Se spune că în Orient trăia un înţelept căutat de multă lume pentru pricini de judecată. Oamenii au renunţat să se mai ducă să se judece în instanţele vremii, preferând să vină la acest înţelept. Au venit în faţa lui un bărbat şi o femeia care vieţuiau ca soţ şi soţie. Soţul a început să se îndreptăţească, acuzând-o pe soţie că e neglijentă, nu se îngrijeşte de cel ale casei; pe lângă acestea e certăreaţă, clevetitoare şi zăboveşte mult în lucruri nefolositoare. De aceea, spunea soţul, e din ce în ce mai greu să vieţuiesc cu dânsa. Când a încheiat, înţeleptul i-a spus: ,,Ai dreptate’’. A venit rândul soţiei. Şi-a acuzat soţul că lipseşte mult de-acasă, e leneş şi delăsător şi nu aduce cele de trebuinţă casei, de aceea convieţuirea lor a devenit mai mult decât apăsătoare. ,,Ai dreptate’’, i-a spus şi ei înţeleptul. După ce au plecat cei doi, ucenicul, care era în preajmă, l-a întrebat contrariat: ,,Cum ai putut să le dai dreptate la amândoi?’’ ,,Şi tu ai dreptate’’, a fost răspunsul bătrânului.
În starea noastră de păcătoşenie, întotdeauna ni se pare că dreptatea este de partea noastră. Uităm că, de fapt dreptatea noastră e ca o ,,cârpă lepădată’’ înaintea lui Dumnezeu, cum mărturisim într-una din rugăciunile Sfântului Maslu. Ceea ce contează pentru noi este ataşamentul faţă de dreptatea lui Dumnezeu.
Pe de altă parte, starea aceasta de neutralitate, de echidistanţă, de neimplicare, poate fi de folos uneori, în situaţii tulburi, greu de înţeles. Când însă e vorba de bine şi rău, ,,echidistanţa’’ este cu neputinţă. Ceea mi-a plăcut extrem de mult, a fost o rostire a lui Octavian Paler: ,,Între bine şi rău nu poţi fi echidistant’’. Într-adevăr, celui care socoteşte că poate fi neutru între bine şi rău, i se poate spune că se situează, indubitabil, de partea răului.
Acest fapt ni-l spune Mântuitorul Însuşi, în adresarea Sa către episcopul Bisericii din Laodiceea: ,,Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea’’ (Apocalipsa 3, 15-16).
Cel rece e conştient de păcatele şi slăbiciunile sale şi ştie că poate depăşi această stare prin pocăinţă, de aceea şansele sale de îndreptare sunt mult sporite.
Cel fierbinte arde de dragostea lui Hristos, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: ,,Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foamea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?… Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Iisus Hristos, Domnul nostru’’ (Romani 8, 35, 38-39).
Căldiceii (echidistanţii) se află în starea cea mai deplorabilă. Sunt vanitoşi, plini de sine, se încred peste măsură în forţele proprii, sunt mulţumiţi de starea în care se află. Cuvintele Apocalipsei sunt lămuritoare, în acest sens: ,,Findcă tu zici: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie’’ (Apocalipsa 3, 17). Acestei suficienţe dăunătoare îi răspunde cu asprime Mântuitorul: ,,Şi tu nu ştii că eşti ticălos şi vrednic de plâns şi sărac şi orb şi gol!’’Unde nu există conştiinţa păcatului, îndreptarea e deosebit de anevoioasă, dacă nu imposibilă.
Sfântul Iustin Popovici spunea că fiecare om trăitor pe pământul acesta are de dezlegat o problemă: a fi cu Hristos, sau a fi împotriva lui Hristos. Cu sau fără voia lor, oamenii, fără excepţie, dezleagă această problemă existenţială, fiecare în felul său. Cale de mijloc nu există. Căldiceii, echidistanţii nu-şi găsesc loc aici.
Astăzi, suntem puşi în situaţia de a alege între Dreapta Credinţă şi erezia adusă în Sfânta Biserică de sinodul II tâlhăresc din Creta. Ne aflăm în îndelunga răbdare a lui Dumnezeu. El ne aşteaptă să ne informăm, să cumpănim, să alegem. Demersul nostru poate fi de durată, ceea ce e benefic, căci putem ajunge la hotărârea cea dreaptă. ,,Viaţă şi moarte ţi-am pus Eu astăzi înainte, binecuvântare şi blestem’’(Deuteronom 30, 19). Ce vom alege?
Preot Ioviţa Vasile