Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, fiul iubirii, pe pieptul lui Iisus… Dar unul dintre Ucenici, acela pe care-l iubea Iisus, stătea la masă culcat pe pieptul Lui. Câte poeme minunate, câte tablouri sfinte, câte predici ziditoare s-au înălţat spre cer şi au umezit ochii a mii şi mii de oameni, pornind de la acest dumnezeiesc moment!
Binecuvântat să fie Domnul, Care, dacă a îngăduit, pentru împlinirea Scripturilor, să fie un fiu al pierzării (Ioan 17, 12), din pricina căruia inima lui Iisus să se întristeze şi Duhul Lui să se tulbure, tot El a făcut să aibă, de cealaltă parte, un fiu al iubirii, prin alipirea căruia inima Lui sfântă să se mângâie şi Duhul Lui să se învioreze.
Binecuvântat să fie Domnul, căci dacă Săptămâna Patimilor a descoperit un fiu al urii, tot ea ne-a descoperit un atât de fericit fiu al dragostei, de la care ne-au rămas cele mai dulci şi mai fierbinţi chemări ale dragostei lui Dumnezeu. Cu cât ura unora este în stare de fărădelegi mai mari, cu atât dragostea altora va deveni mai fierbinte, mai curată, mai alipită de cel nevinovat.
Fiii urii mor de două ori, fiii dragostei nu mor niciodată.
Invăţaţi deci de la Apostolul iubirii şi fiţi mai alipiţi de Domnul! Lipiţi-vă de Domnul, mai ales atunci când se ivesc vânzători şi prigonitori mai înverşunaţi! Nu vă fie teamă că acela care vinde pe Hristos, vă va putea da în mâinile tiranilor şi pe voi! Şi chiar dacă v-ar da, ce mai înseamnă viaţa pentru voi fără Domnul (Filip 1, 21)? Pentru mine a trăi este Hristos, spune Sfântul Apostol Pavel. Atunci a muri este un câştig. Ce să mai fac cu o libertate fără Hristos? Ce să mai fac cu o Evanghelie fără El? Atunci a merge la pătimire cu Iisus este un har! Viaţa fără Hristos nu mai valorează nimic, dar moartea şi pătimirea cu El valorează cât veşnicia!
Fericiţi veţi fi când aceste gânduri vor birui în voi josnica teamă pentru trupul netrebnic! Şi fericiţi veţi fi dacă veţi birui în voi frica de a pierde bunurile netrebnice, slava şi viaţa netrebnică ce ar putea să vă rămână, pierzând pe Hristos!
O, Preadulcele meu Mântuitor şi Domn Iisus Hristos, bucuria sufletului meu, mângâierea şi odihna inimii mele, dragostea şi fericirea duhului şi vieţii din mine, fii binecuvântat în veci de veci! Pe pieptul Tău cel plin de dragoste am aflat odihna tuturor zbuciumărilor mele. Pe pieptul Tău am aflat fericirea vieţii mele, lumina veşniciei mele, răsplata tuturor suferinţelor mele! Pe pieptul Tău cel dulce doresc să rămân alipit şi ascultător şi nimic pe lume să nu mă mai poată smulge de acolo, nici binele, nici răul, nici clipa, nici veşnicia!
(din: Lacrima si har. Preotul martir Constantin Sarbu, Editura Bonifaciu, 2011)
Selecție și editare – Dr. Gabriela Naghi
A început prigoana preoților de peste ocean care nu sunt de acord cu nebuniile lui Elpidoforos
Elpidoforos e un diabolic, la fel cu Bartolomeu si Emanuel din Franta.
Sărut mâna, parinte Vasile!Parca pentru mine l-ați publicat…
Doamne ajuta. Pace , sanatate, mantuire.
Cuviosul Părinte ieromonah Adrian Făgețeanu ( 16 Noiembrie 1912-+27 septembrie 2011;
Întemnițat timp de: 12 ani la: Galata, Văcăreşti, Braşov, Târgu Jiu, Slobozia, Făgăraş, Jilava, Canal, Aiud, Suceava) a fost unul dintre monahii care au luminat în Biserica Ortodoxă Română în ultimul veac
”Smerenia e cel mai mare dar de la Dumnezeu, izvorul celorlalte. Să aveți smerenie. Și jertfelnicie. Iar de ai supărat pe cineva, să-ți pară rău și să te împaci cu el.” Atotmilostivul Dumnezeu să te odihnească Vrednice Mărturisitor în Raiul Său nesfârsit împreună cu Drepții Săi! Sfinte Cuvioase Părinte Adrian Făgeţeanu roagă-te pentru noi, nevrednicii și poporul românesc necăjit!
*
Părintele Adrian a slujit Adevărului, Domnului Iisus Hristos – Dumnezeul Viu și Veșnic. L-a cunoscut pe Mântuitorul Hristos ca și Cale a mântuirii, ca Adevăr și ca Viață. Și, datorită acestei acribii a lui în păstrarea dogmelor și a canoanelor Bisericii, adică a regulilor de credință și de viață, părintele a avut și critici, chiar dintre clerici, care comentau „că dă canoane așa de aspre”… Dar oare de ce dădea astfel de canoane? Ca să-l pedepsească pe omul păcătos? Nu, ci ca să-l trezească, să-l corecteze și să-l vindece de patimile care-l înrobeau. Spunea părintele Adrian: „Ortodoxia are această perspectivă terapeutică a vieții duhovnicești, ea este un mod natural de viață și de gândire după voia lui Dumnezeu, iar canonul (rânduiala de viață îmbunătățită) reprezintă tratamentul pentru oprirea de la păcate și pentru vindecarea de patimi. El nu e o expiere, o pedeapsă pentru greșelile de dinainte. Dumnezeu n-are nevoie de osteneala și de chinuirea noastră, pentru El. Lui nu-i trebuie restaurată onoarea știrbită (cum zic unii), ci noi înșine avem nevoie de osteneala canonului ca să ne trezim din vraja plăcerii și a puterii și să ne vindecăm. Dumnezeu e iubitor de oameni, e Părintele nostru cel bun, sfânt, atotputernic și atotiubitor, dar ca să ne unim cu El, trebuie să ne curățim de mizeria păcatului, de tiparele și obiceiurile rele. Dumnezeu vrea mai mult decât noi înșine să ne vindecăm și să viem cu El, iar canonul e pentru noi, osteneala e pentru despietrirea inimii noastre, pentru transfigurarea noastră. De aceea, să ținem canoanele rânduite de părinții duhovnici, nu să căutăm pretexte viclene pentru a le înmuia, pentru a le micșora. Să căutăm ținta care e unirea cu Hristos și dobândirea iubirii Lui și totodată slujirea Lui cu devotament, cu jertfelnicie.”
Arh. Mihail Stanciu
*
Cuviosul Părinte ieromonah Adrian Făgețeanu
„Frate Petrică, trăim vremuri grele şi cu urmări deosebit de rele. Surghiunul nostru e de lungă durată. Noi legionarii am stat în bătaia tuturor uraganelor. Mulţi camarazi şi tineri au trecut în odihnă veşnică. Astăzi Biserica lui Hristos e smulsă din matca virtuţilor strămoşeşti. Omul buimăcit, nu mai are personalitate, nu mai are voinţă, e scos din cumpătul firesc. Puţin câte puţin lunecăm în abisul marilor anulări a tot ceea ce a fost odată, necinstind şi pângărind altarul.”
Mărturisitorul Petru Baciu, Răstigniri ascunse. Mărturii, vol. I, pag. 274-276
*
Părintele Adrian Făgețeanu pentru tineri: “Să ne legăm de catarg ca Ulise, prin rugăciune!”
Pentru vremurile acestea atât de haotice pe care le trăim, tinerii și noi toţi trebuie să apelăm cu toată râvna la rugăciune. Rugăciune, rugăciune, rugăciune și nădejde în ajutorul lui Dumnezeu.
Există o legendă frumoasă care poate avea un înţeles moral.
Ulise călătorea pe mare cu oamenii lui, iar sirenele cu chipurile și mai ales cu cântările lor amăgitoare îi făceau pe unii dintre călători să se arunce in mare după ele și astfel mureau înnecaţi. Atunci Ulise le-a astupat la toţi corăbierii urechile cu ceară, iar pe el a poruncit să-l lege de catarg.
În concepţia creștină, catargul de care ne legam este crucea lui Hristos, este învăţătura mântuitoare pe care este bine să o urmăm și în acest fel Dumnezeu va duce la liman corabia vieţii noastre. Prin rugăciune ne legăm, ne apropiem de Hristos, ne unim cu El, și așa vom putea învinge ispitele și furtunile vieţii. Iar ceilalţi care nu cunosc încă Adevărul, cel puţin să-și astupe urechile, adica să nu asculte de ispita diavolului, să-și păzească simţurile și încetul cu încetul vor ajunge la Lumină.
Tot așa îi sfătuiesc pe tineri să se roage, cum m-am rugat eu când am ajuns prima dată la Putna. Să vorbească direct cu Dumnezeu, cum vorbeşte un copil naiv și să-I spună:
„Doamne, Îţi zic numai Ţie, Tu să mă înveţi, Tu să mă înţelepţești, Tu să mă luminezi şi mai ales Tu să mă întăreşti să rămân cu Tine!“.
Fragment din revista “CUVINTE CẮTRE TINERI”, Mânăstirea Putna, 2008