Pe scurt: Într-o postare pe fecebook, Sarandi Mirela relatează experienţa nefericită prin care a trecut, fiind internată în spital. ,,Vreau să mărturisesc în numele lui Hristos povestea mea, ca să nu vi se întâmple şi vouă’’, îşi începe relatarea. Sub un pretext inventat, în vederea unei operaţii ce urma să i se facă, i-a fost injectat vaccinul în umăr! Proba s-a făcut în momentul când a aplicat pe locul înţepaturii o monedă, care s-a lipit. De la o persoană din spital a aflat că toţi pacienţii sunt vaccinaţi prin vicleşug, fără a li se cere acordul. Aflaţi în stare de disperare, deoarece campania de exterminare nu merge-n ritmul dorit, antihriştii recurg şi la această metodă mârşavă. ,,Fiţi atenţi, oameni buni, ce semnaţi; mai bine v-aş sfătui să staţi acasă, să nu vă internaţi în spitale, orice-ar fi, pentru că ne vaccinează ca pe nişte animale’’.
Domnişoara care face publică această intamplare pare să fie, după grai, din Moldova noastră de peste Prut. Şi acolo e pământ românesc, răpit de bandiţii istoriei, şi acolo sunt românii noştri. Îi mulţumim pentru aceste dezvăluiri, care ne arată josnicia acestor ticăloşi, care speculează starea de sănătate a oamenilor pentru a-ş pune în practică planurile lor criminale.
În timp ce scriam, o fiică duhovnicească dintr-un oraş din nord-vest, m-a sunat pentru a-mi cere sfatul. Vrând să se angajeze la o anume firmă, după semnarea contractului, i s-a impus testul acela nenorocit cu introducerea acelor beţe în fosa nazală, până aproape de creier, unde se depun nişte microorganisme care pot pătrunde în creier, provocând efecte incalculabile. Deşi a cerut un test prin salivă, a fost refuzată, ceea ce denotă nemernicia cu care antihriştii batjocoresc făpturile lui Dumnezeu. Fata va refuza testul şi, bineînţeles, nu va fi angajată.
Atenţie, dragi români! Precauţie maximă în tot ce faceţi! Suntem într-un război necruţător cu diavolul şi slujitorii săi dintre oameni, de câştigarea căruia atârnă mântuirea noastră. Nu vă temeţi! Iisus Hristos Biruitorul este cu noi. Slavă lui Dumnezeu pentru toate.
Presbiter Ioviţa Vasile
A republicat asta pe Mucenicul's Blog.
Pseudo-Ierarhul Fanarului din SUA: A fi ecumenist înseamnă a fi creștin-ortodox
Pseudo-Arhiepiscopul Elpidofor a spus că Patriarhul Bartolomeu i-a rugat pe creștinii ortodocși „să nu cadă în lucrături și mașinații naționaliste”.
La 11 iunie 2021, conducatorul Arhiepiscopiei fanariote din Statele Unite, Arhiepiscopul Elpidofor (Lambriniadis), a declarat că „ecumenismul se află chiar în inima a tot ceea ce înseamnă a fi creștin-ortodox”.
În timpul liturghiei, care a avut loc în Catedrală în cinstea Apostolului Bartolomeu al eparhiei din New York a Bisericii Episcopale a Statelor Unite, Arhiepiscopul Elpidofor a remarcat că„nu există un golf prea larg sau un pod prea departe pentru a nu fi dispus a-l traversa pentru a urmări dragostea lui Hristos pentru fiecare ființă umană „pentru conducătorul Fanarului, Patriarhul Bartolomeu.”
Potrivit Pseudo Arhiepiscopului Elpidofor, „Înalt Prea Sfinția Sa a angajat lumea ortodoxă, rugându-se ca libertatea și mărturia autentică să fie standardul pentru exercitarea credinței noastre și nu să cădem în lucrături și mașinații naționaliste”.
„În 2016, la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, desfășurat pe insula Creta, Patriarhul nostru a îndemnat Părinții Sinodului adunați acolo, să aleagă mai degrabă dialogul decât divizarea – chiar și în fața intereselor naționaliste care ar putea interfera cu deliberările Sinodului. ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Fanarului din SUA.
Pseudo Arhiepiscopul Elpidofor a menționat că „angajamentul ecumenist se află în centrul a ceea ce înseamnă a fi creștin”.
El a mai spus că, în timp ce se ruga în Biserica Episcopală din SUA, a simțit un „privilegiu special” și „o provocare”.
„Este un privilegiu pentru că ecumenismul autentic nu ia nimic de la sine. Și este, de asemenea, o provocare, deoarece „Dialogul dragostei” și „Dialogul adevărului” merg mână în mână. Și astfel, nu poate exista unul fără cealalt ”, a mai spus conducătorul Arhiepiscopiei Fanariote din Statele Unite.
Anterior, UJO a scris că fanarioții din Statele Unite au sărbătorit ziua numelui conducătorul Fanarului într-o„biserică” anglicană.
https://spzh.news/en/news/80564-byty-ekumenistom–znachit-byty-khristianinom–ijerarkh-fanara-v-ssha
Prorocia împlinită a Sfântului Cuv. Iustin Popovici despre convocarea „Marelui Sinod”[tâlhăresc]*:
”Ne putem aștepta de la el doar la schisme, erezii și pierderea multor suflete…”
fragmente
[..]Nicicînd în istoria şi viaţa Bisericii Ortodoxe nici măcar un simplu sinod – fără a mai vorbi de un astfel de eveniment excepţional, plin de har (asemenea Cincizecimii înseşi) cum este un sinod ecumenic – nu a căutat şi inventat, în acest chip nefiresc, probleme pentru lucrarea şi sesiunile sale; nicicînd nu s-au convocat astfel de conferinţe, congrese, pre-sinoade şi alte întruniri contrafăcute, necunoscute tradiţiei sinodale ortodoxe şi în realitate împrumutate de la organizaţiile occidentale străine de Biserica lui Hristos.
[..]
Sfintele Sinoade ale Sfinţilor Părinţi, convocate de Dumnezeu întotdeauna, au avut întotdeauna înaintea lor una sau cel mult 2 sau 3 probleme, aşezate înaintea lor de extrema gravitate a marilor erezii şi schisme care denaturau credinţa ortodoxă, sfîşiau în bucăţi Biserica şi puneau în mare pericol mîntuirea sufletelor omeneşti, salvarea poporului dreptcredincios al lui Dumnezeu şi a întregii creaţii a lui Dumnezeu.
Prin urmare, Sinoadele Ecumenice au avut întotdeauna un caracter hristologic, soteriologic, ecleziologic, ceea ce înseamnă că singura şi principala lor problemă – Buna Vestire a lor – a fost întotdeauna Dumnezeu-Omul Iisus Hristos şi mîntuirea noastră întru El, îndumnezeirea noastră în El. Da, El – Fiul lui Dumnezeu, Cel Unul-Născut şi de o fiinţă, întrupat; El – Capul veşnic al Trupului Bisericii pentru mîntuirea şi îndumnezeirea omului; El – întru totul în Biserică prin harul Sfîntului Duh, prin adevărata credinţă în El, prin credinţa ortodoxă.
Aceasta este tema cu adevărat ortodoxă, apostolică şi patristică, nemuritoarea temă a Bisericii Dumnezeului-Om din toate timpurile, trecute, prezente şi viitoare. Aceasta singură poate fi subiectul oricărui posibil Sinod Ecumenic viitor al Bisericii Ortodoxe, şi nu vreo listă scolastic-protestantă de probleme care nu au nici o legătură esenţială cu viaţa şi experienţa duhovnicească a Ortodoxiei apostolice de-a lungul veacurilor, deoarece nu este nimic mai mult decît o serie de teoreme lipsite de viaţă, umaniste.[..]
Astăzi situaţia este chiar mai primejdioasă: odinioară, Biserica Constantinopolului era un organism viu cu milioane de credincioşi, care a reuşit să depăşească fără întîrziere criza provocată de cursele din afară, ca şi ispita de a sacrifica credinţa şi Împărăţia lui Dumnezeu pentru bunurile acestei lumi.
Cu toate acestea, astăzi, ea are doar mitropoliţi fără credincioşi, episcopi care nu au pe cine să păstorească (adică, fără eparhii), care doresc totuşi să controleze destinele întregii Biserici. Astăzi nu trebuie, nu poate să fie o nouă Florenţă! Nici nu poate fi comparată situaţia actuală cu greutăţile jugului otoman. Acelaşi raţionament se aplică în cazul Patriarhiei Moscovei. Trebuie să se permită ca dificultăţile sale sau ale altor Biserici locale aflate sub comunismul ateu să hotărască viitorul Ortodoxiei?
