,,Rasa noastră e rasa supremă. Noi suntem dumnezei pe acest pământ. Suntem atât de diferiți față de rasele inferioare, cum sunt ei față de insecte. De fapt, comparați cu rasa noastră, celelalte rase sunt animale, cel mult bovine. Celelalte rase sunt considerate excremente umane. Destinul nostru este de a guverna peste rasele inferioare. Regatul nostru terenal (?) o să fie condus cu pumn de fier. Populația o să ne lingă picioarele și ne va servi ca sclavi’’
(Menahem Beghin, prim-ministru al Israelului, 1977-1983)
Acest text scurt rezumă crezul unui popor, Israel, care a uitat urgiile prin care a trecut, sub teroarea evreului Adolf Hitler. Aceasta e ,,filozofia’’ după care se conduc jidanii, dumnezeii acestei lumi. Când în Gaza sunt ucise sute de palestinieni, printre care femei, copii, bătrâni neajutorați, trebuie să sărim în sus de bucurie. Când e distrusă o veche biserică ortodoxă de rachetele jidanilor, când mor bolnavii palestinieni dintr-un spital distrus de aceași jidani, faptele sunt lăudabile și trebuie apreciate ca atare. E vorba de animale, nu de oameni.
Dacă însă Hamas ucide un număr de evrei, suntem chemați să ne indignăm, să-i condamnăm pe palestinienii criminali, ne-oameni, care n-au voie să ucidă dumnezei. Am văzut ființa aceea jalnică, atunci când stătea pe burtă, ca să ne arate că se ferește de ploaia de rachete, într-o regiune unde viața curgea pașnic. Muierea asta e în stare să se întindă la sol, să ne arate cum e ea violată de un palestinian. Noi avem datoria să revărsăm valuri de ură asupra palestinienilor, să ne manifestăm așa cum o făceau nord-coreenii, la moartea lui Kim Ir Sen. În fond, Menahem Beghin avea dreptate când proorocea că vor fi târâturi care le vor linge picioarele. Uitați-vă la cei de la Antena 3, de celelalte posturi tv nu mai vorbesc, pentru că mi-e silă să le urmăresc.
Bunul Dumnezeu să ne ferească pe toți goim-ii să nu ajungem la mâna evreilor, dumnezei prin naștere. De fapt, jidanii știu foarte bine că suntem înnobilați de Preasfântul Nume al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, și asta nu le dă liniște.
Presbiter Iovița Vasile
Deoarece ctp-ul e foarte caustic când vorbește de cele sfinte, nu pot să nu-i dedic o epigramă, cu scuzele de rigoare pentru cititorii noștri credincioși și cu mult bun simț:
Popescu Cristian cel dur
Nu-i pupător de moaște sfinte.
Preferă să-i sărute-n cur
Pe etnicii cei stau nainte.
Sarut dreapta, parinte Vasile!
Le-au spus demonii ca sunt rasa suprema. Asa a zis si Hitler, ca el va pastra doar rasa ariana. Nimic din ceea ce este legat de demonizare nu va ramane, nici cat un fir de iarba.
Ceea ce se intampla acum este permis de Dumnezeu, pentru a ne mai da timp de intoarcere la Fiul si Cuvantul Lui Dumnezeu, Mantuitorul Iisus Hristos. Pentru raspandirea Sfintelor Evanghelii am avut doua mii de ani, acum ne-a mai ramas o perioada scurta pentru a ne putea ruga si plange la Dumnezeu pentru iertare si mantuire, lucru imbogatit prin fapte, smerenie, iertare si marturisire cu dragoste si rabdare!
Cat despre CTP…Doamne iarta-ma! Uraciunea dinlauntrul lui i s-a asternut pe chip, de te sperii cand il privesti!
Doamne ajută
Vă rog să mă contactati pe vasileiovita@yahoo,com. Am ceva de elucidat. Iertați.
V-am scris parinte! doamne ajuta!
Doamne Ajuta! (scuze de greseala)
Cristian Tudor Popescu este o somitate in felul lui.Ce nu pot sa inteleg atata este ca se compromite in chestiuni de mahala,taverna,in mediocritati care il dauneaza ca intelectual.Trebuie sa ai o tinuta,nu poti sa faci niste lucruri cum iti „simteste inima”.In rest il inteleg.De multe ori parca e mai bine sa fii hotarat asa in felul tau, intr-o dunga si sa iti tii poezia ta(cauza ta) pana in panzele albe.Am observat ca nu este nici genul acela de „miorlau” care sa-si ceara iertare ca muierile cand face boacane.Pare sa fie fiu de preot(nu stiu sigur desi prin 90 am aflat asta foarte discret).Fiii de preot au cam iesit mari atei.Sa stiti ca un fiu de preot se cunoaste de la distanta si depinde ce mame au avut ei.Daca au avut nefericirea unei mame scortoase au iesit numai CTP-esti cu foarte mare negativ in vederi.Acesti frontali directi cu Dumnezeu nu par a fi mai periculosi decat unii care spun”cred” dar sunt niste otraviti care au functii ,demnitati bisericesti si distrug iremediabil vieti si familii de preotidar ei sunt cei mai „plini de dragoste” si se intrec ca la „America Expres”in rugaciuni cu ereticii iar pe aproapele lor il distrug pic-cu-pic,strop-cu-strop.Daca se lauda ca au „dragoste” sa isi adune calugarii de prin gari alungati din manastirile eparhiilor lor,macar ca sa isi cosmetizeze o fata umana.
Am vazut ca p.Matei Vulcanescu a inceput sa spuna pe fata vizavi de p.Elpidie ca „e inselat”.Eu nu spun ca e inselat gandindu-ma la ceea ce a facut in Africa;a adus Viata acolo unde nu sunt resurse de apa,mancare,medicamente,dragoste crestina.Deci ceea ce a facut acolo in conditiile in care noi ne plimbam cu masina de la biserica acasa si invers si nu mai cunoastem drumul pe jos nici 3 metri,oamenii aceia traiau si mai traiesc si azi la nivelul de trai al cateilor de pe strada.Luam ceea ce e bun de la om daca selectorul mintii e la parametrii respectivi.Nu as fi instare sa trec prin ce a trecut acest parinte.Cand ai in fata oameni care mor de boala sau de foame ce faci daca ai in zona numai fundatii de alte confesiuni crestine si crestinii ortodocsi nu fac nimic ci asteapta sa faca numai „popa” pt.ca ei asa vad Biserica si problemele ei gospodaresti ca si cum ai merge la cinema,la teatru,ai vazut piesa,ai aplaudat ce frumos a fost,te-ai ridicat si ai plecat acasa,nimic interesandu-te de ceea ce trage Biserica si mananci si dormi,te duci la plimbare fara griji ca si cum in Biserica sunt toate bune si frumoase?Aici e noima.Oamenii aceia mor de foame.Inima in conditiile acelea nu rezista.Ce faci?
Un adevar totusi planeaza asupra p.Elpidie:desi nu poti spune ca nu are viata duhovniceasca totusi problema care il cuprinde la ceasul de acum se numeste DALTONISM DUHOVNICESC sau CECITATE DUHOVNICEASCA.Potrivit acestei „afectiuni” duhovnicesti cel in cauza are deficit de diferentiere a realitatilor duhovnicesti in culorile situatiei date si va trebui sa isi dea seama de acest deficit al sau in care negrul il vede alb si albul il vede negru pentru ca nu distinge ca albul este alb iar negrul este negru.
De ce pun problema apasat despre Cuviosia sa?Pentru ca este o persoana cu tangente largi la public si are de unde sa stie,sa diferentieze si sa se informeze corect ce e cu ereticii astia si ce e de facut vizavi de ei.Lasati ca nu e chiar atat de nevinovat.
Talmudul, Coranul și denaturarea Evangheliei, autopedepsirea umanității
Cu respirația tăiată urmărim toate tragediile care se petrec în Orientul Mijlociu, populația civilă fiind principalele victime.
Islamiști și evrei fanatici, îndoctrinați de valorile religiilor lor, violența și exterminarea inamicului, atacă copiii, femeile, bătrânii, cei neînarmați. În locurile în care omenirea a comis cea mai mare crimă din istorie, condamnând la moarte pe nevinovatul Dumnezeu-Om, istoria se repetă.
Israelul, de fapt, nu a fost mulțumit de exterminarea civililor palestinieni, ci a bombardat Biserica Adevăratului Dumnezeu din Gaza, unde femeile și copiii se refugiaseră pentru protecție, în speranța că azilul religios, înființat universal, stabilit încă din cele mai vechi timpuri, va fi respectat, ucigând 18 civili ortodocși palestinieni pentru a „se răzbuna” asupra Hamasului islamic!
Biserica Sfântul Porfirie din Gaza și Arhiepiscopul Tiberiadei, Alexios, și-au deschis brațele imitând pe Hristos, oferind adăpost celor persecutați. Episcopul și preotul Pr. Sila, au refuzat să-și părăsească turma, în ciuda pericolului evident pentru viața lor, amintindu-ne că încă mai există Preoți care practică „în modull și în locul lui Hristos” cu jertfa de sine și nu cu pretenție de supunere a turmei lor față de ei și duhovnici care sunt gata să moară alături de turma lor.
Acest sacrificiu de sine este o mare lecție pentru noi toți, în epoca individualismului, în care până și creștinii se uită la modul în care ne putem salva de cea mai mică suferință, chiar și în detrimentul fraților noștri.
O mare lecție și pentru cei care sunt purtați de curentul ecumenismului, martiriul Ortodoxiei in mijlocul focului incrucișat al religiilor extremiste ale islamului și iudaismului rabinic (Cabala).
Spre deosebire de religiile Coranului și Talmudului, adepții Evangheliei lui Hristos sunt chemați să ofere oamenilor dragoste. Nedreptății sunt chemați să întoarcă iertarea, celor atacați să ofere îngrijire și iubire. Răzbunarea nu are loc în viața creștinilor și cei care o caută nu aplică Evanghelia, ci Coranul și Talmudul.
Deci unde sunt cei care susțin că și alte religii sunt căi diferite către același Dumnezeu? Ce legătură are ura rabinilor și jihadiștilor cu iertarea și iubirea lui Hristos și a ucenicilor Săi? În afară de Hristos Mântuitorul, toți ceilalți cu religiile lor sunt amăgiri și asigură mizerie în acest secol și în viitor.
Abaterea de la valorile evanghelice a adus pericolul unui conflict global. Nu vom spune că Dumnezeu ne pedepsește. Omenirea se pedepsește pe sine! Și-a folosit libertatea și a ales să fie departe de Hristos. Chiar și așa-zisa lume creștină, înșelată de momelile diavolului, de închinarea la lumesc și la egoism, a ales să-L adapteze pe Hristos la propriile standarde, respingând sau distorsionând cuvântul Evangheliei.
Dacă fiecare dintre noi își va face o autocritică sinceră, își va recunoaște partea de responsabilitate. Pe măsură ce ne culcăm nepăsători, vom dormi conștiința noastră vinovata.
Traducere si adaptare
https://orthodoxostypos.gr/%cf%84%ce%b1%ce%bb%ce%bc%ce%bf%cf%8d%ce%b4-%ce%ba%ce%bf%cf%81%ce%ac%ce%bd%ce%b9-%ce%ba%ce%b1%ce%af-%ce%b4%ce%b9%ce%b1%cf%83%cf%84%cf%81%ce%ad%ce%b2%ce%bb%cf%89%cf%83%ce%b7-%cf%84%ce%bf%e1%bf%a6/
Dumnezeu părăseşte pe cel ce are prea multă încredere în propria sa înţelegere
Sfântul Cuvios Sofronie de la Essex
Purtăm în noi păcatul strămoşesc, această otravă a celei dintâi ispite a lui Adam în Rai – “Veţi fi ca Dumnezeu” – însă ascultarea ne poate slobozi de ea.
Totul atârnă de legătura noastră cu Dumnezeu. De vom avea încredere în pronia Sa, vom avea şi îndrăzneala de a urma cuvântului duhovnicului nostru. Logica proprie vieţii zilnice şi minţii noastre nu este destul. Dumnezeu părăseşte pe cel ce are prea multă încredere în propria sa înţelegere. Nu are însemnătate că un cuvânt este potrivnic nouă, că un sfat este împotriva bunului simţ; dacă suntem gata a-l urma, de vom avea încredere în el, Dumnezeu întotdeauna sfârşeşte prin a rândui lucrurile într-un sens pozitiv. Taina ascultării este una din realităţile de cea mai mare însemnătate în calea mântuirii.
Dumnezeu să vă păzească! Iar voi, păziţi atitudinea dreaptă! Din afară nimic nu se vede; este o viaţă ce nu are nimic deosebit. Ci înlăuntru, din pricina ascultării, suntem într-o stare de neîntreruptă încordare. Aşa trebuie să fie creştinul: un “cablu” de înaltă tensiune pe care o păsărică se poate odihni fără nici o primejdie, dar prin care trece o energie în stare a face să explodeze întreaga lume. Iată cum vom avea intrare în vecinica împărăţie a lui Hristos.
Prin mica nevoinţă a ascultării omul trece în fiinţarea cea fără de început a lui Dumnezeu.
Arhimandrit Sofronie, Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 41-42
Iată două citate din Sfânta Biblie care profeţesc drama acestui război israelo-palestinian, la care ar trebui să se gândească responsabilii de întunericul în care care au fost împinşi locuitorii celor două ţări.
„Ascalonul va vedea şi se va înspăimânta, Gaza va fi cuprinsă de dureri năprasnice şi Ecronul la fel, căci nădejdea lui s-a prăbuşit. Şi nu va mai fi rege în Gaza şi Ascalonul pustiu va rămâne nelocuit. ”(Zaharia 9;5)*
„Umblă după lege şi fii cu rânduială, neam fără ruşine,
Până a nu vă toca mânia mărunt ca paiele, până să nu ajungă la voi aprinderea mâniei Domnului, până să nu vină la voi ziua întărâtării Domnului.
Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi din ţară, care săvârşiţi faptele legii Domnului; căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia; poate veţi fi feriţi de ziua mâniei Domnului.
Căci Gaza va fi părăsită şi Ascalonul dărâmat; în miezul zilei va fi scos poporul din Aşdod şi Ecronul va fi ras de pe pământ.”(Sofronie 2; 1-4)
Desigur toţi trebuie să medităm la aceste lucruri înfricoşătoare, căci toţi suntem vinovati de marea drama prin care trece acum omenirea. Spunea un mare erou al neamului românesc, „Să nu uităm că istoria nu va uita pe vinovaţi, şi vinovaţi suntem cu toţii: unii pentru că am tăcut, alţii pentru că am greşit, cu toţii pentru că am suportat.”
– Mareșal Ion Antonescu(2iunie 1882- 1 iunie 1946, împuşcat la pentinciarul Jilava de satrapii bolşevici ai statului satanisto- iudeo-masonic, care au pus mâna prin înşelare şi hoţie pe destinele acestui neam).
Tot el spunea:„ Să se publice structura oraşelor pentru ca să vadă şi ţara cât era de compromisă şi de ameninţată viaţa economică şi dezvoltarea spirituală din cauza ticăloşiei politicianiste iudeo-masonice a căror exponenţi erau partidele naţionaliste din Transilvania şi Regat. Dacă voi lăsa moştenitorilor regimului aceeaşi situaţie, voi face şi regimul meu părtaş la această crimă. Voi trece peste toţi şi peste orice greutate pentru a purifica naţia de această neghină. Voi înfiera la timp pe toţi acei care au venit – ultimul dl. Maniu – şi vor veni să mă împiedice a răspunde dorinţei majorităţii imense a acestei naţii… Să se publice integral această rezoluţie a mea odată cu publicarea statisticei şi memoriului de faţă.”
