Pe Popa Ioan, alias Irineu, de la Craiova l-a ajuns, dintr-o dată, dragostea de carte. Ce s-a gândit dumnealui, să-i pună pe Ieromonahii de la Frăsinei să-și completeze studiile Teologice la nivel universitar. Bieții de ei, nu se știe dacă au absolvit liceul, Părintele Ioanichie Popescu în mod cert n-a avut această posibilitate. Să-l pui acuma, la 89 de ani, să dea admitere la Facultatea de Teologie din Craiova și apoi, vreme de patru ani să frecventeze cursurile, e o neghiobie fără seamăn. Iar dacă nu se conformează, va fi scos în afara legii și acuzat de exercitarea fără drept a unei profesii – pentru ei preoția e profesie, nu misiune – și i se poate întocmi un dosar penal, întocmai cum i-a făcut Savu Teofan Părintelui Ioan Ungureanu. Câtă câinoșenie la oamenii aceștia!
În 1974, Popa Ioan a intrat ca frate în obștea Mănăstirii Frăsinei, după ce reușise să termine zece clase. Atât s-a putut, și nu-i nimic rău în asta, doar și Părintele Cleopa ciobănea, dar se și îmbogățea duhovnicește păzind oile Mănăstirii, fără multă școală. Numai că Popa Ionică al nostru s-a săturat repede de stat la coada vacii. Securitatea de-atunci l-a recrutat și l-a împins pe un drum la capătul căruia se afla exact ce-și dorea: postul de arhiepiscop și mitropolit al Olteniei, din care, cum vedem, taie și spânzură, împlinindu-și juramântul făcut cu ani în urmă, că va ajunge diriguitor al Mănăstirii Frăsinei. Și distrugător al ei
Studiile le-a făcut cum a putut, cum se făceau pe vremuri la Ștefan Gheorghiu. Nimeni nu poate verifica parcursul academic al acestui impostor. Suficient să spunem că a adunat o sumă de titluri funcții și calități oficiale, la care nici n-ar putut visa atunci când a intrat pe poarta Mănăstirii. Să încercăm să le contabilizăm: Academician Arhiereu Profesor Doctor Irineu Popa, decan al Facultății de Teologie din Craiova, angajat și în postul de arhiepiscop și mitropolit al Olteniei. Impresionant! Te și mir cum nu e strivit sub greutatea atâtor titluri. Nu e, pentru că toate sunt de paie.
Numai că în cv-ul dumnealui e o mare lacună: s-a oprit la jumătatea drumului și n-a absolvit Liceul! E o lacună ce trebuie musai înlăturată, mai ales acum când se dă de ceasul morții să-i trimită pe acei Ieromonahi pe băncile Facultății. Nimic nu e atât de convingător ca puterea exemplului personal, așa încât să facă bine Popa Irineu să se înscrie în clasa a XI-a, cursuri de zi, să parcurgă cei doi ani, iar la sfârșit să susțină examenul de bacalaureat, cum îi stă bine unui academician. Va avea, astfel posibilitatea să-și înscrie Liceul la secțiunea ,,studii post-universitare’’ caz unic în lume. Nu ne-ar mira, deoarece știm despre omonimul tată al ministrului Alexandru Rafila – da, da, criminalul acela – care a trecut din clasa a IV-a direct pe băncile Facultății de Medicină de unde a ieșit medic și medic a murit.
Presbiter Iovița Vasile
Știre
La Mănăstirea Sihăstria Putnei a izbucnit ieri un puternic incendiu, incât au fost necesare opt echipaje de pompieri pentru stingerea lui. Cu câteva luni în urmă, o adunătură de sodomiți, printre care și Constantin Necula de la Sibiu, au descins in acest locaș închinat lui Dumnezeu, l-au spurcat, și-au desfășurat nelegiuirile și au plecat .Ticăloșia a avut loc cu încuviințarea celor doi, Teofan și Pimen, cu complicitatea neisprăvitului stareț Nectarie Clinci. Vor înțelege aceștia grozăvia faptelor lor și semnul dat de Dumnezeu? Mă îndoiesc.
Boala asta, de a te crede învăţat când nu eşti, este vrednică de lacrimi şi de suspine mai mult decât orice altă boală.
Sfântul Grigorie din Nazianz
Dacă aş întreba cu blândeţe pe unul din aceşti oameni – care se cred înţelepţi şi au pretenţia să înveţe pe alţii -, mergând cu judecată din întrebare în întrebare:
– Spune-mi, minunate om, pui vreun preţ pe dans şi pe cântatul din fluier ?
– Mare, îmi va răspunde.
– Dar pe înţelepciune şi pe a fi înţelept, pe care le socotim ştiinţa celor dumnezeieşti şi omeneşti, pui vreun preţ ?
