Autor: iovita_vasile

Este vorba de domnul Andrei Andreicuţ, şezator pe scaun mitropolitan din Cluj. Într-un cuvânt rostit cu ceva vreme în urmă, ne spunea, nici mai mult, nici mai puţin, că Uniunea Europeană este rodul rugăciunilor Sfinţilor, că aceasta ar fi fost prefigurată în Sfânta Scriptură. Iată textul la care făcea referire: ,,Şi s-a arătat în cer un semn mare: o femeie înveşmântată cu soarele; şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună de douăsprezece stele’’(Apocalipsa 12, 1). Cele douăsprezece stele, spunea domnia sa, sunt cele pe care le putem vedea pe drapelul Uniunii Europene! Simplu, direct, uşor de înţeles şi de prostit lumea.

Pentru ca cititorii noştri să fie lămuriţi, spun că majoritatea exegeţilor serioşi desluşesc imaginea femeii ca fiind Biserica lui Hristos în vremea cumplitei prigoane antihristice, care se va retrage în pustie ,,vreme, vremuri şi jumătate de vreme’’ (Apocalipsa 14, 14), unde Dumnezeu îi va purta de grijă până la biruinţa cea mare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Dacă am merge pe linia de gândire exegetică a domnului Andreicuţ, am putea spune despre homosexuali că simbolul lor, curcubeul, este cuprins în Sfânta Scriptură, prin urmare, aceşti bolnavi nefericiţi ar avea un temei puternic al vieţii lor păcătoase. Numai că ei uzurpă un semn dumnezeiesc, şi-l apropriază în mod fraudulos şi blasfemiator. Să ne aducem aminte că Dumnezeu a spus aşa: ,,Pun curcubeul Meu în nori, ca să fie semn al legământului dintre Mine şi pământ. Când voi aduce nori deasupra pământului, se va arăta curcubeul Meu în nori, şi-mi voi aduce aminte de legământul Meu, pe care l-am încheiat cu voi şi cu tot sufletul viu şi cu tot trupul, şi nu va mai fi apa potop, spre pierzarea a toată făptura’’ (Facere 9, 13-15). Cine caută să pervertească şi să murdărească simbolurile şi semnele dumnezeieşti în felul acesta, o face spre pierzarea sa.

Sataniştii pot invoca oricând folosirea numărului 666, ca fiind cuprins în Sfânta Scriptură (Apocalipsa 13, 18), şi pot aduce în sprijin modul de gândire al domnului Andrei Andreicuţ, exegetul.

În cele din urmă, oricine poate scoate din context cuvintele nebunului ,,nu este Dumnezeu’’ (Psalmul 13, 1 şi 52, 1) şi să nege existenţa Atotputernicului Creator, că doar are temei scripturistic!

Exegeza domnului Andreicuţ se ridică la nivelul tălmăcirilor martorilor lui Iehova. Un exemplu: Dumnezeu a spus lui Iacov şi lui Israel: ,,voi sunteti martorii mei’’ (Isaia 43, 10). Numaidecât se ridică ,,exegeţii’’ iehovişti şi ne spun cu emfază: ,,iată temeiul biblic al existenţei noastre. Vedeţi că noi suntem adevăraţii martori ai lui Iehova?’’

Oare cât ne va mai răbda Dumnezeu?, întreb eu.

 

Preot Ioviţa Vasile

Între Sfinţii lui Dumnezeu pe care Biserica lui Hristos îi cinsteşte în această zi, este Sfânta Muceniţă Cecilia. Plină de învăţăminte este viaţa acesteia, de a ceea am socotit  că ne este de folos să staruim puţin asupra ei.

Sfânta Cecilia a trăit la Roma şi a auzit de mică învăţăturile Evangheliei lui Hristos, de aceea s-a hotărât să rămână fecioară şi să se păzească de orice fel de însoţire. Părinţii ei au hotărât însă altfel, şi au logodit-o cu un tânăr de vază, care însă era necredincios. A venit vremea nunţii şi atunci fecioara Cecilia i-a destăinuit mirelui său taina credinţei sale: ,,Iată, precum mă vezi, eu am pe îngerul Domnului care îmi păzeşte fecioria şi pe care tu nu-l vezi. Şi de te vei atinge de mine, apoi îndată te va omorî, pentru că stă aici gata să mă apere pe mine, roaba sa’’.Cuvintele acestea l-au înfricoşat pe Valerian şi el a consimţit să meargă la episcopul Romei de atunci, Urban I (222-230), care, spun cărţile bisericeşti, se ascundea prin morminte şi prin peşteri, din pricina păgânilor sângeroşi, porniţi cu încrâncenare împotriva credincioşilor Bisericii. Păstorul l-a primit cu lacrimi de bucurie, ştiind că l-a trimis Sfânta Cecilia, şi a zis: ,,Pe tânărul acesta l-a primit ca pe un leu în camera sa, iar către mine l-a trimis ca pe un miel, că de n-ar fi crezut el învăţătura ei, n-ar fi venit la mine. Deci deschide, Doamne, inima lui până la sfârşit, ca să Te cunoască pe Tine, Adevăratul Dumnezeu, iar de satana şi de toate lucrurile lui să se lepede’’.A rânduit Bunul Dumnezeu ca Valerian să primească învăţătura cea mântuitoare şi apoi marele dar al Sfântului Botez.

În mijlocul acelei păgânătăţi, Sfânta Cecilia a adus la Credinţa în Mântuirorul nostru Iisus Hristos pe alţi doi, pe Tivurtie, fratele lui Valerian şi pe Maxim, fiind şi ei botezaţi de la episcopul Urban al Romei, căci atunci episcopii nu socoteau a fi sub demnitatea lor a boteza pe cei care veneau la Hristos.

Pentru viaţa ei curată şi pentru râvna pentru Hristos Mântuitorul, Sfânta Cecilia a fost arestată de mai-marii vremii şi supusă judecăţii. Au dus-o într-o baie aprinsă şi au chinuit-o trei zile şi trei nopţi, dar Preabunul Dumnezeu i-a stat în ajutor şi a răcorit baia. A venit apoi călăul şi de trei ori a lovit-o cu sabia peste grumaz, însă nu i-a tăiat capul. A mai trăit trei zile şi a întărit pe credincioşi, apoi s-a mutat la Domnul în locaşurile cereşti. Pentru sfintele sale rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi păcătoşii (După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p.433-441).

Preot Ioviţa Vasile

Din veşnicie, Preabunul Dumnezeu a hotărât, după sfatul voii Sale, ca noi, nevrednicii slujitori ai Săi să prăznuim astăzi pe cea mai curată decât strălucirile soarelui, pe Preacurata Fecioară Maria, Maica Domnului Iisus Hristos. Trei ani avea copila Maria când părinţii săi cei Dumnezeieşti, Ioachim şi Ana, au chemat la casa lor din Nazaret rudele, cunoscuţii, vecinii şi mulţime de fecioare. Aceştia au înconjurat-o pe Preacurata Maria şi ţinând în mâini făclii, au început drumul spre Ierusalim, iar cântările lor se uneau cu cântările îngereşti. Părinţii Maicii Domnului împlineau făgăduinţa pe care o făcuseră Domnului când se rugau ca Dumnezeu să-i binecuvânteze şi să ridice nerodirea lor.

După trei zile de călătorie, au ajuns în Ierusalim, la templul sfânt. Cărţile bisericeşti ne spun că la templu slujea marele arhiereu Zaharia, împreună cu alţi preoţi, şi aceştia au ieşit să o întâmpine pe copila Maria. La intrarea în templu erau cinsprezece trepte pe care preoţii şi leviţii le urcau şi cântau pe fiecare treaptă un psalm. Aceste trepte le-a urcat fiica lui Ioachim şi a Anei, şi toţi s-au mirat văzând-o, dar şi mai mult s-au mirat atunci când  arhiereul Zaharia a dus-o pe copilă în Sfânta Sfintelor, acolo unde nu intrau nici preoţii, ci numai marele arhiereu, o dată pe an. Acolo i s-a dat ei loc de rugăciune, în sfântul altar, după a doua catapeteasmă.

După ce şi-au împlinit datoria lor sfântă, Dumnezeieştii părinţi s-au întors acasă, au făcut ospăţ mare şi au mulţumit lui Dumnezeu.

În jurul templului din Ierusalim erau multe locaşuri în care vieţuiau văduvele care petreceau în curăţie, între care se afla şi Ana proorociţa, cea care a fost prezentă când Pruncul Iisus a fost adus la templu, ca să fie închinat Domnului, cum ne spune Sfântul Evanghelist Luca. Deosebi locuiau bărbaţii nazirei care trăiau asemenea monahilor, iar în alte locaşuri erau găzduiţi pelerinii şi străinii. Preacuratei i s-a dat a vieţui în locaşul fecioarelor. Astfel a petrecut copila Maria în anii ce au urmat. Învăţarea Scripturilor Sfinte ale Vechiului Testament, rugăciunea în Sfânta Sfintelor şi lucrul mâinilor erau îndeletnicirile ei. Hrana o primea de la Sfinţii Îngeri, după cum mărturisesc Părinţii Bisericii.

Sfântul Apostol Pavel a scris: ,,Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos pentru învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare… pentru ca omul lui Dumnezeu să fie pregătit pentru orice lucru bun’’(II Timotei 3, 16-17). Sfânta Fecioară a fost pregătită de Dumnezeu pentru împlinirea a ceea ce covârşeşte orice minte omenească: primirea în preacuratul său pântece a Fiului lui Dumnezeu. Aceasta este Sărbătoarea  de care şi noi ne-am învrednicit astăzi, cinstite cititorule.

 

Preot Ioviţa Vasile

LUNA NOIEMBRIE

Ziua a 20-a

Cuv. Grigorie Decapolitul, Teoctist şi Sozomen; Sf. Mc. Dasie, Nirsa, Iosif, Isachie, Ioan, Savorie, Gheitazet, Eustatie, Tespesie, Anatolie; Sf. Muceniţe Tecla, Vauta, Denahida; Sf. Ier. Proclu al C-polului şi Isaac al Armeniei

          ,,Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de Acela Care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena’’(Matei 10, 28). Aceste cuvinte de întărire şi încurajare le-a rostit Mântuitorul nostru Iisus Hristos în vremea când i-a trimis pe Sfinţii Aposoli la propovăduirea Evangheliei Sale. Precum ne învaţă Biserica, fiecare om este o alcătuire Dumnezeiască din trup muritor şi stricăcios şi din suflet nemuritor. În Cartea Ecleziastului (12, 7) citim despre trupul omenesc că-i este dat ,,ca pulberea să se întoarcă în pământ, cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu Care l-a dat’’. Vieţile Sfinţilor aduc mărturie despre faptul că Sfinţii Mucenici primeau moartea cu bucurie, având Credinţa nestrămutată că sufletele lor se vor odihni lângă Dumnezeu. Că sufletele Mucenicilor şi, de fapt ale tuturor oamenilor, sunt vii, au ştiinţă, voinţă şi simţire, ne-o spune Dumnezeu prin Sfântului Ioan Evanghelistul: ,,Şi când a deschis pecetea a cincea, am văzut, sub jertfelnic, sufletele celor înjunghiaţi pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat-o. Şi strigau cu glas mare şi ziceau: Până când, Stăpâne Sfinte şi Adevărate, nu vei judeca şi nu vei răzbuna sângele nostru, faţă de cei care locuiesc pe pământ?’’(Apocalipsa 6, 9-10) Textul ne arată, cu limpezime, că sufletele Mucenicilor sunt în ceruri, lângă Dumnezeu.

Acum este necesar să înţelegem Cine poate să piardă şi trupul şi sufletul în gheenă. Răspunsul l-am şi dat, oarecum, prin faptul că am majusculizat pronumele ,,Cine’’. Mulţi au fost înclinaţi să creadă că diavolul ar fi cel care poate să piardă pe om în gheenă. Diavolul, cu puterea lui mărginită, nu poate să piardă niciun suflet peste voia acestuia şi peste voia lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur a desluşit înţelesul, scriind: ,,Domnul nu le spune deschis acum că El este Cel Care poate pierde şi trupul şi sufletul în gheeenă, a arătat aceasta mai înainte, spunând că El este Judecătorul’’(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1994, p. 424). Într-adevăr, la judecată Dumnezeu va hotărî ca unii să meargă în împărăţia Sa cea cerească, alţii se vor pierde de la faţa lui Dumnezeu, în iad.

,,Înfricoşător lucru este să cădem în mâinile Dumnezeului Celui Viu’’, a scris Sfântul Apostol Pavel (Evrei 10, 31). Înfricoşătoare va fi judecata, înfricoşător este numai gândul că mulţi se vor pierde, pentru veşnicie, în împărăţia diavolului. Bunul Dumnezeu să ne ferească de această primejdie, cinstite cititorule.

Preot Ioviţa Vasile

O foarte înţeleaptă vorbă spune că omului îi trebuie câţiva ani pentru a învăţa să vorbească, apoi o viaţă întreagă nu poate învăţa să tacă. Evanghelia acestei Duminici ilustrează cum nu se poate mai sugestiv acest adevăr. În vreme ce Mântuitorul nostru Iisus Hristos se afla în faţa unei mulţimi de mii de oameni, dintre aceştia s-a desprins un om, L-a intrerupt cu necuviinţă, aducând în faţa lui pricina sa măruntă: ,,Învăţătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine moştenirea’’(Luca 12, 13). Fiul lui Dumnezeu nu S-a supărat, nu l-a mustrat. A convertit acest incident stânjenitor în prilej potrivit pentru a da lumii întregi, implicit nouă, învăţătura potrivită momentului. ,,Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi?’’ (Luca 12, 14). Şi-apoi a rostit pilda cu bogatul căruia i-a rodit ţarina.

