Te arestau la un moment dat pentru o simplă pîră a cuiva, întîi te luau ca să aibă la număr, după aia căutau să-ţi găsească ceva ca să te ţină mai departe închis. Şi se găsea cineva care să depună o mărturie în legătură cu ceva care să pară credibil în ce te priveşte. Şi aşa rămîneai mult şi bine în închisoare, fără să ştii nici tu măcar de ce eşti acolo.
Securitatea română avea o normă faţă de Moscova, să anunţe cît mai mulţi „bandiţi” arestaţi şi anchetaţi. Te vedea cumva cineva, cu o şapcă mai pe urechea dreaptă, cu o haină cu un colorit mai aparte, imediat îţi spunea un securist din mulţime: eşti legionar, ia treci colea la dubiţă…! Şi luai cinci ani aşa cum ai bea apă, nu apucai să zici nici mîlc… Cu cine să te războieşti? Apoi, familia ta era urmărită, ai tăi aveau şi ei necazuri tot degeaba, din om întreg şi normal şi corect, te trezeai brusc că eşti paria societăţii, că eşti „duşman al poporului”, „bandit”, retrograd, chiabur şi altele cîte şi mai cîte.
Dumnezeu îl lasă pe om să acţioneze după cum îi e firea, numai aşa se aleg bunii şi răii – în funcţie de cum se poartă cu semenii lor. Dumnezeu nu-l biciuieşte pe om, nu-l hăţuieşte. Tatăl şi mama nu sînt toată ziua cu fiii şi fiicele lor, ca să-i împingă de la spate în lume, ci doar îi învaţă de mici, ce trebuie să facă, cum să facă, după care ei trebuie să se descurce singuri, să audă în minte glasul părinţilor, să vadă în minte modelul şi pilda părinţilor în ceea ce i-au învăţat. Aşa şi Dumnezeu, El seamănă lucrul şi fapta şi cuvîntul bun în mintea omului, dar omul se face că nu le vede, omul le neglijează sau le ignoră şi face după cum îl sfătuieşte diavolul.
Acelea au fost vremuri satanice, forţele răului s-au dezlănţuit împotriva omului, a societăţii, a României noastre care abia se înfiripase în istoria Europei – şi o făcea cu forţă şi talent. Probabil că mulţi nu vedeau cu ochi buni ascensiunea României din perioada interbelică, atunci cînd eram umăr la umăr cu ţările puternice din Europa. Şi eram mîndri de condiţia noastră. Mîndria aceea nu ne-au iertat-o duşmanii noştri, mîndria de neam şi faptul că din punct de vedere economic, cultural şi moral puteam să decidem între neamurile vlăguite ale Europei. Orice român care avea un pic de bună credinţă şi un pic de credinţă în Dumnezeu nu putea să nu fie mîndru de condiţia nouă a României care poate pentru prima oară în istorie ridicase capul din pămînt şi se simţea popor ales în lume.
La început trăiam cu nădejdea că voi fi eliberat, însă, după ce am înţeles că neamul românesc cere jertfa răbdării noastre, că Dumnezeu a binevoit să suferim acest martiriu ca prin jertfa noastră să ispăşim din păcatele neamului, atunci ardea inima în noi să îndurăm orice nedreptate, închisorile ne-au învăţat adevărata rugăciune, care se naşte din suferinţă, jertfă şi dăruire de sine.
(Fragmente din volumul lui Adrian Alui Gheorghe – Părintele Iustin Pârvu şi morala unei vieţi câştigate, Piatra Neamţ, 2005)
Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi
Sfântul Ioan Scărarul: Multa-cuvântare și tăcerea
1. Spus-am în scurt întru cuvintele cele de mai -nainte cum că foarte cu primejdie este a judeca (lucru care şi întru înşişi cei ce par buni se furişează!), iar mai vârtos din pricina limbii a fi judecat şi pedepsit. Iar acum pricina [acestei patimi] şi uşa prin carea intră şi iese, după rânduială şi întru puţine cuvinte se cuvine a o spune şi a o aşeza.
2. Multa-cuvântare este scaunul pe care slava deşartă are fire a se arăta şi a se împublica. Multa-cuvântare este semn al necunoaşterii, uşă a clevetirii, ducătoare de mână a glumirii şi a şeguirii, slujitoare a minciunii, risipire a umilinţei, făuritoare sau chemătoare a negrijaniei, înainte-mergătoare a somnului, răspândire a minţii celei adunate, pierzătoare a păzirii, răcitoare a fierbinţelii, întunecare a rugăciunii.
3. Tăcerea întru cunoştinţă este maică a rugăciunii, chemare înapoi din robie, păzire a focului, cercetătoare a gândurilor, pândire a vrăjmaşilor, temniţă a plânsului, prietenă a lacrămilor, lucrătoare a pomenirii morţii, zugrăvitoare a muncilor, iscoditoare a judecăţii, ajutătoare a îngrijorării, duşmană a îndrăznelii, însoţitoare a liniştii, potrivnica iubirii de dăscălie, adăugire a cunoaşterii, făuritoare a dumnezeieştii vedenii, sporire nearătată, suire tăinuită.
4. Cel ce şi-a cunoscut greşalele îşi stăpâneşte limba, dar cel mult cuvântător încă nu s’a cunoscut cum se cuvine. Prietenul tăcerii se apropie de Dumnezeu, şi întru ascuns cu dânsul vorbind, se luminează de la Dumnezeu. Tăcerea lui Iisus pe Pilat l-a ruşinat, şi liniştea bărbatului, a glăsuirii deşartă slavă a surpat.
5. Un cuvânt zicând Petru, a plâns cu amar, fiindcă nu şi-a adus aminte de cel ce spunea: Zis-am: Păzi-voi căile mele, ca să nu greşesc cu limba mea (Ps. 38: 1); şi de altul carele a zis: Mai bine este a cădea dintru înălţime pre pământ, decât dintru limbă (Sirah20: 19).
6. Multe pentru acestea nu voiesc a scrie, măcar că vicleniile patimilor mă îndeamnă a o face. Însă am auzit odată pe oarecarele, dornic să afle de la mine despre liniştire, zicând că multa-cuvântare se naşte negreşit din una dintre acestea: ori din deasa făptuire şi obişnuirea cea rea şi fără înfrânare (că, zicea el, mădular al trupului fiind şi limba, îşi cere obiceiul cu care s-a deprins); ori iarăşi, la cei ce se nevoiesc, şi mai ales la dânşii, din slava deşartă, iar uneori şi din lăcomia pântecelui. Pentru aceea adeseori, mulţi dintre cei ce îşi înfrânează pântecele, silindu-se pe sineşi şi slăbindu-le puterile, ajung să pună frâu şi limbii, şi multei sale grăiri.
7. Cel ce se îngrijeşte de ieşirea sa a curmat cuvintele; şi cel ce a câştigat plânsul sufletului, de multa cuvântare ca de foc se fereşte.
8. Cel ce iubeşte liniştirea îşi astupă gura; dar cel ce se bucură să umble prin lume, de patima sa din chilie se goneşte.
9. Cel ce a cunoscut mireazma focului celui preaînalt fuge de însoţirea cu oamenii precum albina de fum. Că pe aceasta fumul o goneşte, iar aceluia însoţirea cu oamenii potrivnică îi este.
10. Puţini pot să oprească revărsarea apei ce nu are zăgazuri, dar şi mai puţini pot să înfrâneze gura cea neţinută.
Treapta a unsprezecea este: cel ce a biruit-o, mulţime de răutăţi dintr-odată a curmat.
Sfântul Ioan Scararul, Scara, Editura Reîntregirea
Dumnezeu părăseşte pe cel ce are prea multă încredere în propria sa înţelegere
Sfântul Cuvios Sofronie Athonitul
Purtăm în noi păcatul strămoşesc, această otravă a celei dintâi ispite a lui Adam în Rai – “Veţi fi ca Dumnezeu” – însă ascultarea ne poate slobozi de ea.
Totul atârnă de legătura noastră cu Dumnezeu. De vom avea încredere în pronia Sa, vom avea şi îndrăzneala de a urma cuvântului duhovnicului nostru. Logica proprie vieţii zilnice şi minţii noastre nu este destul. Dumnezeu părăseşte pe cel ce are prea multă încredere în propria sa înţelegere. Nu are însemnătate că un cuvânt este potrivnic nouă, că un sfat este împotriva bunului simţ; dacă suntem gata a-l urma, de vom avea încredere în el, Dumnezeu întotdeauna sfârşeşte prin a rândui lucrurile într-un sens pozitiv. Taina ascultării este una din realităţile de cea mai mare însemnătate în calea mântuirii.
Dumnezeu să vă păzească! Iar voi, păziţi atitudinea dreaptă! Din afară nimic nu se vede; este o viaţă ce nu are nimic deosebit. Ci înlăuntru, din pricina ascultării, suntem într-o stare de neîntreruptă încordare. Aşa trebuie să fie creştinul: un “cablu” de înaltă tensiune pe care o păsărică se poate odihni fără nici o primejdie, dar prin care trece o energie în stare a face să explodeze întreaga lume. Iată cum vom avea intrare în vecinica împărăţie a lui Hristos.
Prin mica nevoinţă a ascultării omul trece în fiinţarea cea fără de început a lui Dumnezeu.
Arhimandrit Sofronie, Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 41-42
Nu există singurătate când eşti cu Dumnezeu
Sfântul Cuvios Sofronie Athonitul
Acum multe persoane care vin la duhovnici se plâng de singurătate. Însă, ca să spunem adevărul, atunci când trăim realmente prin dumnezeirea lui Hristos, nu cunoaştem singurătatea. Vorbesc din propria-mi experienţă; am petrecut şapte ani în pustie şi niciodată nu am fost atins de sentimentul că îmi lipsea ceva, adică prezenţa cuiva. Însă în mintea mea se afla plinătatea părtăşiei cu Dumnezeu şi cu Omul. Astfel, şi aici, vom încerca să zidim templul nostru, casa noastră.
Când fiecare activitate devine un act liturgic
Vedeţi, spun cuvinte fără ordine, nici logică, însă cred că, în pofida a toate, oarecum, vă transmit viaţa mea şi că, în viitor, veţi aborda procesul de creaţie cu mai multă inspiraţie. Atunci când ne limităm în toate şi când renunţăm la toate, atunci când dorim numai să auzim Numele lui Dumnezeu, să-I ascultăm cuvintele, poruncile, să-L pomenim şi să fim legaţi de El prin toată fiinţa noastră, orice activitate devine un act liturgic de o mare semnificaţie.
Aşadar, revin asupra acestui punct: că nicio soră şi niciun părinte să nu creadă că face o ascultare fără importanţă: să pui cartofi, să semeni fasole, să le uzi etc. Să fii grăbit, să fii obosit… Orice aţi face, totul este săvârşit pentru zidirea unui templu pentru Liturghie. Şi atunci, duhul nostru va pătrunde în ceea ce a avut loc, istoric vorbind, acum două mii de ani, atunci când Hristos era încă cu noi pe pământ şi, astfel, se va uni cu El; timpul se va scurta şi două mii de ani vor deveni la fel de transparenţi precum un cuvânt. Iar dacă aceasta este adevărat în conştiinţa noastră pentru două mii de ani, toate epocile viitoare, fie şi mii de ani, se vor aduna într-o rugăciune care cuprinde totul.
Extras din Conferința susținută de către Arhimandritul Sofronie Saharov în ziua de 2 iulie 1992, în Biserica „Sfântul Siluan”.
Mitropolitul Luca: Scopul dușmanilor Bisericii este distrugerea Ortodoxiei
Mitropolitul Luca de Zaporojie și Melitopol a declarat că problemele legate de autocefalie și statutul Bisericii Ucrainene trebuie să fie hotărâte numai la Sinod.
Mitropolitul Luca de Zaporozjie și Melitopol a declarat într-un interviu acordat BBC că unitatea Bisericii este determinată de Statutul său și toate aspectele juridice legate de Biserica Ortodoxă Ucraineană pot fi rezolvate doar la Sinodul Arhieresc, și nu în mod privat.
„Cu siguranță, nu de o singură persoană. Nu suntem niște cneji feudali care stau la catedrele lor”, a amintit ierarhul. „Dacă nu știi cum să procedezi, procedează conform legii. Avem canoanele Bisericii, avem Statutul său: numai Sinodul Arhieresc are dreptul de a judeca un arhiereu. Iar acum suntem toți deștepți, toți suntem duhovnici. Ce faceți, oameni buni? Este Postul Mare. În loc să ne pocăim de păcatele noastre, vreții să adunați mai multe like-uri și să scrieți postări pe rețelele de socializare, cu tot felul de lucruri urâte, limbaj vulgar, etc. Și ei cred că salvează Ortodoxia, salvează Biserica”.
Vlădica Luca a remarcat că cererile nesfârșite ale arhiereilor privind convocarea imediată a unui Sinod nu fac decât să adauge ulei pe foc.
„Așa își imaginează ei – cum aș putea eu să ajung din Zaporojie la Sinod? Formatul de videoconferință nu este un răspuns la întrebare. Nu vom putea discuta. E ca și cum te-ai spăla pe mâini cu mănuși. Putem vorbi public, putem scrie scrisori, dar totuși decizia finală a problemei este responsabilitatea exclusivă a Sinodului”, a declarat ierarhul Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Potrivit Mitropolitului Luca, autocefalia pentru Biserica Ortodoxă Ucraineană, despre care vorbesc acum mulți credincioși din Ucraina, nu este o soluție la toate problemele.
„Trebuie să găsim o cale de mijloc. Chiar și această autocefalie – va rezolva problema sau nu? Domnul Archondonis (numele lumesc al Patriarhului Ecumenic Bartolomeu – Red.), care s-a îndepărtat de Biserica Ortodoxă și se numește Patriarhul Bartolomeu, a slujit cu schismaticii – cum el ne va acorda autocefalia? El va spune: „V-am dat deja Tomosul, duceți-vă acolo”. Vă rog să nu judecați Biserica după standarde seculare. Nu este la fel cum te-ai duce la fiscalitate, unde ți s-a eliberat un certificat și ai devenit antreprenor. Harul Duhului Sfânt lucrează în Biserică, iar ceea ce este contrar acestui har, împiedică transmiterea harului și devii fără har. Tot ce s-a îndepărtat de Biserică trebuie să se întoarcă la Biserică. Cine va recunoaște această autocefalie? Ce ne va oferi ea?”, a notat Vlădica.
„Dar atunci vom fi ca o mânecă ruptă. Nimeni nu ne va recunoaște. Biserica Ortodoxă este unică în Hristos. Ceea ce s-a desprins de Biserică nu este Biserica. Acum scopul dușmanilor Ortodoxiei este dezintegrarea Ortodoxiei în fracțiuni mici. Aceasta este ceva înfricoșător. Prin urmare, numai Sinodul poate rezolva această problemă la nivel global și poate oferi o evaluare canonică a evenimentilor actuale”, a spus ierarhul Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
UJO a anunțat mai devreme că Mitropolitul Luca a cerut Serviciului de Securitate să verifice acțiunile parlamentarilor care interzic Biserica Ortodoxă Ucraineană Canonică.
https://spzh.news/en/news/87511-mitropolit-luka-cely-vragov-cerkvi–raspad-pravoslavija
ÎPS Părinte Mitropolit Antonie: Orice logică care justifică războiul este o viclenie
Mitropolitul Antonie de Boryspil și Brovary a remarcat că abuzul de libertate duce la apariția războaielor.
Mitropolitul de Boryspil și Brovary Antonie (Pakanici), coordonatorul administrativ al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, a spus că nu poate exista nicio justificare pentru acțiunile militare. El a notat acest lucru într-o predică postată pe canalul său de YouTube.
„Bucea, Irpin, Gostomel – denumirile acestor orașe, până recent frumoase și prospere, au devenit acum localități asociate cu catastrofa umanitară, ororile morții, ruine și durere insuportabilă. Cum a devenit posibil acest lucru în secolul XXI în inima Europei civilizate? Trecutul nu i-a învățat pe oameni niciodată nimic, dacă sunt apți să facă astfel de lucruri? Ce s-a întâmplat cu cei care au comis aceste crime împotriva umanității? Da, războiul este un rău absolut.
El nu cruță pe nimeni și nimic; nu este și nu poate fi nimic sfânt, nimic sacru în el. Orice logică care justifică acest rău este vicleană, pentru că nu există și nu poate să fie voia lui Dumnezeu ca oamenii să ucidă oameni”, a spus Vlădica.
Potrivit arhipăstorului, motivul apariției războaielor, precum și a răului omenesc în general, este abuzul păcătos de libertate, deoarece inima necurată a omului este izvorul gândurilor rele.
El a reamintit că încă în Evul Mediu creștinii au conturat granițele morale ale războiului pentru a îmblânzi elementul nemilos al violenței militare. Pentru strămoși era evident că războiul trebuie dus după anumite reguli, potrivit cărora inamicii trebuie să rămână oameni.
„Unul dintre semnele clare după care se poate judeca dreptatea sau nedreptatea beligeranților sunt metodele de război, atitudinea față de prizonieri și populația civilă, în special copii, femei și bătrâni. Și chiar acum vedem câte vieți fără preț, câte case, școli, grădinițe au fost distruse în Ucraina, câte biserici frumoase care au fost centre de rugăciune pentru pace, sub bombardamente au devenit refugiu pentru cei fără adăpost, iar acum sunt doar ruine”, a notat cu amărăciune coordonatorul administrativ al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Vlădica a spus că printre oamenii pașnici care devenit fost victimele acestui război se numără enoriași și preoți ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Astfel, la 28 martie parohul bisericii Sfântul Nicolae din Irpin, Protoiereul Vladimir Bormașev a adormit în Domnul. În pofida pericolului de moarte, Părintele Vladimir nu a părăsit locul slujirii sale și a rămas cu păstoriții săi. În sala de trapeze a bisericiii în fiecare zi se gătea mâncare pentru cei nevoiași. Refugiații se ascundeau în cald al bisericii. După ce un proiectil a nimerit în biserică și nu a explodat, parohul i-a binecuvântat pe enoriași să se evacueze. La plecarea ultimei mașini a avut loc o explozie, în urma căreia unul dintre enoriași a murit, iar Părintele Vladimir a fost rănit de moarte.
„Din păcate, aceste istorisiri nu sunt cazuri izolate, și tocmai acum descoperim întreaga amploare a teribilei tragedii. După tot ce văd, vreau doar să tac și să mă rog cu tristețe. Noi toți, întreaga noastră Biserică, toți preoții și mirenii trebuie astăzi să ne unim și mai mult în jurul Mântuitorului nostru și să intensificăm rugăciunile pentru încetarea acestei nebunii, pentru odihna sufletelor celor care au fost răpiți de acest război”, a îndemnat Mitropolitul.
„Aș dori să închei această predică scurtă cu cuvintele Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul: „Aș înnebuni din cauza nedreptății acestei lumi dacă nu aș ști că Domnul Dumnezeu are întotdeauna ultimul cuvânt”, a spus Vlădica Antonie.
UJO a anunțat mai devreme că mitropolitul Antonie de Boryspil și Brovary a vorbit despre nedreptatea actului de trădare a Bisericii Ortodoxe Ucrainene în timp ce fiii săi apără țara.
https://spzh.news/en/news/87517-upravdelami-upc-lyubaja-logika-opravdyvajushhaja-vojnu–lukavstvo
Putem câștiga războiul cu gândurile numai dacă Îl chemăm pe Hristos în ajutor
Nici un începător nu poate alunga vreodată vreun gând, dacă nu-l alungă Dumnezeu. Căci numai cei puternici pot război şi alunga gândurile. Dar şi aceştia nu de la ei alungă gândurile, ci împreună cu Dumnezeu poartă războiul împotriva lor, ca unii ce au îmbrăcat toate armele Lui.
Iar tu, venind gândurile, cheamă pe Domnul Iisus des şi cu stăruinţă, şi vor fugi. Căci nerăbdând căldura inimii izvorâtă din rugăciune, gândurile fug ca arse de foc. „Bate pe cei ce te războiesc, cu numele lui Iisus”, zice Scărarul, fiindcă Dumnezeul nostru este foc ce mistuie toată răutatea (Deuteronom 4, 24). Domnul Cel grabnic la ajutor „va face îndată dreptate celor ce strigă din tot sufletul către El, ziua şi noaptea” (Luca 8, 7).
Sfântul Grigorie Sinaitul, Despre liniştire şi despre cele două feluri ale rugăciuni, în Filocalia VII, Bucureşti, 1977