Botezul Domnului. Astăzi, întunericul lumii se risipește cu Arătarea Dumnezeului nostru

În Iordan Botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu Iubit pe Tine numindu-Te; şi Duhul, în chip de porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului, Cel Ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, slavă Ţie (Troparul Botezului Domnului)

Rugăciunea  făcută de Sofronie, Patriarhul Ierusalimului

Treime mai presus de fire, Preabună, Preadumnezeiască. Atotputernică, a toate văzătoare, nevăzută, nepătrunsă, Făcatoarea ființelor celor întelegătoare și a firilor celor cuvântătoare; bunătatea cea firească, lumina cea neapropiată, Care luminezi pe tot omul care vine în lume, strălucește și întru mine, nevrednicul slujitorul Tău! Lumineaza-mi ochii minții mele, ca să îndrăznesc a lăuda binefacerea și puterea Ta cea nemăsurată. Fie bineprimită rugaciunea ce se aduce de mine pentru poporul ce stă înainte. Să nu oprească păcatele mele venirea aici a Sfântului Tău Duh. Ci mă iartă, Ceea ce ești preabună, ca să strig către Tine fără de osândă și să grăiesc și acum: Te slăvim pe Tine, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Atotțiitorule Împărate, Cel ce ești mai înainte de veci. Te slăvim pe Tine, Ziditorule și Făcătorule a toate. Te slăvim pe Tine, Fiule al lui Dumnezeu, Unule-Nascut, Cel ce ești fără tată din mamă si fără mamă din Tată. Că la praznicul ce a trecut Prunc Te-am văzut, iar la acesta de acum desăvârșit Te vedem pe Tine, Cel ce Te-ai arătat desăvârșit, Dumnezeul nostru, din Cel desăvârșit.

Că astăzi ne-a sosit nouă tuturor vreme de praznic și ceata Sfinților cu noi se adună, și îngerii cu oamenii împreună-prăznuiesc. Astăzi, harul Sfantului Duh, în chip de porumbel, peste ape se pogoară. Astăzi, Soarele cel neapus a răsărit, și lumea cu lumina Domnului se luminează. Astăzi, luna cu raze luminoase luminează pământul. Astazi, stelele cele luminoase, cu lumina strălucirii lor, lumea înfrumusețează. Astăzi, norii rourează din cer omenirii ploaia dreptății. Astăzi, Cel nefăcut, de buna-voia Sa, este atins cu mâna de către făptura Sa. Astăzi, Proorocul și Înaintemergatorul se apropie de Stăpânul și cu frică stă înaintea Lui, văzând pogorârea lui Dumnezeu la noi. Astăzi, apele Iordanului se prefac în vindecări, cu venirea Domnului. Astăzi. toată făptura se adapă cu curgeri tainice. Astăzi, păcatele oamenilor se curățesc în apele Iordanului. Asăazi, raiul s-a deschis oamenilor și Soarele dreptății ne luminează nouă. Astăzi, apa cea amară, care era în vremea lui Moise, se preface în dulceața poporului. cu venirea Domnului. Astăzi, ne-am izbavit de plânsul cel vechi și ca un Israel nou ne-am mântuit. Astazi, ne-am izbăvit de întuneric și cu lumina cunoștinței de Dumnezeu ne-am luminat. Astăzi, întunericul lumii se risipeste cu Arătarea Dumnezeului nostru. Astăzi, toată făptura se luminează de sus ca o făclie. Astăzi, înșelăciunea se surpă și cale de mântuire ne lucrează nouă venirea Stăpânului. Astăzi, cele de sus cu cele de jos împreună prăznuiesc, și cele de jos cu cele de sus împreună vorbesc. Astăzi, obștea cea sfințită și mult vestită a ortodocșilor se bucură. Astăzi Stăpânul merge la Botez. ca să ridice firea omenească la înălțime. Astăzi, Cel neplecat Se pleacă robului Său ca sa ne libereze pe noi din robie. Astăzi, împărăția cerurilor am dobândit, iar împărăția Domnului nu are sfârșit. Astăzi, pământul și marea și-au împărțit bucuria lumii si lumea s-a umplut de veselie.

Văzutu-Te au apele, Dumnezeule, văzutu-Te-au apele și s-au temut. Iordanul s-a întors înapoi, văzând Focul Dumnezeirii pogorându-Se trupește și intrând într-însul. Iordanul s-a întors înapoi, văzând pe Sfantul Duh în chip de porumbel pogorându-Se și zburând împrejurul Tau. Iordanul s-a întors înapoi, văzând pe Cel nevăzut în chip văzut, pe Făcătorul întrupat, pe Stăpânul în chip de rob. Iordanul s-a întors înapoi și munții au săltat văzând pe Dumnezeu întrupat; iar norii au dat glas mirandu-se de Cel ce a venit. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, prăznuire stăpânească văzând astăzi în Iordan și pe Cel ce moartea neascultării și boldul înșelăciunii și legătura iadului în Iordan a afundat și a dăruit lumii Botezul mântuirii. Pentru aceasta și eu, păcătosul și nevrednicul slujitorul Tău, mărturisind slăvitele Tale minuni, de frică fiind cuprins, cu umilință strig către Tine:

Mare esti, Doamne, si minunate sunt lucrurile Tale, si nici un cuvant nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *