Dreptatea este bun Dumnezeiesc sădit în toate făpturile, pentru ca aceasta să guverneze în lume, spre buna vieţuire a oamenilor. Dreptatea este sinonimă cu justiţia, iar sistemul judecătoresc al unei ţări are menirea de a o înfăptui. O societate se conduce după legi, uneori drepte, de cele mai multe ori silnice. Judecătorii fiind chemaţi să aplice legile, pot face dreptate numai în măsura în care legile sunt drepte. Când judecătorii, sau o parte a lor, se abat de la datoria lor, nu mai poate fi vorba de dreptate. O ţară cu legi silnice şi cu judecători corupţi este una în care domneşte dictatura sau tirania. Dictatorii şi tiranii se ,,legitimează’’ şi îşi sprijină ticăloşia pe legi impuse de ei, împotriva cetăţenilor pe care ar trebui să-i slujească. Sistemele sociale, zise democratice, ne dau numai iluzia că poporul hotărăşte pentru sine, iar cei care le conduc ar înfăptui voinţa poporului. Şleahta care domneşte la un moment dat într-o ţară îşi impune propria-i voinţă, sub masca înşelătoare a democraţiei. Ceea ce am scris până aici este valabil pentru România anului 2001, dar nu numai.
În atari circumstanţe, Biserica are arma cuvântului. Păstorii ei ar trebui să-şi ridice glasurile atunci când Turma suferă nedreptăţi din partea autorităţilor, pentru că, la urma urmei, credincioşii alcătuiesc, în cea mai mare parte, mulţimea supuşilor unei ţări. Credincioşii înşişi sunt îndreptăţiţi să se folosească de arma cuvântului când cârmuitorii alunecă pe panta abuzurilor, în momentul în care acestea se produc, nu după căderea lor de la putere. Tăcerea înseamnă complicitate.
A apăra dreptatea proprie sau a altora, este o datorie a fiecăruia. Bineînţeles că acela care face dreptate şi cere şi mai-marilor ţării să o facă, se expune primejdiilor, care pot merge de la simple ameninţări până la moarte, trecând prin prigoniri aspre şi închisori. Pe aceştia îi fericeşte Mântuitorul prin Predica de pe munte, şi le făgăduieşte bunul cel mai de preţ spre care tinde omul credincios: împărăţia lui Dumnezeu. Cartea Apocalipsei (22, 11) ne spune că spre sfârşitul veacului acestuia, după ce Dumnezeu va fi făcut multe încercări de a-i aduce pe oameni în simţire, chemându-i la pocăinţă, le va spune: ,,Cine este nedrept, să se nedreptăţească înainte. Cine este spurcat, să se spurce şi mai greu. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este Sfânt, să se sfinţească şi mai mult’’.
Presbiter Iovița Vasile
APEL PENTRU PACEA ROMÂNIEI
Cu binecuvântarea unui înalt prelat al Bisericii Ortodoxe Române ! . ,,DISTRIBUIȚI MASIV” Sunt chemați la rugăciune toți românii creștini care susțin familia creștină și bunăstarea României. SE VA CITI PSALTIREA , în următoarea ordine:
1) județul Maramureș și Harghita / catisma nr.1 (în fiecare zi aceeași catismă )
2) județul Satu Mare și Suceava / catisma nr.2
3) județul Sălaj și Botoșani / catisma nr. 3
4) județul Bihor și Neamț / catisma nr. 4
5) județul Cluj și Iași / catisma nr. 5
6) județul Arad și Bacău / catisma nr. 6
7) județul Timiș și Vaslui / catisma nr.7
8) județul Caraș Severin și Covasna / nr. 8
9) județul Hunedoara și Vrancea / nr. 9
10) județul Alba și Galați / nr. 10
11) județul Bistrița Năsăud și Prahova /nr. 11
12) județul Mureș și Buzău / nr. 12
13) județul Sibiu și Brăila / nr. 13
14) județul Gorj și Tulcea / nr. 14
15) județul Mehedinți și Teleorman / nr. 15
16) județul Dolj și Giurgiu / nr, 16
17) județul Vâlcea și Ilfov / nr 17
18) județul Olt și Ialomița / nr, 18
19) județul Argeș și Călărași / nr. 19
20) județul Brașov și Constanța / nr. 20
21) județul Dâmbovița și București / nr. 1
Dragi români, distribuiți masiv , să ajungă în toată țara !
,,Apel pentru pacea României.
Cu binecuvântarea unui înalt prelat al BOR”…
Fraților, multe ispite se mai ivesc…
Deci, avem un înalt prelat al BOR care ne îndeamnă la rugăciune, pentru pace.
Un înalt prelat, ecumenist, care ne îndeamnă să ne rugăm împreună pentru pace, pace care constituie și unul din sloganurile sau una din directivele principale ale CMB, nu?
Și uite așa, am găsit un motiv ,,binecuvântat” de a primi binecuvântare de la un pseudoepiscop (căci nu este îngrădit de erezie), așa cum îl numește Biserica în Canonul ei , și mai mult, să ne rugăm împreună cu ecumeniștii pentru pacea României…
Sfântul Chiril al Alexandriei:
,,Dacă cineva schimbă ceva în sfintele și dumnezeieștile dogme patristice, acest lucru nu trebuie să-l luăm drept clarviziune, ci drept crimă și abatere de la dogmă și păcătuire împotriva lui Dumnezeu”.
,,Atunci se mărește numele PĂCII, când nu ne vom împotrivi părerilor Sfinților, nici nu vom făptui împotriva hotarelor acestora”.
Aşadar, în aceste condiții, cum putem primi binecuvântare de la un înalt prelat ecumenist și cum ne putem ruga împreună cu ecumeniștii pentru pace? Care pace? Ca să te rogi pentru pacea României, trebuie mai întâi să te afli în pace cu Dumnezeu, nu în război cu El, prin erezia în care te afli…
,,Sfântul Maxim Mărturisitorul:
,, A tăinui cuvântul adevărului ïnseamnă a te lepăda de el. Bine este să trăim în pace cu toți, dar numai cu aceia care cugetă aceleași despre buna credință ortodoxă.
Și este mai bine să ne războim, atunci când pacea lucrează conglăsuirea către rău”.
Nu va contrazic, poate aveți dreptate, deși, cu toată franchețea, eu nu o văd ca pe comuniune cu episcopul ecumenist. Dar poate greșesc.
Mă uit, însă, și la atitudinea Sfântului Vasile cel Mare, în situația de mai jos. Poate e forțată comparația, cer iertare, dar pe mine mă învață foarte mult despre discernământ, de care cam duc lipsă….
Pe timpul Sfântului Vasile cel Mare, veneau tineri creştini la el şi-l întrebau ce atitudine să aibă faţă de cărţile păgâne. Era perioada de răscruce între păgânism şi creştinism. Literatura aceasta, păgână, mai ales, era foarte plăcută şi voiau să citească, însă le era frică ca nu cumva să greşească citindu-le. Erau şi lucruri necuviincioase. Sfântul Vasile le dă un sfat foarte practic: „Faceţi şi voi aşa cum fac albinele, merg din floare în floare şi unde găsesc nectar şi polen mai mult, se opresc mai mult, iar de unde nu găsesc, zboară în altă parte“.
Bravo @Iona!Spun sfinții părinți că și când diavolul spune că Hristos este Dumnezeu să nu spui ca el…deoarece „poartă chipul evlaviei,dar,tagaduieste puterea ei „.
Asta am spus-o eu…
Ecumeniștii se folosesc de concepte precum pacea, filantropia , toleranța, unitatea ș.a.m.d. ca pârghii sau motivații , care sub masca binelui te fac părtaș la lucrarea satanei, respectiv erezia….Omul, orbit sau amăgit de cuvinte frumoase, poleite, cade ușor în plasa vrăjmașului și astfel, se îndreaptă spre Iad, amăgit cu/de intenții bune…
Sinodul de la Constantinopol din anul 1724:
,, Cei care vor dezerta de la Ortodoxie și vor părăsi părinteștile și dreptele dogme ale credinței și Predaniile obstești ale Bisericii și vor decădea și se vor îndepărta cu inovații și cu credințe absurde și cu obiceiuri eretice și vor falsifica și vor măslui adevărul Ortodoxiei, aceștia nici nu mai sunt , nici nu se mai numesc creștini cu adevărat, ci se taie și se despart de totalitatea mădularelor Bisericii și a creștinilor, ca niște eretici și inovatori și se izgonesc afară din sfântul staul ca niște oi râioase și mădulare putrede.”
Acesta este discernământul de care vorbește Biserica,în relațiile pe care trebuie să le avem cu ecumeniștii/ereticii din toate timpurile, nicidecum adunarea împreună cu ei sau unitatea (în diversitate) sub pretextul păcii și al iubirii despărțite de Adevăr.
Pacea lor, iubirea lor, unitatea lor…, sunt preluate din creștinism și umplute de umanism, chintesența ecumenismului…
De altfel, și Antihristul va fi înscăunat tot sub pretextul păcii, salvării,… tot pe fundal ecumenist…
Iar ecumenismul se lucrează nu numai în afara Bisericii, ci și înlăuntrul ei, din punct de vedere instituțional…Iar acest lucru se va întâmpla atâta timp cât ereticii nu vor fi tăiați de la trupul Bisericii și vor fi acceptați sub pretextul canonicității…Aici este problema pentru majoritatea: când reduc totul la canonicitate/juridic , neținând cont de aspectul duhovnicesc…
Degeaba ai o nucă frumoasă în mână, dacă ea nu mai are miez…Nu te folosește la nimic…Dar nu poți spune că ea nu-i nucă,…dar este seacă, fără viață, fără miez, …doar coaja…
Vă dau dreptate, domnule Iona.
Avem exemplu săptămâna de spurcăciune ecumenistă in acest sens în care se folosește ca paravan „pacea și iubirea”