Categorie: Uncategorized

-Părinte, se poate ca unul să trăiască în nepă­sare, dar cu toate acestea, să mărturisească (pe Hristos) cu curaj atunci când i se dă prilejul?

-Pentru ca un om să facă aceasta, trebuie ca ini­ma lui să aibă bunătate, duh de jertfă. De aceea am spus să se cultive noblețea, duhul jertfei. Unul să se jertfească pentru celălalt.
Vă aduceți aminte de Sfân­tul Bonifatie și de Sfânta Aglaida? Sfântul Bonifatie era robul nobilei Aglaida, dar și robit de dragostea stăpânei lui. Duceau în Roma acea viață vrednică de plâns (păcătuiau trupește împreună), dar când stăteau să mă­nânce, mintea lor mergea la săraci. Alergau să dea mai întâi mâncare la săraci și după aceea mâncau și ei. Cu toate că erau stăpâniți de patimi, aveau bunătate și îi durea inima pentru săraci. Aveau duh de jertfă, de aceea Dumnezeu i-a ajutat. Și Aglaida, deși trăia o viață păcătoasă, îi iubea pe Sfinții Mucenici și se interesa de sfintele moaște. I-a spus lui Bonifatie să meargă cu alți slujitori ai ei în Asia Mică, ca să adune și să cumpere sfinte moaște ale Mucenicilor și să le aducă la Roma. Iar acela i-a spus zâmbind: „Dar dacă-ți vor aduce și moaștele mele, le vei primi?”. „Nu glumi cu acestea”, îi spune aceea.

Când a ajuns în Tars și s-a dus în arenă ca să cumpere sfintele moaș­te, privea la muceniciile creștinilor și îndată a fost mișcat de statornicia lor. A alergat, a sărutat legătu­rile și rănile lor și le-a cerut să se roage ca să-l întă­rească Hristos și pe el să mărturisească în public că este creștin. Așadar, a mărturisit și el în arenă, a pri­mit nevoință mucenicească, iar însoțitorii lui i-au cumpărat moaștele și le-au adus la Roma, unde înge­rul Domnului a înștiințat-o pe Aglaida de întâmplare. Astfel s-a împlinit ceea ce prorocise Bonifatie zâm­bind, înainte de a pleca din Roma. Apoi, femeia, după ce și-a împărțit averea, a trăit în nevoință și sărăcie încă 15 ani și s-a sfințit (pomenirea lor se prăznuiește la 19 decembrie). Vedeți, nu fuseseră ajutați, de aceea mai înainte fuseseră atrași spre rău și apucaseră pe o cale greșită.
Însă aveau duh de jertfă și de aceea Dumnezeu nu i-a lăsat până în sfârșit.

(Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul II. Trezvie duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2011, p. 257-258).

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Precum fără Credință e cu neputință să ne mântuim, la fel și fără smerenie. Dar și credința și toate celelalte lucrări bune nu sunt de folos fără smerenie. Căci până și diavolii cred și se înfricoșează, mărturisesc că Fiul lui Dumnezeu este Dumnezeu adevărat, dar nu le e de folos pentru că nu au smerenie. Omul care are smerenie are lucrări bune, Îl are în el pe Dumnezeu, Duhul Sfânt, cum zice autorul Proverbelor: În inima smerită Se odihnește cu blândețe Duhul Domnului. În inima tulburată (a celui mândru), locuiește diavolul.

Proorocul David, după ce din mândrie a căzut în cele două păcate de moarte, preacurvia și uciderea, și s-a pocăit, a plâns, a privegheat, a postit, nu a spus că a fost izbăvit de Domnul pentru că s-a pocăit, a plâns și a postit, ci a spus: M-am smerit și Domnul m-a izbăvit. Cine nu se smerește, nici nu se pocăiește. Cel mândru nu se pocăiește niciodată, dar și dacă se pocăiește, pocăința lui nu este reală, adevărată, sinceră, ci este mincinoasă. Dacă se roagă și postește sau face vreun bine, pe toate le face cu falsitate, cu prefăcătorie, ca și fariseii, ca să-l vadă ceilalți oameni…

Deoarece smerenia este o virtute atât de mare și fără ea nu putem să ne mântuim, să aruncăm cu toții mândria cea diavolească și să dobândim dumnezeiasca smerenie, pe care înțeleptul Isaac Sirul o numește veșmânt dumnezeiesc, întrucât cu aceasta s-a îmbrăcat Unul-Născut Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl, coborând din Ceruri pe pământ pentru mântuirea noastră.

(Părintele Filotei Zervakos, Mărturisirea credinței ortodoxe, Editura Bunavestire, Galați, 2003, p. 34)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Sfântul Silvestru a păstorit turma dreptcredincioasă a Romei, ca Episcop al Romei, între anii 314-335. Era vremea domniei Sfântului Constantin cel Mare. Credincioşii mai puţin familiarizaţi cu Istoria Bisericii s-ar putea întreba, nedumeriţi, de ce un papă al Romei este cinstit ca Sfânt în Biserica Ortodoxă? Vom spune, dintru început, că până în anul 1054, cei care acum sunt catolici făceau parte din Biserica lui Hristos. În anul amintit, un cardinal, Humbert, trimis al papei la Constantinopol, a depus anatema împotriva Bisericii pe altarul Sfintei Sofia, ceea ce a constituit ruperea celor din Apus de trupul tainic al lui Hristos. Zadarnic au ridicat această anatemă Patriarhul din Constantinopol Atenagora şi papa Paul al VI-lea, unirea cu catolicii nu s-a făptuit, deoarece cauzele rupturii, numeroasele erezii catolice, sunt păstrate, în continuare, de apuseni. Aceştia nu au renunţat la erezii, ci, dimpotrivă, le-au adăugat altele noi.

Papa Silvestru a păstorit cu vrednicie  Biserica Romei cu mult înainte de a se produce schisma (ruptura) între Biserica Ortodoxă şi apuseni. Cărţile bisericeşti au păstrat faptul că evreii vremii, ca de altfel din toate vremurile, s-au arătat mari vrăjmaşi ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Astfel, după ce Constantin cel Mare a crezut în Hristos şi s-a botezat, evreii necredincioşi au venit la mama acestuia, Sfânta Elena, spunându-i cu multă făţărnicie: ,,Bine a făcut împăratul, fiul tău, că a lăsat păgânătatea şi a răsturnat templele idoleşti; însă rău a făcut de a crezut în Iisus şi-L cinsteşte ca pe Fiul lui Dumnezeu şi adevăratul Dumnezeu, căci Acela a fost un iudeu şi vrăjitor, înşelând pe popor cu năluciri vrăjitoreşti, iar Pilat, muncindu-L ca pe un făcător de rele, L-a spânzurat pe lemn. Iar dacă împăratul a căpătat sănătate, aceasta nu s-a făcut prin puterea Lui, ci cu darul lui Dumnezeu, Care a zidit cerul şi pământul. Deci se cuvine ţie, Împărăteasă, să abaţi pe fiul tău de la o rătăcire ca aceasta, ca nu cumva, supărându-Se Dumnezeu Cel Preaînalt, să se întâmple ceva rău împăratului’’.

Împotriva acestor hule drăceşti s-a ridicat Sfântul Episcop Silvestru al Romei, care a vădit viclenia şi necredinţa evreilor şi a apărat Dumnezeirea Mântuitorului nostru, nu numai prin cuvântul adevărului, dar şi prin minuni care au deschis ochii multor evrei, aduşi de el la Dreapta Credinţă. Acestea, şi multe altele, sunt temeiurile pentru care Sfântul Silvestru a fost chemat de Dumnezeu în ceata Sfinţilor Săi, în Biserica biruitoare din ceruri, unde se roagă pentru biruinţa Bisericii pământeşti şi pentru binele lumii întregi (După Vieţile Sfinţilor pe ianuarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p.45-60).

Presbiter Ioviţa Vasile

Astăzi numărămopt zile de la Sărbătoarea Naşterii Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Legea Dumnezeiască din vechime poruncea: ,,Să vă tăiaţi împrejur şi acesta va fi semnul legământului dintre Mine şi voi. În neamul vostru, tot pruncul de parte bărbătească, născut la voi în casă sau cumpărat cu bani de la alt neam, care nu-i din seminţia voastră, să se taie împrejur în ziua a opta’’(Facere 17, 11-12). Această poruncă a fost împlinită şi de Pruncul Iisus, după cum e scris Sfântul Evanghelist Luca: ,,Şi când s-au împlinit opt zile ca să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, mai înainte de a se zămisli în pântece’’(Luca 2, 21). Preasfântul nume al Mântuitorului, Iisus, înseamnă în limba ebraică ,,Dumnezeu mântuieşte’’. Prin urmare, noi avem astăzi un Praznic Împărătesc, în care cinstim, după cuviinţă, pe Împăratul împăraţilor, după cum, Îl numeşte Cartea Apocalipsei (17, 14) pe Mântuitorul nostru.

În această zi, Biserica lui Hristos pomeneşte pe Sfântul Vasile cel Mare, numindu-l ,,mare dascăl şi ierarh’’. Acesta a trăit între anii 329-379 de la Naşterea Mântuitorului. Călătorind la Atena, Sfântul Vasile cel Mare a găsit pe filozofii vremii discutând în faţa cetăţii. Întrebat de un oarecare Eubul care este firea filozofiei?,Sfântul a răspuns: ,,Firea filozofiei este pomenirea morţii’’. Cu adevărat, acela se înţelepţeşte care cugetă  la moarte şi înţelege că este călător şi pribeag înaintea lui Dumnezeu (cf.I Paralipomena 29, 15). Şi ca să întregească învăţătura sa pentru filozofi, a adăugat: ,,Însă, pe cât porunceşte puterea bunătăţii, să împărţim la cei flămânzi pâinea înţelegerii; şi pe cei ce s-au lipsit, pentru răutatea lor, de acoperământul faptei bune, pe acela să-l aducem sub acoperământul faptei bune’’ (Vieţile Sfinţilor pe Ianuarie, Ed. Mănăstirii Sihăstria, 2005, p. 16-17).

Sfânta Scriptură ne înştiinţează că în vremea creaţiei, Dumnezeu a rostit şi a făptuit aceste cuvinte: ,,Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele şi anii’’(Facere 1, 14). Cu puţine ore în urmă, pământul şi-a sfârşit drumul în jurul soarelui şi cu aceasta s-a încheiat anul şi a început un an nou. Să cugetăm şi noi, iubite cititorule, la măreţia creaţiei lui Dumnezeu şi să rostim împreună cu Psalmistul David: ,,Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut. Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta’’(Psalmul 103, 25).

Presbiter Ioviţa Vasile

Peste puţine ore, anul se va sfârşi. Să încheiem şi noi acest an, cinstite cititorule, învăţându-ne din pilda frumoasă a Cuvioasei Maicii noastre Melania Romana.

Era din neam bun şi bogat, dar adevărata sa bogăţie era cea nepieritoare, din ceruri. Între multele avuţii avea şi o moşie pe malul mării cu un palat deosebit de frumos, cu grădini pline de roade. Odată şi-a pus în gând să o vândă şi banii să-i împartă săracilor. Peste acestea i-a venit gândul cel străin, care-i spunea că este mai bine ca măcar această moşie să o păstreze pentru desfătarea sa. Sfânta a cunoscut că gândul este de la diavolul şi atunci a grăit: ,,Nu mă vei împiedica prin aceasta în drumul meu, diavole. Căci ce sunt toate acestea, care astăzi sunt şi mâine vor fi stricate de barbari, sau de ploi, sau de timp, sau de altă împrejurare, faţă de comorile veşnice, care sunt aşa pururea şi rămân în veacuri nesfârşite, şi care se cumpără cu preţul acestor bunuri stricăcioase?’’A vândut moşia şi a dat banii lui Hristos, adică năpăstuiţilor care trăiau acolo. N-a trecut multă vreme şi barbarii au năvălit şi au pustiit cumplit Italia, risipind şi moşia Cuvioasei Melania. Atunci a slăvit pe Dumnezeu ,,căci ceea ce era să se piardă în zadar, fără nicio răsplătire de la Dumnezeu, aceea s-a făcut lor spre plată însutită, întru viaţa cea veşnică’’.

Altădată, fericita Melania a ajuns la chilia unui bătrân sfânt şi a vrut să-i dăruiască nişte galbeni. Bătrânul n-a vrut să-i primească. Când însă a lipsit, Cuvioasa Melania a intrat în chilia sărăcăcioasă, a ascuns galbenii într-un vas cu sare şi a plecat. Fapta n-a rămas tăinuită şi bătrânul a alergat să-i înapoieze aurul. Nevrând să-l ia înapoi, bătrânul l-a aruncat în râu şi s-a întors la chilia sa, căci părinţii îmbunătăţiţi ,,fugeau de aur ca de muşcătura de şarpe’’.

Fiind odată în biserică la Sfânta Liturghie, Cuvioasa Melania a auzit preotul pomenind, împreună cu cei adormiţi, numele unei femei despre care ştia că a fost eretică şi s-a mâniat încât a spus slujitorului: ,,Viu este Domnul, dacă o mai numeşti pe aceea, nu mă voi mai împărtăşi din jertfa ta’’.Spunea aceasta deoarece ştia că pomenirea ereticilor la Dumnezeiasca Slujbă este o încălcare a Sfintei Credinţe Ortodoxe.

Când Dumnezeu a adus vremea trecerii ei din viaţa pământească, singură şi-a pus mâinile pe piept, în semnul Crucii, şi sufletul ei sfânt s-a ridicat spre ceruri, fără nicio împiedicare de la diavolii vrăjmaşi. Pentru sfintele sale rugăciuni, Dumnezeu să ne învrednicească de împărăţia Sa cea veşnică (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 590-613).

Presbiter Ioviţa Vasile

Ofertă şi recomandări pentru petrecerea revelionului

Acesta poate începe cu câteva minute înainte de miezul nopţii, printr-o rugăciune de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale, ştiute şi neştiute, revărsate asupra noastră. Vom sfârşi anul 2021 prin rugăciune şi vom începe noul an în aceaşi rugăciune.

Urmează odihna nopţii, adică un somn odihnitor până dimineaţa.

La vremea cuvenită,  ne vom îndrepta paşii spre sfânta biserică sau spre un loc ales pentru săvârşirea Sfintei Liturghii a Sfântului Vasilie cel Mare.

La urmă, vom urma îndemnul scris în Liturghier: Şi mulţumind lui Dumnezeu pentru toate, ies din biserică, ducându-sa într-ale lor.

Astfel vom sfârşi revelionul.

Dragi conaționali, știu că ați suferit în acest an mai mult decât în precedenții – și din cauza lipsurilor generate de situația economică intenționat deteriorată, dar mai ales din cauza presiunii psihologice al cărei element central este FRICA indusă programatic de către autorități și propagată cu servilism ticălos și mercantil de către mass-media. 

Ați fost numiți „idioții Europei”, deși situația din România este net, incomparabil mai bună, la distanță uriașă de țările care și-au trimis cetățenii, prin diverse măsuri coercitive, la experimentul criminal al terapiei genice, poreclite „vaccinare”. Minciuna care sufocă planeta este din ce în ce mai evidentă și nu va mai dura mult până când va fi devoalată complet.

Vă invit și vă rog să nu vă pierdeți speranța: gândiți-vă în fiecare zi că nu suntem singuri în furtuna istoriei, căci ar fi total ilogic și improbabil să lase umanitatea de izbeliște chiar Cel Care a creat-o. Suntem mulți, chiar dacă glasul nostru nu se mai aude în vacarmul generat de posesorii tuturor valorilor materiale de pe pământ. 

Noi suntem posesorii spiritelor (sufletelor) noastre, care nu pot fi cumpărate. De aceea, vom izbândi! Nu vă pierdeți încrederea, nu vă pierdeți Credința, totul va fi bine în 2022! LA MULȚI ANI!

(Preluare de pe ActiveNews)

Când sufletul este tulburat, se întunecă rațiunea și nu vede curat. Numai când sufletul este liniștit, se luminează rațiunea, și vede curat pricina fiecărui lucru.Sufletul este foarte adânc și numai Dumnezeu îl cunoaște. De ce să ne chinuim să alungăm întunericul? Iată, vom aprinde o lumină și întunericul va pleca singur. Vom lăsa pe Hristos să Se sălășluiască în sufletul nostru și demonii vor pleca singuri. Când vine Hristos înlăuntrul nostru, atunci trăim numai binele, dragostea pentru toată lumea. Răul, păcatul, ura dispar singure, căci nu pot, nu au loc să mai rămână.Să nu te interesezi dacă te iubesc oamenii, ci dacă tu Îl iubești pe Hristos și pe oameni. Numai așa se umple sufletul. În sufletul al cărui loc este ocupat în întregime de Hristos, nu poate intra și locui diavolul, oricât ar încerca, pentru că nu încape, nu există loc liber pentru el. Scopul nostru nu este să osândim răul, ci să-l corectăm. Prin osândire omul se poate pierde, iar prin înțelegere și ajutor, se va mântui. Răul începe de la gândurile rele. Când te amărăști și te enervezi, chiar numai și cu gândul, strici atmosfera duhovnicească. Împiedici Duhul Sfânt să lucreze și îngădui diavolului să mărească răul. Tu să te rogi neîncetat, să iubești și să ierți, alungând de la tine orice gând rău.

Omul lui Hristos trebuie să-L iubească pe Hristos. Iar când Îl iubește pe Hristos, este slobozit de diavol, de iad și de moarte. Să te rogi liniștit, cu încredere în dragostea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Nu trebuie să-i războiți pe copiii voștri, ci pe satana care-i războiește pe copiii. Să le spuneți puține cuvine și să faceți multă rugăciune. Rugăciunea face minuni. Mama nu trebuie să se limiteze la mângâierea simțită a copilului ei, ci să se exerseze și la mângâierea duhovnicească a rugăciunii. Mântuirea copilului vostru trece prin sfințirea voastră. Sfințirea nu este un lucru de neizbutit, ci este mai degrabă ușor, ajunge ca voi să dobândiți smerenie și dragoste. Dacă vrei, te poți sfinți și în Omonia [1].

Să-L rogi pe Dumnezeu să-ți ierte păcatele. Iar Dumnezeu, văzând că-L rogi cu durere și smerenie, îți va ierta și păcatele tale și-ți va dărui și sănătate trupească.Când te rogi să uiți de boala ta trupească, s-o primești ca pe un canon, ca pe o pedeapsă pentru iertarea păcatele tale. Pentru celelalte nu te neliniști, ci lasă-le la Dumnezeu și Dumnezeu știe să-și facă lucrul Său. Bolile ne scot la liman, dacă le răbdăm fără murmur, rugându-L pe Dumnezeu să ne ierte păcatele și slăvind numele Lui.

Mâhnirea cea mare și supărarea nu sunt de la Dumnezeu, ci sunt curse ale diavolului. Să-ți umpli sufletul cu Hristos, cu dragostea dumnezeiască, cu veselie. Bucuria lui Hristos te va vindeca. Dumnezeu se îngrijește chiar și de cele mai mici amănunte ale vieții noastre. Nu este indiferent față de noi. Nu suntem singuri în lume. Dumnezeu ne iubește mult, ne are în mintea Sa în fiecare clipă și ne ocrotește. Trebuie să înțelegem lucrul acesta și să nu ne temem de nimic. Numai Harul lui Dumnezeu, numai adevărata noastră dragoste, care se jertfește în taină pentru ceilalți, îi poate mântui și pe ceilalți și pe noi. Dragostea cere jertfe. Să jertfim cu smerenie ceva de-al nostru, care în realitate este al lui Dumnezeu.

Există fericire în căsătorie, dar cere o condiție: soții să fi dobândit o avere duhovnicească, iubind pe Hristos și păzind poruncile Lui. Astfel vor ajunge să se iubească cu adevărat între ei și să fie fericiți. Este mai de preferat să nu izbutești ca mirean, decât ca monah.

Asceza ortodoxă nu este numai pentru mănăstiri, ci și pentru lume. Mulți spun că viața creștinească este neplăcută și grea. Eu însă spun că este plăcută și ușoară, însă cere două condiții: smerenie și dragoste. Dacă vine Harul lui Dumnezeu, toți și toate se schimbă; dar pentru ca să vină, trebuie ca mai întâi să ne smerim. Se poate ca cineva să vorbească despre păcatele sale, dar să fie mândru, iar altul să vorbească despre virtuțile sale și să fie smerit. Să fim smeriți, iar nu să vorbim despre smerenie. Vorbirea despre smerenie este cursa diavolului, care aduce deznădejdea și apatia, în timp ce adevărata smerenie aduce nădejdea și lucrarea poruncilor lui Hristos.

Nu se face cineva creștin bun trăind în lenevie, ci este trebuință de lucrare, de multă lucrare. Totul este să-L iubească omul pe Hristos și toate problemele se vor rezolva.

Și acum Duhul Sfânt vrea să intre în sufletele noastre, ca și în vechime, însă respectă libertatea noastră, nu vrea să ne silească. Așteaptă să-I deschidem noi singuri ușa și atunci va intra în sufletul nostru și-l va schimba. Când va veni Hristos să Se sălășluiască în tot locul sufletului nostru, atunci vor dispărea toate problemele, toată înșelăciunile, toate mâhnirile. Atunci va pleca și păcatul.

[1] Piață centrală din Atena.

Surse: http://agiazoni.gr; http://www.diakonima.gr
Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Nimic nu ne va ajuta nouă dacă nu vom înţelege că trebuie să fim blânzi şi îngăduitori faţă de slăbiciunile oamenilor şi să le iertăm din inimă. Cum vom putea altfel nădăjdui că ne va ierta Dumnezeu pe noi dacă nu iertăm şi noi greşiţilor noştri?

Sfântul Spiridon a vândut odată o sută de capre unui negustor la preţul cu care se învoiseră, şi a cerut negustorului să pună banii jos. Negustorul, ştiind că Sfântul nu număra niciodată banii, a pus jos preţul pentru doar nouăzeci şi nouă de capre, iar banii pentru a suta capră i-a tăinuit. După aceasta, Sfântul Spiridon i-a numărat aceluia o sută de capre şi le-a despărţit de turmele lui. Dar mânând negustorul împreună cu ciobanii lui turma astfel „cumpărată”, iată că una din capre se rupe de turmă şi se întoarce înapoi, behăind. Sfântul a alungat-o, dar ea s-a întors înapoi. Şi tot aşa, până când s-a văzut limpede că acea capră nu vrea să rămână nicicum între caprele cumpărate. Atunci s-a apropiat Sfântul Spiridon de negustor şi i-a şoptit la ureche aşa: „Ascultă, fiule, capra aceasta nu în zadar se întoarce mereu înapoi la mine. Nu cumva ai dosit preţul ei?”. Negustorul, ars de ruşine, şi-a recunoscut înşelătoria. De îndată ce a plătit banii cuveniţi, capra a mers liniştită alături de turma celor cumpărate.

Altă dată în staulele de oi ale Sfântului Spiridon au năvălit nişte tâlhari. După ce au apucat câte oi au vrut, ei au căutat să iasă din staul, dar o forţă nevăzută îi ţintuia pe loc, făcându-i incapabili de vreo mişcare. În zori, Episcopul a venit să caute de oile sale. Văzându-i pe tâlhari, i-a certat cu blândeţe şi i-a povăţuit ca pe viitor să caute să-şi câştige agoniseala traiului din muncă cinstită, iar nu din tâlhărit. Apoi a luat un berbece şi l-a dăruit tâlharilor, zicându-le: „Luaţi-l pe acesta pentru osteneala voastră, să nu vă fi fost privegherea de toată noaptea în zadar!”.
Apoi, i-a slobozit cu pace.

(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 12 decembrie, Sfântul Nicolae Velimirovici)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

,,Glas din Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela plângea pe fiii săi şi nu voia să se mângâie, pentru că nu mai sunt’’(Ieremia 31, 15; Matei 2, 18). Astfel a proorocit Sfântul Prooroc Ieremia nenorocirea ce s-a abătut asupra unei naţiuni întregi, datorită pornirilor demenţiale ale lui Irod.

Când magii Răsăritului au venit la Ierusalim, din imbold Dumnezeiesc, au întrebat de-a dreptul: ,,Unde este Regele iudeilor, Cel Care s-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui’’.Ne spune cuvântul Sfântului Evanghelist Matei că Irod s-a tulburat, la fel şi iudeii.  Neliniştea lui Irod venea din faptul că îşi închipuia, în obsesiile sale bolnăvicioase, că Acela care era numit Regele iudeilor, Pruncul Iisus, îi va uzurpa tronul. Îngrijorarea lui Irod n-avea nici un temei. Sfântul Evanghelist Ioan ne relatează că, peste ani, a existat un moment când iudeii au vrut să vină la Mântuitorul să-L facă rege cu sila, şi-atunci Domnul Iisus S-a retras în munte pentru a nu fi găsit (Ioan 6, 15).

Irod chemat pe magi şi a aflat vremea când li s-a arătat steaua, care coincidea cu vremea Naşterii. Trecuse un an de la Naşterea Domnului. Planul diabolic pe care l-a urzit a fost acela de a porunci uciderea tuturor pruncilor mai mici de doi ani, crezând că între ei va fi, fără îndoială, şi Dumnezeiescul Prunc. A aflat de la arhierei şi cărturari locul Naşterii. Cu viclenia proprie tuturor tiranilor, Irod le-a cerut magilor să cerceteze şi să găsească Pruncul şi să vină să-i dea de ştire, pentru că – zicea el –  vrea se închine lui Iisus. Dumnezeu i-a făcut pe magi să ignore cererea lui Irod, şi ei s-au întors pe cale ocolită în ţara lor. Văzându-şi aşteptările înşelate, tiranul a dat diavoleasca poruncă şi slujbaşii săi au împlinit-o. Betleemul şi ţinuturile sale au fost însângerate şi scufundate în durere: patrusprezece mii de prunci au fost ucişi pentru că un rege dement s-a temut pentru tronul său. Cei din stirpea lui Irod se străduiesc să ne convingă că era cu neputinţă să fie atâţia prunci în acele ţinuturi. Tradiţia Bisericii a consemnat negreşelnic amploarea crimelor acelui tiran sângeros.

Dumnezeu n-a lăsat nepedepsită fărădelegea regelui. Sfântul Teofilact istoriseşte că Irod a ajuns într-o stare teribilă: ,,Cuprins fiind de lingoare şi de diaree, de umflătura picioarelor, de astuparea nărilor, de tremurare a tot trupul şi de alte boli ascunse, rău şi-a lepădat ticălosul său suflet’’.(După Vieţile Sfinţilor pe decembrie,  Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 559-563

Pornirile scelerate ale lui Irod se extind acum pe tot mapamondul. Lumea întreagă este împânzită de nebuni, şi din porunca lor copiii sunt injectaţi cu substanţa diabolică, numită mincinos vaccin. Minţile acestora sunt stăpânite de cel rău, care-i inspiră în toate acţiunile lor criminale. Va veni şi vremea când Dumnezeu va curma lungul şir de crime, de care se fac vinovaţi. De Dumnezeu nu se tem, de oameni nu se ruşinează. Privind sfârşitul lui Irod, le-aş recomanda să se teamă.

,,Cel ce păzeşte pe prunci este Domnul’’ (Psalmul 114, 6)

Presbiter Ioviţa Vasile

Dragă Bill,

„Răul suprem are înfățișarea binelui!”

A venit vremea să știi că noi aici, din țara asta a noastră, îți transmitem multă sănătate. Ție și prietenilor tăi, vouă, care doriți „binele omenirii”. Ne aducem aminte de câți copii ați nenorocit în Africa și pe unde vă mai plimbați voi. In avioanele alea private, care merg cu energie verde. Ne aducem aminte de cum erai tu îngrijorat de reducerea populației, cred că de frică că nu-ți mai ajung casele, mașinile, avioanele, curvele, mâncarea și cum te-ai gândit tu să devii, așa în timp, omul cu seringile! Ai făcut atâta de mult bine în lumea asta, încât, noi, nu putem să nu-ți dorim ca binele făcut nouă, tuturor, să nu ți se întoarcă! Ție și prietenilor tăi! Tuturor! Înzecit!

Și vezi, tu, dragă Bill, în lumea asta creștin-ortodoxă, pe care tu o urăști de moarte, și pe care o vrei distrusă cu orice preț, ne aflăm în postul Nașterii Domnului. Cum care Domn? Domnul Puterilor, îi zicem noi! Și pentru că noi ne pregătim să celebrăm Nașterea Lui, o să facem exact ce ne-a învățat El! O să te iertăm noi, ăștia care mai trăim și o să te ierte și cei care au devenit martiri ai Neamului. Cei pe care ai avut tu grijă să plece Sus, prin ordinele pe care le-ai dat tu! Și prietenii tăi!

Voi sunteți doar Întuneric și Moarte!

Știi de ce te iertăm noi toți? Pentru că judecata și pedepsa ta să vină de la EL! Cel pe care tu și amicii tăi nu-L suportați. Vă arde, pentru că e Foc și Lumină! Și voi sunteți doar Întuneric! Și Moarte! Să vă facă El Dreaptă Judecată și noi să vă urăm simplu: „Ceea ce ne doriți nouă, să se întoarcă la voi înmiit!”. Pentru tine, prietenii tăi și familiile voastre, servitorilor voștri din guvernele lumii, „eroilor” din spitale care au ascultat de voi, celor din presa care v-au slujit, de azi, până la sfârșitul veacurilor! Amin!

P.S.: Știi, dragă Bill, acum 200 de ani se năștea un ortodox. Dostoievski se numea! El a zis: „Răul suprem are înfățișarea binelui!”. Mare Adevăr! Voi sunteți Răul Suprem!

Zoe Dantes

Dumnezeu apreciază străduinţa mai mult decât rezultatul

În faţa lui Dumnezeu nu contează cantitatea, ci străduinţa, o intensitate în străduinţă, pentru că toţi ne străduim într-un fel.
Dacă te străduieşti să faci o rugăciune şi n-o faci cum trebuie, Dumnezeu primeşte silinţa ta. Dacă te străduieşti să faci un bine cuiva şi dai foarte puţin – pentru că nu ai mai mult – Dumnezeu preţuieşte aceasta. Dacă posteşti, Dumnezeu apreciază acest efort al tău, chiar dacă adeseori mai calci postul.
Toate sunt apreciate de Dumnezeu în felul Lui divin – nu în fel omenesc – pentru că Dumnezeu nu răsplăteşte fapta şi rezultatul ei, ci străduinţa ta. Adeseori vedem că un om care face un efort mai mic primeşte o răsplată duhovnicească mai mare şi un om care face un efort mai mare primeşte o răsplată mai mică, pentru că Dumnezeu cunoaşte adâncul inimii noastre mai bine decât noi înşine.

(Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Ediţie îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti, Editura Bonifaciu, 2009, p. 65)

Ne-am obişnuit cu răul

Astăzi ne-am obişnuit cu toate ereziile. Aşa ne-am obişnuit cu ele, încât nu se mai tulbură nimeni de nici o erezie nouă care apare. Nu se mai tulbură nici de homosexuali, nu se mai tulbură nici de „Codul lui da Vinci“. Ne-am obişnuit cu răul. Aceasta este partea cea mai grea pentru societatea noastră. Ne-am obişnuit cu răul în aşa măsură, încât nu-l mai sesizăm.

Aceasta a ajuns situaţia noastră morală, în momentul de faţă, în lume. Orice erezie care apare, în primul rând îşi câştigă prezenţa în cetate prin legea murdară a societăţii. Toate societăţile con­temporane au legi murdare. Toate sunt antihristice, toate sunt pentru distrugerea morală, pentru izolarea individului, pentru dezbinarea lui, pentru a face din el un sclav, o rotiţă a Guvernului. Indiferent unde este, în cea mai mare democraţie! Toate acestea, încet-încet ne-au obişnuit cu răul.

Astăzi nimeni nu mai strigă că se întâmplă aşa sau că se întâmplă aşa, sau că Iisus este batjocorit, sau că toată Credinţa noastră este transformată într-un fel de joc murdar. Creştinii sunt socotiţi înapoiaţi mintal fiindcă cred în Iisus Hristos. Nu avem altă credinţă, spun cei de azi, decât credinţa care este palpabilă: avem dreptul la bucuria vieţii acesteia, fără frâu!

(Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, . “A sluji lui Hristos înseamnă suferinţă”, Editura Bonifaciu, 2009).

Texte selectate şi editate de Dr. Gabriela Naghi

,,Vă vor scoate din sinagogi şi vine vremea ca tot celui care vă va ucide să i se pară că aduce închinare lui Dumnezeu. Şi aceasta vor face, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine’’ (Ioan 16, 2-3). Astfel a proorocit Mântuitorul nostru Iisus Hristos înainte de Sfintele Sale Patimi.

Astăzi Biserica lui Hristos îl pomeneşte pe Sfântul Arhidiacon şi Mucenic Ştefan. Sfânta Scriptură ni-l înfăţişează ca fiind ,,bărbat plin de Credinţă şi de Duh Sfânt’’(Fapte 6, 5), de aceea Sfinţii Apostoli şi-au pus mâinile peste el şi, prin rugăciune, l-au hirotnit în treapta diaconiei, alături de ceilalţi diaconi.

Iudeii cei necredincioşi şi îndărătnici n-au suferit dreptatea acestui slujitor al Lui Hristos şi pentru că n-au găsit nimic cu care să-l învinovăţească, au căutat nişte bărbaţi netrebnici şi i-au pus să aducă mărturie mincinoasă împotriva Sfântului: ,,L-am auzit spunând cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu’’(Fapte 6, 11). L-au luat cu sila şi l-au dus în sinedriu, dar Sfântul Ştefan nu s-a înfricoşat, a ţinut în faţa lor un cuvânt aspru de învinuire, ceea ce i-a făcut pe iudei să fiarbă de mânie şi să-l scoată afară din cetate. Apropiindu-se ceasul pătimirii sale, Sfântul a mărturisit: ,,Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!’’ (Fapte 7, 56). Furia iudeilor n-a încetat o clipă, de aceea s-au strâns în jurul lui şi au început să arunce cu pietre în el. Atunci Sfântul şi-a adus aminte de porunca Învăţătorului său, Domnul nostru Iisus Hristos: ,,Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei care vă blestemă, faceţi bine celor care vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei care vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi’’(Matei 5, 44-45). Iudeii îl potopeau cu lovituri de pietre, însă Sfântul Ştefan s-a rugat, spunând: ,,Doamne Iisuse, primeşte duhul meu!’’Pentru cei care-l urau şi-l ucideau s-a rugat asemenea Învăţătorului Iisus, când Se afla pe Cruce: ,,Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta’’,şi în clipa următoare a adormit, adică a trecut din viaţa aceasta la Domnul şi Mântuitorul nostru.

Aşa au înţeles iudeii să răsplătească pe binefăcătorul lor. Pentru rugăciunile Sfântului Arhidiacon şi Mucenic Ştefan, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzeşte Sfânta Ta Biserică, cea de la o margine a pământului până la cealaltă.  

Presbiter Ioviţa Vasile

Deși este un basm, are însă un înțeles adânc. Erau odată într-o pădure trei copaci. Fiecare dintre ei avea pentru el însuși o dorință – o perspectivă. Primul copac dorea ca la un moment dat să se învrednicească să devină un cufăr prețios, sculptat, frumos ornat, în care să se păstreze o comoară de mare preț. Aceasta era dorința și perspectiva sa. Al doilea copac voia să se învrednicească să devină, în mâinile unul bun marinar, o corabie mare, frumoasă, măreață, care să transporte regi și persoane oficiale; care să facă călătorii cu persoane din înalta societate. Al treilea copac spunea că singurul lucru pe care îl dorește este să devină copacul cel mai înalt și mai puternic din pădure, astfel încât oamenii, care vor vedea înălțimea lui în vârful dealului, să se gândească la Cer și la Dumnezeu.

Anii au trecut și lucrurile au evoluat cu totul diferit. Au mers tăietorii de lemne și au tăiat primul copac. Și, deși plănuise să devină un cufăr frumos sculptat pentru păstrarea comorilor, lemnarul l-a făcut iesle pentru hrana animalelor. Al doilea copac, care dorea să devină o corabie frumoasă, ca să transporte regi, a devenit o corăbioară mică de pescuit, pe care o aveau pescarii săraci pentru pescuit. Pe al treilea copac, care voia să rămână cel mai înalt din pădure, l-a tăiat un lemnar și l-a pus în magazia sa.

Au trecut anii și copacii, deznădăjduiți de evoluția lucrurilor, au uitat chiar și de visele lor.

Dar într-o zi, un bărbat și o femeie au intrat în grajdul în care se afla acea iesle de lemn cu paie. Acolo femeia a născut un băiețel, pe care l-a pus în ieslea care era făcută din primul copac. Era Iosif cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Și astfel, în acea iesle de lemn nu au fost puse numai diamante și aurării, ci a fost așezat Însuși Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru noi. Așadar, acea iesle s-a învrednicit să primească în ea Vistieria vistieriilor, pe Însuși Dumnezeu.

În acea mică corabie de pescuit, care a fost făcută din al doilea copac, după mulți ai au intrat niște pescari, dintre care Unul, fiind obosit, S-a întins să Se culce. Corabia fiind în larg, s-a dezlănțuit o mare furtună. Corabia nefiind destul de solidă ca să reziste la valuri, ceilalți pescari L-au deșteptat pe Cel care dormea. Acela sculându-Se, a poruncit mării furtunoase, zicând: „Taci! Liniștește-te!” Și marea s-a liniștit îndată. Era Hristos împreună cu Ucenicii Săi pe Marea Galileii. Astfel și al doilea copac, ce dorea să devină o corabie mare care să transporte împărați și persoane din înalta societate, s-a învrednicit să-L ducă pe Împăratul împăraților, pe Însuși Hristos cu Ucenicii Săi.

Iar al treilea copac, care era în magazia acelui lemnar, într-o zi a fost luat și au făcut din el o cruce. Iar pe această Cruce L-au răstignit pe Hristos. Și astfel copacul acesta a devenit și mai înalt decât dorise. A ajuns până la Cer și la Dumnezeu. A devenit, așa cum spunem într-un tropar, asemenea Cerului.

În cele din urmă toți cei trei copaci din istorisirea noastră au dobândit nu numai ceea ce voiau și doreau, ci cu neasemănare mai mult. Nu însă în felul cum și-au închipuit și plănuit. Această istorioară ne spune că:

Nu cunoaștem care este voia lui Dumnezeu cu noi. Trebuie însă să nu uităm niciodată că ceea ce ne pregătește Dumnezeu este totdeauna mai de preferat și mai folositor pentru noi.

Este bine să ne facem visuri. Însă să nu uităm că lucrurile nu se desfășoară așa cum am vrea noi și că Dumnezeu le rânduiește astfel, încât ele se fac mai bune decât ne-am putea închipui noi.

Concluzia: Să avem credință. Credință și încredere în Dumnezeu.

Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

O, dumnezeiescul Prunc, cât de simplu și de smerit și fără zgomot ai venit lângă noi! Nașterea Ta cea fără zgomot seamănă cu răcoarea lină și cu zăpada ce cade noaptea liniștit și dăruiește atâta albeață naturii și foarte multă bucurie și veselie omului. Câți prunci nu s-au născut în această noapte! Însă acest Prunc este Întruparea Adevărului și a Dragostei; este Dumnezeu Cel mai înainte de veci Care S-a întrupat.

«Nașterea Ta, Hristoase Dumnezeule, răsărit-a lumii lumina cunoștinței…».Singura cunoaștere precum lumina dumnezeiască a risipit întunericul și a izgonit minciuna. Omul a căpătat busolă. Adevărul a venit, lumina a răsărit și călătorul descurajat a găsit calea. O, lumina lui Dumnezeu! Cât de mult îl luminezi pe om în rugăciune și-l faci să iasă din sine și să fie răpit în extaz. O, Lumină vrednică de iubit, cât de mult Te doresc, tânjesc după Tine, Te iubesc mai mult decât orice! Când vei veni să mă răsplătești cu frumusețea Ta? Nu știi cât de mult Te aștept! Și aceasta pentru că sunt orb și mă împiedic și fac păcatele lumii.

Hristoase al meu, Soare înțelegător, cât de mult s-a înstăpânit minciuna zeilor mincinoși, înainte de a veni Tu prin Nașterea Ta! Luminile obscure ale poeților și filosofilor nu au fost în stare să risipească întunericul dens al ateismului. Ai venit, Lumină unică, nemaiîntâlnită, mântuitoare, în acea noapte rece de iarnă în Betleem. Te-ai făcut mic, ca să ne faci mari; ai devenit neputincios, ca să ne faci puternici. Ai venit în lume plângând, ca să ne ștergi lacrimile noastre. O, cât sufăr că nu ai găsit un loc în toată lumea! Și aceasta ca să avem noi un loc în Împărăția Cerurilor. O, Iisuse al meu! Ce deșertare înfricoșătoare, pe care ai făcut-o pentru noi, apostații, ca să ne împaci cu Tatăl Tău, plătindu-ne datoria cu Jertfa pe Cruce și cu Preasfântul Tău Sânge! «Te-ai smeri până la moarte și încă moarte pe Cruce!». Ca încremenit stau înaintea negrăitei Tale smerenii, fiindcă eu, omul, din fire smerit, am egoism înlăuntrul meu, care arată întunericul neștiinței mele.

Rugăciunea lui Iisus Hristos își continuă liniștit și fără zgomot lucrarea ei. Mintea mea este atrasă; o trage cântarea «Hristos Se naște, slăviți-L…». Dumnezeul meu, Hristoase al meu, dar ce ești? Inima mea e aproape gata să se spargă, atât de dulce ești! Ce să spun? Mă minunez de Tine! Ca o lumânare se topește inima mea, fiindcă în toate sunt nevrednic și neisprăvit. Când Te voi vedea, Părintele meu? Nu voi trăi, dacă se va întâmpla așa ceva, căci care fire zidită Te poate suferi? Dulceața Ta depășește orice rațiune și cuvânt.

Prăznuiți, popoare, Nașterea lui Hristos, săltați cu veselie, căci este unicul Creator al Universului, dar și Singurul Care umple inima de dragoste și iubire dumnezeiască. Mă minunez, mă cutremur, nu știu ce să spun despre Dumnezeu, Părintele meu. Pe Cine avem Dumnezeu! Iar noi, oamenii, nu știm ce se petrece cu noi. Sufletul meu sărac prăznuiește de dragoste și plânge în brațele lui Dumnezeu. Bucurie Ție, dumnezeiescule Prunc, iar mie mântuire. Trăiește în veci și preaslăvește-Te!

(Extras din Arta mântuirii – Cuviosul Efrem Filotheitul, editura Evanghelismos)

Selecţie şi redactare: Dr. Gabriela Naghi

La vremea Sfintelor Sărbători, nu ne putem lipsi de cuvântul Ierarhului drag sufletelor noastre, Înalt-Preasfinţitul Părinte Mitropolit Longhin, din pământul românesc al Băncenilor:

Dragi români, iubitori de Hristos

,,Să rămâneţi credincioşi Domnului până la urmă, pentru că încercările vor fi grele şi mari, dar voi sunteţi tari pentru că sunteţi ortodocşi şi pentru că sunteţi cu Dumnezeu. Tăria voastră este Dumnezeu, de aceea ne vom pune nădejdea în Dumnezeu ca să trecem cu bine şi să ajungem la viata veşnică. Dumnezeu ne-a pus în slujba sa fie arhierei, preoţi, călugări, mireni. Să fim paşnici liniştiţi, să avem Duhul Sfâmt în noi, numai să nu-L părăsim pe Dumnezeu, căci El niciodată nu ne lasă.

Se pregătesc nişte lucruri mari de aceia care vor o unitate de credinţă, fără de care nu vor putea încorona pe antihrist. Eu vreau să vă spun, aşa după cum cred eu. Fiecăruia se dă după Credinţa lui. În ce crezi, omule, aceea eşti. Crezi că există Dumnezeu? Eu cred. Tu de ce nu vrei să crezi că există Dumnezeu? De ce te îndoieşti de Dumnezeu? Du-te la cel mai mare om de ştiinţă din lume să ia creierul tău şi să-l pună altuia. Poate face aceasta? Nu! Pentru că Dumnezeu l-a pus acolo.

Ei au pregătit toate. Le vedeţi, le ştiţi. Se pregăteşte tot pentru pierzarea omului. Toate lucrurile lui Dumnezeu eu le cred. Numai nu cred în vaccin. Ce veţi face, doar nu mă veţi omorî că nu cred în vaccin? Nu cred. Nu cred într-un medicament care nu a trecut prin laboratoare să fie controlat. Şi am făcut bine că nu am crezut. Acum l-au adus pe al doilea drac, pe al treielea drac şi pe al patrulea drac şi-i vor aduce în continuare şi eu să primesc dracii în mine? Nu-i primesc. Măi, dar ce grijă au aceştia de noi să nu ne îmbolnăvim, să nu murim. Eu cred în Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. De ieri s-a spus, de acum alt vaccin mai puternic că vine o boală grea. Nu credeţi, fraţilor, nebuniilor. Tot ceea ce va lăsa Dumnezeu va veni asupra oamenilor. Voi rămâneţi credincioşi Domnului şi credeţi dacă sunteţi creştini. Ieşim în faţa poporului, în faţa Altarului şi spunem nişte nebunii mai mari ca noi. Când arhiereii opresc preoţii de la Slujbă, că nu s-au vaccinat. Va veni vremea că nu vă vor da voie să intraţi în biserică dacă nu aveţi vaccin. Ce are una cu alta? Cei care s-au vaccinat să nu moară, să nu moară. Eu vreau să mor pentru Hristos şi pentru Evanghelie. Şi de ce-aţi adus nişte mincinoşi în faţa poporului, că aţi făcut vaccinul şi lumea moare. Aţi făcut vaccinul şi lumea se-mbolnăveşte. Să trăim în harul lui Dumnezeu, să ne scăldăm deplin în bucuria cerească, fraţilor. Şi dacă mă îmbolnăvesc, şi dacă mor? Cine dintre voi este veşnic aici pe pământ? Atunci staţi liniştiţi. Nu vă-nspăimântaţi.

Şi cum spun Sfinţii Părinţi că mai rău va fi, când se va începe o mâncătură între vaccinaţi şi nevaccinaţi, şi ura asta va fi mai mare. Ura e păcat de moarte. Lăsaţi-i în pace pe toţi. Treaba lor ce vreau ceilalţi să facă. Credeţi în Dumnezeu, în Sfânta Treime, în Iisus Cel răstignit. Veniţi la El. Cei care credeţi că Sfânta Împărtăşanie omoară tot ceea ce este rău, orice păcat, spală orice vină a noastră. Ce poate fi mai puternic decât aceasta? Sfântul Maslu, fraţilor, Sfânta Agheasmă, sfânta anafură. Trebuie să vorbim adevărul la oameni.Nu te lasă să mergi la serviciu, la muncă. Din ce cauză? Dar de ce n-au oprit viruşii? De ce n-au oprit oamenii nebuni care i-au făcut în laboratoare? De ce nu-i opresc pe aceia, ci se luptă cu noi, oamenii necăjiţi care ne trăim viaţa de azi pe mâine?

De aceea, eu vă doresc putere, Credinţă multă şi nădejde. Nu vă temeţi. Şi nu  tremuraţi la fiecare val. Vor dori să-şi păstreze viaţa asta şi o vor pierde. Iar cei care o vor pierde pentru Dumnezeu şi împărăţia Sa, o vor câştiga. Eu îmi pun nădejdea în Dumnezeu, dacă mor, eu mor cu Dumnezeu, că în El mi-am pus nădejdea. Îm pun nădejdea în ceva de pe pământul acesta trecător, cu aceea rămân. Alegeţi cu cine vreţi să rămâneţi, cu Dumnezeu sau cu diavolul.

Să rămâneţi în Credinţa Ortodoxă adevărată. Să păstraţi Credinţa cât mai curată, cât mai frumos, pentru că pământul acesta este îmbibat cu sângele Sfinţilor, al Martirilor. Pe pereţii închisorilor noastre şi pe gratii nu s-a uscat sângele. Nici comuniştii n-au făcut ce fac aceştia, să oprească lumea de la biserică, să ne pună boterniţă, să umblăm ca nişte nebuni. Întindeţi mâinile voastre spre cer, spre Dumnezeu. Rugaţi-vă, fraţilor, întoarceţi-vă cu faţa spre Dumnezeu. Noi, ca arhierei, să nu ne gândim la bani, la averi. Să ne gândim la sufletele oamenilor care ni le-a dat să le păstorim. Lucraţi pentru Domnul, lucraţi pentru veşnicie. Faceţi tot, ca să vă spună Domnul: ,,Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care este pregătită vouă de la întemeierea lumii’’.

Vă încredinţez în braţele Domnului, fraţilor, vă doresc Înger păzitor. Oriunde ai fi, Domnul te aşteaptă. Am intrat în cea mai groaznică luptă a Apocalipsei. Fiţi pregiţi! Citiţi! Precum s-a citit despre roadele Duhului Sfânt pe care trebuie să le împlinim pentru suflet şi pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Aşa să fie. Voi, păcătoşilor iubiţi, care staţi în nesimţire, nu vreţi voi să auziţi un glas plin de iubire. E glasul Domnului care vă strigă, care vă cheamă. E glasul Lui iertor. Iar cel care este gata să facă orice pentru voi, numai să veniţi la El. Nu rămâneţi fără viaţă veşnică, nu rămâneţi fără mântuire. Nu rămâneţi fără Hristos, fraţilor. În zadar spunem că suntem credincioşi, dacă nu împlinim ce ne spune Dumnezeu. El să aibă milă de voi, să v-ajute la toţi, la orice om de pe pământ.

Ajută-i, Doamne să vie toţi la Tine, şi atunci să fie o Turmă şi un Păstor. Amin.

Mitropolitul Longhin

Ne pregătim să ajungem Dumnezeieştile Sărbători, fiecare după puterile şi ştiinţa noastră. Am străbătut Sfântul Post al Naşterii Domnului, pe care l-am socotit nu ca pe o povară, ci ca dar de preţ de la Dumnezeu, pentru curăţirea noastră de zgura păcatelor. Suntem în plină prigoană dezlănţuită de diavolul şi legiunile de demoni. Slugile satanei, şi ei făpturi ale lui Dumnezeu şi semeni ai noştri, şi-au părăsit rosturile fireşti, pentru care Creatorul i-a adus la existenţă. S-au ridicat cu încrâncenare împotriva Mântuitorului Hristos şi a Bisericii Sale, vrând să şteargă Preasfântul Său Nume de pe faţa pământului, iar pe noi să ne transforme în slugi docile, înaintând pe calea fără întoarcere a iadului. Nu vor reuşi! Dumnezeul Adevărului nu va îngădui să-şi împlinească planurile lor diabolice. Au revărsat şuvoaie de minciună peste toată lumea. Voi însă aţi trăit în Adevăr, după cuvântul Domnului Iisus Hristos : ,,Veţi cunoaşte Adevărul şi Adevărul vă va face liberi’’. Adevărul nostru nu este o idée abstractă, este o Persoană, este Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Întrupat în istorie şi Născut în ieslea sărăcăcioasă a Betleemului.

Dumnezeieştile Sărbători să le petreceţi cu bucurii duhovniceşti, slujind cu iubire Pruncului Iisus, Cel Născut în ieslea sărăcăcioasă a Betleemului.

Presbiter Ioviţa Vasile