Asistăm la încălcările neîncetate ale Poruncilor Dumnezeieşti, de către mai marii acestei lumi, ocupanţi vremelnici ai funcţiilor în conducerea destinelor unei ţări, a unui popor, sau şi mai grav a ocupanţilor scaunelor episcopale, purtători nevrednici ai mitrelor arhiereşti, care ispitesc pleroma ortodoxă, manipulând-o în fel şi chip, conform unor învăţături străine Ortodoxiei.
Zădărnicirea planurilor lor, urzite în ascunzişul templelor masonico-sioniste, stă în conştiinţa fiecarui credincios ortodox , care se străduieşte după puterea credinţei lui şi a talanţilor dăruiţi  de Domnul Cel Vechi de Zile, să lupte chiar şi singur, dacă ar fi, împotriva vrajmaşilor Mântuitorului Hristos.
Nesăţioasa poftă de putere şi dominaţie de care sunt cuprinşi le întunecă vederea duhovnicească şi mintea, făcându-i nedemni de scaunele pe care le ocupă.
Minunat este cuvântul Sfantului Macarie Egipteanul,care zice:
„*Cel ce are sufletul gol, neîmbrăcat cu Duhul, îl scârbeşte pe Dumnezeu, care-Şi întoarce faţa de la el….Să nu se înşele pe sine însuşi cu gândurile sale, crezându-se drept şi cinstit, căci dreptatea pe care ne închipuim noi că o avem se va dovedi falsă la Judecată!
Inimile noastre sunt ca nişte morminte, iar mintea noastră, o petrecere a gândurilor satanei; şi atunci, ce suntem altceva decât un iad, o groapă infectă? Dumnezeu nu Se coboară decât în aceia care Îl caută, care îl strigă. La acest strigăt, El vine şi porunceşte duhurilor rele să iasă afară, aşa cum Iisus a scos demonii din atâţia oameni posedaţi…
Lipsa fricii de Dumnezeu, aceasta este nenoroci­rea întregii omeniri. De la Adam şi până astăzi, oamenii s-au crezut pe ei înşişi puternici, stăpâni peste întreaga natură ca şi cum ei ar fi creat-o, nevrând să priceapă, în mândria lor, că totul a fost făcut de un Ziditor, nu la întâm­plare, ci cu un sens şi cu un scop anume. ”

Spunea Cuviosul Mărturisitor Părinte Justin Parvu:”**Nu noi îl apărăm pe Hristos, noi suntem nişte slugi netrebnice. Hristos ne apără pe noi! Cine se poate opune lui Hristos!? Iar vrăjmaşii, prin oprimări, îşi iau toată osînda, şi de la popor, şi de la Dumnezeu. Aceşti oameni nu cred în adevărul lui Hristos, nu cred în canoane, nu cred în martirajul creştin. Se încred în forţa lor materialistă, a funcţiei şi a măririi deşarte, care vor pieri odată cu ei, dar vor rămîne pentru osînda veşnică în faţa lui Dumnezeu şi a unui neam întreg.”

„Să-L implorăm neîncetat pe Dumnezeu să ne îmbrace în haina sfântă a Duhului, căci numai El o poate face.”

Dr. Gabriela Naghi

* Sfantul Macarie Egipteanul-Pocăinţa sau întoarcerea la Dumnezeu, Editura Bizantina
**interviu de Ioan Enache, publicat în revista Credinţa Ortodoxă

 

,,Şi am vazut ridicându-se din mare o fiară, care avea zece coarne şi şapte capete şi pe coarnele ei zece steme şi pe capetele ei: nume de hulă’’ (Apocalipsa 13, 1).

Comentatorii Apocalipsei relevă faptul că fiara care se ridică (se va ridica) din mare este blestematul antihrist. Fiara încă nu s-a ridicat, inaintemergătorii ei însă îi pregătesc calea, imitând, în chip mincinos, pregătirea pe care Sfântul Ioan Botezătorul a făcut-o înainte de venirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În scrierea de faţă voi stărui asupra celor zece coarne, a celor zece steme şi a numelor de hulă. Părinţii Bisericii au desluşit în cele zece coarne calcarea celor zece Sfinte Porunci Dumnezeieşti date lui Moise pentru poporul iudeu şi pentru lumea întreagă. Acestea temeluiesc viaţa morală a lumii şi cum diavolul ştie pre bine lucrul acesta, voieşte să le răstoarne, să le desfiinţeze, să le contrapună propiile lui porunci (comandamente), căci voia lui este aceea de a pierde întreaga omenire în adâncimile iadului. Vedem, în cele ce urmează, ceea ce vrea diavolul să instaureze în lume prin antihrist şi slujitorii săi înaintemergători.

1.Eu sunt Domnul Dumnezeul tău. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!

Antihristul va spune despre sine: eu sunt dumnezeul lumii, iar voi toţi sunteţi dumnezei supuşi mie. Sfânta Scriptură ne spune desluşit că antihristul se va strădui să se substituie Adevăratului Dumnezeu: ,,Potrivnicul – se va înălţa mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau e făcut pentru închinare, aşa încât să se aşeze el în Biserica lui Dumnezeu şi să se dea pe sine drept dumnezeu’’(II Tesaloniceni 2, 4). Aceasta este tendinţa în vremea noastră, ca diavolul să-l trimită în lume pe fiul pierzării, antihristul, imitând lucrarea mântuitore a lui Dumnezeu-Tatăl, de a trimite în lume pe Dumnezeu-Fiul. Cine se alătură ecumenismului pierzător de suflete, face voia diavolului. Cei care se complac în starea de indiferenţă sau ,,neutralitate’’, se înscriu între aceia care părăsesc pe Adevăratul Dumnezeu.

2.Să nu-ţi faci chip cioplit!

Antihristul, ajutat de proorocul mincinos, papa, va umple lumea cu chipul său hidos ,,zicând celor ce locuiesc pe pământ să facă chip fiarei (antihristului)’’. Şi astfel Preacuratul chip al Mântuitorului din sfintele icoane va fi înlocuit cu imaginea respingătoare a uzurpatorului antihrist.

3.Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert.

Să nu pomeneşti alt nume, afară de numele meu, care sunt dumnezeu.

4.Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti!

Dumnica nu are nimic sfânt. E o zi ca oricare alta. Aşa ne spun sectarii adventişti şi iehovişi, aşa ne vor spune şi în anii care vin. Există o legendă din vechime care ne spune că ar fi existat un oarecare Iisus, Care ar fi înviat în zi de Duminică. Nu-i adevărat! Eu vă dau o altă zi de odihnă, va spune blestematul antihrist.

5.Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta!

Tatăl tău este marele arhitect al universului, mama ta este natura, pe aceştia să-i cinsteşti. Nu uita că eşti coborâtor din maimuţe şi natura te-a modelat ca om. Noile acte de identitate eludează numele părinţilor titularului, ca element de stabilire al identităţii. În calendarele Patriarhiei a fost introdusă o zi de cinstire a mediului, adică a naturii, deoarece ea este, nu-i aşa?, mama noastră.

6.Să nu ucizi!

Poţi să ucizi pe oricine. Pentru cei care mor, urmează o nouă reîncarnare. Nu aşa ne învaţă budismul? Islamul are învăţătura despre ,,războiul sfânt’’ când poţi ucide în voie, spre ,,slava lui Mahomed’’. Nu cu puterea sabiei s-a răspândit învăţătura lui Mahomed în lume? Cu mahomedanii trebuie să ne unim, nu să ţinem seama de o poruncă învechită.

7.Să nu fii desfrânat!

Ce-i aceea desfrânare? Nu ţi-am dat dreptul să faci orice spurcăciune şi perversiune, atunci când am proclamat ,,drepturile minorităţilor sexuale ?’’. Fă orice ca să-ţi satisfaci poftele, dar să o faci în numele meu. Nu te împiedica de o poruncă învechită. Aşa am ajuns la această nesimţire dobitocească. Ies perverşii de toate felurile pe uliţe şi îşi clamează ,,drepturile’’.

8.Să nu furi!

A lua ceea ce nu-ţi aparţine, nu e furt. Islamul îngăduie, fără îngrădire, să jefuieşti pe ,,necredincioşi’’, adică pe cei care nu cred în Allah, care pe deasupra mai sunt şi ,,necuraţi’’, cum ne învaţă coranul. Băncile nu fură niciodată. Ele percep ,,comisioane’’. Dacă voieşti să-ţi păstrezi banii într-o bancă, fă bine şi le plăteşte dobândă pentru banii tăi!

9.Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău!

Cine este aproapele tău? Nimeni. Legea selecţiei naturale ne spune că va supravieţui cel mai tare. Fii mai tare decât cel de lângă tine!

10.Să nu doreşti nimic din cele ale aproapelui tău!

Să nu-ţi refuzi nimic din cele la care te îndeamnă poftele tale, va fi îndemnul antihristului şi al slujitorilor lui.

Cele zece steme de pe coarnele fiarei arată împărăţiile sau naţiunile care îl vor ridica şi susţine pe antihrist, stema fiind un simbol naţional şi statal. Numele de hulă vor fi ,,asupra lui Dumnezeu, ca să hulească numele Lui şi cortul Lui şi pe cei ce locuiesc în cer’’, cum este scris în Apocalipsa 13, 6. Nimic din ceea ce este bun şi drept nu va fi, şi chiar acum nu este, cruţat de propaganda hulitoare a antihristului.

Presbiter Ioviţa Vasile

„Toți își închipuie că sunt creștini dacă au mărturisit credința în Hristos și au câteva virtuți mărunte; puțini sunt însă adevărații creștini, și anume aceia care sunt bogați în Duhul (Sfânt), aceia care se bucură de cereasca poftă a Duhului Sfânt și ale căror suflete sunt împodobite cu odăjdiile harismelor cerești, aceia pentru care creștinismul nu-i doar mărturie în cuvinte și o simplă credință (doar de fațadă), ci creștinism înseamnă puterea și lucrarea Duhului Sfânt; sunt aceia care, fără încetare pipăie cu mâinile sufletului aurul ceresc (adică acea cunoaștere a tainelor Duhului Sfânt); aceștia sunt adevărații creștini”[1].

Tomosul acordat de către pseudo-patriarhul Bartolomeu structurii schismatice ucrainiene, este un act necanonic prin care acesta a intrat în comuniune cu schismaticii ucrainieni, devenind asemenea lor, călcând cu bună știință în picioare dogme și canoane ortodoxe, ca unul dintre acei furi, care fac fărădelege, dezlănțuind aprige tulburări care vor institui în scurt timp o stare de haos neprielnică păcii și unitații în întreaga lume ortodoxă.

„… ascultați ce spune Prorocul Iezechil, care vreme de șapte zile se afla rugându-se în extaz și care după alte șapte zile a auzit cuvântul Domnului: „Fiul omului! Iată, te-am pus străjer casei lui Israel; vei asculta deci cuvântul ce-Mi va ieşi din gură” şi-l vei vesti poporului. Iată legea pentru tine.

Dacă vei vedea pe cineva care face fărădelege și nu-i spui: lasă fărădelegea și schimbă-ți calea, „acel fărădelege în fărădelegea sa va muri și sângele lui din mâinile tale îl voi cere”. Și dimpotrivă, dacă propovăduiești celui fărădelege că va trebui să se depărteze de calea pierzării, iar el nu se depărtează, atunci acel fărădelege va muri în fărădelegea sa, iar tu îți vei mântui sufletul . La fel, dacă vei vedea un drept că începe să se clatine în lucrarea virtuții sale și nu-l sprijini și nu te îngrijești să-l aduci la calea cea dreaptă cu cuvintele tale, atunci acel drept, fiindcă a păcătuit, va muri în păcatele sale, iar sufletul său îl voi cere din mâinile tale. Dacă însă îi vestești dreptului că nu trebuie să păcătuiască și el încetează a mai păcătui, atunci acel drept va trăi, iar tu îți vei mântui sufletul .

Ce lege aspră! Și totuși ea se aude în conștiințele tuturor păstorilor în vremea hirotoniei lor, atunci când un jug greu se pune pe grumazul lor, adică păstorirea turmei lui Hristos, mică sau mare, pe care El le-a încredințat-o, și nu numai s-o păstorească, ci s-o și păstreze. Cum ar putea fi cineva atât de obraznic, încât să le denatureze pe toate în cadrul legii lui Hristos, de vreme ce aceasta are drept rezultat distrugerea amândurora, atât a păstorilor, cât și a turmei?” (Sfântul Teofan Zavoratul.

Cercetând cu mare atenție „Tomosul” de autocefalie acordat structurii schismatice, Părintele George Maximov, face o serie de comentarii extrem de interesante, dovedind în final că „structura ucraineană nou creată se încadrează în mod clar în definiția unei biserici autonome, nu una autocefală.”

Iată că înșelătorul a fost la rândul lui înșelat într-un mod de neimaginat, de către Fanarul dornic de a deține puterea absolută în lumea Ortodoxă și de a deveni omologul papei în Ortodoxie.

Spre deosebire de alte Biserici Autocefale (cea Sârbă, Română, Rusă, Bulgară), structura schismatică nou-formată:

– va fi condusă de „Mitropolitul Fericit al Kievului și al întregii Ucraina; orice adăugiri sau reduceri din acest titlu nu sunt permise fără acordul Bisericii din Constantinopol. ”

– nu are dreptul să aibă un Sinod format din membri permanenți.

– „nu are dreptul să numească episcopi sau să înființeze parohii în afara granițelor țării; cele care există deja de acum vor fi guvernate, conform ordinii cuvenite, de Scaunul Ecumenic, care are autoritate canonică în diasporă, deoarece jurisdicția acestei biserici este limitată de teritoriul statului ucrainean”.

– nu posedă puterea juridică deplină, căci așa cum se afirmă în Tomos  „toți episcopii și alți clerici își păstrează dreptul de a apela la Patriarhul Ecumenic, care are puterea canonică de a face dreptatea definitivă și irevocabilă, în deciziile privind episcopii și alți clerici ai bisericilor locale”.

Prin urmare ea nu are puterea juridică deplină pe teritoriul său, sau asupra propriului său cler. Puterea finală asupra clerului este rezervată Patriarhului de la Constantinopol.

– Capul tuturor Bisericilor locale, este Iisus Hristos, dar în ceea ce privește structura ierarhică, capul oricărei biserici autocefale este propriul său ierarh. Acesta este întregul sens al unei autocefalii. Cu toate acestea, Tomos-ul afirmă că structura ucraineană nou formată nu este condusă de propriul său Mitropolit de la Kiev, ci de Patriarhul Ecumenic.

– șeful structurii ucrainene nou formate nu are nici măcar libertatea de a decide care sunt bisericile locale pe care primii lor ierarhi ar dori să le viziteze.

– toate bisericile autocefale, cum ar fi Bisericile rusești, bulgare, sârbe și române, își fac propriul lor Sfânt Mir. Acest lucru deosebit de important este absolut necesar pentru funcționarea normală a vieții unei Biserici. Așadar, rezervându-și dreptul de a înmâna Sfântul Mir, Constantinopolul păstrează de fapt o pârghie importantă de influență asupra noii structuri ucrainene. În cazul în care această structură face ceva ce Constantinopolului nu-i place, acesta ar putea amenința cu întreruperea oferirii Sfântului Mir .

– în Tomos se afirmă că pe teritoriul Ucrainei trebuie să fie înființat un exarhat al Patriarhiei Ecumenice, cu cel puțin 20 de biserici și mănăstiri care vor fi guvernate direct de ea și, după cum se precizează „Drepturile Scaunului Ecumenic față de exarhatul din Ucraina rămân nemărginite”.

– Tomosul precizează că „pentru a trata chestiuni importante de natură eclesiastică, dogmatică și canonică, Mitropolitul Kievului și al întregii Ucraine, în numele Sinodului Bisericii Sale, este chemat să apeleze la Sfântul Patriarh al Constantinopolului”.

Conform Tomos-ului, structura ucraineană nou creată își pierde drepturile, în comparație cu adevăratele Biserici autocefale. Tomosul este de fapt statutul unei biserici autonome, care se numește doar „autocefală” . Astfel, în realitate, Constantinopolul, sub masca autocefaliei, a impus cu îndemânare și grație vicleană structurii schismatice ucrainene nou formate, statutul unei biserici autonome aflate sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice.

Schismaticii ucrainieni își dau seama că au fost înșelați în așteptări, pentru că nu au primit nimic din ceea ce are o adevărată Biserică autocefală, în plus și-au pierdut totalmente independența, devenind resubordonați Patriarhiei Ecumenice în condiții cum nu se poate mai umilitoare.

Dacă pseudo-ierarhii ucraineni vor încearca să ignore oricare dintre regulile impuse, Constantinopolul poate anula cu ușurință acest Tomos, așa cum a procedat cu Documentul din 1686 și cu altele la fel de importante.

Se pare că nimeni nu i se poate împotrivi, ceea ce confirmă faptul că este sprijinit de puterile ocultei mondiale, sionisto-francmasonice, ale cărei tentacule au pătruns adânc între zidurile Ortodoxiei.

Situația diasporei Bisericii Ortodoxe Ucrainiene în lumina regulilor impuse de Tomosul recent acordat este extrem de dificilă. Ea are în componență aproximativ 70 de parohii în Statele Unite, Canada, diferite țări europene, Australia. În timp ce parohiile din Europa nu au clădiri proprii, parohiile din SUA sunt cele care posedă  imobile bisericești importante și clădiri, toate acestea fiind acum cedate Patriarhiei de la Constantinopol. În afară de toate acestea, Mitropolia Canonica Kieveană are o eparhie în Republica Moldova cu patru parohii, două eparhii pe teritoriul Federației Ruse și o parohie în Slovenia, teritoriu canonic al Bisericii Ortodoxe Sârbe .

Prin urmare, toate parohiile din diaspora, cele care se află în afara Ucrainei, trebuie să fie re-subordonate Patriarhiei Constantinopolului.

Aceasta înseamnă că, potrivit Tomos-ului, Patriarhia de la Constantinopol a primit eparhiile de pe teritoriul Rusiei, iar acestea sunt acum eparhiile Patriarhiei de la Constantinopol și ierarhii numiți de Constantinopol vor activa în Federația Rusă.

Astfel, Patriarhul de Constantinopol, intră nu numai pe teritoriul Ucrainei, ci și pe teritoriile Moldovei, Sloveniei și Federației Ruse .

Prin urmare, pseudo-biserica Ortodoxă Ucrainiana, nou-înființată prin minciună, manipulare deghizată și înșelăciune diavolească, se vede silita să-și ia rămas bun de la „acele insule de credință și speranță” reprezentate de bisericile și mănăstirile din diaspora,  să accepte condițiile  umilitoare impuse de Tomos, să-și dea consimțământul față de această înșelăciune adusă poporului ucrainian, pusă la cale de domnul Poroșenko și pseudo-patriarhul Bartolomeu, slugi fidele ale puternicilor lumii și a ocultei mondiale.

Acum a devenit limpede ca lumina zilei, aportul important al domnului Poroșenko, în a gestiona criza ucrainiana, favorizând aprobarea unor legi de către parlament, prin care Biserica Canonica Ucrainiana va trece în anonimat, fiind nevoită să-și schimbe numele, fiind deposedată treptat de toate bisericile și mănăstirile, inclusiv Lavrele cu toate comorile și bunurile bisericești pe care le deține.

Preoții și Ierarhii care nu vor trece de buna voie la structura schismatica nou-creată vor fi alungați.

Acesta este în fapt tabloul sumbru , în care se va dezlănțui, războiul fratricid în Ucraina, și în întreaga lume ortodoxă

„Fericit sufletul care se roagă cu stăruință și cu credință, ca unul foarte sărac și ranit, că va fi lipsit de învinuiri și i se va pregăti veșnică însănătoșire și vindecare, dar se va și razbuna pe vrajmașii lui, adică pe patimile păcătoase, căci credincios (de încredere) este Domnul, Care a făgăduit, El Care ne va da ceea ce am cerut. Slavă bunătății Lui!”[2]

Dr. Gabriela Naghi

http://orthochristian.com/118665.html

[1] Sfântul Macarie Egipteanul, 21 de cuvântări despre mântuire, Editura Luminătorii lumii, 2001.

[2] Sfântul Macarie Egipteanul, 21 de cuvântări despre mântuire, Editura Luminătorii lumii, 2001.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/marea-amagire-a-poporului-ucrainean/

Publicat în18 ianuarie 2019Lasă un comentariula Marea amăgire a poporului ucrainean

În adâncurile Pământului are loc un fenomen misterios, iar cercetătorii nu cunosc cauza
Pământul este o planetă vie, iar în adâncurile ei se află râuri de fier topit ce pulsează în jurul nucleului. Acest fier mobil este cel care generează câmpul magnetic ce provoacă aurorele şi menţine omenirea în viaţă.
O nouă cercetare arată că, în adâncurile planetei, au loc fenomene ciudate. Conform FoxNews, acestea provoacă deplasarea Polului Nord dinspre Canada către Siberia.
„Polul magnetic se mişcă atât de rapid încât a forţat specialiştii în geomagnetism să facă o mişcare rară,” scrie jurnalul Nature.
Pe 30 ianuarie, Modelul Magnetic Global, ce guvernează sistemele moderne de navigaţie, urmează să treacă printr-o actualizare urgentă. Specialiştii se aşteptau că modelul actual să fie valid până în 2020, însă polul magnetic a început să se deplaseze atât de rapid, încât actualizarea trebuie făcută.
Anual, geofizicienii din cadrul Administraţiei Naţionale Oceanice şi Atmosferice şi British Geological Survey verifică modul în care variază câmpul magnetic al Pământului. Acest lucru este necesar, deoarece fierul lichid din nucleul Pământului nu se mişcă într-un ritm consistent.
„În 2016, de exemplu, parte a câmpului magnetic s-a accelerat temporar la adâncimi mari sub nordul Americii de Sud şi în estul Oceanului Pacific”, arată Nature. Această modificare a fost înregistrată de sateliţi.
Mişcările polului magnetic nordic au reprezentat punctul central al studiilor încă din 1831. Iniţial, au fost detectate mişcări în Oceanul Arctic produse cu o viteză de 15 kilometri anual, însă, din 1990, această viteză a crescut.
În prezent, acesta se deplasează cu 55 de kilometri, anual. Motivul accelerării mişcării câmpului magnetic este necunoscut.�

(Preluare de pe site-ul Natura)

Întrebare: oare fenomenul nu e legat de ceea ce pregăteşte Dumnezeu pentru America de Nord? Mă gândesc la profeţia Cuviosului Efrem Filotheitul.
A doua chestiune: iadul e in interiorul pământului (Numerii 16, 30-33). Putem lesne înţelege ce-i acolo, din descrierea de mai sus. Bunul Dumnezeu să ne ferească să nu ajungem in pedepsele iadului.

 

Părintele Claudiu Buză despre Gheron Efrem şi situaţia Mănăstirilor din Statele Unite

În legătură cu dezmințirea oficială dată de mănăstirile din Arizona cum că ar fi falsă știrea cu Gheron Efrem Filotheitul, spunem urmatoarele:
Lucrurile sunt foarte complicate în Arizona. Eu cred că Gheron Efrem, după minciunosinodul din Creta e ținut în „captivitate” de către ecumeniștii care au preluat conducerea mănăstirii. Actualul stareț al mănăstirii este omul patriarhului Bartolomeu cu rolul de a nu lăsa se ridice obștea împotriva ecumenismului și minciunosinodului.

Este interesant faptul că părintele Efrem, duhovnicul mănăstirii, după un interviu în limba engleză în legătură cu sinodul de la Kolymbari, a plecat cu voie sau fără de voie într-o zonă mai răcoroasă a planetei. Așa că știrea despre plecarea ucenicilor este mai puțin importantă decât ceea ce se întâmplă acum, în cele 18-20 de mănăstiri ctitorite de Avva Efrem Filotheitul.

Patriarhul Bartolomeu nu va permite nimic să miște în obștile renumitului Bătrân athonit, ucenic de-al Cuviosului Iosif Isihastul. Decât, poate, comunicate oficiale care să păstreze ,,liniștea’’ mănăstirii. Personal, cred că lucrurile sunt orchestrate cu multă abilitate de ecumeniști. Gândiți-vă ce s-ar fi ales de planurile Fanarului dacă s-ar fi ridicat Gheron Efrem Filotheitul împreună cu ucenicii din întreaga lume împotriva ecumenismului și a minciunosinodului din Creta!

 

În articolul de ieri, ,,Părtăşia la erezie’’, am făcut apel la îndemnul Sfântului Apostol Pavel adresat Episcopului Timotei al Efesului ,,nu te face părtaş la păcatele altora’’ (I Timotei 5, 22) , pentru a defini starea celui care se alătură (se face părtaş) celor care propovăduiesc erezia. Îndemnul acesta are valoare de avertisment şi scop de prevenire.

Sfântul Atanasie cel Mare în Canonul 3 arată căile de urmat pentru a ieşi din starea cumplită de erezie şi a reprimi pe cei căzuţi în Biserică. El se referă la o situaţie concretă, cea din vremea prigoanei pe care ereticii arieni o exercitau cu violenţă şi cruzime asupra celor care păstrau Dreapta Credinţă, fie tainic, fie pe faţă, caz în care se expuneau primejdiei morţii. Canonul acesta este în fapt rezultatul unui Sinod ce a avut loc în Alexandria în anul 362, prezidat de Sfântul Atanasie cel Mare.

1.Cea dintâi situaţie descrisă este a celor care ,,cu forţa au fost târâţi, dar nu s-au stricat în credinţa cea rea’’. Aceştia, cu toate că au fost constrânşi, şi-au păstrat Dreapta Credinţă în taină şi au găsit cu iscusinţă modalităţile de a evita represaliilor ariene. ,,Iar celor ce nu şi-au însuşit nelegiuirea (erezia), ci s-au târât de silă şi prin forţă, s-a hotărât nu numai să li se dea iertare, ci să aibă loc şi în cler, mai ales că au adus apărare vrednică de crezământ, şi s-a părut că aceasta s-a făcut cu oarecare iscusinţă; deci au dovedit că nu s-au convertit la nelegiuire. Dar, ca să nu pună oarecare nelegiuit să strice Bisericile, au preferat să aleagă calea violenţei şi să poarte greutatea, decât să se piardă popoarele’’.Faţă de aceştia s-a arătat, aşadar, multă înţelegere şi au fost primiţi în Biserică, iertându-li-se eventualele compromisuri făcute sub ameninţare. De remarcat că preoţii şi episcopii cuprinşi în această categorie vor fi făcut oarecari concesii cu multă abilitate, ştiind că dacă vor fi înlăturaţi, le vor lua locul eretici arieni, situaţie în care poporul dreptcredincios ar fi fost grav vătămat în Credinţa lui. Criteriul esenţial luat în seamă de sinodali a fost acela a păstrării Dreptei Credinţe, fie şi în taină.�

2. ,,Cei care au căzut şi au apărat nelegiuirea’’, adică erezia ariană. Calea de urmat: ,,Pocăindu-se să li se dea iertare, dar să nu li se dea loc în cler’’. Problema care se ridică priveşte persoanele pe care le-au avut în vedere sinodalii când au oprit a li se da loc în cler. S-au referit la episcopi, preoţi şi diaconi care se vor fi pocăit, sau la mireni care, de la acea dată, ar fi voit să intre în cler prin Sfânta Taină a Hirotoniei? Socotesc că pocăinţa înlătură păcatul ereziei şi iertarea restabileşte starea iniţială a celui căzut, adică starea de cleric. Interdicţia îi vizează, foarte posibil, pe mireni, care prin apărarea ereziei au arătat împuţinare sufletească şi nestatornicie în Credinţă, ceea ce-i face nepotriviţi pentru starea de clerici. Este un punct de vedere personal.

3.,,Iar celor care au fost amăgiţi şi au suferit violenţe să li se dea iertare’’. Elementul introdus aici de sinodali defineşte starea celor care s-au lăsat amăgiţi prin promisiunile adevărate ori mincinoase ale ereticilor, cum adesea s-a întâmplat şi se întâmplă şi astăzi în Biserică. Amăgirea conjugată cu violenţa i-a determinat pe sinodali să recomande celor îndreptăţiţi să-i ierte şi să-i primască în Biserică.

4. Modalitatea practică de reprimire în Biserică este aceasta: ,,Deci cei ce se pocăiesc cu adevărat, să anatemizeze în special credinţa cea deşartă a lui Eudoxiu şi Euzoiu: deoarece ei hulind pe Fiul lui Dumnezeu a fi creatură, s-au înscris drept apărători ai ereziei ariene; şi să mărturisească Credinţa mărturisită de Părinţii de la Niceea, şi să nu prefere niciun alt sinod faţă de acesta’’.Aşadar, anatema pronunţată asupra ereziei şi a ereticilor nepocăiţi, urmată de mărturisirea adevărului cuprins în Simbolul de Credinţă este procedura de urmat în situaţiile descrise de Canonul 3 şi în toate situaţiile similare acestora.

5. Părinţii sinodali au arătat înţelegere pentru neputinţele şi slăbiciunile omeneşti., căci scrie Sfântul Atanasie cel Mare: ,,Acestea le fac cunoscute şi evlaviei tale, nădăjduind că şi cucernicia ta va primi cele hotărâte, şi nu va osândi slăbiciunea celor ce s-au învoit astfel’’.Dintre slăbiciunile omeneşti amintim: frica, neştiinţa, ignoranţa, prostia manifestă, încăpăţânarea de a stărui în erezie, lipsa discernământului sau alterarea lui, lipsa capacităţilor intelectuale. Unele sunt condamnabile, altele nu.

6. În articolul de ieri am abordat situaţia ipotetică, dar posibilă, a celor care izvodesc erezii şi a celor care se alătură acestora (părtăşia la erezie), care refuză calea pocăinţei şi petrec în erezie până la moarte, afirmând că pedeapsa acestora este pierderea mântuirii şi petrecerea în chinurile veşnice. Deoarece mi s-a atras justificat atenţia, am revenit cu articolul prezent, complementar, prin care susţin că prin pocăinţă orice eretic poate fi restabilit în starea harică iniţială, putându-şi dobândi mântuirea. Legile civile prevăd că, în anumite cazuri, împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, adică pedeapsa. Împăcarea omului cu Dumnezeu şi cu Biserica Sa, înlătură pedeapsa veşnică, chiar şi pentru eretici.

 

Presbiter Ioviţa Vasile

Părintele arhimandrit Efrem Filotheitul, care are 91 de ani și a păstorit mai multe mănăstiri în Sfântul Munte Athos, începând cu anul 2005 s-a mutat în SUA și a întemeiat acolo 17 mănăstiri ortodoxe după rânduiala athonită. Dânsul a fost Ucenic al Sfântului Iosif Isihastul și locuiește acum la mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare din Arizona, fiind un duhovnic îmbunătățit. Ce a făcut anul acesta Cuviosul Părinte Efrem Filotheitul? Să fim atenți la semnificația faptelor: i-a trimis urgent acasă pe ucenicii săi europeni care se află în America. „Acasă” înseamnă în România și în Grecia. Din câte am înțeles sunt peste 1.000 de ucenici în această situație. Ei n-au vrut inițial să plece, dar Bătrânul i-a chemat și le-a dezvăluit o descoperire pe care a avut-o, anume că urmează să se întâmple ceva foarte rău pe continentul Nord-American, după care le-a dat poruncă părintească să se deplaseze degrab în țările de unde provin. „Dar cu dumneavoastră ce se va întâmpla?”, l-au întrebat ei. „Eu voi muri curând aici, le-a răspuns dânsul. Dar voi plecați începând de azi”. Cei mai mulți s-au întors în locurile de baștină. Unul dintre cei repatriați a dezvăluit această știre cumva neliniștitoare. Împreună cu ei și cu Părintele Efrem, toți să ne rugăm!

Revista ,,Credința Ortodoxă” din luna decembrie 2018.

(Text preluat de pe blogul Ortodoxia mărturisitoare)

�

A fost una din temele controversate, discutate cu prilejul unor întâlniri între nepomenitori, alături de existenţa sau inexistenţa harului Dumnezeiesc. A fost măr al discordiei, speculat cu viclenie, pentru a introduce dihonia între fraţi. Unii s-au pretins a fi ,,detectori de har’’ şi ne spuneau unde acesta există şi de unde a fost retras. Am spus şi altădată că numai Dumnezeu alege momentul lipsirii de har, că Biserica şi harul sunt de nedespărţit. Dacă admitem, prin absurd, că Biserica Ortodoxă Română nu mai are har, admitem, pe cale de consecinţă, că aceasta a fost pur şi simplu desfiinţată, adică biruită de puterile răului, ceea ce e împotriva a ceea ce a spus Mântuitorul că ,,nici porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18). Dacă ierarhii români au ales calea ereziei, BOR nu e formată numai din episcopi, ci şi din preoţi, diaconi, monahi şi monahii, credincioşi mireni iubitori de Hristos, neştiutori încă, şi acestora Dumnezeu le împărtăşeşte harul Său prin mijloace tainice pe care noi încă nu le putem înţelege deplin.

Ce e cu ,,părtăşia la erezie?’’

Expresia are un puternic fundament biblic şi când spun asta, mă gândesc la textul Sfântului Apostol Pavel adresat Episcopului Timotei al Efesului: ,,Nu te face părtaş la păcatele altora’’ (I Timotei 5, 22). După câte înţelege toată lumea cu mintea întreagă, erezie e păcat, şi nu unul oarecare, unul care-l duce pe om în iad. Teribil păcat! Şi atunci care e greşala când spunem ,,nu te face părtaş la erezie?’’ Niciuna. Rezultă, aşadar, că expresia ,,părtaş la erezie’’ nu e o născocire a cuiva . Nu a inventat-o cineva ca stare intermediară între Dreapta Credinţă şi erezie, a treia stare, cum susţin cu încăpăţânare cei care au produs ruptura între preoţii nepomenitori. Această exprimare introduce o nuanţă pentru cei care vor să adere la o erezie preexistentă, izvodită de un ereziarh, căutând să-i ferească de cumplita rătăcire. Este un altfel de exprimare care defineşte pe eretici,care nu sunt buni, mai puţin buni sau răi. Sunt, pur şi simplu, eretici. ,,Părtăşia la erezie’’ nu înseamnă ,,complicitate’’, ca în termenii Codului penal, care are pedepse mai blânde pentru complici. ,,Părtaşia la erezie’’ neurmata de pocainta înseamnă erezie şi se pedepseşte cu închisoare pe viaţă. Viaţa veşnică, se înţelege. Să ne ferească Bunul Dumnezeu. (Închisoare: o altă denumire pentru iad, I Petru 3, 19).

Presbiter Ioviţa Vasile

Ce-i spui unui copil neastâmpărat? Stai cuminte! Dacă însă muţi spaţiul despărţitor cu două litere mai la dreapta, rezultă cu totul altceva: Staicu minte. E vorba de Preotul Staicu Ciprian. Redau prin copy-paste postarea dânsului din 9 ianuarie a.c pe blogul ,,Prietenii Sfântului Efrem’’:

Anul trecut pr. Vasile Iovița s-a ocupat foarte bine de un calendar pentru 2018. Acum a apărut un proiect, care poate fi vizualizat aici.Link: https://ortodoxinfo.ro/calendar-ortodox-2019/calendar-ortodox-2019-ianuarie/Și o captură de imagine, în caz că se „evaporă” informația:

Ecumenistul Bartolomeu Anania are ce cauta in calendar.

??????

Nu numai că sunt trecuți mulți dintre cei ce au suferit în închisori – dintre care unii s-au sfințit, alții nu – dar în dorința dobândirii unor donații, lunare dacă se poate, pentru a nu pierde pe niciunul dintre cei ce au diverse evlavii personale, la data de31 ianuarie este trecut (propus) și mitropolitul Bartolomeu Anania. Într-adevăr, a avut de suferit din partea comuniștilor, dar nimeni nu l-a obligat să îl recunoască pe mortul papă Ioan Paul al II-lea ca episcop și Vaticanul ca biserică.

A se vedea:

Nu și-a retractat această afirmație, ea era pecetea unei concepții proprii despre ecumenism, pe care însă un ortodox o consideră blasfemie.

Dar poate că„iconomia” practicată de cei care slujesc și se roagă cu ecumeniștii (și ajung să îi treacă în calendar) are și rolul de a fi parteneră de ping pong cu canonizări de genul părintelui Arsenie Boca, „liantul” dintre Ortodoxie și papism. Și alte multe vom mai vedea, căci cui îi place compromisul și banul nu are niciun Dumnezeu.

Așadar, să luăm aminte că jurnalismul independent frate cu calomnia de tipul celei promovate de cvasii-agenți secreți administratori (vezi link de mai sus) nu are legătură cu calendarul Bisericii lui Hristos (Preot Staicu Ciprian)

 

 

Faţă de aceste afirmaţii, mă simt obligat să restabilesc adevărul. Nu prin afirmaţii gratuite şi fără acoperire, cum se va vedea. Aşadar:

1.Calendarul respectiv pe luna ianuarie nu-mi aparţine. Este alcătuirea celor care lucrează la Ortodoxinfo, care mi-au cerut un punct de vedere. Nu o aprobare, nici o supervizare. Recunosc în faţa Bunului Dumnezeu şi a Sfinţiilor voastre că am cercetat superficial acel calendar şi le-am trimis ceea ce am considerat eu că e bine în acel moment. Acum se vede că m-am pripit, am greşit şi cer tuturor iertare pentru sminteala produsă. Aceasta este solicitarea celor de la Ortodoxinfo:

Binecuvântați, preacucernice părinte!Am încercat să încropim un calendar pentru anul 2019, deocamdata doar luna ianuarie.Am consultat inca 4 calendare, in principal pe cel al sf. voastre.Avem rugămintea, să-l consultati si sf. vs. si sa ne spuneti daca este ceva gresit sau ceva de adaugat.Il puteti consulta la aceasta adresa https://ortodoxinfo.ro/calendar-ortodox-2019/calendar-ortodox-2019-ianuarie/

Bogdaproste!

OrtodoxInfo.ro

Răspunsul meu:

Doamne ajuta!

M-am uitat peste Calendar. E bine alcatuit. Are o prezentare grafica excelenta. Nu e cazul sa verific eu aspectele sa zic ,,tehnice”, cum ar fi glasurile, pericopele Apostoilor si ale Evangheliilor. E bine sa continuam sa fim atenti la Calendar si sa nu ingaduim ca acesta sa se degradeze voit, incat sa intram intr-o teribila stare de confuzie, ceea ce se si urmareste. Bine ca ati introdul marturisitorii romani din temnitele comuniste, pentru ca ierarhii refuza sa se aplece asupra acestui aspect. Aici trebuie multa atentie.Peste cateva minute voi posta un articol. scurt despre inceputul Postului Sf. Apostoli si veti vedea ca se lucreaza cu rea credinta.Continuati lucrarea si pentru lunile urmatoare. Va rog sa fiti foarte selectivi, pentru ca si eu am comis niste erori, datorate faptului ca am lucrat singur, desi am cerut ajutorul fratilor. E bine ca-l faceti treptat, pe luni, e mai usor de urmarit de cei interesati. Vedeti ca papistasii au scos un calendar ecumenist catolic-ortodox. Deci stim care e tendinta. Cand ierarhii nu-si fac datoria, poporul dreptmaritor are menirea de a apara Sfanta Ortodoxie. Cu Dumnezeu inainte.

În final, Ortodoxinfo mi-a trimis acest mesaj:
Bogdaproste, precucernice părinte!Atunci, îl vom face public, că știm că este de trebuință multor frați.Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Show original message

Acuma, întrebarea firească: de ce au inclus în calendar numele Mitropolitului Bartolomeu Anania?, căruia şi eu găsesc aceleaşi vini. Bănuiesc că s-au orientat după Sinaxarul Sfinţilor de pretutindeni, vol. I-II, Ed. Playtera, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011. Autorii acestui Sinaxar au găsit de cuviinţă să insereze numele unora care au patimit în temniţele comuniste, ori s-au remarcat prin viaţă curată în slujba lui Hristos. Câteva exemple din opera citată:

-Pag. 69, vol. II: Adormirea Cuviosului Nicolae (Steinhardt), monah de la Sf. Mănăstire Rohia (1912-1989)

-Pag. 87, vol II: Adormirea lui Matei Basarab, domnitorul Ţării Româneşti (1654) şi a Monahului Gamaliil Păvăloiu de la Sf. Mănastire Neamţ (1899-1998)

-Pag.106, vol. II: Adormirea Monahiei Mihaela (Marieta Iordachie, de la Sf. Mănastirea Vladimireşti, în închisoarea de la Miercurea-Ciuc (1814-1963)

-Pag. 222, vol II: Adormirea generalului Nicolae Macici, condamnat la muncă silnică pe viaţă. Moare în chinuri la penitenciarul Aiud (1886-1950)

-Pag. 227, vol. II: Adormirea Mărturisitorului Nicolae C. Paulescu (1869-1931), a descoperit insulina, pentru care au fost răsplătiţi alţii cu Premiul Nobel (n.a)

-Pag. 295, vol II: Adormirea preotului Ion Drăgoi, împuşcat la Jilava, ca susţinător al grupului armat anticommunist condus de Toma şi Petre Arnăuţoiu (1900-1959).

Am ales aceste exemple la întâmplare. Niciunul din cei menţionaţi nu este Sfânt. Autorii au avut grijă să-i delimiteze, prin seme grafice, de Sfinţi. Cu toate acestea sunt menţionaţi în Sinaxarul amintit şi nimeni nu s-a smintit. Că în acest context este justificată introducerea numelui Mitropolitului Bartolomeu Anania în calendarul amintit, ca fost deţinut politic, nu este al meu a mă pronunţa. Bunul Dumnezeu ne ştie şi ne judecă negreşelnic pe fiecare.

2. Accentuez faptul că nu suntem dispuşi să alcătuim Calendare paralele cu cele ale Patriarhiei, ci dorim să păstrăm Calendarul Bisericii Ortodoxe Române fără influenţe ecumeniste. Acestui deziderat se circumscriu eforturile noastre. Pentru anul 2018 am lucrat singur la un Calendar îndreptat, eliminând influenţele străine. Am comis şi greşeli, neavând niciun sprijin, de aceea pentru 2019 am renunţat la această iniţiativă. Sunt dispus să fac tot ce este posibil şi necesar pentru a ne păstra Calendarul Bisericesc curat, aşa cum a fost păstrat de înaintaşii noştri.

3.Despre banii pe care i-aş fi primit, la care face referire Preotul Staicu Ciprian, pot lua oricând Sfânta Cruce în mână şi să afirm, chiar să jur, public, în faţa altui preot că n-am primit niciun ban. De altfel, faptul că la acel calendar n-am contribuit nici măcar cu o virgulă, spune tot. Dumnealui poate face acest gest? Dacă da, suntem dispuşi să-i primim jurământul public, apoi nu-i vom mai pomeni numele, nici nu vom intra în vreo dispută inutilă cu dânsul, deoarece şi uitarea-i scrisă-n legile omeneşti.

4.Cer iertare, încă o dată, Părinţilor şi fraţilor pe care i-am mahnit prin nesăbuinţa mea.

Presbiter Ioviţa Vasile

Notă. Părintele Cosmin Tripon nu este caterisit. Adevărul este că a primit o hârtie din partea unui domn, Sofronie Drincec, din Oradea, care-l înştiinţează că a fost ,,caterisit’’, ceea ce nu înseamnă că lucrurile stau întocmai. Nu! Părintele Cosmin este în continuare preot slujitor al lui Hristos, iar domnul menţionat este semnatar al documentelor eretice din Creta, adică este eretic. Scriu acestea ca să eliminăm orice confuzie.

,,Pricina’’ pentru care zic ei că l-au ,,caterisit’’ o aflaţi în textul Părintelui Cosmin pe care-l public, o minunată şi necesară mărturie a vremurilor noastre. Pentru început, Sfinţia Sa răspunde unei întrebări scurte:

Ce erezie s-a adoptat în Creta?

Sinodul din Creta a adoptat mai multe decizii cu caracter eretic:

1. Organizarea sinodului nu a ţinut cont de practicile ortodoxe în această privinţă: au fost interzise intervenţii în afara subiectului, au fost acordate 10 minute pentru fiecare intervenţie, au fost admişi “observatori ai altor Biserici şi Confesiuni creştine”; conform art. 12, alin. 1 al Regulamentului de organizare şi funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod,�s-a luat dreptul tuturor episcopilor de a vota în plen, dându-se un singur vot delegaţiilor naţionale; poziţiile negative faţă de documente au fost consemnate în cadrul delegaţiilor naţionale, într-un sistem de vot intern care a zădărnicit orice opoziţie a episcopilor faţă de forma finală a documentelor; unanimitatea necesară pentru aprobarea textelor s-a interpretat ca unanimitate a celor prezenţi, textele fiind aprobate, în ciuda neparticipării a patru dintre cele paisprezece Patriarhii ortodoxe; textele votate au, conform art. 13, alin 1 din Regulament, autoritate panortodoxă, indiferent de modul în care le receptează pliroma, prin această decizie vocea poporului ortodox fiind redusă la nimic. �
2. A desfiinţat hotarul dintre Ortodoxie şi erezie, necondamnând nicio erezie, considerându-le pe toate ca partenere de dialog ale Bisericii Ortodoxe.
3. A aprobat ecumenismul ca singurul mod de colaborare între Biserica Ortodoxă şi cei din afara Bisericii. Ecumenismul, care este considerat de sfinţii părinţi ai secolului XX (Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Ioan Iacov Hozevitul, Sfântul Serafim Sobolev, Sfântul Paisie Aghioritul, Sfântul Ioan Maximovici şi mulţi alţii), erezia ereziilor, a devenit singurul reper misionar al Bisericii noastre în lume.
4. A acceptat ideea eretică a participării Bisericii Ortodoxe la efortul de “restabilire a unităţii creştinilor” propovăduit de către ecumenism, care are ca scop unirea Bisericii Ortodoxe cu ereziile într-o presupusă “Biserică adevărată a lui Hristos”, care să nu ţină seama de diferenţele dogmatice dintre ortodoxie şi erezie.
5. A lansat ideea falsă că dialogul ecumenist este o practică dintotdeauna a Bisericii, când, de fapt, singura formă de colaborare între ortodocşi şi eretici este mustrarea ereticilor şi îndemnarea lor să revină la Ortodoxie.
6. A acreditat teoriile eretice referitoare la “unitatea pierdută a Bisericii” sau “refacerea unităţii creştinilor”, când de fapt unitatea Bisericii nu s-a pierdut niciodată, ea însemnând unitatea de credinţă a Bisericii Ortodoxe.
7. A instaurat o confuzie periculoasă între Sinoadele Ecumenice şi Mişcarea Ecumenică, lăsând să se înţeleagă că ecumenismul actual ar fi o continuare a activităţii Sfintelor Sinoade Ecumenice din vechime.
8. A acceptat denumirea “istorică” de “biserici” conferită ereziilor, achiesând, prin aceasta, la ideea că în afara Bisericii Ortodoxe ar mai exista şi alte forme de “biserică”. Această idee este o transpunere în practică a ideii eretice a lui Jean Calvin despre “rămăşiţele triste ale adevăratei Biserici”, preluată de către teologia romano-catolică a “Bisericilor nedepline”, susţinută de Conciliul II Vatican şi introdusă în gândirea ortodoxă de către Ioannis Zizioulas, prin intermediul Declaraţiei de la Toronto, care vorbeşte despre “ecclesia extra ecclesiam” (“Biserică în afara Bisericii”).
9. A dat impresia falsă că activitatea Mişcării Ecumenice s-ar afla sub directa binecuvântare a Duhului Sfânt, când, de fapt, aceasta este o întreprindere strict omenească, menită să creeze un amestec sincretist între Ortodoxie şi erezie.
10. A aprobat�Constituţia�CMB şi�Declaraţia de la Toronto, transformându-le în izvoare de drept bisericesc ortodox.�Constituţia CMB susţine principiul minimalismului dogmatic care trebuie îndeplinit pentru realizarea “Bisericii adevărate a lui Hristos”, pe care o urmăreşte ecumenismul adică consideră că pentru a reface unitatea creştinilor trebuie să se ajungă la înţelegere cu privire la câteva doctrine, celelalte putând fi considerate “tradiţii locale” ale diferitelor “ramuri ale Bisericii”. Din citirea Declaraţiei de la Torontodeducem o serie de idei eretice la care sinodul din Creta s-a făcut părtaş:
11. Biserica lui Hristos este altceva decât Biserica Ortodoxă (premisa IV.3), întrucât aceasta este doar una dintre celelalte “biserici” din CMB. Prin această premisă, toate membrele CMB trebuie să recunoască faptul că nu există identitate completă între apartenenţa la Biserica Universală şi apartenenţa la ele, adică nu există identitate completă între aceste membre CMB (inclusiv Bisericile Ortodoxe) şi Biserica Universală. Acceptarea ideilor propuse de premisa IV.3 este erezie în adevăratul sens al cuvântului, deoarece înseamnă recunoaşterea că cei ce se află extra muros(în afara Bisericii) sunt membri ai Bisericii adevărate, că aparţin aliquo modo (în egală măsură) acesteia, şi chiar că există ecclesia extra ecclesiam (Biserică în afara Bisericii). Expresia ecclesia extra ecclesiam anulează postulatul sfântului Ciprian al Cartaginei, care spunea extra ecclesiam nulla salus (în afara Bisericii nu există mântuire).

• Biserica lui Hristos este una (premisa IV.2), dar nu este Biserica Ortodoxă, ci Biserica “redescoperită” la capătul dialogului ecumenic.
• Biserica Una pe care o concepe Mişcarea Ecumenică îl are cap pe Hristos (premisa IV.1), iar nu Biserica Ortodoxă. Ar fi greu de crezut că Hristos este Capul tuturor confesiunilor din CMB.
• Deşi unele dintre membrele CMB nu se recunosc una pe cealaltă ca “biserici” în adevăratul sens al cuvântului (premisa IV.4), ele pot manifesta “unitatea în Hristos”, în ciuda diferenţelor de credinţă, recunoscând că toate îl slujesc pe Domnul.

15. Bisericile membre recunosc în celelalte elemente ale Bisericii adevărate (premisa IV.5). Prin acceptarea acestei afirmaţii, Biserica Ortodoxă admite că ea însăşi are doar elemente ale Bisericii adevărate, nu că ar fi Biserica adevărată şi deplină. În plus, sinodul admite elemente ale bisericităţii în erezii şi schisme, ceea ce contravine cu totul doctrinei Bisericii. Aceste “elemente” sunt enumerate în documentul de la Toronto: predicarea Cuvântului, învăţătura Sfintelor Scripturi şi administrarea Tainelor. Acestea pot fi considerate comune numai dacă admitem că celelalte confesiuni şi comunităţi predică cu adevărat Cuvântul ortodox, că interpretează ortodox Scripturile şi că au harul mântuitor care face ca Sfintele Taine să opereze în viaţa credincioşilor. Dacă ar avea toate acestea, ele ar fi de fapt ortodoxe. Or, această idee este perfect eretică, de vreme ce ereziile şi schismele desprinse din Biserica Ortodoxă şi-au pierdut în primul rând harul, capacitatea de a oferi mântuirea prin Sfintele Taine (cele mai multe au pierdut şi tainele însele) şi înţelegerea cu adevărat a Sfintelor Scripturi şi a voii divine exprimate în ele.

• “Sfânta Biserică Catolică” despre care vorbeşte documentul se realizează prin “redescoperirea unităţii pierdute” a tuturor membrelor CMB, care, pornind de la această bază minimală, “manifestă unitatea în Hristos”. Dacă asociem acestei idei, viziunea despre elementele comune ale Bisericii adevărate ce se regăsesc în toate membrele CMB, ajungem la concluzia că CMB are o concepţie papistă despre catolicitatea (sobornicitatea) Bisericii, văzând Biserica Catolică drept o extensie a Trupului lui Hristos peste toată lumea creştină, nicidecum o deplinătate a adevărului şi harului divin în fiecare comunitate creştină, aşa cum o concepe Ortodoxia. Prin acceptarea acestui document, sinodul renunţă la sobornicitatea ortodoxă pentru a îmbrăţişa maniera papală de a concepe catolicitatea Bisericii.

17. Prin faptul că membrele CMB se consultă pentru a vedea ce doreşte Hristos de la predica lor în lume se subînţelege că Biserica Ortodoxă însăşi ar avea nevoie de astfel de consultare, când, în realitate, Hristos a spus Bisericii Sale ce doreşte de la lume încă de acum 2000 de ani, iar planul misionar al Bisericii nu trebuie făcut prin consultare cu ereticii şi schismaticii.

• Ideea de “construire a Trupului lui Hristos” sugerează că Biserica Ortodoxă participă în cadrul ME la constituirea unui “corp eclesial” străin sieşi, de vreme ce Biserica Ortodoxă este Însuşi Trupul lui Hristos, alcătuit din credincioşii săi, din interiorul Bisericii.

 

Pe lângă aceste erori fundamentale, care se constituie în erezii eclesiologice, sinodul din Creta a aderat la ideologia new-agistă a ecologiei, impunând o sărbătoare de rugăciune pentru mediu, în care să se roage împreună cu romano-catolicii „pentru creaţie”, a acceptat impedimentele civile la căsătorie, punând Biserica în pericol de a fi obligată să accepte căsătoriile homosexuale, a consfinţit pogorămintele pentru căsătoriile mixte cu ereticii, introducând ecumenismul la nivelul familiei, a acceptat pogorămintele la nivelul Bisericilor locale pentru post, destabilizând unitatea de practică liturgică sub acest aspect extrem de important.

Preot Cosmin Tripon

 

 

 

 

 

,,În vremea aceea, monahii vor îndura mari strâmtorări din partea ereticilor, iar viaţa monahală va fi luată în batjocură. Obştile monahale vor fi sărăcite, numărul monahilor se va împuţina. Cei rămaşi vor îndura silnicii… Aceşti urâtori ai vieţii monahale, care au numai înfăţişarea credinţei, se vor nevoi să-i atragă pe monahi de partea lor, făgăduindu-le ocrotire şi înlesniri lumeşti, dar ameninţându-i cu exilul pe cei care nu se supun. Din pricina acestor ameninţări, cei împuţinaţi cu sufletul vor fi foarte umiliţi, chinuiţi de propria neputinţă.

Însă, în acele zile, vai monahilor legaţi de averi şi bogăţii şi care de dragul celor materialnice se învoiesc ca înşişi să se robească ereticilor. Îşi vor adormi conştiinţa spunând: „Vom cruţa mănăstirea, iar Domnul ne va ierta“. Nenorociţi şi orbi, ei nici nu gândesc că prin rătăciri (erezii) şi rătăciţi, diavolul va intra în mănăstire şi că apoi nu va mai fi o sfântă mănăstire, ci ziduri goale din care harul va pleca pe veci’’ (Sfântul Anatolie de la Optina, 1855-1922).�

Hotărât lucru, mănăstirile noastre nu mai sunt ceea ce erau odinioară. Valul ecumenismului nu le-a cruţat şi, încet-încet,viaţa monahală s-a degradat alarmant, coborând la un nivel scăzut, greu de imaginat cu câteva decenii în urmă. Spun cu durere aceste lucruri, ca unul care am cunoscut viaţa mănăstirească din lăuntrul ei. Mi-aduc aminte de anii 70 ai secolului trecut. În ciuda opreliştilor comuniste, mănăstirile adăposteau duhovnici îmbunătăţiţi, căutaţi de multă lume. Vedeai monahi împovăraţi de ani, care o viaţă întreagă s-au nevoit cu slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor. Sfintele Slujbe se săvârşeau fără abatere şi cel care intra pe poarta acestor aşezăminte, se întorcea acasă cu multe şi mari foloase duhovniceşti. Dacă lăsai un pomelnic, aveai certitudinea că numele scrise se vor pomeni cu multă evlavie şi simţeai ajutorul tainic al lui Dumnezeu, revărsându-se peste casa ta. Au trecut acele vremuri…

Ierarhii bătrâni şi râvnitori pentru cele sfinte s-au petrecut din lumea aceasta. Le-au luat locul mai tinerii desemnaţi şi aleşi nu de Biserică, ci de vrăjmaşii ei. Şcoliţi prin universităţile eretice occidentale, aceştia au deturnat cursul firesc al vieţii monahale. Peste tot şi-au numit oameni de încredere, slugarnici care nu ies din cuvântul lor. Stareţii au primit misiuni precise, ca strângători de biruri spre confortul ierarhilor. ,,Vrednicia’’ fiecăruia este direct proporţională cu mărimea sumelor şi peşcheşurilor îndreptate spre sediile episcopale.

Metodele securiste au fost preluate şi asimilate rapid. Delaţiunea este lucru înjositor pentru orice fiinţă umană. În mănăstiri se practică cu un zel greu de imaginat. Am rămas consternat când am aflat că după fiecare Sfânt Maslu, săvârşit de preoţii de mir într-o mănăstire, purtătoarea de straie călugăreşti, numită stareţă, raporta imediat ierarhului numele preoţilor slujitori, cine a predicat, despre ce s-a predicat, ce s-a vorbit la masă, câţi credincioşi au participat şi orice fapt petrecut cu acea ocazie. Faptul m-a revoltat, şi într-o discuţie ulterioară cu un ieromonah, i-am reproşat acest aspect, iar răspunsul a fost: ,,Se poate şi altfel?’’, mi-a replicat. Da, se poate şi altfel, să-ţi păstrezi demnitatea şi să refuzi să intri în asemenea jocuri murdare, evident cu riscul marginalizării. Cât trebuie să petreacă cineva într-o mănăstire pentru a pricepe că Hristos Mântuitorul învaţă, prin Sfânta Sa Evanghelie, că bine este să suferi o nedreptate, nu să nedreptăţeşi pe aproapele? Ce spuneţi de stareţa care-şi denunţa duhovnicul, preot mirean, după fiecare ,,spovedanie?’’

Mă opresc aci, ca să nu mă întristez şi mai mult. Vă rog să citiţi cu atenţie cuvintele Sfântului Anatolie de la Optina. Veţi constata, cu surprindere, cu câtă exactitate se împlinesc. Dureros.

Presbiter Ioviţa Vasile

 

Acestea n-au întârziat. Unele. Amintim că Bartolomeu al Constantinopolului a cerut Bisericilor autocefale să sprijine nebunia sa.

1.Patriarhia Ecumenică a Antiohiei.

Refuz categoric. Răspunzând cererii patriarhului Bartolomeu de a recunoaște rezultatele „consiliului de unificare” din 15 decembrie și biserica naționalistă ucraineană creată acolo, Patriarhul Ioan al Antiohiei l-a îndemnat pe Patriarhul Bartolomeu să oprească procesul de acordare a autocefaliei până când o soluție pan-ortodoxă ar putea fi găsită în criza ucraineană. După cum a raportat OrthoChristian, Patr. Bartolomeu nu a ținut seama de acest sfat, și a înmânat tomosul de autocefalie „Mitropolitului” Epifanie Dumenko, conducătorul ,,bisericii’’ ucrainene schismatice, pe 5 ianuarie la Istanbul. Patriarhul de Constantinopol a trimis scrisori de apel pentru recunoașterea bisericii ucrainene tuturor conducătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale încă din 24 decembrie. Cererea a fost până în prezent explicit negată de Bisericile poloneză și sârbă .

În răspunsul său, Patriarhul Ioan a subliniat că evenimentele legate de crearea noii biserici se referă nu numai la dezbinarea pe care o creează în lumea ortodoxă, ci și la faptul că opinia Bisericilor Ortodoxe locale nu a fost luată în considerare de Constantinopol, raportează site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe Ruse. Sinoadele locale, patriarhii și ierarhii Bisericilor Ortodoxe din întreaga lume au avertizat continuu pe Patriarhul. Bartolomeu, care creează unilateral o nouă ,,biserică’’, că ar putea avea consecințe dezastruoase și l-au chemat să convoace un sinod pan-ortodox pentru rezolvarea problemei, iar acesta a refuzat în mod repetat.

Patriarhul Ioan și-a exprimat anterior sprijinul față de Biserica canonică Ortodoxă Ucraineană și față de Patriarhia Moscovei.

2.Biserica Ortodoxă Sârbă.

În înţelegere cu Patriarhia Ecumenică a Antiohiei, a respins pretenţiile absurde ale lui Bartolomeu. Să dea Bunul Dumnezeu ca acest gest să premeargă respingerii sinodului tâlhăresc din Creta.

3.Biserica Ortodoxă din Cipru. Fiind într-o  criză de legitimitate fără ieşire, Epifanie, capul răutăţilor din Ucraina, s-a autoinvitat să viziteze Sfânta Biserică Ortodoxă din Cipru. Invitaţia a fost respinsă cu fermitate. ,,În concluzie, Arhiepiscopul Chrysostomos a subliniat că a fost contactat în legătură cu posibilitatea de a vizita Ciprul, de către Epihanie Dumenko, cerere pe care a refuzat-o. El a subliniat, de asemenea, că nu l- a pomenit și nu-l va pomeni pe acesta la Sfânta Liturghie.În acel moment, primatul cipriot și-a exprimat dorința de a servi ca mediator în situația creată, deși încă de atunci a fost clar că Patriarhia de Constantinopol nu este interesată să discute problema, ignorând avertismentul numeroaselor sinoduri, primaţi și ierarhi. La începutul lunii octombrie, Arhiepiscopul Chrysostomos a menționat că se opune intervenției politice în afacerile Bisericii ucrainene, cu toate ca politicienii ucrainieni au fost principalii actori ai procesului de acordare a autocefaliei.

4.În luna mai, Sinodul Bisericii Ortodoxe Poloneze a subliniat nevoia de pocăință din partea schismacilor ucraineni înainte de a-i admite înapoi în Biserică și a militat pentru o discuție pan-ortodoxă cu privire la acordarea autocefaliei (care nu s-a întâmplat niciodată, până acum); la sfârșitul lunii septembrie, Mitropolitul Sava a reînnoit personal apelul la Patriarhul Bartolomeu să convoace un Consiliu pan-ortodox pentru a rezolva criza ucraineană, așa cum au susţinut mai multe mai multe Sinoade, primate și ierarhi; la 16 noiembrie, Consiliul Episcopilor Bisericii Poloneze a adoptat o rezoluție prin care clerului polonez i se interzice să aibă comuniune liturgică sau de rugăciuni cu reprezentanții Patriarhiei Kiev schismatice sau a Bisericii Ortodoxe Autocefale Ucrainiene schismatice – cele două grupuri care s-au unit în noua „Biserică Ortodoxă a Ucrainei” schismatică, pe 15 decembrie; Mitropolitul Sava a scris o scrisoare personală de sprijin Mitropolitului Onufrie la mijlocul lunii decembrie, după scandalul „consiliului de unificare”, pe care Constantinopolul l-a înlăturat din postura de mitropolit canonic al Kievului; și în cele din urmă, Mitropolitul Sava a respins în mod special cererea lui Bartolomeu de a recunoaște noua structură ucraineană și de a-și pomeni primatul, „Mitropolitul” Epifanie Dumenko, la Sfânta Liturghie, spunând că Pat. Bartolomeu a acționat necanonic și că schismații ucraineni nu au nici un har al hirotonirii.

5.Patriarhia Română.

Tăcere, tăcere, tăcere. Nici nu aşteptăm un răspuns. Spun cei care urmăresc mijloacele de informare ale Patriarhiei Române că cinstiţii noştri ierarhi nu s-au pronunţat în privinţa hotărârii unilaterale a lui Bartolomeu. Răspunsul însă ni l-a dat Domnul Daniel Ciobotea, stătător pe  scaunul patriarhal, care l-a invitat pe ereticul şi schismaticul Bartolomeu să participle la festivitaţile de inaugurare a unui nou edificiu bucureştean, numit ,,Catedrala Mântuirii Neamului’’. Înţelegem ,,tactica’’ Domnului Daniel Ciobotea: tace şi face. Le cerem imperativ; să nu tacă şi să nu facă, adică să se pronunţe deschis şi pe înţelesul tuturor : acceptă atitudinea eretică şi schismatică a lui Bartolomeu? Da sau nu?

Punem aceste întrebări în virtutea dreptului pe care ni l-a dat Bunul Dumnezeu de a ne pronunţa atunci când Sfânta Credinţă Ortodoxă e primejduită de vrăjmaşi.

 

Presbiter Ioviţa Vasile

 

 

Părinţii mărturisitori ai Bisericii noastre sunt extrem de atenţi la tot ce se întâmplă în vremurile pe care le trăim: fapte, întâmplări, luări de poziţie, declaraţii, evenimente şi, mai ales, încălcări ale Legilor Dumnezeieşti, cuprinse în textele Sfintelor Canoane. Aceste fapte se succed cu o repeziciune năucitoare, ca nişte avalanşe provocate cărora le dau totuşi cuvenitele răspunsuri. Zilele trecute, unul din Părinţi îmi semnala o anomalie deliberat introdusă în Calendarul Bisericesc pe anul 2019, desigur pentru a semăna confuzie printre credincioşi. Este vorba de începutul Postului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Înainte de toate, să vedem regulile după care se stabileşte data la care începe acesta şi, implicit, durata lui.

1.,,Postul (Sfinţilor Apostoli) începe luni după Duminica Tuturor Sfinţilor, şi ţine până în ziua de 29 iunie (inclusiv dacă această sărbătoare cade miercurea sau vinerea, dezlegându-se în acest caz numai la  numai la peşte şi untdelemn). Durata lui este mai lungă sau mai scurtă, după cum Paştile din anul respective a căzut mai devreme sau mai târziu’’ (Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica general, EIBMBOR, Bucureşti, 1985, p. 322-323). În 2019, Duminica Tuturor Sfinţilor este în 23 iunie, aşadar începutul Postului este în ziua următoare, luni 24 iunie.

2. Luând cazul concret al anului 2019, când sărbătorim Paştile la data de 28 aprilie, iată ce citim în cuprinsul Sfintei Evanghelii: ,,Postul Sfinţilor Apostoli începe luni, 24 iunie, şi ţine cinci zile’’ (Sfânta şi Dumnezeiasca Evanghelie, EIBMO, Bucureşti, 2011, p.441).

Lucrurile sunt cum nu se poate mai limpezi, şi-atunci ne întrebăm: de ce Patriarhia Română a înscris în Calendar data de 22 iunie, ca început al Postului Sfinţilor Apostoli? Nu aşteptăm niciun răspuns, nicio erată sau explicaţie, pentru că oricum, nu le vom primi. Noi ne facem datoria de a semnala această greşală voită, socotim noi, şi a restabili adevărul, pentru a nu-i pune în dificultate pe cei care şi-au stabilit ca dată a nunţii una din cele două zile, respectiv 22 sau 23 iunie.

Portalul Ortodoxinfo a publicat, cu puţină vreme în urmă, Calendarul Bisericii Ortodoxe Române pe luna ianuarie, urmând să lucreze la continuarea lui. Iniţiativa este binevenită, având în vedere faptul că apar pe piaţă calendare voit denaturate, pentru a generaliza confuzia între credincioşi. Mai trebuie să ştim că papistaşii români au alcătuit un calendar ecumenist catolic-ortodox, o mixtură nedorită şi absurdă, care ne arată desluşit tendinţa anilor următori.

Presbiter Ioviţa Vasile

 

 

 

Potrivit arhiepiscopului Clement al Bisericii Ortodoxe Ucrainene – Patriarhia Moscovei (șeful Departamentului de Presă al Bisericii) ,,semnarea Tomosului s-a produs cu încălcarea tuturor regulilor și procedurilor canonice pe baza cărora funcționează nu numai Biserica noastră, ci și toate celelalte Biserici Ortodoxe autocefale… Astăzi am văzut cum Patriarhul Bartolomeu a slujit pentru schismatici. După toate rânduielile canonice și apostolice, cine slujește pentru schismatici este el însuși schismatic… Patriarhul Bartolomeu locuiește într-o altă realitate… În statele europene, atribuțiile Bisericii și cele ale Statului sunt complet diferite”.
Tomosul autocefaliei, semnat in data de 5 ianuarie 2019 de Pseudo-Patriarhul Bartolomeu, si înmânat in ziua de 6 ianuarie, Pseudo-Mitropolitului Epifanie la Biserica Patriarhală Sf. Gheorghe din Istanbul, în timpul celebrării Botezului Domnului, împreună cu o sticlă cu sfântul Mir și cârja episcopală, sunt semnele de dependență a pseudo-mitropoliei Kievene de Biserica mamă.

Tomosul semnat este o simplă hartie fără valoare, asupra careia Patriarhiile Ortodoxe sunt invitate de Pseudo- Patriarhul Bartolomeu a lua o pozitie de recunoaştere a acestei noi ”Biserici”autocefale ucrainiene, ca fiind canonică.
Prin adâncirea schismei existente, politicienii ucrainieni au dat curs intervenţiei SUA şi unor şovinişti furioşi rusofobi, punând în pericol unitatea Ortodoxiei.
Petro Poroșenko a declarat, în context, că “semnarea Tomosului deschide o nouă eră în istoria ortodoxiei mondiale”. Într-adevar, s-a deschis era razboiului fratricid, în care se doreşte trecerea în anonimat a adevaratei Biserici Ortodoxe Ucrainiene, şi preluarea cunoscutelor Lavre Poceaev şi Pecerska de la aceasta.

Cum răspundem noi în faţa acestei provocări, altfel de cum aşteapta Mântuitorul Hristos, a cărui Camaşă a fost sfâşiată de catre Pseudo-Patriarhul Bartolomeu,care îşi asumă făţiş o poziţie de autoritate jurisdicţională în întreaga Ortodoxie universală?
S-a ivit iată, încă o modalitate de a mărturisi Adevărul Hristos, care se cere acum imperativ de la noi toţi.

Sfântul Vasile cel Mare spune cu multă limpezime în pri­mul său Canon, validat de Sinodul Quinisext (692):  „Toţi cei care s-au despărţit de Biserică au pierdut Harul Sfântului Duh pe care îl aveau. Pentru că, prin întreruperea succesiunii apostolice (din pri­ci­na despărţirii), a încetat şi transmiterea Harului… Aşadar aceştia, după ce s-au rupt de Biserică, (din clerici) au devenit laici şi nici putere nu mai aveau să boteze şi să hirotonească, nici nu mai puteau trans­mite altora Harul Sfântului Duh de care ei înşişi se lipsiseră”.
Este atacată pe faţă unitatea si demnitatea Bisericii lui Dumnezeu, iar aceasta nu poate fi îngăduită sub nici un motiv. Ba mai mult, prin legiferarea schismei, toţi cei care au contribuit la ea şi au strigat în Biserica Ecumenica ”glorie Ucrainei”, uitand că lui Dumnezeu i se cuvine slava, pentru mila Sa şi adevărul Sau (Ps.113, 9), ne-au devenit după spusa Apstolului şi Evanghelistului Matei ,,ca nişte păgâni şi nişte vameşi”(Matei 18: 15-17).
Întreruperea comuniunii euharistice de către Patriarhia Moscovei cu Patriarhia Ecumenică este fără precedent „pentru că merge până acolo încât frecventarea reciprocă a Bisericilor, indiferent de circumstanțe și la nivel de simplu mirean, este oprită și sancționabilă canonic. Or, acest lucru ridică o serie de dificultăți și neclarități pentru Moscova. În primul rând, Muntele Athos, aflat sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice, devine nefrecventabil pentru pelerinii ruși, deși acolo există inclusiv o mănăstire rusească (Mănăstirea Pantelimon). Într-adevăr, reprezentanții Patriarhiei Moscovei au arătat că pelerinii ruși se pot închina la mănăstirile athonite, dar nu se pot spovedi și împărtăși. Este greu de înțeles cum va fi respectată o astfel de decizie în mod concret. Anual, aproximativ 50.000 de ruși vizitează Muntele Athos. În plus, situația pare cu atât mai complicată cu cât relațiile dintre Biserica Rusiei și Sfântul Munte Athos au fost foarte bune până în prezent.

De asemenea, există unele teritorii canonice unde singura biserică ortodoxă disponibilă pentru mireni aflați, jurisdicțional, în curtea uneia dintre patriarhii, este fie cea a Moscovei, fie cea a Constantinopolului. De pildă, Biserica Finlandei, aflată sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice, și-a declarat deja speranța că decizia luată de Sinodul Rus nu va duce la întreruperea legăturilor sale cu Biserica Rusiei. În Finlanda numeroși credincioși ruși nu au acces teritorial decât la biserici aflate sub jurisdicția Constantinopolului.

[..]164 milioane din cele 250 de milioane ale ortodocșilor din întreaga lume se află sub autoritatea Patriarhiei Moscovei. Așadar, după cum în repetate rânduri au ținut să afirme, Pseudo-Patriarhul Bartolomeu nu va mai putea pretinde că are autoritate universală asupra ortodocșilor, de vreme ce mai bine de jumătate din aceștia nu îl mai recunosc.”
Din pacate,”**acum însă sîntem slabi şi ne biruie cu uşurinţă şi oamenii şi diavolul, pentru că urmărim numai interesul nostru, pentru că nu ne apărăm unii pe alţii, nici nu ne întărim cu dragostea cea după Dumnezeu, ci căutăm alte pricini de prietenie: unii neamurile, alţii obişnuinţa, alţii tovarăşii de slujbă, alţii vecinii; orice altă pricină, afară de credinţa în Dumnezeu; şi ar trebui ca numai credinţa în Dumnezeu să lege pe prieteni. Lucrurile însă se petrec cu totul dimpotrivă; sîntem prieteni cu iudeii şi cu păgînii, şi nu sîntem prieteni cu fiii Bisericii“.
Trustul de agitaţie şi propagandă al Patriarhiei BOR, nici măcar nu a informat despre marea schismă care cutremură Ortodoxia, dovedind lipsa totală de respect faţă de turma binecredincioasă şi ascultatoare.

Cu credinţa tare în Adevarul Hristos, să ieşim din superficialitate, din indiferenţă, din suficienţă, din “caldicismele” noastre, să ne sensibilizam, să ne lăsăm străpunse inimile, luând atitudine împotriva apostaziei si schismei care tinde sa înfăşoare ca într-un giulgiu aducător de moarte duhovnicească, pe cei care se supun directivelor instituite de cel care uzurpă tronul Bisericii Ecumenice, Pseudo-Patriarhul Bartolomeu.

*https://romanialibera.ro/aldine/autocefalia-ucrainei-interesele-rusesti-si-patriarhia-romana-751217
**Sf. Ioan Gura-de-Aur, “Omilii la Matei”

Dr. Gabriela Naghi

Ne aşteptam la fapta diabolică a omuleţului acestuia mic şi ursuz, numit Bartolomeu, ocupantul scaunului patriarhal de la Constantinopol. Intenţiile lui au fost anunţate cu o vreme înainte, fapt ce a făcut ca Patriarhia Rusă să întrerupă comuniunea euharistică cu Patriahia Ecumenică, ceea ce, de fapt, a constituit începutul marii schisme din 2019. Când spun ,,mare schismă’’, mă refer la faptul că Sfânta Biserică Ortodoxă Rusă reprezintă jumătate din Biserica Ortodoxă din lumea întreagă. Aşadar, Biserica Ortodoxă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost din nou ruptă, sfâşiată, divizată. Câţi ani au trecut de la schisma din 1054? 965. Nu spun că în această perioadă nu au mai existat schisme, dar de amploare mai mică, şi care au fost înlăturate cu trecerea timpului. A existat schismă în Sfânta Biserica Ortodoxă Bulgară. În cele din urmă, a fost soluţionată şi această Biserică soră a noastră nu a participat la nelegiuirea din Creta, condamnând-o cu asprime. Pentru o perioadă scurtă, însuşi Patriarhul Daniel S-a aflat în schismă cu Patriarhia Ierusalimului, pentru că, împotriva Sfintelor Canoane, a numit un episcop român, pe Ieronim Creţu, în teritoriul de jurisdicţie a Ierusalimului. Aducându-l în ţară, şi renunţând la pretenţiile sale, Daniel a făcut să înceteze schisma.

Sfânta Biserică Ortodoxă Ucraineană a fost confruntată de mai multă vreme cu o schismă. Aventurierul Filaret cu suita sa, s-a autointitulat ,,Patriarh al Ucrainei” şi a produs multă tulburare în Biserică. Dacă ar fi rămas în izolare, schisma aceasta s-ar fi stins după o vreme. Dar nu! Vrăjmaşii Ortodoxiei, porţile iadului, s-au mobilizat exemplar şi l-au folosit pe Filaret ca vârf de lance. Având vârsta de 89 de ani, nu era potrivit pentru a fi ales cap al răutăţilor, şi atunci a fost preferat un oarecare Epifanie ca să conducă facţiunea schismatică, luptătoare împotriva Sfintei Biserici Ortodoxe Ucrainene. Acestuia i-a acordat ereticul Bartolomeu autocefalia! Ce înseamnă ,,autocefalie’’? Înseamnă că o Biserică locală, naţională se poate conduce singură, desigur repectând unitatea dogmatică, canonică, cultică cu Biserica Ortodoxă de pretutindenea. O Biserică autocefală poate sfinţi Sfântul şi Marele Mir, poate trece în rândul Sfinţilor suflete care s-au nevoit spre slava Marelui nostru Dumnezeu.

Ignorând toată Sfânta Tradiţie a Bisericii Ortodoxe, ereticul Bartolomeu, a acordat ,,autocefalia’’ schismaticilor lui Filaret şi ai lui Epifanie. Anatema, Filaret! Anatema, Epifanie! Anatema, Bartolomeu! Anatema celor care îi susţin şi îi urmează!

Perioada aceasta pe care o parcurgem este una de cernere şi de despărţire a apelor. Dumnezeu ne dă un timp în care să ne documentăm, să ne dezmeticim, să înţelegem, să ştim ce se întâmplă în lumea de azi. Nu ştiu durata acestei perioade, dar dacă după vremea hotărâtă de Bunul Dumnezeu, vom continua să rămânem în pasivitate, în zisă ,,neştiinţă’’, în neutralitate, în starea de căldicei, nu vom avea cuvânt de dezvinovăţire la Înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos.

Cinstiţi ierarhi români, treziţi-vă! Nu-l urmaţi pe ereticul Bartolomeu. Iubiţi preoţi şi diaconi, luaţi cuvenita distanţă de ierarhi, dacă nu se pocăiesc. Preacuvioşi monahi, cinstite monahii, nu vă duceţi orbeşte spre iad, sub cuvânt că faceţi ascultare. Iubiţi credincioşi mireni, dacă preoţii voştri va îndrumă bine, ascultaţi-i. Însă dacă vă călăuzesc spre erezie, schismă, apostazie şi toate spurcăciunile ecumeniste, depărtaţi-vă de ei!

Vă rog să observaţi absurdul prezent. Schismaticul Filaret s-a autointitulat ,,Patriarh al Kievului şi al întregii Ucraine’’. Intrusul Epifanie e doar ,,mitropolit’’. Peste puţină vreme, ereticul Bartolomeu va ridica schismaticii lui Epifanie la rangul de ,,patriarhie’’. Dacă greşesc, vă rog să mă iertaţi. Să mă ierte Bunul Dumnezeu.

Presbiter Ioviţa Vasile, nevrednic de numele Domnului Iisus Hrtistos

Procesul de creare a unei noi ,,biserici’’ ucrainene ,,autocefale’’ s-a încheiat astăzi, când Patriarhul Bartolomeu a înmânat tomosul autocefaliei primatului noii biserici naționaliste, „Mitropolitul” Epifanie Dumenko, în biserica Sf. Gheorghe din Istanbul.

Constantinopolul se confruntă acum cu sarcina de a convinge întreaga lume ortodoxă să recunoască noua biserică și să împiedice recunoașterea Preafericitului Părinte Mitropolit Onufrie din Kiev și al întregii Ucraine, ca șef canonic al Bisericii ucrainene. Patriarhul Bartolomeu a ignorat până acum avertismentele altor sinoade, primaţi și ierarhi, iar Bisericile Poloniei și Serbiei au respins deja în mod explicit recursul Constantinopolului pentru recunoaștere.

Înainte de predarea tomosului, Pat. Bartolomeu a citit textul în timpul Sfintei Liturghii. Apoi a înmânat tomosul lui Epifanie Dumenko, raportează site-ul ucrainean Strana.

Dumenko a mulțumit lui Filaret Denisenko, numindu-l „ierarhul nostru sfânt”, reamintind că Constantinopolul a înlăturat anatema care a fost pusă canonic de către Biserica Ortodoxă Rusă.

Denisenko a condus schisma „Patriarhia Kievului”, care domină în prezent noua biserică schismatică ucraineană. El a forțat candidatul lider pentru primat să demisioneze, pentru ca Dumenko, protejatul său, să poată câștiga. Denisenko a declarat din acel moment, că va continua să conducă biserica.

Epifanie Dumenko a mai spus că fostul șeful al Bisericii canonice ucrainene, Preafericitul Mitropolit Vladimir (Sabodan) „a lucrat din greu pentru ca această zi să sosească”.

La ceremonie au participat președintele ucrainean Petro Poroșenko și restul delegației ucrainene de ierarhi schismatici și politicieni.

Tomusul va fi prezentat mâine în Catedrala Sf. Sofia din Kiev.

http://orthochristian.com/118451.html

Traducere: Dr. Gabriela Naghi

Notă. În zilele care urmează, vom reveni cu noi informaţii, comentarii şi luări de poziţie.