Lucia Hossu-Longin a declarat că tatăl lui Alexandru Rafila (n.m. actualul Ministrul al Sănătății și membru în partidul lui Ilici Iliescu), i-a mărturisit, într-un interviu realizat în urmă cu mai bine de 20 de ani, că “a reprimat” țăranii în anii 40 și că nu înțelege de ce fiul său, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, neagă ceea ce a spus tatăl său.
Scriitorul Stelian Tănase: ,,Nu cred că avea nevoie de funcții, de ierarhii, de gloria asta a carierei. Își făcea meseria în cabinetul lui, acolo, într-un spital și ar fi fost iubit și prețuit Dar el a vrut putere, prestigiu, uitând cine este, că este fiul lui Rafila, șeful Securității de la Arad. Aici este o problemă de morală, pe care domnul Rafila o are și nu și-a rezolvat-o El ar trebui să ne spună dacă cumva, la un moment dat, a avut o intersecție cu serviciile secrete, cu fosta Securitate. Sau poate și după 90, dar la asta mă gândesc mai puțin. Pentru că prea spectaculoasă a fost această carieră. Cum l-a luat cineva, l-a extras și, hop!, l-a trimis la Organizația Mondială a Sănătății.” El l-a comparat pe tatăl doctorului Alexandru Rafila cu fostul torționar din anii 50, Alexandru Vișinescu.
Dacă luați dosare de la CNSAS, și sunt tone de dosare, veți vedea ce orori au comis. Problema este la fiu. Este de vină fiul pentru ce a făcut tatăl? Nu, cu siguranță. Asta făceau comuniștii, care pedepseau copiii pentru ce făceau părinții, ca să îi șantajeze, să îi pedepsească. Noi nu putem face așa ceva, nu este moral. Dar domnul Rafila, medicul, nu trebuia să intre în spațiul public dacă ducea după el o asemenea tinichea. Tinichea de tinichele, nu așa… Nu era o mică poveste, cu un mic informator. Este vorba despre conducătorul Securității care a ordonat represalii și are pe conștiință morți, teroarea.
Alexandru Rafila este foarte ambițios, este delegatul României la un organism internațional foarte important, acum intră în politică și vrea să fie în Parlament?! Păi, acolo ar trebui să fie oamenii cei mai onorabili.” Alexandru Rafila a recunoscut că tatăl său a colaborat cu fosta Securitate până în iunie 1949 și a spus că acest lucru “este absolut condamnabil”, dar a subliniat că părintele său nu a fost implicat în uciderea unor țărani din Valea Crișului Alb, pentru că acest lucru s-a întâmplat la două luni și jumătate după ce tatăl lui fusese exclus din Securitate și dat afară din Partidul Comunist Român. Lucia Hossu-Longin îl contrazice pe fiul torționarului Rafila Al. și spune că documentele de la AFDPR Arad arată că masacrul a avut loc în perioada 31 iulie-3 august 1949, când Alexandru Rafila tatăl încă era șeful Securității.
,,Domnul Rafila n-a fost un simplu medic, ci șef al unei Securități în anii 1945-1949, când s-au făcut cele mai teribile represiuni. Filmul nostru există de 20 de ani. Nu este un atac la adresa PSD. Nici acum, nici altădată. Când am publicat cartea, nu știam că dumneavoastră candidați. Este o descoperire care a stat ascunsă mai bine de 20 de ani, dumneavoastră prin candidatură ați produs deconspirarea numelui”, spune Lucia Hossu-Longin.
Cum putea (n.r. – tatăl lui Alexandru Rafila) să se ducă la Medicină, când avea patru clase primare? Este un semn de mirare că a putut să meargă la Medicină. Probabil a fost trimis cu misiune!
Lucia Hossu-Longin
Starețul Iustin Tsiouteas anunță încetarea pomenirii lui Dimitrie de Polikastro https://eugenikos.blogspot.com/2021/12/blog-post_8.html
Torționarul bolșevic Maior RafilaAl, șeful Securității Arad, (tatal Ministrului Sanatatii ,Dr.Al.Rafila)a executat 29 de ţărani, în mijlocul satelor ce se opuneau colectivizării de pe Valea Crișului Alb, recompensat de guvernul stalinisto- bolșevic cu titlul de medic!!!
Rafila senior a devenit, în 1945, șeful Bioului de Siguranță al Chesturii Arad, iar odată cu înființarea Securității, a devenit șeful acesteia pentru județul Arad, explică Mădălin Hodor, cercetător la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).
Lucia Hossu-Longin a mai relatat ca, în timpul represiunii coordonate de torționarul bolșevic Alexandru Rafila, „29 de ţărani au fost executaţi pe loc, fără judecată, fără nimic, în anul 1947. (…) Tarani scoși din case și împușcaţi în mijlocul uliţei”.
https://www.youtube.com/watch?v=xiPmIMtnnH0&ab_channel=ZiarDeCluj
Se pare că torționarul bolșevic Alexandru Rafila, născut în Rusia, a devenit „doctor” după ce a fost înlocuit de comuniști de la șefia Securității Arad, datorită brutalitații sale extreme.
„A reprimat cu gloanțe opoziția la colectivizare în masacrul din 1949 de pe Valea Crisului Alb”, se arată în Memorialul Durerii despre torționarul bolșevic Alexandru Rafila.
‘Bilanțul tragic al răscoalei anticomuniste din județul Arad:
– 29 țărani executați pe loc,
– 340 de ani de muncă silnică și temniță grea,
– peste 100 de familii deportate,
– alți uciși sau răniți în cursul ocupării satelor.’
https://www.youtube.com/watch?v=hY3-0iL0Lns&ab_channel=LuisBratu
Să avem bucuria lui Hristos
SFÂNTUL PORFIRIE KAVSOKALIVITUL
Hristos este bucuria, lumina cea adevărată, fericirea. Hristos este nădejdea noastră. Legătura cu Hristos este iubire, este dragoste, este înflăcărare, este dorinţă arzătoare după cele dumnezeieşti. Hristos este totul, El este iubirea noastră, El este dragostea noastră. Dragostea lui Hristos este o dragoste ce nu se poate pierde. De acolo izvorăşte bucuria.
Bucuria este Hristos Însuşi. Este o bucurie ce te face alt om. Este o nebunie duhovnicească, dar în Hristos. Acest vin duhovnicesc te îmbată precum vinul cel curat. Aşa cum spune David: Uns-ai cu undelemn capul meu, şi paharul Tău este adăpându-mă ca un puternic (Ps. 22, 5). Vinul duhovnicesc este curat, adevărat, foarte tare, şi când îl bei, te îmbată. Această beţie dumnezeiească este darul lui Dumnezeu ce se dă celor curaţi cu inima.
Postiţi cât puteţi, faceţi câte metanii puteţi, desfătaţi-vă de câte privegheri puteţi, numai să fiţi bucuroşi. Să aveţi bucuria lui Hristos. Este bucuria care ţine veşnic, care poartă într-însa veşnica fericire. Este bucuria Domnului nostru, care aduce liniştea cea neclătinată, bucuria cea liniştită şi liniştea cea fericită. Este bucuria cea plină de tot harul, care covârşeşte orice bucurie. Hristos voieşte şi simte mulţumire dacă răspândeşte bucuria, dacă îi îmbogăţeşte pe cei credincioşi ai Săi cu bucurie. Mă rog ca bucuria noastră să fie deplină (I Ioan 1, 4).
Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Editura Egumeniţa, 2003, p. 165-166
Lăsaţi toate grijile pe seama lui Dumnezeu, căci Acela lucrează pentru voi
Sfântul Nectarie al Pentapolei
Lăsaţi toate grijile pe seama lui Dumnezeu, căci Acela lucrează pentru voi. Să nu deveniţi mici la suflet şi să nu vă tulburaţi! Cel Care cercetează cutele cele mai adânci ale sufletelor omeneşti cunoaşte şi poftele voastre şi are puterea să vă scape de ele, aşa cum doar El o ştie. Voi să cereţi de la Dumnezeu şi să nu vă pierdeţi curajul vostru! Să nu credeţi că, de vreme ce dorul vostru este sfânt, aveţi dreptul să vă răzvrătiţi, să nu bănuiţi că rugăciunile voastre nu sunt auzite. Dumnezeu împlineşte dorinţele voastre în modul în care voi nu ştiţi. Deci, liniştiţi-vă şi chemaţi-L pe Dumnezeu. Rugăciunile şi implorările voastre nu vă duc la desăvârşire ele însele. La desăvârşire conduce Domnul, Care vine şi Se sălăşluieşte înlăuntrul nostru, când împlinim poruncile Lui. Şi una dintre primele porunci este să se plinească în viaţa noastră nu voia proprie, ci voia lui Dumnezeu. Şi să se facă tocmai aşa cum se împlineşte în Cer de către îngeri. Astfel, vom putea şi noi să spunem: „Doamne, nu aşa cum vreau eu, ci cum vrei Tu. Facă-se voia Ta, precum în Cer şi pe pământ”. Deci, fără Hristos înlăuntrul nostru, rugăciunile şi cererile ne duc la înşelăciune.
Glasul Sfinţilor Părinţi, Editura Egumeniţa, 2008, p. 281
Ce e supărarea și de ce ne supărăm atât de ușor
ARHIMANDRITUL EMILIANOS SIMONOPETRITUL
Omul care se află în supărare arată că nu înțelege bine întâmplările pe care le trăiește sau prin care trece și nu știe să vadă degetul și iubirea și înțelepciunea cea de multe feluri ale lui Dumnezeu în viața lui de zi cu zi.
