Autor: iovita_vasile

Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge să scriu despre sport pe acest blog. Deoarece Dumnezeu i-a bucurat pe români cu izbânda Simonei Halep la Paris, mi-am luat îngăduinţa de a scrie aceste rânduri, puţine, nu neapărat despre un sport la care nu mă pricep, cât despre cea care-i dă strălucire şi stă de multă vreme în vârful piramidei. O fată modestă, la locul ei, care a străbatut drumul lung şi anevoios de la un teren modest din Dobrogea, până la Roland Garros, şi nu oricum, ci adunând izbândă după izbândă, spre disperarea detractorilor înrăiţi, care nu suferă să vadă altceva dincolo de statura lor de pigmei.

Ştiţi de ce m-a impresionat de fiecare dată Simona Halep? Mărturia pe care o dă întotdeauna când sfârşeşte un meci. Cine se mai însemnează cu semnul Sfintei Cruci? Niciuna dintre competitoare. Le e ruşine să-L mărturiseacă pe Hristos. Simona o face, de fiecare dată, în faţa unei lumi păgânizate, ce pretinde că e civilizată. Care civilizaţie?

Mă uit la purtătorii de veşminte arhiereşti cum batjocoresc semnul Sfânt al Crucii. Parcă le sunt legate mâinile. Mă uit la ei prin intermediul postului Trinitas şi văd cum realizatorii transmisiunilor schimbă imaginea exact in momentul când cinstiţii arhierei ar trebui să-şi facă semnul lui Hristos. Nu-l fac, îl batjocoresc. Ca să evite penibilul, regizorul are poruncă să schimbe imediat imaginea.

Simona e naturală. Am văzut-o în momente de cumpănă acoperindu-şi capul şi faţa cu prosopul şi sunt sigur că în acele momente rostea o rugăciune. Şi Dumnezeu i-a ajutat. Din multele milioane adunate în cont n-o să rămână nimic, că aşa se întâmplă cu banul. O să rămână mărturia pe care o face de la o margine până la cealaltă a pământului. Această mărturie m-a făcut să scriu, cu multă stângăcie, rândurile de faţă.

Preot  Ioviţa Vasile

Celui care se luminează prin Sfântul Botez al Bisericii Ortodoxe i se iartă toate păcatele personale săvârşite până atunci. Chiar prunc fiind, omul are asupra sa păcatul strămoşesc, cel săvârşit de Adam şi de Eva, care se iartă prin Botez. Dumnezeu cunoaşte firea cea înclinată spre păcat a neamului omenesc şi ştie că după Botez ne întinăm cu felurite păcate, de aceea ne-a lăsat nouă, prin Sfânta Biserică, încă o Taină curăţitoare de păcate: Sfânta Spovedanie.Înţeleptul din vechime, Solomon, spunea: ,,Cel care îşi ascunde păcatele lui nu propăşeşte, iar cel care le mărturiseşte şi se lasă de ele va fi miluit’’(Pilde 28, 13). Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a scris în Întâia sa Epistolă: ,,Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este Credincios şi Drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea’’(I Ioan 1, 8-9).

Sfântul Grigorie Dialogul a fost Episcop la Roma între anii 590-604, atunci când apusenii nu se depărtaseră de Biserica lui Hristos. El relatează despre un oarecare Hrisartios, un om deosebit de bogat. Bogăţia lui sporea continuu, dar şi păcatele lui grele se înmulţeau pe măsura trecerii vremii. Nu s-a spovedit niciodată şi nu se gândea la Dumnezeu. Când se credea mai puternic şi înconjurat de slavă deşartă, a ajuns pe patul morţii. Atunci a văzut duhurile cele întunecate care-l înconjurau pentru a-l duce în împărăţia lor, adică în iad. A început o luptă disperată pentru a li se împotrivi şi cei din jur îl vedeau într-o agitaţie extraordinară, tremurând în şiroaie de sudori. Striga din răsputeri să-l mai îngăduie măcar până dimineaţa, pentru a se pocăi de răutăţile sale. El care a avut înainte ani mulţi în care ar fi putut face mult bine pentru mântuirea sa, se ruga acum pentru încă câteva ceasuri. A chemat pe fiul său Maxim şi l-a rugat să-l ajute cu rugăciunile sale. Totul să a fost zadarnic. În vreme ce striga: ,,Mai lăsaţi-mă măcar până dimineaţă, numai până dimineaţă…’’, sufletul său a ieşit din trup şi a fost dus de diavolii cei neîndurători în adâncurile iadului (După ,,Minunile, mărturie a Dreptei Credinţe’’, Ed. Areopag, Bucureşti, 2011, p. 66).

Această întâmplare este o pildă pentru noi, ca să preţuim timpul pe care ni-l dă Dumnezeu şi să ne pocăim prin Taina Spovedaniei. Iubite cititorule, observă cu atenţie ce se întâmplă atunci când ţi-ai pus în gând să te spovedeşti. Imediat  se ridică piedici şi gânduri străine: întâi să faci ceva care ţi se pare că nu poate fi amânat, şi apoi te vei spovedi; oare chiar iartă Dumnezeu păcatele prin spovedanie?, te vei gândi. Sunt gândurile celui rău, care vrea` să te împiedice să ajungi la duhovnic. Biruieşte-le!

Preot Ioviţa Vasile

�

Într-un articol recent din ziarul Lumina, slujbaşul de la patriarhie, Corduneanu, îşi pune mintea la contribuţie şi imaginează o situaţie inexistentă, anume aceea că preoţii nepomenitori ar vrea, folosindu-se de legile civile, să revină în parohiile din care au fost îndepărtaţi pe nedrept şi cu brutalitate. Nu ştiu nici un caz de acest fel. Ce ştiu e că preoţii nepomenitori s-au îngrădit de episcopii eretici, asumându-şi toate consecinţele, respectiv falsa caterisire şi alungarea din mijlocul credincioşilor pe care i-au păstorit. Nu mă apuc acum să disec articolul respectiv, nici să fac exegeza unui text scris de un trepăduş de serviciu. Vreau doar să răspund celor două acuzaţii enunţate în titlu, acuzaţii care mă amuză, mai ales că vin de la un eretic dovedit.

1. Schismatici nu suntem. Nu ne-am separat de Biserica lui Hristos în niciun fel. Mărturisim aceaşi Sfântă Credinţă Ortodoxă, săvârşim aceleaşi Sfinte Taine şi Slujbe. Ne-am îngrădit de episcopii eretici, nu de Sfânta Biserică. Întrerupând pomenirea, am aplicat Canonul 15 al Sinodului I II din Constantinopol care spune desluşit că nu am osândit episcopi, ci minciuno-episcopi, nu am rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci ne-am silit să izbăvim Biserica de schisme şi dezbinări. De ce se feresc corifeii ereziilor ecumeniste de acest Canon şi nu-l citează nicicum? Pentru că-i incriminează şi n-au răspuns împotriva lui. Aşadar, n-aveţi decât să ne acuzaţi în continuare de schismă. Pentru noi e o recunoaştere a faptului că am procedat corect, care valorează mai mult decât un titlu academic.
2. Dicţionarele limbii române definesc vocabula ,,disident’’ ca fiind ,,o persoană care are o opinie deosebită faţă de majoritatea membrilor colectivităţii, a organizaţiei din care face parte’’. Aceasta ne indică cu precizie că acei 160 de episcopi prezenţi în Creta sunt în raport de disidenţă cu ceilalţi 640, cărora li s-a interzis participarea la sinodul tâlhăresc; sunt în disidenţă faţă de Sfintele Canoane şi faţă de dogma unicităţii Bisericii lui Hristos, aşa cum e definită în Simbolul Credinţei; sunt în raport disidenţă cu Sfânta Biserică Ortodoxă, deoarece ei sunt 160, iar credincioşii ortodocşi sunt de ordinul sutelor de milioane. Să nu conteze la nesfârşit pe faptul că Poporul lui Dumnezeu nu e informat. Când credincioşii vor şti de unde vine primejdia, negreşit se vor distanţa de episcopii eretici şi de trepăduşii care roiesc în jurul lor.

Disidenţa n-are numaidecât o conotaţie negativă. Sfântul Maxim Mărturisitorul era disident în raport cu ereticii vremii, dar avea Adevărul de partea sa. Rezultatul? E numărat în rândul Sfinţilor, în vreme ce ereticii s-au pierdut. Disidenţa episcopilor semnatari în Creta poartă un nume înfiorător: erezia. Restul, sunt vorbe de clacă.

Preot Ioviţa Vasile

Un oarecare pictor, Apelles, se afla în faţa şevaletului şi lucra la un tablou. S-a apropiat un cizmar care, după ce a privit tabloul, a făcut o observaţie, atrăgând atenţia că sandala unui personaj nu era bine pictată. Apelles a făcut cuvenita corecţie. Cizmarul a insistat în a face şi alte observaţii critice, moment în care pictorul i-a replicat sec: ,,Ne sutor ultra crepidam’’, ceea ce s-ar traduce ,,Cizmare, nu trece dincolo de sandală’’. Cu alte cuvinte, te pricepi la sandale, fă sandale, nu încerca să-mi spui mie cum să pictez.

Întâmplarea aceasta ne face să ne gândim la cei care, socotesc ei, se pricep la toate. Aceştia sunt în stare să spună profesorului universitar cum să-şi ţină cursurile, medicului chirurg – cum să opereze, inginerului – cum să proiecteze. Petre Ţuţea se gândea să scrie o teză de doctorat tocmai pe această temă, aflarea-n treabă, ca metodă de lucru.

Din păcate, şi spaţiul Sfintei Teologii este invadat de prea mulţi cizmari, prea mulţi nepricepuţi care se cred atoateştiutori şi emit cele mai năstruşnice păreri, la care ţin orbeşte şi nu-i chip să-i contrazici, că imediat se inflamează şi-ţi aruncă vorbe grele. E vorba de clerici şi mireni, deopotrivă. Părintele Stăniloae afirma că Teologia este asemenea unui munte şi cei mai puternici abia ajung la poalele lui. Socotesc că este potrivit ca fiecare să privim la Muntele Teologiei de la distanţa la care ne aflăm şi să nu pretindem, cu suficienţă, că ne aflăm în vârful Muntelui. Întotdeauna se va găsi în preajma noastră unul cu ştiinţă mai multă şi, mai ales, cu trăire mai înaltă. Pe acesta să-l întrebăm când avem nedumeriri. Când e vorba de domeniul Teologiei, nu e nicio ruşine să recunoşti, ,,nu ştiu’’. Dimpotrivă. De aceea au şi spus Părinţii pustiei: ,,Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească’’.

Preot Ioviţa Vasile

Conferință teologică cu tema:

ORTODOXIA și Kolymbari, 2 ani mai târziu

Erezie-Caterisire. Rezistență Ortodoxă

Vorbitori:

Pr. Theodoros Zisis

Pr. Nikolaos Manolis

Pr. Fotios Vezýnias

Pr. Anastasios Gotsopoulos

Pr. Anghelos Anghelakopoulos

Mon. Serafim Zisis

Mihai-Silviu Chirilă

Nektarios Dapergolas

Apostolos Sarantidis

Sâmbătă, 16 iunie 2018

Deschidere: ora 09:00 la Grand Hotel Palace, în sala Grand Ballroom

Str. Monastiriou 305, Tesalonic

Program

09:00 -14.00

Grand Hotel Palace, în sala Grand Ballroom

Str. Monastiriou 305, Tesalonic

Program – Invitație

ORGANIZATORI:

Societatea de Studii Ortodoxe

Asociaţia Creştin-Ortodoxă „Sfântul Iosif Isihastul”

Asociaţia Creştin-Ortodoxă „Izvorul Tămăduirii”

Adunarea Clericilor și Monahilor Ortodocși

DESCHIDERE

09:00-09:30 Scurtă rugăciune

Adresări – Salutări

PRIMA SESIUNE, Președinte:

Protopresviter Fotios Vezýnias, matematician

SESIUNEA A DOUA, Președinte:

Protopresv. Theodoros Zisis

Prof. onorific al Facultății de Teologie a Universității „Aristotel” din Tesalonic

COMITET ORGANIZATOR

Protopresv. Theodoros Zisis, Prof. onorific al Facultății de Teologie a Universității „Aristotel” din Tesalonic

Protopresv. Nikolaos Manolis, teolog

Protopresv. Fotios Vezýnias, matematician

Monah Serafim Zisis, teolog

Fotios Mihail, medic

Dimos Serkelidis, jurist

Coordonator: Eleftherios Kosmidis, fizician

Este lucru ştiut că nu-i este nimănui îngăduit să adauge la o lege adoptată de parlament. Cel care ar cuteza să facă acest lucru, ar comite o faptă gravă, căci prin aceasta s-ar substitui legiuitorului.

Cu atât mai gravă este fapta celui care adaugă la Legile cele veşnice ale lui Dumnezeu. Pentru a înţelege acest lucru, mă voi referi la un exemplu binecunoscut din istoria Bisericii lui Hristos.

A spus Mântuitorul nostru Iisus Hristos: ,,Iar când va veni Mângâietorul pe Care Eu Il voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine’’ (Ioan 15, 26). Parte a Bisericii lui Hristos, cea apuseană a comis cu nesăbuinţă marele păcat de a adăuga la legea lui Dumnezeu, la cuvintele Domnului Iisus. Pretextând că luptă împotriva ereticilor, apusenii au ,,completat’’ cuvântul Mântuitorului, spunând că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul! Aşa a apărut erezia numită Filioque, prin care se susţine tocmai purcederea şi de la Fiul a Duhului Sfânt. Teribilă cutezanţă. Această erezie a pătruns şi în Crezul catolic, încât această comunitate mărturiseşte strâmb, până în ziua de azi ,,Care de la Tatăl şi de la Fiul purcede’’, ceea ce stă în vădită contradicţie cu cuvântul Mântuitorului. Consecinţele acestui fapt nesăbuit sunt neînchipuit de mari. Acestei erezii i-au urmat numeroase alte erezii, incât, cu trecerea vremii, catolicii s-au desprins de trupul Bisericii lui Hristos, devenind o comunitate ce boleşte în erezie. În anul 1054, apusenii s-au separat de Biserică prin marea schismă, pe care ei au provocat-o. Ce n-au înţeles niciodată apusenii e faptul că o erezie, în speţă arianismul, nu poate fi combătută cu o altă erezie, precum Filioqe.

Adaosul Filioque poate părea unora unul nesemnificativ. Istoria şi realitatea arată cu pregnanţă repercusiunile dezastruoase a ceea ce înseamnă să te abaţi de la Dreapta Învăţătură a Bisericii. Prin Filioque catolicii au schimbat şi Crezul stabilit de primele două Sinoade Ecumenice. Părinţii Bisericii au statornicit prin Sfintele Canoane că nu-i este nimănui îngăduit să schimbe Crezul sau Simbolul Credinţei.

Zadarnic s-au ridicat anatemele de la 1054, de către Patriarhul de tristă amintire Atenagora şi papa Paul al II-lea, în speranţa unei uniri cu catolicii. Erezia a rămas. Am spus şi cu alte prilejuri: între Biserică şi erezie este o incompatibilitate de neînlăturat. În schimb, erezia face casă bună cu comunitatea catolică mondială.

Preot Ioviţa Vasile

Iubite cititorule! Poate ai remarcat că în anumite rugăciuni ale Bisericii noastre se aminteste de vrăjmaşii omului, văzuţi şi nevăzuţi. Dacă sunt vrăjmaşii noştri, este de la sine înţeles că ne aflăm în luptă neîmpăcată cu ei. Ca în orice luptă, cu cât îi vom cunoaşte mai mult, cu cât le vom şti mai mult metodele şi vicleşugurile cu care caută să ne infranga, cu atât îi vom putea birui, cu ajutorul Bunului Dumnezeu.

Să începem cu vrăjmaşii nevăzuţi. Aceştia sunt îngerii răzvrătiţi căzuţi din ceruri, adică demonii,care nu au altă lucrare decât aceea de a pierde pe oameni, pentru veşnicie, în adâncimile iadului. Le spunem vrăjmaşi nevăzuţi pentru că, fiind duhuri, nu-i putem percepe cu ochii trupeşti, în schimb, vedem răul imens pe care-l seamănă în lume.

Aflat în dispută cu iudeii cei necredincioşi, Mântuitorul nostru Iisus Hristos le spune deschis acestora: ,,Voi faceţi faptele tatălui vostru’’.Iudeii au răspuns: ,,Noi nu ne-am născut din desfrânare. Noi un tată avem: pe Dumnezeu’’. Falsitatea acestei afirmaţii este imediat dovedită de Fiul lui Dumnezeu: ,,Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-aţi iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieşit. Pentru că n-am venit de la Mine Însumi, ci El M-a trimis… Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl al minciunii’’(Ioan 8, 41-44). Aşadar, cu tatăl minciunii ne aflăm noi în luptă. Cu el şi cu demonii săi, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: ,,Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva domniilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, răspândite în văzduhuri’’(Efeseni 6, 12).

Vrăjmaşii văzuţi sunt oamenii care au părăsit pe Dumnezeu şi s-au pus în slujba diavolului. Răul imens pe care l-am pomenit înainte este lucrat de diavolul şi demonii săi prin aceşti slujbaşi ai lor. Îi vedem la tot pasul. Niciodată nu recunosc că stau sub ascultarea diavolului, dar faptele îi trădează. Îi trădează  comportamentul şi chiar fizionomia feţei. Mimează Adevărata Credinţă, dar sunt profund necredincioşi. Se ascund îndărătul cuvintelor înşelătoare. Se prezintă ca slujitori ai dreptăţii, cum şi diavolul ia chip de înger al luminii (II Corinteni 11, 14), dar sunt legaţi cu toată fiinţa de diavolul. Dumnezeu nu-i lasă neştiuţi. De aceştia să ne ferim, căci sunt lupi îmbrăcaţi în piei de oaie.

Preot Ioviţa Vasile

�

Sunt convins că niciun om de bună credinţă nu pune la îndoială faptul că pentru Biserica lui Hristos urmează vremuri de cumplită prigoană. Despre acestea a spus Fiul lui Dumnezeu: ,,Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi dacă nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa niciun trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile’’(Matei 24, 21-22). Ceea ce este lăudabil, mulţi dintre fiii Bisericii noastre Ortodoxe sunt cuprinşi de neliniştea cea bună şi fac planuri de supravieţuire în vremea antihristului. Socotesc că ne este tuturor util să înţelegem cele ce urmează:

1. Va fi cu neputinţă să trecem cu bine prin acea persecuţie sălbatică, bizuindu-ne exclusiv pe puterile noastre.
2. Va fi cu neputinţă să fim biruiţi, dacă ne vom încredinţa milostivirii şi purtării de grijă a lui Dumnezeu. Amin.

