Arhiereul lui Hristos și al nostru a împlinit 61 de ani

Ierarhul nostru de suflet, – din păcate, nu și de jurisdicție, – Înalt-Preasfințitul Părinte Mitropolit Longhin Jar, a împlinit 61 de ani. Mulțumim Atotputerncului Dumnezeu, Care veghează asupra Dânsului, trecându-l prin toate încercările cele grele ale vieții, știute și neștiute. Știm că a fost otrăvit cu metale grele de trei ori; o data i s-a incendiat locuința modestă; a suferit câteva intervenții chirurgicale pe cord, la Kiev și la Cluj; de mai multe ori i-au fost provocate defecțiuni la mașina modestă cu care se deplasează, cu gândul criminal că va sfârși într-un accident rutier; este ținut într-un proces absurd și nedrept, după voința și tiparele jidanilor, de ani de zile.

Și, în pofida atâtor silnicii și ticăloșii, Înalt – Preasfinția Sa stă în fruntea Bisericii pe care Dumnezeu i-a încredințat-o spre păstorire, și poartă de grijă copiilor năpăstuiți, pe care-i pregătește pentru viață și pentru Împărăția lui Dumnezeu și pentru care statul criminal al jidanului Zelenski nu are timp și fonduri, pentru că acesta e preocupat să le ucidă părinții într-un război absurd (iertați pleonasmul!), planificat de elitele satanice ale lumii.

Vorbim de vinovați? Atunci să le spunem pe nume: Bartolomeu, masonul și satanistul care stă pe tronul unei Patriarhii Ecumenice și execută ordinele ocultei, care urmărește instraurarea unei noi ordini mondiale, în fruntea căreia să stea blestematul antihrist. Al doilea este, cum am spus, jidanul Zelenski, un măscărici jalnic și ridicol, care instrumentează toate silniciile împotriva Bisericii Ortodoxe a Ucrainei și ale Înalt-Preasfințitului Longhin.

Cu o vreme-n urmă, Mitropolitul nostru de suflet, Longhin, a fost internat la Cluj, pentru o intervenție chirurgicală pe cord. Știind aceasta, am lăsat rugămintea mea unei credincioase îngrădite, din acest oraș, pentru a se interesa de momentul externării, pentru ca măcar la poarta spitalului să-l așteptăm, să luăm binecuvântare și să ne vedem față către față, preț de câteva secunde. Lucrurile s-au precipitat, planurile noastre nu s-au împlinit.

Ne e dor de Mitropolitul nostru de suflet Longhin. Sunt ani de zile de când ne lipsește, fizic. Suntem în comuniune euharistică, suntem în același cuget ortodox, slujim Hristosului nostru Prigonit.

Suntem sătui de impostori, perverși, șantajați, oculți, sataniști, globaliști etc., care ni se prezintă ca fiind arhierei ai lui Hristos.

Pre stăpânul și arhiereul nostru Longhin, Doamne, îl păzește.

Presbiter Iovița Vasile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *