Călugărul Savu Teofan este autorul moral a agresiunii banditeşti împotriva Părintelui Ioan Ungureanu

Am aşteptat să treacă Sfintele Sărbători, pentru a ridica glasul spre apărarea fratelui întru slujirea lui Hristos.

Prin intermediul unui film, am urmărit modul în care Părintele Ioan Ungureanu şi vrednica Presbiteră, Doamna Violeta, au primit colindătorii de Naşterea Domnului. Într-un paraclis extrem de mic, debranşat de la reţeaua electrică, s-au săvârşit Sfintele Slujbe, apoi pe uliţă, în frig, i-au primit pe pruncii colindători, în vreme ce nababul Savu Teofan, călugărul cel ce a jurat că va trăi în sărăcie, petrecea în palatele mitropolitane din Iaşi, înconjurat de şleahta de ecumenişti, lipsiţi de coloană vertrebală. Am văzut, cu această ocazie, adăpostul modular în care îşi duce existenţa Părintele Ioan. Când l-a alungat din sfânta biserică şi din casa parohială, pe care le-a dăruit bolohanului, Savu şi-a frecat mâinile de bucurie, crezând că a scăpat de omul care a îndrăznit să-i pună oglinda în faţă şi să-i arate faţa schimonosită de erezie şi de răutate. S-a înşelat, pentru că în înşelare petrece de mulţi ani. N-a putut să stingă flacăra Dreptei Credinţe în Schit-Orăşani şi să pună în loc otrava ecumenismului.

În temeiul datoriei pe care a pus-o asupra noastră Dumnezeu, aceea de a rosti şi apăra Adevărul; ţinând seama de misiunea noastră preoţească de a făptui dreptatea; urmând Dumnezeieştilor cuvinte ,,Deschide gura ta, judecă drept şi fă dreptate celui sărac şi năpăstuit’’ (Pilde 31, 9); având libertatea şi datoria, date de Dumnezeu, de a ne ridica împotriva silniciilor, de orice fel, îndreptate împotriva fraţilor noştri, cerem călugărului Teofan Savu să plece neîntârziat din scaunul mitropolitan al Moldovei şi Bucovinei.

Îi reamintim că orice va întreprinde de acum înainte, îi va fi spre osândă. Îi spunem răspicat că s-a întinat cu păcatul ereziei şi nu mai este vrednic a se afla în fruntea Poporului lui Dumnezeu din Moldova. Ca un călcător al Sfintelor Canoane bisericeşti ce se află, nu mai are autoritatea de păstor al Poporului Dreptcredincios. Forţa brută a jandarmilor şi câinoşenia derbedeilor angajaţi să împiedice intrarea în biserică a credincioşilor din Schit-Orăşeni, nu-l vor apăra în ziua Judecăţii.

Celor care l-au nedreptăţit pe Părintele, primarului, magistraţilor şi celorlalte autorităţi le spun doar atât: Va veni vremea pentru fiecare să dăm socoteală în faţa lui Dumnezeu

Sărut mâna Părinte Ioan, cinste Doamnei Presbitere Violeta pentru modul în care se opun hidrei ecumeniste.

Presbiter Ioviţa Vasile

7 comentarii la „Călugărul Savu Teofan este autorul moral a agresiunii banditeşti împotriva Părintelui Ioan Ungureanu

  1. Nimic nu sunt fără Dumnezeu spune:

    Iată o vedenie a Sfântului Andrei cel Nebun pentru Hristos în care se arată că iubirea de argint este patronată de un diavol și face victime și printre călugări:

    ,,Venind Sfîntul Andrei în târg, la o cruce a aflat pe un oarecare monah a cărui viaţă o lăudau toţi ca fiind îmbunătăţită; căci cu adevărat bine se nevoia, precum se cuvine monahilor, însă era biruit de iubirea de argint fără de măsură; mulţi dintre cetăţeni, mărturisindu-şi înaintea lui păcatele, îi dădeau lui mulţime de aur ca să o împartă la săraci pentru mântuirea sufletelor lor, iar el, fiind cuprins de nesăţioasa patimă a iubirii de argint, nimănui nu da, ci în punga sa punea totul şi, văzând că argintul se înmulţeşte, se bucura. Iar Fericitul Andrei, mergând pe calea aceea unde ticălosul monah îşi avea petrecerea sa, cu ochi prooroceşti a văzut un şarpe înfricoşat încolăcindu-se pe grumazul lui. Şi mergând aproape de călugăr privea la şarpele acela. Iar călugărul, socotind că este unul din săraci şi stăruie ca să ia milostenie, i-a zis: „Dumnezeu să te miluiască frate, că nu am ce să-ţi dau”.

    Fericitul Andrei, depărtându-se puţin de dînsul, a văzut o hârtie în văzduh, deasupra şarpelui, scrisă cu litere negre: „Şarpele iubirii de argint, rădăcina a toată fărădelegea”. Apoi, uitându-se înapoi, a văzut doi tineri certându-se între dânşii: unul era negru şi avea ochii întunecaţi, căci era diavol, iar altul era alb ca o lumină cerească, căci era îngerul lui Dumnezeu. Şi zicea tânărul cel negru: „Al meu este călugărul acesta, că voia mea face, căci nemilostiv şi iubitor de argint este şi cu Dumnezeu parte nu are, ci ca un al doilea slujitor de idoli mie îmi slujeşte”. Iar luminosul înger zicea: „Ba nu, al meu este de vreme ce posteşte şi se roagă şi este smerit şi blând”. Şi se certau aşa amândoi şi nu era pace între dânşii. Atunci s-a auzit un glas din cer spre purtătorul de lumină înger, zicînd: „Nu ţine parte cu călugărul acela şi lasă-l pe el, căci lui Mamona slujeşte, iar nu lui Dumnezeu”.**

    Sursa:
    https://www.marturisireaortodoxa.ro/sarpele-iubirii-de-argint-radacina-a-toata-faradelegea/

  2. gabrielanaghi spune:

    „Vai lumii din pricina smintelilor ei! Căci este necesar să vină smintelile, dar vai celui prin care vine sminteala!” (Mt. XVIII, 7)

    Căderea Mitropolitului Serafim de Pireu a produs multă bucurie în rândul schismaticilor ucrainieni și a micuței grupări schismatice din țara noastră.
    Inimile noastre s-au întristat văzând trădarea Ortodoxiei de către un frate al nostru, aflat sub puterea demonică a celui rău, care și-a întins cu repeziciune vălul inșelării, prinzând în el chiar pe cei învățați de la care așteptam o cu totul altă poziție, aceea de luptători Mărturisitori ai Cuvântului Hristos, plini de vitejie și de curaj bărbătesc în fapte, împotriva ereziei și a schismei.
    Îi spunem cu durere și hotărâre, Mitropolitului Serafim al Pireului: Anaxios!ανάξιος!ανάξιος!
    Invectivele și acuzele denigratoare ale veteranului neobosit al grupării schismatice îndreptate împotriva Mitropolitului Serafim de Pireu și a susținătorilor blogului Mărturisirea Ortodoxă, au căzut precum veninul unei cobre regale, dornică de a anihila pe cel aflat in raza ei de acțiune, fără a reuși să producă vreo daună, întrucat era lipsit total de sare, argumente și dovezi teologice. Îi spunem și acestuia Anaxios!ανάξιος!ανάξιος!

    * „ Dacă cel ce grăieşte cuvintele Sfintelor Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi face «schismă» în Biserică, atunci ce se va arăta făcând Bisericii cel ce se arată suprimând dogmele sfinţilor, dat fiind că fără de ele nu este cu putinţă însuşi faptul de a exista o Biserică?”
    „Iar dacă, de dragul «iconomiei», împreună cu credinţa cea rea este suprimată şi credinţa mântuitoare, atunci o astfel de formă de pretinsă «iconomie» este de fapt o separare totală desăvârşită de Dumnezeu şi nu o unire. Fiindcă mâine iudeii cei cu nume rău vor zice şi ei: «Să facem şi noi pace şi unire între noi prin «iconomie», să suprimăm noi circumcizia şi voi Botezul şi nu ne vom mai război unii cu alţii!».”

    Astăzi este absolut clar că Ortodoxia este distrusă cu ajutorul conducătorilor acestei lumi, că nu mai există unitate între Bisericile Ortodoxe Locale și că domnește haosul; și ce este mai rău, că toate acestea sunt făcute în mod deschis de ereziarhul Bartolomeu, fratele iubit al papistașilor, care a căzut în erezia etnofiletismului, a papismului estic și a ereziilor eclesiologice ale ecumenismului. După ce a comis un act blasfemiator – recunoașterea schismaticilor ucrainieni, vicleșug înșelător, care a reușit să canalizeze atenția Înalților Ierarhi Ortodocși, el insistă ca toate Bisericile Locale să recunoască pseudo-structura creată de el.
    Cu puțin timp în urmă plini de adanci regrete si mustrări de conștiință, o parte a Mitropolitilor din sinodul Bisericii Ortodoxe a Greciei, și-au recunoscut vina de a participa la minciuno-sinodul din Creta și de a-l susține pe Bartolomeu în acțiunile sale anticanonice și antiortodoxe.
    Spunea cineva că atâta erezie și atâta inselare vadită la Patriarhi și la mitropoliți nu a avut loc în istoria bisericească nici în anii de mare agitație ai perioadei Iconoclaste.
    Sfinții și Bătrânii Cuviosi ai Athosului au profețit această cădere a Patriarhului Ecumenic și aproape a tuturor preoților Bisericii. Au vorbit despre monstrul ecumenismului, despre înșelăciunea care alterează judecata și îmbolnăvește mădularele Bisericii, clerul și oamenii. În ultima perioadă asistăm la trădarea Credinței Ortodoxe de către Patriarhia Ecumenică, ai cărei iubiți frați papistași, reprezentanți ai ereticului Francisc, asistă înconjurați de onoare la slujbe alături de schismaticii ucrainieni, afurisiți de Biserică și nepocăiți. O explicație serioasă, dar infricoșătoare oferită de sfințitii bătrâni Cuviosi este aceea că treptat mai marii clerului ecumenist de pretutindeni în frunte cu cel care ocupă acum Tronul Patriarhiei Ecumenice, nu mai au nici o credință, nu mai cred în Hristos Domnul si Dumnezeul nostru, numai cred în Sfanta Treime , în nimic ; de aceea trădează atât de ușor Ortodoxia!
    Nu mândria sau alipirea sufletului lor de bogăția lumii acesteia sunt cauzele căderii lor, ci lipsa de credință!
    Mare cunoscător al tainelor divine este Dumnezeescul Maxim, care spune:

    **„Mulți suntem cei ce zicem, puțini însă cei ce fac; dar însă Cuvântul lui Dumnezeu nimeni nu este dator a-L mincinoși pentru lenevirea sa. Ci a mărturisi cu adevărat neputința sa, iar nu a ascunde Adevărul lui Dumnezeu. Ca să nu ne facem vinovați, împreună cu călcarea Poruncilor, și de reaua tălmăcire a Cuvântului lui Dumnezeu.”
    Părintele Nikolaos Manolis, pe blogul katanixi.gr., ne dezvăluie inexplicabila poziție a Patriarhului Kiril al Moscovei și întreaga Rusie față de ecumenismul satanicesc cu ocazia Sfintei Liturghii din ziua de Crăciun, care a avut loc la Catedrala Mântuitorului Hristos din Moscova. Timp de zeci de ani, Patriarhia Moscovei a urmat o politică tristă asupra papismului, căruia i-a permis să facă încet pași îndrăzneți în inima ortodoxiei din Rusia. Episcopii săi mențin în mare parte relații excelente cu Vaticanul, deși calul troian al Papei, Unia, joacă un rol tâlhăresc în Biserica Rusiei.
    La min 0.43 din înregistrarea slujbei se constată prezența cardinalilor papali, co-închinători, alături de credincioșii ortodocși din jurul lor, o imagine care arată atât de familiar, încât par să nu fie deranjați de această prezență.
    Consecințele acestor fapte care se doresc a trece neobservate sunt primejdioase pentru mântuirea tuturor.
    Patriarhul BOR și Episcopii Patriarhali s-au cufundat în tăcere, fără a manifesta dorința de a-si preciza poziția față de încercările prin care trece Ortodoxia. Așteptăm decizia care va pecetlui soarta pleromei ortodoxe (atât cât a mai ramas)din țara noastră.
    Le reamintesc cu smerenia cuvenitã(câtã este știe Domnul) îndemnul Dumnezeescului Maxim, cel mai luminat dascăl al Bisericii care a fost bătut cu pumnii, palmele, înjurat, umilit şi acoperit, la propriu!, cu scuipat pe tot trupul şi pe toate veşmintele sale de către oamenii împăratului în faţa episcopului. “În numele lui Dumnezeu”, el a fost prigonit, bătut şi batjocorit. “În numele lui Dumnezeu”, a fost judecat, „anatemizat”, condamnat la tăierea limbii şi a mîinii drepte! Cât de străină este “dragostea” de sine a Patriarhilor, Mitropoliţilor şi Preoţilor care au trădat Ortodoxia, de dragostea desăvârşită a Sfântului Maxim, acuzat că urăşte, acuzat de încăpăţânare şi călcat în picioare de cei care ziceau “pace, pace”!
    ***„Eu nu doresc ca ereticii sã patimeascã, nici nu mã bucur de rãul lor – fereascã Dumnezeu! – ci mai degrabã mã bucur și împreunã mã veselesc de întoarcerea lor; cãci ce e mai plãcut celor credincioși, decât sã vadã adunați împreunã pe copiii cei risipiți ai lui Dumnezeu? Nu scriu nici îndemnându-vã sã puneți asprimea înaintea iubirii de oameni – nu aș putea sã fiu atât de sãlbatic – ci rugându-vã sã faceți și sã lucrati cele bune pentru toți oamenii cu luare aminte și cu cercare multã și fãcându-vã tuturor toate, dupã cum are nevoie fiecare din voi. Numai un lucru îl voiesc de la voi: vã rog sã fiți aspri si neîndurați fațã de orice ar putea sã ajute la dãinuirea credinței lor nebunesti, cãci socotesc urã fațã de oameni și despãrțire de Dumnezeiasca dragoste ajutorul dat rãtãcirii eretice spre mai mare pierzanie a celor ce se țin de aceastã rãtãcire“.
    https://www.youtube.com/watch?time_continue=1&v=ACIQp3s6WJ8&feature=emb_logo

    *ACTELE PROCESULUI SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL ŞI A UCENICILOR LUI
    Audierea de la palat (655)
    **Capitolul 85 a celei de-a doua sute, a celor pentru dragoste, din Filocalie
    Sfântul Maxim Mãrturisitorul
    ***Epistola 12: PG91, 465C-Sfântul Maxim Mãrturisitorul

  3. gabrielanaghi spune:

    Ani mulți binecuvântați şi vrednici de păstorire în Mărturisirea Adevărului Hristos, cu sănătate, putere şi tărie să vă dăruiască Atotmilostivul şi AtotBunul Dumnezeu, Sfințite Părinte Ioane, prin rugăciunile Sfântului Proroc şi Botezătorului Ioan!
    Bucuria şi Pacea Cea de Sus, Îndurarea nesfârşită a Duhului să vă acopere mereu cu dulcea Sa adiere, având alături pe toți cei dragi din familie împreună cu turma binecredincioasă care vă înconjoară cu dragoste, smerenie şi ascultare!
    Suntem alături de Sfinția Voastră cu gândul, sunteți în inima şi în rugăciunile noastre, nădăjduind în ajutorul şi rugăciunile Măicuței Domnului, Împărăteasa noastră Prea Iubită, Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră, „ Mijlocitoarea mântuirii noastre, scut de nădejde împotriva dracilor şi a oamenilor răi, Cea care dăruieşte putere plină de har sufletelor noastre!”
    Sa trăiți şi să vă bucurați, în Harul Domnului Hristos, întru mulți ani, Vrednice Părinte Ioane!

