Omilia rostită de Sfântul Luca al Crimeei la 16 aprilie 1948. Pe atunci era Arhiepiscop de Simferopol. Textul original tradus aici este preluat din colecția de omilii a Sfântului Luca al Crimeei „Grăbește-te să-L urmezi pe Hristos” (Спешите идти за Христом).
Adesea, foarte des, auzim spunându-se că vremurile noastre sunt cu greu prielnice pentru realizarea mântuirii noastre și că dacă ai fi trăit în vremurile Sfinților Apostoli, desigur ai fi devenit sfânt, ca ei. .
Te-ai gândit vreodată la situația în care s-au aflat Apostolii și toți contemporanii Domnului nostru Iisus Hristos? Te-ai gândit la ceea ce ei nu și-au putut imagina: cine a trăit cu ei, ce a propovăduit însuși Fiul lui Dumnezeu înaintea lor? Desigur, toți L-au privit ca pe un Profet; unii L-au considerat un mare Prooroc; dar numai Sfântul Petru l-a numit Fiul lui Dumnezeu. Când Domnul nostru Iisus Hristos i-a întrebat pe Apostoli cine credeau ei că este, Apostolul Petru a răspuns: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu”. Și acest răspuns a fost atât de uimitor, atât de profund, atât de excepțional, încât Domnul a răspuns: „Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri” (Mat. .16;17). Fericiți sunteți, că ați primit această revelație de la Însuși Tatăl Ceresc.
Deci să nu credeți că dacă ați fi trăit în zilele Sfinților Apostoli, ați fi fost curați și sfinți, căci știm că mulți oameni nu au crezut în Hristos, L-au defăimat, L-au urât și L-au răstignit. De ce crezi că ai fi fost tu printre cei care au crezut în El și nu printre cei care l-au dezonorat pe Hristos?
Să nu vă închipuiți, deci, că timpul Apostolilor a fost mai favorabil mântuirii decât este timpul nostru. Nu spune: „Ah, dacă am fi trăit în vremea în care marii părinți ai Bisericii, postitorii, eroii rugăciunii și pustnicii își duceau podvig-ul, când străluceau în biserică marii luminatori, sfinții lui Dumnezeu. !”. Să nu credeți că acelea au fost vremuri mai ușoare și mai favorabile decât astăzi. Dimpotrivă, a fost mai greu și mai dificil decât în vremurile prezente, pentru că erau atunci mulți hristoși mincinoși, tot felul de eretici, care au abătut oamenii de pe calea mântuirii și i-au condus pe mulți, la înșelarea lor. Dacă ai cunoaște istoria Bisericii, nu ai spune că vremurile în care cei Trei Mari Sfinți Dascăli, Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur, și-au purtat lupta ascetică au fost un timp propice pentru mântuire. Dacă ai ști ce vremuri grele și îngrozitoare au fost, ce furtună a năvălit atunci în Biserică, cât de multe erezii au sfâșiat-o, câte persecuții și chin au trebuit să sufere acești Trei Sfinți și mulți alții, atunci ai ști că timpul acela a fost departe de a fi favorabil mântuirii. Dimpotrivă, timpul nostru este foarte favorabil mântuirii, pentru că ce face mântuirea noastră, care ne călăuzește pe calea lui Hristos, ce ne face copiii lui Dumnezeu? De multe ori am spus că este calea suferinței, că cineva își poate salva sufletul doar pe calea suferinței, iar timpul nostru este tocmai cel al suferinței, al suferinței celei mari. Așadar, este un timp prielnic și nu trebuie decât să îndurăm aceste suferințe, așa cum creștinii trebuie să le îndure dacă vor să fie mântuiți.
Prin urmare, nu este nevoie să ne amintim vremurile trecute și să le binecuvântăm, blestemând timpul prezent. Trebuie știut că în orice moment și în orice loc, oamenii care caută cu adevărat mântuirea o pot găsi. Este suficient să căutăm mântuirea cu toată puterea noastră, cu toate fibrele sufletului nostru, să căutăm să-L urmăm pe Hristos, să împlinim poruncile Lui. Și dacă ești înconjurat de un număr mare de oameni care Îl resping pe Hristos, oameni răi, chiar și cei care îl defăimează pe Hristos, înseamnă că El îți aparține ție, ție cel pe care Apostolul Petru l-a numit „un neam ales, o preoție împărătească” (1 Pi. .2,9), care să strălucească în fața celor răi prin credința ta, curăția ta, sfințenia ta. Acest lucru necesită muncă constantă și neobosită.
Vedeți câte sunt acum lângă gară și în spatele stației, vagoane răsturnate, epave de vagoane și locomotive; vezi munții aceia de fier ruginit? Iată, moartea fierului, care moare, pentru că rugina îl devorează. De ce corodează ea fierul ? Pentru că este neglijat, nu se mai folosește, vagoanele sunt cam abandonate, nimănui nu-i pasă de ele. Ei bine, aceasta este imaginea sufletului tău dacă rămâne în pasivitate, în totală neglijare a mântuirii lui, imaginea a ceea ce dacă nu ne îndreptăm veșnic spre bunătate, puritate și sfințenie, vom fi ca o bucată de fier vechi, dar atunci nu rugina ne va acoperi sufletele, ci cel mai rău: moartea. Moartea duhovnicească va lua in stăpânire sufletul neglijent. Mișcarea este o lege generală a naturii: acolo unde nu există mișcare, există moarte. Toate forțele sufletului tău trebuie să se afle într-o mișcare nestăpânită și continuă, trebuie să fie în acțiune constantă, trebuie să tindă spre Hristos, trebuie să nădăjduiască spre Împărăția lui Dumnezeu. Este necesar ca sufletul să fie curățit de focul suferinței, așa cum fierul este curățit de rugină prin foc, căci se transformă prin topire în foc.
De asemenea, știi că sufletul tău nu va fi acoperit de umbra morții atâta timp cât toate forțele duhului tău, toate sentimentele tale sunt îndreptate către nevoia de a merge înainte, înainte, înainte, de a alerga, de a fugi, mereu înainte, precum Apostolul Pavel care s-a străduit să meargă înainte; să avanseze, fără să-și amintească de trecut, tot mereu înainte, înainte, înainte. Lasă-ți duhul să rămână permanent în căutarea constantă a lui Hristos, și atunci vei moșteni mântuirea!
Traducere din limba franceză: Dr. Gabriela Naghi