Francmasoneria este o organizaţie ocultă. Nota ei definitorie este dată de marele arhitect al universului pe care îl venerează şi care este diavolul. Vorbim aşadar de o organizaţie satanică. Nu este de mirare că francmasoneria are ca scopuri principale distrugerea Bisericii lui Iisus Hristos şi stăpânirea lumii întregi. Francmasonii din gradele înalte recunosc deschis adorarea lui Lucifer. Cultul secret pe care îl practică este în întergime închinat diavolului. Se prezintă sub aparenţe atrăgătoare, ca o societate care nu încetează a face binele. În realitate avem de-a face cu o mişcare care are multe de ascuns, de aceea este numărată în rândul societăţilor secrete. Deoarece societăţile secrete sunt interzise prin Constituţie în mai multe ţări, francmasonii au găsit subterfugiul şi se autintituleză societate ,,discretă’’, ca şi cum acest fapt i-ar schimba caracterul.
Cei mai mulţi papi au condamnat francmasoneria, delimitându-se de ea. Astfel papa Pius al IX-lea (1846-1878) a calificat-o într-una din bulele sale drept ,,sinagogă a satanei’’ în care se regăsesc toate ereziile, ca şi cum acest suveran pontif ar fi fost dreptcredincios, străin de toate ereziile catolice. Francmasoneria a găsit însă modalitate de a anihila această adversitate prin impunerea pe tronul de papal a unora dintre membrii săi, încât, în vremurile din urmă, declară că susţine politica Vaticanului. ,,Cum se poate explica începutul apropierii Vaticanului de francmasonerie? Cele două puteri mondiale, în aparenţă contrare, îşi dau mâna cu scopul de a stăpâni şi guverna lumea’’ (Arhim. Serafim Alexiev, Arhim. Serghie Jazadjiev, Ortodoxia şi ecumenismul, Ed. Adormirea Maicii Domnului, 2009, p. 352).
Pentru a-şi justifica apropierea de francmasonerie, papistașii au găsit de cuviinţă să publice un articol, ,,Biserica şi francmasoneria’’, în ,,Le Monde’’ din 17 aprilie 1975. Un extras din acest articol ne dă de ştire că ,,deşi în trecut francmasoneria se pronunţa împotriva bisericii, astăzi pare să aibă o atitudine mai bună faţă de biserică, apără credinţa într-o Fiinţă Supremă şi manifestă respect faţă de Biblie, deopotrivă cu cărţile sfinte ale altor religii’’. De bună seamă, autorul articolului exprimă poziţia oficială a catolicilor faţă de francmasonerie, dar şi-a închipuit, probabil, că se adresează unor troglodiţi sau înapoiaţi mintal, deoarece: fiinţa supremă venerată de masoni este marele arhitect al universului, adică diavolul; respectul faţă de Biblie constă în tăgăduirea adevărurilor cuprinse în ea; între cărţile ,,sfinte’’ ale altor ,,religii’’ se numără şi coranul, cel care batjocoreşte, în cel mai josnic chip, numele mai presus de orice nume al Preasfintei Treimi.
Deoarece Codul de drept canonic interzicea oricărui catolic aparteneneţa la francmasonerie, ameninţând cu excomunicarea, se înţelege că această prevedere a fost abrogată, făcându-se o confuză trimitere la alte texte care nu spun nimic în această privinţă. ,,Mai mult decât atât, însuşi papa Ioan Paul II a fost membru al unei loje masonice, după cum demonstrează revista italiană ,,Oggi’’, publicând, în octombrie 1983, o fotografie în care papa, împreună cu alţi înalţi demnitari, se ţin de mâini în ,,lanţul frăţesc’’, la un banchet masonic’’. Fotografia cu apartenenţa papei la francmasonerie nu s-a dovedit a fi compromiţătoare, deşi Vaticanul a încercat să confişte întregul tiraj al revistei. Dimpotrivă, papa a continuat netulburat să stea în fruntea adunării catolice până la moartea sa, în 2005. Vaticanul a încercat totuşi să atenueze această dezvăluire şi prin Joseph Ratzinger, infailibilul papă Benedict al XVI-lea a declarat:,,Referitor la întrebarea dacă s-a schimbat punctul de vedere al Bisericii asupra organizaţiilor masonice în legătură cu faptul că noul Cod de Drept canonic ele nu sunt vizate în mod special, ca în Codul vechi, Congregaţia răspunde: la baza redactării (noului Cod) s-a pus condiţia de a nu se vorbi şi despre alte organizaţii, deoarece acestea sunt tratate la capitolele cu caracter mai general. Punctul de vedere negativ al Bisericii asupra organizaţiilor masonice rămâne neschimbat, căci principiile lor întotdeauna au fost incompatibile cu învăţătura Bisericii, şi aderarea la aceste asociaţii este interzisă de Biserică. Credincioşii care fac parte din organizaţiile masonice săvârşesc un mare păcat şi nu au dreptul la Sfânta Împărtăşanie’’ (Ortodoxia şi ecumenismul, p. 355-356). Bineînţeles că papa a rămas deasupra acestui păcat, el continuând să se împărtăşească, în ciuda apartenenţei dovedite la francmasonerie. Catolicii nu s-au tulburat de această dezvăluire. Ei au continuat facă zid în jurul infailibilului lor suveran pontif. La urma urmei de ce s-ar tulbura, dacă nu i-a deranjat nici faptul că acelaşi papă a recunoscut teoria idioată şi absurdă a evoluţiei speciilor?
Complicitatea lui Joseph Ratzinger la aceste fărădelegi şi blasfemii n-a rămas nerăsplătită. După moartea papei Ioan Paul al II-lea, a urcat pe tronul rămas vacant, ca al 267-lea suveran pontif.
Presbiter Iovița Vasile