Ca să-și acopere erezia ecumenismului în care bolesc, ca să-și ascundă faptele subversive de distrugere a Bisericii Ortodoxe Române din interior, pseudo-ierarhii, în frunte cu șleahta ticăloasă din Patriarhie, au dat drumul unei propagande mincinoase împotriva nepomenitorilor. Găsesc câte un Costică (Iulian Capsali), sau vreo țață spovedită de Visarion Alexa și-i pun să declameze texte fabricate în Patriarhie, din care omul să înțeleagă că ei sunt curați ca lacrima, doar că niște răzvrătiți le strică tihna palatelor episcopale.
Nu vă faceí iluzii, ereticilor. În fața oamenilor păreți drepți si sfinți. Dumnezeu vă vede, vă vedem și noi și știm că sfârșitul vostru va fi unul catastrofal. Noi purtăm aceastaă grijă, de aceea v-am tras un semnal de alarmă prin nepomenire. Voi însă sunteți niște nepăsători și insensibili, pentru că de șapte ani nu ați dat niciun semn de pocăință.
Iată și acuzațiile ticluite în Dealul Patriarhiei de impostori, unelte ale satanei, aciuate acolo, nelipsit fiind… Vasile Bănescu:
1.Scismatici. Vă mulțumim. Ați spus un adevăr. Suntem schismatici (separați) în raport cu voi, ereticii și trădătorii din Creta și cu cei asemenea vouă, nu cu Biserica. Schisma noastră, în limbajul Sfintelor Canoane, se mai numește și îngrădire de eretici și de erezie. Ce vă deranjează peste măsură este că spunem lucrurilor pe nume și ținem arătătorul îndreptat spre voi, ereticilor.
2.Răzvrătiți. Ce-ati vrea ereticilor să vă cântăm în strună, să spunem inepțiile voastre pe care le răspândiți prin propaganda voastră micinoasă? Nu! Dar tare-aș dori să vă aplic tututor pe spinare câte un toiag arhieresc, ca să vă veniți în fire. Paranteză. Starețul Mănăstirii Toplița (i-am uitat numele), din anii 70, a fost amenințat de episcopul locului: Vezi toiagul acesta? Vrei să-ți dau pe spinare câteva lovituri, ca să mă ții minte? Starețul a răspuns cu demnitate: Preasfinția Voastră, să nu uitați că toiagul are două capete.
Așa si eu, aș vrea să apuc toiagul de capătul care se sprijină pe pământ și să-l aplic pe spinarea ereticilor, a pseudo – ierarhilor semnatari din Creta. Poate se vor trezi. Nu-i cu putință.
2. Talibani. E un termen împrumutat de la islamici și nu prea știu ce înseamnă. Dacă e vorba de cei ce-și apără credința, da, suntem talibani ortodocși și nu vom ceda în fața voastră.
3.Fundamentaliști. Încă o data vă mulțumim pentru recunoaștere. Ne regăsim în acest termen pentru faptul că apărăm valorile fundamentale ale Sfintei Ortodoxii. Continuați să ne etichetați cu această vocabulă, și vă vom fi recunoscători.
4.Extremiști. Aș fi tentat să vă mulțumesc, iară și iară. Dacă am fi extrem de preocupați de apărarea Dreptei Credințe, ne-am însuși cu drag acest calificativ. Dar nu suntem. Suntem doar slugi netrebnice care nu am făcut decât ce eram datori să facem. Nu ne regăsim în acest calificativ.
5.Sectari. Da, suntem sectari. Facem parte din aceași ,,sectă’’ cu Sfinții Maxim Mărturisitorul, Grigorie Palama, Paisie Aghioritul, Iustin Popovici și Mitropolitul grec Augustin al Florinei. Aceștia au întrerupt pomenirea episcopilor eretici din vremurile în care au trait și nimeni n-a zis că sunt schismatici, in afara Bisericii. Asta ar mai lipsi! Și să nu uităm să spunem, secta noastră se numește Sfânta Biserică Ortodoxă. Pastorul de care ascultăm? Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Voi ascultați de diabolicii Francisc și Bartolomeu, slugile preasupuse ale ocultei mondiale, urmărind distrugerea Credinței Ortodoxe și răspândirea religiei mincinoase a lui antihrist. Pe antihrist îl așteptați, cu el veți avea parte!
Presbiter Iovița Vasile
Sfântul Cuvios Părintele Justin Pârvu despre puterea spovedaniei
Iertarea Duhovnicului
-Mai e o întrebare cu spovedania. Există un grad de păcat care se poate ierta prin spovedanie? Deci până la o anumită limită? Spre exemplu: am furat. Ăsta se poate ierta la modul egal în faţa părintelui cu faptul de a spune: am omorât un om?
-Egal. Pentru că dacă eu îi iert acestuia păcatul lui aşa mare, apoi Dumnezeu o să-mi ajute şi mie cândva, că l-am tolerat pe păcătosul acesta. Şi acesta o să se roage pentru mine: „Doamne, iartă-l că şi pe mine m-ai iertat”.
-Spuneaţi că spovedania înseamnă despovărare, cum de altfel e mântuirea, că mântuirea înseamnă despovărare. Dacă eu am făcut o faptă rea, mă duc şi-i spun preotului la spovedanie: „uite, domnule, am furat sau am omorât pe nu ştiu cine”. Această greşeală, acest păcat, rămâne pentru mine toată viaţa, cât trăiesc eu, rămâne pentru mine. Povara asta eu n-o pot da nimănui.
-Trebuie să ai încredere în taina asta a Bisericii: „iertate îţi sunt păcatele tale şi iertate vor fi”. Eu dacă nu am această convingere, înseamnă că nu recunosc tainele lui Dumnezeu şi tot ce facem noi este o joacă şi lucruri care nu prezintă o importanţă a mântuirii noastre. Dar noi trebuie să ştim că un păcat făcut de om, mare sau mic, dar spovedit, aşa în adevăr, este iertat. Acum desigur, depinde şi de om, de creştin, cum se spovedeşte. Că merge la părintele, scoate un carneţel şi de acolo rupe o foaie, a citit tot ce a vrut el acolo, bune sau rele. Nu are putere spovedania asta. La spovedanie trebuie să plângă creştinul când spune un păcat; să se căiască. Scoţi un copăcel din pământ şi tragi de el şi tragi şi nu se lasă deloc. Cam aşa trebuie să fie şi spovedania noastră, că dacă nu-i aşa, e superficială şi ineficace.
Harul preoției
-De ce trebuie să fac spovedania în faţa preotului?
-Să ştiţi că altădată spovedania se făcea în mijlocul poporului. Într-o duminică, într-o zi de Paşti, într-o sărbătoare, cu cât era lumea mai multă, cu atât ieşea fiecare acolo în mijlocul poporului şi-şi spunea păcatul.
-Mi se pare un lucru foarte bun. Se supunea oprobriului public.
-Da, dar întrucât lumea a început să nu mai fie aşa de sinceră, din cauza publicului, a poporului, atunci s-a revenit la o stare individuală directă.
-Bun, dar nu prin propria ta hotărâre biruieşti păcatul? Eu făceam o greşeală – înjuram. Şi m-am uitat în oglindă şi am spus: „Mă omule, eşti om cu şcoală, nu? Vezi atâţia oameni, tu vorbeşti cu fiecare om în fiecare zi 10-20-30 de oameni, ai părinţi creştini care cântă în biserică şi se roagă. Cine eşti tu, mă, cum îţi permiţi, cine eşti tu pe lumea asta, în ce hal ai ajuns că poţi să înjuri atâta?”. Şi deodată, din momentul acela eu n-am mai înjurat pe Dumnezeu. Deci, eu mie nu pot să-mi mărturisesc păcatul?
-Dar asta este tot a harului, tot lucrarea lui Dumnezeu.
-Şi atunci de ce trebuie să mă duc în faţa preotului, să mă spovedesc?
-Pentru că numai el are puterea de a lega şi dezlega. Dumneavoastră puteţi să faceţi minuni să înviaţi şi morţii. N-are valabilitate această sfinţenie a dumneavoastră, fără dezlegarea preotului. Cum spune şi Mântuitorul: „Pacea mea o dau vouă. Câte veţi lega, legate vor fi şi câte veţi dezlega, dezlegate vor fi”. Aici e taina lui Dumnezeu.
Preotul – doctor de suflete
-Se poate spune că preotul este trimisul lui Dumnezeu pe pământ?
-Păi, este sigur, pentru că prin el lucrează harul lui Dumnezeu. Dar preotul trebuie să fie ca şi doctorul – să fie la dispoziţia bolnavului cu toate greutăţile şi suferinţele lui. Să aibă uşa bisericii deschisă, să vină acolo creştinul ori de câte ori simte nevoia, să stea de vorbă cu un preot. Că de aceea am ajuns în stadiul de decădere în care am ajuns noi acum. Acum a mai rămas atâta: o voce frumoasă, un spectacol liturgic la catedrală şi atât… Însă rezultatele se văd: „Măi, dar eu mă rog de atâta amar de vreme şi n-am reuşit să fac cutare şi cutare lucru”. Măi, băiete, du-te şi împacă-te cu tine însuţi, adică pregăteşte-ţi viaţa ta spirituală, că nimeni nu ţi-o poate găti, fără această
dezlegare a preotului. Nu e sfânt nici preotul şi nici penitentul, dar sfântă este taina. Pentru că o să spuneţi: „Dar am băut cu el azi noapte, am petrecut cu el la nuntă”. Adevărat o fi, dar harul lui Dumnezeu nu se amestecă cu păcatele oamenilor, ale preotului.
-Deci faptul în sine de a te duce spre spovedanie înseamnă de fapt mersul spre împlinirea acestei taine, fără de care nu se poate.
-Desigur. O să spuneţi: „Dar eu nu am păcate aşa de mari”. Mare greşeală, enorm de mare, pentru că numai o oră dacă trăim şi păcatele-s cu noi.
Dumnezeu nu are nevoie de pălăvrăgeala noastră, Dumnezeu are nevoie de smerenia noastră, de umilinţa noastră fără de care nu ne putem mântui. Spovedania este actul de smerenie, pocăinţa, considerat un al doilea botez.
(Preluat din cartea Ne vorbește Părintele Justin, vol. III)
Către preotul duhovnic
Fericitul Filotei Zervakos
“… Într-adevăr răutatea acestui veac viclean întrece răutăţile şi păcatele tuturor veacurilor şi orice duhovnic având frică de Dumnezeu şi conştiinţă se găseşte într-o postură grea, cum să iconomisească pe păcătoşii cei ce i se spovedesc. În această generaţie vicleană duhovnicul trebuie să folosească iconomia, căci de va folosi acrivia, nici unul dintre cei spovediţi, sau foarte rar vreunul, s-ar găsi vrednic de împărtăşanie. Este nevoie însă de mare atenţie şi discernământ din partea duhovnicului şi căldură caldă către Dumnezeiescul Părinte pentru a-l lumina cum să întrebuinţească iconomia, căci, după cum spune şi dumnezeiescul Grigorie: “Îngăduiţi, dar nu călcaţi legea”, aşa că dacă e vorba de călcarea legii, mai bine ar fi să nu spovedească, ca să nu audă cuvântul: “Doctore, vindecă-te pe tine însuţi”.
Starea de astăzi, vrednică de plâns, a oamenilor, se datorează lipsei duhovnicilor virtuoşi şi înţelepţi cu discernământ, cu frică de Dumnezeu, cinstiţi şi cu experienţă.
Iar astfel puţini sunt cei care se mântuiesc în acest neam viclean“.
Nevoia de teologi plini de căldură Majoritatea teologilor de astăzi, în afara puţinelor excepţii, au devenit vrăjmaşii ortodoxiei şi prieteni ai „bisericilor” papalităţii sau protestante. Avem mare nevoie şi urgentă nevoie să se găsească noi luptători calzi, apărători ai credinţei ortodoxe şi ai bisericii, ai predaniilor apostolice şi patristice. Pentru a da piept cu curaj celor ce luptă credinţa noastră, cu fiarele cele sălbatice şi să-i alunge departe de turma lui Hristos. Din această cauză îţi permit să studiezi, dar cu atenţie, ca nu cumva să te rătăcească vreunul din aceşti profesori filocatolici. Ai curaj, credinţă, nădejde şi dragoste, ca Dumnezeu să fie cu tine şi tu cu Dumnezeu. Şi când Dumnezeu Cel Atotputernic este cu tine se vor risipi toţi vrăjmaşii şi cei ce ne luptă şi ne va învrednici de Împărăţia Sa, pe care fie ca toţi să o dobândim.
Fericitul Filotei Zervakos, Sfaturi, minuni, rugaciuni, Edturile Sophia si Cartea Ortodoxa, Bucuresti, 2005
Amin. Sa ne trăiți părinte!