Preasfințite Părinte Episcop,

Sunt preotul pensionar Iovița Vasile din județul Sălaj și doresc să vă comunic cele ce urmează:

1.Dezaprob inițiativa dumneavoastră de a invita la Huși haimanaua sorosistă Adrian Papahagi, cățărată pe trepte universitare. În loc să fie el catehizat de preoți, l-ați adus să conferențieze în fața preoților. Faptul că l-ați numit ,,mare apologet al Bisericii” e de neacceptat. Dumneavoastră pricepeți ce monstruozitate ați comis?

2.Când preotul Mezaroș s-a opus prezenței lui Papahagi, ați chemat forțele de ordine care l-au umilit, l-au încătușat și i-au aplicat cele mai înjositoare tratamente, sub privirile dumneavoastră. Cum ați putut răbda ca un preot, căruia se zice că-i sunteți părinte, să fie batjocorit în acest mod? E inadmisibil!

3.Între timp, ,,marele apologet al Bisericii” a cutezat să ceară înlocuirea termenului ,,Sobornicească” din Crez, cu ,,universală”. Am fost unul din cei trei preoți care am reacționat la această mârlănie. Interesant este că și Patriarhul Daniel l-a dezaprobat pe acest impostor, pentru neobrăzarea de care a dat dovadă. Cârdîșia cu haimanaua universitară Adrian Papahagi nu vă face cinste.

4.Pentru aceste grave greșeli pe care le-ați comis, vă cer să vă scrieți demisia și să plecați. E singurul bine pe care-l puteți face Bisericii. Nu vă jucați de-a Biserica și de-a episcopatul. Nu sunteți stăpân al Bisericii, ci slujitor al ei.

Presbiter Iovița Vasile

E-mail: secretariat@episcopiahusilor. ro

PS Domnul Ignatie Trif și suita au blocat orice cale de comunicare cu turnul lor de fildeș. În schimb, comunică foarte bine cu Jandarmeria, când e vorba să-și batjocorească preoții.

10 comentarii la „Preasfințite Părinte Episcop,

  1. Constanta Florea spune:

    Rele vremuri, foarte tristă și smintitoare această situație, pe care foarte clar ați rezumat-o, părinte!
    Mulțumim și să ne trăiți!
    Doamne, ajuta!

    P.S. Cred că P. Daniel a ținut sa intervină, fiindcă papahagi ii scrisese un mesaj foarte dur, prin care ii cerea demisia. Chiar ieri dădusem de aceasta scrisorica.

  2. Constanta Florea spune:

    E mai veche scrisoarea. Se pare că autorul cu pricina a mai spus că România este „un glod ancestral, numit și Grădina Maicii Domnului”. 🤔

    „ACUZ!

    Domnule Daniel Ciobotea,

    Vă cer public, în numele a milioane de dreptmăritori creștini, ca fiu nevrednic al Bisericii lui Hristos, să vă retrageți din fruntea Bisericii Ortodoxe Române.

    Prin susținerea fățișă a unor anticriști, prin acceptarea mitei acestora, prin lăcomia Dvs. ați smintit poporul care aștepta de la Dvs. cuvânt de învățătură în spiritul dreptății și adevărului Domnului nostru Iisus Hristos.

    Ați târât Biserica în scandal și le-ați dat ocazia celor care o urăsc să se întărească împotriva ei.

    Ați dat cezarului cele ce se cuvin doar Lui Dumnezeu.

    Nevrednic sunteți!

    Singurul gest de demnitate pe care îl puteți face este să vă retrageți la mănăstire și să vă rugați Mântuitorului nostru pentru iertarea păcatelor”.

  3. Mihai spune:

    Ignatie al husilor , îl susține întru cu totul pe această jagardea sorosista, să ne aducem aminte cum împreună cu un alt eretic de la Cluj îi țineau isonul de a sărbători Paștele împreună cu papistașii

    1. Duhul Capitanului spune:

      Cel de la Cluj este duhovnicul lui

  4. Părinte, aveți vești despre sănătatea lui „Iona”?

    1. Doamne ajută
      Din păcate, Virgil nu mi-a mai dat nicio veste. Dumnezeu să-l aibă în pază pe Iona.

      1. Constanta Florea spune:

        Mulțumesc.
        Dumnezeu să-l ocrotească și să-i dea vindecare.

    1. N-am încredere în cei doi. Mă tem că sunt aceași frământătură. Să dea Atotputernicul să se încheie acel război fratricid.

      1. Constanta Florea spune:

        Nici eu nu am încredere. Deloc. Cine știe ce se ascunde in spatele acestei intenții, chipurile, de a face pace între … ortodocși!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *