În timp ce regretatul Nikolaos Sotiropoulos l-a numit pe pseudo-patriarhul Bartolomeu cel mai mare eretic al tuturor timpurilor, acesta își continuă, ca un alt veritabil papă răsăritean, lucrarea sa ecumenistă…
Trist este că metoda urmată de ereticul papă Francisc și Bartolomeu este absolut identică și asta îl face pe Patriarhul Ecumenic, Papă al Orientului. Așadar, ca doi Papi, neiubitori și adversari veritabili ai Ortodoxiei, despotici samavolnici nedrepți fața de Mărturisitorii și Mucenicii Ortodoxiei, ei lucrează asiduu pentru panerezia ecumenismului.
Regretatul Nikolaos Sotiropoulos, teolog binecunoscut si apreciat, (fiu duhovnicesc al Mitropolitului Augustin de Florina)a spus într -un interviu: „ Voi spune ceva ce nu ar trebui să îl considerați excesiv. Îmi cântăresc bine cuvintele sau aș fi la închisoare. Bine. Dintre toți ereticii – citim istoria Bisericii – până în secolul prezent, secolul XXI, nu a existat un eretic la fel de mare ca Bartolomeu. De ce:
El aprobă ereziile și le numește „biserici”, în timp ce Biblia spune că o singură Biserică a întemeiat Hristos, Cea care are Adevărul. Și nu mărturisim acest lucru în Crez? „Cred într-Una Sfântă Sobornicească și Apostolică Biserică ”.
El aprobă botezurile heterodocșilor, ereticilor, în timp ce Pavel spune despre botez. Și ceea ce spune Crezul? Mărturisesc Un botez. Bartolomeu consideră botezurile ereticilor, la fel cu ale ortodocșilor.
Îi disprețuiește pe Părinții Bisericii, pe cei mari Sfinți, pe Făcătorii de minuni, ale căror Sfinte Moaște pline de Mir, vindecător se găsesc pretutindeni. Și ce declară ; Că Sfinții Părinți… sunt lipsiti de iubire, că au fost fanatici, au fost fundamentaliști și au rătăcit din idealurile lor, și acum sunt răsplătiți pentru aceaste căderi lamentabile.
Și acum vin ei, acești părinți moderni, care au multă dragoste, îi iubesc pe cei răi și îi urăsc pe ortodocși, să îndrepte lucrurile și să facă o societate creștină ideală! Bine. Este împotriva Părinților Bisericii,.. Se vorbește de teologie post-patristică sau teologie antipatristică.
Și acest Bartolomeu merge până unde nu a mers niciun eretic din trecut…
El admite și celelalte religii, care sunt creații ale demonilor, despre care spune Sfânta Biblie, ca sunt zeii popoarelor, idolii națiunilor. Este de acord cu alte religii și ce spune? Că și celelalte religii sunt „respectabile”, cuvântul este al lui, sunt „respectabile”, și sunt căi de mântuire, prin urmare toate celelalte religii duc și ele la mântuire. În timp ce Evanghelia spune că numai Hristos și credința în Hristos asigură mântuirea. Și spune că același Dumnezeu este adorat de toate popoarele, de toate religiile lumii, doar în alt fel în comparație cu Ortodoxia.
Ei bine, nimeni nu a spus niciodată toate astea. El este cel mai mare eretic al tuturor timpurilor, cu mult mai mare decât toți ceilalți eretici. Ecumenismul merge mână în mână cu noua eră, noua ordine a lucrurilor, globalizarea și așa mai departe”.
Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi
„Lasă-te răstignit şi nu răstigni. Lasă-te bârfit şi nu bârfi. Fii blând şi nu fi zelos în rău…Veseleşte-te cu cei ce se veselesc şi plângi cu cei ce plâng, căci acesta este semnul curăţiei. Fii bolnav cu cei bolnavi. Plângi cu cei păcătoşi. Fii prieten cu toţi oamenii, dar fii singur în cugetul tău. Fii părtaş la pătimirea tuturor, dar cu trupul tău să fii departe de toate. Nu mustra pe cineva şi nu osândi nici chiar pe cei foarte răi în vieţuirea lor. Întinde haina ta peste cel ce a greşit şi acoperă-l; şi dacă nu poţi lua asupra ta greşelile lui şi nu poţi primi cercetarea şi ruşinea în locul lui, rabdă-l măcar şi nu-l ruşina…
De nu te linişteşti cu inima, linişteşte-te măcar cu limba. Şi dacă nu poţi pune rânduială în gânduri, pune rânduială măcar în simţuri. Și de nu eşti singur în cugetul tău, fii singur măcar cu trupul tău. Şi de nu poţi lucra cu trupul tău, întristează-te măcar în cugetul tău. Şi de nu poţi sta la priveghere, priveghează măcar şezând pe patul tău sau chiar întins pe el. Şi de nu poţi posti două zile, posteşte măcar până seara. Şi de nu poţi măcar până seara, posteşte măcar să nu te saturi
De nu eşti curat în inima ta, fii măcar curat în trupul tău. De nu plângi în inima ta, îmbracă-ţi în jale măcar faţa ta. De nu poţi milui vorbeşte măcar cu un păcătos. De nu eşti făcător de pace, fii măcar iubitor de îmbunare. De nu te poţi strădui, fă-te măcar în cuget netrândav. De nu eşti biruitor (asupra păcatelor), măcar să nu te mândreşti faţă de cei vinovaţi. De nu izbuteşti să închizi gura celui ce bârfeşte pe soţul tău, păzeşte-te măcar să nu te faci părtaş în aceasta cu el…
De iubeşti blândeţea, rămâi în pace. Şi de te vei învrednici de pace, te vei bucura în toată vremea. Caută înţelepciunea şi nu aurul. Îmbracă-te în smerenie şi nu în mătase. Caută să dobândeşti pacea şi nu împărăţia…
Iată, frate, îndemnul meu: mila să-ţi sporească în suflet până când vei simţi în inima ta aceeaşi milă pe care Dumnezeu o are faţă de lume!”
(Cuvinte despre sfintele nevoinţe ale Sf. Isaac Sirul, Filocalia X)
„Eu” împotriva oamenilor, însă deocamdată nu și împotriva lui Dumnezeu
Încrederea în sine se transformă rapid în patima de a comanda; el atentează la libertatea altora (fără să suporte nici cel mai mic atentat la libertatea sa), dispune de atenția, de timpul, de puterile altora, devine obraznic și tupeist. Treaba lui este importantă, treaba altuia e un fleac. De toate se apucă, în toate se bagă.
În stadiul acesta, dispoziția celui mândru se strică. În agresivitatea sa, el întâmpină, bineînțeles, rezistență; apar irascibilitatea, încăpățânarea, arțagul; este convins că nimeni nu-l înțelege, nici măcar duhovnicul; ciocnirile cu „lumea” se acutizează, și cel mândru face alegerea definitivă: „eu” împotriva oamenilor, însă deocamdată nu și împotriva lui Dumnezeu.
Sufletul devine mohorât și rece; în el se instalează îngâmfarea, disprețul, răutatea, ura. Mintea se întunecă, distincția dintre bine și rău de vine tulbure, întrucât ea e înlocuită cu distincția dintre „ceea ce e al meu” și „ceea ce nu-i al meu”. El iese din orice ascultare, este insuportabil în orice societate; scopul lui este să iasă ca el, să-i impresioneze, să-i facă să se simtă inferiori pe ceilalți; el caută cu sete notorietatea – fie aceasta și de scandal – răzbunându-se astfel pe lume pentru că nu-l recunoaște și luându-și revanșa în fața ei.Uneori, această forță de autoafirmare este orientată spre câștigul material, spre carieră, spre activitatea socială și politică, iar uneori, dacă există talent, spre creație, iar aici cel mândru poate repurta, datorită energiei sale, unele succese. Pe acest teren se dezvoltă, de asemenea, schismele și ereziile.
Preotul Aleksandr Elceaninov,Cum să biruim mândria, Editura Sophia, București, 2010, pp. 56-57