Meritul Bisericii Ortodoxe este că ea nu a modernizat nimic, ea nu a aliniat credința la mofturile lumii. N-a avut nevoie Iisus de aggiornamento, este neschimbător, este Cel Ce este, aici și acum, oricând și oriunde, n-ai ce să modernizezi la el. Este de la început până la sfârșit. „Eu sunt Cel Ce sunt” i-a răspuns lui Moise când L-a întrebat: „Tu cine ești? Tu, Care dai porunci, Tu, care aprinzi rugul fără să se mistuie, Tu Cine ești?” Și Dumnezeu a răspuns cu sinceritate. Deci și azi, și mâine. El este atemporal, aspațial. Ce aggiornamento să-i aduci veșniciei?
Părintele Justin a zis despre martirii din închisorile comuniste că sunt forța veacului acestuia.
Eu l-am cunoscut foarte bine pe Aurel Leșanu, mi-a fost vecin, l-am meditat la limba franceză. El făcea liceul comercial și pentru mine era foarte greu să-l meditez la franceză în limbaj comercial. L-am cunoscut foarte bine, foarte de aproape. L-am întrebat: ”Aurel, cum ai putut să reziști la închisoarea Pitești? Spune-mi și mie. Căci eu am avut șansa că nu m-au bătut în continuare, dar îți dau în scris că la a doua bătaie la tălpi, cedam! Dacă în loc să mă bage în groapa cu șobolani, mă băteau, eu cedam. Dar Domnul a vrut altfel”. Și el a spus: ”Din neputință!”. Și eu am rămas interzisă. „Cum adică din neputință? Costache Oprișan n-a putut să reziste și tu ai rezistat!”. „Pur și simplu din neputință”, mi-a spus. Era în el un duh de puritate care nu-i permitea să spună blasfemii.
Mi-a trimis cineva niște hârțoage și mi-a spus că vine cu un procuror, ca să-l dăm în judecată pe Vișinescu, care m-a ținut la limita vieții. Dacă nu aveam puterea Credinței care să mă țină, mă scoteau de la izolatorul de la Mislea, în gerosul februarie 1954, cu picioarele înainte! Pe mine m–au scos în criză hipotermică. Este crimă! Și am zis: „Să-l dau în judecată pe ăsta? Du-te cu procurorul tău! Noi trâmbițăm pe toate drumurile că i-am iertat pe torționari, și acum mergem să-i dăm în judecată?!”. I-am mai spus: „Dar tu știi că creștinul nu are voie să deschidă proces? N-are voie să dea în judecată! Să dai în judecată este păcat! Și pentru cine să-l fac? Pentru Vișinescu? Lasă-l în plata Domnului! Știe Dumnezeu ce să facă cu el! Dacă e posibil, să se întoarcă”. Dar ăsta nu se întoarce…
Are Mitropolitul Antonie Plămădeală, în Telegraful Român, un articol în care vorbește despre „căderea de sus” (cea din prea mare zel). Să nu fie! Adevărul credinței ne îmbracă în înțelepciune, dă o bună așezare, un echilibru, o armonie. Toate acestea se regăsesc în Pacea Domnului.
Cineva m-a întrebat: ce se întâmplă dacă refuz cipul și vine cineva prin somn, îmi face o narcoză și-mi pune cipul? Te face sluga lui, dar faptul că n-ai acceptat și c-a venit și ți-a făcut-o pe furiș, împotriva voinței tale, nu ți-a luat mântuirea. În momentul în care eu am renunțat la cipul lor, m-am opus, eu mi-am câștigat mântuirea. Mă salvez spunând un singur „NU”. De la „NU”-ul meu, de-acolo înainte, orice-mi face diavolul este nul. Prin acel „NU” m-am făcut ostaș al lui Hristos! Ceea ce face diavolul după aceea face peste voia mea. Aproape că-mi doresc să trăiesc până să pot spune „NU”. Îmi asigur mântuirea, indiferent de câte păcate a făcut nevrednica de mine până atunci. Prin cipurire te pun să faci ceea ce tu n-ai face. Din momentul în care diavolul ți-a tăiat liberul arbitru, din momentul acela tu nu mai răspunzi de faptele tale, răspunde el. Faptele lui sunt ale lui, nu sunt ale tale. Ți le ordonă, te manipulează. Dar diavolul nu va face acest lucru, pentru că a învățat de la Pitești că dacă ți-l pune fără să-l accepți tu, sufletul nu este al lui. El va vrea să îl recunoaștem pe el ca stăpân.
O maică catolică a trecut pe la mine, cu o săptămână în urmă. Mi-a spus: Mie nu-mi este frică de cip. Fac semnul crucii și merg mai departe! I-am spus: Dar te întrebi dacă poți să-l mai faci? Păi, dar cum să nu pot să-l fac? I-am zis: Părintele Cleopa ne-a spus că nu-l vei putea face, pentru că ți se ordonă să nu-l faci! A rămas pe gânduri și mi-a spus că nu s-a gândit la asta. I-am spus: Rămâi fără apărarea Crucii!
Părintele Cleopa spune că atunci când îți pun pecetea pe frunte îți controlează toate gândurile, iar când îți pun pecetea pe mână îți controlează toate acțiunile. Pun pecetea și pe cap pentru că, atunci când omul își dă seama, își poate tăia mâna dreaptă. Dar capul nu ți-l poți tăia. Dar și pe mână sunt doi centri nervoși care acționează la fel. Acțiunea este aceași.
(Preluare de pe ActiveNews)