Bestiile cu chip uman

Teoria conspiraţiei e o imbecilitate menită să semene confuzie în minţile oamenilor. Nu e nici teorie, nici conspiraţie. E o luptă necruţătoare, la nivel planetar, dezlănţuită de puterile întunericului împotriva bietelor făpturi ale lui Dumnezeu. Este o confruntare fără precedent între Dumnezeu şi satana, secondat de mulţimea demonilor întunecaţi.

1.Avem aşadar, pe satana ca suveran, ca geniu al răului din lume. Duhurile sale sunt răspândite în iad, pe pământ, între oameni şi în văzduhuri.

2.Urmează imediat deţinătorii bogăţiilor lumii, potentele familii Rockefeller, Rotschild, marii bogătaşi ai lumii precum Bil Gates, George Soros şi mulţi aţii. Aceştia  s-au metemorfozat în dumnezei şi uzurpă puterea şi măreţiei Dumnezeului nostru. Aceştia vor să pună stăpânire pe Creaţie, să dispună de făpturile lui Dumnezeu, după cum hotărăsc minţile lor bolnave, stăpânite de cel rău. Sunt uniţi în organizaţii ale fărădelegii criminale, precum Bilderberg, Clubul de la Roma şi Dumnezeu ştie câte altele. Aceasta e oculta lumii, care vrea să impună noua ordine mondială sau marea resetare.

1.Trecem la nivelul şefilor de state: preşedinţi, regi, împăraţi, şeici, sultani, emiri. Pentru a-şi pune-n practică planurile criminale, oculta şi-a impus oamenii în poziţiile cheie în toate ţările lumii prin alegeri fraudate, numiri directe, asasinate, intrigi. Sub chipul mincinos al democraţiei, sataniştii şi-au propulsat cozile de topor la toate nivelurile puterii. Când au isprăvit acest proces pervers, se poate spune că acea ţară a fost cucerită hoţeşte, profitând de ignoranţa oamenilor, fără a se trage măcar un foc de armă. Când lucrurile au ajuns la acest stadiu, sataniştii au purces la punerea în aplicare a planurilor scelerate şi au determinat situaţia actual a lumii, pe care o vedem şi o trăim dureros.

Situaţia României ne este cel mai elocvent exemplu pe care-l percepem şi-l ştim atât de bine. Avem un preşedinte marionetă de cauciuc, nesimţit şi nesimţitor la durerile poporului. Încalcă Constituţia de câte ori vrea, suspendă legile, dă altele silnice, îi impinge spre zisul vaccin ucigaş. A acceptat, din ucaz înalt, să se transforme în cobai, ,,vaccinându’’-se ostentativ. Fiţi siguri că a fost un simulacru neruşinat. Substanţa a fost orice, nu vaccin! Acum iese şi ne spune că a făcut şi doza a doua şi a treia. Minte. Are la dispoziţie medicamente şi medici care-l pun la adăpost de o eventuală infecţie, în vreme ce vulgul este mânat spre centrele de exterminare în masă.

Aceştia sunt (ne)oamenii. Dacă vreodată vor fi având în ei un dram de omenie, de bun simţ, le-au ucis, s-au bestializat, iar de la nişte bestii nu te poţi aşepta decât la urgiile prezente şi la cele care vor veni. Încă şi mai sălbatice.

,,Pe 19 ianuarie 1918, Patriarhul Tihon al Moscovei a anatemizat pe toți cei care, fiind botezați, au ucis oameni nevinovați alături de hoarda comunistă. Trei zile mai târziu, pe 22 ianuarie, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a confirmat această anatemă’’(Doxologia). La fel ar trebui să facă ocupanţii scaunelor episcopale de la noi acum. Cei trecuţi prin cristelniţele Bisericii, care apoi s-au satanizat, ar trebui anatemizaţi şi excomunicaţi ca nişte mădulare putrede, fără nicio dezlegare, fără a li se face Slujba Înmormântării.

Presbiter Ioviţa Vasile

16 comentarii la „Bestiile cu chip uman

  1. Mihai Dinculescu spune:

    Patriarhul Tihon și mulți dintre Ierarhii ruși de la acea vreme erau Sfinți ce aveau să devină Mucenici câțiva ani mai târziu. Uzurpatorii Scaunelor Episcopale românești contemporane sunt iude mai iude decât iscarioteanul!

    1. Aveti dreptate. Si de la noi va ridica Dumnezeu Sfinti Mucenici, dar nu dintre ierarhi. Bine ziceti sa sun iude care-l intrec pe Iscarioteanul.

    1. Lucreția P. spune:

      MENGHINA BARBARILOR

      Romania este prinsa intr-o menghina diabolica, Iohannisu’ fiind la manivela.

      Ori Ciolos prim ministru – care vrea sa desfiinteze Biserica Ortodoxa si apoi toate cultele

      Ori Citu prim ministru – care vrea ca 70% din populatia Romaniei sa nu mai aiba voie la alimentara (fiindca nu s-a vaccinat).

      Iohannisu’ stringe menghina din ce in ce mai tare…

      Mai tineti minte ca v-am spus inca de acum 17 luni ?…
      ( Mesaj preluat de la NașulTv)

  2. Gabriela Naghi spune:

    CE ESTE EREZIA?
    Mitropolitul Augustin (Kantiotis)

    Erezia este hrană otrăvitoare pentru suflet; este ca medicamentul înșelător care nu vindecă, ci mai degrabă vatămă ; sau o monedă contrafăcută care pare a fi un dublon de aur prețios, dar care n-are nici o valoare. Este o pervertire a Sfintei Tradiții; este o denaturare a Credinței Adevărate și desăvârșite; este o abatere de la calea dreaptă trasată pentru noi de Cuvântul lui Dumnezeu.
    Erezia este acceptarea ideilor religioase condamnate de Biserică ca mincinoase și contrare dreptei sale credințe.
    Erezia este o adevarată crimă care subminează autoritatea și influența Bisericii noastre, întemeiată de Însuși Hristos ca stâlp și temelie a Adevărului.

    Dar, din păcate, în aceste timpuri, oamenii nu acordă nicio importanță pericolului pe care îl reprezintă erezia pentru noi.

    Acesta este un semn al vremurilor.

    Oh, lume! Ești îngrijorată de multe lucruri. Ai grijă să bei lapte natural; mâncarea ta să fie sănătoasă și bogată în vitamine; medicina să fie la zi cu ultimele noutăți științifice; banii tăi să nu fie falsificați; monumentele arheologice să fie păstrate cu grijă, fără cele mai mici stricăciuni; transportul pe care îl iei să nu se abată de la ruta sa.

    Ești îngrijorată de orice, cu excepția unui singur lucru – Credința Ortodoxă. Ești complet indiferentă față de aceasta.
    Ce te așteaptă, lume, cu o percepție atât de deformată a realității și cu o asemenea indiferență față de Credință?
    Dacă rămâneți nesimțitori față de cele mai mari și mai înalte lucruri, veți cădea inevitabil în abisul raționalismului, materialismului, necredinței și ateismului și atunci veți înțelege ce este Ortodoxia, pe care acum o disprețuiți.

    Dar voi, suflete credincioase, care continuați să trăiți în aceste vremuri, nu fiți atrase de tendințele lumii moderne; nu vă fie teamă la vederea hoardelor vrăjmașe care vă înconjoară din toate părțile și caută să vă atace, ci rămâneți neclintiți și credincioși în toate lucrurile credinței transmise nouă de la Sfinți.
    Fiți pregătiți să luptați lupta cea bună! Ortodoxia dăinuie și ei îi va aparține biruința finală.
    Mitropolitul Augustin (Kantiotis)

    https://orthochristian.com/139636.html

  3. Ioan spune:

    Îi sfătuiesc pe toti angajații care nu doresc să se vaccineze anticovid, dar sunt supuși presiunilor, constrângerilor, amenințărilor, obligativității acceptării vaccinului, SĂ NU DEMISIONEZE! Solicitați IN SCRIS angajatorilor să vă înmâneze aceste reguli IN SCRIS, nu verbal. Inscrisul este proba. Dacă nu vor și vă amenință doar verbal, înregistrati-i cu telefonul sau alte aparate. SUNT PROBE!
    In cazul in care vi se suspendă contractul de muncă sau sunteți concediați, atacați în instanță aceste decizii. Nu au baza legală. Pentru a fi concediați, este obligatoriu sa se faca Comisie disciplinara unde aveti dreptul sa va apărați, fiind asistati de avocati, liderul de sindicat sau orice alta persoana care va poate ajuta. Aveti termen 45 de zile sa atacati in instanta. Nu cred sa existe vreo instanta care sa nu va dea dreptate si sa nu oblige angajatorul la reangajarea dvs si plata tuturor salariilor pt lunile in care nu ati fost primiti la serviciu, plus despăgubiri. Mai mult, le puteți face plângeri penale și este bine sa faceti.
    Nu acceptati sa vi se incalce drepturile si libertatile. Nimeni nu poate conditiona o persoana la efectuarea unui act medical, pentru a-si exercita drepturile si obligatiile de orice fel, mai ales cele legate de locul de munca.

    Fiecare persoana are dreptul de a alege ce sa faca cu propriul corp si cu propria sănătate. Nu va lasati manipulati de presa aservita puterii politice si medicii care apartin puterii politice care va mint ca sunteti vinovati de infectarea celor din jur. Este o minciuna. Vaccinatii transmit covidul, se pot îmbolnăvi si pot si muri. Asa ca vaccinat sau nevaccinat, tot același lucru este (vezi intervenția d-lui prof dr Cercel in Senatul României). Diferența este ca vacinarea anticovid are efecte adverse necunoscute, este in stadiu experimental si efectele adverse cunoscute sunt catastrofale, chiar deces.

    Problema nu vine de la cetateni, ci de la puterea politica, care nu si-a indeplinit obligatiile, nu a accesat fondurile europene pt a administra pandemia, nu a ajutat spitalele cu nimic. Oamenii mor pt ca nu sunt tratati. România nu aduce tratamentele din UE, isi lasa bolnavii de pneumonie in frig, neinveliti, cu usile deschise la module pt ca altfel explodeaza oxigenul, in alte institutii sanitare nu au nici oxigen, desi acesta poate fi accesat de la Oltchim Rm. Valcea, Institutul Cantacuzino poate produce vaccin, inclusiv polidin si cantastim, Antibiotice Iasi si Cluj pot produce toate medicamentele de care avem nevoie, DAR PUTEREA POLITICA NU VREA!

    Pt ca MORTII PRODUC BANI PT EI! Asta este adevărul.

    Avem vaccin romanesc la Timisoara, vaccinul oncogen, produs de Dr Virgil Paunescu, dar statul nu vrea sa il producem, si asta de peste 1 an.

    Nu avem personal sanitar, nu avem spitale modernizate, nu avem aparatura, nu avem medicamente, nu avem medici de familie care sa trateze bolnavii la domiciliu, asa cum se întâmplă in alte tari.
    Avem multi medici morti de frica, ceea ce este in contradictie cu profesia de medic. Presa instituie teroarea, plătită de Guvern.

    Oamenii mor pt ca nu au acces la tratament si nu sunt primiti in spitale. Exista cazuri de medici de familie care nu acorda îngrijiri medicale persoanelor nevaccinate: asta este tentativa de omor, „dragi” medici!

    La ATI a fost mereu plin și înainte de pandemie, pt ca nu avem paturi suficiente. Asta este adevărul. Dar nu investim in nimic. Puterea politica fura imens din fondurile sănătății, pt ca multi au societati comerciale care se ocupa cu distribuirea medicamentelor, aparatelor si dispozitivelor medicale. De fapt, noi suntem prinsi la mijloc, pt interese financiare.

    ESTE NEVOIE SA MOARA OAMENI PENTRU CA CEI BOGATI SA DEVINA SI MAI BOGATI SI BIGFARMA SA CONDUCA. Uitati-va la Pfizer cate miliarde de euro are profit de pe urma pandemiei.

    Si nimeni de la putere si din spitale nu va spune care sunt posibilele efecte adverse ale vaccinarii. Nu se face preventie vit D, Vit, C zinc. Antivirale. Avem remedii. Nu le dorim. Sistemul de sănătate de stat se va privatiza si Bigfarma va fi cea care va comanda cum va dori.

    De fapt, 300 de morti nu sunt multi, pt ca înainte de pandemie, mureau peste 20.000 oameni in fiecare luna de diverse boli. Acum mor 350 de bolnavi de cancer pe zi,pentru ca nu sunt tratati. Asta este dezastru.

    În tot acest timp puterea politica se lupta pe ciolan și niciun partid nu are curajul sa-si asume guvernarea, pt ca se gândesc ca nu vor mai fi votați peste 3 ani. De fapt, toți se gândesc la interesele lor personale, de grup și de partid. Nu ii interesează poporul. Cine va avea verticalitatea, onoarea, demnitatea, empatia și respect față de poporul român, va accepta sa preia Guvernarea și, fără teroare și obligativități, sa guverneze țara, sa o scape, chiar dacă se va distruge total politic si uman. Pt ca țara este în FALIMENT. SUNTEM IN COLAPS. ESTE NEVOIE DE SPIRIT DE SACRIFICIU SI IUBIRE IMENSA FATA DE TARA SI POPOR, CHIAR CU PRETUL DISPARITIEI TOTALE DIN VIATA PUBLICĂ, PT ca trebuie luate decizii care vor deranja mai ales la nivel înalt și pe multi din sistem,dar trebuie aparat poporul și mai ales, copiii.

    Saracii nu vor mai avea acces la serviciile medicale. Doar cei cu bani vor fi privilegiati.
    Este un adevar crunt, va doare, este de necrezut, dar ESTE ADEVARUL!
    ALEGE LIBERTATEA DE A ALEGE! ALEGE SA FII CORECT INFORMAT! ALEGE SA GÂNDEȘTI!
    COGITO ERGO SUM!

  4. Gabriela Naghi spune:

    Nu faceţi nimic din duh de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie unul pe altul socotească-l mai de cinste decât el însuşi.
    Gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus,
    Filipeni2;3, 5

    Răspunsul prompt al Patriarhiei BOR la investigaţia Recorder„Clanul Marelui Alb”

    https://basilica.ro/arhiepiscopia-bucurestilor-raspuns-la-un-nou-atac-calomnios/

  5. Ioan spune:

    Marturia unui cetatean roman vorbitor de limba germana care a trecut prin iadul bolsevic,acel arhetip al iadului acestor cipuri si vaccinarii de acum.Cine mai crede ca are chip de om sa citeasca cele de mai jos.https://www.google.com/amp/s/adevarul.ro/locale/hunedoara/marturii-romanilor-robia-sovietica-anilor-40-rusii-isi-hraneau-porcii-cadavrele-deportatilor-1_5a54dcf3df52022f75568a6d/index.amphtml

  6. Ioan spune:

    Erezia,ereticul nu poate merge cu şopârlica pâna la nesfarsit:
    Iatahttps://youtu.be/qHTgt82ZGPM

  7. Ioan spune:

    IPS Atanasie de Lymassol https://youtu.be/6FxdGYEPVgU
    se lupta sa scape un intemnitat din Arizona de condamnarea la moarte

  8. Ioan spune:

    Frumoasa descriere a mitropolitului Antonie de Suroj a Sf Siluan Athonitul.
    https://youtu.be/6FxdGYEPVgU

  9. Gabriela Naghi spune:

    Papa îndeamnă papistașii Federației Ruse pentru unitate cu ortodocșii

    Ereticul papa Francisc a lansat un apel către papistașii Federației Ruse, care se află în „spațiul tradiției creștine răsăritene”, să continue să facă pași spre unitate, într-un mesaj pastoral special cu ocazia aniversării a 30 de ani de la înființarea administraturilor apostolice pentru catolicii de rit latin în Rusia, relatează Vatican News.

    El le-a propus comunităților ruse papistașe „să fie deschise, să asculte de cea mai înaltă poruncă a dragostei, pentru comuniune și solidaritate cu toată lumea, în special cu frații și surorile din Biserica Ortodoxă”.

    „Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un singur trup” (1 Corinteni 12:13): în spațiul vostru, al tradiției creștine răsăritene, este important să continuați să umblați împreună cu toți frații și surorile creștine, și neîncetat să cereți de la Dumnezeu ajutor pentru a ne cunoaște mai profund unii pe alții și pas cu pas să fim mai aproape de unitate”, a scris Francisc.

    Anterior, UJO a scris că conducătorul Departamentului pentru Relații Bisericești Externe al Patriarhiei de la Mosciva a vorbit despre posibilitatea unei întâlniri între Patriarhul Chiril și Ereticul papa Francisc.

    https://spzh.news/en/news/83172-papa-prizval-katolikov-rf-k-jedinstvu-s-pravoslavnymi

  10. Gabriela Naghi spune:

    Moartea: Nostalgia părintelui Iosif Vatopedinul-ne istorisește IPS Athanasie de Limassol
    Cel puțin la Gheronda nostru, la pururea-pomenitul Gheronda Iosif, asta era un fapt impresionant: la schitul în care eram, slujeam în fiecare zi – ca și în toată viața noastră în mănăstire – părinții se împărtășeau de 4 ori pe săptămână: marți, joi, sâmbătă, duminică.

    Firește că Părintele se împărtășea ca toți ceilalți.

    Vreme de mulți ani eu am fost singurul preot din obște, pentru că toți ceilalți erau mai mici, iar eu eram – se presupune – cel mai mare dintre ei, cu cei mai mulți ani de mănăstire, chiar dacă unii dintre ei erau mai vârstnici decât mine; eu eram preot.

    Experiența personală
    Așa că îl împărtășeam pe Părintele Iosif, care era simplu monah. Eu l-am împărtășit atâția ani, de nenumărate ori!

    Știți ce lucru minunat era acela?!

    Niciodată, nici măcăr o singură dată nu s-a împărtășit fără lacrimi! Și nu picăturele de lacrimi, pe care le avem și noi uneori – lucruri mincinoase! Bine, din alte motive, vărsăm multe lacrimi! Să zicem că și înainte de Sfânta Împărtășanie. Lacrimi -nu glumă! Suspinuri, tânguiri!

    „Duritatea” părintelui Iosif Vatopedinul
    Din moment ce venea de multe ori să se împărășească, – și nu puteai spune că ar fi fost vorba de vreun prunc sau de vreo fetiță care se emoționează repede. Era om mare, era bărbat, era om matur. Și încă un om aspru, dedicat muncii… Din Pafos! [„vestul sălbatic” în Cipru]. Care acționa ca în Pafos! Din Akama… lua piatra și o făcea pulbere… Om al muncii! Foarte dur! Însă, înainte de a se împărtăși se smerea până la pământ.

    Ce să vă povestesc? De vreme ce își pregătea de multe ori batista înainte de se împărtăși, iar eu așteptam puțin ca să se oprească din acel bocet. Nu erau doar lacrimi! Ci bocet! Așteptam să se oprească, ca să-l pot împărtăși, să poată înghiți Sfintele Taine. Ce v-aș putea spune? Uda batista de lacrimi! Era udă leoarcă!

    Îmi ziceam în sine-mi: „Măi să fie, MĂI SĂ FIE!… Nu o să se împărtășească cum ne împărtășim toți?? Noi fără lacrimi, mergem acolo ca împinși, ne rugăm să ne ierte Domnul, însă… Uscați – așa ca piatra… Ce să facem acum? Suntem pietre… asta e! Au și pietrele …nădejde. Avem nădejde că Dumnezeu va face ceva și cu noi. Este nevoie și de pietre.

    Dar avea el, oare, un buton de apăsat și curgeau lacrimile șiroaie? Care era acel buton al lui? Marea osândire de sine pe care o avea și o punea în lucrare. Ce înseamnă osândire de sine? Smerenie, pocăință, mustrarea de sine.

    Și-a petrecut, într-adevăr, toată viața sa plângând.

    Cei care trăiesc plângând vor muri zâmbind. Și invers.
    Acele lacrimi nu erau lacrimi psihologice care te termină sufletește, ci erau lacrimi care-l umpleau de bucurie. Era plin de bucurie! Și atunci când a murit, a apărut imediat pe chipul său un zâmbet. Ce a spus Hristos: ”Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.” A plâns o viață întreagă, iar la moartea lui a râs. Noi râdem toată viața, iar la moartea noastră plângem. O viață întreagă ne hlizim. Îndeosebi, cei ce provin din Limassol. Râdem, râdem, râdem, la moarte plângem. Nu vrem să murim.

    A plâns, a plâns, a plâns, iar la moartea lui a zâmbit. L-am sunat odată de ziua lui, ca să îi spun „la mulți ani”. I-am spus: ”La mulți ani, părinte!” Nu, fiul meu! Nu mă blestema! Ești și episcop și blestemele tale prind.” I-am spus: ”Nu te-am blestemat, ți-am zis la mulți ani!”.

    ”Nu, nu, nu! Nu vreau să trăiesc mulți ani.” Să plecăm de aici la Părintele nostru ceresc! Trăia cu nostalgia plecării din această lume.

    Moartea: preocuparea de căpătâi
    Aveam 18 ani când m-am dus să rămân lângă el. Iar el avea 55 sau 57 de ani, cam de vârsta mea. Eh, auzisem despre un părinte Iosif din Cipru și am mers și eu ca să-l văd. Făcea parte din părinții renumiți ai Sfântului Munte.

    Am mers acolo și așteptam să vorbim, iar el mi-a spus: ”Fiul meu, ce să-ți spun eu, cel care mă aflu în pragul morții?”

    Mă întrebam: ”Oare ce vârstă are de e pe moarte?” La 18 ani ai mei nu puteam distinge vârsta dar nu mi se părea foarte bătrân. Îmi spune: ”Uite, mă uit înaintea mea și-mi văd mormântul.” Măicuța Domnului! Mă uit la el și-mi spune: ”Văd mormântul în fața ochilor mei! Îl văd deschis aievea!” Nu exista mormânt acolo, bineînțeles.

    I-am povestit despre invazia turcilor în Cipru, (noi discutam în 1976) iar el mi-a zis: ”Ce-mi spui acum despre Cipru? Eu voi pleca, zilele mele sunt numărate, mă pregătesc de moarte, nu mai am zile”. Apoi, când voiam să rămân lângă el, îmi ziceam: Preasfântă, cum voi sta cu acest bătrân? Cum voi rămâne cu el? Poate muri dintr-o clipă într-alta! Doar asta ne spunea: că va muri mâine, poimâine, răspoimâine…

    Sfântul Paisie
    Până într-o zi când Sfântul Paisie i-a spus: ”Părinte, nu mai spune că vei muri, pentru că ascultă ucenicii și se tem. Și chiar așa era… dacă ăsta moare și scapă de noi… ce ne-om face, noi, copiii?” Căci eram mici cu vârsta duhovnicească, cu anii de mănăstire. Ce se va întâmpla? Și încă, avea scris pe măsuța lui un citat din Sfânta Scriptură despre moarte.

    Moartea continuă
    Orice i-ai fi spus, el era cu gândul la moarte. „Eu o să mor, copilul meu!… Voi trăi eu până la Paște? Imposibil!” Îl întrebam: ”Părinte, ce să gătim de Paște?” ”De Paște??? Fiul meu, eu nu voi mai fi de Paște!” Doamne, miluiește! Doamne, miluiește! Tot timpul ne spunea să ne pregătim pentru moartea lui. Avea lumânări pregătite pentru înmormântare. Avea pregătite și hainele, ne arăta și locul de îngropare.

    Mergea acolo, îl punea la cale: aici mă veți îngropa, cu hainele acestea, cu schima asta. Voia să aibă lumânările pregătite, ca să nu alergăm atunci după ele. Cu ce să ne îngrijim în ceasul acela? Toate erau pregătite. Mai aveam puțin și muream noi, și părintele încă trăia! A murit în urmă cu 2-3 ani! [în 2009]

    Din clipa în care l-am cunoscut a mai trăit 30 de ani. Însă noi trăiam fiecare zi așteptarea iminentă a morții sale. Diseară va muri, mâine va muri, poimâine va muri, dimineața la fel. Dacă îi băteam vreodată în usă și nu deschidea, ne întrebam: ”Oare CHIAR a murit?”

    Era și o maică bătrână simplă, careia îi spunea: ”Evghenia, eu voi muri acum.” Și ea răspundea: ”Haide, părinte! Să mori și să terminăm odată! De câți ani mori? În fiecare zi cu aceeași neliniște! Dacă vrei să mori, fă-o! Să terminăm odată!”

    Așadar, prin acest mod ei trăiau ale lor, într-un alt duh.

    Cu adevărat, Sfânta Împărtășanie era ceva irepetabil pentru ei!
    https://www.chilieathonita.ro/2021/10/13/moartea-nostalgia-parintelui-iosif-vatopedinul-ips-athanasie-de-limassol/

  11. Gabriela Naghi spune:

    Mărturisitorul Isihast MARIN RĂDUCĂ
    La vârsta de 99 de ani (pe care i-a împlinit în 10 octombrie), Mărturisitorul Isihast Marin Răducă, pătimitor timp de 19 ani în închisorile comuniste, a plecat la la Mirele Hristos în ziua de 11 octombrie!
    Dumnezeu să-l odihnească cu Dreptii Săi și pe noi să ne învrednicească de rugăciunile acestui sfânt discret, vas ales al Domnului Hristos!

    https://www.youtube.com/watch?v=DAFFw1kcgb0&t=7s&ab_channel=doxologia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *