Ceea ce era de aşteptat, s-a întâmplat. Disperaţi că sârbul nevaccinat ar putea câştiga la pas Australian Open, sataniştii de toate felurile s-au mobilizat şi l-au alungat. Sunt sigur ca acest om exemplar le-ar fi dat o lecţie de tenis tuturor celor înscrişi şi calificaţi la turneu. Staţi măi, că ăsta e şi ortodox, ce facem, îl lăsăm să câştige? Şi nu l-au lăsat.
Ceea ce mă amărăşte şi mai mult este lipsa de reacţie a tuturor tenismenilor care se pregătesc să ia startul. Toţi sunt vaccinaţi. Unul singur şi-a exprimat timid sprijinul pentru Nole. Ceilalţi s-au bucurat că au scăpat de cel mai bun şi nu se ştie cine va triumfa. Oricare e un prezumtiv câştigător. E sigur că va fi un vaccinat. Fiecare se gândeşte la banii pe care-i poate câştiga, aşa încât nu s-au deranjat să-i ţină partea. Cu sau fără susţinere, Novak este de partea dreptăţii. Firesc era ca măcar 10-15 să-şi apere colegul de competiţie, ameninţând cu retragerea.
La noi, grohăitorii de serviciu şi-au făcut datoria, în frunte cu ctp, care se erijează în expert al tenisului, dar nu pricepe mare lucru. Pe lângă asta, îl cam lasă şi memoria, după ce şi-a pierdut omenia şi bunul simţ. Deosebit de aspru a fost şi Ilie Năstase. Nu ne miră, mai ales că pe el nu l-a suspectat nimeni vreodată de vreun dram de inteligenţă. S-a văzut că şi de data aceasta fauna globalistă şi presa aservită au fost la datorie. Vă aduceţi aminte de vizita ereticului papă Francisc, cum se extaziau muieruştele alea din presă, până la leşin, în faţa cui? A unui impostor al istoriei.
Djokovic a plecat spre casă şi ar trebui să se bucure. E sănătos, în plină formă, în vârful piramidei tenisului, nevaccinat, cu un palmares excepţional. Precum s-a văzut, a făcut mult bine semenilor, e iubit în toată lumea şi dincolo de gloria sportivă a rămas om între oameni. E bine că a ieşit din cloaca globalistă, populată de specimeni respingători care se hrănesc din ură, prostie şi minciună. E bine că nu s-a conformat cerinţelor idioate ale sataniştilor.
Vom vedea lucruri surprinzătoare printre vaccinaţi. Unii dau semne evidente de neputinţă. Din pricina lipsei de calitate a aerului, zic oficialii. În realitate, ,,vaccinul’’ îşi face lucrarea şi sunt curios cum vor evolua cei înşelaţi şi injectaţi de de globaliştii satanizaţi. Să dea Dumnezeu să mă înşel. Australian Open n-are viitor, cum n-are nici tenisul şi nu numai.
Presbiter Ioviţa Vasile
Să fie blagoslovit cuvântul Sfinţiei Voastre!
Minunat articol! M-a impresionat în mod deosebit!
Nole este şi rămâne un mare câştigător, în fata vieţii, a istoriei omenirii!
Doua carnete, simboluri ale tiraniei și totalitarismului bolșevic
În prima parte a anului 1990, adică acum 32 de ani, mai mult de 4 milioane de carnete de partid au fost aruncate la gunoi, iar mai multe zeci de mii de instituții au transformat în deșeuri cărți și alte materiale de propagandă, pentru ca nu cumva lumea să îi dibuiască pe posesori sau pe gestionari că fuseseră, cu doar câteva luni în urmă, vajnici comuniști și zeloși vătafi ai privilegiaților regimului ce tocmai căzuse cu zgomot și vărsare de sânge.
Presa, cu nimic deosebită de cea de acum, după ce primise toate bugetele posibile pentru a face propagandă comunistă, tocmai ce își „regăsea” sentimentele și principiile democratice, pășind pe gloriosul nou bulevard al capitalismului de cumetrie cu vitejești fapte de înfierare a ex-comuniștilor (erau ex-comuniști toți ceilalți, iar nu și patronii, trompetele lor și noii privilegiați ai politicii și economiei – în fapt, ei erau chiar eșalonul doi de cadre sau fostele mari speranțe ale feudalilor comuniști). Cuvinte ca „tovarăș”, „plan”, „socialism” etc. au fost fie scoase din uz, fie utilizate cu sensuri exclusiv peiorative și negative.
Ani de zile, în România anilor ’90 ai secolului trecut, adjectivul „comunist” a fost utilizat ca insultă. Ca să nu mai vorbim de adjectivul „securist” sau de adjectivul „milițian” …
Azi avem 8 milioane de posesori de certificate „verzi”, emise ca urmare a „imunizării”.
La fel ca și cei 4 milioane de ex-comuniști din 1990, și cei 8 milioane de utilizatori de cod QR (în care li s-au condensat cele câteva grame de libertate concesionată cu pipeta de statul iacobinismul sanitar) de azi au avut motivații diferite pentru dobândirea carnetului/certificatului/codului.
Cei mai mulți nu au crezut în binefacerile comunismului, așa cum contemporanii nu cred acum în eficiența nemaipomenită a „imunizării” prin injectare și cod QR. Dar o majoritate gălăgioasă și violentă a făcut și atunci și face și acum tot ceea ce a putut ca să își semnalizeze „virtutea” de posesor de carnet/certificat/cod QR și tot ce a vrut ca să îi oblige pe toți ceilalți la supunere, îndoctrinare și încolonare în regimentele de soldați ai noii ideologii, progresist-globalist-totalitariste.
Nu au acceptat niciun refuz al convertirii la noua religie – pe toți cei care li s-au opus, i-au aruncat extra muros. I-au trimis la canal sau la pușcărie sau în arest la domiciliu.
Libertatea și nesupunerea au fost considerate, și de unii, și de ceilalți, agenți patogeni ideologici, purtătorii acestor periculoși viruși fiind considerați „elemente” declasate, provocatoare, reacționare etc.
Cam toate epitetele cu care este gratulat azi Novak Djokovici, cel ce și-a permis să sfideze, cu legea în mână, minunăția de apartheid sanitar australian (notă – motivul expulzării acestui sportiv nu a fost încălcarea legii, ci pericolul destabilizării credinței australienilor în eficiența nemaipomenită a serului experimental cu care s-au injectat deja de 3-4 ori, cu rezultate total opuse celor așteptate …).
Așa cum susținea Oswald Spengler, istoria are prostul obicei de a se repeta.
Așadar, nu numai influencerii, propagandiștii, credincioșii în cultul covidismului și idioții utili ai plandemiei trebuie să se aștepte la o lungă perioadă de ostracizare socială, ci și cei care au intrat în această horă pentru a călători, pentru a merge la mall, la cinema sau la dineuri cu proști.
Curând, a fi posesor de certificat „verde” de „imunizat” va însemna cam ceea ce a însemnat acum 32 de ani să fii posesor de carnet roșu comunist.
PS Pentru a nu alimenta trollii (don’t feed the trolls) precizez că aveam 19 ani la Revoluție, fiind militar în termen. Nu doar că nu am avut carnet roșu – nu am fost nici măcar membru al UTC (aka Uniunea Tineretului Comunist); recunosc, însă, calitatea de pionier, șef de grupă, adică purtător de șnur roșu, la serbările școlare …
Avocat Gheorghe Piperea
*titlul îmi aparține
INTERVIU CU UN SFÂNT
Mult Pătimitorul Marin Răducă: Frica trebuie învinsă prin viața în Hristos!
10 octombrie 1922-11 octombrie 2021
A pătimit 19 ani de închisoare în urma a două condamnări. Prima condamnare a primit-o la 20 de ani. Ajuns la Aiud, a făcut mai întâi trei ani de izolare completă. După eliberare, în 1954, s-a mutat în comuna Poienari din Prahova, la părinții săi, unde s-a căsătorit. Pe când soția sa era însărcinată în luna a șasea, la trei ani după ieșirea din închisoare, a fost din nou arestat și a mai făcut aproape opt ani de temniță, până la decretul din 1964. Soția l-a așteaptat, deși i se trimisese geamantanul cu haine al soțului, pentru a-l crede mort. Când a ajuns acasă, Marin Răducă și-a văzut pentru prima oară fiica, la locul de joacă. Aceasta avea deja 7 ani.
„Cine crede cu adevărat în Hristos, acela şi moare pentru Hristos”
„Doamne, nu vreau să mă lepăd de Tine, ajută-mă!”
– Ce gândeaţi în timpul torturilor?
– Ce gândeam? La rugăciune, atât. N-aveai nici un ajutor; n-aveai mamă, n-aveai tată, n-aveai surori, n-aveai pe nimeni – erai numai tu cu Dumnezeu. Ne rugam la Maica Domnului, la sfinţi, la Mântuitorul… „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”, „Doamne, apără-mă! Doamne, întăreşte-mă!”.
Am fost dus, de exemplu, într-o celulă de tortură. Au deschis geamurile – asta era în luna ianuarie, şi era un ger afară!… – m-au dezbrăcat şi m-au băgat acolo. Când am intrat acolo şi m-au dezbrăcat, primul gând a fost la Dumnezeu, şi-am spus: „Doamne, Tu, Care ştii şi firele de păr din capul meu şi nu pică nici unul fără ştirea Ta, Tu ştii că sunt aici. Întăreşte-mă, să nu cad în mâna vrăjmaşului, că eu nu vreau să mă lepăd de Tine. Ajută-mă!”. Și, în felul ăsta, prin rugăciune, mi-am zis: „Dacă a trecut un minut, o trece şi-al doilea…”, şi tot aşa, până când am zis: „M-am aclimatizat!”.
Eu am zis așa ca să dau o înțelegere, dar era şi Dumnezeu acolo, nu? Că Dumnezeu nu lucrează fără noi, deci trebuie să doresc lucrul acesta. Și bineînţeles că pe ocheanul vizetei mă spionau, vrând să vadă ce fac. Aveam această libertate, puteam să aleg: ori cu Dumnezeu, ori cu satana. Dacă ciocăneam în uşa celulei și ziceam celui care mă spiona să vină ofiţerul politic – adică satana – şi cădeai în mâinile lui, atunci, după povestirea altora, te ducea în birou, acolo, la el, te servea cu ness, te întreba – ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, ca și cum nu ar fi știut nimic! –, şi te lua așa, cu frumosul, cu frumosul, ca să te aducă la lepădare, înțelegeți? Să te aducă la necredinţa lor. Și dacă n-ai făcut treaba asta şi ai ales voia lui Dumnezeu, e suferinţă. Și noi instinctual fugim de suferinţă. Dar ceea ce am constatat, şi ceea ce vedem chiar din Sfânta Scriptură, când Mântuitorul le spune ucenicilor: „Vedeţi că mergem la Ierusalim, şi Fiul Omului va fi dat în mâna cărturarilor şi va fi scuipat, batjocorit, răstignit”, atunci Sfântul Apostol Petru Îl trage de-o parte pe Mântuitorul, să nu audă şi ceilalţi, şi zice: „Să nu ţi se întâmple Ţie una ca asta!”. Şi Mântuitorul, ce-i răspunde? „Înapoia mea, satano! Că tu gândeşti ale lumii!” cf. Matei 16:22-23. Cu o oră înainte, tot aceleiaşi persoane îi spusese că: „Tu ești Petru și pe această piatră voi clădi Biserica Mea” Matei 16:18. Și iată că din viaţa Sfinţilor Apostoli tragem anumite învăţăminte, că şi ei au fost oameni ca şi noi. Schimbarea lor are loc de-abia când harul Duhului Sfânt, sub formele acelea de limbi de foc cf. Fapte 2:3, a venit peste ei, atunci când ei erau în cămara de sus, strânşi acolo de frică, ca să se roage. Și ei de-abia de-atunci, cu puterea harului Duhului Sfânt, n-au mai avut comportamentul omului fricos, de-atunci ei erau gata să-şi dea chiar şi viaţa pentru Hristos. Aşa şi noi. Înțelegeți?
Și, ce să vă spun? M-au ţinut şase luni de zile acolo, în celula aceea. Și celula asta era lângă o toaletă, și toaleta era cu zidul din afară, și acolo, cum curgea apă, peretele ăla era şi îngheţat. În prima clipă când m-au băgat acolo, a venit peste mine parcă o întunecare, așa, a minţii, când am văzut că mă răscoleşte frigul şi mă pune și să mă dezbrac – că și în temniţă era frig, daʼ vedeți că există şi iad, daʼ există şi talpa iadului! Și prima dată, cu rugăciune, m-am împotrivit și-am spus: „Doamne, Tu, Care le ştii pe toate, şi Tu ştii, știi că eu nu vreau să mă lepăd de Tine, ajută-mă! Maica Domnului…”. În felul ăsta, m-am „aclimatizat”, așa spuneam eu, şi m-am obişnuit cu frigul. Și-a trecut o zi, și-a trecut o săptămână, și-a trecut o lună, şi-au trecut şase luni. Și de-acolo, de unde eram, din celularul nou, m-au băgat în zarcă, că n-am cedat. Dacă cedam… se foloseau de tine, te făceau omul lor, informator, te băgau prin alte celule – că trebuia să dai dovadă că eşti de partea lor – şi spuneau: „Vezi, pe persoana respectivă să o întrebi următoarele lucruri şi să vezi ce spune”. Asta era treaba celor care cădeau.
„Familia Ortodoxă”-martie 2018
VA ATACA DJOKOVIC ÎN INSTANȚĂ GUVERNUL AUSTRALIAN?
Angelo Davidescu
Am postat imediat după decizia primei instanțe, care a decis că lui Nole i s-au încălcat drepturile la apărare – fiind sechestrat pe aeroport 9 ore, dintre care patru fără telefon – neputând să se consulte cu staff-ul și avocații, să-și pregătească cea mai bună apărare, că trebuie să se îndrepte împotriva guvernului federal, cerând daune uriașe. Pentru prejudiciu de imagine și rele tratamente. Spuneam că aceasta este singura cale de atac care i-a rămas.
Legea care stipulează cele patru excepții de intrare pe teritoriul australian n-a fost cu dedicație pentru Nole. Este din 2021. De asemenea, legea care-i conferă ministrului pentru Imigrări puteri excepționale, deasupra deciziilor instanțelor, este dată după evenimentele din 11 septembrie 2001. Aici n-ai ce să ataci. Oricât de stupide sunt. Și sunt, am arătat. Dura lex sed lex. Nu poți cere o excepție pentru tine.
Ceea ce aruncă guvernul australian în categoria statelor din lumea a treia este însă PROCEDURA derulată de guvernul federal. Federația de Tenis australiană și autoritățile statului Victoria au acceptat documentul emis de autoritățile sanitare de la Belgrad. În baza lui, i-au dat lui Nole OK-ul pentru participare la Open. Ambasada de la Belgrad, care reprezintă Ministerul de Externe al guvernului federal, pe baza acceptului dat de autoritățile statale victoriene i-au acordat viza de intrare.
Deci Djokovic nu s-a prezentat la punctul de frontieră de capul său. A călătorit peste 20 de ore. Cu viza în buzunar. Acolo s-a trezit că nu-i este recunoscută viza. A fost tratat ca un infractor.
Guvernul federal, pus în fața situației penibile, a decis să-i retragă viza. A cui a fost vina aici? A lui Djokovic? Exclus. Vina aparține atât Federației australiene de tenis și statului Victoria – care ori n-au cunoscut legislația federală, ori au încercat, în dorința de a-l avea pe Nole la turneu, să o eludeze – cât, mai ales, guvernului federal. Ambasadorul de la Belgrad, cum spuneam, reprezintă Ministerul de Externe. Nu cunoștea ambasada legislația federală?
Dacă ceea ce s-a întâmplat în Australia s-ar fi întâmplat într-o țară est-europeană, s-ar fi lăsat cu un scandal uriaș. Ca o autoritate locală/ regională și cea națională să se bâlbâie, să emită documente oficiale și apoi să le retragă, punând un cetățean într-o situație jenantă. Dacă statul australian s-a comportat, prin modul în care autoritățile și-au făcut datoria, ca un stat de papuași, atunci trebuie să plătească.
Dacă decizia judecătorilor de la Curtea federală este acoperită de textul de lege, la fel ca și exercitarea prerogativelor excepționale de către ministrul pentru Imigrări – nu el și-a conferit puterile excepționale, ci legea federală i le dă – guvernul australian care a emis o viză pentru ca apoi să n-o mai recunoască este de o prostie incomensurabilă. Iar ministrul este un dobitoc sinistru nu pentru că și-a folosit prerogativele, ci pentru motivarea deciziei. Că Nole a făcut declarații antivax și ar fi devenit un pericol, putând încuraja curentul antivaccinist în societatea australiană.
Nu, imbecilule, era suficient să ieși și să prezinți textul de lege, cele patru excepții care-i pot permite unui cetățean străin să pătrundă pe teritoriul Australiei. Și să arăți că legea nu-ți permite să faci nicio excepție. Prin motivarea dată arăți că ești un imbecil patentat. Demonstrezi că nu textul de lege a prevalat, ci motivații paralegale. Sunteți mai proști decât prevede legea australiană.
Iată de ce Nole, care trebuie să plătească acum cheltuieli judiciare de 500.000 USD, ar trebui să ceară daune guvernului federal de câteva milioane USD. Să se învețe minte, să învețe să aplice legile cum trebuie. Nole va câștiga sigur! Garantat!