Doresc ca toți oamenii să se exprime corect, elegant, civilizat. Nu-mi plac înjurăturile și trivialitățile și nici cuvintele frumoase, puse laolaltă și îmbinate pentru a forma minciuni.
Există împrejurări în viață când exprimările trebuie să fie aspre, dar drepte, critice și meritate, dar nu violente. Recurgem la câteva exemple care ne stau la îndemână.
1.Mântuitorul Iisus Hristos a fost deosebit de aspru cu cărturarii și fariseii obtuzi, din vremea Sa. E de-ajuns să citim capitolul 23 al Evangheliei după Matei, un adevărat rechizitoriu de înfierare a faptelor reprobabile ale celor menționați mai sus. ,,Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici… călăuze oarbe… nebuni și orbi… șerpi, pui de vipere, cum veți scăpa de osânda gheenei’’.
2.Sfântul Ioan Botezătorul se adresa fariseilor și saducheilor cu aceeași asprime meritată: ,,Pui de vipere. Cine v-a spus că veți scăpa de mânia ce va să fie’’? (Matei 3 , 7).
3. Dacă recurgem la Vechiul Testament, observăm pecetea grea și nepieritoare pe care Dumnezeu a pus-o asupra lui Israel: ,,Boul își cunoaște stăpânul și măgarul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaște, poporul Meu nu Mă pricepe’’ (Isaiia 1, 3).
4.Împăratul și Proorocul David are o zicere ce exprimă foarte bine decăderea umană: ,,Și omul în cinste fiind, n-a priceput. Alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte și s-a asemănat lor’’ (Psalmul 48, 12).
5.Părintele Cleopa s-a arătat neîndurător cu cei care ne vatămă Credința și dacă vom citi cu atenție cuvintele care urmează, vom înțelege perfect limbajul și atitudinea față de acești antihriști, care ne batjocoresc cu nesimțite tot ce avem noi sfânt: ,,Nu cumva, socotind că noi iubim pe aproapele să ne lăsăm călcaţi de cei străini în Dreapta Credinţă în Hristos, care voiesc a ne depărta pe noi de la Ortodoxie şi a ne impune credinţa lor cea strâmbă şi ereticească. Se cade, aşadar, oricărui preot ortodox şi oricărui creştin al Bisericii noastre Dreptmăritoare, să fie un bun ostaş al lui Hristos cu toată evlavia şi cu mânie bărbătească şi tare să apere, prin cuvânt (vorbit) şi scris, adevărul Dreptei noastre Credinţe. Nu se cade a fi blând, acolo unde nu trebuie a te purta cu blândețe”.
6.La toate acestea să adăugăm și fapta Sfântului Ierarh Nicolae, la Sinodul I Ecumenic când, exasperat de îndătătnicia lui Arie, care nega Dumnezeirea Mântuitorului, i-a dat acestuia o palmă, cu urmările pe care le știm din cărțile bisericești.
Se cuvine să mai adăugăm ceva? Eu cred că nu.
Presbiter Iovița Vasile
Corect!
Dar mie îmi place „Ce este da, să fie da, iar ce este nu, să fie nu!”. Aparent brutal, dar singura cale. Și atunci nici măcar jertfa nu se mai numește jertfă, ci bucurie. Așa sunt creștinii, mai „săraci cu duhul”. Merită? Da, merită. Hristos nu se dă după cum bate vântul. Pentru că El îngăduie vântului să bată. Probabil ca să vadă cine rămâne în picioare chiar cu prețul prăbușirii. E o vreme a mărturisirii, oricât de înspăimântătoare pare a fi”.
Toleranța fără discernământ este greșită.
„Căldiceala. Toleranța fără creier. Cufundarea ființei umane în noroiul călduț, comod, puturos, dar „tolerant”. Adică vezi că s-a suit scroafa-n copac și se dă privighetoare. Grohăie. Și tu, căldicelule, zici: „Hai, mă, s-a chinuit săraca să ajungă până acolo, biata de ea. Să nu-i rănim efortul, hai să-i zicem, fraților, că ciripește, nu grohăie, oameni buni, nu fiți răi, să fim toleranți!” Ce frumos… Ce creștinește, ce responsabil și ce tolerant! Asta detest. Prostia, orbirea și falsa evlavie, fățărnicia”. Un păcătos!