Preot Ioviţa Vasile

Dumnezeu nu ne-a dat niciun drept. Ne-a dat privilegiile nepreţuite de a fi fii ai Săi, a-L iubi, a-I face voia şi de a lucra împreună spre desăvârşire. Din aceste privilegii decurge tot binele vieţii omului. Fiecărui om i-a dat Dumnezeu un loc şi un rost pe pământul acesta.

Statele dau oamenilor numeroase ,,drepturi’’. Aş enumera câteva dintre ele:

• Dreptul de a suprima viaţa unui copil nevinovat, lipsit de apărare, prin avort. Nu este drept, e păcat strigător la cer, ce nu rămâne nepedepsit.
• Dreptul la a-ţi alege orientarea sexuală. Nu este drept, este păcat care sfidează legile lui Dumnezeu şi bunul simţ. De-aici decurg toate păcatele sodomite şi spurcăciunile cu care se întinează cei care le comit.
• Dreptul la schimbarea sexului. Nu este drept, deoarece lezează ordinea firească aşezată în lume de Dumnezeu.
• Dreptul de aţi suprima viaţa prin eutanasie. Pentru medicul care comite acest act, este ucidere; pentru cel care cere să fie eutanasiat este sinucidere. Şi pe unul, şi pe celălalt îi va ajunge pedeapsa lui Dumnezeu.

Statele nu pot da drepturi şi nici ,,drepturi’’; ele trebuie să ţină legile lui Dumnezeu şi să le transpună în societate, spre binele oamenilor. Sfântul Nicolae Velimirovici costata cu amărăciune că oamenii scriu legile lor, nu legile lui Dumnezeu.

Respectăm legile civile, dar nu orbeşte. Cetăţenii unui stat sunt datori să se opună legilor silnice şi abuzive, care le lezează demnitatea şi privilegiile date de Dumnezeu. Exemple de legi silnice: cele care îi obligau pe creştini să jertfească zeilor diavoleşti, în vremea Imperiului roman; cele care ne obligă să ne vaccinăm copiii, primejduindu-le viaţa; cele prin care ni se atribuie cnp-urile, actele biometrice, care conţin simboluri şi mesaje diavoleşti ascunse, potrivnice Sfintei Credinţe Ortodoxe.

Ceea ce ne-a dat Dumnezeu, nimeni n-are ,,dreptul’’ să ne ia. Nimeni să nu se socotească a fi mai presus de Dumnezeu. Au vrut s-o facă îngerii neascultării, şi s-au făcut draci.

Sunt acestea câteva consideraţii, pe care le-am expus, gândindu-mă la vemurile antihristice care vor urma.

Preot Ioviţa Vasile

A noua poruncă bisericească: ,,Să nu facem nunţi şi ospeţe sau alte petreceri în timpul posturilor’’. În cursul unui an, Biserica Ortodoxă a rânduit mai multe Sărbători Sfinte, prilejuite de evenimente deosebite din viaţa pământească a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar şi de vieţile Sfinţilor bineplăcuţi Lui. Unele din acestea sunt aducătoare de bucurii duhovniceşti, cum ar fi Naşterea şi Învierea Domnului; altele ne pricinuiesc întristare şi aici amintim evenimentele din săptămâna Sfintelor Patimi sau tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Acestea impun sobrietate şi decenţă sfântă din partea oamenilor. Cele patru Posturi mari din cursul anului bisericesc sunt perioade de timp în care credinciosul lasă deoparte nunţile şi orice fel de petrecere, înmulţeşte rugăciunea, fapta bună şi se hrăneşte cumpătat, de multe ori renunţând şi la hrana sărăcăcioasă. Toate zilele de post sunt genial rânduite de Biserică, şi aceia care le respectă ajung să culeagă roadele binecuvântate ale ostenelii lor. Porunca aceasta bisericească este riguros respectată de credincioşii Bisericii Ortodoxe, şi chiar şi de ne-ortodocşi. Calendarele noastre bisericeşti conţin datele necesare privind perioadele de timp când nunţile şi celelalte petreceri sunt, cu desăvârşire, excluse.

Când se iveşte necesitatea săvârşirii Tainei Sfântului Botez în timpul postului, aceasta nu este cu nimic împiedicată, însă se va renunţa la masa care urmează de obicei. Mulţi oameni au ziua de naştere în vremea postului. Biserica recomandă acestora să-şi sărbătorească ziua fără petrecere, participând la Sfânta Liturghie şi cerând preotului să aducă mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite. Din păcate, sunt destui pretinşi creştini care nu ţin seama de această cerinţă şi fac din ziua lor de naştere sau din ziua onomastică un prilej de mâncare şi băutură fără măsură, ignorând cu totul sfânta poruncă bisericească.

Sfinţenia Tainei Sfintei Cununii a fost întotdeauna apărată şi propovăduită de Biserică, fapt pentru care Nunta trebuie să aibă loc nu în zile de întristare, ci în cele de veselie. Cine se va apleca cu atenţie asupra rânduielilor bisericeşti şi le va respecta, va constata cât de bine sunt aşezate acestea şi cât folos duhovnicesc aduc ele. Dimpotrivă, cei care dispreţuiesc sau ignoră poruncile Bisericii îşi pricinuiesc multă vătămare sufletească.

Cinstite cititorule, am ţinut să-ţi scriu aceste bune rânduieli, care sunt date pentru binele nostru. În cei patruzeci de ani de preoţie, am constatat, nu de puţine ori, necazurile care pot veni într-o familie din pricina nesocotirii acestei porunci bisericeşti.

Preot Ioviţa Vasile

A opta poruncă bisericească: ,,Să nu înstrăinăm nici să folosim, în scopuri străine, lucrurile Bisericii sau averea acesteia’’. Porunca aceasta ne aduce aminte de nelegiuirea regelui Belşaţar, aşa cum ne este relatată de Sfântul Prooroc Daniel. Făcând un mare ospăţ cu dregătorii săi, Belşaţar, înfierbântat de vin, a poruncit să fie aduse vasele cele sfinte, de aur şi argint, pe care tatăl său le-a răpit din templu din Ierusalim. Acestea fuseseră folosite numai pentru slujbele săvârşite la templu, după cum Dumnezeu rânduise prin poruncile date lui Moise. Belşaţar însă a cutezat să bea vin din acele vase, laolaltă cu dregătorii şi concubinele sale, profanându-le şi preamărind dumnezeii lor, care erau demoni. N-a apucat să-şi ducă la capăt fapta necugetată, căci a văzut o mână care scria pe perete. Atunci şi-a dat seama de grozăvia faptei sale şi o spaimă cumplită l-a cuprins. A poruncit să fie aduşi prezicătorii şi tâlcuitorii de semne, însă niciunul nu i-a putut desluşi vedenia.

La urmă, a venit Sfântul Prooroc Daniel, cel înţelepţit de Dumnezeu. Acesta l-a mustrat pe rege: ,,Te-ai ridicat împotriva Stăpânului cerului şi ai adus vasele casei sale înaintea ta’’ (Daniel 5, 23). Cât despre scrierea acelei mâini, i-a citit cele scrise: ,,Mene, mene, techel ufarsin’’ ceea ce însemna că Dumnezeu a hotărât sfârşitul regelui şi al regatului său. Relatarea biblică se încheie cu deznodământul celor prezise: ,,Chiar în noaptea aceea a fost omorât Belşaţar, împărtul caldeilor’’.