„Prevăd un al treilea război mondial, care va pune omenirea pe adevăratele ei temelii sociale. Ca atare, dumneavoastră şi urmaşii dumneavoastră veţi face mâine ceea ce eu am încercat să fac astăzi, dar am fost înfrânt! Dacă aş fi fost învingător, aş fi avut statui în fiecare oraş al României. Cer să fiu condamnat la moarte şi refuz dinainte orice graţiere. În felul acesta, voi fi sigur că voi muri pe pământul Patriei, în schimb voi, ceilalţi, nu veţi fi siguri dacă veţi mai fi aici când veţi fi morţi.” -Mareșal Ion Antonescu în proces (14 mai 1946)
(Gh. Buzatu, România cu şi fără Antonescu, Iaşi, Ed.Moldova, 1991, p.336.)
Sfântul Cuvios Părinte Sofronie Saharov de la Essex mărturisește, adânc îndurerat fiind de suferinţele omenirii din timpul său, martor direct al tragediilor Primului Război Mondial și ale bolșevismului din Rusia, când milioane de oameni au fost omorâți cu sălbăticie inimaginabilă. El dă astfel răspuns gândurilor noastre nerostite:
«Dacă eu, cu toată puterea inimii mele, compătimesc omenirea întreagă, cum să-L înţeleg pe Dumnezeu, Care priveşte cu indiferenţă la suferinţele atâtor milioane de oameni zidiţi de El Însuşi? De ce, oare, îngăduie El atâta violenţă?»
« Şi aşa mă adresam Lui cu întrebarea nebunească: «Unde eşti Tu?» Şi în inimă, am auzit aceste cuvinte: «Oare tu te-ai răstignit pentru ei?» Aceste cuvinte blânde, rostite de Duhul în inima mea, m-au cutremurat: Cel Ce S-a răstignit mi-a dat răspunsul ca un Dumnezeu», spune Părintele Sofronie Saharov (Despre rugăciune, traducere din limba rusă de părintele prof. Teoctist Caia, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, 2001).
«Răspunsul scurt al lui Dumnezeu conţine în sine esenţa lucrului. Cuvântul lui Dumnezeu aduce în suflet un nou şi deosebit sentiment al existenţei: inima simte revărsarea vieţii purtătoare de lumină; mintea dobândeşte înţelesuri până atunci ascunse. ».
Mesajul Părintelui Sofronie este o chemare la trezvie pentru omul contemporan care poartă pe umerii săi responsabilitatea tragediei umanității. Cuvintele sale, deși pline de duhul blândeții, adâncite și analizate, sunt îndemnuri la schimbarea urgentă a vieții , a modului de a gândi şi a faptelor pe care cu ştiinţă, le săvârşim în fiecare clipă:
«Ce gândeam eu după ce am primit răspunsul de la Dumnezeu? Iată ce: dacă Dumnezeu este aşa cum ni L-a revelat Hristos Cel răstignit, atunci noi, toţi, şi numai noi suntem vinovaţi de tot răul care umple istoria omenirii. Dumnezeu S-a arătat pe Sine în trupul nostru, aşa cum este El. Noi nu numai că L-am respins, noi L-am omorât, dându-L la moarte de necinste. Eu am văzut, cu duhul, că pricina chinurilor omeneşti nu este lipsa de compasiune a lui Dumnezeu faţă de noi, ci, în mod exclusiv, reaua întrebuinţare de către oameni a darului libertăţii. În disputa mea cu Dumnezeu – El a învins. La început, m-a cuprins o ruşine amară pentru gândul meu nebun şi mândru: ca şi cum eu aş fi mai compătimitor decât El. Din pricina ruşinii, mi-a venit o autoosândire la pocăinţă. Apoi, totul a fost biruit de bucurie. Domnul nu numai că nu m-a osândit pentru obrăznicie, dar chiar a revărsat peste capul meu o binecuvântare îmbelşugată. Am înţeles mai târziu că şi acea rugăciune de compătimire nu fusese altceva decât acţiunea Lui în mine».
*Ascalon=Ashkelonul de azi, ; Aşdod=Ashdod din ziua de azi, Ecron=Ekronul din ziua de azi