Atât de îmbelşugate i-au fost roadele, atât de multă grijă i-au adus acestea, încât şi-a făcut imediat un plan nesăbuit; ,,Voi strica hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strange acolo tot grâul şi bunătăţile mele; Apoi voi zice sufletului meu: suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te’’. Nebunească cugetare!. Ce făceau străbunii noştri la vremea strângerii roadelor? Îşi înălţau gândul spre Dumnezeu, mulţumindu-I, aduceau la Sfântul Altar dar de recunoştinţă şi împărţeau din roade şi celor nevoiaşi, pentru a avea pe masă pâinea cea de toate zilele. A făcut bogatul din Evanghelie măcar una din aceste fapte? Nici vorbă. Gândul lui era să se pună cu toate ale sale la adăpost, în siguranţă, gândea el. Şi-apoi… mănâncă, bea, veseleşte-te.

Avem în faţă un om aflat în deplinătatea facultăţilor sale mintale. Şi totuşi, cugetul şi comportamentul lui se vădesc a fi ale unui om nebun. Aşa-l numeşte Dumnezeu: ,,Nebune! În această noapte voi cere sufletul tău de la tine. Şi cele ce ai pregătit tu ale cui vor fi? Cuvintele acestea cad şi lovesc ca un trăznet. În acea clipă se năruiesc toate planurile urzite de acest bogat. Deşertăciune a deşertăciunilor, ar zice înţeleptul din vechime. ,,Şi am urât toată munca pe care am muncit-o sub soare, fiindcă voi lăsa-o omului care va veni după mine. Şi cine ştie dacă el va fi înţelept sau nebun?’’ (Eccleziastul 2, 18-19). Sub ochii noştri, urmaşii celor adormiţi se ceartă pentru te miri ce, se duşmănesc şi duc ura până la mormânt. Şi dincolo. Noi nu învăţăm nimic din toate acestea. Credem că în ce ne priveşte, nu va fi chiar aşa. Este chiar aşa!

Sfânta Melania Romana a părăsit bogăţia imensă pe care-o avea. S-a dus în Ţara Sfântă unde-a întâlnit un pustnic. I-a oferit o sumă de bani, dar cuviosul a refuzat cu hotărâre. Profitând de lipsa acestuia, a pus banii în vasul cu sare. Când i-a găsit, pustnicul i-a aruncat de la sine pentru că, spune cartea bisericească, cei din vechime se fereau de bani ca de muşcătura de şarpe!

Sfântul Apostol Pavel are o minunată pledoarie pentru neagonisire: ,,Pentru că noi n-am adus nimic în lume, tot aşa cum nici nu putem să scoatem afară ceva din ea. Ci având hrană şi îmbrăcăminte, cu acestea vom fi îndestulaţi. Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, ca unele care cufundă pe oameni în ruină şi în pierzare. Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelorşi cei care au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la Credinţă şi s-au străpuns cu multe dureri’’(I Timotei 6, 7-10).

Preot Ioviţa Vasile

Israel a fost poporul ales al lui Dumnezeu. Lui Avraam i s-a făcut această făgăduiţă: ,,Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi voi fi izvor de binecuvântare’’(Facere 12, 2). Cu bunele şi relele lui, cu căderile şi revenirile sale, cu vremurile fericite ori cu rătăcirile lui, Israel a fost poporul prin care ne-a venit Revelaţia Dumnezeiască a Vechiului Testament.

Când însă Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a întrupat în mijlocul lui Israel şi S-a făcut Om, s-a produs ruptura între Dumnezeu şi Israel, ruptură ce durează de mai bine de două mii de ani. Totul s-a datorat faptului că fiii lui Israel au refuzat să-L primească pe Fiul lui Dumnezeu, şi mai mult, I s-au făcut vrăjmaşi de moarte, în înţelesul propriu al expresiei, căci L-au răstignit pe dealul Golgotei. A fost o nerecunoştinţă fără seamăn în istorie, pentru binele pe care l-a adus Domnul Hristos acestui popor şi lumii întregi. A fost vremea în care Israel a pierdut calitatea de popor ales al lui Dumnezeu.

Dumnezeu şi-a rânduit un popor nou, dintre toate neamurile pământului. A spus-o chiar Mântuitorul Iisus Hristos: ,,Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor. Iar fiii împărăţiei(iudeii) vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor’’(Matei 8, 11-12).  Sfântul Apostol Petru ne încredinţează de aceasta, prin cuvintele din întâia sa Epistolă: ,,Iar voi sunteţi semninţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui Care v-a chemat din întuneric la lumina Sa cea minunată, voi care odinioară nu eraţi popor, iar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; voi care odinioară n-aveaţi parte de milă, iar scum sunteţi miluiţi’’(I Petru 2, 9-10).

Poporul cel nou al lui Dumnezeu este alcătuit din toţi cei care sunt cuprinşi în Biserica lui Hristos, Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Nu din cei ce sunt numiţi cu numele generic de ,,creştini’’, ci din adevăraţii creştini, cei ortodocşi, singurii care păstrează Dreapta Credinţă mântuitoare.

Cugetă, iubite cititorule, la privilegiul fără egal pe care îl avem, de a fi număraţi în poporul lui Dumnezeu, în Turma lui Hristos, singura căreia i-a spus Fiul lui Dumnezeu: ,,Nu te teme, Turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia’’(Luca 12, 32).

 

Preot Ioviţa Vasile

Îmi propusesem ca în Sfântul Post al Naşterii Domnului să postez numai scrieri duhovniceşti ziditoare de suflet. Nimic critic, nimic polemic, nimic din ce-ar putea răni sensibilităţile vinovate. Evenimentele mă obligă să ies din această paradigmă. Citind pe un blogul unui Părinte un material deosebit de bine scris, am hotărât să scriu şi eu rândurile de faţă, cu intenţia vădită de a trage, din vreme, un semnal de alarmă. Despre ce este vorba? Scrie acel Părinte că autointitulatul Consiliu Mondial al ,,bisericilor’’ a determinat în avans ziua comună de sărbătorire a Sfintelor Paşti… Aceste documente su fost semnate de adventişti, penticostali, anglicani luterani, monofiziţi, catolici de rit vechi, Vaticanul, episcopiile Moscovei, Antiohiei, Constantinopolului’’. Aşadar eretcii, necredincioşii şi ortodocşii trădători vreau să desfiinţeze o rânduială sfântă, statornicită de Sfinţii Părinţi, cei 318, participanţi la Sinodul I Ecumenic, la Niceea, în anul 325 după Naşterea Domnului. Ce s-a stabilit atunci cu privire la calcularea datei Sfintelor Paşti?

1.Trebuie să se producă echinocţiul de primăvară

2.Luna să ajungă în faza ei numită ,,plină’’.

3. Prima Duminică după aceste fenomene astronomice va fi cea în care se va sărbători Învierea Domnului
4. Dacă această dată va coincide cu paştile evreilor, Sfintele Paşti se vor amâna cu o săptămână
5. Pentru calcularea datei Sfintelor Paşti a fost desemnată Patriarhia Alexandriei din Egipt, unde se găseau cele mai bune posibilităţi de urmărire a fenomenelor astronomice, urmând a fi comunicată tuturor Sfintelor Biserici din lume.

Constatăm că de 1693 de ani, câţi numărăm de la Sinodul I Ecumenic, această rânduială a fost păzită cu sfinţenie, deoarece nimeni nu are voie să schimbe ceea cea hotărât un Sfânt Sinod Ecumenic! Nici înger din cer.

În 1924 s-a introdus în România calendarul catolic gregorian, cu diferenţa de 13 zile faţă de cel vechi. Ţările ortodoxe care nu au primit acest calendar, au Sfintele Sărbători mai târziu cu 13 zile, faţă de noi românii şi celelalte ţări care primitoare ale calendarului gregorian. În acea vreme, mitropolitul primat Miron Cristea a vrut să schimbe şi data Sfintelor Paşti. N-a fost posibil, deoarece preoţii din acea vreme, spre cinstea lor, au refuzat să schimbe o hotărâre a unui Sfânt Sinod Ecumenic! Şi astfel Naşterea Domnului a rămas a se sărbători după calendarul vechi iulian, după vechea pascalie.

Ceea ce nu s-a reuşit atunci, se încearcă acum de către ,,desfrânata cea mare’’, Consiliul Mondial zis ,,al bisericilor’’. Vedem că necredincioşii şi ereticii pretind să hotărască pentru Biserica lui Hristos. Nu cred că vor trece mai mult de trei ani până când această directivă va fi aplicată de pseudo-episcopii români. Nu trebuie să ne aliniem acestor cerinţe cu niciun chip, deoarece ne periclităm mântuirea. Orice s-ar întâmpla, avem datoria să sărbătorim Sfintele Paşti după rânduiala stabilită de Sfinţii Părinţi.

Dragi români! După ce ne-au luat ţara şi au alungat peste patru milioane de oameni de la casele lor, făcându-i sclavi străinătăţii, acum vor să ne scoată şi din Sfânta Credinţă Ortodoxă, singura Credinţă mântuitoare. Iată că se împlinesc sub ochii noştri cuvintele Sfântului Prooroc Daniel: (Antihristul) va grăi cuvinte de defăimare împotriva Celui Preaînalt şi va asupri pe Sfinţii Celui Preaînalt şi îşi va pune în gând să schimbe sărbătorile şi legea, şi vor fi daţi în mâna lui o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme” (Daniel 7, 25).

Pascalia actuală este calculată până în 2118, adică încă pentru o sută de ani de acum încolo. Convingerea mea este că Dumnezeu nu va îngădui încă o sută de ani, în care să se perpetueze relele lumii acesteia. Voi reproduce mai jos această Pascalie, întocmai cum o avem înscrisă în Sfânta Evanghelie, carte nelipsită de pe Sfintele Altare. Receptaţi-o, tipăriţi-o prin toate mijloacele, reproduceţi-o şi răspândiţi-o la cât mai multe personae. Va veni vremea când nu ne va mai fi accesibilă, şi există riscul să ne impună  alt calendar al Sfintelor Paşti, calendarul lui antihrist. Cu orice preţ, să păstrăm Pascalia de mai jos, alcătuită de Sfânta Biserică Ortodoxă în vremea când ecumenismul antihristic nu pătrunsese atât de brutal în viaţa ortodocşilor.

 

Preot Ioviţa Vasile

DATA PAŞTILOR PÂNĂ IN ANUL 2118 DUPĂ VECHEA PASCALIE

 

 

2018-8 aprilie

2019- 28 aprilie

2020-19 aprilie

2021-2 mai

2022-24 aprilie

2023-16 aprilie

2024-5 mai

2025-20 aprilie

2026-12 aprilie

2027-2 mai

2028-16 aprilie

2029-8 aprilie

2030 -28 aprilie

2031-13 aprilie

2032-2 mai

2033-24 aprilie

2034-9 aprilie

2035-29 aprilie

2036-20 aprilie

2037-5 aprilie

2038-25 aprilie

2039-17 aprilie

2040-6 mai

2041-21 aprilie

2042-13 aprilie

2043-3 mai

2044-24 aprilie

2045-9 aprilie

2046-29 aprilie

2047-21 aprilie

2048-5 aprilie

2049-25 aprilie

2050-17 aprilie

2051-7 mai

2052-21 aprilie

2053-13 aprilie

2054-3 mai

2055-18 aprilie

2056-9 aprilie

2057-29 aprilie

2058-14 aprilie

2059-4 mai

2060-25 aprilie

2061-10 aprilie

2062-30 aprilie

2063-22 aprilie

2064-13 aprilie

2065-26 aprilie

2066-18 aprilie

2067-10 aprilie

2068-29 aprilie

2069-14 aprilie

2070-4 mai

2071-19 aprilie

2072-10 aprilie

2073-30 aprilie

2074-22 aprilie

2075-7 aprilie

2076-26 aprilie

2077-18 aprilie

2078-8 mai

2079-23 aprilie

2080-14 aprilie

2081-4 mai

2082-19 aprilie

2083-11 aprilie

2084-30 aprilie

2085-15 aprilie

2086-7 aprilie

2087-27 aprilie

2088-18 aprilie

2089-1 mai

2090-23 aprilie

2091-8 aprilie

2092-27 aprilie

2093-19 aprilie

2094-11 aprilie

2095-24 aprilie

2096-15 aprilie

2097-5 mai

2098-27 aprilie

2099-12 aprilie

2100-1 mai

2101-23 aprilie

2102-8 aprilie

2103-28 aprilie

2104-19 aprilie

2105-4 aprilie

2106-24 aprilie

2107-16 aprilie

2108-5 mai

2109-20 aprilie

2110-12 aprilie

2111-2 mai

2112-16 aprilie

2113-8 aprilie

2114-28 aprilie

2115-13 aprilie

2116-2 mai

2117-24 aprilie

2118-16 aprilie

 

 

Anii scrişi cu cifre mai groase sunt anii bisecţi

 

Pomenim astăzi între Sfinţii lui Dumnezeu pe Sfântul Grigorie Taumaturgul.

