Cinstite cititorule! În cuvântul de ieri, am arătat felul cum ne este înfăţişată Sfânta Biserică Ortodoxă în anii din urmă ai veacului acestuia: ca o femeie înveşmântată cu soarele, având cunună de douăsprezece stele pe cap. Diavolul vrăjmaş a toată lumea a izvodit opusul Bisericii, un fel de anti-biserică, o biserică apostată pe care o va opune Bisericii lui Hristos. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că ,,întâi au fost Proorocii, apoi proorocii mincinoşi; întâi Apostolii, apoi apostolii mincinoşi; întâi Hristos, apoi antihrist. Dacă diavolul n-ar vedea ce să imite sau pe cineva împotriva căruia să uneltească, nici n-ar întreprinde nimic şi nici n-ar şti ce să facă’’ (Omilii la Matei, Ed. I.B.M al B.O.R., Bucureşti 1994, p. 537). ,,Biserica’’ diavolului urmează aceaşi logică satanică a lucrurilor. Încă din vremea noastră, americanii au o ,,biserică satanică’’ înregistrată, prin urmare, nu ne mirăm de cele ce se vor întâmpla în viitor. Adăugăm la aceasta celelalte ,,biserici’’ mincinoase deja existente, cum sunt cele baptiste, penticostale, catolice, anglicane, luterane, reformate, etc. şi avem conturată imaginea a ceea ce va urma.
Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan ne descrie în capitolul 17 al Cărţii Apocalipsei imaginea anti-bisericii diavoleşti: ,,Apoi a venit unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte cupe, şi a grăit către mine zicând: Vino să-ţi arăt judecata desfrânatei celei mari, care sălăşluieşte pe ape multe. Cu care s-au desfrânat împăraţii pământului şi cei ce locuiesc pe pământ s-au îmbătat de vinul desfrânării ei. Şi m-a dus cu duhul în pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară roşie, plină cu nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne. Şi femeia era îmbrăcată în purpură şi stofă stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare, având în mână un pahar de aur, plin de urâciunile şi necurăţiile desfrânării ei. Iar pe fruntea ei, scris nume tainic: Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului. Şi am văzut o femeie beată de sângele Sfinţilor şi de sângele Mucenicilor lui Iisus’’. Aceasta este imaginea respingătoare a anti-bisericii lui antihrist, care va avea ca ,,religie’’ o sumă de învăţături satanice, contrapuse Adevărului Revelat de Dumnezeu. Vă rog să observaţi fastul deşănţat cu care va fi prezentată omenirii, dar şi faptul că aceasta va ucide pe Sfinţii lui Hristos şi pe cei care vor avea curajul să-L mărturisească pe Hristos Domnul. Comparaţi imaginea aceasta scabroasă cu imaginea luminoasă a femeii care simbolizează Biserica Ortodoxă. Antiteza este evidentă. Scopul evident al ecumeniştilor dintotdeauna este acela de a distruge Sfânta Biserică şi a o înlocui cu anti-biserica diavolului.
Sfântul Cuvios Kukşa al Odesei (1875-1964) a trăit anii grei ai comunismului din Rusia, când Sfânta Biserică Ortodoxă a intrat în catacombe, iar bolşevicii au impus ,,biserica’’ oficială, numită ,,serghianistă’’, după numele nevrednicului patriarh care L-a trădat pe Mântuitorul. Profeţia lui, privind vremurile pe care le trăim, este de o limpezime şi o forţă extraordinare: ,,Fiţi vigilenţi! Străduiţi-vă să mergeţi la Bisericile lui Dumnezeu acum, cât ele sunt încă ale noastre. Va veni timpul când nu le vom mai putea frecventa. Numai cei aleşi vor înţelege ce se întâmplă. Pe oameni îi vor obliga să se ducă la biserica apostată, însă nu va trebui să mergem într-acolo în niciun caz’’.
Preot Ioviţa Vasile
Pai toate acestea mai sus amintite au fost recunoscute în Creta ca și ,,biserici”, acum încet încet pe nebăgate de seamă ei schimba dogme, schimba înfățișarea bisericilor introducând ,,cruci” masonice, ,,icoane” renascentiste, acum suntem curioși daca domnii pseudoistorici au învățat ceva sau au băgat ceva la cap din pățania grecilor căci pe lîngă sodomizarea statului elen de către cozile de topor de acolo, tot pe teritoriul acelui stat a avut loc și trădarea Ortodoxiei de către primatii bisericilor participante și dacă la celelalte au mai fost câțiva care nu au semnat, delegația ,,b.o.r”-s.r.l (căci nu mai au nimic în comun cu B.O.R) a semnat în unanimitate fara excepție precum primarul, absolut tot ce era de semnat și iată că după mai bine de 2 ani nici acum nu vor sa se dezică de aceste semnături
Chiar de una zi pe publicația ,,lumina” frații Giosanu Ioachim băcăuanul și Josefina de la văratec și-au tras casa memoriala, și au transformato in muzeu