          �Toate vasele bisericeşti şi celelalte obiecte folosite la slujbele sfinte sunt sfinţite, şi din acel moment nu mai pot servi altui scop. Ele sunt păstrate cu grijă şi folosite după cuviinţă. Păcat mare ar săvârşi acela care ar îndrăzni să le întineze prin întrebuinţare necuviincioasă, cum a făcut şi Belşaţar. Sunt cunoscute în istoria Bisericii faptele necugetate ale iconoclaştilor, care batjocoreau sfintele icoane şi le scoteau din biserici. Dumnezeu nu i-a lăsat nepedepsiţi. Domnitorul A.C. Cuza a comis un abuz extraorinar când a răpit posesiunile Bisericii, prin secularizare. În vremea dictatorului comunist, regimul acestuia a adunat din biserici icoanele vechi, cărţile de valoare şi celelalte obiecte sfinte, sub pretext că sunt bunuri patrimoniale şi trebuie păstrate în siguranţă. Multora dintre acestea li s-a pierdut urma. Pentru aceasta şi multe altele, Dumnezeu l-a pedepsit să fie ucis chiar de tovarăşii săi, în Ziua Sfântă a Naşterii Domnului. Sunt numai câteva pilde care stau mărturie de ceea ce înseamnă călcarea acestei porunci.

Preot Ioviţa Vasile

A şaptea poruncă bisericească ne spune: ,,Să nu citim cărţile ereticilor’’. Erezia este denaturarea unuia sau mai multor adevăruri de Credinţă, dăruite oamenilor prin Revelaţia Dumnezeiască. Erezia este păcat de gravitate extremă, îndreptat împotriva lui Dumnezeu Însuşi, dar şi a aproapelui. După cum mărturisea Ava Agaton în scrierile Patericului, erezia este despărţire de Dumnezeu. Pe cale de consecinţă, ereticii şi cei ce le urmează vor avea parte la judecată de osânda veşnică în împărăţia diavolului. Dumnezeu îngăduie, prin scrisul Sfântului Apostol Pavel, cel mult două încercări de a-l aduce pe eretic la Dreapta Credinţă  A scris Episcopului Tit al Cretei: ,,De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit’’(Tit 3, 10-11).

Pe de altă parte, Sfânta Biserică Ortodoxă are încredinţare de la Însuşi Capul său, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să păstreze întreaga Revelaţie Dumnezeiască nealterată, neschimbată, fără adaosuri sau omisiuni. Această învăţătură sănătoasă (I Timote 1, 10) este propovăduită oamenilor pentru a crede şi a vieţui drept în viaţa aceasta, făcându-se vrednici de împărăţia lui Dumnzeu. Este de la sine înţeles că Biserica Ortodoxă are ca grijă de căpetenie să-şi ferească credincioşii de rătăcirile ereticilor răspândite prin cărţile sau publicaţiile acestora, dar şi prin grai, ceea ce înseamnă că aceia care s-au luminat prin singurul Botez mântuitor, cel al Bisericii, sunt îndemnaţi să nu se vatăme sufleteşte, participând la adunările nelegiuite ale sectarilor eretici, dacă-mi este îngăduită o asemenea exprimare pleonastică.

Ereticii au o puternică susţinere financiară din partea vrăjmaşilor Domnului nostru Iisus Hristos şi ai Bisericii Sale. Aceştia au în mână banii şi aurul lumii pe care le folosesc cu intenţia diabolică de a distruge Dreapta Credinţă. Librăriile ţării, atâtea câte au mai rămas, sunt ticsite de cărţi eretice, pline de hulă la adresa Domnului Iisus Hristos, a Preacuratei Fecioare Maria, a Sfinţilor lui Dumnezeu, în vreme ce cărţile folositoare de suflet se tipăresc cu anevoie, în tiraje mici şi cu costuri ridicate.

Trăim în timpurile despre care Sfântul Apostol Pavel scria Episcopului Timotei al Efesului: ,,Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor îngrămădi învăţători după poftele lor, şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme. Tu fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de Evanghelist, slujba ta fă-o deplin!’’(II Timotei 4, 3-5).

Cinstite cititorule, nădăjduiesc că după acest cuvânt lămuritor vei veghea încă şi mai mult să nu cazi în acest păcat, citind cărţile viclenilor eretici, şi vei îndemna şi pe alţii să se ferească de păcatul acesta.

Preot Ioviţa Vasile