Sfântul Grigorie a fost supranumit ,,Taumaturgul’’,adică ,,Făcătorul de minuni’’, pentru că multe au fost faptele sale minunate. Când a intrat în cetatea Neocezareea, ca păstor, a găsit o păgânătate înfloritoare, deoarece aproape toţi locuitorii se închinau idolilor şi slujeau cu sârg diavolilor. Totuşi, în mijlocul acelei barbarii a găsit şi şaptesprezece credincioşi ai Bisericii lui Hristos. Mântuitorul a spus că puţin aluat dospeşte toată frământătura (cf. Matei 13, 33), aşa încât şi Sfântul Grigorie a înmulţit numărul celor care l-au părăsit pe diavolul şi au crezut în Domnul Iisus Hristos. Ajungând spre sfârşitul vieţii sale, i-a întrebat pe cei apropiaţi despre necredincioşii care se mai aflau în cetate, şi a aflat că abia şaptesprezece se mai închină idolilor. Atunci a exclamat: ,,Slavă lui Dumnezeu, căci atunci când am venit eu în Neocezareea la episcopie, numai şaptesprezece creştini am aflat, toată cetatea fiind drăcească. Iar acum, mergând către Dumnezeu, rămân atâţia necredincioşi câţi credincioşi s-au aflat întâi; şi toată cetatea este a lui Hristos’’.

        �Evreii din vremea Mântuitorului nostru Iisus Hristos au lăsat urmaşilor o moştenire cumplită: ura faţă de Hristos! Moştenirea aceasta a fost păstrată şi sporită cu o consecvenţă greu de înţeles, încât şi evreii zilelor noastre se arată vrăjmaşi neîmpăcaţi ai Domnului Iisus şi fac tot ce le stă în putinţă pentru a şterge preasfântul Său nume de pe faţa pământului. În locul lui vor să ridice pe blestematul antihrist, mesia lor cel mincinos. Pentru aceasta folosesc sume imense de bani, de care nu duc lipsă, precum şi minciuna, calomnuia, defăimarea, intriga. Aşa se explică numărul imens al cărţilor, publicaţiilor şi posturilor de radio şi televiziune de la noi şi din lumea întreagă care răspândesc învăţătura urât mirositoare a tăgăduirii şi defăimării Mântuitorului nostru.

Aşa s-a petrecut în şi vremea Sfântului Grigorie din Neocezareea. Vrând să arate că Sfântul n-ar avea în el Duhul lui Dumnezeu, nişte evrei au ieşit în calea acestuia, având între ei un evreu despuiat de veşminte şi se tânguiau ca şi cum acesta ar fi fost mort. L-au rugat, cu făţărnicie, să le dea haina sa pentru a-l acoperi şi Sfântul Grigorie le-a dat îndată veşmântul de deasupra. Atunci evrei au început să râdă batjocoritor, zicând: ,,De-ar fi avut Duhul lui Dumnezeu întru el, ar fi cunoscut că aici nu zace un om mort, ci unul viu’’. Dumnezeu n-a lăsat de batjocură pe alesul Său, căci evreul a rămas într-adevăr mort, încât râsul lor s-a prefăcut în adevărată tânguire, neavând altceva de făcut decât să-şi îngroape mortul (După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 330-340)Pentru rugăciunile Sfântului Grigorie, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii.

�

Preot Ioviţa Vasile

Biserica lui Hristos din lumea întreagă îl pomeneşte astăzi pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei. Acesta a fost vameş şi din momentul când s-a întâlnit cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, a lăsat toate ale lumii şi L-a urmat, făcându-se unul din cei doisprezece Sfinţi Apostoli. După Pogorârea Sfântului Duh la Ierusalim, Sfântul Matei a plecat să împlinească porunca sfântă a Domnului Iisus, aceea de a propovadui Evanghelia împărăţiei la toată făptura, ajungând în Parţia, Midia şi Etiopia. Din imbold Dumnezeiesc s-a dus şi în ţinutul mâncătorilor de oameni, popor barbar negru la chip şi cu purtări animalice, dintre care a reuşit să aducă la Hristos câteva suflete, cărora le-a zidit biserică şi le-a rânduit episop pe Platon, apoi s-a retras în locuri singuratice şi s-a rugat pentru ca neamul acesta să ajungă al cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu. La anul 44 după Naşterea Mântuitorului, Sfântul Matei a scris Evanghelia întâia, în limba ebraică, destinată, în primul moment, evreilor care L-au primit pe Domnul nostru Iisus Hristos.

,,Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu este bun şi povara Mea este uşoară’’.Aceasta a fost chemarea Domnului adresată lumii întregi,consemnată de Sfântul Matei (11, 28-30). Acestei chemări i-a răspuns Matei vameşul când şi-a părăsit îndeletnicirea şi a luat jugul apostoliei, despre care Domnul a spus că este bun, desigur fiindcă, purtându-l, omul se îndreaptă spre împărăţia lui Dumnezeu. Uşor însă n-a fost.

Fiind prins de ighemonul vremii, Dumnezeu l-a lovit pe acesta cu orbire, încât a ajuns să-l roage pe Sfântul Apostol Matei să-i ierte păcatul. Sfântul a făcut semnul Sfintei Cruci peste ochii lui, şi neputinţa orbirii a fost înlăturată. În loc să fie recunoscător şi să cunoască puterea lui Dumnezeu, ighemonul l-a acuzat pe Apostol de vrăjitorie, căci este propriu diavolului şi slujitorilor săi să atribuie celor drepţi relele pe care ei înşişi le făptuiesc.

În cele din urmă, Sfântul Apostol al lui Hristos, Matei, a fost aruncat în foc, însă focul nu l-a vătămat, ci s-a făcut vâlvătaie mare şi a mistuit pe idolii cei diavoleşti şi pe cei care-i cinsteau. Sfântul Matei a rostit ultima rugăciune către Dumnezeu Atotţiitorul, Care i-a primit sufletul în locaşurile cereşti (După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 325-330).

Acesta a fost sfârşitul vieţii sale pământeşti. Pentru rugăciunile sale, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii.

Preot Iovia Vasile

    �

�

�

În vremurile vechi-testamentare, Dumnezeu a rânduit prin Moise calea de urmat pentru ca poporul Israel să se curăţească de păcatele săvârşite. Trebuia să se aleagă doi ţapi şi, prin tragere la sorţi, se stabilea care este al Domnului şi care este al lui Azazel. ,,Iar ţapul asupra căruia a căzut sorţul pentru Azazel să-l pună viu înaintea Domnului, ca să săvârşească asupra lui curăţirea şi să-i dea drumul în pustie pentru ispăşire, ca să ducă acela cu sine nelegiuirile lor în pământ neumblat’’(Levitic 16, 10). Într-adevăr, după ce se împlinea această rânduială Dumnezeiască, poporul scăpa de povara păcatelor sale.

În Legea Noului Testament, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a adus pentru noul popor al lui Dumnezeu, cuprins în Sfânta Biserică Ortodoxă, o nouă modalitate prin care să se curăţească de murdăria păcatelor: mărturisirea lor în faţa duhovnicului.Astfel, în Taina Sfintei Spovedanii, credinciosul merge la preot, i se citesc Rugăciunile aşezate în cărţile bisericeşti, îşi mărturiseşte cu părere de rău păcatele. Preotul cumpăneşte asupra acestor păcate, dă penitentului sfaturi duhovniceşti folositoare, îi stabileşte un canon de rugăciune şi de fapte bune, îi dă dezlegarea de păcate în numele Domnului şi îl îndreaptă spre Sfânta Împărtăşanie.

După împlinirea acestei Sfinte Rânduieli, credinciosul se simte uşurat de povara păcatelor, este întărit şi ajutat de Dumnezeu pentru o dreaptă vieţuire în Hristos. Sfânta Scriptură ne spune acestea: ,,Cel ce îşi ascunde păcatele lui, nu propăşeşte, iar cel care le mărturiseşte şi se lasă de ele va fi miluit’’(Pilde 28, 13). Sfântul Evanghelist Ioan acelaşi lucru ni-l spune: ,,Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este Credincios şi Drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea’’(I Ioan 1, 8-9).

Ţi-am scris aceste Sfinte Învăţături, cinstite cititorule, pentru că astăzi începe Postul Naşterii Domnului. Te rog să observi că imediat ce ţi-ai propus să te spovedeşti, apar şi piedicile ridicate de diavolul: îndoiala asupra acestei Taine, ruşinea de a mărturisi un anume păcat, o anumită teamă de a nu fi văzut de ceilalţi, gândul că te poţi spovedi şi altă dată, o oarecare neîncredere în preotul duhovnic şi multe altele. Părintele Cleopa spunea că atunci când ne lăsăm împiedicaţi de asemenea ispite, fără a le birui, dăm satisfacţie diavolului, care nu voieşte să ne spovedim, ca nu cumva să ne mântuim! Să nu dăm satisfacţie diavolului!

 

Preot Iovita Vasile

De mâine, cinstite cititorule, intrăm în Sfântul Post al Crăciunului. De aceea, am socotit că ar fi folositor să stăm împreună la sfat, preţ de câteva minute, şi să ne lămurim câteva lucruri esenţiale, pentru a nu cădea în eroare.

Am urmărit cu nelinişte cum, după 1989, şezătorii pe scaunele episcopale îmbâcsesc calendarul bisericesc cu dezlegări la peşte, din ce în ce mai multe. La început, au introdus câteva. Cu trecerea anilor, aceste dezlegări s-au înmulţit, încet, pe nesimţite, hoţeşte. Am ajuns anul acesta să avem nu mai puţin de 17 dezlegări la peşte. Am căutat explicaţii. Cineva spunea cu jumătate de gură că fiind un post al bucuriei, se cuvine ca oamenii să se bucure de hrană mai consistentă. Chiar aşa? Mai pe urmă, am ajuns la concluzia că aceasta e o modalitate de erodare a Postului, până la dispariţia lui. Am păstrat calendare vechi. Când le-am confruntat cu cele de acum, am văzut discrepanţa. De asemenea, sinaxarele din anii 70 stau mărturie despre felul cum a fost denaturat Postul Naşterii Domnului. Le-am cercetat pe toate.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus limpede că acest neam de demoni nu iese decât cu rugăciune şi cu post(Matei 17 21). Ce şi-a zis vrăjmaşul diavol? Hai să-mi pun slujitorii cei vicleni să lucreze cu sârg la desfiinţarea postului, ca astfel să le iau oamenilor una din armele cu care mă pot birui. Şi slujbaşii s-au aşternut pe treabă: au umplut calendarul cu dezlegări la peşte. Uitaţi-vă la perioada de după Sfintele Paşti până la Rusalii: toate zilele de miercuri şi vineri le-au împănat cu dezlegări la peşte! Sinaxarele şi calendarele vechi păstrează rânduiala posturilor întocmai cum au statornicit-o Sfinţii Părinţi de-a lungul secolelor. După acestea trebuie să ne orientăm.

Intenţiile lor mârşave nu se opresc aici. Precum citim în Liturgica Generală (Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1985, pag. 327), ecumeniştii, respective Comiţia interortodoxă pregătitoare a… are propunerea genială ca Sfântul Post al Naşterii Domnului să fie redus la jumătate! Nu vă vine să credeţi? Este exact cum vă spun. Vor ca Postul Crăciunului să înceapă pe 4 decembrie. Vă dau citatul exact: ,,Pentru Postul Crăciunului, Comiţia propune două soluţii: ori să fie redus la jumătate (20 de zile), începând de la Sfânta Varvara (4 dec.), şi să se poată consuma în fiecare zi peşte şi untdelemn, cu excepţia ultimelor cinci zile, ori să se respecte regulile de postire pentru întreg postul, permiţându-se consumul de untdelemn şi peşte în fiecare zi, cu excepţia primelor trei zile şi a ultimelor trei zile, în care să se respecte postul riguros’’ Mai înţelegeţi ceva? Eu înţelg că aceştia, ecumeniştii, lucrează cu sârg la desfiinţarea Sfintelor Posturi.

La sinodul II tâlhăresc din Creta au pus în documente şi au semnat o mare minciună, aceea că posturile n-ar avea o rânduială unitară în întreaga Biserică. De-aici, trag ei concluzia, e  bine să lăsăm la latitudinea fiecărei Biserici regulile de aplicare a posturilor. Adică să distrugă exact modul unitar în care se posteşte în Biserica Ortodoxă, după rânduielile statornicite de Sfinţii Părinţi.

Ca să nu te mai încarc cu informaţii prea multe, cinstite cititorule, îţi spun că în sinaxarele şi calendarele vechi există o singură dezlegare la peşte, la Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului. Această regulă să o respectăm. Celelalte sunt aberaţii ecumeniste.

Pentru anul 2018 se lucrează la Calendarul autentic al Bisericii Ortodoxe Române, curăţat de toate aberaţiile ecumeniste. Este o muncă migăloasă şi grea. Cu ajutorul lui Dumnezeu nădăjduim să aducem Calendarul la forma lui corectă. Neavând mijloace pentru a-l tipări şi răspândi, îl vom publica pe internet.

Nu vă doresc post uşor, căci lucrurile lui Dumnezeu cu osteneală se dobândesc. Vă urez, în schimb, urcuş duhovnicesc şi să vă bucuraţi de roadele strădaniilor dumneavoastră la Sărbătoarea Naşterii Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

 

Preot Ioviţa Vasile

Astăzi Biserica noastră face pomenirea Sfântului Ioan Gură de Aur, cel care a fost mare dascăl şi ierarh al Bisericii lui Hristos. Cărţile noastre bisericeşti au păstrat informaţia care ne spune cum a ajuns acest Sfânt al lui Dumnezeu a fi numit ,,Gură de Aur’’. Fiind preot, învăţa poporul cel dreptcredincios cu cuvinte mai greu de înţeles de cei neînvăţaţi. Atunci o femeie, neînţelegând a strigat: ,,Învăţătorule duhovnicesc, sau mai bine să-ţi zic Ioane Gură de Aur, adâncit-ai fântâna sfintelor tale învăţături, iar funia minţii noastre este scurtă şi nu poate să o ajungă!’’ Poporul s-a minunat de spusele femeii şi a hotărât: ,,Deşi o femeie a zis cuvântul acesta, Dumnezeu i-a dat acest nume; de acum Gură de Aur să fie numit’’.

        �Pentru vredniciile sale, a fost ales să păstorească Turma cea cuvântătoare, de pe tronul episcopal din Constantinopol. Vremurile nu erau uşoare. Cârmuitorii lumeşti erau lacomi de avuţii şi săvârşeau multe silnicii. Sfântul i-a mustrat după dreptate, de aceea şi-a atras ura lor. Mulţi preoţi şi ierarhi se îndeletniceau cu lucruri nepotrivite pentru chemarea lor. Pe unii i-a îndreptat, pe ceilalţi mai îndărătnici i-a despărţit de Biserică. Ereticii arieni şi marcioniţi făceau multă supărare celor dreptmăritori, iar Sfântul Ioan a cerut împăratului să-i îndepărteze din cetate ca pe nişte mădulare putrede.

În cele din urmă, a fost îndepărtat de pe scaunul episcopal din Constantinopol şi silit să ia calea unui exil aspru, unde a şi murit. A răbdat toate silniciile ce i s-au făcut, a răbdat nedreptele acuzaţii de erezie, încrezându-se în dreptatea lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu a pedepsit pe cei care s-au ridicat împotriva Sfântului. Astfel, judecătorul nedrept a căzut de pe cal şi şi-a frânt mâna dreaptă, cu care a scris pricina împotriva Sfântului Ioan Gură de Aur. Altuia, care a grăit hule împotriva sa, i s-a umflat limba, încât n-a mai putut să grăiască, ci  numai a scris pe hârtie păcatul său. Patriarhul rău-credincios al Alexandriei, Teofil, pentru răutatea sa faţă de Sfânt, şi-a pierdut minţile, a căzut într-o boală grea, apoi a murit. Împărăteasa Eudoxia a fost si ea ajunsă de pedeapsa lui Dumnezeu. Curgerea de sânge care i-a venit, n-a putut fi oprită de doctori şi după o vreme, trupul i s-a umplut de viermi şi răspândea o putoare cumplită. Înţelegând că mânia lui Dumnezeu era asupra ei, şi-a mărturisit păcatul de a fi făcut multă nedreptate Sfântului Ioan. A murit şi vreme de treizeci de ani sicriul ei s-a cutremurat spre mustrarea ei, până când cinstitele moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur au fost aduse la Constantinopol (După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 210-253).

        �Pentru rugăciunile Sfântului Ioan Gură de Aur, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii.

�

�

LUNA NOIEMBRIE

Milioane de oameni au putut urmări noua ispravă a lui Savu Teofan. Duminică şi-a trimis haidamacii la Schit Oraşeni ca să zădarnicească Sfânta Liturghie pe care urma să o oficieze Părintele Ioan Ungureanu. Acţiunea în forţă a fost susţinută de jandarmi şi bodyguarzi care, se ştie, n-au tată, n-au mamă când e vorba de violenţă. Şi mă tem că n-au nici Dumnezeu. Dacă ereticul Savu a ajuns să se sprijine pe aceste forţe, e semn că l-a ajuns disperarea. Conştiinţa morală îl mustră, liniştea lui s-a spulberat de multă vreme şi acum socoteşte prin asemenea mârşavii îşi ,,rezolvă’’ problemele  de conştiinţă. Să ştie bine că va veni vremea când nici jandarmeria, nici cohortele iadului nu-l vor putea apăra de mânia lui Dumnezeu.

S-au adunat prea multe în ultimul an. Crede el că trecerea timpului va aşterne uitarea peste aceste silnicii, că doar oamenii au memoria scurtă. Nicidecum. De aceea revin la o altă ispravă a sa, petrecută cu mai multe luni în urmă. Două Maici surori, Arsenia şi Maria, de la Mănăstirea Frumoasa, de lângă Iaşi, s-au îngrădit prin nepomenire de ereticul Savu T. Urmarea a fost că mitropolitul mincinos a pus-o pe zdrahoana Sofia Bordeianu, ,,stareţa’’ mănăstirii, laolaltă cu câteva purtătoare de straie călugăreşti (nu le zic Maici!), să le administreze o corecţie Măicuţelor. Uneia din ele i-au fracturat piciorul. Când am întâlnit-o, se sprijinea în două cârji pentru a se putea deplasa cât de cât. Îmi spunea că trebuie să aştepte mult până să poată merge normal. Autorităţile s-au sesizat şi se pregăteau să deschidă un dosar penal. Ştiu că Măicuţele, cele două, n-au depus nicio plângere, sau dacă au făcut-o, şi-au retras-o, încât cazul a fost închis. Admirabilă lecţie de omenie! A învăţat Savu T. ceva din aceasta? Nici vorbă. La fel cum n-au învăţat nici bătăuşele ce-şi zic maici. Obraz gros, nu gluma! Iată cu ce specimene au fost populate Sfintele noastre Mănăstiri.

Iubiţi credincioşi români, alungaţi din ţara voastră de puternicii zilei. Scriu aceste lucruri şi pentru voi, ca să ştiţi cu ce se confruntă fraţii voştri rămaşi în ţară. Am văzut că sunteţi mulţi care citiţi acest blog. Voi mâncaţi pâinea amară a pribegiei, noi ne luptăm cu perverşii ridicaţi pe scaune înalte. Aduceţi-vă aminte de cuvintele Mântuitorului: ,,Nu te teme, Turmă  mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea  vouă Împărăţia’’ (Luca 12, 32). Ridică-ţi capul, românule drag, îndreaptă-ţi ochii către Dumnezeu. Ne luptăm ca nişte slăbănogi ce suntem, dar lupta aceasta este a lui Dumnezeu. Şi-atunci să nu cădem în deznădejde, să nu mai punem biruinţa noastră sub semnul îndoielii. Mântuire tuturor. Doamne, ajută!

 

Preot Ioviţa Vasile

Ceauşescu a avut un aparat securist excepţional. Bine dotat, nu din cale-afară de inteligent, dur, cu informatori răspândiţi peste tot. Ziceai că s-a eternizat la cârma ţării şi nimic şi nimeni nu-l va clinti vreodată. A venit decembrie 1989 şi toate s-au năruit. Dictatorul şi soţia au fost ucişi ca nişte câini, tocmai de cei ce le-au fost tovarăşi de drum. Din acele evenimente, fiecare a învăţat ce-a găsit de cuviinţă.

Noi învăţăm că nimeni nu-i veşnic aci pe pământ, cum îşi închipuie puternicii zilei.

La acestea cugetam văzând modul cum un preot al lui Hristos, Părintele Vasile Savin din parohia Dochia, a fost alungat de vătafii lui Teofan din biserica în care a slujit un şir de ani. Ereticul de la Iaşi a făcut apel şi la jandarmi, ca să semene spaimă printre credincioşi, şi-n felul acesta a luat în stăpânire încă o biserică în care şi-a instalat un om de încredere. Faptul că vor să ,,păstorească’’ Turma lui Hristos cu ajutorul mascaţilor, denotă două lucruri: anxietatea în care se zbat şi timpul scurt care le-a rămas.

Părintele Vasile s-a purtat exemplar, întrerupând pomenirea minciuno-episcopului, adică a procedat întocmai cum spun legile bisericeşti, Sfintele Canoane: s-a îngrădit de Teofan şi de şleahta trădătoare din Creta. Glasul din cer pe care l-a auzit Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan în vremea când i s-au arătat evenimentele ultime ale lumii acesteia, spunea: ,,Ieşiţi din ea (din cetatea fărădelegii, din sistemul antihristic, n.a.), poporul Meu, ca să nu vă împărtăşiţi din păcatele ei şi să luaţi din pedepsele ei’’(Apocalipsa 18, 4). Aceasta a fost raţiunea pentru care Părintele Vasile a luat distanţă faţă de ereticul Teofan şi de toţi ereticii lumii. Acum a rămas fără parohie şi fără mijloace de trai. Important este că s-a pus străjer Sfintei Credinţe Ortodoxe, precum a jurat la hirotonire, iar de-aci Dumnezeu va veghea asupra Sfinţiei Sale şi a familiei.

Cu frăţească dragoste îl îndemn să nu intre în pasivitate, să continue slujirea lui Hristos. O îndemn pe distinsa doamnă preoteasă să-l sprijine în toate încercările ce le stau în cale. Îi îndemn pe credincioşii care-l cunosc să iasă din cetatea fărădelegii şi să-l urmeze. Rămână sodomiţii în locurile de ,,cinste’’, pe care le ocupă. Pe preoţii care stau pe margine, să vadă ce se întâmplă, îi rog să se gândească la jurământul depus la hirotonire, pe care-l calcă prin pasivitate,  să iasă din starea căldicea, în care se complac şi să-şi aducă aminte de cuvintele Mântuitorului, spuse episcopului Bisericii laodicenilor: ,,Astfel, fiincă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea’’ (Apocalipsa 3, 16). Nu cumva să ajungem şi noi să fim lepădaţi de la faţa lui Hristos.

Miciuno-episcopii şi-au făcut nişte calcule, socotind că dacă îi ,,caterisesc’’ pe preoţii nepomenitori şi-i alungă din biserici, îi ,,îngroapă’’ definitiv şi nu se va mai auzi de ei. S-au înşelat cumplit! N-au decât să stea în jilţurile lor, ca nişte intruşi ce sunt, şi să scrie toată ziua sentinţe de ,,caterisire’’, Biserica lui Hristos nu o vor putea birui.

Sărut mâna, Părinte Vasile. Mă înclin în faţa Sfinţiei Tale şi-ţi doresc slujire rodnică, pentru ca Hristos Domnul să te aşeze în Împărăţia Sa cea cerească, laolaltă cu toţi cei care-L iubesc. Când vei sluji în Duminica Ortodoxiei să nu uiţi să pomeneşti cât mai mulţi eretici. Doamne, ajută!

Preot Ioviţa Vasile

Sfântul Mare Mucenic Mina din Egipt a trăit în vremea împăraţilor romani păgâni Diocleţian şi Maximian. Vremurile erau cumplite pentru creştini, deoarece erau siliţi să ia parte la sărbătorile cele drăceşti ale păgânilor şi să aducă jertfe necuraţilor zei, care erau, de fapt, demoni. Nevrând să se lepede de Împăratul cerului şi al Pământului, de Mântuitorul Iisus Hristos, fiii Bisericii erau supuşi unor chinuri greu de imaginat şi apoi erau omorâţi.

Sfântul Mina n-a vrut să vadă ,,cum se cinstesc idolii cei fără de suflet, si-a lăsat ostăşia şi s-a dus în munte în pustie, voind mai bine a vieţui cu fiarele, decât cu poporul care nu cunoaşte pe Dumnezeu’’.

La un praznic păgânesc, Sfântul n-a mai răbdat această fărădelege şi a venit în mijlocul poporului să-i mustre pentru rătăcirea pierzătoare şi să le arate că Adevăratului Dumnezeu trebuie să se închine şi să slujească. Ighemonul cetăţii a poruncit să prindă pe Sfântul lui Dumnezeu şi să-l pedepsească, dar şi să-l înduplece să se lepede de Hristos. Sfântul Mina a mărturisit în faţa persecutorilor: ,,Am lepădat slujba ostăşească şi am ieşit din cetate, ca să nu fiu părtaş fărădelegii şi pieirii lor; şi am umblat până acum prin locuri pustii, fugind de oamenii cei necredincioşi şi vrăjmaşi Dumnezeului meu. Iar acum, auzind de praznicul vostru cel necurat, am râvnit după Dumnezeul meu şi am venit să mustru orbirea voastră şi să mărturisesc pe Unul, Adevăratul Dumnezeu, Care a zidit cerul şi pământul cu cuvântul Său şi ţine toată lumea’’.Ighemonul a osândit pe Sfânt să i se taie capul cu sabia şi să-i fie trupul aruncat în foc. Credincioşii au luat cinstitele sale moaşte şi le-au pus în loc curat, apoi au zidit o biserică în cinstea Sfântului Mucenic.

Multe minuni a săvârşit Dumnezeu prin acest ales al Său. În 1942, în vremea războiului mondial, generalul german Rommel conducea operaţiunile Reich-ului în Africa de Nord. Mărşăluind spre Alexandria, a poposit într-un loc numit El-Alamein, aproape de biserica despre care am amintit. Forţa germană era covârşitoare faţă de trupele aliaţilor, iar confruntarea iminentă ar fi dat câştig de cauză lui Rommel. Noaptea, s-a arătat în mijlocul taberei germane Sfântul Mina, în fruntea unei caravane de cămile, i-a îngrozit pe nemţi şi i-a redus la neputinţă, încât puţinele trupe aliateau biruit, împotriva tuturor strategiilor şi calculelor militare. Explicaţia vine de la ostaşii ortodocşi greci din teatru de operaţiuni. Aceştia l-au chemat pe Sfânt în ajutor. Scena aparţiei Sfântului Mina a fost pictată în biserică (După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 142-150).Sfântul Mucenic Mina este grabnic ajutător celor păgubiţi. El urmăreşte pe hoţi şi-i sileşte să întoarcă bunurile furate. Iubite cititorule! În cărţile bisericeşti se găseşte Acatistul Sfântului Mina, de aceea, când vei suferi vreo pagubă, citeşte-l cu credinţă şi Dumnezeu te va ajuta, pentru rugăciunile alesului Său.

Preot Iovita Vasile