Şi-mi va răspunde afirmativ şi la această întrebare.
– Dar acum, spune-mi, care din ele este mai bună şi mai înaltă ? Dansul şi cântatul din fluier sunt mai bune şi mai înalte decât înţelepciunea, sau înţelepciunea cu mult mai mult decât altceva ?
Şi ştiu prea bine că-mi va răspunde că înţelepciunea e mai bună decât toate. Până aici aceşti oameni gândesc cu cap şi judecată. Dar să-i întrebăm mai departe:
– Oare pentru a învăţa dansul şi cântatul din fluier, n-ai nevoie de învăţătură şi ucenicie ? N-ai nevoie, oare, pe lângă asta de timp mult, de muncă istovitoare şi de dese sudori ? N-ai nevoie, oare, uneori să-ţi plăteşti lecţiile ? N-ai nevoie de oameni care să te ducă la profesori ? N-ai nevoie oare de călătorii îndepărtate şi de alte multe lucruri dintre care pe unele trebuie să le faci, iar pe altele să le înduri, ca să deprinzi dansul sau cântatul din fluier? Dar înţelepciunea – care este în fruntea tuturora, care are strânse în ea toate bunătăţile, încât însuşi Dumnezeu se bucură când aude că e numit mai mult cu acest nume decât cu altul, căci Dumnezeu are multe nume -, dar înţelepciunea să o socotim o ştiinţă aşa de uşoară şi la îndemâna oricui, că e de ajuns să voieşti numai, ca să fii înţelept ? Asta-i culmea neştiinţei!
Dacă am spune aceste cuvinte acestor oameni, care se cred înţelepţi şi au pretenţia să înveţe pe alţii, şi dacă am încerca să-i îndepărtăm încetul cu încetul de la rătăcirea lor sau dacă ar face asta un alt om, unul din oamenii cu adevărat învăţaţi şi pricepuţi, aflaţi că ar semăna pe piatră (Luca 8, 6) şi ar grăi unor urechi surde!
Nici atât de înţelepţi nu sunt, ca să-şi cunoască lipsa lor de învăţătură! Mi se pare că este bine să spun despre ei cuvântul lui Solomon: „Este o răutate, pe care am văzut-o sub soare, aceea ca omul să creadă despre el că e înţelept” (Pilde 26, 12). Dar mai mare răutate decât asta este să te crezi în stare să înveţi pe alţii, când eşti neînvătat si nici nu-ţi dai seama de asta !
Boala asta, de a te crede învăţat când nu eşti, este vrednică de lacrimi şi de suspine mai mult decât orice altă boală. Adeseori am deplâns boala asta, pentru că ştiu bine că pretenţia aceasta îţi pierde şi bruma de învăţătură ce-o mai ai, iar umbletul după slava deşartă este pentru om mare piedică în calea virtuţii.
Numai unul ca Petru sau ca Pavel poate vindeca şi opri boala aceasta! Numai unul ca aceşti mari ucenici ai lui Hristos, care au luat şi harul vindecărilor o dată cu puterea de a conduce pe credincioşi cu cuvântul şi cu fapta, care s-au făcut tuturor toate, ca pe toţi să-i dobândească (1 Cor. 9, 22). în ce ne priveşte pe noi ceilalţi, mare lucru dacă ne lăsăm bine conduşi şi păstoriţi de cei cărora li s-a încredinţat vindecarea unor astfel de boli şi ocârmuirea credincioşilor.
Dacă aş întreba cu blândeţe pe unul din aceşti oameni – care se cred înţelepţi şi au pretenţia să înveţe pe alţii -, mergând cu judecată din întrebare în întrebare:
– Spune-mi, minunate om, pui vreun preţ pe dans şi pe cântatul din fluier ?
– Mare, îmi va răspunde.
– Dar pe înţelepciune şi pe a fi înţelept, pe care le socotim ştiinţa celor dumnezeieşti şi omeneşti, pui vreun preţ ?
Şi-mi va răspunde afirmativ şi la această întrebare.
– Dar acum, spune-mi, care din ele este mai bună şi mai înaltă ? Dansul şi cântatul din fluier sunt mai bune şi mai înalte decât înţelepciunea, sau înţelepciunea cu mult mai mult decât altceva ?
Şi ştiu prea bine că-mi va răspunde că înţelepciunea e mai bună decât toate. Până aici aceşti oameni gândesc cu cap şi judecată. Dar să-i întrebăm mai departe:
– Oare pentru a învăţa dansul şi cântatul din fluier, n-ai nevoie de învăţătură şi ucenicie ? N-ai nevoie, oare, pe lângă asta de timp mult, de muncă istovitoare şi de dese sudori ? N-ai nevoie, oare, uneori să-ţi plăteşti lecţiile ? N-ai nevoie de oameni care să te ducă la profesori ? N-ai nevoie oare de călătorii îndepărtate şi de alte multe lucruri dintre care pe unele trebuie să le faci, iar pe altele să le înduri, ca să deprinzi dansul sau cântatul din fluier? Dar înţelepciunea – care este în fruntea tuturora, care are strânse în ea toate bunătăţile, încât însuşi Dumnezeu se bucură când aude că e numit mai mult cu acest nume decât cu altul, căci Dumnezeu are multe nume -, dar înţelepciunea să o socotim o ştiinţă aşa de uşoară şi la îndemâna oricui, că e de ajuns să voieşti numai, ca să fii înţelept ? Asta-i culmea neştiinţei!
Dacă am spune aceste cuvinte acestor oameni, care se cred înţelepţi şi au pretenţia să înveţe pe alţii, şi dacă am încerca să-i îndepărtăm încetul cu încetul de la rătăcirea lor sau dacă ar face asta un alt om, unul din oamenii cu adevărat învăţaţi şi pricepuţi, aflaţi că ar semăna pe piatră (Luca 8, 6) şi ar grăi unor urechi surde!
Nici atât de înţelepţi nu sunt, ca să-şi cunoască lipsa lor de învăţătură! Mi se pare că este bine să spun despre ei cuvântul lui Solomon: „Este o răutate, pe care am vâzut-o sub soare, aceea ca omul să creadă despre el că e înţelept” (Pilde 26, 12). Dar mai mare răutate decât asta este să te crezi în stare să înveţi pe alţii, când eşti neînvătat si nici nu-ţi dai seama de asta !
Boala asta, de a te crede învăţat când nu eşti, este vrednică de lacrimi şi de suspine mai mult decât orice altă boală. Adeseori am deplâns boala asta, pentru că ştiu bine că pretenţia aceasta îţi pierde şi bruma de învăţătură ce-o mai ai, iar umbletul după slava deşartă este pentru om mare piedică în calea virtuţii.
Numai unul ca Petru sau ca Pavel poate vindeca şi opri boala aceasta! Numai unul ca aceşti mari ucenici ai lui Hristos, care au luat şi harul vindecărilor o dată cu puterea de a conduce pe credincioşi cu cuvântul şi cu fapta, care s-au făcut tuturor toate, ca pe toţi să-i dobândească (1 Cor. 9, 22). în ce ne priveşte pe noi ceilalţi, mare lucru dacă ne lăsăm bine conduşi şi păstoriţi de cei cărora li s-a încredinţat vindecarea unor astfel de boli şi ocârmuirea credincioşilor.
Sfântul Grigorie din Nazianz
Sfântul Ioan Gura de Aur, Sfântul Grigorie din Nazianz, Sfântul Efrem Sirul, “Despre preotie”, Editura Sophia, Bucuresti, 2004
Calea lui Dumnezeu este crucea de zi cu zi
Către Maria Petrovna Kolîceva
Iată, vă scriu spre ţinere de minte din cartea Sfântului Isaac:
„Nu Duhul lui Dumnezeu petrece în cei ce trăiesc în tihnă… Fiii lui Dumnezeu se deosebesc de ceilalţi tocmai prin aceea că vieţuiesc în necazuri, pe când lumea se mândreşte cu belşugul şi cu odihna – fiindcă n-a binevoit Dumnezeu ca iubiţii Lui să se odihnească atâta timp cât sunt în trup, ci a vrut ca ei, cât sunt în această lume, să petreacă în necazuri, în greutăţi, în osteneli, în lipsuri, în golătate, în singurătate, în nevoie, în boli, în defăimare, în ocări, în zdrobirea inimii, în trup istovit, în lepădare de către rude, în gânduri întristătoare, având loc de vieţuire care nu seamănă cu cel omenesc obişnuit: locuinţa călugărească cea sihăstrească nu are nimic care să atragă privirile omeneşti şi nu cuprinde nimic din cele ce-l veselesc pe om în această lume.
Monahii plâng, pe când lumea râde. Ei suspină, pe când lumea se veseleşte. Ei postesc, pe când lumea se desfată. Ei se ostenesc ziua, iar noaptea se cufundă în nevoinţe, fiind strâmtoraţi şi împovăraţi. Unii dintre ei petrec în necazuri de bunăvoie, alţii – în osteneli, luptându-se cu patimile lor, alţii sunt prigoniţi de oameni, alţii sunt necăjiţi de draci, şi aşa mai departe: şi unii au fost alungaţi, alţii – omorâţi, şi aşa mai departe. Şi s-a împlinit asupra lor cuvântul Domnului: în lume necazuri veţi avea, dar bucuraţi-vă întru Mine (In 16, 33). Domnul ştie că cei ce vieţuiesc în odihna trupului nu au cum să rămână întru dragostea Lui, şi de aceea i-a oprit de la această odihnă şi desfătare. Hristos, Mântuitorul nostru, a Cărui dragoste biruie morţile trupeşti, să ne arate nouă tăria dragostei Sale. Amin.
Calea lui Dumnezeu este crucea de zi cu zi, şi se cunoaşte că Dumnezeu îi poartă de grijă omului atunci când îi trimite pururea întristare. Nu se cuvine ţie a te bucura când eşti la lărgime, iar când eşti în necazuri a te posomori şi a socoti străin această cale dumnezeiască, pentru că din veac şi din neam în neam ea este cale a crucii şi a necazurilor. Au nu pe urmele sfinţilor vrei să umbli? Sau vrei să-ţi întocmeşti altă cale, pe care să umbli fără de pătimire?”
Ziua toate sunt la vedere, pe când noaptea e întuneric şi nu se vede nimic. Hristos este lumină, iar lumea e întuneric. Cei ce voiesc să petreacă în întuneric numesc întunericul lor lumină, şi lumina lui Hristos nu îi mai luminează.
Cuviosul Gheorghe din Zadonsk, Sfaturile unui rugător pentru întreaga lume, Editura Sophia, Sursa: crestinortodox.ro
Acest „academician” poate a fost cumva coleg de clasă cu Ceauseasca, omul acum are alte priorități, se pregătește de „sarbatoarea” hanuka, așa cum probabil fac și colegii săi de breaslă, atât din Romania cât și de peste hotare
M-am uitat așa că fapt divers, ieri 6 februarie am observat că a fost prăznuit și Sf Fotie cel Mare, m-am uitat așa că fapt divers pe publicațiile domniilor lor, Basilica sau ilumina, inclusiv Trinitas dacă măcar așa din treacăt, nici pomeneală, grija domniilor lor este masonul Răzvan Theodorescu care de curând a trecut la cele veșnice, mai degrabă prefer să-mi cânte o cucuvea pe umăr decât să văd circoteca lor
Doamne ajuta
Cer iertare tuturor cititorilor. Mi s-a defectat calculatorul, mi-au schimbat Windows-ul si inca n-am reusit sa intru pe email ca sa raspund celor ce mi-au scris. Poate gasesc pe cineva care sa ma scoata din impas. Pace, sanatate, mantuire tuturor.
Sunt oameni in viata asta pe care sa nu ii regreti.Care sunt aceia?Sunt cei carora le vorbesti si nu vor sa te auda.Sunt cei care vor sa te cunoasca dar numai cand ai ceva pentru ei;esti important numai daca ii priveste pe ei si cat ii priveste pe ei si numai in ce ii priveste.Tu te necajesti si cauti sa ii multumesti,sa fie bine pentru toti in mod egal sperand macar la un minim de empatie din partea lor si tu nu stii ca in realitate ei sunt in lumea lor din care nu vor mai iesi orice le-ai face si oricata bunavointa le-ai arata.Pentru asemenea oameni cel mai mare bine este sa ii ignori si sa ii uiti pentru ca si asa pentru ei tu nu ai fost niciodata prezent ci ai fost doar o alegere de moment;ai fost doar aerul pe care il respira si se consuma in plamani si nimic mai mult sau mai putin.Si de fapt tu nu esti singurul patit.
Pentru ei oricine intra doar putin in lumea lor este acel”il am”si nicidecum acel”este”.
Călugărul Ilarion Dulca Ion, bănuit că l-ar fi înegistrat pe ÎPS Irineu în timp ce încerca să-i convingă pe monahii de la Frăsinei să semneze pentru închiderea „bisericii din vale”, a fost mutat la Mănăstirea Dintr-un Lemn. Acolo îl aşteaptă maica Emanuela, severa stareță care nu îngăduie neascultarea. Vorba unui avizat: „Îl rupe pe genunchi”.
https://www.indiscret.ro/2023/02/08/indiscretii-de-valcea-162/
Se pare ca Parintele acesta are cuget ortpdpx. Cu scorpia aceea numita Emanuela Oprea nu va avea tara de trait. E o betiva ordinara care-l batea pe Parintele Arhimandrit Chesarie Gheorghescu. Am mai scris despre asta. Parintele Ilarion ar face bine sa-si caute rostul in alta parte, unde-i va îndrepta Dumnezeu pasii. Acolo nu va rezista. Sunt om la 72 de ani, dar daca ar fi sa am o confruntare cu muierea aceea betiva, fiti sigur ca i-as da o lectie s-o tina minte. Doamne ajuta.