Supărarea înseamnă că sunt un om lumesc, că am voie proprie, că am poftă. Ceva a venit în contradicție cu voia mea sau cu pofta mea sau cu așteptarea mea și, de aceea, m-am supărat. M-ai stârnit și m-am supărat, pentru că eu vroiam, pur și simplu, să mă cinstești. Am căzut în sărăcie și m-am supărat, pentru că vroiam, pur și simplu, să am bani. Și, după cum am mai spus, când suntem supărați înseamnă că nu înțelegem bine întâmplările. Până și tunetele și fulgerele, și furtuna, și cutremurul, și cea mai mare clătinare în sufletul nostru vin toate de la Dumnezeu. Până și căderea care ni s-a întâmplat – nu cea pentru care suntem de vină – nici măcar ea nu trebuie să ne arunce în supărare odată ce s-a petrecut, ci să le vedem pe toate ca voie a lui Dumnezeu, Care va conlucra spre bine prin Sfântul Duh. (Romani 8, 28).
Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri la sfintele slujbe, Editura Sf. Nectarie, pp. 117
Asceza este plămânul care Îl aduce pe Sfântul Duh în inimile noastre
ARHIMANDRITUL EMILIANOS SIMONOPETRITUL
Asceza personală a credinciosului, urmând pilda celei monahale, cuprinde răbdarea, înfrânarea, pocăința, îndelunga răbdare, abstinența, postul, privegherea, isihia, osteneala, durerea. Acestea constituie asceza.
Asceza este, înainte de toate, cheia bisericească ce deschide larg ființa noastră intrării lui Dumnezeu. „Chiar dacă ajunge cineva la piscul virtuții, tot are trebuință de osteneala ascezei”, zice avva Filimon, nu mai are nici războaie, nici ispite, nici probleme, dar asceza trebuie continuată. Vrei să-l dobândești pe Dumnezeu? Vrei să fii liturghisitor? Vrei să primești orice dar dumnezeiesc? Vrei curățire, bucurie, libertate, teologie, contemplație? Vrei ca viața ta să fie o liturghie? Faceți doar asta: „Du-te și ostenește-te, căci e nevoie de osteneală și durerea inimii” (Avva Filimon, Cuvânt foarte folositor). Șezi, zice, la tine acasă și fă-ți lucrarea ta. Nu-ți spun să-ți schimbi viața, pentru că, fiind în societate, ești supus lucrurilor ei neplăcute. Trăind în lumea stăpânită de demonul cel viclean, este firesc să te tulburi și să fii ispitit și adesea să fii supus de către diavol. Ești familist? Ai soție? Lucrul tău este lumesc: să-i placi femeii, iar femeia să-i placă bărbatului (I Corinteni 7, 33-34).
Dacă-ți părăsești această însușire lumească, cum te vei mai înfățișa înaintea lui Dumnezeu? În această lume, care te strânge cu năpastele și cu pățaniile ei, tu ești preotul, iar lumea aceasta devine Sfânta Masă. Trăiește-ți viața ta, dar „ostenește-te”, pentru că e nevoie de „osteneală și durerea inimii”, adică de o viață ascetică lăuntrică și personală. „Căci nu ni se vor da cele vrednice de silință și de osteneală culcându-ne și sculându-ne”. Cuviosul Talasie scrie: „Cel ce iubește pe Iisus se exersează întru dureri”. Vedeți că durerea, asceza, strădania în osteneala duhovnicească, dispoziția lăuntrică de a ședea înaintea lui Dumnezeu, pe cât putem mai cu seamă noaptea, sunt antidotul morții și mijlocul de a dobândi iubirea lui Iisus. Pentru că omul se aprinde prin asceză și prin durere și se umple de o altă putere, de o altă tărie, de un alt cuget, de cugetul Sfântului Duh. Asceza este plămânul care Îl aduce pe Sfântul Duh în inimile noastre.
E nevoie așadar de liturghia noastră personală, de comuniunea noastră mistică cu Dumnezeu.
Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri la sfintele slujbe, Editura Sf. Nectarie, pp.188-189
Trebuie să ne apropiem de Domnul așa cum ne-a făcut, simpli, ca niște copii nevinovați
Dumnezeul nostru, Iisus Hristos, este Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit. Ca Dumnezeu desăvârșit, El cuprinde toate cu dragoste, dragostea Sa nesfârșită. Ca Om desăvârșit, este iubitor cu fiecare suflet ce se apropie de El. Nouă, totuși, această dragoste a lui Dumnezeu ni se pare cumva îndepărtată, ni se pare că Dumnezeu este foarte departe de noi. De fapt, noi ne depărtăm (de Dumnezeu). El nu se poate despărți de noi, căci El este Viața. El este Dragostea deplină.
O, oare când vom avea și noi față de Dânsul aceeași dragoste, oare când ne vom apropia de Dânsul ca de un prieten adevărat? Însă noi nu ne apropiem de El astfel, ci stingheriți, parcă cu răceală; și când ne rugăm, și când facem un bine, suntem parcă peste măsură de formali. Iar El vrea să fim firești. Ne-a arătat aceasta prin felul în care a trăit printre noi: simplu, smerit și blând. Trebuie să ne apropiem de Domnul așa cum ne-a făcut; simpli, ca niște copii nevinovați trebuie să ne apropiem de Dânsul.
Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața, Editura Predania, București, 2010, pp. 122-123