Bartolomeu din Constantinopol: ereziile sunt obligatorii pentru toţi ortodocşii

A fost odată ca niciodată un grec numit Bartolomeu. Omul nostru avea mari ambiţii de slavă deşartă, însă cum să şi le împlinească? Nimeni nu-l băga în seamă. Iată că se iveşte prilejul mult aşteptat: întâlnirea cu tatăl minciunii. Tranzacţia s-a făcut repede şi omul şi-a vândut sufletul, preţul fiind un jilţ înalt. Cel mai înalt, a cerut el. Necuratul i-a promis să-i satisfacă dorinţa, şi nu după multă vreme a ajuns în jilţul patriarhal din Constantinopol. Acum, se gândea el, am lumea ortodoxă la picioarele mele, sunt asemenea papei de la Vatican. În euforia ce-l cuprinsese, n-a băgat de seamă că jilţuri ca al său mai există câteva sute în lume, exact la înălţimea lui. N-a observat nici faptul că jilţul său e din ceară, iar dedesupt… Şi s-a pus pe treabă. În anii de domnie scurşi, a lovit Poporul lui Dumnezeu cu erezii de împrumut de la ecumenişti, cu schisme de inspiraţie papistaşă, totul culminând cu adunarea din 2016, din Creta. Atunci a oficializat introducerea ecumenismului satanic în Biserică, a şters hotarele dintre Dreapta Credinţă şi rătăcirile ereticilor şi i-a adus printre noi, că doar şi ei sunt făpturi ale lui Dumnezeu, şi-atunci de ce să fie lipsiţi de calitatea de ,,biserici’’? Dar ereziile lor? Lăsaţi asta, ele nici nu mai contează, căutăm ceea ce ne uneşte şi celelalte le lăsăm deoparte, să nu mai aud de ele.

După o vreme, omul a văzut că lucrurile nu merg precum îşi doreşte. Ce-i de făcut? A pus locotenenţii să scrie degrabă o epistolă confratelui de erezie şi schismă, lui Ieronim al Greciei. Ce aflăm din această epistolă?

1.Că Bartolomeu e… păzitor al rânduielii dogmatice şi canonice a Bisericii Răsăritene! Nici mai mult, nici mai puţin! Înţelegeţi, iubitori de Hristos, cine ne asigură existenţa? Nu oricum, ci ,,în lumina responsabilităţii noastre ca patriarh ecumenic şi preşedinte al Sfântului şi Marelui Sinod care s-a întrunit în Creta’’. Doamne fereşte, să nu dispară fizic. Ne mai spune că Patriarhia de Constantinopol e Mama Bisericilor. Parcă ştiam că Biserica Mamă e cea a Ierusalimului. Acolo s-a întemeiat prima Biserică locală la Cincizecime, nu?

2. Prin urmare, vă rugăm stăruitor pe preasfinţia voastră şi pe Sfântul Sinod al Bisericii Greciei care a participat la Sfântul şi Marele Sinod din Creta, şi care a colaborat la hotărârea sa şi a semnat toate textele sinodale, să aplice hotărârile acelui Sinod care a stabilit că aceste texte sunt obligatorii pentru toţi credincioşii ortodocşi – clerici şi laici deopotrivă. Am ajuns s-o auzim şi pe asta, adică să ne spună sanctitatea sa că e musai să devenim cu toţii eretici, dacă vrem să ne numim ortodocşi. Ce actor, ce teatru al absurdului!

3.Durerea cea mare a sanctităţii sale e aceea că Părintele Theodor Zisis a cutezat să spună că Biserica lui Hristos nu e compatibilă cu erezia şi s-a ridicat împotriva sinodului tâlhăresc din Creta. Acuma, ştie oricine că Părintele Theodor e un bun slujitor al lui Hristos, un eminent profesor de Teologie care a condus numeroase doctorate, unele susţinute chiar de români, care mai apoi au căzut în erezie. Mi se pare pierdere de vreme să-l comparăm cu Bartolomeu, cel cu jilţul de ceară.

4. Bartolomeu vrea să soluţioneze criza pe care a generat-o, spunându-le tuturor  ierarhilor: rupeţi comuniunea ecleziasică cu ei, caterisiţi-i, excomunicaţi-i! Exact ca Alexandru Lăpuşneanul:  ,, Săriţi, flăcăi! Unde-s voinicii mei?… Daţi! daţi de tot! Eu vă poruncesc. Ucideţi-i pre toţi… Nici unul să nu scape. …A! mă-năduş!… Apă! Apă! Apă!…’’

Bartolomeu  se preface a nu şti că nu mai are ce rupe, deoarece Părintele Theodor Zisis şi toţi nepomenitorii s-au îngrădit de ei şi au încetat de multă vreme orice comuniune cu ereticii cretani. Şi ar fi bine să-şi aducă aminte Bartolomeu că ilustrul său predecesor, Meletie Metaxakis, cel care a sfâşiat unitatea liturgică a Ortodoxiei, prin introducerea calendarului papistaş, a înnebunit şi-n această stare s-a dus la judecata particulară.

Presbiter Ioviţa Vasile

3 comentarii la „Bartolomeu din Constantinopol: ereziile sunt obligatorii pentru toţi ortodocşii

  1. Nimic nu sunt fără Dumnezeu spune:

    ,,Lumea arde. Pricepeți asta? Au cuprins-o multe ispite. O astfel de văpaie a aprins diavolul încât, de s-ar aduna toți pompierii, n-o pot stinge. Văpaie duhovnicească. N-a rămas nimic. Numai de rugăciune e nevoie, ca să se milostivească Dumnezeu spre noi.” ( Sfântul Paisie Aghioritul)
    https://www.marturisireaortodoxa.ro/lumea-arde/

    1. Ce poti sa spui la cuvintele profetice al unui Sfant, cand le vezi implinindu-se. Din pacate.

  2. Mihai spune:

    Individul acesta a intrecut orice limita, in rindul „ierarhilor” BOR are aliati de nadejde, la acestia nici nu trebuia sa le zica ce are de facut, ca dovada ce au patit Parintii care sau ingradit de erezie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *