Categorie: Uncategorized

Hristos ne-a învățat cum să ne învrednicim de adevărata fericire, care este un Dar al Duhului Sfânt. Aceasta se deosebește mult de satisfacție.
Conform DEX, satisfacția este un sentiment de mulțumire, de plăcere, indiferent dacă motivul acesteia este plăcut lui Dumnezeu sau nu. Aceasta este trecătoare.
Fericirea, privită din perspectivă creștină, este o stare durabilă, posibilă atunci când îi dăm vieții noastre un SENS în concordanță cu voia lui Dumnezeu.
Drama omului contemporan constă în incapacitatea omului de a iubi cu adevărat. Omul ,,modern”, ideologizat și ,,informat” prea adesea cu o falsă știință este centrat pe sine și nu-L poate iubi nici pe Dumnezeu, nici pe aproapele. El pierde SENSUL adevărat și ajunge la ținte false care îi pun în pericol mântuirea. Și de aici provine drama omenirii, de fapt. Iubirea se jertfește pentru aproapele și iartă. Iartă tot ce nu pune în pericol relația cu Dumnezeu. Astfel omul poate menține o stare de fericire chiar și în împrejurări potrivnice.

Ura, dimpotrivă, este capabilă să ofere o satisfacție de moment chiar și atunci când poruncile evanghelice sunt călcate în picioare. Ura este benefică doar atunci când urâm păcatul pentru a păstra SENSUL vieții noastre și pentru a ne păstra fericirea.
Fericirea adevărată este o stare de spirit durabilă, izvorâtă din iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui.

Fericirea nu se împacă, așadar, cu egoismul. Nu întâmplător, Mântuitorul ne pune în față Fericirile eterne, acelea care constituie zestrea noastră pentru veșnicie: ,,Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.
Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.” ( Matei, 5, 3-12) Acestea sunt niște repere de viață creștină autentică absolut necesare pentru a permanentiza starea de fericire.

Ura, dimpotrivă, este capabilă să ofere o satisfacție de moment chiar și atunci când poruncile evanghelice sunt călcate în picioare. Satisfacția este adeseori egoistă și se hrănește cu patimile sufletești și trupești.

Sfântul Ioan Damaschin ne spune că patimi sufletești precum uitarea, nepăsarea și neștiința sunt patimi de bază. Pe ecestea trebuie să le contracarăm la timp cumva pentru a nu ni se întuneca ochiul sufletului.

,,Patimi sufleteşti sunt acestea: uitarea, nepăsarea şi neştiinţa. Când ochiul sufletului, sau mintea, e întunecat de acestea trei, e luat apoi în stăpânire de toate patimile care sunt acestea: neevlavia, credinţa strâmbă sau toată erezia, blasfemia, iuţimea, mânia, amărăciunea, înfurierea năpraznică, ura de oameni, pomenirea răului, vorbirea de rău, osândirea, întristarea fără temei, frica, laşitatea, cearta, rivalitatea, pizma, slava deşartă, mândria, făţărnicia, minciuna, necredinţa, zgârcenia, iubirea de materie, împătimirea, afecţiunea pentru cele pământeşti, trândăvia, micimea de suflet, nemulţumirea, cârtirea, înfumurarea, părerea de sine, trufia, îngâmfarea, iubirea de stăpânire, dorinţa de a plăcea oamenilor, viclenia, neruşinarea, nesimţirea, linguşirea, înşelăciunea, ironia, duplicitatea, învoirea cu păcatele părţii pătimaşe şi gândirea deasă la ele, rătăcirea gândurilor, iubirea de sine, care este maica şi rădăcina tuturor relelor, iubirea de argint, reaua nărăvire şi răutatea.” https://doxologia.ro/care-sunt-patimile-sufletesti-trupesti-sfantul-ioan-damaschin

,,Iar patimi trupeşti sunt: lăcomia pântecelui, nesăturarea, desfătarea, beţia, mâncarea pe ascuns, iubirea de plăceri felurite, curvia, preacurvia, desfrâul, necurăţia, amestecarea sângelui (incestul), stricarea pruncilor, împreunarea cu dobitoacele, poftele rele şi toate patimile urâte şi potrivnice firii, furtul, jefuirea celor sfinte (sacrilegiul), hoţia, uciderea, orice moleşeală sufletească şi bucurie de voile trupului, mai ales când trupul e sănătos, ghicirile, descântecele, farmecele, prezicerile, iubirea de podoabe, uşurătatea, moliciunile, înfrumuseţările, vopsirea feţei, pierderea vremii, umblarea fără rost, jocurile de noroc, reaua şi pătimaşa întrebuinţare a lucrurilor dulci ale lumii, viaţa iubitoare de trup, care, îngroşând mintea, o face pământească şi dobitocească şi nu o lasă niciodată să tindă spre Dumnezeu şi spre lucrarea virtuţilor.”
https://doxologia.ro/care-sunt-patimile-sufletesti-trupesti-sfantul-ioan-damaschin

Satisfacția poate fi de-a dreptul demonică atunci când patimile ating apogeul. Și vedem cum se manifestă ura împotriva lui Dumnezeu și a aproapelui în zilele noastre… Atunci când nu ne informăm corect nu suntem nevinovați, ci suferim de patima neștiinței. Atunci cand nu punem în aplicare cele citite, bolim de uitare și de nepăsare. Dușmanii omenirii văzuţi și nevăzuți nu vor să fim informați corect și se mulțumesc cu satisfacții demonice. Ei nu pot fi fericiți și pizmuiesc fericirea cea adevărată. În schimb, creștinii adevărați caută FERICIREA.

Alipirea cu trezvie de Cuvântul lui Dumnezeu și de Scrierile Sfinților Părinți ne ajută să luptăm cu toate patimile. Hristos S-a lăsat răstignit pentru a da SENS nobil vieții noastre, dându-ne posibilitatea să dobândim Duh Sfânt și astfel să fim fericiți în viața aceasta și în veșnicie. Dacă facem voia Sa, firește!

De aceea ne rugăm așa cum ne-a învățat Sfântul Efrem Sirul:
,,Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al vorbirii în deşert nu-l da mie!

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale!

Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu; că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.”

Sora Pelaghia

Sfântul Teodor Studitul:
,,Porunca Domnului grăiește să nu tăcem în vremuri de primejdie pentru credință.
Căci, zice,să vorbești și să nu taci, și:
,, De se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el”.Evrei (10,38)
Și:,,Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga”Luca(19,40).
Fiindcă atunci când este vorba de credință, nu putem spune: Eu cine sunt? Preot?Defel.
Căpetenie?Nici asta. Ostaș? De unde? Lucrător?Nici asta.Sărac, agonisindu-și hrana de pe o zi pe alta.Nu mă privește pe mine treaba asta și nici nu cade în seama mea.
Vai! Pietrele vor striga, și tu vei rămâne mut și fără grijă?[…]
Căci și acest sărac, dacă acum nu vorbește, în ziua judecății va fi fără de răspuns și vrednic de osândă fie și numai din pricina asta…”.
Dacă, prin urmare, chiar simplii mireni purtau-și poartă- răspundere pentru apărarea credinței ortodoxe și dau seama de aceasta înaintea judecății lui Dumnezeu, ce atitudine s-ar cuvenii să aibă monahii, care se nevoiesc să păzească virtuțile cu toată neștirbirea și care reprezintă ,, lauda Bisericii lui Hristos”?
Se cuvine să păstrăm o atitudine pasivă, tolerând învățăturile eretice ale împăraților,ale păstorilor sau ale altor eretici?
Sau să sprijinim adevărul și acrivia dogmatică?”.

,, Este o luptă de a întrupa în ei înșiși și de a face arătată plinătatea Adevărului și a Vieții, pe care o deține Biserica[…]
Ca Evanghelia să nu fie răstălmăcită și cuvântul Crucii să nu rămână deșert.
Ca să nu teologhisim, după cuvântul Sfântului Grigorie Teologul, aristotelic (scolastic), ci pescărește (apostolește).
Ca să nu pierdem putința îndumnezeirii și a împărtășirii de Lumina nezidită, primind Harul ca pe un lucru zidit.
Ca să nu reducem Biserica,Trupul lui Hristos, la treapta de organizație omenească…”

Sfântul Chiril al Alexandriei ne spune și dânsul:
,,Deci, ce cuvânt ne va mai îndreptăți de-acum tăcerea, ori poate nu este de trebuință să ne amintim de Hristos, când zice:,, Nu socotiți că am venit să aduc pace pe pămãnt; n-am venit să aduc pace, ci sabie.
Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa”Matei(10,34-35)?
Fiindcă acolo unde se aduce vătămare credinței în Dumnezeu, cinstirea față de părinți să înceteze, ca una fără de temei și de statornicie, iar legea dragostei de fii și frați să rămână nelucrătoare. Moartea să le fie atunci celor bine-cinstitori mai de cinste decât viața, ,,ca să dobândească mai bună înviere”.Evrei(11,35)
…………………………..
,,Toți acești clerici au încetat, până astăzi, comuniunea cu Nestorie și tot de aceea și alții se feresc,în ascuns, de împărtășirea cu el.
Alți preoți preaevlavioși au fost opriți să predice, pentru că în Biserica Sfintei Irina cea de lângă mare au osândit dogma eretică, ce
s-a arătat acum din nou în chip nelegiuit.
Poporul drept-credincios cerea obișnuita învățătură ortodoxă și striga cu putere, zicând:
,, Împărat avem, episcop n-avem!”.
Dar a rămas până astăzi nerăsplătită pătimirea norodului, din care o parte au fost prinși de slojitori și bătuți în fel și chip prin tribunale…”.
Asta era atitudinea creștinilor în vremurile de odinioară, când credința le era primejduită…
Iar primejdiile la care se expuneau erau sălbatice: prigoniri, bătăi, torturi, închisori,exiluri…,până la moarte violentă…
Astăzi, deși aceste lucruri nu se mai petrec la nivelul de atunci, totuși creștinii nu mai sunt interesați de păstrarea credinței lor neschimbate…Iar asta nu din teama morții, nici a torturilor, nici a exilurilor, nici a bătăilor, ci din cu totul alte pricini…

Texte selectate de Ion cel cu Bun Nume

Un oarecare din Frigia, anume Tuint, vazand fiarele si infricosata torturare, s-a temut si a cazut din mantuirea sa. De aici este aratat ca el nu cu socoteala, nici cu inima dreapta, ci din minte usoara, ca si cum s-ar goni de un grabnic vant, a mers la judecata paganeasca si a indraznit a se da la chinuire. Astfel s-a facut altora pilda ca la un lucru atat de mare sa nu indrazneasca a se da chinuirii, fara socoteala. Policarp, auzind de acele chinuri si stiind ca poporul elin cel necredincios priveste spre chinuirea altor mucenici, striga asupra judecatorului: “Cauta pe Policarp si sa pierzi pe cei fara de Dumnezeu”. Policarp, auzind de aceasta, desi voia sa ramana in cetatea Smirnei pana ce va fi prins, acum, fiind rugat de crestini, a iesit din cetate si s-a ascuns intr-un sat si se ruga ziua si noaptea pentru pacea Bisericii, dupa obiceiul sau”.
(Viata integrala a Sfantului Mc. Policarp)

Canonul 9 al Sf. Martir Petru al Alexandriei: SFAT PENTRU CEI CE CAUTĂ ISPITA
“Şi în privinţa celor ce ca treziţi din somn au sărit în lupta cea aducătoare de chinuri şi care va avea loc în viitor, şi care îşi pricinuiesc loruşi ispită de a se lupta cu marea şi cu multe valuri, dar care mai ales împotriva fraţilor aprind jăratecul păcătoşilor, cu aceştia încă trebuie să se comunice, deoarece în numele lui Hristos au venit la aceasta, deşi nu iau aminte la cuvintele Lui, care învaţă: „Rugaţi-vă să nu intraţi în ispită”, şi care iarăşi zice către Tatăl în rugăciune: „Şi nu ne duce în ispită, ci ne mântuieste de cel viclean“ (Luca 11, 4); şi poate că aceia nici nu ştiu că însuşi Stăpânul şi învăţătorul nostru de multe ori i-a evitat pe cei ce voiau a-L instiga, şi că uneori pleca într-un ţinut aproape de pustie (Ioan 11, 54), şi că atunci când s-a apropiat vremea patimii Lui nu s-a predat, ci a aşteptat până ce au venit asupra Lui cu săbii şi cu furci; atunci zise către ei: „Ca la un tâlhar aţi ieşit, cu săbii şi cu furci să mă prindeţi” (Mc. 14, 48), care l-au şi dat pe El, zice, lui Pilat; dar celor ce întru asemănarea Lui şi după scopul Lui au umblat, au pătimit, aducându-şi aminte de cuvintele Lui dumnezeieşti, prin care ne ajută pe noi în prigoane, zice: „Luaţi aminte de voi, că vă vor da pe voi la adunări şi în sinagogile lor vă vor bate pe voi”; „şi vă vor da” a zis, iar nu: „predaţi-vă singuri pe voi”.„Şi vă vor duce, zice, înaintea dregătorilor şi împăraţilor pentru numele Meu” (Lc. 11, 12), „dar să nu vă duceţi înşivă; fiindcă el voieşte ca şi noi, persecutaţi fiind pentru numele Lui, să pribegim din loc în loc”; precum iarăşi îl auzim că zice: „Şi dacă vă alungă pe voi din cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă” (Mt. 10, 23); căci El nu voieşte să ne ducem singuri către scutierii şi lăncierii diavolului, ca să nu ne facem lor pricinuitori şi de mai multe morţi, ca şi cum i-am sili pe aceştia să se sălbăticească şi mai tare şi să săvârşească deplin faptele de moarte aducătoare, ci dimpotrivă, El voieşte să aşteptăm şi să avem grijă de noi, să priveghem şi să ne rugăm ca să nu intrăm în ispită (Mt. 26,41). Astfel, Ştefan, cel dintâi care a primit martiriul pe urmele Lui, târât fiind în Ierusalim de cei fără de lege şi adus fiind in sinedriu, a fost împroşcat cu pietre, în numele lui Hristos, s-a slăvit rugându-se şi zicând: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta” (F. Ap. 7, 60); astfel şi lui Iacob al doilea, prins fiind de Irod, cu sabia i s-a tăiat capul; astfel şi lui Petru, cel mai ales dintre Apostoli, de multe ori fiind prins şi închis şi necinstit, mai pe urmă s-a răstignit în Roma; de asemenea şi preavestitului Pavel, fiind predat de multe ori, şi primejduit pană la moarte, şi mult nevoindu-se, şi întru multe prigoane şi necazuri lăudându-se, şi lui întru aceeaşi cetate i s-a tăiat capul cu sabia, care întru cele ce s-a lăudat a isprăvit; şi că în Damasc s-a slobozit cu coşniţa noaptea peste zid şi a scăpat din mâinile celui ce căuta să-l prindă. Căci cea dintâi ţintă a lor a fost să binevestească si să înveţe cuvântul lui Dumnezeu, întru care întărind pe fraţi ca să rămână în credinţă; ziceau ei şi că prin multe necazuri trebuie să intrăm noi întru împărăţia lui Dumnezeu (F. Ap. 14,22); căci ei nu căutau folosul lor, ci al multora, ca să se mântuiască (I Cor. 10, 33). Şi sunt multe încă de a le spune lor în privinţa aceasta, pentru ca să lucreze în chip cuvenit, dar, precum zice Apostolul, nu ne ajunge vremea aspune (Evr. 11, 32)”.
(Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca – Canoanele Bisericii Ortodoxe – Editura Institutului Bibilic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române)

Ion cel cu Bun Nume

Faptul că o familie nu are copii, este deosebit de apăsător. O simt şi o resimt dureros aceia care sunt în această situaţie, socotită la evrei ca un blestem.

Sfânta Scriptură ne relatează la începutul Cărţii a III-a Regilor mâhnirea a doi soţi, Elcana şi Ana, cărora nu li s-a născut nici un copil. Ei mergeau în fiecare an să se închine Domnului, iar Ana se ruga cu lacrimi: ,,Atotputernice Doamne, Dumnezeule Savaot, de vei căuta la întristarea roabei Tale şi-ţi vei aduce aminte de mine şi de nu vei uita pe roaba Ta, ci vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi da Ţie, şi nu va bea el nici vin, nici sicheră, nici brici ni se va atinge de capul lui’’ ( I Regi 1, 11). Dumnezeu a primit această rugăciune, Ana a zămislit şi a născut prunc de parte bărbătească, precum ceruse, şi i-au pus numele Samuel.

Când pruncul a ajuns mărişor, părinţii şi-au împlinit făgăduinţa: l-au încredinţat preotul Eli spre creştere şi spre învăţarea sfintelor rânduieli. Samuel era întru toate ascultător şi sporea în faptele bineplăcute lui Dumnezeu, ca un vas ales. Pentru cuminţenia şi credinţa sa, Samuel s-a învrednicit să audă glasul lui Dumnezeu, în vremea nopţii. Nu ştia că Însuşi Domnul îi grăieşte, şi de fiecare dată, în trei rânduri, s-a dus la preotul Eli, încredinţat că acesta îl cheamă. Atunci a înţeles Eli că glasul este al lui Dumnezeu, şi l-a povăţuit ce să facă. Când Dumnezeu i-a vorbit a patra oară, a răspuns precum a fost învăţat: ,,Vorbeşte, Doamne, că robul Tău ascultă!’’ Atunci i-a vestit Domnul că fiii lui Eli vor fi pedepsiţi cu moartea pentru necurmatele fărădelegi săvârşite, deşi slujeau ca preoţi, fiindcă tatăl lor nu i-a înfrânat. Ceea ce i s-a spus lui Samuel, s-a împlinit nu după multă vreme, căci Dumnezeu n-a mai îngăduit faptele urâte ale fiilor lui Eli.

Samuel cel cuminte şi râvnitor pentru Dumnezeu a ajuns Prooroc al Său. În acele vremuri cuvântul Domnului era rar.

Iubite cititorule! Nu este zi lăsată de la Dumnezeu în care El să nu ne vorbească în vreun fel oarecare, fie prin glasul slujitorilor bisericeşti, fie la rugăciune, ori prin cărţile sfinte şi ziditoare de suflet pe care le citim. Să răspundem asemenea lui Samuel: ,,Vorbeşte, Doamne, că robul Tău ascultă!’’

Presbiter Iovița Vasile

Nu vă uitați prea sus. Nu-i vorba de cer, ajunge să vă uitați pe turlele bisericii Cotroceni. Veți vedea niște cruci ciudate, avand la bază semiluna musulmană! Lucrătură ecumenistă. Cine ar fi îndrăznit să pună acest simbol musulman și păgîn pe sfintele biserici, dacă nu dragii noștri ecumeniști, pentru că ei țin cu tot dinadinsul să ne unească (și) cu islamicii. Cu alte cuvinte, să unească lumina cu întunericul. Firește, ca să nu fie sesizată cu ușurință această fărădelege, au pus semiluna culcată, cu coarnele în sus.

Constatarea mă duce imediat cu gîndul la Vulcana Băi, în Dîmbovița, unde drăguțul de el, Nifon, a construit un centru ecumenic, cuprinzînd biserica ortodoxă, moscheea și sinagoga! Cum, nu știți cine e Nifon? E domnul acela care, în 2013, la Busan, în Coreea de sud, a înregistrat o performanță unică: patru erezii într-o singură frază. Ne spunea dumnealui și a și pus acolo o incriptie, anunțîndu-ne: Ecumenismul este religia viitorului. Bravo, nene!

Uitați-vă și la catedrala patriarhală. Două din cele patru turle au niște ciudățenii în loc de Cruci, care se sprijină pe semilună. Am mai văzut și alte biserici cu semilună. Fenomenul e generalizat. Ecumeniștii noștri nu dorm. Sau cînd dorm, noaptea, vin echipele de muncitori cu macarale și scule și înlocuiesc vechile Cruci de pe biserici, cu ciudățenia aceea cu trei transversale, care numai Crucea lui Hristos nu e. S-a întîmplat la Cluj, și sigur se mai întîmplă în multe locuri din Țară.

Dumnealor cred că toate acestea trec neobservate. Noi însă le vedem și dăm de știre tuturor ortodocșilor.

Presbiter Iovița Vasile

Un videoclip primit recent aduce informații noi și lămuritoare, privitoare la bucățile acelea de plastic numite cărți de identitate electronice sau biometrice, despre care ne-au avertizat Părinții Bisericii cu decenii în urmă.

Sintetizez și comentez

1.Autoritățile nu au aparatele necesare pentru a le citi, zice autorul videoclipului. Cred că aci e vorba de o naivitate. Antihriștii sunt dotați cu acele aparate care citesc de la oarecare depărtate, chiar dacă acea carte e în buzunar. Prea mult nu-i interesează.

2.Cărțile biometrice nu conțin și pașaportul, cum au mințit autoritățile pentru a ne ademeni. Cel care a întrebat despre aceasta a fost trimis la plimbare, fără multe explicații.

3. Acesta este punctul dureros: Cărțile biometrice nu conțin adresa posesorului. S-a explicat halucinant că ai avea nevoie de un act de la primărie, care să-ți certifice adresa. Pînă să-ți clarifici adresa poți fi considerat un intrus în casa ta, sau un om al străzii, fără locuință, fără căpătîi. Așadar, ești lipsit de posibilitatea de a dovedi simplu că esti proprietarul casei și vei putea fi alungat din ea, apoi va fi adus în locul tău un țigan, un pakistanez sau un jidan

4.Firește, nu sunt înscrise nici numele părinților, pentru a-ți șterge orice punte cu trecutul. Nu ești născut din doi părinți, din familie creștină, nu ai fost botezat și împărtășit, ci ai apărut din spuma mării și te îndrepți spre cetățania societății antihristice. Numele tău de la Botez nu mai contează de multă vreme, tu ai cnp-ul acela blestemat, în baza căruia vei fi identificat. Legătura ta cu Biserica a fost ruptă. Aparții sistemului antihristic.

5.Sfatul meu este să solicitați insistent carte de identitate veche, care să conțină și adresa. Puteți depune o cerere scrisă la centrul de buletine în care să specificați ferm că refuzați buletinul biometric și solicitați buletinul de dinainte. La urmă, nădăjduiesc că veți avea cîștig de cauză. Doamne ajută!

Presbiter Iovița Vasile

Sfântul Alipie a vieţuit în Mănăstirea Pecersca şi era un isusit pictor de icoane, asemenaea Sfântului Evanghelist Luca. Ne-a răms scris despre el precum că atunci când din lucrarea mâinilor sale venea un câştig, îl împărţea în trei părţi: întâi pentru trebuinţa altor icoane, apoi pentru săraci şi pentru trebuinţele Mănăsirii. Vrednicia lui s-a făcut cunoscută şi a fost ridicat la cinstea slujirii preoţeşti. Dumnezeu i-a dat şi darul tămăduirii bolilor, de care s-au folosit mulţi.

Un om bogat din Kiev s-a îmbolnăvit de lepră şi ducându-se la doctorii vremii, n-a dobândit nici un folos. S-a încredinţat şi slujitorilor diavolului, vrăjitorilor, însă aceştia i-au adus mai multă vătămare. Apoi a cerut ajutorul celor de alte credinţe, fără vreo ameliorare a bolii. A venit la sfârşit şi sfatul unui prieten adevărat, care la îndemnat să meargă la Sfânta Mănăstire Pecersca şi să ceară ajutorul părinţilor de-acolo. Cu greu a putut fi convins. Părinţii l-au dus la fântâna Cuviosului Teodosie, i-au dat să bea din acea apă şi şi-a spălat capul şi faţa. Pentru necredinţa lui, a scos mult puroi urât mirositor, încât toţi s-au depărtat de el şi a fost nevoit să se întoarcă acasă, unde, de ruşine, a stat multă vreme închis şi aşa îşi aştepta moartea.

După o vreme, şi-a venit în fire şi s-a gândit să se întoarcă la Mănăstire, pentru a-şi mărturisi păcatele. L-a primit Cuviosul Alipie, care i-a spus: ,,Bine ai făcut, fiule, mărturisindu-ţi lui Dumnezeu păcatele tale înaintea nevredniciei mele, pentru că aşa şi Proorocul mărturiseşte de sine către Domnul, zicând: Mărturisi-voi asupra mea fărădelegea mea Domnului. L-a învăţat multe lucruri folositoare din tezaurul Credinţei Ortodoxe şi l-a împărtăşit cu Dumnezeieştile Taine. La urmă, l-a îndemnat să se spele din apa cu care obişnuiesc preoţii să se spele, după împărtăşire, şi în acel moment, bubele i-au căzut şi Dumnezeu i-a dat sănătate. Ca mulţumire, strănepotul leprosului a ferecat un chivot cu aur.

Iubite cititorule! Cum bine vedem din această întâmplare, boala sufletului, adică mulţimea de păcate, aduce omului boală trupească. Orice încercare de însănătoşire a trupului rămâne zadarnică, de aceea duhovnicii Bisericii noastre lucrează întâi la sufletul celui bolnav, însănătoşindu-l prin mărturisirea păcatelor la Sfânta Spovedanie, şi după aceea Dumnezeu aduce şi sănătatea trupului. Aceasta trebuie să ştim: păcatele nemărturisite stau ca piedică de netrecut în cale dobândirii sănătăţii oricărui om. Curăţirea de păcate se face numai la Sfânta Spovedanie, urmând împlinirea canonului dat şi ascultând sfaturile bune ale duhovnicului (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.245-252).

Presbiter Iovița Vasile

Am avut curiozitatea să cercetez cu multă atenție vreo zece Icoane înfățișînd Adormirea Maicii Domnului. Nu fără surprindere am constatat că în cele mai multe dintre ele – Basilica n-a reprodus niciuna! – nu mai este prezent Îngerul retezînd mîinile evreului necredincios, care se apropiase de sicriu cu ură, pentru a răsturna preasfîntul trup al Născătoarei de Dumnezeu. De ce? Pentru că cenzura trebuia să opereze și aici. Cum să spui ceva rău despre un evreu? Antisemitism, tovarăși!

Recomand tuturor să fie atenți la acest detaliu, atunci cînd vor achiziționa această icoană. Dacă nu vor fi înfățișați Îngerul și evreul, Icoana nu este autentică, este… cenzurată. Doxologia încearcă să dea o explicație, însă nu reușește decît să se pună într-o postură ecumenist – ridicolă: Uneori apare în planul apropiat un om care are amândouă mâinile tăiate de un înger cu sabia. După Leonid Uspensky acest om, Athon, a fost un evreu fanatic care a îndrăznit să se atingă de patul Maicii Domnului. El adaugă că acest detaliu este „apocrif“. Kontoglu oferă o explicație diferită. El spune că omul era un evreu evlavios pe nume Jehonias, care a fost pedepsit de înger pentu că a vrut să răstoarne trupul sfânt. Acest element nu numai că este lipsit de importanță, dar și distrage. Abate atenția de la Maica Domnului, de la Hristos și de la ceilalți sfinți.

Ați înțeles?!

Citind Prohodul Maicii Domnului, am stăruit asupra celor trei strofe pe care le redau mai jos și mă mir că încă n-au fost cenzurate. Cum au îndrăznit autorii să scrie rău despre iudeul acela, cînd, știm toți, iudeii făptuiesc numai binele în stare pură?

34. Dușmanii tăi iudei,
Cei prea înșelători
Vrand sa-ți ardă trupul, ca niste păgani,
S-au orbit de dreapta Celui Prea Înalt.
35. Sabie grozavă
Cu taierea sclipi
Împotriva celui singur semeț pornit
Spre curata Maică a lui Dumnezeu.
36. Nemernicul iudeu,
Patul vrînd a-ti surpa,
Nevăzut a patimit taierea de maini
Ticaloase ce de pat s-au fost atins.

Cele de mai sus ne pun în garda să ne sporim atenția, pentru că vrăjmașii văzuți și nevăzuți se insinuează în toate lucrurile și lucrările sfinte cu vădita intenție de a anihila, a falsifica, a șterge, a denatura, a face uitat. Atenție mare la păstrarea cărților bisericești vechi, neatinse de foarfeca cenzurii ecumeniste. Păstrați cu grijă exemplarele Sfintei Scripturi, traduse și tipărite de Biserica noastră. Nu va trece mult și vom avea niște surprize mari și neplăcute.

Presbiter Iovița Vasile

Toți dumnezeii neamurilor sunt demoni (Psalmul 95, 5)

Un alt moment de istorie românească pe care Maica Domnului negreşit îl cunoaşte este martiriul Brâncovenilor. Este mare păcat că acest episod glorios din istoria românilor şi a creştinătăţii nu este nici pe departe atât de binecunoscut cum ar merita să fie în toate zările lumii!

Mai întâi v-aş invita să încercaţi a vă imagina ce a fost în mintea sultanului care l-a pus pe Vodă Constantin Brâncoveanu să aleagă între credinţa sa în Iisus şi viaţa sa şi a celor cinci feciori ai săi. Acel nevolnic de sultan atotputernic era ferm convins că Brâncoveanu va ceda, că voievodul român se va lepăda de credinţa străbună şi va trece la religia musulmană. Era atât de sigur încât a făcut un veritabil spectacol din acest moment al renunţării la Iisus Hristos şi i-a invitat să asiste la biruinţa Islamului asupra Crucii pe toţi ambasadorii de la Constantinopol, majoritatea reprezentanţi ai unor state europene, creştine. A convocat, cum am spune noi azi, toată mass media, toate televiziunile, pentru un „show” cum nu se mai văzuse. Mai mult, ca batjocura să fie deplină la adresa creştinătăţii şi a Domnului nostru Iisus, a fost aleasă ca zi a acestui moment de ruşinare a creştinătăţii însăşi ziua de 15 august, adică ziua Sfintei Marii, a Adormirii Maicii Domnului. Intenţia sultanului de a lovi astfel în inima credinţei creştine se făcea şi mai limpede.
Ştim cu toţii ce a urmat. Constantin Vodă Brâncoveanu şi feciorii săi domneşti au stricat petrecerea păgânului şi a invitaţilor săi, românii de ei nu au abjurat, nu s-au lepădat de Iisus Hristos şi nici de Maica Sa. Au murit pe rând decapitaţi, ultimul pierind Brâncoveanu după ce a asistat la uciderea copiilor săi… O asemenea tragedie, un asemnea martiriu nu se mai cunoaşte în toată istoria întregii creştinătăţi, a întregii omeniri, indiferent de religie… Am mai spus-o: din păcate nu ne arătăm vrednici să cinstim cum se cuvine amintirea şi pilda acestui moment de excelenţă românească şi creştină.

Vom înţelege mai bine valoarea martiriului brâncovenesc întrebându-ne ce s-ar fi întâmplat dacă Vodă accepta să se turcească, dacă Vodă ar fi cedat, aşa cum mizase sultanul, sultan care credea că îl cunoaşte bine pe Brâncoveanu, căci Brâncoveanu nu era un ascet, un mistic, un om cu aspiraţii la sfinţenia vieţii sale, ci era un om de lume, era foarte bogat, îi plăceau petrecerile, hainele scumpe, mâncarea bună, vinurile alese, băute mai ales în muzici lăutăreşti vestite în toată Europa. La curtea sa era multă eleganţă şi rafinament de influenţă italiană, florentină, plăcerile vieţii erau preţuite şi cultivate. Nici măcar o clipă sultanul nu se îndoise de scenariul său mizer!

Şi răspund la întrebarea pusă: dacă Brâncoveanu s-ar fi lepădat de credinţa sa, asta ar fi însemnat o pată de ruşine pe obrazul întregii creştinătăţi, dar mai ales pe obrazul nostru, al neamului românesc, căci ar fi pus pe noi stigmatul veşnic al laşităţii, al inconsistenţei şi superficialităţii sufleteşti la nivel etnic, şi ar fi făcut de ocară numele de român pentru toţi vecii!

…Insist asupra faptului că nu am fost vrednici să-l cinstim cum se cuvine pe marele Voievod, dar totodată afirm convingerea mea că acolo sus, în tăriile cerului, Maica Domnului s-a cutremurat de puterea credinţei Brâncovenilor, a lăcrămat pentru cumplită durerea mamei care are de dus la îngropăciune cinci feciori în floarea vârstei, în pârgul anilor lor tinereşti! Cunoştea bine Maica Domnului această durere… Care va fi fost atunci a întregului neam românesc.

Ion Coja (preluare de pe blogul omonim)

După ce a vieţuit mai mulţi ani în casa Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, precum a fost voia Fiului său, Preacuratei Fecioare Maria i s-a făcut cunoscut sfârşitul vieţii sale pământeşti, prin Sfântul Arhanghel Gavriil, care i-a binevestit şi Naşterea Mântuitorului. Era vremea când Sfinţii Apostoli erau răspândiţi în lume pentru a vesti tuturor Evanghelia cea veşnică. Dorinţa Preacuratei era să-i mai vadă o dată pe ei, înainte de a se duce în locaşurile cereşti la Fiul său. Aşa a rânduit Dumnezeu ca Sfinţii Apostoli să se adune din toată lumea, ca să fie de faţă la Adormirea Preacuratei şi să rânduiască cele de trebuinţă îngropării sale. A sosit şi ziua a cincisprezecea a lunii august. Însuşi Mântuitorul S-a arătat la slăvita mutare a Maicii Sale şi văzându-L, s-a bucurat cu duhul, apoi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

La vremea cuvenită, Sfinţii Apostoli au ridicat patul pe care stătea trupul primitor de Dumnezeu a Sfintei Fecioare Maria şi s-au îndreptat cu cântări spre locul de îngropare. Privind icoana Adormirii, vom vedea arătat un fapt care s-a petrecut atunci. Evreii cei răi şi necredincioşi, care L-au răstignit pe Domnul, s-au tulburat de pizmă pentru cinstea ce se făcea Maicii Sfinte. ,,Deci înştiinţându-se de aceasta arhiereii şi cărturarii, s-au umplut de zavistie şi de mânie şi au trimis slujitori şi ostaşi, şi încă au îndemnat pe mulţi din popor ca, alergând cu arme, să izgonească pe cei care petreceau trupul Sfintei Maria, şi pe Ucenicii lui Iisus să-i rănească, iar trupul să-l ardă cu foc’’. Dumnezeu i-a lovit cu orbire şi i-a făcut neputincioşi în răutatea lor.

Dintre ei s-a desprins un anume preot Atonie şi a zis : ,,Acesta este trupul care a născut pe înşelătorul acela, care a stricat legea părinţilor noştri!’’. S-a repezit cu sălbăticie spre patul purtat de Sfinţii Apostoli, dar când s-a atins de el, îngerul Domnului i-a retezat amândouă mâinile. Atunci s-a căit de fapta sa şi a mărturisit; ,,Noi şi mai înainte L-am ştiut că este Fiul lui Dumnezeu, dar din zavistie, întunecându-ne de răutate, n-am vrut să mărturisim măririle lui Dumnezeu, şi I-am rânduit ucidere cu nedreptate. Iar El, cu puterea Dumnezeirii înviind a treia zi, ne-a umplut de ruşine pe noi, toţi urâtorii Lui, pentru că ne sârguiam să ascundem Învierea Lui, dând multă plată străjerilor’’ (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăsirea Sihăstria, 2005, p. 206-230).

La acest cinstit praznic, Biserica lui Hristos cântă cu evlavie Sfintei Fecioare Maria: ,,Întru Naştere fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii, şi cu rugăciunile tale izbăveşti de moarte sufletele noastre’’.

Presbiter Iovița Vasile

1.S-a încheiat încă o etapă în drumul spre pecetluirea finală a populației. Prin cardul de sănătate, antihriștii au introdus în sistem majoritatea populației. Acum suntem anunțați că acest card își va înceta valabilitatea, la vreo zece ani de la introducerea lui. Vă amintiți cu cîtă emfază a fost lansat și cite promisiuni ni s-au făcut? Servicii medicale de înaltă calitate, eliminarea fraudelor, transparență, scurtarea timpului de așteptare și ca urmare, trebuia să ajungem să plesnim de atîta sănătate. Ce s-a întîmplat în realitate, spune tartorul CNAS, Horațiu Remus Moldovan: disfuncționalități, blocaje, fraude, nemulțumiri din partea pacienților. Da, pentru că scopul lor nu era acela de a îmbunătăți serviciile medicale, ci de a-i introduce pe oameni în sistemul lor blestemat. Și au reușit.

2.Îi binecuvîntez și-i fericesc pe toți care au refuzat cardul de sănătate. S-au dovedit a fi mai puternici decît sistemul antihristic. Nimeni n-a murit pentru că n-avea card. Celor care au avut nesăbuința de a-l primi, cînd aveau la îndemînă varianta adeverinței, le spun să nu facă și pasul următor și să accepte cărțile de identitate biometrice, deoarece s-ar putea să pășească pe un tărîm fără putința de a se întoarce.

3.Locul cardului de sănătate va fi luat de cartea electronica de identitate, act biometric asupra căruia Părinții Bisericii au atras atenția de multă vreme și ne-au îndemnat să-l refuzăm. A venit vremea să ne confruntăm cu această realitate. Cîți dintre noi vor avea înțelepciunea și tăria să nu se supună antihriștilor, care împing omenirea spre pecetluirea finală și implicit spre iad?

4.Cartea electronica de identitate va fi unicul instrument de validare a serviciilor medicale. Adică ni se sugerează că refuzînd-o, nu vom mai beneficia de asistență medicală. Ce vor să spună nătărăii? De ce să ne validăm serviciile, ce înseamnă aceasta? E problema lor, nu a noastră. Dreptul la asistență medicală îmi este dat de cei patruzeci de ani în care am contribuit la fondul asigurărilor de sănătate, nu de bucata lor de plastic. Dacă majoritatea țiganilor, care n-au prestat o zi în cîmpul muncii, beneficiază de servicii medicale, cu atît mai mult noi cei care am cotizat onest. Apoi vin ucrainenii, jidanii recent veniți în țară care n-au contribuit măcar cu un bănuț. Sunt prioritari cînd e vorba de servicii medicale.

5.Am spus și cu alte prilejuri, Cartea Apocalipsei e foarte exactă în exprimare atunci cînd se referă la vremurile pe care le trăim. În capitolul 13 aghiograful inspirat de Dumnezeu a folosit două verbe: amăgește (vers 14) și silește (vers. 16). Suntem amăgiți cu aceleași promisiuni mincinoase și deșarte; suntem siliți și constrînși prin amenințări menite să ne înfricoșeze. Nu vă temeți, dragi romani. Refuzați aceste acte blestemate, ascultați de glasul Bisericii, care e glasul lui Dumnezeu, și lăsați-I lui toate grijile voastre.

Presbiter Iovița Vasile

Explicație
Sistemul are control asupra calculatoarelor noastre. Am scris acest articol cu cîteva zile în urmă și l-am păstrat într-un fișier. Cînd să-l public, am constatat că mi-a fost șters. Am încercat să-l rescriu. Iarăși mi-a fost șters. Nădăjduiesc ca de rîndul acesta să reușesc.

Din păcate, între preoți, de episcopi nici nu vorbesc, există păreri devergente privind actele biometrice. După atîtea experiențe amare, unii n-au învățat nimic. Păcat!

,,Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină, trebuie să I se închine în duh şi adevăr’’ (Ioan 4, 20); acestea sunt preasfintele cuvinte rostite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos în convorbirea cu femeia samarinaencă, Urmând acestei Dumnezeieşti învăţături, Sfântul Apostol Pavel a scris Bisericii din Corint şi din toată lumea: ,,Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate’’ (II Corinteni 3, 17).

Dumnezeu fiind Duh, S-a descoperit oamenilor în moduri potrivite, accesibile puterii lor de cuprindere şi înţelegere. Aşa S-a arătat lui Avraam la stejarul Mamvri, în chipul a trei îngeri sau oameni, pe Care văzându-I, a vorbit ca Unui singur Dumnezeu: ,,Doamne, de am aflat har înaintea Ta, nu ocoli pe robul Tău’’ (Facere 18, 3).

Moise s-a arătat doritor să vadă slava lui Dumnezeu şi i s-a împlinit această dorinţă, după puterea făpturii de a-L vedea pe Cel Atotputernic. I-a spus, aşadar Dumnezeu: ,,Faţa Mea însă nu vei putea să o vezi, căci nu poate omul să vadă faţa Mea şi să trăiască. Şi iarăşi i-a zis Domnul: Iată, aici la Mine un loc: şezi pe stânca aceasta; când va trece slava Mea, te voi ascunde în scobitura stâncii şi voi pune mâna Mea peste tine, până voi trece. Iar când voi ridica mâna Mea, tu vei vedea spatele Meu, iar faţa Mea nu o vei vedea’’ (Ieşire 33, 20-23).

Proorocului Ilie i s-a arătat într-un fel unic şi deosebit, spunându-i: ,,Ieşi şi stai pe munte înaintea feţei Domnului! Că Domnul va trece, şi înaintea Lui va fi vijelie năprasnică, ce va despica munţii şi va sfărâma stâncile, dar Domnul nu va fi în vijelie. După vijelie va fi cutremur, dar Domnul nu va fi în cutremur; după cutremur va fi foc, dar nici în foc nu va fi Domnul. Iar după foc va fi adiere de vânt lin, şi acolo va fi Domnul’’ (III Regi 19, 11-13).

Când Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost botezat în apele Iordanului de către Sfântul Ioan Botezătorul, Preasfânta Treime S-a arătat prin glasul lui Dumnezeu-Tatăl, care a spus din ceruri: ,,Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit’’ (Matei 3, 17); Dumnezeu Fiul a fost atins de mâna făpturii Sale, iar Dumnezeu-Duhul Sfânt S-a arătat în chip de porumbel.

Chiar dacă este Duh, Dumnezeu ni Se descoperă necontenit, mereu este prezent în vieţile oamenilor şi pretutindeni sau, cum spune Cartea de Învăţătură Bisericii Ortodoxe: ,,Ca izvor al vieţii şi al iubirii, Dumnezeu Se apleacă şi Se descoperă continuu oamenilor. El nu este niciodată prea sus sau prea departe, pentru că El sălăşluieşte în inimile noastre…’’ Aşa să fie! Amin!

Presbiter Iovița Vasile

-Spune Adevărul despre distrugerea culturii creștine și despre promovarea culturii antihristice! Informează-te și fă milostenie duhovnicească rostind Adevărul pentru a-ți salva semenii pe toate planurile!

– Spune Adevărul despre UNTOLD! Creștinii nu au ce căuta acolo. Ce să vadă? Cruci întoarse? Cu ce scop? Ca tinerii să se obișnuiască cu satanismul și să-l considere un element de modernitate?

-Spune Adevărul despre Creație și despre Creator; nu prelua minciunile cu pretenții de știință cu care ai fost îndoctrinat pentru a-ți zdruncina încrederea în Dumnezeu și în Duhul Sfânt, Care este Duhul Adevărului, și Care i-a călăuzit pe Sfinţii Părinți! Nu te tragi din maimuță, iar Cerul și Pământul sunt așa cum sunt descrise în capitolul Facerea (Geneza) din Vechiul Testament.

-Spune Adevărul despre cardurile electronice de identitate dacă nu vrei ca tu și noi, semenii tăi, să fim tratați ca niște mărfuri, cu numere în locul numelui de Botez. Acestea oferă beneficii minuscule în comparație cu răul pricinuit. Despărțirea de Dumnezeu prin acceptarea insemnelor satanice are scopul de a ne face mai vulnerabili pentru a putea fi controlați mai ușor. Total!

-Spune Adevărul despre ecumenism și despre cei care îl promovează, chiar dacă aceștia se bucură de notorietate ori au fost chiar canonizați. Corect politic, firește! Ecumenismul îi este necesar lui Antihrist pentru pierzarea sufletelor noastre, pentru închinarea la Antihrist, nu pentru mântuirea lumii!

-Spune Adevărul despre scopul participării Bisericii Ortodoxe Române la Consiliul Mondial al Bisericilor! Ce căutăm acolo când participarea noastră acolo se bate cap în cap cu Crezul ortodox pe care îl mărturisim? S-a făcut misiune ortodoxă acolo ori s-a trădat Ortodoxia?

-Spune Adevărul despre Sinodul din Creta, nu-l mai numi ,,mare și sfânt” când știi că acolo s-a legalizat ecumenismul!

-Spune Adevărul despre vaccinuri! Sunt acestea benefice pentru sănătatea noastră sau au alt scop?

-Spune Adevărul în problemele politice și economice care ne preocupă!

-Spune Adevărul despre păcat și despre virtute. Nu dezincrimina păcatul și nu osândi virtutea!
Trebuie să știm că la ieșirea din viața aceasta, la Vămile Văzduhului, nu vom putea minți pe nimeni. Există vama miciunilor ( vama a doua), vama înșelătoriei ( vama a șasea), vama cametei ( a opta), vama sodomiei și a gomoriei ( a optsprezecea), vama ereziei ( a nouăsprezecea), vama idolatrizării și a credințelor demonice ( a douăzeci și una). Și la fiecare vamă vom da răspuns pentru tot ce am făcut. Ni s-a dat credința ortodoxă, adică dreapta credință. Mult ni s-a dat și mult ni se cere. ,,Scopul viețuirii creștine este dobândirea Duhului Sfânt” – spunea Sfântul Serafim de Sarov. Și să tindem spre despătimire, spre iluminare și spre îndumnezeire.
Ecumenismul îi cere Ortodoxiei să renunțe la conceptul de ,,îndumnezeire” și totuși în facultățile de teologie se studiază ca fiind benefic! Se distruge astfel Ortodoxia din interior sub ochii noștri.

Acum tăcerea este un păcat grav, care se opune poruncilor evanghelice, (iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui), după care vom fi judecați. Dacă prin rostirea Adevărului am fi putut salva pe cineva trupește sau sufletește și am ales tăcerea, vom da răspuns.

Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Amin.

Sora Pelaghia

Precum putem vedea, citind sinaxarul acestei zile, între Sfinţii lui Dumnezeu şi ai noştri stă Sfântul Nifon, Ierarh al Ţării Româneşti.

Iubitorul de Dumnezeu Nifon era de neam străin. Văzând dreapta lui vieţuire, Biserica lui Hristos l-a chemat la vrednicia slujirii preoţeşti. ,,Cine sunt eu, puturosul şi păcătosul, să primesc acest fel de jug prea greu asupra grumazului meu cu totul rănit?’’, se întreba plăcutul lui Dumnezeu. Deşi nu-şi dorea, a ascultat de glasul Bisericii, care l-a înălţat în scaunul de Patriarh al Constantinopolului. Păstorind aici, îndruma bine turma cea cuvântătoare a lui Hristos spre izvoarele cele limpezi ale Dumnezeieştilor învăţături. ,,Dar diavolul, urâtorul de bine, n-a suferit să vadă nişte bunătăţi ca acestea şi a pornit pe nişte clerici făcători de sminteală să izgonească pe Sfânt departe de turma lui şi făcând tovărăşii împotriva bunului păstor, au năvălit cu stăpânire împărătească, izgonindu-l din Patriarhie’’. S-a rugat pentru răufăcătorii săi şi s-a retras în liniştea unei mănăstiri. După o vreme, Radu, domnul Ţării Româneşti, a auzit de Sfântul şi în mai multe rânduri a stăruit să vină pentru a păstori în ţara sa. Sfântul Nifon s-a învoit, spunând domnului: ,,Orice voi face pentru îndreptarea voastră, să o primiţi cu mulţumire şi chiar tu de vei greşi, să primeşti duhovnicescul meu sfat’’.

În vremea aceea, un boier din Moldova, cu apucături rele, a fugit în Ţara Românească, lăsând în urmă soţie şi copii. Făcându-se prieten cu domnitorul Radu, acesta i-a dat spre însoţire nelegiuită chiar pe sora sa. Când a auzit arhiereul lui Hristos, Nifon, s-a mâhnit adânc a chemt pe moldoveanul împricinat şi i-a vorbit cu blândeţe, îndemnându-l să lase însoţirea cea întru fărădelege şi să se întoarcă la soţia luată după legea lui Dumnezeu. Pe domn l-a mustrat pentru călcarea Sfintelor Canoane ale Bisericii şi i-a prevestit rele întâmplări, care au şi venit asupra sa. A îmbrăcat apoi veşmintele arhiereşti, a afurisit pe moldoveanul nelegiuit şi pe cei care-l ajutau. După aceasta, a pus veşmintele sfinţite pe Sfânta Masă, a sărutat sfintele icoane şi a plecat, lăsându-se în voia lui Dumnezeu.

A vieţuit într-o casă mică la margine de sat şi un tânăr, Neagoe, fiul său duhovnicesc, venea şi-i aducea cele de trebuinţă. Zadarnic a vrut Radu să-l aducă iarăşi pe scaunul arhieresc. Sfântul s-a dus la Mănăstirea Vatopedu, ca un străin, şi a fost pus ca argat să păzească catârii. Abia mai târziu, prin iconomie Dumnezeiască, a fost cunoscut ca fiind arhiereu al lui Hristos.

A trecut la Domnul într-o zi de 11 august, după o viaţă bineplăcută (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed.. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 120-140).

Presbiter Iovița Vasile

,,Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le strică. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură’’ (Matei 8, 19-20).

Sfântul Arhidiacon Lavrentie a trăit în vremea tiranului împărat Deciu, care a dus o luptă sălbatică împotriva Bisericii lui Hristos. În această prigoană a pătimit şi Sfântul Sixt, Episcopul Romei. Spun cărţile noastre bisericeşti că în acei ani, cel care era ridicat în scaunul episcopal la Roma, era hotărât pentru o moarte sigură, de aceea Episcopii Romei de-atunci au pătimit ca Mucenici.

Sfântul Lavrentie primise poruncă de la Sfântul Sixt să ia toate avuţiile Bisericii şi să le împartă săracilor şi celor care aveau trebuinţă. A luat, deci, Sfântul toate câte i-au fost încredinţate şi i-a căutat pe cei lipsiţi, dându-le cele de trebuinţă până acestea s-au isprăvit. Stăpânirea păgână a vremii a aflat precum că Sfântului Arhidiacon Lavrentie i s-a încredinţat toată avuţia Bisericii, fără să ştie că afusese dată săracilor, de aceea a fost întemniţat şi i s-a pus în vedere: ,,Lasă-ţi împotrivirea şi ne arată avuţiile, care se zice că sunt la tine’’. Sfântul a răspuns: ,,Dă-mi vreme două sau trei zile şi ţi le voi arăta’’. Eliberat fiind, Sfântul s-a dus şi a adunat pe săraci, văduve, sărmani, orbi, şchiopi şi neputincioşi. Cu aceştia s-a înfăţişat stăpânitorilor, care se aşteptau la bogăţii imense. Pe aceştia i-a arătat păgânului Valerian, spunându-i: ,,Iată, aveţi vistieriile cele veşnice puse în aceste vase pe care le vedeţi şi cine îşi va pune averile sale în aceste vase, le va lua cu dobândă în cereasca împărăţie’’.

Văzându-se înşelaţi în aşteptările lor, mai-marii vremii au poruncit cumplite chinuri asupra Sfântului. Acesta s-a întărit cu putere de la Mântuitorul Iisus Hristos şi a răbdat cu bărbăţie, nevrând măcar să audă de zeii cei spurcaţi. Au adus un pat de fier şi l-au întins pe slujitorul Domnului pe el, apoi au făcut foc dedesupt. În aceste chinuri greu de imaginat a petrecut Sfântul Arhidiacon Lavrentie, având grijă să spună necuratului Deciu: ,,Vezi, ticălosule, că aceşti cărbuni de foc mie îmi pregătesc răcorire, iar ţie munci veşnice! Căci Domnul meu ştie, că pentru Sfânt Numele Lui fiind pârât, nu m-am lepădat şi, fiind întrebat, L-am mărturisit pe El; iar acum, fiind ars, Îi mulţumesc Lui’’. Şi-a dat sufletul său cel curat în mâinile lui Dumnezeu Celui Atotputernic, într-o zi de 10 august, zi în care Biserica face pomenirea sa (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 111-119).

Pentru rugăciunile Sfântului Lavrentie, Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieşte Sfânta Biserică Ortodoxă.

Presbiter Iovița Vasile