Notele Mitropolitului Luca în timpul războiului
Hristos este în mijlocul nostru, dragii mei cititori!
Astăzi (27 iunie) la slujbele dumnezeiești am auzit cuvintele apostolului Iacov, care se citesc în timpul Maslului pentru bolnavi: Mărturisiți-vă greșelile unii altora și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați. Rugăciunea eficientă a unui om drept este de mare folos (Iacov 5:16). Pe de o parte, bolile sunt înțelese în Biserică ca o pedeapsă pentru păcat. Moartea și suferința sunt străvechi penitențe puse asupra noastră de Dumnezeu. Pe de altă parte, știm că în cer nu există oameni nerăstigniți.
Unele dintre cele mai răspândite cruci, care ne deschid porțile raiului sunt durerile și bolile. Sfântul Ambrozie de la Optina, care a suferit el însuși foarte mult de diverse boli, spunea că „un călugăr nu trebuie vindecat [de boli], ci doar tratat [pentru ele]. Adică să rămână mereu într-o stare de boală cu ardere lentă, pentru ca sufletul să fie „fiert”, curățat de patimi. Sf. Porfirie Kavsokalvitul a suferit îngrozitor de cancer la cerebel, eczeme pe toată fața, hernii și alte boli. Dar nu s-a plâns niciodată și a mulțumit doar lui Dumnezeu. Sfântul Paisie Athonitul s-a bucurat când a aflat că are cancer. Până la urmă, el însuși îi ceruse lui Dumnezeu să-i trimită acea boală, pentru că ea este cel mai bun învățător al smereniei.
Nu avem atâta putere de spirit și curaj încât să putem urma exemplul acestor mari sfinți. Dar ar trebui măcar să înțelegem că Dumnezeu nu ne trimite ceva fără motiv. El nu ne pedepsește cu boli, ci, dimpotrivă, ne vindecă sufletele cu ele. Apostolul Iacov ne cheamă să nu ne fie rușine să ne mărturisim greșelile în fața altora. Aceasta nu este slăbiciune, ci mărturie a maturității sufletului. El vorbește, de asemenea, despre puterea rugăciunii, care poate schimba nu numai partea pământească,, ci și cea cerească a sufletului unei persoane. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, cei care se roagă trebuie să-și ridice rugăciunile către Dumnezeu din tot sufletul lor. Și pentru ca cel care cere rugăciuni să se pocăiască el însuși și să se străduiască să-și schimbe viața, pentru ca sufletul lui să se apropie de Dumnezeu.
Mitropolitul Luca (Kovalenko) al Zaporozhye și Melitopol
https://orthochristian.com/154545.html
Traducere: Dr. Gabriela Naghi
Să ne învăţăm cu sârguinţă a căuta rugăciunile Părinţilor şi a nu cuteza a face ceva sau a ne despărţi cumva de dânşii fără de a lor blagoslovenie
Un stareţ oarecare era în Thebaida, şezând într-o peşteră, şi avea un ucenic iscusit. Și avea stareţul obicei ca în fiecare seară să-l sfătuiască pe dânsul cele de folos, iar după sfătuire făcea rugăciune şi-l slobozea să doarmă.
Şi s-a întâmplat odată că oarecare mireni evlavioşi, ştiind de multa nevoinţă a stareţului, au venit la dânsul pentru a-i face mângâiere. Iar după ce s-au dus ei, iarăşi după obicei a şezut stareţul seara învăţându-l pe fratele; şi vorbind cu el, bătrânul s-a adâncit în somn; iar fratele petrecea aproape, până se va fi deşteptat stareţul şi-i va face lui rugăciune.
Mult şezând el şi stareţul nedeşteptându-se, s-a supărat de gânduri, dar tot nu s-a dus; şi aşijderea până la şapte ori supărându-se, stând împotrivă, nu s-a dus. Şi, iată, noaptea înaintând, s-a deşteptat stareţul şi, văzând-l pe ucenic şezând, a zis: „Nu te-ai dus până acum?”. Şi i-a zis: „Nu, pentru că nu m-ai slobozit, Avva”. Şi a zis stareţul: „Pentru ce nu m-ai deşteptat?”. Răspuns-a fratele: „N-am cutezat a te îmboldi, ca să nu tresalţi”. Deci, sculându-se, au făcut Utrenia, iar după Utrenie a slobozit stareţul pe fratele, şi stareţul a şezut de sineşi. Şi s-a făcut întru uimire: şi iată oarecine îi arăta lui un loc slăvit, şi un jilţ preastrălucit într-însul, iar deasupra jilţului – şapte cununi strălucind. Iar el a întrebat pe cel ce-i arăta lui, zicând: „Ale cui sunt acestea?”. Şi i-a răspuns lui acela: „Ale ucenicului tău, şi locul adică şi jilţul i le-a dăruit lui Dumnezeu pentru ascultarea lui; iar acele şapte cununi le-a luat în noaptea aceasta”.
Deci, venindu-şi în sine stareţul, a chemat pe fratele şi i-a zis lui: „Spune-mi, ce ai făcut în noaptea aceasta?”. Iar el a zis: „Iartă-mă, Avva, nimic n-am făcut”. Iar bătrânul, socotind că, smerit cugetând el, nu mărturiseşte, i-a zis lui: „Nu te voi lăsa de nu-mi vei spune ce ai făcut sau ce ai gândit în noaptea aceasta”. Iar fratele, neştiind că ar fi făcut ceva, se nedumerea ce să spună. Şi a zis către părintele său: „Avva, nimic n-am făcut, fără decât numai aceasta: că, supărat fiind de şapte ori ca să mă duc fără slobozirea ta, nu m-am dus”. Iar stareţul, aceasta auzind, a înţeles că de câte ori ucenicul s-a luptat împotriva gândului, tot de atâtea ori s-a încununat de către Dumnezeu; iar fratelui nu i-a grăit nimic din cele ce le-a văzut. Iar pentru folos, a povestit acestea la bărbaţi duhovniceşti, ca să ne învăţăm că, pentru mici osteneli, cununi luminate ne dăruieşte Dumnezeu. Încă și ca să ne învăţăm cu sârguinţă a căuta rugăciunile Părinţilor şi a nu cuteza a face ceva sau a ne despărţi cumva de dânşii fără de a lor blagoslovenie şi voie slobodă.
Everghetinosul, volumele I-II, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 201-202
Întreaga viaţă de păcat poate fi curăţită într-o clipă
MITROPOLITUL ANTONIE DE SUROJ
Dar dacă omul a greşit mult în viaţa lui, apoi a devenit credincios, dar nu merge la Spovedanie?
Mitropolitul Antonie: Problema nu este că te-ai dus la preot să te spovedeşti, ci în aceea că ai înţeles ce înseamnă de fapt păcatul şi te-ai lepădat de el, ai înţeles că lucrul acesta este atât de mutilant, ca şi cum ai umbla cu nasul tăiat. Păcatul îţi schilodeşte sufetul aşa cum se schilodeşte fizic trupul omului. Impăcarea trebuie să se facă mai întâi între conştiinţa ta şi faptele tale.
Când spui „omul a greşit mult în viaţa lui” dai impresia că a săvârşit păcate mari. Dar este o istorisire din viaţa unui nevoitor rus al veacului trecut. La el au venit două femei. Una dintre ele făcuse un păcat foarte mare – aşa îl vedea ea, poate aşa era şi în mod obiectiv.
Iar cealaltă spunea: „Ei, am păcătuit şi eu. Sunt păcătoasă ca toată lumea. Păcate mărunte, de zi cu zi”. Nevoitorul i-a spus celei dintâi: „Mergi la câmp, găseşte cel mai mare bolovan pe care îl poţi ridica şi adu-l aici!”. Celeilalte i-a spus: „Mergi pe drum şi adună în şorţ atâtea pietricele câte poţi duce, apoi să vii înapoi!”.
S-au întors amândouă; el i-a spus celei dintâi: „Acum ia bolovanul şi du-l înapoi de unde l-ai luat şi aşază-l întocmai cum a fost!”; iar celeilalte: „Du-te şi aşază fiecare pietricică în gropiţa de unde ai luat-o”. Prima a plecat, a aşezat bolovanul chiar pe locul lui, căci i vedea urma, şi s-a întors. Iar cea de-a doua a mers, mers, apoi s-a întors cu pietricelele ei, zicând: „Nu mai ştiu de unde le-am luat!”. Acelaşi lucru se poate spune şi despre păcatele mari şi cele mărunte. Uneori un păcat mare atât de mult te poate izbi, încât te căieşti cu lacrimi pentru el, dar de păcatele mici nici nu ştii măcar cum să te lepezi.
Iar despre faptul că o întreagă viaţă de păcat poate fi curăţită într-o clipă, printr-o întoarcere hotărâtă, vă voi spune o poveste. In jurul unui înţelept s-au adunat oarecând nişte oameni să-l asculte, iar el le vorbea despre faptul că se poate, la orice vârstă şi din orice stare ai fi ajuns, să începi o viaţă nouă. Şi era acolo un om care a spus: „Da’ ce tot îndrugi basme de adormit copiii!? Uite, eu am peste şaptezeci de ani şi toată viaţa mea am fost un păcătos. Te pomeneşti că tu crezi că eu aş putea aşa, într-o clipeală de ochi, să devin curat?”. Stareţul l-a întrebat: „Dar care este meşteşugul tău?”. „Sunt tăietor de lemne.” „Aceasta înseamnă că tu te duci la pădure, tai lemne, le aşezi pe săniuţă şi le duci cu tine. Cum crezi: dacă este să iei o căruţă întreagă de lemne, câte căruţe cu foc ar trebui să cari ca să ardă întreaga căruţă cu lemne?” „Ei, se vede treaba că stai tu în pădure, te rogi, dar despre viaţă nu ştii nimic. Numai o scânteie să pui şi arde cu totul!” Stareţul a răspuns: „Iată, aşa este şi cu păcatele. Poţi să ai tu o căruţă plină de păcate, dacă o singură scânteie de adevărată pocăinţă pui, arde toată căruţa ta, şi cu aceasta s-a isprăvit cu ele”.
Eu cred că aceasta este o istorie tare înţeleaptă.
Mitropolitul Antonie de Suroj, Fragment din cartea „Adierea Duhului”, Editura Doxologia
În lupta lor cu Dumnezeu şi oamenii, duhurile căzute se folosesc tot de oameni
Sfântul Ioan de Kronstadt
În lupta lor cu Dumnezeu şi oamenii, duhurile căzute se folosesc tot de oameni, deși fac multe răutăţi şi nemijlocit oamenilor necredincioşi, neprevăzători, împătimiţi de cele pământeşti, şi pricinuiesc mult rău în lume. Uneori, oamenii, ca spicele dintr-o ţarină uriaşă, sunt seceraţi în urma unui război crunt şi îndelungat, sau a unei molime, inundaţii, a unui uragan sau cutremur, sau prin stihia focului, prin nenumăratele feluri de boli, necazuri, chinuri si celelalte.
Omeneşte vorbind, ce pricină are Făcătorul să se lupte cu făptura nimicnică, cu diavolul şi cu omul necredincios, cum ar fi faraonii, nabucodonosorii, irozii, pilaţii, cărturarii, fariseii şi arhiereii, sau să-i arunce pe oameni în lupta cu duhurile rele sau cu oamenii cei necredincioşi? Însă această judecată mioapă omenească este cum nu se poate mai greşită. Câtă bunătate, înţelepciune, îndelungă-răbdare dumnezeiască și câtă mare cuviinţă a lucrurilor lui Dumnezeu se arată în această luptă! Această luptă duce la triumful deplin al dreptăţii şi al sfinţeniei întregii iconomii dumnezeieşti, la înţelepţirea oamenilor rătăciţi, la recăpătarea de către om a sfinţeniei pierdute, la întărirea voii lui spre bine, din care a căzut şi pe care l-a urât, la mergerea pe calea dreaptă a poruncilor celor dumnezeieşti, la împărtăşirea cu Dumnezeu şi la veşnica fericire.
În această mare luptă a omului cu răul şi cu duhurile rele ajutător e Însuşi Dumnezeu – şi câţi oameni n-au fost arătaţi de El biruitori în această luptă duhovnicească! Să ne amintim de drepţii Vechiului şi Noului Testament şi de toţi sfinţii, care au biruit cu ajutorul lui Dumnezeu pe vrăjmaşul cel vechi – diavolul şi întreaga lui oştire. Ce biruinţă plină de slavă au dobândit ei asupra vrăjmaşilor! De ce cununi luminoase s-au învrednicit în veşnica Împărăţie a slavei! Dar câtă îndelungă răbdare a vădit Domnul fată de cei necredindosi și chiar față de draci, care fac felurite răutăți neamului omenesc! Cât de îndelung a răbdat Domnul pe toţi împăraţii necredincioși, pe chinuitorii Săi, pe luptătorii împotriva icoanelor, pe eretici!
Sfântul Ioan de Kronstadt, Despre tulburările lumii de astăzi, Editura Sophia, București, 2011, pp. 40-41
Sfinte Porfirie, de ce oare cel căruia i s-a făcut binele, vrea să-i facă rău binefăcătorului său?
2 iulie 2023
Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul(1906-1991).
O. Îmi amintesc și de celălalt lucru pe care ni-l spusese Avva Porfirie. A vrut să-mi explice cum este posibil să faci cuiva bine și ca acesta, drept urmare să se poarte cu neplăcere, nerecunoștință, și să privească de sus la tine pentru a-ți face rău.
Și el spune: „Dar acest lucru este firesc”.
Ii spun: „Firesc?”
„Da dragă. Acest lucru este firesc, pentru că atâta timp cât, spune el, trăiești, el își amintește de datoria lui, așa că trebuie să te distrugă pentru a șterge datoria existentă.
Și mi-a dat exemplul că cineva îi datora însuși Părintelui Porfirie, recunoștință pentru binele făcut, cum a încercat să-i facă rău, să iasă din calea lui.
„El, spune el, atâta timp cât te vede în fața lui, își amintește de datoria lui, iar amintindu-și datoria, se simte rău. Așa că încearcă să găsească toate modalitățile de a te distruge.”
C. Chiar făcusem eforturi mari pentru a ajuta pe cineva. Când am ajuns la rândul meu într-o situație dificilă, acela nu a făcut nimic.
Mă enervase foarte tare problema asta și i-am spus:
„Bunicule, oamenii care îmi datorează totul, când eram la nevoie m-au vândut”, si l-am întrebat:
S. Este normal un astfel de comportament?
C. Da. Așa este, îmi spune el. Este firesc, acesta este un comportament natural. De aceea, de cele mai multe ori, atunci când cineva face cuiva un bine, acesta trebuie făcut în mod neștiut, în ascuns pentru ca celălalt să nu simtă o obligație, și să nu știe de unde vine binele, pentru că recunoștința se poate transforma în răzbunare, într-un mare rău , ca sa zicem așa.
Extras din cartea „Minunate fapte și sfaturi ale Bătrânului Porfirie”, apărută la Schimbarea la Față a Mântuitorului, Milesi 2016
Traducere din:
https://www.pemptousia.gr/2023/07/osios-porfirios-giati-o-evergetimenos-theli-na-vlapsi-ton-evergeti/