Canonul 15 al Sinodului I II de la Constantinopol ridică puternică apărare în jurul preoților și mirenilor care se îngrădesc de eretici

Părinții care au redactat acest Canon au avut viziunea corectă a ceea ce urma să se întîmple, și iată se întîmplă întocmai, celor care se îngrădesc de erezie, întrerupînd comuniunea cu ierarhii eretici.

1.Dintru început au ridicat o barieră în calea abuzurilor: ,,Cei care se despart pe sine de comuniunea cea cu întîiul stătător… nu se vor supune certării (pedepsirii) canonice’’. Punct. Această frază închide orice discuție și trebuie să închidă orice dosar care s-ar fi întocmit celor îngrădiți de erezie. Aceasta este calea canonică. Nimeni nu are voie să treacă peste ea.

2.Continuarea vine și întărește cele de mai sus: ,,Desfăcîndu-se pe sine de comuniunea cu cel ce se numește episcop (doar se numește!), chiar înainte de cercetarea sinodicească… se vor învrednici și de cinstea cuvenită celor ortodocși’’. Nefiind vrednici de cinstea cuvenită celor ortodocși, din orice parte ar veni, ne mulțumim și cu ocara și calomnia, care nu sunt de lepădat.

3.Cei care s-au îngrădit de erezie ,,nu au osîndit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi și pe pseudo-învățători’’. Aceasta e partea, într-adevăr, dureroasă a Canonului, pentru că pune la îndoială calitatea și autoritatea apostolică a celor care, ierarhi canonici fiind, au părăsit Adevărul și au alunecat în erezie. Aplicarea acestei prevederi stă în puterea Sinodului, nu a noastră. Cum sinodalitatea autentică în Biserica Ortodoxă Romană a fost desființată deliberat, și înlocuită cu una de fațadă, rămîne ca Mantuirorul Hristos Hristos, Capul Bisericii, să ne arate calea de urmat.

4.Cei îngrădiți de erezie ,,nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și dezbinări’’. Cînd s-a aflat de preoții îngrădiți de erezie, ierarhii respectivi s-au năpustit asupra lor, învinuindu-i de schismă. Cineva i-a temperat și le-a spus că acest Canon îi apără cu mare putere de această acuzație și e mai bine să nu apară în dosarele de caterisire. Zis și făcut. S-au concentrat pe alte acuzații pentru că ierarhii, prevăzători din fire, au avut grijă să pregătească încă din 2025 o legislație bisericească abuzivă, care să le stea la îndemînă. De pildă, nu ai voie să contrazici poziția oficialăa Bisericii. Ne aducem aminte că în plandemie și după aceea, poziția Bisericii Ortodoxe Romane era stabilită de scursoarea numită Vasile Bănescu, peste capul patriarhului și a sinodului, peste voia Bisericii. După multe insistențe și contestări, individul acesta grețos a fost înlăturat din patriarhie, după ce a fost decorat de Daniel, și s-a aciuat într-o cloacă, de unde aruncă cu noroi asupra Bisericii noastre. Acum știe Biserica ce viperă a ținut la pieptul ei.

Presbiter Iovița Vasile

10 comentarii la „Canonul 15 al Sinodului I II de la Constantinopol ridică puternică apărare în jurul preoților și mirenilor care se îngrădesc de eretici

  1. Ioan C. spune:

    Despre omorurile și jafurile făcute de armata rusă nu aveți nimic de zis?
    <> (Iacov 2, 11).

    1. iovita_vasile spune:

      Ordin pe unitate: să-i urîm pe ruși, să-i iubim pe ucraineni. Eu zic să mergem la rădăcina relelor și o să vă mirați unde vom ajunge.

      1. Ioan C. spune:

        Nu îi iubesc pe ucraineni, dar pe invadatorii ruși îi urăsc ,că ne-au luat Basarabia, Tezaurul și ne-au impus comunismul. Pesemne, unii au uitat!

        1. iovita_vasile spune:

          Rușii au primit o mînă de ajutor de la jidani. Nu rușii au inventat comunismul. Urmăriți-l puțin pe Dl Corvin Lupu și vă veți lămuri.

          1. Ioan C. spune:

            Aveți dreptate, nu rușii au inventat comunismul, ci Marx și Engels (care erau din Germania), dar rușii sunt cei ce au pus comunismul în practică.

  2. Mihai spune:

    Sfintia Voastra, Cum ne comportam cand bisericile aflate in erezie si schisma se vor uni la potir comun? Ne mai facem Sfanta Cruce, intram la Sfinte Moaste sau le ignoram precum azi cu cele papistase? Doamne ajuta si mantuire va dorim!

    1. iovita_vasile spune:

      Doamne ajută
      Domnule Mihai, trebuie să avem exprimări cît mai exacte. Biserica, Mireasa lui Hristos nu intră niciodată în erezie. Sacă 16 milioane de ortodocși romani îmbrățișează erezia, iar o mie de ortodocși păstrează Credința adevărată, cei o mie vor alcătui Biserica Ortodoxă Romană. Aceasta e lovită de erezii, dar nu va propovădui niciodată erezia. La fel și cu schisma.Cîte schisme n-au fost în istorie, dar Biserica Ortodoxă a rămas aceași. Schismatici sunt cei care se rup de Biserică.
      Dacă într-un locaș căzut în erezie sau schismă s-ar afla sfinte moaște, intrăm și le cinstim și ne însemnăm cu Sfanta Cruce și cerem lui Dumnezeu să le strămute în locaș ortodox.

  3. Ioan spune:

    Patriarhul ecumenic Bartolomeu este criminal de razboi pentru ca indeamna factiunea schismatica ukraineana sa ucida crestini ortodocsi si preoti ortodocsi pe teritoriul Ukrainei si al altor state.

    1. iovita_vasile spune:

      De acord. Dumnezeu este deasupra noastră. El va face dreptate.

  4. iovita_vasile spune:

    Doamne ajută
    E o listă cu papistași în care sunt includi și Sfinți Ortodocși. Nu vă luați după ea. Sinaxarele ortodoxe sunt normative. Luați Dicționarul și Sinaxarul Părintelui Ioanichie Bălan, lucrat corect.

Răspunde-i lui Ioan C. Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *