Rugăciunea masonilor adresată Satanei. Poate părea incredibil dar cele pe care le vom relata sunt cu adevărat de necrezut pentru nişte oameni normali. Masonii ajung să adreseze rugăciuni tocmai Satanei, care au un caracter înfricoşător, blasfemiator şi potrivnic Lui Dumnezeu. Am preluat-o din faimoasa carte a lui Leo Taxil «Tainele masonilor» (pag. 374-375) şi o inserăm aici cu teamă şi oroare. O facem însă pentru a-i ajuta pe cititori să înţeleagă că satanismul masoneriei este o realitate şi că tocmai ea, masoneria, este cea care joacă un rol important în ecumenism şi în unirea Bisericilor.
Iată o astfel de „rugăciune” : «Vino, lucifere, vino. Tu, pe care preoţii te-au clevetit. Tu, cel condamnat de împăraţi. Vino, vino să te îmbrăţişăm, să te strângem în braţele noastre!… Numai prin tine se pot explica toate din univers. Fără lucrarea ta, o satan, universul ar fi fără de înţeles. Tu singur dai viaţă, tu singur pui în mişcare tot ce se face, tu dai nobleţe bogăţiei vulgare. Tu pecetluieşti virtutea. Al tău este începutul. Al tău este tronul. Iar tu Adonai (Adevăratul Dumnezeu, n.n.), Dumnezeu Hrăpăreţ, Dumnezeu nedrept, te renegăm!… Tu urăşti ştiinţa, noi însă am dobândit-o spre pizma ta. Tu urăşti fericirea însă noi prin ştiinţă o vom dobândi spre necazul tău. Fiecare progres al nostru este un triumf sub care va fi zdrobită la pământ dumnezeirea ta. Duh mincinos şi înşelător, împărăţia ta a luat sfârşit. Să ceri de acum victime din rândul animalelor. Eşti deja detronat şi zdrobit. Numele tău care până de curând, era în gura înţeleptului, al judecătorului ce împărţea dreptatea, şi era puterea celui ce conducea, speranţa săracului, limanul celui vinovat ce se pocăia… Ei! Acest nume de nerostit de acum încolo va fi batjocură şi blestem pentru om, se va şterge cu totul şi se va uita. Va rămâne sinonim ipocriziei, minciunii, identificat cu superstiţia, cu tirania, cu ticăloşia… Atâta timp cât umanitatea îşi va pleca genunchiul în faţa jertfelor tale monstruoase, O Adonai, ea va fi roaba împăraţilor şi preoţilor, va suferi şi va decade… Cât timp umanitatea va jura pe numele tău mizerabil, călcarea jurământului va fi temelia societăţii. Dispari călăule al raţiunii noastre, fantomă a conştiinţei noastre…»Iar mai jos Leo Taxil vorbeşte de masonii de gradul 32:
«Care îngenunchează în faţa lui Bathomet (statuia satanei n.n.) ce stă aşezat pe altar, iar atunci când conducerea superioară a masoneriei reuşeşte să pună la dispoziţie sfânta ostie (împărtăşania papistaşă), o profanează şi o jertfeşte satanei, străpungându-o cu un pumnal în mijlocul unor ţipete sălbatice. «Nekam Adonai!…».
«Marele Arhitect în care masoneria crede este satana însuşi»
Statuie cu cap şi picioare de ţap, reprezentându-l pe satana, având înscrisă pe frunte pentalfa, în faţa cărui de închină masonii de gradul 32. După cum de poate vedea este vorba de o imagine oribilă, înfricoşătoare şi cât se poate de morbidă…
Vezi cititorule cine sunt care se ascund în spatele ecumenismului şi sunt interesaţi de unirea Bisericilor? – Duşmanii declaraţi ai Lui Hristos.
Sunt interesaţi de tot acest proces pentru că ecumenismul nu este la modul simplu un plan de unire, ci unul de nimicire, este o cursă înfricoşătoare a morţii. Este uneltirea întunericului care vizează dispariţia credinţei creştine. Este un plan ce are o lucrare tentaculară incredibilă, având de partea sa o întreagă reţea de instrumente şi mijloace greu depistat în totalitate. Iată ce spune despre aceasta Arhiepiscopul Montrealului şi Canadei, Vitalie:
«YMCA, YWCA şi cercetaşii au fost înfiinţaţi şi organizaţi de masonerie, pentru a pregăti din timp în popor generaţii întregi de oameni cărora să le fie infuzată o teorie necreştină (descreştinată) despre lume; astfel s-au creat premisele pentru ca consilium mondial al bisericilor mincinoase să-şi poată face apariţia, impunându-se ca un fel de nouă biserică şi având pretenţia că ea este cea adevărată. Acest lucru s-a adeverit de altfel la patru din conferinţele mondiale ale ei, acele sinoade pseudoecumenice, unde şi-a exprimat crezul său».
Aceasta ar fi, aşadar, în mod succint istoria ecumenismului, care îşi continuă desigur activitatea intensă până în zilele noastre prin contribuţia consiliul mondial al bisericilor mincinoaseşi a altor mişcări văzute şi nevăzute, ce urmăresc cu tenacitate realizarea scopurilor lor.
Cu aceste scopuri este în consonanţă şi naşul sionismului, bărbatul cel mai de seamă al Israelului, Ben Gurion, după cum reiese chiar din declaraţiile sale publicate în periodicul demn de încredere «Crucea şi steagul», numărul din noiembrie 1970: «Cu excepţia URSS ca stat federat euroasiatic, toate celelalte state vor deveni unite într-o alianţă mondială, la dispoziţia căreia va fi o forţă poliţienească internaţională. Toate armatele vor fi desfiinţate şi nu va mai fi război. Naţiunile Unite vor construi la Ierusalim un altar al profeţilor care va deservi uniunea federativă a tuturor continentelor. Acesta va fi înaltul scaun al Curţii Supreme a umanităţii…
Mărturisirea lui Ben Gurion de mai sus este aproape identică, în acelaşi duh, cu planul sionismului trasat mai demult, aşa cum apare în Protocoalele Înţelepţilor Sionului. Această viziune asupra viitorului lumii are, într-un anumit fel, acelaşi conţinut cu erezia hiliaştilor moderni…
Toate instrumentele Sionismului vorbesc în mod direct de acea chemare la înfiinţarea unui stat unic care să dureze veşnic şi care va avea sediul şi conducerea la Ierusalim…exact după cum visează evreii sionişti.
(Extras din cartea arhimandritului Haralambie D. Vasilopoulos – Ecumenismul fără mască pag. 35-44)
(Preluare selectivă de pe Ortodox Român)
Rolul Ortodoxiei în lume se rezumă la mărturisirea adevărului, la „propovăduirea Apostolilor şi la dogme.
Monahul Teoclit Dionisiatul
Ortodoxia este întemeiată de douăzeci de secole prin Sfânta Scriptură, Sinoadele Ecumenice, Sfânta Tradiţie şi prin sângele mucenicilor şi mărturisitorilor.
Strădaniile de unire cu catolicismul, de vreme ce acesta rămâne în erezia şi inovaţiile lui, sunt pentru noi primejdie de abatere dogmatică, de zădărnicire a sângelui vărsat de mărturisitorii noştri şi de deviere de la învăţătura Sfintei noastre Biserici.
Mult-dorita „unire” este pentru noi ortodocşii nesuferită, şi dacă se va înfăptui va eroda cugetul ortodox şi va fi izvorul multor rele.
Unirea ca idee şi consecinţele ei practice sunt ruşinoase pentru noi ortodocşii. în plus, Scriptura interzice tovărăşia cu cei de altă credinţă. Dacă erezia este „hulirea Sfântului Duh” şi conduce la lipsirea lucrării Lui dumnezeieşti, cum se va face colaborarea cu „cei ce se împotrivesc Duhului Sfânt”? Poporul nostru simplu se va afla în primejdie din pricina relaţiilor cu purtătorii de demoni protestanţi şi papali. Mulţi se vor converti la catolicism şi protestantism, căci prin „colaborare” se vor toci cu timpul diferenţele Părinţilor”. Doar atât…
Bună este iubirea, dar mai bună este ura când vine vorba de credinţă. Desigur, nu să-i urâm pe oameni, ci cugetele lor eretice.
Creştinismul încurajează iubirea, dar recomandă şi ura. Fără ură faţă de păcat, virtutea este imposibilă. „Măsura virtuţii este ura faţă de păcat”, spune Sfântul Vasile cel Mare. Şi dacă suntem datori să urâm păcatul moral, cu atât mai mult „păcatul împotriva Duhului”.
Sfântul Nicodim Aghioritul a clarificat atitudinea ortodocşilor faţă de eretici, scriind: „Cugetele eretice şi moravurile nelegiuite ale latinilor şi ale altor erezii trebuie să le urâm şi să le respingem”.
Noi nu suntem mai sfinţi şi mai înţelepţi decât acei fericiţi bărbaţi care au urât erezia, socotind-o pricina pierzaniei.
Monahii sunt, după părerea Sfântului Ioan Gură de Aur, „rinichii Bisericii”. Despre cinul monahal, Sfântul Patriarh al Constantinopolului, Grigorie al Vl-lea, spune doar cuvinte frumoase şi o consideră pavăza Ortodoxiei. „…Ereticii de astăzi – scrie în circulara sa din anul 1836 – pentru a molipsi religia adevărată… au vărsat microbul din sufletele lor veninoase prin mulţimi de palavre împotriva Turmei Ortodoxe veghetoare şi au făcut totul pentru a se împotrivi şi vătăma prin planurile lor viclene cinul monahal… Dar au văzut, netrebnicii, că în acest cin până astăzi sunt cuvântătorii adevărului şi călăuzitorii tinerimii ortodoxe, care o învaţă pe aceasta sfintele dogme şi morala dreaptă. Această tagmă n-a molipsit niciodată Biserica văzută a lui Hristos, ci mereu a luminat-o, a slăvit-o, a păzit-o şi a statornicit-o pe aceasta prin trăirea duhovnicească, prin scrierile dogmatice şi prin bunele moravuri”.
(Fragmente din articolul Ortodoxia şi Vaticanul, al revistei „Biblioteca Aghiorită”, Sot. Shoina Voios, nr. 60, 1962)
Sfântul Ioan Iacob de la Neamț:
“Iar câțiva dintre slujitorii Sfântului Altar din ziua de azi defaimă aceste Sfinte Canoane, numindu-le bariere ruginite. Canoanele sunt insuflate de Duhul Sfânt prin Sfinții Apostoli și prin Sfinții Părinți ai celor șapte Sfinte Soboare ecumenice și ei zic: ‘Canoanele, de multă vechime pe care o au, au ruginit.’ Nu zic că ei de multa grăsime și nefrica de Dumnezeu li s-a intunecat mintea și au năpârlit, căzându-le și părul și barba și mustața, făcându-se ca femeile. Cum e Chipul Domnului și al Sfinților și cum e chipul lor? De aceea, Sfintele Canoane ale Sfinților ei le calcă în picioare, dar predică sus și tare că sunt ortodocși”.
Nu mai departe la săptămâna de spurcaciune ecumenistă aceștia se „roagă” și cu masonii de la ordinul de Malta, deși masoneria a fost dată Anatemei