Soarta Bisericii nu mai este, nici nu mai poate fi în mîinile împăratului bizantin sau ale oricărui alt suveran. Nu este controlată de un patriarh sau de nici unul din puternicii acestei lumi, nici măcar de o „pentarhie” sau de „autocefalii” (înţelese în sensul restrîns al cuvîntului).
Prin puterea lui Dumnezeu, Biserica a crescut într-o mulţime de Biserici locale cu milioane de credincioşi, dintre care mulţi din zilele noastre au pecetluit cu sîngele lor succesiunea apostolică şi fidelitatea faţă de Miel. Şi noi Biserici locale par să se înalţe la orizont, precum cea japoneză, africană şi americană, iar libertatea lor întru Domnul nu trebuie să fie răpită de nici o „super-Biserică” de tip papistaş (potrivit canonului 8 al celui de-al III-lea Sinod Ecumenic), fiindcă aceasta ar însemna un atac asupra însăşi esenţei Bisericii. Fără conlucrarea lor, rezolvarea oricărei chestiuni ecleziastice de importanţă ecumenică este de neconceput, fără a mai vorbi despre soluţionarea problemelor care le afectează direct, adică problema diasporei.
Lupta de veacuri a Ortodoxiei împotriva absolutismului roman a fost o luptă tocmai pentru o astfel de libertate a Bisericii locale ca ecumenică şi sinodală, deplină şi întreagă în ea însăşi. Mergem astăzi pe calea celei dintîi Rome căzute, sau pe cea a „unei a doua” sau „a treia Rome” asemeni acesteia? Credem că Biserica Constantinopolului, care, în persoanele sfinţilor şi marilor ei ierarhi, clerului şi poporului ei, s-a împotrivit în trecut cu atîta curaj protecţionismului şi absolutismului roman vreme de secole, se pregăteşte astăzi să nesocotească tradiţiile soborniceşti ale Ortodoxiei şi să le înlocuiască cu surogatul neo-papal al unei „a doua”, „a treia” sau al vreunui alt soi de Romă?
[..]
Poate o Biserică care îşi tăgăduieşte propriii mucenici să fie o mărturisitoare autentică a Crucii de pe Golgota, sau o purtătoare a duhului şi conştiinţei soborniceşti a Bisericii lui Hristos?
Înainte de a avea loc un sinod, să ne întrebăm pe noi înşine dacă va fi posibil ca la acest sinod să se facă auzite conştiinţele milioanelor de noi mucenici, curăţite prin sîngele Mielului.
Experienţa istoriei ne învaţă că ori de cîte ori Biserica este răstignită, fiecare mădular al ei este chemat să pătimească pentru adevărul ei, şi nu să dezbată probleme artificiale sau să caute răspunsuri false la întrebări reale, „pescuind în ape tulburi” pentru a satisface ambiţii personale. Nu ne aducem aminte ca atîta timp cît Biserica a suferit prigoane să se fi întrunit vreun sinod ecumenic, ceea ce nu înseamnă că Biserica lui Dumnezeu nu a vieţuit sau lucrat într-un mod sobornicesc în acele vremuri. [..]
Într-o vreme în care satan caută nu numai trupul, ci însuşi sufletul omului şi lumea, cînd omenirea este ameninţată de auto-distrugere, este moral şi normal ca ucenicii lui Hristos să fie preocupaţi de aceleaşi chestiuni (şi în acelaşi fel) ca ideologiile anti-creştine contemporane, ideologii care vînd Pîinea Vieţii pentru un blid de linte?
Avînd în vedere toate acestea şi conştientizînd cu durere situaţia Bisericii Ortodoxe contemporane şi a lumii în general, care nu s-a schimbat substanţial de la ultimul meu apel către Sfîntul Sinod al Episcopilor din mai 1971, conştiinţa mă sileşte încă o dată să revin cu sîrguinţă şi rugăminte către Sfîntul Sinod al Episcopilor Bisericii Sîrbe muceniceşti: fie ca Biserica noastră Sîrbă să se abţină de la a participa la pregătirile pentru „sinodul ecumenic”, ba chiar de la a participa la sinodul însuşi. Fiindcă dacă acest sinod, Doamne fereşte, va avea loc cu adevărat, ne putem aştepta de la el doar la un soi de urmări: schisme, erezii şi pierderea multor suflete.
Examinînd chestiunea din punctul de vedere al experienţei apostoleşti, patristice şi istorice a Bisericii, un asemenea sinod, în loc să vindece, va face noi răni pe trupul Bisericii şi îi va pricinui noi probleme şi necazuri.
Ajunul praznicului Sfîntului Gheorghe, 1977
Mînăstirea Celie, Valjevo (Iugoslavia)
Nevrednicul Arhimandrit Iustin
(Părintele duhovnicesc al Mînăstirii Celie)
*Epistola a fost adresată Episcopului Iovan de Sabac şi ierarhiei sîrbe de catre Cuviosul Iustin Popovici, Părintele duhovnicesc al Mînăstirii Celie Valjevo din Iugoslavia, pe 7 mai 1977, cu rugămintea de a o prezenta Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sîrbe.
https://www.atitudini.com/2016/07/sa-nu-uitam-cum-un-mare-sfant-al-bisericii-sf-iustin-popovici-se-opunea-sinodului-panortodox/
Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, avertizează că România s-ar putea confrunta cu un nou val al pandemiei COVID și că varianta Delta(tulpina indiană)mai contagioasă, ar putea deveni dominantă și la noi în țară.
„Este important ca într-o perioadă de circa o lună, o lună şi jumătate să asigurăm trecerea prin fiecare localitate în parte. Perspectiva unui nou val de îmbolnăviri în sezonul rece este cât se poate de clară și foarte probabil că varianta Delta a tulpinii virale SARS-CoV2 are toate caracteristicile să devină variantă dominantă și din acest punct de vedere este important să asigurăm accesul la vaccinare al tuturor oamenilor care își doresc să se vaccineze”, a spus Gheorghiță.
El a precizat că această variantă e cu 50% mai contagioasă decât virusul inițial.
„Studiile arată ca o persoană infectată îmbolnăvește 5 oameni, nu 2,3 ca tulpina inițială din Wuhan”, a explicat el.
Deci ei stiu ceea ce urmeaza!
Lipsa bucuriei înseamnă lipsa lui Dumnezeu, în timp ce bucuria este dovada prezenței Lui
Durerea, supărarea, agonia, tragedia sufletească sunt consecințele căderii omului care se datorează egoismului lui. Înfumurările ego-ului nasc în suflet mâhnirea, în timp ce starea lui fiziologică este bucuria, fiindcă Dumnezeu este pace, iar sufletul este o insuflare a lui Dumnezeu, a fost creat de El, și se îndreaptă spre El. prin urmare mâhnirea este străină și nejustificată în viața omenească.
Și, cu toate acestea, astăzi nu mai găsești un om bucuros, ceea ce înseamnă că nu mai găsești nici un om echilibrat, fiziologic liniștit. Mâhnirea, supărarea, amărăciunea este o boală înfricoșătoare care biciuiește lumea, poate cel mai mare chin al omenirii, cea mai mare dramă. Nu este numai începutul osândei, ci trăirea osândei încă din viața aceasta.
Lipsa bucuriei înseamnă lipsa lui Dumnezeu, în timp ce bucuria este dovada prezenței Lui. Dacă cineva este om lumesc și se desfătează de cele vremelnice, se bucură de plăceri, de cele trecătoare și deșarte, acesta poate are o oarecare plăcere, oarecare mulțumire, dar în realitate dacă cineva ia aminte, va vedea că în viața lui există necaz și strâmtorare, cum spune Scriptura: „necaz și strâmtorare peste tot sufletul omului care săvârșește răul”.
Nu este cu putință să existe bucurie acolo unde este călcarea poruncii lui Dumnezeu, după cum este cu neputință să existe mâhniciune în aplicarea legii lui Dumnezeu.
Extras din cartea Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Despre Dumnezeu. Rațiunea simțirii, Indiktos, Atena, 2004, via doxologia.ro
5 ani dela „Marele Sinod”[tîlhăresc]-neputinţa şi laşitatea ierarhiei BOR
Anii au trecut de la acel 16 iunie 2016, dată fatidică la care la sinodul mincinos din Creta, ecumenismul lucid a luat chipul păstorului care a devenit lup răpitor pentru turma sa.
Spunea profetic Marele Duhovnic al neamului românesc, Cuviosul Părinte Justin Pârvu, de la a cărui trecere în veşnicie se împlinesc astăzi 8 ani:
„„Trăim într-o lume anarhică, întreaga clasă politică este vrăjmaşă a lui Hristos şi slujitoare răului..
Nu primiţi acest vaccin şi nimic ce aduc nou puterile politice de azi. Dacă mama va lăsa copilul să fie vaccinat, este ca şi cum l-ar da la moarte.Cu martirajul copiilor a început Biserica lui Hristos, cu martirajul pruncilor, iată că începe și prigoana acestui veac de pe urmă.
Evreii conduc lumea şi americanii lucrează prin ei şi cred că au ajuns să o stăpânească deoarece nu mai au nicio sfială; totul este la vedere şi sunt conştienţi că nu mai au niciun adversar de temut şi luptă pentru exterminarea populaţiei, ca cei puţini care vor rămâne să se închine lor. Acum ei studiază şi fac trierea iar modul prin care vor distinge oamenii între ei sunt cipurile. Ai sau nu ai cip? Căci în fond cipul ce este? O armă împotriva omului.
Problema noastră cea mai mare acum este că ne aflăm într-o beznă a ignoranţei şi socotim păcatul neştiinţei un mare privilegiu. Generaţia aceasta a ajuns la apogeul nihilismului (negativismului). „Şi ce dacă fac lucrul acesta? A! Nu-i nimic!” Iei cipul – „Ei, n-are nimic!”; slujeşti cu catolicii: „Ei, n-are nimic” şi tot aşa… toate nu au nimic. Această stare te îndreptăţeşte să faci orice, ce vrei, să amesteci lumina cu întunericul, să mergi şi cu Dumnezeu şi cu mamona. În acest caz noi nu mai suntem ucenici ai lui Hristos.
Important este să ne opunem tuturor antihriştilor şi să murim demn; să nu avem o poziţie de laşitate.
De aceea, vă rog să nu mai căutaţi soluţii. Soluţii omeneşti nu sunt, dragii mei! Soluţia este moartea pentru Hristos.”*
Nădejdea că numărul binecredincioşilor nepomenitori va spori cu timpul s-a spulberat! Niciunul se pare că nu a mai găsit lumina cea de Sus.
Au venit mai mulţi, dar câţiva mânaţi de cu totul alte interese, s-au întors după un scurt timp de acolo de unde au venit.
”Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia.”-Luca 12, 32
Dar unde sunt ierarhii, monahii și preoţii? Nici măcar unul Doamne, unul măcar nu a îndrăznit sa rupă lanţul ?
Doar tăcerea de care s-au inconjurat arată neputinţa și lașitatea lor, puţinătatea credinţei și a iubirii, indiferenţa faţă de mântuirea lor și a turmei aflate în grijă, neluând în seamă„ căci va purta grijă de tine Dumnezeu, deşi tu nu te grijeşti”.
Se adevereşte cuvântul Arhimandritului Ioil Konstantaros, Predicator al Sfintei Mitropolii de Driinupole, Pogoniani şi Koniţa:
„Păstorii şi turma din toate timpurile nu sunt atât de cutremuraţi de faptul că se vor năpusti înşelătorii şi ereticii, ca alţi lupi sălbatici, ca să sfârtece turma cea cuvântătoare. Am spune că la aceasta se aşteaptă oricine. Ceea ce însă literalmente estompează orizontul şi face să apară norii negri ai deznădejdii este profeţia clară că: „Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei”, adică în rătăcire şi în erezie.
Fireşte, acest cuvânt nu se împlineşte pentru că l-a profeţit Apostolul, ci l-a profeţit tocmai pentru faptul că aveau să se întâmple astfel de fapte tragice, având ca urmare sustragerea din Trupul lui Hristos a unor grupări întregi.”
Acestea afectează unitatea Trupului Bisericii noastre, mădularele Trupului lui Hrisos se află la rândul lor în suferinţă, care nu pare să trezească compasiunea şi neliniştea conducerii BOR. Mai au ei oare harisma„mai presus de fire” (I Cor. 12,31), mai mare, fraţii mei, decât toate harismele? Şi anume DRAGOSTEA?
Ce trist ! Atunci se pare ca nu-L mai au pe Insusi Hristos!
Căci„Dumnezeu Iubire este”(I Ioan 4,8).
Să luptăm în fiecare clipă, fiecare cum putem împotriva puterilor întunericului, şi a duhului antihristic care bântuie lumea, aşa cum ne îndeamnă Sfinţii Părinţi, strâns uniti în Biserica Luptătoare , căci:
„Dacă pătimim ceva pentru Hristos, mai mult folos vom aduce naţiei. Jertfa naşte viaţa!”*Amin
*Fragmente din Interviul cu Pr. Iustin Pârvu realizat de monahia Fotini, 7 octombrie, 2009, extras din nr. 8 al revistei ATITUDINI