Categorie: Uncategorized

,,Căci se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni ca să amăgească, de va fi cu putință și pe cei aleși’’ (Matei 24. 24)

Diavolul se zbate într-o crasă neputință. Nu e în stare să creeze nici măcar un firicel de praf, de aceea se opintește să deturneze creația și creaturile lui Dumnezeu de la menirea lor. Pervertește, falsifică, amăgește, vrînd cu tot dinadinsul să zădărnicescă mîntuirea oamenilor.
În acestă cheie înțelegem tendința celui rău de a ridica hristoși mincinoși, care se opun Mantuitorului nostru Iisus Hristos, însă nu pe față, ci sub o formă perfidă, folosindu-se de numele Lui, prefăcîndu-se că-L propovăduiesc, dar strecurînd tot felul de erezii pierzătoare în mințile naivilor.

Fiecare oam, traitor pe pămîntul acesta, cu sau fără voia lui, rezolvă o problemă esențială a vieții sale: modul de raportare la niște adevăruri Dumnezeiești, dogmatice, simple și accesibile oricui. Este vorba despre unicitatea lui Dumnezeu, unicitatea Fiului Său ca Mantuitor, unicitatea Bisericii și a Credinței adevărate. Sfantul Apostol Pavel a sintetizat: Este un cingur Domn, o singură Credință, un singur Botez (Efeseni 4, 4).

Dacă omul înțelege aceste adevăruri și își clădește casa vieții pe ele, se află pe drumul ce duce în Împărăția lui Dumnezeu. Cînd însă e indiferent față de aceste adevăruri, rezolvă și el această problemă a vieții lui, în felul lui, nu însă spre mîntuirea lui. E și a treia categorie, cea care, prin faptă și cuvînt se împotrivește cu înverșunare acestor adevăruri: e vorba de hristoșii mincinoși și de cei care-i urmează prostește în rătăcire.
Hristos Mîntuitorul a întemeiat o singură Biserică și ne-a dat o singură Credință. Cine ești tu, întemeietorule de sectă, să te ridici cu semeție deasupra Lui, să-ți întemeiezi biserica ta mincinoasă, să propovăduiești o credință mincinoasă și să atragi după tine milioane de naivi? Ceea ce ne-a lăsat Hristos nu este bun, nu este suficient? Vii tu, slugă a satanei, hristos mincinos, să negi opera de mîntuire a Domnului nostru Iisus Hristos?

Consiliul mondial zis al bisericilor contabilizează aproximativ 350 de biserici mincinoase, false. Păcat strigător la cer! Fiecare biserică mincinoasă are la origine un hristos mincinos, urmat de alții, care s-au succedat la cîrmă în decursul vremii. Ca să fii hristos mincinos, trebuie să ai biserica ta mincinoasă, nu? Dacă tu ai viețuit într-o biserică falsă, călăuzit de unul sau mai mulți hristoși mincinoși, de la aceștia să-ți aștepți mîntuirea, nu de la Hristos Domnul.

Biserica Ortodoxă Romană este, statistic vorbind, membră a cmb. Această apartenență se referă, în primul rind, la ierarhia trădătoare, care a aderat la acest organism antihristic. Preoții și credincioșii, călugări și mireni, rămași fideli lui Hristos, se zbat să atragă atenția ierarhilor ecumeniști,că locul lor nu e în cmb-ul satanic, cel care pregătește calea antihristului. Locul lor e în tranșeele mărturisirii lui Hristos Domnul și a pregătirii oamenilor pentru a-L primi.

Presbiter Iovița Vasile

Dracii humanoizi nu suportă să se vorbească despre Iisus Hristos, despre Credință și demnitate. Reproduc mai jos un discurs al acestui om. Citiți-l.

”Îmi întăresc declarațiile anterioare. Prefer adevărul. Adevărul spus direct.
Nu am folosit cuvinte frumoase sau corectitudine nepoliticoasă. Și atenție! Nu am cerut niciunui partid, nou sau vechi, să vorbească în numele meu. Oricine pretinde că face asta, alege minciuna.

Nu sunt politician, ci om al credinței. Sunt și voi rămâne pentru poporul român, alături de poporul român, pentru prosperitatea și demnitatea lui. Slujesc cu capul sus poporului român.
Un popor creștin, care urmează pașii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, modelul nostru de viață și demnitate. Astăzi, țara suferă. Și suferă din cauza căderilor politice pe care le-a înfruntat România, la care se adaugă agitația acestor așa-zise alegeri de la primăria Bucureștiului.
Despre aceste alegeri, trebuie să spun următoarele: un guvern ilegitim nu poate organiza alegeri legitime. Nici la București, nici în altă parte.
Și nimeni nu mă poate convinge de contrariu. Avem precedentul anulării alegerilor din 6 decembrie 2024 și mascarada din mai 2025. Prin urmare, nu pot crede în aceste alegeri de la București.

Și consider că electoratul ar fi trebuit să se gândească de două ori înainte de a valida o farsă organizată sub pretextul binelui. Oricine m-ar fi întrebat, ei bine, dacă m-ar fi întrebat, ar fi primit același răspuns. Și mai presus de toate.
Într-un mod aproape macabru, pe 7 decembrie se încheie un an de la anularea alegerilor care au înghițit democrația și libertatea în România. Și acum ni se cere să legitimăm frauda de atunci.

Pentru mine, asta este inacceptabil.
Este o linie a demnității pe care niciun om liber nu o poate trece. Dacă acele alegeri nu ar fi fost anulate, astăzi nu ar fi trebuit să votez la București. Când democrația va reveni în această țară, vă asigur, vor exista alegeri libere peste tot, nu doar la București.
De aceea nu mă pot implica în niciun fel, nu pentru că refuz, ci pentru că nu pot crede în aceste alegeri. Și poate unii dintre voi nu ați înțeles ce am spus atunci, dar iată, istoria ne arată întotdeauna același adevăr, și anume că minciuna se grăbește, adevărul așteaptă. Nu spun asta ca pe un reproș, ci ca pe o reafirmare de principiu.

Criza din România nu este doar economică și socială, ci mai presus de toate o criză morală fără precedent. Dragii mei, iubirea de țară este o datorie sacră pe care trebuie să o cultivăm prin exemplu personal și să o transmitem cu umilință generațiilor tinere. Țara nu moare dacă are oameni care cred în ea.

Astăzi, țara are nevoie de Dumnezeu. Și de aceea ne cheamă pe fiecare parte. Ascultați-o! Țara are nevoie de inimi neînfricate și de milioane de suflete creștine care să se roage necontenit pentru ea.
Țara nu este distrusă de cei care îi fac rău, ci de cei mulți care stau și privesc, indiferenți, fără să facă nimic. Lupii nu se vând pentru un os mai mare. Niciodată!” a încheiat liderul suveranist. (Bogdan Tiberiu Iacob)

Mare ighemonicon la Targoviște. Ereticul mitropolit Nifon Mihăiță împlinește 40 de ani de arhierie. Patriarhul Daniel i-a adresat un mesaj de felicitare și apreciere cu toate ingredientele ecumeniste. Nu insist asupra lui. Mă gîndesc cu întristare la prestația lui Nifon de la reuniunea cmb de la Busan, din 2013. Halucinantă. Cuvîntarea eretică a lui Nifon nu mai e de găsit. A fost ștearsă pentru ca dumnealui să rămînă imaculat. Speranță deșartă. Pentru ereziile sale, cinci arhierei din Grecia s-au hotărît să-l caterisească. Intenție neîmplinită, din păcate. Nifon a reușit să expună patru erezii într-o singură frază. Iată-le:

1.Unitatea Bisericii s-a pierdut.
2.Nu se știe care este urmașa Bisericii de la Cincizecimea ierusalimiteană.
3.Biserica nu are deplinătate sacramentală.
4.Botezul este doar o treaptă harică.

Ca și cum n-ar fi fost suficient, dumnealui, Nifon, mai adaugă o erezie în același discurs. Unitatea Bisericii se va reface atunci cînd toate bisericile se vor uni. Înțelegeți, e vorba de teoria ramurilor. Delirul arhieresc al Nifonului e completat cu inscripția de la Vulcana-Băi, unde a construit o biserică, o sinagogă și o moschee: ,,Ecumenismul, religia speranței’’. Evident, speranța este a lui Nifon și a celor dimpreună cu dînsul.

În loc de felicitări fariseice și temenele dezgustătoare, reproduc un text pe care l-am mai folosit în 2023. pentru ca cv-ul dumnealui să fie cît mai complet:

Inalt-prea-ce-o-vrea-el Nifon Mihaița, alias Popa Nifon, și-a început cariera de securist în anul 1970, an în care a plecat la Londra pentru a spiona românii ce locuiau în Anglia. Din anul 1972, scrie note pentru securitate din Israel, iar în 1977 si 1978, spioneaza românii aflati în Elvetia, din Geneva. Datorita faptului ca era un om de încredere al spionajului comunist ajunge, în anul 1981, tocmai în Canada, în capitala Ottawa, de unde da cu subsemnatul timp de aproximativ un an.
Ziarul Evenimentul Zilei a publicat, pe 2 aprilie 2001, extrase dintr-o nota de convorbire din 1975, în care Nifon informa autoritatile comuniste asupra exilului romanesc din Londra, oferind informatii despre Ion Ratiu și fostul suveran Mihai al Romaniei, printre altii.
Revenind în tara, a ramas pilon al securitatii, având acces la informatii confidentiale pe care le obtinea organizând spovedanii în Bucuresti pana în 1989.
Popa Nifon a ramas în relatii bune si foarte bune cu securistii vechi și noi, reprofilati sau nu. Acest fapt reiese și de pe site-ul oficial al al arhiepiscopiei din Targoviste, unde prea-cinstitul si prea-maritul specimen dedica un amplu mesaj de multumire amantei macelarului securist (ofiter SRI) Dumitru Dan Miculescu, ajuns mare afacerist judetean. Amanta este numita Bertha Colea Dumitrica, femeie cu o fulminanta evolutie la nivel de functii și avere, în prezent fiind și manager al televiziunii pe care ofiterul Miculescu o patroneaza, cu sprijin politic.

https://nedreptatea.blogspot.com/2015/08/dezvaluiri-nifon-mihaita-securist.html

Mesaj patriarhal

Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, „Arhiereul mărturisirii noastre” (Evrei 3, 1), să vă dăruiască în continuare aceeaşi râvnă plină de evlavie pentru Sfânta Taină a arhieriei şi mult ajutor în slujirea Bisericii noastre şi a poporului român!
Întru mulţi şi fericiţi ani, Înaltpreasfinţia Voastră!
Cu părintească binecuvântare şi frățească dragoste în Hristos,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Încet, ecourile grandiosului spectacol al sfințirii catrindalei naționale se sting. A fost pentru mulți un bun prilej de a trge foloase propagandistice și a-și repera imaginea șifonată de atîta bălăceală în ecumenismul masonic. Spectacolul a fost cu adevărat o mare reușită, căci s-a văzut mîna puterii lumești, respectiv a serviciilor secrete care au semnat regia. Ierarhii noștri și-au jucat conștiincios rolurile primite.

Dintru început, m-a izbit ambiguitatea sub care s-au desfășurat lucrurile. În rînduiala Bisericii noastre există Slujba sfințirii bisericii. După ce a fost zidit un locaș și a fost înzestrat cu toate cele de trebuință, vine episcopul locului și săvîrșește rînduiala de sfințire, sau tîrnosirea și în felul acesta biserica cea nouă devine sfîntă biserică, spre slava lui Dumnezeu și spre mîntuirea credincioșilor.

La catrindală a fost altfel. Ne aducem aminte că în 2019 s-a făcut sfințirea altarului. Parțial color, sfințire parțială, deoarece nu există în practica Bisericii noastre o slujbă distinctă de sfințire a altarului. După șase ani, Bartolomeu din Constantinopol a revenit pe pămînt romanesc pentru sfințirea picturii. Nu există o atare slujbă în Biserica Ortodoxă, de aceea stăm și ne întrebăm cît s-a sfințit și cît a mai rămas de sfințit la catrindala neamului? Știm că încă de lucrează în anumite locuri ce țin de acest locaș. Nu ne vom mira dacă peste cîțiva ani se vor aduna iarăși și vor face a treia sfințire. Cu aceiași actori, cu aceiași organizatori din umbră, cu ighemoniconul obișnuit. În asta stă ambiguitatea: s-au oficiat două sfințiri, dar nu putem spune că s-a tîrnosit catrindala. Nici nu mai are importanță, neamule.

Vă aduceți aminte că în ajun de sfințire s-au dat publicității niște directive, unele de-a dreptul prostești. Să exemplific: li se punea în vedere celor care participau la sfințire, plebei din țarcuri nu protipendadei din catrindală, ca în cazul în care au tratamente medicale cu medicamente deosebite, să aibă musai asupra lor rețeta. Așa se combate consumul de substanțe interzise! Apoi s-a comunicat că nimeni nu se va împărtăși! Normal, nu?, cum să le strici dumnealor programul stabilit de spp? Paranteză: într-un an, la Sărbătoarea Cuvioasei Paraschiva, cîțiva credincioși și-au exprimat dorința de a se împărtăși la Liturghie. Teofan i-a direcționat spre bisericile din apropiere, închise și pustii, pentru că preoții acestora aveau misiuni mai înalte la ceremoniile teofanice. Exact cum am pățit eu în Zalău. Întrebînd la parter de ocolul silvic, am fost îndrumat spre etaj. Clădirea n-avea etaj.

Ceremoniile sfințirii au trecut, problemele cu care se confruntă Biserica noastră au rămas. Multe și dureroase.

Presbiter Iovița Vasile

,,Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de Acela Care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena’’ (Matei 10, 28). Aceste cuvinte de întărire şi încurajare le-a rostit Mântuitorul nostru Iisus Hristos în vremea când i-a trimis pe Sfinţii Aposoli la propovăduirea Evangheliei Sale. Precum ne învaţă Biserica, fiecare om este o alcătuire Dumnezeiască din trup muritor şi stricăcios şi din suflet nemuritor. În Cartea Ecleziastului (12, 7) citim despre trupul omenesc că-i este dat ,,ca pulberea să se întoarcă în pământ, cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu Care l-a dat’’.

Vieţile Sfinţilor aduc mărturie despre faptul că Sfinţii Mucenici primeau moartea cu bucurie, având Credinţa nestrămutată că sufletele lor se vor odihni lângă Dumnezeu. Că sufletele Mucenicilor şi, de fapt ale tuturor oamenilor, sunt vii, au ştiinţă, voinţă şi simţire, ne-o spune Dumnezeu prin Sfântului Ioan Evanghelistul: ,,Şi când a deschis pecetea a cincea, am văzut, sub jertfelnic, sufletele celor înjunghiaţi pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat-o. Şi strigau cu glas mare şi ziceau: Până când, Stăpâne Sfinte şi Adevărate, nu vei judeca şi nu vei răzbuna sângele nostru, faţă de cei care locuiesc pe pământ?’’ (Apocalipsa 6, 9-10) Textul ne arată, cu limpezime, că sufletele Mucenicilor sunt în ceruri, lângă Dumnezeu.

Acum este necesar să înţelegem Cine poate să piardă şi trupul şi sufletul în gheenă. Răspunsul l-am şi dat, oarecum, prin faptul că am majusculizat pronumele ,,Cine’’. Mulţi au fost înclinaţi să creadă că diavolul ar fi cel care poate să piardă pe om în gheenă. Diavolul, cu puterea lui mărginită, nu poate să piardă niciun suflet peste voia acestuia şi peste voia lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur a desluşit înţelesul, scriind: ,,Domnul nu le spune deschis acum că El este Cel Care poate pierde şi trupul şi sufletul în gheeenă, a arătat aceasta mai înainte, spunând că El este Judecătorul’’ (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1994, p. 424). Într-adevăr, la judecată Dumnezeu va hotărî ca unii să meargă în împărăţia Sa cea cerească, alţii se vor pierde de la faţa lui Dumnezeu, în iad.

,,Înfricoşător lucru este să cădem în mâinile Dumnezeului Celui Viu’’, a scris Sfântul Apostol Pavel (Evrei 10, 31). Înfricoşătoare va fi judecata, înfricoşător este numai gândul că mulţi se vor pierde, pentru veşnicie, în împărăţia diavolului. Bunul Dumnezeu să ne ferească de această primejdie, cinstite cititorule.

Presbiter Iovița Vasile

Părinții care au redactat acest Canon au avut viziunea corectă a ceea ce urma să se întîmple, și iată se întîmplă întocmai, celor care se îngrădesc de erezie, întrerupînd comuniunea cu ierarhii eretici.

1.Dintru început au ridicat o barieră în calea abuzurilor: ,,Cei care se despart pe sine de comuniunea cea cu întîiul stătător… nu se vor supune certării (pedepsirii) canonice’’. Punct. Această frază închide orice discuție și trebuie să închidă orice dosar care s-ar fi întocmit celor îngrădiți de erezie. Aceasta este calea canonică. Nimeni nu are voie să treacă peste ea.

2.Continuarea vine și întărește cele de mai sus: ,,Desfăcîndu-se pe sine de comuniunea cu cel ce se numește episcop (doar se numește!), chiar înainte de cercetarea sinodicească… se vor învrednici și de cinstea cuvenită celor ortodocși’’. Nefiind vrednici de cinstea cuvenită celor ortodocși, din orice parte ar veni, ne mulțumim și cu ocara și calomnia, care nu sunt de lepădat.

3.Cei care s-au îngrădit de erezie ,,nu au osîndit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi și pe pseudo-învățători’’. Aceasta e partea, într-adevăr, dureroasă a Canonului, pentru că pune la îndoială calitatea și autoritatea apostolică a celor care, ierarhi canonici fiind, au părăsit Adevărul și au alunecat în erezie. Aplicarea acestei prevederi stă în puterea Sinodului, nu a noastră. Cum sinodalitatea autentică în Biserica Ortodoxă Romană a fost desființată deliberat, și înlocuită cu una de fațadă, rămîne ca Mantuirorul Hristos Hristos, Capul Bisericii, să ne arate calea de urmat.

4.Cei îngrădiți de erezie ,,nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și dezbinări’’. Cînd s-a aflat de preoții îngrădiți de erezie, ierarhii respectivi s-au năpustit asupra lor, învinuindu-i de schismă. Cineva i-a temperat și le-a spus că acest Canon îi apără cu mare putere de această acuzație și e mai bine să nu apară în dosarele de caterisire. Zis și făcut. S-au concentrat pe alte acuzații pentru că ierarhii, prevăzători din fire, au avut grijă să pregătească încă din 2025 o legislație bisericească abuzivă, care să le stea la îndemînă. De pildă, nu ai voie să contrazici poziția oficialăa Bisericii. Ne aducem aminte că în plandemie și după aceea, poziția Bisericii Ortodoxe Romane era stabilită de scursoarea numită Vasile Bănescu, peste capul patriarhului și a sinodului, peste voia Bisericii. După multe insistențe și contestări, individul acesta grețos a fost înlăturat din patriarhie, după ce a fost decorat de Daniel, și s-a aciuat într-o cloacă, de unde aruncă cu noroi asupra Bisericii noastre. Acum știe Biserica ce viperă a ținut la pieptul ei.

Presbiter Iovița Vasile

Din veşnicie, Preabunul Dumnezeu a hotărât, după sfatul voii Sale, ca noi, nevrednicii slujitori ai Săi să prăznuim astăzi pe cea mai curată decât strălucirile soarelui, pe Preacurata Fecioară Maria, Maica Domnului Iisus Hristos. Trei ani avea copila Maria când părinţii săi cei Dumnezeieşti, Ioachim şi Ana, au chemat la casa lor din Nazaret rudele, cunoscuţii, vecinii şi mulţime de fecioare. Aceştia au înconjurat-o pe Preacurata Maria şi ţinând în mâini făclii, au început drumul spre Ierusalim, iar cântările lor se uneau cu cântările îngereşti. Părinţii Maicii Domnului împlineau făgăduinţa pe care o făcuseră Domnului când se rugau ca Dumnezeu să-i binecuvânteze şi să ridice nerodirea lor.

După trei zile de călătorie, au ajuns în Ierusalim, la templul sfânt. Cărţile bisericeşti ne spun că la templu slujea marele arhiereu Zaharia, împreună cu alţi preoţi, şi aceştia au ieşit să o întâmpine pe copila Maria. La intrarea în templu erau cinsprezece trepte pe care preoţii şi leviţii le urcau şi cântau pe fiecare treaptă un psalm. Aceste trepte le-a urcat fiica lui Ioachim şi a Anei, şi toţi s-au mirat văzând-o, dar şi mai mult s-au mirat atunci când arhiereul Zaharia a dus-o pe copilă în Sfânta Sfintelor, acolo unde nu intrau nici preoţii, ci numai marele arhiereu, o dată pe an. Acolo i s-a dat ei loc de rugăciune, în sfântul altar, după a doua catapeteasmă.

După ce şi-au împlinit datoria lor sfântă, Dumnezeieştii părinţi s-au întors acasă, au făcut ospăţ mare şi au mulţumit lui Dumnezeu.

În jurul templului din Ierusalim erau multe locaşuri în care vieţuiau văduvele care petreceau în curăţie, între care se afla şi Ana proorociţa, cea care a fost prezentă când Pruncul Iisus a fost adus la templu, ca să fie închinat Domnului, cum ne spune Sfântul Evanghelist Luca. Deosebi locuiau bărbaţii nazirei care trăiau asemenea monahilor, iar în alte locaşuri erau găzduiţi pelerinii şi străinii. Preacuratei i s-a dat a vieţui în locaşul fecioarelor. Astfel a petrecut copila Maria în anii ce au urmat. Învăţarea Scripturilor Sfinte ale Vechiului Testament, rugăciunea în Sfânta Sfintelor şi lucrul mâinilor erau îndeletnicirile ei. Hrana o primea de la Sfinţii Îngeri, după cum mărturisesc Părinţii Bisericii.

Sfântul Apostol Pavel a scris: ,,Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos pentru învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare… pentru ca omul lui Dumnezeu să fie pregătit pentru orice lucru bun’’ (II Timotei 3, 16-17). Sfânta Fecioară a fost pregătită de Dumnezeu pentru împlinirea a ceea ce covârşeşte orice minte omenească: primirea în preacuratul său pântece a Fiului lui Dumnezeu. Aceasta este Sărbătoarea de care şi noi ne-am învrednicit astăzi, cinstite cititorule.

Presbiter Iovița Vasile

Nu e mare lucru să fii erou. În lumea în care trăim, e suficient să-ți faci datoria cu demnitate acolo unde ești, pentru meseria ta și pentru cei care depind de tine. Cum asta se întâmplă din ce în ce mai rar, te trezești erou fără să vrei.
Știința a stabilit că speranța de viață a eroilor este mai mică decât a populației generale. Pare că menținerea conștiinței reprezintă un efort cu potențial consumptiv și pericol vital. Practic, ai de ales: insiști să devii erou trăind puțin, sau îți vinzi demnitatea și prinzi pensia.

Flavia a fost unul dintre acești eroi… Pentru că nu le-a împărtășit frica indusă de stăpâni, pentru că nu a marșat la farsa globală a așa-zisei plandemii, pentru că nu a cântat în corul netrebnicilor care acopereau jaful economiei prin strigăte de breaking-news și manele de jale, pentru că și-a menținut demnitatea profesională și gândirea critică, refuzând narațiunea clovnilor stipendiați din media, cohorte de hiene progresiste, doctori în obediență, maeștri ai slugărniciei recompensate mușcați de sifilisul dezumanizării la hurtă au tăbărât atunci s-o sfâșie ca pedeapsă pentru aroganța de a rămâne om într-o junglă care-și spune societate.
Acum, hienele s-au transformat în corbi și zboară hulpav în cercuri deasupra amintirii și a lecției pe care ne-a lăsat-o Flavia. Dacă înainte stucheau și mârâiau, acum bălesc și vituperează moralizator. Doar că ”morala” lor duhnește pestilențial a nimicnicie adăpată la vadurile USAID ori altora asemenea.

Pe vremuri, eroii erau arși pe rug sau măcar întemnițați și torturați; astăzi, în democrația plină de „valori” de respectat și principii amorale, pedeapsa pentru demnitate este oprobriul public. Flavia nu a făcut altceva decât să spună că a avut rezultate foarte bune folosind clasicele bronhodilatatoare, corticoizi, antibiotice cu parțial efect antiviral etc. Ea nu a dezosat minciuna planetară (așa cum am făcut eu sau Geanina Hagimă dintre medici, ori Piperea, Diplan, Popa, dintre ne-medici), nu a criticat otrava injectată prin coerciție ori drogurile toxice precum Kaletra și Remdesivir, nu a promovat ereticele Ivermectină, Hidroxiclorochină sau Arbidol, proscrise de urgia propagandei, nici nu a propus „leacuri băbești” sau produse ale „medicinei alternative”, ci doar a prezentat o schemă terapeutică alcătuită din medicamente uzuale în practica pneumologică. Probabil că, tocmai pentru simplitatea și onestitatea pozițiilor exprimate, a primit și mai multe sudălmi, ocări, flegme deontoloage decât ceilalți enumerați mai sus. Când cineva se opune mainstram-ului, cel mai tare deranjează naturalețea, franchețea, firescul.

În data de 18 martie 2021, doi derbedei media, Robert Schengen Turcescu și Mirel Priză Curea au făcut o emisiune de 57 de minute în care și-au bătut joc de acest medic, numind-o pe Flavia Groșan ”nebună”. Cred că este cel mai vomitiv moment la care am asistat. Aveam, în toată splendoarea sa, grandoarea ticăloșiei inepte în fața curățeniei native și a omeniei firești – este o emisiune pe care mi-o voi aminti toată viața, ca ilustrare a zicerii lui Petre Țuțea: ”Am stat 13 ani în temniță pentru un popor de idioți”… Nu, nu pentru un popor de idioți, ci pentru un popor care acceptă trădători și idioți la conducere sau în lumina reflectoarelor.

Flavia a plecat de aici și ne-a lăsat să luptăm mai departe singuri, fără ea. Dar lecția pe care ne-a predat-o este neprețuită: nu abdica niciodată de la credința ta, fii sincer și spune ceea ce crezi, chiar dacă, uneori, poți greși, gândește cu mintea ta, nu cu a altora, nu te lăsa copleșit de puhoaiele de scuipați, fii tu însuți mereu!

Iar mie, ca umil muritor rămas de strajă, printre alții, după plecarea ei, mi-ar plăcea ca studenții și rezidenții pe care-i instruiesc să fie mereu, în viața lor profesională, așa cum a fost Flavia Groșan.

Dr. Răzvan Constantinescu

Majoritatea oamenilor încă cred că Vaticanul se află deasupra structurii de putere mondiale. Nu este așa.

În 1832, sub Papa Grigore al XVI-lea, Statele Papale erau în faliment. După războaiele napoleoniene, revolte și ani de corupție, Roma nu mai avea bani pentru a guverna. Atunci a intervenit familia bancară Rothschild. James Mayer de Rothschild din Paris și Carl Mayer von Rothschild din Napoli i-au oferit Papei un împrumut uriaș — aproximativ patru sute de mii de lire sterline, echivalentul a câteva milioane de scudi — în schimbul faptului de a deveni bancherii oficiali ai Vaticanului.

Acordul a fost fără precedent. Pentru prima dată în istorie, Papa a devenit dependent financiar de o casă bancară evreiască. Când Carl Rothschild l-a întâlnit pe Grigore al XVI-lea pentru a finaliza înțelegerea, i s-a permis să sărute mâna Papei în loc de picior. Acest gest singur a spus mai mult decât orice document. Din acel moment, puterea spirituală oricum decazuta deja prin ruperea de Ortodoxie, s-a plecat în fața puterii financiare.

Cardinalul Tosti a încercat, câțiva ani mai târziu, să elibereze Vaticanul de sub controlul Rothschild prin găsirea altor creditori, dar a eșuat. Datoria a rămas, la fel și dependența.

Aceasta a fost începutul supunerii tăcute a Vaticanului față de finanțele globale — un tipar care nu s-a încheiat niciodată cu adevărat. Falsa biserica catolica, oricum deja rupta de Hristos prin schisma din 1054 , poate încă să vorbească în termeni morali, dar șnururile portofelului său au fost luate de mult timp. Rothschild nu doar că i-au împrumutat bani Papei; au cumpărat influență asupra uneia dintre cele mai vechi instituții de pe pământ.

De atunci, Vaticanul și-a jucat rolul în aceeași rețea de control care guvernează națiunile, piețele și războaiele, si precum spune Apocalipsa va juca rolul de al prezenta lumii pe ,, antihrist „

Pentru a înțelege cine conduce astăzi, trebuie să privești nu spre falsul altar schismatic catolic , , ci spre registru. „

Sursa: Înțelepciune pentru suflet- Telegram

(Text remis de Sora Pelaghia)

Așa cum în pandemie ați împărțit lumea în vacciniști și nevacciniști, așa o împărțiți și astăzi, cinci ani mai târziu — în pro-europeni și pro-ruși, în iubitori ai democrației și dușmani ai ei, în „elite” și „pleavă”. Voi, cei care pretindeți că apărați libertatea, ați fost primii care ați strivit-o. Voi, cei care pretindeți azi că respectați biserica, ați fost primii care ați călcat-o în picioare în pandemie. Toți.

Dar cine sunteți voi, de fapt? Niște birocrați nealeși, niște oameni care au învățat să tacă atunci când e convenabil și să strige atunci când li se dă voie. Voi, care vorbiți despre „valori europene”, sunteți primii care puneți pumnul în gură celor care mai îndrăznesc să spună ce gândesc. În „democrația” voastră, adevărul e infracțiune, iar curajul se plătește cu dosare penale și excluderi sociale.

Oamenii care spun că imigrația necontrolată este o greșeală – sunt catalogați drept „instigatori la ură”. Cei care cred că identitatea copiilor nu trebuie transformată într-un experiment social – sunt acuzați de „intoleranță”. Cei care îndrăznesc să gândească altfel – sunt reduși la tăcere, sub pretextul „pericolului naționalist”.
Și tot voi, cei care predicați despre democrație, ați fost capabili să anulați alegeri doar pentru că rezultatul nu vă convenea. Ați confiscat sensul cuvântului „libertate” și l-ați transformat într-o parodie. Pentru voi, democrația nu înseamnă libertate, ci control. Nu înseamnă dialog, ci cenzură. Nu înseamnă popor, ci privilegii personale.

Da, democrația trebuie apărată. Dar nu de dușmanii ei din afară. De voi trebuie apărată — de cei care o murdăresc zilnic, ascunși sub steagul ei. Voi nu iubiți democrația. Voi iubiți doar forma ei, golită de conținut. Voi iubiți cea mai crudă formă de comunism — una care poartă o rochie frumoasă și pozează sub lumina reflectoarelor ca „democrație”.

Voi nu iubiți românii, atâta timp cât le îngrădiți libertatea. Nu mai predicați despre libertate, cât timp țineți cheia lanțurilor în buzunar. Bieți sclavi ai întunericului, azi v-a văzut toată țara în lumina cea adevărată.

Țineți minte aceste cuvinte: Nici Dumnezeu dar nici poporul nu se lasă batjocorit!

Cristina Isabela L

Am și eu cîteva nedumeriri. Privind chipul Mantuitorului – Pantocrator din catedrala lor, mă întreb de ce Fiul lui Dumnezeu e înfățișat deliberat înclinat spre stînga. Ce vrea să ne sugereze herimenutica ecumenistă, că Domnul Iisus este în declin?

Crucea din spatele Dumnezeirii Sale e și ea deplasată spre stînga. Brațele Crucii, care ar trebui să fie orizontale, sunt ușor, dar vizibil, lăsate în jos. Înseamnă asta înfrîngerea Crucii?

Și în sfîrșit, mîna dreaptă a Mantuitorului nu este cu degetele așezate în forma binecuvîntării. De ce? Ni se sugerează cumva să nu așteptăm binecuvantarea de la Hristos Domnul? Să o așteptăm de la altul?

N-aș fi ridicat aceste întrebări dacă n-am avea precedentul amar al înfățișării iconografice a celor 16 Sfinți recent canonizați. Cei mai mulți au degetul arătător și cel mic nu în poziția firească de binecuvantare, ci mai de grabă sugerează coarnele necuratului. Am cerut, cer și acum, ca acele zise icoane să fie retrase.

Presbiter Iovița Vasile

Povestea cu preotul ministru Marcel Bolos care ar fi gay, nu e despre el.
Adevărul este mult mai prozaic.
Nu există politician român care să ocupe o demnitate sau o funcție în țara asta, care să nu fi ajuns acolo pentru că alții îl au cu o slăbiciune la mână.
Are un viciu, îi place să facă sex mai altfel și nu vrea să se știe, își înșeală soția, a furat ceva, a fost prins cu niște falsuri în acte sau ceva plagiat, a primit un cadou cam ilegal, care îl “îndatorează”, a fost prins cu nasul în cocaină, a făcut un accident mortal și …s a rezolvat și rămâne dator.
Pot fi și mai multe la un loc.
Dacă ești mai vulnerabil, ești mai bun de promovat…
Altfel, nu merge.
Asta că se întreabă mulți cum de nu au “succes” în politică decât gunoaie…
Dacă nu te au la mână cu ceva, nu ajungi nicăieri.
Iar când miști în front, se scapă ceva ca să ți se aducă aminte
Sau se mai întâmplă și accidente, desigur…

Bogdan Alexandru Duca

Marcel Boloș este originar din Hodișu, județul Cluj. În mod firesc, ar trebui să țină de Eparhia Clujului. Întrebat despre aceasta mitropolitul Andrei Andreicuț s-a spălat pe mîini. N-are de-a face cu acest impostor care aduce valuri de hule și rușine asupra Bisericii noastre. Îl credem.
Atunci? Uitîndu-ne pe cv-ul său, aflăm că a împlinit niște funcții prin Primăria Oradea, domeniul nefamilistului Bolojan, ajuns premier. Boloș mărturisea că i s-a refuzat hirotonia pe motiv că nu avea finalizate studiile la Facultatea de Teologie din Oradea. Și totuși, spune Boloș, Preasfințitul (nu spune care), m-a chemat telefonic și m-a hirotonit. O mare cinste pentru el care a crescut în curtea bisericii și și-a dorit să devină preot, deoarece misiunea preoțească… să nu mai continuăm.

Din acel moment avem un nou preot misionar, firește, deoarece parohie nu i s-a dat niciodată. Mai bine așa decît să-și ducă metehnele în mijlocul credincioșilor.

Cine l-a hirotonit? Ați auzit de unul Sofronie Drincek. Toată lumea zice că e episcopul ortodox al Oradiei. Nu e. Omul a semnat documentele eretice din Creta, apoi s-a lepădat public de Credința Ortodoxă, în ziua cînd a participat la o slujbă greco-catolică și a fost pomenit între ierarhii papistași. Cum s-a dovedit mai tîrziu, Sofronie s-a înconjurat de homosexualii lui, ceea ce a produs un scandal mediatic la vremea aceea, care s-a domolit, iar acum arde mocnit. Acesta și-a chemat prietenul de viciu, pe Marcel Boloș, și l-a făcut preot misionar.

Cît, oare, îi va răbda Dumnezeu?

Presbiter Iovița Vasile

Învăţătura de Credinţă a Sfintei Biserici Ortodoxe ne arată faptele milosteniei trupeşti şi ale celei sufleteşti. Cele dintâi sunt: hrănirea celui flămând, astâmpărarea celui însetat, îmbrăcarea celui gol, cercetarea celor aflaţi în necazuri şi nevoi, cercetarea celor bolnavi, găzduirea călătorilor, îngroparea săracilor.

Faptele milei sufleteşti sunt tot în număr de şapte, şapte fiind număr sfânt, simbol al perfecţiunilor Dumnezeieşti. Iată-le: întoarcerea celor rătăciţi la calea adevărului şi a celor păcătoşi la calea virtuţii, învăţărea celor neştiutori, buna sfătuire, rugăciunea pentru aproapele, mângâierea celor întristaţi, nerăzbunarea faţă de cei care ne-au greşit şi răsplătirea răului cu bine, iertarea celor ce ne-au greşit. Desigur că despre fiecare din faptele enumerate se poate vorbi pe larg, şi ar fi de dorit s-o facem. Cunoscându-ne însă neputinţele şi limitele, am ales să vorbesc doar de cea dintâi dintre faptele milei sufleteşti, întoarcerea celor rătăciţi la calea adevărului şi a celor păcătoşi la calea virtuţii. O facem, iubiţi credincioşi, pornind de la o axiomă, de la un adevăr care nu poate fi pus la îndoială, nici nu trebuie demonstrat: Sfânta noastră Biserică Ortodoxă este Calea, singura Cale, care duce spre Împărăţia lui Dumnezeu. Nici nu ştim noi să preţuim ce mare dar avem de la Dumnezeu prin faptul că ne-am născut ortodocşi!
Având credinţa neclintită că suntem singura Biserică, ne socotim îndreptăţiţi să-i întoarcem pe cei rătăciţi la Dreapta Credinţă.

Se spune adesea că trebuie să avem respect faţă de credinţele altora. Doamne, ferește, aceasta înseamnă să avem respect faţă de rătăciri! Că de fapt, respect înseamnă prețuire deosebită față de cineva sau de ceva! Nu facem niciun bine altora spunând că le respectăm credinţa, întărindu-i astfel în rătăcirea lor. În schimb, le facem un mare bine dacă le arătăm că greşesc, stăruind în credinţa lor deşartă şi că pot străbate drumul spre viaţa veşnică doar împropriindu-şi Sfânta Credinţă Ortodoxă. Că vor părăsi sau nu credinţa lor rătăcită, ştie numai Dumnezeu. Noi ne vom face datoria şi din acel moment toată răspunderea rămâne asupra lor. Sfântul Apostol Iacov a scris cu limpezime: ,,Să ştie că acela care a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate’’ (Iacov 5, 20). În cazul refuzului de a părăsi rătăcirea, plata celui care a vestit adevărul nu se împuţinează: ,,Iar dacă tu prevesteşti pe păcătos să se abată de la calea lui şi să se întoarcă de la ea, şi el nu s-a abătut de la calea lui, atunci el va muri pentru păcatele lui, iar tu ţi-ai scăpat viaţa’’ (Iezechiel 33, 9).

Noi nu vestim oamenilor Credinţa cea Adevărată din orgolii mărunte, din ambiţii personale, ci pentru că este datoria noastră sfântă de a-i face păratşi pe toţi binelui pe care l-am primit de la Dumnezeu. Şi trebuie să recunoaştem că sunt mulţi în jurul nostru care au nevoie de adevăr: atei, păgâni, sectari, necredincioşi, adepţi ai aşa ziselor religii păgâne. Aceştia nu numai că sunt străini de Credinţa Ortoidoxă, dar şi luptă din răsputeri împotriva ei. În faţa acestora trebuie să ne facem mărturisitori ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

,,Mergi şi fă şi tu asemenea’’ (Luca 10, 37), este porunca sfântă dată fiecărui credincios al Bisericii noastre. Cunoaştem acum faptele cele bune ale milosteniei trupeşti şi sufleteşti. Cât stă în puterea noastră, să lucrăm binele aproapelui, după cuvântul Proorocului: ,,Semănaţi-vă fapte bune, căci numai aşa veţi secera milostivire; prefaceţi ţelina în ogoare ale cunoaşterii lui Dumnezeu, şi căutaţi pe Domnul, ca El să vină să vă îndestuleze de roade mântuitoare’’ (Osea 10, 12). Ce cuvinte Dumnezeiești! Amin.
Presbiter Ioviţa Vasile

Este vorba de cel care se împopoțonează cu titulatura absolut nemeritată prof. univ. dr. psih., Daniel David. N-aș avea nimic cu el, n-am nimic cu etnia lui, absolut respectabilă, dar cînd iese zilnic cu diatribe la adresa profesorilor romani, nu pot să tac. Am scris de cîteva ori despre incultura acestui individ și am rămas mirat cum a reușit să se cațăre pe scara socială pînă a ajuns rector al Universității clujene și apoi ministru al învățămîntului. Am înțeles, cu oarecare întărziere, că e vremea cînd agramații și proștii au un ascendent extraordinar asupra celor cu adevărat capabili. Nu mai ai loc de acești indivizi sordizi oriîncotro te îndrepți.

De rîndul acesta, țiganul ne spune că profesorii poartă vina pentru existența analfabeților funcționali. Cine i-a băgat în cap acest clișeu?, pe care-l rostește de fiecare dată. Și să vedeți cum o face: „Nu vă supărați, nu vreau să spun 100%, dar cea mai mare parte. Până la urmă, copiii vin cu un nivel de inteligență și un nivel de creativitate normale, ca să spun așa. Este treaba profesorilor ca, pornind pe o normalitate, copiilor să le transferi acele competențe. N-ai pe cine să pui responsabilitatea decât pe cadrele didactice. Și asta e valabil și în preuniversitar și nu vreau să-i scutesc și pe cei din învățământul superior – când dăm greș și noi avem un abandon școlar destul de mare și este tot, ca să spun așa, un rol important pe care îl are!!! universitatea și profesorii”, a afirmat ministrul Educației, într-un podcast Salvați Copiii România.

Vedeți, nevolnicul nu e în stare să facă un acord (un rol important pe care îl are!!! universitatea și profesorii”), dar aruncă cu noroi în mii de cadre didactice, majoritatea romani. Unii merită acest tratament înjositor. Cînd au fost la urne, i-au votat cu entuziasm pe Nicușor și pe toți neputincioșii.
Țiganul a mai lansat o trăznaie, dacă nu cumva a și legiferat-o, între timp: profesorii din pre-universitar e musai să aibă două masterate pentru a putea preda! În mediul universitar e suficient unul.
M-am săturat de atîta țigănie.

Presbiter Iovița Vasile