarea religioasă.
În deceniile următoare, acest curent a fost susținut activ de factori seculari și politici, care au dorit să impună un creștinism diluat, fără identitate teologică clară. Acest proces a culminat cu Sinodul din Creta, unde Ortodoxia a fost oficial egalizată cu ereziile.
3. Ecumenismul ca unealtă a globalizării religioase
Ecumenismul nu este un fenomen izolat, ci o componentă a unui plan mai larg de globalizare, în care religiile sunt aduse la un numitor comun pentru a facilita un guvern mondial unic.
• Minimalismul dogmatic este un instrument perfid al secularismului.
• Ecumenismul este folosit pentru a distruge Ortodoxia din interior, nu prin persecuție directă.
• Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB), înființat în 1948, este o unealtă a acestei ideologii.
• Romano-catolicismul, inițial reticent, a devenit colaborator activ al ecumenismului.
• Ortodoxia a ajuns să fie mândră că este „membru egal” în acest proiect, ceea ce este de fapt o dezonoare.
Ecumenismul este considerat cea mai periculoasă erezie contemporană, deoarece atacă însăși identitatea Bisericii Ortodoxe.
4. Problema redefinirii dogmelor și a „dragostei” false
O metodă subtilă prin care Ortodoxia este subminată este redefinirea dogmelor și a termenilor teologici. Se afirmă că:
• Dogmele nu mai sunt esențiale, ci doar „credința în Dumnezeu”.
• Trebuie să avem dragoste și să lăsăm diferențele teologice în plan secund.
• Sinoadele Ecumenice care au condamnat erezii sunt considerate acum „intolerante”.
Aceasta este o abordare perfidă și manipulativă, deoarece Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă clar că dragostea adevărată izvorăște din credința autentică. Biserica a exclus ereticii nu din ură, ci tocmai pentru a proteja adevărul.
5. Problema unității cu eterodocșii și falsa metodologie ecumenistă
Se afirmă că trebuie să căutăm ce ne unește cu eterodocșii, nu ce ne desparte. Profesorul demonstrează că această abordare este eronată teologic și istoric:
• Hristos a poruncit apostolilor să păstreze „toate” poruncile Sale, nu doar părțile convenabile.
• Sinoadele Ecumenice s-au concentrat tocmai pe ceea ce ne diferențiază de eretici.
• Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost prigonit pentru o nuanță dogmatică, ceea ce arată că orice deviație este gravă.
• Încercarea de a ignora diferențele duce la compromiterea întregii credințe ortodoxe.
Unitatea Bisericii nu este un concept diplomatic, ci o realitate ontologică în Hristos, care nu poate fi alterată.
6. Sinodul din Creta – un proiect ilegitim
Profesorul Tselenghidis demonstrează că Sinodul din Creta:
• Nu a fost un Sinod autentic, ci doar o sinaxă a unor ierarhi.
• Hotărârile sale nu sunt obligatorii pentru pliroma Bisericii.
• A încercat să impună recunoașterea oficială a romano-catolicilor și protestanților ca „Biserici”.
• A fost o repetiție generală pentru modificări viitoare ale dogmelor ortodoxe.
Acest Sinod a fost o încercare de a introduce Ortodoxia în ecumenism prin pași mici, aplicând tactica „feliilor de salam” – modificări treptate care, în final, duc la distrugerea identității ortodoxe.
7. Soluțiile pentru salvarea Ortodoxiei
Pentru a combate aceste pericole, profesorul propune următoarele măsuri:
• Bisericile Ortodoxe trebuie să se retragă din Consiliul Mondial al Bisericilor.
• Dialogul cu eterodocșii trebuie să fie exterior, fără compromisuri dogmatice.
• Pliroma Bisericii trebuie să respingă Sinodul din Creta și să reafirme exclusivitatea Ortodoxiei.
• Clerul și mirenii trebuie să revină la viața autentic ortodoxă.
• Îngrădirea de episcopii eretici este o soluție legitimă și necesară.
8. Concluzie
• Biserica Ortodoxă este singura Biserică adevărată, iar orice relativizare a acestei realități este o erezie.
• Ecumenismul și Sinodul din Creta sunt principalele pericole actuale.
• Minimalismul dogmatic este o unealtă a secularizării, menită să transforme Biserica într-o instituție lipsită de har.
• Singura soluție este întoarcerea la Tradiția autentică și ruperea de erezie.
Profesorul Dimitrios Tselenghidis avertizează că, dacă aceste probleme nu sunt corectate urgent, Ortodoxia riscă să fie absorbită de un creștinism globalist fără identitate.
Text trimis de Sora Pelaghia
După Sinodul Pan-Ortodox din Creta din 2016, profesorul Dimitrios Tselenghidis a ales o tăcere autoimpusă, datorată mâhnirii profunde față de ceea ce se întâmplă în Biserică. În acest interviu, acordat jurnalistului Silviu-Andrei Vlădăreanu, profesorul abordează problemele majore ale Ortodoxiei contemporane, dintre care cele mai importante sunt:
• Ecumenismul și globalizarea, care încearcă să modifice identitatea Bisericii.
• Minimalismul dogmatic, un proces sistematic de relativizare a adevărurilor de credință.
• Pericolul islamic, dar mai ales subversiunea internă din Ortodoxie.
• Raportul dintre Ortodoxie și romano-catolicism și încercările de unire falsă.
• Sinodul din Creta, care este considerat o deviere gravă de la Tradiția ortodoxă.
Deși acest interviu conținea analize teologice profunde, multe publicații tipărite au refuzat să îl publice integral, oferind doar fragmente cenzurate. Astfel, anumite concluzii esențiale nu au mai ajuns la public, ceea ce arată o încercare de control al informației.
2. Minimalismul dogmatic – O amenințare istorică pentru Ortodoxie
Profesorul Tselenghidis subliniază că minimalizarea dogmelor nu este un fenomen nou, ci un proces istoric care a început oficial în 1920, odată cu Enciclica Patriarhiei Ecumenice. Această enciclică:
• A introdus ideea că romano-catolicii și protestanții sunt „ramuri” ale aceleiași Biserici.
• A fost concepută ca o premisă necesară pentru unirea forțată a Ortodoxiei cu celelalte confesiuni creștine.
• A deschis calea către ecumenism și către globalizarea religioasă.
În deceniile următoare, acest curent a fost susținut activ de factori seculari și politici, care au dorit să impună un creștinism diluat, fără identitate teologică clară. Acest proces a culminat cu Sinodul din Creta, unde Ortodoxia a fost oficial egalizată cu ereziile.
3. Ecumenismul ca unealtă a globalizării religioase
Ecumenismul nu este un fenomen izolat, ci o componentă a unui plan mai larg de globalizare, în care religiile sunt aduse la un numitor comun pentru a facilita un guvern mondial unic.
• Minimalismul dogmatic este un instrument perfid al secularismului.
• Ecumenismul este folosit pentru a distruge Ortodoxia din interior, nu prin persecuție directă.
• Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB), înființat în 1948, este o unealtă a acestei ideologii.
• Romano-catolicismul, inițial reticent, a devenit colaborator activ al ecumenismului.
• Ortodoxia a ajuns să fie mândră că este „membru egal” în acest proiect, ceea ce este de fapt o dezonoare.
Ecumenismul este considerat cea mai periculoasă erezie contemporană, deoarece atacă însăși identitatea Bisericii Ortodoxe.
4. Problema redefinirii dogmelor și a „dragostei” false
O metodă subtilă prin care Ortodoxia este subminată este redefinirea dogmelor și a termenilor teologici. Se afirmă că:
• Dogmele nu mai sunt esențiale, ci doar „credința în Dumnezeu”.
• Trebuie să avem dragoste și să lăsăm diferențele teologice în plan secund.
• Sinoadele Ecumenice care au condamnat erezii sunt considerate acum „intolerante”.
Aceasta este o abordare perfidă și manipulativă, deoarece Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă clar că dragostea adevărată izvorăște din credința autentică. Biserica a exclus ereticii nu din ură, ci tocmai pentru a proteja adevărul.
5. Problema unității cu eterodocșii și falsa metodologie ecumenistă
Se afirmă că trebuie să căutăm ce ne unește cu eterodocșii, nu ce ne desparte. Profesorul demonstrează că această abordare este eronată teologic și istoric:
• Hristos a poruncit apostolilor să păstreze „toate” poruncile Sale, nu doar părțile convenabile.
• Sinoadele Ecumenice s-au concentrat tocmai pe ceea ce ne diferențiază de eretici.
• Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost prigonit pentru o nuanță dogmatică, ceea ce arată că orice deviație este gravă.
• Încercarea de a ignora diferențele duce la compromiterea întregii credințe ortodoxe.
Unitatea Bisericii nu este un concept diplomatic, ci o realitate ontologică în Hristos, care nu poate fi alterată.
6. Sinodul din Creta – un proiect ilegitim
Profesorul Tselenghidis demonstrează că Sinodul din Creta:
• Nu a fost un Sinod autentic, ci doar o sinaxă a unor ierarhi.
• Hotărârile sale nu sunt obligatorii pentru pliroma Bisericii.
• A încercat să impună recunoașterea oficială a romano-catolicilor și protestanților ca „Biserici”.
• A fost o repetiție generală pentru modificări viitoare ale dogmelor ortodoxe.
Acest Sinod a fost o încercare de a introduce Ortodoxia în ecumenism prin pași mici, aplicând tactica „feliilor de salam” – modificări treptate care, în final, duc la distrugerea identității ortodoxe.
7. Soluțiile pentru salvarea Ortodoxiei
Pentru a combate aceste pericole, profesorul propune următoarele măsuri:
• Bisericile Ortodoxe trebuie să se retragă din Consiliul Mondial al Bisericilor.
• Dialogul cu eterodocșii trebuie să fie exterior, fără compromisuri dogmatice.
• Pliroma Bisericii trebuie să respingă Sinodul din Creta și să reafirme exclusivitatea Ortodoxiei.
• Clerul și mirenii trebuie să revină la viața autentic ortodoxă.
• Îngrădirea de episcopii eretici este o soluție legitimă și necesară.
8. Concluzie
• Biserica Ortodoxă este singura Biserică adevărată, iar orice relativizare a acestei realități este o erezie.
• Ecumenismul și Sinodul din Creta sunt principalele pericole actuale.
• Minimalismul dogmatic este o unealtă a secularizării, menită să transforme Biserica într-o instituție lipsită de har.
• Singura soluție este întoarcerea la Tradiția autentică și ruperea de erezie.
Profesorul Dimitrios Tselenghidis avertizează că, dacă aceste probleme nu sunt corectate urgent, Ortodoxia riscă să fie absorbită de un creștinism globalist fără identitate.
Text trimis de Sora Pelaghia
Despre furturile de identitate
Observ că furtul de identitate a poporului român a devenit de câteva secole o preocupare constantă a unora care vor să fie stăpâni pe aceste meleaguri. Mai întâi, aceștia s-au lovit de istoria noastră, așa că au pus la cale falsificarea acesteia. Învățații noștri chiar au crezut că ,,de la Râm tragem”, după cum scria Grigore Ureche. Această minciună țintea și distrugerea Ortodoxiei din aproape în aproape, din interior, prin cei școliți în Apus. În locul unui popor demn, care a fost leagăn al unei civilizații străvechi, eram învățați să credem că am fost atât de slugarnici și ticăloși, încât am învățat limba cuceritorilor noștri în 165 de ani, adica intre anii 106 si 271! Cu dialecte, cu regionalisme cu tot!
Un alt mod de a ni se fura identitatea este distrugerea monumentelor istorice și văduvirea muzeelor noastre de piese care atestă rolul strămoșilor noștri în cultura lumii. Recentul furt de exponate din aur reprezintă un atentat la identitatea poporului român. Se dorește să existe cât mai puține dovezi care să vorbească peste timp urmașilor noștri despre înaintași. După logica lumească, asta ne-ar face mai vulnerabili și mai umili, lucru convenabil pentru mințile bolnave care vor să ne trateze ca pe niște sclavi în propria țară.
După logica divină, lucrurile nu stau chiar așa. Atunci când un popor întreg se izbește de necazuri mari, dacă învață să se pocăiască și să se roage, e salvat. Dușmanii noștri știu asta și au inventat erezia ecumenistă, adică și falsificarea credinței. Iar prin ,,vaccinurile” cu nanotehnologie și prin digitalizarea persoanei, vor să falsifice și omul! Adică să ne rupă ireversibil legătura cu Dumnezeu! Practic, poporul român este încercat ca argintul în topitorie, așa cum au profețit unii Sfinți. Vom trece examenul?
Mai nou, se dorește eliminarea din trunchiul comun a Istoriei și a Geografiei la clasele a XI-a și a XII-a. Ce se pune în loc? Studierea Holocaustului, firește! Și e foarte grav că există profesori români care predau istoria Holocaustului. Prin astfel de proiecte, se dorește ca tinerii noștri să învețe că trebuie să ne fie rușine de trecutul nostru, că suntem niște criminali buni de plată pe vecie pentru faptele noastre… Toată dăscălimea ar trebui să protesteze față de aceste atentate grosolane la identitatea poporului român; și elevii și părinții lor care văd cum se strică sarea despre care vorbea Hristos, iar lumea se autodistruge prin știința falsă și prin păcate. Robia unui popor face parte, totuși, din pedagogia divină. Cu toții trebuie să avem în vedere și acest lucru. Dumnezeu este singurul care poate interveni dacă are pentru cine…
În calitate de creștini, avem și o patrie cerească, dar care se ,,cucerește” cu greu. Dacă o vom câștiga pe aceea, cred că Dumnezeu ne va ocroti în această țară. Mucenicii și-au dat viața pentru Hristos spunând în fața lui Dumnezeu, a Sfinților și a Îngerilor: ,,Sunt creștin!” Noi ce vom face acum, când se dorește să ni se fure și identitatea de creștin și să ni se dea o identitate electronică? Să spunem această rugăciune cu teama de a nu fi considerați și noi vrăjmași ai lui Dumnezeu prin păcatele noastre ori prin supunerea față de legile antihristice:
,,Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmașii Lui şi să fugă de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul; cum se topeşte ceara de faţa focului, așa să piară diavolii de la faţa celor ce-L iubesc pe Dumnezeu şi se însemnează cu semnul Crucii și zic cu veselie:
Bucură-te, preacinstită şi de viaţă făcătoare Crucea Domnului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorât la iad, a călcat puterea diavolului şi te-a dăruit nouă pe tine, cinstită Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrăjmașului.
O, preacinstită şi de viaţă făcătoare Crucea Domnului, ajută-ne cu Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu şi cu toți Sfinţii în veci. Amin.”
Sora Pelaghia
Un alt mod de a ni se fura identitatea este distrugerea monumentelor istorice și văduvirea muzeelor noastre de piese care atestă rolul strămoșilor noștri în cultura lumii. Recentul furt de exponate din aur reprezintă un atentat la identitatea poporului român. Se dorește să existe cât mai puține dovezi care să vorbească peste timp urmașilor noștri despre înaintași. După logica lumească, asta ne-ar face mai vulnerabili și mai umili, lucru convenabil pentru mințile bolnave care vor să ne trateze ca pe niște sclavi în propria țară.
După logica divină, lucrurile nu stau chiar așa. Atunci când un popor întreg se izbește de necazuri mari, dacă învață să se pocăiască și să se roage, e salvat. Dușmanii noștri știu asta și au inventat erezia ecumenistă, adică și falsificarea credinței. Iar prin ,,vaccinurile” cu nanotehnologie și prin digitalizarea persoanei, vor să falsifice și omul! Adică să ne rupă ireversibil legătura cu Dumnezeu! Practic, poporul român este încercat ca argintul în topitorie, așa cum au profețit unii Sfinți. Vom trece examenul?
Mai nou, se dorește eliminarea din trunchiul comun a Istoriei și a Geografiei la clasele a XI-a și a XII-a. Ce se pune în loc? Studierea Holocaustului, firește! Și e foarte grav că există profesori români care predau istoria Holocaustului. Prin astfel de proiecte, se dorește ca tinerii noștri să învețe că trebuie să ne fie rușine de trecutul nostru, că suntem niște criminali buni de plată pe vecie pentru faptele noastre… Toată dăscălimea ar trebui să protesteze față de aceste atentate grosolane la identitatea poporului român; și elevii și părinții lor care văd cum se strică sarea despre care vorbea Hristos, iar lumea se autodistruge prin știința falsă și prin păcate. Robia unui popor face parte, totuși, din pedagogia divină. Cu toții trebuie să avem în vedere și acest lucru. Dumnezeu este singurul care poate interveni dacă are pentru cine…
În calitate de creștini, avem și o patrie cerească, dar care se ,,cucerește” cu greu. Dacă o vom câștiga pe aceea, cred că Dumnezeu ne va ocroti în această țară. Mucenicii și-au dat viața pentru Hristos spunând în fața lui Dumnezeu, a Sfinților și a Îngerilor: ,,Sunt creștin!” Noi ce vom face acum, când se dorește să ni se fure și identitatea de creștin și să ni se dea o identitate electronică? Să spunem această rugăciune cu teama de a nu fi considerați și noi vrăjmași ai lui Dumnezeu prin păcatele noastre ori prin supunerea față de legile antihristice:
,,Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmașii Lui şi să fugă de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul; cum se topeşte ceara de faţa focului, așa să piară diavolii de la faţa celor ce-L iubesc pe Dumnezeu şi se însemnează cu semnul Crucii și zic cu veselie:
Bucură-te, preacinstită şi de viaţă făcătoare Crucea Domnului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorât la iad, a călcat puterea diavolului şi te-a dăruit nouă pe tine, cinstită Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrăjmașului.
O, preacinstită şi de viaţă făcătoare Crucea Domnului, ajută-ne cu Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu şi cu toți Sfinţii în veci. Amin.”
Sora Pelaghia
Întâmpinarea Domnului
,,Bucură-te cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că din tine a răsărit Soarele Dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, luminând pe cei din întuneric. Veseleşte-te şi tu, bătrânule Drepte, cel ce ai primit în braţe pe Mântuitorul sufletelor noastre, Cel Care ne-a daruit nouă şi învierea’’.
Aceasta este cântarea, cu care Biserica noastră Îl cinsteşte pe Pruncul Iisus, Cel de patruzeci de zile, adus la templul din Ierusalim spre împlinirea Dumnezeieştilor rânduieli, căci spune Legea Sfântă: ,,Dacă femeia va zămisli şi va naşte prunc de parte bărbătească, necurată va fi şapte zile, cum e necurată şi în zilele regulei ei. Iar în ziua a opta se va tăia pruncul împrejur. Femeia să mai şadă treizeci şi trei de zile şi să se curăţească de sângele ei; de nimic sfânt să nu se atingă şi în locaşul sfânt să nu meargă, până se vor împlini zilele curăţirii ei… După ce se vor împlini zilele curăţirii ei pentru fiu sau pentru fiică, să aducă preotul la uşa cortului un miel de un an ardere de tot şi un pui de porumbel sau o turturică, jertfă pentru păcat; preotul va înfăţişa acestea înaintea Domnului şi o va curăţa şi curată va fi de curgerea sângelui ei’’ (Levitic 12, 2-7).
În această zi s-au împlinit cele patruzeci de zile de la Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Despre necurăţie nu poate fi vorba când vorbim de Preacurata Fecioară Maria, căci ea a fost fecioară înainte de Naştere, în vremea Naşterii şi după Naştere, adică în vecii vecilor. Cărţile noastre bisericeşti o numesc ,,mai curată decât strălucirile soarelui’’. Dar din smerenie şi din dragoste pentru Legea lui Dumnezeu, a adus pe Pruncul Iisus spre a-L închina Domnului. Nu a adus jertfa celor bogaţi, mielul de un an, ci o pereche de turturele sau doi pui de porumbel, cum obişnuiau cei mai săraci, pentru că săracă era Fecioara şi în sărăcie a crescut şi Pruncul Iisus.
La templu aştepta de mulţi ani să vină această zi sfântă Dreptul Simeon, cel încărcat de ani mulţi, pentru că lui i se vestise că nu va muri până când nu va ţine în braţele sale pe Mântuitorul lumii. Ce privilegiu, ce cinste i s-a dat acestui om! L-a luat în braţe pe Prunc, a binecuvântat pe Dumnezeu şi L-a rugat să-i facă dezlegarea din trup, cu cuvintele: ,,Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace; că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor’’ (Luca 2, 29-31).
La templu s-a rânduit de Dumnezeu să fie şi Ana Proorociţa, cea care ,,de templu nu se depărta, slujind ziua şi noaptea în post şi în rugăciuni’’ (Luca 2, 37).
Din vremea binecredinciosului împărat Iustinian, Biserica are această zi sfântă de sărbătoare, căci cinstind după cuviinţă Întâmpinarea Domnului, au încetat molima şi cutremurul ce se abătuseră asupra Bizanţului şi Antiohiei.
Presbiter Iovița Vasile
Aceasta este cântarea, cu care Biserica noastră Îl cinsteşte pe Pruncul Iisus, Cel de patruzeci de zile, adus la templul din Ierusalim spre împlinirea Dumnezeieştilor rânduieli, căci spune Legea Sfântă: ,,Dacă femeia va zămisli şi va naşte prunc de parte bărbătească, necurată va fi şapte zile, cum e necurată şi în zilele regulei ei. Iar în ziua a opta se va tăia pruncul împrejur. Femeia să mai şadă treizeci şi trei de zile şi să se curăţească de sângele ei; de nimic sfânt să nu se atingă şi în locaşul sfânt să nu meargă, până se vor împlini zilele curăţirii ei… După ce se vor împlini zilele curăţirii ei pentru fiu sau pentru fiică, să aducă preotul la uşa cortului un miel de un an ardere de tot şi un pui de porumbel sau o turturică, jertfă pentru păcat; preotul va înfăţişa acestea înaintea Domnului şi o va curăţa şi curată va fi de curgerea sângelui ei’’ (Levitic 12, 2-7).
În această zi s-au împlinit cele patruzeci de zile de la Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Despre necurăţie nu poate fi vorba când vorbim de Preacurata Fecioară Maria, căci ea a fost fecioară înainte de Naştere, în vremea Naşterii şi după Naştere, adică în vecii vecilor. Cărţile noastre bisericeşti o numesc ,,mai curată decât strălucirile soarelui’’. Dar din smerenie şi din dragoste pentru Legea lui Dumnezeu, a adus pe Pruncul Iisus spre a-L închina Domnului. Nu a adus jertfa celor bogaţi, mielul de un an, ci o pereche de turturele sau doi pui de porumbel, cum obişnuiau cei mai săraci, pentru că săracă era Fecioara şi în sărăcie a crescut şi Pruncul Iisus.
La templu aştepta de mulţi ani să vină această zi sfântă Dreptul Simeon, cel încărcat de ani mulţi, pentru că lui i se vestise că nu va muri până când nu va ţine în braţele sale pe Mântuitorul lumii. Ce privilegiu, ce cinste i s-a dat acestui om! L-a luat în braţe pe Prunc, a binecuvântat pe Dumnezeu şi L-a rugat să-i facă dezlegarea din trup, cu cuvintele: ,,Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace; că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor’’ (Luca 2, 29-31).
La templu s-a rânduit de Dumnezeu să fie şi Ana Proorociţa, cea care ,,de templu nu se depărta, slujind ziua şi noaptea în post şi în rugăciuni’’ (Luca 2, 37).
Din vremea binecredinciosului împărat Iustinian, Biserica are această zi sfântă de sărbătoare, căci cinstind după cuviinţă Întâmpinarea Domnului, au încetat molima şi cutremurul ce se abătuseră asupra Bizanţului şi Antiohiei.
Presbiter Iovița Vasile
Erezia papistașilor despre purgatoriu
Învăţătura despre purgatoriu a romano-catilicilor este o altă erezie. Potrivit acestei învăţături, sufletele care nu s-au ostenit îndeajuns pentru mântuirea lor în viaţa pământească, vor fi rânduite într-o stare (nu loc!) în care vor fi purificate de păcate prin suferinţă, iar când purificarea va fi împlinită, acele suflete vor intra în bucuria veşnică a raiului. Textul scripturistic invocat de apuseni pentru susţinerea acestei erezii este cel cuprins în Epistola I-a către Biserica din Corint a Sfântului Apostol Pavel (3, 13-15): ,,Lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua (Domnului). Pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia. Dacă lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va rămâne, va lua plată. Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit; el se va mântui, dar aşa ca prin foc’’. Interpretarea pe care catolicii o dau acestui text este forţată, de vreme ce se referă la ziua Domnului, adică a judecăţii.
Purgatoriul ca şi concept doctrinar a fost necunoscut Bisericii Lui Hristos. Abia după Schisma din 1054, papa Inocenţiu IV (1243-1254) a formulat învăţătura despre purgatoriu şi a introdus-o în catolicism.
La Conciliul de la Florenţa (1439) s-a afirmat explicit că purgatoriul există şi că acesta este o stare, nu un loc. Ciudată această precizare insistentă de negare a locului şi de afirmare a stării. Ştim foarte bine că atât raiul, cât şi iadul sunt locuri în care se trăieşte starea de fericire sau de osândă. Bogatul nemilostiv se adresa Lui Avraam cu aceste cuvinte: ,,Rogu-te, dar părinte, să-l trimiţi la casa tatălui meu, căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin’’ (Luca 16, 28). Doar pentru ignoranţi localizarea iadului este necunoscută, bine fiind cunoscut că acesta se află în interiorul pământului, cum ştim din Revelaţia Dumnezeiască (Numerii 16, 30-33).
La Conciliu Tridentin din 1563 a fost abordată din nou învăţătura despre purgatoriu. Datorită faptului că papa Pius al VI-lea s-a îmbolnăvit grav, apusenii nu au conturat cu claritate această erezie, lăsând loc, până în zilele noastre, celor mai fanteziste interpretări.
Biserica Ortodoxă a respins dintotdeauna erezia catolică, ridicată la rang de ,,dogmă’’. Din Revelaţia Dumnezeiască se cunoaşte cu limpezime că după moartea omului sufletul acestuia este rânduit la judecata particulară, fie pentru rai, fie pentru iad. Până la judecata universală starea sufletelor osândite se poate schimba, deoarece Biserica, prin rugăciunile ei, poate scoate sufletele din locul de osândă al iadului.
Insistenţa cu care promovează catolicii erezia referitoare la purgatoriu face imposibilă o unire a lor cu Biserica Ortodoxă, iar întâlnirile dintre reprezentanţii acestora prilejuiesc mai degrabă nişte dialoguri ale surzilor, fără nici un rezultat cât de cât încurajator. Chiar presupunând că apusenii ar renunţa la această erezie, rămân celelalte numeroase erezii care separă catolicismul de Ortodoxie. Părintele Cleopa spunea că unirea catolicilor cu Biserica este lucrare Dumnezeiască, nu omenească. Se cunoaşte prea bine faptul că dialogurile dintre Biserică şi catolici nu sunt nicidecum generate de iubire, cum adesea se afirmă, nici nu urmăresc ca toţi să fie una în Hristos, ci sunt ordonate de mai marii lumii pentru a întemeia religia unică şi nivelatoare a viitorului, în care antihristul ce va veni să fie venerat ca dumnezeu al acestei religii. Faptele sunt mai mult decât evidente, însă puţini sunt aceea care sesisează ce se ascunde în spatele mişcării ecumenice.
Presbiter Iovița Vasile (articol scris în 2010)
Minciuno-episcopii romani cutează să schimbe hotărîrile Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic
În urma declarației recente a Papei Francisc referitoare la stabilirea unei date comune a celebrării Învierii Domnului facem precizarea că orice consultare referitoare la data Paștelui și o eventuală hotărâre pot avea loc numai în cadrul unui viitor Sinod pan-ortodox, prin participarea tuturor Bisericilor Ortodoxe surori.
Așadar, și prezenta inițiativă se înscrie în același parcurs de lucru, ținând cont și de recomandarea foarte importantă a Sinaxei Întâistătătorilor și Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe, întrunită între 21-28 ianuarie 2016 la Centrul Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy, în cursul căreia s-au precizat următoarele: „în ceea ce privește tema Calendarului, este potrivit ca fiecare Biserică să fie liberă de a pune în practică ceea ce consideră de cuviință pentru formarea duhovnicească a enoriașilor săi, dar fără să modifice data sărbătoririi comune a Paștilor de către toți ortodocșii”.
Prin urmare, orice inițiativă referitoare la data de sărbătorire a Paștelui poate fi discutată doar în cadrul unui Sinod pan-ortodox.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române
Comentariu
1.De ochii lumii, fariseii de la București par a răspunde inițiativei papei: Stai puțin, nene Francisc, în Biserica Ortodoxă nu e cum crezi dumneata. Aici trebuie să se întrunească un sinod pan-ortodox și numai acesta va putea hotărî o dată comună de sărbătorire a Paștilor.
2.Ne imaginăm că sinodul zis pan-ortodox s-a întrunit, și sunt prezenți cei 14 întîi-stătători, plus cei aleși pe sprînceană. De ce numai ei? De ce este împiedicat episcopul x să participe? De ce ceilalți episcopi ortodocși sunt ținuți departe? Din capul locului, nu va fi vorba de un sinod pan-ortodox, nici de unul mare și sfant. S-au ars odată, nu se vor expune din nou.
3.Acest sinod zis pan-ortodox (al treielea tîlhăresc?) urmează să constate că Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic, anul 325, au greșit stabilind data Paștilor după criteriile cunoscute. Acum vin ei, ecumeniștii, și fac corecția de rigoare, ca să se armonizeze cu ereticii papistași. Aici e bomba cu ceas!
4.Cum își permit ierarhii ecumeniști să pună în discuție hotărîrile unui Sinod Ecumenic?, în loc să se înscrie într-o linie de continuiate a tuturor Sinoadelor acceptate de Biserică.
5.Data Paștilor este stabilită pînă în anul 2118, după criteriile Sinodului I Ecumenic. Prin urmare, pe noi nu ne interesează discuțiile tîmpe ale ecumeniștilor, ale papistașilor pe această temă. E problema lor. Noi avem drumul nostru, cu limpezime stabilit de Părinții Bisericii. Pe acesta să-l urmăm!
6.Iar ecumeniștii romani să înceteze aceste demersuri de distrugere a Tradiției Bisericii lui Hristos. De-acum le spun că sunt înfrînți și vor răspunde greu în fața lui Dumnezeu. Uitați-vă la textul acela privind Calendarul, elaborat la Chambesy. E o ambiguitate îngrozitoare!
Presbiter Iovița Vasile
Sfinții Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur: Ne-am străduit să împăcăm lumea și să o aducem la unire
În vremea împăratului Alexios I Comnenul (1081-1118), s-au stârnit oarecari dispute între credincioşii Sfintei Biserici în privinţa celor trei Mari Dascăli şi Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. O parte din ei aveau mare evlavie pentru Sfântul Vasile cel Mare, spunând că nu era îngăduitor cu cei care nesocoteau legile Dumnezeieşti şi nu ierta prea uşor pe cei căzuţi în păcat. Alţii spuneau că Sfântul Grigorie ar fi cel dintâi pentru că era foarte învăţat şi sporit cu înţelepciunea. Cei care iubeau cu deosebire pe Sfântul Ioan Gură de Aur credeau că acestuia i se cuvine întâietatea, pentru frumuseţea vorbirii sale şi pentru că pe mulţi îi aducea la pocăinţă.
Credincioşii aveau dreptate când vorbeau cu ardoare despre cei Trei Mari Sfinţi, căci Dumnezeu îi împodobise pe toţi cu daruri alese şi fiecare se străduia să folosească aceste daruri spre binele şi mântuirea oamenilor. Greşeau atunci când făceau ierarhizări, în temeiul cărora s-au dezbinat, şi căutau să-şi impună fiecare punctul de vedere.
Văzând aceste dispute inutile, cei Trei Sfinţi Ierarhi s-au arătat Episcopului Ioan al Evhaitenilor, fiecare pe rând, apoi toţi trei împreună şi i-au spus: ,,Noi, precum vezi, una suntem la Dumnezeu şi nu este între noi nici o sfadă sau împotrivire, ci fiecare în vremea sa pornindu-se de Dumnezeiescul Duh, am scris învăţăturile spre mântuirea cea de obşte şi folosul oamenilor; şi acelea pe care le-am învăţat noi înşine, le-am dat şi altora spre înmulţirea talantului nostru şi nu este între noi vreunul întâi sau al doilea, ci dacă veţi vorbi de unul, cei doi urmează. Deci, sculându-te, porunceşte acelora care se sfădesc luptându-se pentru noi, să nu se despartă, căci pentru aceasta ne-am sârguit şi noi cât am fost vii, şi după mutarea noastră, ca să împăcăm lumea şi să o aducem la unire. Deci pomeneşte-ne pe noi împreună într-o zi, când ţi se va părea ţie că este de cuviinţă şi ne fă nouă praznic cuviincios’’.
Episcopul Ioan al Evhaitenilor a ascultat glasul Dascălilor Bisericii şi ai lumii şi s-a dus la cei care se certau pentru ei. Le-a spus cuvintele vrednice de crezare şi dezbinările au încetat, căci fiecare a dat cinstea cuvenită celor Trei Sfinţi Ierarhi. Astfel s-a rânduit ca ei să fie pomenţi în aceaşi zi, 30 ianuarie, în fiecare an (După Vieţile Sfinţilor pe ianuarie, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2005, p. 610-611).
Presbiter Iovița Vasile
Credincioşii aveau dreptate când vorbeau cu ardoare despre cei Trei Mari Sfinţi, căci Dumnezeu îi împodobise pe toţi cu daruri alese şi fiecare se străduia să folosească aceste daruri spre binele şi mântuirea oamenilor. Greşeau atunci când făceau ierarhizări, în temeiul cărora s-au dezbinat, şi căutau să-şi impună fiecare punctul de vedere.
Văzând aceste dispute inutile, cei Trei Sfinţi Ierarhi s-au arătat Episcopului Ioan al Evhaitenilor, fiecare pe rând, apoi toţi trei împreună şi i-au spus: ,,Noi, precum vezi, una suntem la Dumnezeu şi nu este între noi nici o sfadă sau împotrivire, ci fiecare în vremea sa pornindu-se de Dumnezeiescul Duh, am scris învăţăturile spre mântuirea cea de obşte şi folosul oamenilor; şi acelea pe care le-am învăţat noi înşine, le-am dat şi altora spre înmulţirea talantului nostru şi nu este între noi vreunul întâi sau al doilea, ci dacă veţi vorbi de unul, cei doi urmează. Deci, sculându-te, porunceşte acelora care se sfădesc luptându-se pentru noi, să nu se despartă, căci pentru aceasta ne-am sârguit şi noi cât am fost vii, şi după mutarea noastră, ca să împăcăm lumea şi să o aducem la unire. Deci pomeneşte-ne pe noi împreună într-o zi, când ţi se va părea ţie că este de cuviinţă şi ne fă nouă praznic cuviincios’’.
Episcopul Ioan al Evhaitenilor a ascultat glasul Dascălilor Bisericii şi ai lumii şi s-a dus la cei care se certau pentru ei. Le-a spus cuvintele vrednice de crezare şi dezbinările au încetat, căci fiecare a dat cinstea cuvenită celor Trei Sfinţi Ierarhi. Astfel s-a rânduit ca ei să fie pomenţi în aceaşi zi, 30 ianuarie, în fiecare an (După Vieţile Sfinţilor pe ianuarie, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2005, p. 610-611).
Presbiter Iovița Vasile
Cum, ne raportăm la Papa?
Deși suntem o țară majoritar ortodoxă, observ că presa românească se raportează la Papa ca la o autoritate care ar avea un cuvânt de spus în Ortodoxie. De fapt, ca și în cazul ,,vaccinurilor”, se încearcă o spălare pe creier a ortodocșilor români. Trădările succesive ale Ortodoxiei din interior acum sunt îmbrăcate în poleială. Ni se insuflă încet și sigur un fel de condescendență periculoasă față de acest impostor: ,,Papa a zis…”, ,,Papa a propus…” etc.
Dar cine e Papa? În calitate de eretic, Papa e dușmanul lui Hristos. Simplu. Nu o spun eu, ci a spus-o însăși Maica Domnului. Și atunci de ce ne interesează atât de mult ce spune dușmanul lui Hristos?
Autoritatea supremă la care ne raportăm este Hristos. Și ne mai raportăm la ierarhii care drept învață cuvântul Adevărului. De ieri și de azi. Atâția câți au mai rămas neatinși de erezia ecumenistă.
Hristos este Capul Bisericii. Hristos nu a lăsat pe pământ niciun locțiitor. Nici chiar în Ortodoxie. Dacă Hristos a spus că mama și frații Lui sunt cei care fac voia lui Dumnezeu, atunci toate aberațiile papale pică. Cum face Papa voia lui Dumnezeu? Cum?
Cocoțat pe jilțul papal cu cruce întoarsă, pe criterii lumești, Papa Francisc își bate joc pe față de creștini prin afirmații penibile și greu de reprodus în scris și prin ereziile periculoase cunoscute.
Dacă manifestăm condescendență necuvenită față de dușmanul lui Hristos înseamnă că slujim la doi domni. Iar Hristos ne spune clar: ,,Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.”
(Matei, 6, 24)
De fapt, cred că se dorește să ascultăm mai mult de autorități decât de Dumnezeu. Papa are susținere politică, dar pentru noi acest lucru nu contează. Patriarhul Bartolomeu îi încurajează obrăznicia în loc să-l cheme la pocăinţă și la Botezul ortodox prin întreită afundare. Hristos nu a fost om politic, deci se vede clar că Papa nu-L urmează pe Hristos, ci are dorințe și propuneri absolut lumești. Politicul ar trebui să se subordoneze lui Hristos, nu invers!
Ce unire există între apă și ulei? Ce unire poate fi între Adevăr și minciună? Slujitorii minciunii au alt stăpân, nu pe Hristos. Și atunci ce să prăznuim împreună?
Dușmanii lui Hristos pot face propuneri valabile pentru subordonații lor, nu pentru noi, ortodocșii. Noi avem ascultarea de Dumnezeu, iar papistașii au supunerea oarbă față de Papa. Acum se dorește ca și în spațiul ortodox să se înlocuiască ascultarea de Dumnezeu cu supunerea oarbă față de ierarhi și chiar față de Papa! Asistăm la o încercare de idolatrizare a omului în detrimentul cinstirii lui Dumnezeu, încălcându-se astfel cea dintâi poruncă evanghelică.
Papa nu este interesat de mântuirea subordonaților săi, ci urmărește anumite puncte dintr-o agendă care are punct final înscăunarea lui Antihrist și închinarea la acesta. Să ne ferească Dumnezeu de așa ceva!
Ortodocșii trebuie să-și cunoască bine credința și să o mărturisească în aceste vremuri de cernere. Desacralizarea lumii prin erezia ecumenistă aduce întregii omeniri prejudicii grave pe plan duhovnicesc. Așadar să nu-i permitem Papei să ne dicteze când să prăznuim Sfânta Înviere!
Sfântul Sfințit Mucenic Cosma Etolianul, la Sinodul de la Constantinopol din anul 1724 a spus: „Pe Papa să-l blestemați, fiindcă el este cauza… Noi avem o poruncă ce spune să anatemizăm pe oricine adaugă sau nu crede în ceva mic din cele pe care le-au legiuit Părinții Bisericii noastre.”
Dumnezeu să ne ajute să facem ascultare de Dumnezeu și de Sfinții Parinți! Amin.
Sora Pelaghia
Dar cine e Papa? În calitate de eretic, Papa e dușmanul lui Hristos. Simplu. Nu o spun eu, ci a spus-o însăși Maica Domnului. Și atunci de ce ne interesează atât de mult ce spune dușmanul lui Hristos?
Autoritatea supremă la care ne raportăm este Hristos. Și ne mai raportăm la ierarhii care drept învață cuvântul Adevărului. De ieri și de azi. Atâția câți au mai rămas neatinși de erezia ecumenistă.
Hristos este Capul Bisericii. Hristos nu a lăsat pe pământ niciun locțiitor. Nici chiar în Ortodoxie. Dacă Hristos a spus că mama și frații Lui sunt cei care fac voia lui Dumnezeu, atunci toate aberațiile papale pică. Cum face Papa voia lui Dumnezeu? Cum?
Cocoțat pe jilțul papal cu cruce întoarsă, pe criterii lumești, Papa Francisc își bate joc pe față de creștini prin afirmații penibile și greu de reprodus în scris și prin ereziile periculoase cunoscute.
Dacă manifestăm condescendență necuvenită față de dușmanul lui Hristos înseamnă că slujim la doi domni. Iar Hristos ne spune clar: ,,Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.”
(Matei, 6, 24)
De fapt, cred că se dorește să ascultăm mai mult de autorități decât de Dumnezeu. Papa are susținere politică, dar pentru noi acest lucru nu contează. Patriarhul Bartolomeu îi încurajează obrăznicia în loc să-l cheme la pocăinţă și la Botezul ortodox prin întreită afundare. Hristos nu a fost om politic, deci se vede clar că Papa nu-L urmează pe Hristos, ci are dorințe și propuneri absolut lumești. Politicul ar trebui să se subordoneze lui Hristos, nu invers!
Ce unire există între apă și ulei? Ce unire poate fi între Adevăr și minciună? Slujitorii minciunii au alt stăpân, nu pe Hristos. Și atunci ce să prăznuim împreună?
Dușmanii lui Hristos pot face propuneri valabile pentru subordonații lor, nu pentru noi, ortodocșii. Noi avem ascultarea de Dumnezeu, iar papistașii au supunerea oarbă față de Papa. Acum se dorește ca și în spațiul ortodox să se înlocuiască ascultarea de Dumnezeu cu supunerea oarbă față de ierarhi și chiar față de Papa! Asistăm la o încercare de idolatrizare a omului în detrimentul cinstirii lui Dumnezeu, încălcându-se astfel cea dintâi poruncă evanghelică.
Papa nu este interesat de mântuirea subordonaților săi, ci urmărește anumite puncte dintr-o agendă care are punct final înscăunarea lui Antihrist și închinarea la acesta. Să ne ferească Dumnezeu de așa ceva!
Ortodocșii trebuie să-și cunoască bine credința și să o mărturisească în aceste vremuri de cernere. Desacralizarea lumii prin erezia ecumenistă aduce întregii omeniri prejudicii grave pe plan duhovnicesc. Așadar să nu-i permitem Papei să ne dicteze când să prăznuim Sfânta Înviere!
Sfântul Sfințit Mucenic Cosma Etolianul, la Sinodul de la Constantinopol din anul 1724 a spus: „Pe Papa să-l blestemați, fiindcă el este cauza… Noi avem o poruncă ce spune să anatemizăm pe oricine adaugă sau nu crede în ceva mic din cele pe care le-au legiuit Părinții Bisericii noastre.”
Dumnezeu să ne ajute să facem ascultare de Dumnezeu și de Sfinții Parinți! Amin.
Sora Pelaghia
Vremea temenelelor a trecut. Avem libertatea și datoria, date de Dumnezeu, de a spune deschis durerile Bisericii
Doamne ajută
Mă numesc Iovița Vasile și locuiesc în județul Sălaj.
Vă rog să transmiteți domnului informator al securității, Andrei Andreicuț, să nu încerce să-l salveze pe Florea Petru. Să termine cu minciunile și ambiguitățile. Ne spune că Petru Florea e suspendat, cînd de fapt el locuiește în incinta sediului Episcopiei, a publicat o pastorală pe site și emite acte oficiale. Chiar crede dumnealui că poate prosti un județ întreg? Pentru toate acestea, și multe altele, solicităm domnului Andreicuț să-și depună demisia și să părăsească neîntîrziat scaunul arhieresc pe care-l ocupă.
Cerem ca viitorul episcop al Sălajului să nu fie eretic, sodomo-gomorit, informator al serviciilor, să nu fie șantajabil și să nu fie ales de puterea lumească (Canonul 3 al Sinodului 7 Ecumenic).
Vă spunem tuturor celor care petreceți în erezia ecumenistă că e vremea să vă pocăiți de acest păcat îngrozitor. Altfel, veți avea un sfîrșit asemănător tuturor ereticilor din istoria Bisericii. Vă atragem atenția că Poporul Dreptcredincios nu dorește să se unească cu papistașii și ceilalți eretici, decît în condițiile în care aceștia vor reveni în Biserică.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate.
Presbiter Iovița Vasile
PS Mă uit la Andeicuț, în filmările ultimelor două predici rostite în Sălaj. Nu se mai însemnează cu Sfanta Cruce. Mîna care a trădat în Creta, rămîne precum mîna lui Iuda.
Viclenie arhierească pe malurile Someșului
Niciodată n-am avut încredere în Andrei Andreicuț, papistașul informator al securității, învechit în rele, travestit sub odăjdii ortodoxe. Puțini știu ce zace în acest ecumenist zelos, cățărat în fotoliul mitropolitan, avînd un trecut murdar și scandalos. Cînd a izbucnit imensul scandal din Episcopia Sălajului, s-a înființat imediat la fața locului și ne-a anunțat că lui Petroniu i s-a aprobat (chiar așa!) suspendarea din funcție și că el este cel care-și asumă conducerea Episcopiei, pînă la noi ordine. Nici vorbă!
Petroniu stă, se pare, în sediul episcopal cu aceleași slugi preasupuse, cu cele două maici ținute acolo, împotriva Sfintelor Canoane. Înainte de Sfintele Sărbători, a apărut pe site-ul Episcopiei pastorala sa, o mizerie penibilă, amplă, pe care am promis că o voi publica, drept mostră a micimii sufletești a lui Petru Florea. M-am răzgîndit, pentru că vreau să vă cruț de lectura unui text sub care numai dumnealui și-a putut pune semnătura, fără să roșească.
Cu cîteva zile în urmă, a dat aprobare scrisă unui anume preot să slujească în altă eparhie, condiționînd-o de aprobarea celuilalt zis episcop, ca să vedeți ce procedură trebuie să îndeplinești, dacă ești invitat la o înmormîntare într-un sat vecin, sau mai îndepărtat. Ce fel de suspendare e aceasta, despre care vorbește Andreicuț?
Cei care-i plîng de milă lui Petru Florea să doarmă liniștiți. Au grijă ceilalți ecumeniști purtători de mitre. Nu i se va întîmpla mai nimic. A adus servicii imense vrăjmașilor Bisericii și nici un fir de păr nu se va clinti din barba lui vopsită. Preocuparea de căpetenie a lui Andreicuț nu este aceea de a îndrepta relele lui Petroniu, ci de a-l scoate cît mai curat, mai spălat, din cloaca în care s-a afundat vreme șasesprezece ani.
Vă reamintesc că otreapa numită Vasile Bănescu a fost îndepărtat(ă) din Patriarhie după ce Daniel Ciobotea l-a decorat, în semn de înaltă prețuire, pentru marile daune pe care le-a cauzat Bisericii.
Aceștia sunt oamenii, cu ei defilăm. Pînă cînd?
Presbiter Iovița Vasile
Petroniu stă, se pare, în sediul episcopal cu aceleași slugi preasupuse, cu cele două maici ținute acolo, împotriva Sfintelor Canoane. Înainte de Sfintele Sărbători, a apărut pe site-ul Episcopiei pastorala sa, o mizerie penibilă, amplă, pe care am promis că o voi publica, drept mostră a micimii sufletești a lui Petru Florea. M-am răzgîndit, pentru că vreau să vă cruț de lectura unui text sub care numai dumnealui și-a putut pune semnătura, fără să roșească.
Cu cîteva zile în urmă, a dat aprobare scrisă unui anume preot să slujească în altă eparhie, condiționînd-o de aprobarea celuilalt zis episcop, ca să vedeți ce procedură trebuie să îndeplinești, dacă ești invitat la o înmormîntare într-un sat vecin, sau mai îndepărtat. Ce fel de suspendare e aceasta, despre care vorbește Andreicuț?
Cei care-i plîng de milă lui Petru Florea să doarmă liniștiți. Au grijă ceilalți ecumeniști purtători de mitre. Nu i se va întîmpla mai nimic. A adus servicii imense vrăjmașilor Bisericii și nici un fir de păr nu se va clinti din barba lui vopsită. Preocuparea de căpetenie a lui Andreicuț nu este aceea de a îndrepta relele lui Petroniu, ci de a-l scoate cît mai curat, mai spălat, din cloaca în care s-a afundat vreme șasesprezece ani.
Vă reamintesc că otreapa numită Vasile Bănescu a fost îndepărtat(ă) din Patriarhie după ce Daniel Ciobotea l-a decorat, în semn de înaltă prețuire, pentru marile daune pe care le-a cauzat Bisericii.
Aceștia sunt oamenii, cu ei defilăm. Pînă cînd?
Presbiter Iovița Vasile
Romania a fost iarăși jefuită
Povestea tezaurului romanesc deținut hoțește de Moscova e o poveste lungă și binecunoscută. Nu cred că ni-l vor mai restitui vreodată. Fie sănătoși, nici lor nu le va folosi la nimic pentru că există o lege Dumnezeiască, și aceasta ne spune că hoția e faptă condamnabilă și bunurile răpite sunt spre pierzarea hoților, care și-au închipuit că se fericesc cu bunurile altora.
Mai avem un tezaur imens la Londra. Ni l-au furat mișeii și nici vobă nu e că ni-l vor restitui cîndva. Cînd Liviu Dragnea, cel mult hulit de proști și de inteligenți, a încercat să aducă tezaurul acasă, puțini își amintesc, a fost întemnițat și scos din politică, pentru ca loazele fără minte să se poată mișca în toată mediocritatea lor. Romanii să-și lucreze mantuirea fără aceste tezaure, care nu ne ajută cu nimic.
Acum s-a produs un nou jaf. Ne-au furat acele piese dacice trimise în Olanda. Autorul principal: Ernest Oberlander Tîrnoveanu, directorul Muzeului din București. Și acum chiar nu pot să nu mă indignez: De ce o liftă, un alogen, născut și făcut hoț, să dicteze în privința valorilor romanești? Pentru că această scursoare străină și-a legat de coadă numele Tîrnoveanu? Socotesc că acest alogen, deliberat a trimis acele valori într-un muzeu fără pază din Olanda, pentru a fi jefuite. Și complicii și-au făcut datoria. E o complicitate în care și procurorii romani își vor face datoria, adică vor mușamaliza și vor închide dosare, pentru că așa e directiva, venită de la hoții de rang înalt din ue.
Socotesc că acele piese valoroase nu vor mai fi recuperate niciodată. N-au fost jefuite pentru a fi restituite. Cei mai tineri, țineți minte! Faptul ne arată exact unde ne aflăm: o batjocură fără precedent la adresa romanilor, venită din spațiul euroatlantic, la care nu renunță jigodiile romanești. Doamne, ocrotește-i pe romani!
Presbiter Iovița Vasile
Mai avem un tezaur imens la Londra. Ni l-au furat mișeii și nici vobă nu e că ni-l vor restitui cîndva. Cînd Liviu Dragnea, cel mult hulit de proști și de inteligenți, a încercat să aducă tezaurul acasă, puțini își amintesc, a fost întemnițat și scos din politică, pentru ca loazele fără minte să se poată mișca în toată mediocritatea lor. Romanii să-și lucreze mantuirea fără aceste tezaure, care nu ne ajută cu nimic.
Acum s-a produs un nou jaf. Ne-au furat acele piese dacice trimise în Olanda. Autorul principal: Ernest Oberlander Tîrnoveanu, directorul Muzeului din București. Și acum chiar nu pot să nu mă indignez: De ce o liftă, un alogen, născut și făcut hoț, să dicteze în privința valorilor romanești? Pentru că această scursoare străină și-a legat de coadă numele Tîrnoveanu? Socotesc că acest alogen, deliberat a trimis acele valori într-un muzeu fără pază din Olanda, pentru a fi jefuite. Și complicii și-au făcut datoria. E o complicitate în care și procurorii romani își vor face datoria, adică vor mușamaliza și vor închide dosare, pentru că așa e directiva, venită de la hoții de rang înalt din ue.
Socotesc că acele piese valoroase nu vor mai fi recuperate niciodată. N-au fost jefuite pentru a fi restituite. Cei mai tineri, țineți minte! Faptul ne arată exact unde ne aflăm: o batjocură fără precedent la adresa romanilor, venită din spațiul euroatlantic, la care nu renunță jigodiile romanești. Doamne, ocrotește-i pe romani!
Presbiter Iovița Vasile
Binele nostru vine de la Dumnezeu, niciodată de la cel rău
Astăzi, ne vom opri asupra unei întâmplări din vremea împăratului Leon Înţeleptul (886-912). Spun Părinţii Bisericii că un om oarecare şi-a trădat soţia şi legământul făcut la Cununie şi s-a dedat unei vieţi păcătoase, trăind în desfrânare. Vrând să-l aducă la o viaţă curată, soţia sa a făcut o greşeală gravă: a cerut ajutorul unui vrăjitor, Virginie, despre care auzise că are puteri deosebite. Aici spunem răspicat, o spun de câte ori am prilejul, că vrăjitorii, indiferent cum s-ar numi ei, fermecători, descântători, prezicători, magi, ghicitori, clarvăzători, etc., sunt slujitorii diavolului şi puterea lor vine de la cel rău. Oricine se adresează lor, cere ajutorul diavolului şi nu lui Dumnezeu.
Aşa a ajuns şi femeia la Virginie, care i-a promis că poate să-i omoare soţul sau să-l dea unui duh rău. Ea dorea să-i întoarcă bărbatul de la destrăbălare. Vrăjitorii pot cauza moartea cuiva, care este deja mort sufleteşte prin păcate, dar nu celui ce este întărit în Credinţa Ortodoxă şi trăieşte după învăţătura Bisericii.
Virginie i-a spus femeii că îi va împlini dorinţa, i-a spus multe din faptele ei trecute, câştigându-i încrederea. A trimis-o acasă, ca să pregătească o candelă, apă, untdelemn, făclie, un brâu şi foc. A vizitat-o şi s-a prefăcut evlavios. A pus apa şi untelemnul în candelă şi le-a aprins cu făclia, în faţa icoanelor. După ce a rostit câteva cuvinte asupra brâului, i-a făcut patru noduri şi i l-a dat să-l poarte. N-a trecut mult şi bărbatul s-a lăsat de desfrânare şi s-a întors la soţia sa. Părea că vrăjitorul i-a făcut un mare bine. Femeia însă era bântuită de duhurile necurate, pentru că nu poate diavolul să făptuiască binele. În fiecare noapte avea vise urâte, cu pofte trupeşti tulburătoare, cu şerpi şi broaşte scârboase, încât nu mai avea linişte.
Atunci şi-a adus aminte de Dumnezeu, a început să se roage şi să postească. Ajutorul i s-a dat printr-un vecin evlavios, Epifanie. Acesta i-a dezlegat tâlcurile celor făcute de vrăjitor. I-a arătat că diavolul caută să lipsească pe om de harul lui Dumnezeu şi-l împinge la păcat. Aşa a făcut şi cu femeia aceasta. Prin desfrânările soţului a îndreptat-o spre vrăjitor. Prin materiile folosite, a substituit oarecum apa sfinţită de la Botez, iar cu untdelemnul a înlocuit Sfântul Mir. Prin brâul cu noduri s-a legat diavolul, încât era purtat tot timpul de femeie. I-a spus să ardă brâul şi să spargă candela. Femeia s-a izbăvit de puterea diavolului (După ,,Demonii şi lucrările lor’’, Ed. Egumeniţa, 2007, p.322-325).
Feriți-vă de vrăjitori ca de foc. Dacă veți găsi în casa voastră sau în împrejurimi obiecte ce vi se pare că sunt de la vrăjitori, aruncați-le în foc, apoi spuneți degrabă preotului.
Presbiter Iovița Vasile
Aşa a ajuns şi femeia la Virginie, care i-a promis că poate să-i omoare soţul sau să-l dea unui duh rău. Ea dorea să-i întoarcă bărbatul de la destrăbălare. Vrăjitorii pot cauza moartea cuiva, care este deja mort sufleteşte prin păcate, dar nu celui ce este întărit în Credinţa Ortodoxă şi trăieşte după învăţătura Bisericii.
Virginie i-a spus femeii că îi va împlini dorinţa, i-a spus multe din faptele ei trecute, câştigându-i încrederea. A trimis-o acasă, ca să pregătească o candelă, apă, untdelemn, făclie, un brâu şi foc. A vizitat-o şi s-a prefăcut evlavios. A pus apa şi untelemnul în candelă şi le-a aprins cu făclia, în faţa icoanelor. După ce a rostit câteva cuvinte asupra brâului, i-a făcut patru noduri şi i l-a dat să-l poarte. N-a trecut mult şi bărbatul s-a lăsat de desfrânare şi s-a întors la soţia sa. Părea că vrăjitorul i-a făcut un mare bine. Femeia însă era bântuită de duhurile necurate, pentru că nu poate diavolul să făptuiască binele. În fiecare noapte avea vise urâte, cu pofte trupeşti tulburătoare, cu şerpi şi broaşte scârboase, încât nu mai avea linişte.
Atunci şi-a adus aminte de Dumnezeu, a început să se roage şi să postească. Ajutorul i s-a dat printr-un vecin evlavios, Epifanie. Acesta i-a dezlegat tâlcurile celor făcute de vrăjitor. I-a arătat că diavolul caută să lipsească pe om de harul lui Dumnezeu şi-l împinge la păcat. Aşa a făcut şi cu femeia aceasta. Prin desfrânările soţului a îndreptat-o spre vrăjitor. Prin materiile folosite, a substituit oarecum apa sfinţită de la Botez, iar cu untdelemnul a înlocuit Sfântul Mir. Prin brâul cu noduri s-a legat diavolul, încât era purtat tot timpul de femeie. I-a spus să ardă brâul şi să spargă candela. Femeia s-a izbăvit de puterea diavolului (După ,,Demonii şi lucrările lor’’, Ed. Egumeniţa, 2007, p.322-325).
Feriți-vă de vrăjitori ca de foc. Dacă veți găsi în casa voastră sau în împrejurimi obiecte ce vi se pare că sunt de la vrăjitori, aruncați-le în foc, apoi spuneți degrabă preotului.
Presbiter Iovița Vasile
Anatema tuturor ereticilor
,,Dau anatema pe Arie şi pe cei împreună cu dânsul cugetători şi părtaşi ai nesănătoasei lor cugetări; pe Macedonie şi pe cei cu dânsul, care bine s-au numit pnevmatomahi; asemenea pe Nestorie şi pe ceilalţi ereziarhi, şi pe cei de un cuget cu aceştia îi lepăd şi îi dau anatema, şi cu glas mare zic hotărât: Tuturor ereticilor anatema! Tuturor ereticilor anatema!’’ (Arhieraticon).
Biserica noastră Dreptmăritoare a rânduit ca înainte de hirotonire întru episcop, candidatul să facă o foarte amplă mărturisire de Credinţă, în care sunt cuprinse şi cuvintele de mai sus. Este de la sine înţeles că odată rostită anatema asupra cuiva, acesta este îndepărtat din Biserică şi nu mai putem avea nici un amestec cu el. Este de aceea de neînţeles faptul că un episcop care a pronunţat anatema asupra ereticilor să stea în aceaşi adunare cu aceştia, încă şi să discute cu ei ca parteneri egali, negociind Sfintele Dogme. Ne aducem aminte că s-a nimerit ca Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan să se întâlnească sub acelaşi acoperiş cu ereticul Cerint, dar s-a grăbit să iasă de-acolo, nu cumva să se prăbuşească acoperisul peste ei! Pentru ca unul care a căzut în erezie să fie primit în Biserică se cer câteva condiţii; întâi să lepede şi să blesteme erezia, apoi să se pocăiască şi să-şi exprime dorinţa sinceră de a reveni în Biserică.
,,Peste acestea încă mai mărturisesc că voi păstra şi voi urma cu sfinţenie, până la suflarea mea cea mai de pe urmă, toate Canoanele celor Şapte Sfinte Sinoade Ecumenice şi ale celor locale, învăţăturile de Dumnezeu purtătorilor Părinţi, tradiţiile Sfintei Biserici Ortodoxe’’. Este binecunoscut faptul că Sfinţii Părinţi nu intrau în dialog cu ereticii şi nu căutau să se unească cu ei, ci doar aşteptau întoarcerea şi pocăinţa lor, mărturisind cu tărie Adevărul revelat şi au statornicit ,,să fie dată anatemei orice erezie’’, cum spune Canonul I al Sinodului II Ecumenic de la Constantinopol, din 381.
Potrivit celor scrise mai sus, şi întregii Tradiţii Sfinte, întâlnirile ecumeniste, comandate şi programate de cei din afara Bisericii, au loc cu încălcarea Sfintelor Canoane, pe care toţi episcopii ortodocşi s-au făgăduit a le respecta. Faptul că se invocă dragostea creştină este o mască, căci nu poate exista dragoste acolo unde este făţărnicie, minciună şi înşelare. Faptul că se vorbeşte cu insistenţă de necesitatea ,,ca toţi să fie una’’, cum Însuşi Mântuitorul a spus, nu justifică în nici un fel întâlnirile costisitoare cu ereticii, care sunt chiar mai răi şi mai vicleni decât cei din primele veacuri.
Cum am spus şi altădată, Biserica nu a dat nimănui mandat să participe la întâlnirile ecumeniste şi nu se va uni niciodată cu ereticii. Se vor uni trădătorii lui Hristos şi ai Bisericii.
Presbiter Iovița Vasile
Spurcăciunile s-au dezlănțuit!
Cînd veți vedea toate leprele și scursorile puturoase dezlănțuite împoriva cuiva, să știți că acela e, cu adevărat, om. Mergeți pe mîna lui și nu veți greși.
Mă refer la Domnul Călin Georgescu. Cand antihriștii au văzut că are toate șansele să cîștige președinția Romaniei, au sărit în sus ca arși, televiziunile jidănești s-au întrecut în a-i inventa tot felul vini, care mai de care mai imbecile.
N-a trecut multă vreme și toate s-au dezumflat. Proștii și-au arătat prostia, în toată goliciunea ei. Prostului, degeaba-i spui în față că e prost, îți va zîmbi tîmp, și își va continua ascensiunea pe treptele puterii, cot la cot cu ceilalți imbecili.
De ce nu e bun Domnul Călin Georgescu pentru președinția Romaniei, în viziunea leprelor?
1.Pentru că e roman. Pîna acum l-am avut pe Iliescu, un ciudat amestec țigănesc, jidănesc, bulgar, rus, roman și Dumnezeu știe cîte alte etnii. Ne este limpede ce a făcut acest individ împotriva Poporului Roman.
2.Emil Constantinescu, un individ cu rădăcini jidănești, care a îngăduit ca Serbia Ortodoxă să fie bombardată de americanii păgîni, de pe aeroportul din Timișoara. Emile, criminalii americani au bombardat maternitatea din Belgrad, ucigînd mulți prunci nevinovați. Ești un Irod modern. Regret că te-am votat și e singura data cînd am avut ,,cîștig de cauză’’ la prezidențiale. Pregătește-te să răspunzi în fața lui Dumnezeu pentru ce ai făcut.
4.Traian Băsescu. Un asiatic păgîn, impus de antihriștii internaționali. A vîndut flota Romaniei și a comis nenumărate fărădelegi împotriva Poporului Roman. Nu mai comentez.
5.K.W. Iohanis. Un bolovan prost, nesimțit și îngîmfat. Se agață de cîrma puterii cu încolăciri de șarpe teutonic.Nu vreau să spun mai multe.
A venit acum Călin Georgescu, roman curat, descendent din neam preoțesc. De 35 de ani n-am văzut un om care să pună degetul pe rană cu atîta realism și să spună durerile Romaniei în acest fel. Cînd a afirmat deslușit că interesele Romaniei primează, în raport cu Estul și Vestul, dracii au sărit mai sus ca niciodată.
Călin Georgescu are un ,,defect’’ major: E inteligent, mult deasupra acestor proști cocoțați la putere. Asta nu i se iartă. Pe Iohannis nu l-ar angaja nici măcar ca vizitiu. Cum cutează Călin să pronunțe de atîtea ori numele ,,divinității?’’ Divinitatea fiind Preasfantul Nume al Dumnezeului Adevărului. Cum cutează Călin Georgescu să pună în discuțiile parcursul nostru pro-european și pro-atlantic? Cutează, și bine face. Pentru că acest parcurs ne-a adus în stare de țară vîndută, de colonie preasupusă intereselor străine. Imbecililor! Lăsați-ne în pace. Dobitoci cum sunteți, vă spunem că locul vostru este în cele două uliți large eminesciene, de nebuni și de mișei.
Presbiter Iovița Vasile
Mă refer la Domnul Călin Georgescu. Cand antihriștii au văzut că are toate șansele să cîștige președinția Romaniei, au sărit în sus ca arși, televiziunile jidănești s-au întrecut în a-i inventa tot felul vini, care mai de care mai imbecile.
N-a trecut multă vreme și toate s-au dezumflat. Proștii și-au arătat prostia, în toată goliciunea ei. Prostului, degeaba-i spui în față că e prost, îți va zîmbi tîmp, și își va continua ascensiunea pe treptele puterii, cot la cot cu ceilalți imbecili.
De ce nu e bun Domnul Călin Georgescu pentru președinția Romaniei, în viziunea leprelor?
1.Pentru că e roman. Pîna acum l-am avut pe Iliescu, un ciudat amestec țigănesc, jidănesc, bulgar, rus, roman și Dumnezeu știe cîte alte etnii. Ne este limpede ce a făcut acest individ împotriva Poporului Roman.
2.Emil Constantinescu, un individ cu rădăcini jidănești, care a îngăduit ca Serbia Ortodoxă să fie bombardată de americanii păgîni, de pe aeroportul din Timișoara. Emile, criminalii americani au bombardat maternitatea din Belgrad, ucigînd mulți prunci nevinovați. Ești un Irod modern. Regret că te-am votat și e singura data cînd am avut ,,cîștig de cauză’’ la prezidențiale. Pregătește-te să răspunzi în fața lui Dumnezeu pentru ce ai făcut.
4.Traian Băsescu. Un asiatic păgîn, impus de antihriștii internaționali. A vîndut flota Romaniei și a comis nenumărate fărădelegi împotriva Poporului Roman. Nu mai comentez.
5.K.W. Iohanis. Un bolovan prost, nesimțit și îngîmfat. Se agață de cîrma puterii cu încolăciri de șarpe teutonic.Nu vreau să spun mai multe.
A venit acum Călin Georgescu, roman curat, descendent din neam preoțesc. De 35 de ani n-am văzut un om care să pună degetul pe rană cu atîta realism și să spună durerile Romaniei în acest fel. Cînd a afirmat deslușit că interesele Romaniei primează, în raport cu Estul și Vestul, dracii au sărit mai sus ca niciodată.
Călin Georgescu are un ,,defect’’ major: E inteligent, mult deasupra acestor proști cocoțați la putere. Asta nu i se iartă. Pe Iohannis nu l-ar angaja nici măcar ca vizitiu. Cum cutează Călin să pronunțe de atîtea ori numele ,,divinității?’’ Divinitatea fiind Preasfantul Nume al Dumnezeului Adevărului. Cum cutează Călin Georgescu să pună în discuțiile parcursul nostru pro-european și pro-atlantic? Cutează, și bine face. Pentru că acest parcurs ne-a adus în stare de țară vîndută, de colonie preasupusă intereselor străine. Imbecililor! Lăsați-ne în pace. Dobitoci cum sunteți, vă spunem că locul vostru este în cele două uliți large eminesciene, de nebuni și de mișei.
Presbiter Iovița Vasile