  4. gabrielanaghi spune:

    Unul din subiectele pe care le abordează astăzi, 9 ianuarie 2020, agenția de îndoctrinare şi propagandă ecumenistă, aflată sub atenta coordonare a Patriarhului Daniel, Basilica.ro, este „Anul 2019 în 12 evenimente ortodoxe”.
    Al patrulea „eveniment ortodox” semnalat în articol , se referă la vizita Papei Francisc în Romania.
    „Ulterior, lăcașul de cult(n.n.Catedrala Nationala) de pe Dealul Arsenalului avea să fie vizitat de Papa Francisc, aflat într-o vizită de trei zile în România.”
    Întreb cu uimire pe Patriarhul BOR, cum a reușit să scape de sub ochiul vigilent al Prea Fericirii Voastre, o asemenea erezie?
    Venirea ereticului Francisc în România, îl considerați un EVENIMENT ORTODOX?
    În numele Sfintei Ortodoxii a venit Papa Francisc să beatifice șapte episcopi greco-catolici uciși în temnițele comuniste sau în afara lor , care au refuzat sa treacă la Ortodoxie?
    Să nu uitam că Securitatea a fost cea care a reușit atât să distrugă „Biserica” Greco-Catolică – nu și greco-catolicismul din Romania -, cât și să compromită Biserica ortodoxă, printr-o serie de complicități din rândul clerului ortodox, trecând în contul ei crima.
    Dar în temnițele comuniste și-au dat viața pentru Hristos, neam si țară, zeci de mii de Martiri, Mucenici și Mărturisitori din rândul clerului BOR și a celor mai aleși fii ai pământului nostru strămoșesc.
    Canonizarea lor nu a fost niciodată luată în discuție de sinodul BOR(nu vorbim despre canonizarea anunțată pentru următorii zeci de ani a Părintelui Arsenie Boca), iar Vaticanul beatifică episcopii greco-catolici, într-o țară majoritar ortodoxă, care s-a opus prin Sfinții Săi necanonizați, necunoscuți, tiraniei și ideologiei dictaturii satanice comunist-bolsevice.
    Comunismul în ansamblu său, nu a fost incriminat pentru toate ororile și genocidul înfăptuit, la care a supus popoarele din estul Europei, la nivelul Uniunii Europene, care, cu greu, a admis într-o declarație a Parlamentului European că Holodomorul – crimele în masă comise de sovietici în satele din Ucraina, prin înfometare – a fost genocid.
    Patriarhul Daniel a făcut un exercițiu diplomatic de imagine și a dorit sa pară condescendent când i-a spus Papei că a acceptat ideea de a-l lăsa „să rostească rugăciunea Tatăl nostru în latină și să intoneze câteva cântări pascale catolice” în semn de „recunoștință” pentru „sprijinul simbolic” dat de Vatican construirii Catedralei Mântuirii (200.000 de euro, iar în anii 1999 şi 2002 Papa Ioan Paul al II-lea a oferit un ajutor financiar Patriarhului Teoctist pentru construirea Catedralei, în valoare de 200.000 de dolari americani) și fiindcă Papa îi sprijină pe „credincioșii ortodocși din Italia și alte țări, unde Biserica Romano-catolică a pus la dispoziţia comunităţilor ortodoxe româneşti 426 lăcaşuri de cult, 306 în Italia şi 120 în alte ţări din Europa Occidentală”.
    Într-o țară care a ratat lustrația şi în care vechile structuri comunisto-bolsevice încă ocupă subteranele, în care în mod excepțional, regimul comunist a fost condamnat oficial, de la tribuna Parlamentului, papa Francisc a arătat cu degetul spre închisorile în care oamenii erau ucişi, pentru că nu voiau să abjure de la credința lor și nici să îşi trădeze umanitatea şi demnitatea, câştigând astfel simpatia maselor de romani prezenți.
    Primirea entuziastă cu stegulețe făcută papei, lipsa de reacție a clerului şi a pleromei față de erezia propovăduită de Ierarhii ecumenişti ai BOR, a demonstrat o dată în plus, că pleroma ortodoxă este pregătită pentru a se uni cu uniații şi într-un viitor nu prea îndepărtat cu papistaşii, sub conducerea liderului Noii Religii Mondiale.

  5. Mihai spune:

    A fost anuntat si programul de spurcaciune eecumenista, anul acesta la manastirea Casin

    1. Flacaii isi iau masuri de precautie, avand in vedere protestele din anii trecuti. Cativa protestatari tot se vor gasi sa fie prezenti sa-si arate pasnic dezacordul. Pregatiti banerele.

Răspunde-i lui gabrielanaghi Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *