Bunastarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici si unirea tuturor

Iubitorule de Hristos! Întotdeauna când ai participat la Sfânta Liturghie, te-ai rugat laolaltă cu preoţii şi ceilalţi credincioşi ,,pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici şi pentru unirea tuturor’’. Aceste cuvinte au fost răstălmăcite de cei neştiutori şi de vrăjmaşii Bisericii, în sensul că noi ne-am ruga, de fapt, pentru prosperitatea materială a Bisericilor, căci aceasta înseamnă vocabula ,,bunăstare’’. Cât priveşte cealaltă expresie, ,,pentru unirea tuturor’’, a fost răstălmăcită de ecumenişti, care susţin că noi înşine ne rugăm şi recunoaştem implicit că există mai multe Biserici, pentru unirea cărora se străduiesc ei atât de mult. Se cuvine, aşadar, să încercăm a da o scurtă explicaţie, privind înţelesul adevărat al acestor cereri.
,,Bunăstare’’ este un cuvânt compus care poate fi substituit foarte bine cu componentele sale, adică ,,starea cea bună’’. Cuvântul ,,stare’’ este definit de dicţionare ca însemnând ,,situaţie, mod, fel, chip în care se prezintă cineva sau ceva’’, ceea ce ne lămureşte deplin că noi ne rugăm nu pentru prosperitaea Bisericilor, ci pentru ca ele, cu toţi fiii lor, să fie în neclintită ascultare faţă de Dumnezeu, împlinindu-şi chemarea de a-i îndrepta pe toţi oamenii spre împărăţia lui cerurilor. Aceasta este, pe scurt, ,,starea cea bună’’ sau ,,bunăstarea’’ pe care Dumnezeu o aşteaptă de la toate Bisericile din lume.
Privitor la ,,unirea Bisericilor’’: acest plural se referă la Bisericile Ortodoxe existente în lume, nu la comunităţile eretice sau sectele care se autointitulează fraudulos ,,biserici’’. Mântuitorul Hristos a întemeiat o singură Biserică, ,,Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească’’, cea care păstrează tezaurul sfânt al învăţăturilor mântuitoare cuprinse în Revelaţia Dumnezeiască. De altfel, în Noul Testament termenul ,,Biserică’’ este folosit, în majoritatea cazurilor la singular. Excepţia survine atunci când aghiografii, scriitorii sfinţi, se referă la Bisericile locale, care erau şi sunt unite de Credinţa Ortodoxă, singura mântuitoare, şi care alcătuiesc trupul tainic al Mântuitorului Hristos. Aşa scrie Sfântul Ioan despre cele şapte Biserici din Asia, adică din Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea (Apocalipsa 1, 4, 11). Prin urmare ,,unirea tuturor Bisericilor este cererea pe care o adresăm lui Dumneeu de a păstra unirea, unitatea Sfintelor Biserici Ortodoxe de pretutindeni, nicidecum ca acestea să se unească cu ,,bisericile’’ mincinoase şi eretice care s-au desprins de Biserica lui Hristos. Unirea va fi cu putinţă când vor dispărea cauzele care au generat dezbinarea, ereziile şi neascultarea.

Pr. Ioviţa Vasile

2 comentarii la „Bunastarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici si unirea tuturor

  1. maria spune:

    Atunci sa se zica PENTRU UNIMEA TUTUROR, caci ‘pentru unirea tuturor’ ar insemna ca bisericile locale inca nu-s unite. Si care nu-i in unime, e schizmatica, iar care e in Hristos e in unime.

    1. Bisericile locale sunt unite de aceleasi Sfinte Taine si Slujbe, de Safnta Credinta Ortodoxa si, mai presus de toate, de Capul lor. Domnul si Dumnezeul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Se poate spune si ,,unime”, insemnand ,,unitate”. Unire poate fi socotita si ca un proces in desfasurare, si ca o stare stabila existenta. Sa dea Bunul Dumnezeu, indiferent de vocabulele folosite, sa mergem toti (uniti) in Imparatia cerurilor. Multumesc pt observatie. Sanatate sa va dea Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *