Expresiile ,,eretici catolici’’ şi ,,eretici penticostali’’ sunt pleonastice.
În 1970 a pătruns în catolicism aşa numita mişcare de reînnoire harismatică. Această mişcare, care nu e altceva decât o extensie a sectei penticostale în interiorul adunării catolice, o omologare a unei rătăciri sau o poartă pentru intrarea penticostalilor sub jurisdicţia papei. Ce au în comun cele două entităţi religioase? Faptul că amândouă se pretind ,,biserici’’ şi nu sunt, apoi o sumă de erezii, nu neapărat comune, dar care le fac compatibile între ele.
Mişcarea harismatică este alcătuită din aşa numite ,,frăţii’’ de zece persoane, frăţii ce sunt cuprinse în formaţii de sute de membri. Frăţiile au în alcătuire mireni, dar şi celibatari din tagma monastică, laolaltă bărbaţi şi femei, precum şi persoane căsătorite cu copii. Convieţuirea bărbaţilor cu femeile, cu pretenţii de castitate, este o realitate străină adevăratului monahism şi arată până unde se poate ajunge atunci este părăsită Sfânta Tradiţie a Bisericii. Harismaticii stau sub oblăduirea ,,episcopilor’’catolici şi au ca preocupare, zic ei, reînvierea harismelor cu care Dumnezeu a înzestrat Biserica la început: darurile proorociei, vindecărilor, vorbirii în limbi şi discernământului. Vaticanul motivează mişcarea harismatică prin criza prin care trece catolicismul. Apusul este într-o criză perpetuă din anul marii schisme, 1054, şi chiar dinainte, din vremea când au încolţit primele erezii. Ieşirea din criză nu stă nicidecum în însoţirea cu penticostalii. Pocăinţa şi revenirea lor în Biserică sunt căile de urmat.
În 1975 a avut loc în bazilica Sfântul Petru – ce blasfemie! – un congres care a reunit aproximativ 10 000 de ,,harismatici’’, cu ,,binecuvântarea’’ papei Paul al VI-lea! Trei ani mai târziu, la Dublin, 30 000 de persoane din 75 de ţări s-au adunat în prezenţa a doi cardinali, 30 de ,,episcopi’’ şi 1500 de ,,preoţi’’ catolici. Asemenea penticostalilor, aceştia pretind că Duhul Sfânt se pogoară asupra unui om atunci când se adună mai mulţi şi îşi pun mâinile pe creştetul aceluia, rostind o anume invocare. Este lucru îndeobşte cunoscut că adunările penticostale, cu manifestări bizare, străine cu totul Bisericii, stau sub înrâurirea duhurilor demonice, lucru uşor de constatat de un observator atent şi avizat, dar pun toate actele lor pe seama Duhului Sfânt. Translaţia sectei penticostale către adunarea catolică arată un adevăr dureros: orice mişcare eretică şi demonică este bine primită de papa, care nu mai cunoaşte măsură în tendinţa lui de dominaţie asupra întregii lumi. Erezia naşte erezie.
Presbiter Iovița Vasile