Categorie: Uncategorized

-Spune Adevărul despre distrugerea culturii creștine și despre promovarea culturii antihristice! Informează-te și fă milostenie duhovnicească rostind Adevărul pentru a-ți salva semenii pe toate planurile!

– Spune Adevărul despre UNTOLD! Creștinii nu au ce căuta acolo. Ce să vadă? Cruci întoarse? Cu ce scop? Ca tinerii să se obișnuiască cu satanismul și să-l considere un element de modernitate?

-Spune Adevărul despre Creație și despre Creator; nu prelua minciunile cu pretenții de știință cu care ai fost îndoctrinat pentru a-ți zdruncina încrederea în Dumnezeu și în Duhul Sfânt, Care este Duhul Adevărului, și Care i-a călăuzit pe Sfinţii Părinți! Nu te tragi din maimuță, iar Cerul și Pământul sunt așa cum sunt descrise în capitolul Facerea (Geneza) din Vechiul Testament.

-Spune Adevărul despre cardurile electronice de identitate dacă nu vrei ca tu și noi, semenii tăi, să fim tratați ca niște mărfuri, cu numere în locul numelui de Botez. Acestea oferă beneficii minuscule în comparație cu răul pricinuit. Despărțirea de Dumnezeu prin acceptarea insemnelor satanice are scopul de a ne face mai vulnerabili pentru a putea fi controlați mai ușor. Total!

-Spune Adevărul despre ecumenism și despre cei care îl promovează, chiar dacă aceștia se bucură de notorietate ori au fost chiar canonizați. Corect politic, firește! Ecumenismul îi este necesar lui Antihrist pentru pierzarea sufletelor noastre, pentru închinarea la Antihrist, nu pentru mântuirea lumii!

-Spune Adevărul despre scopul participării Bisericii Ortodoxe Române la Consiliul Mondial al Bisericilor! Ce căutăm acolo când participarea noastră acolo se bate cap în cap cu Crezul ortodox pe care îl mărturisim? S-a făcut misiune ortodoxă acolo ori s-a trădat Ortodoxia?

-Spune Adevărul despre Sinodul din Creta, nu-l mai numi ,,mare și sfânt” când știi că acolo s-a legalizat ecumenismul!

-Spune Adevărul despre vaccinuri! Sunt acestea benefice pentru sănătatea noastră sau au alt scop?

-Spune Adevărul în problemele politice și economice care ne preocupă!

-Spune Adevărul despre păcat și despre virtute. Nu dezincrimina păcatul și nu osândi virtutea!
Trebuie să știm că la ieșirea din viața aceasta, la Vămile Văzduhului, nu vom putea minți pe nimeni. Există vama miciunilor ( vama a doua), vama înșelătoriei ( vama a șasea), vama cametei ( a opta), vama sodomiei și a gomoriei ( a optsprezecea), vama ereziei ( a nouăsprezecea), vama idolatrizării și a credințelor demonice ( a douăzeci și una). Și la fiecare vamă vom da răspuns pentru tot ce am făcut. Ni s-a dat credința ortodoxă, adică dreapta credință. Mult ni s-a dat și mult ni se cere. ,,Scopul viețuirii creștine este dobândirea Duhului Sfânt” – spunea Sfântul Serafim de Sarov. Și să tindem spre despătimire, spre iluminare și spre îndumnezeire.
Ecumenismul îi cere Ortodoxiei să renunțe la conceptul de ,,îndumnezeire” și totuși în facultățile de teologie se studiază ca fiind benefic! Se distruge astfel Ortodoxia din interior sub ochii noștri.

Acum tăcerea este un păcat grav, care se opune poruncilor evanghelice, (iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui), după care vom fi judecați. Dacă prin rostirea Adevărului am fi putut salva pe cineva trupește sau sufletește și am ales tăcerea, vom da răspuns.

Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Amin.

Sora Pelaghia

Precum putem vedea, citind sinaxarul acestei zile, între Sfinţii lui Dumnezeu şi ai noştri stă Sfântul Nifon, Ierarh al Ţării Româneşti.

Iubitorul de Dumnezeu Nifon era de neam străin. Văzând dreapta lui vieţuire, Biserica lui Hristos l-a chemat la vrednicia slujirii preoţeşti. ,,Cine sunt eu, puturosul şi păcătosul, să primesc acest fel de jug prea greu asupra grumazului meu cu totul rănit?’’, se întreba plăcutul lui Dumnezeu. Deşi nu-şi dorea, a ascultat de glasul Bisericii, care l-a înălţat în scaunul de Patriarh al Constantinopolului. Păstorind aici, îndruma bine turma cea cuvântătoare a lui Hristos spre izvoarele cele limpezi ale Dumnezeieştilor învăţături. ,,Dar diavolul, urâtorul de bine, n-a suferit să vadă nişte bunătăţi ca acestea şi a pornit pe nişte clerici făcători de sminteală să izgonească pe Sfânt departe de turma lui şi făcând tovărăşii împotriva bunului păstor, au năvălit cu stăpânire împărătească, izgonindu-l din Patriarhie’’. S-a rugat pentru răufăcătorii săi şi s-a retras în liniştea unei mănăstiri. După o vreme, Radu, domnul Ţării Româneşti, a auzit de Sfântul şi în mai multe rânduri a stăruit să vină pentru a păstori în ţara sa. Sfântul Nifon s-a învoit, spunând domnului: ,,Orice voi face pentru îndreptarea voastră, să o primiţi cu mulţumire şi chiar tu de vei greşi, să primeşti duhovnicescul meu sfat’’.

În vremea aceea, un boier din Moldova, cu apucături rele, a fugit în Ţara Românească, lăsând în urmă soţie şi copii. Făcându-se prieten cu domnitorul Radu, acesta i-a dat spre însoţire nelegiuită chiar pe sora sa. Când a auzit arhiereul lui Hristos, Nifon, s-a mâhnit adânc a chemt pe moldoveanul împricinat şi i-a vorbit cu blândeţe, îndemnându-l să lase însoţirea cea întru fărădelege şi să se întoarcă la soţia luată după legea lui Dumnezeu. Pe domn l-a mustrat pentru călcarea Sfintelor Canoane ale Bisericii şi i-a prevestit rele întâmplări, care au şi venit asupra sa. A îmbrăcat apoi veşmintele arhiereşti, a afurisit pe moldoveanul nelegiuit şi pe cei care-l ajutau. După aceasta, a pus veşmintele sfinţite pe Sfânta Masă, a sărutat sfintele icoane şi a plecat, lăsându-se în voia lui Dumnezeu.

A vieţuit într-o casă mică la margine de sat şi un tânăr, Neagoe, fiul său duhovnicesc, venea şi-i aducea cele de trebuinţă. Zadarnic a vrut Radu să-l aducă iarăşi pe scaunul arhieresc. Sfântul s-a dus la Mănăstirea Vatopedu, ca un străin, şi a fost pus ca argat să păzească catârii. Abia mai târziu, prin iconomie Dumnezeiască, a fost cunoscut ca fiind arhiereu al lui Hristos.

A trecut la Domnul într-o zi de 11 august, după o viaţă bineplăcută (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed.. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 120-140).

Presbiter Iovița Vasile

,,Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le strică. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură’’ (Matei 8, 19-20).

Sfântul Arhidiacon Lavrentie a trăit în vremea tiranului împărat Deciu, care a dus o luptă sălbatică împotriva Bisericii lui Hristos. În această prigoană a pătimit şi Sfântul Sixt, Episcopul Romei. Spun cărţile noastre bisericeşti că în acei ani, cel care era ridicat în scaunul episcopal la Roma, era hotărât pentru o moarte sigură, de aceea Episcopii Romei de-atunci au pătimit ca Mucenici.

Sfântul Lavrentie primise poruncă de la Sfântul Sixt să ia toate avuţiile Bisericii şi să le împartă săracilor şi celor care aveau trebuinţă. A luat, deci, Sfântul toate câte i-au fost încredinţate şi i-a căutat pe cei lipsiţi, dându-le cele de trebuinţă până acestea s-au isprăvit. Stăpânirea păgână a vremii a aflat precum că Sfântului Arhidiacon Lavrentie i s-a încredinţat toată avuţia Bisericii, fără să ştie că afusese dată săracilor, de aceea a fost întemniţat şi i s-a pus în vedere: ,,Lasă-ţi împotrivirea şi ne arată avuţiile, care se zice că sunt la tine’’. Sfântul a răspuns: ,,Dă-mi vreme două sau trei zile şi ţi le voi arăta’’. Eliberat fiind, Sfântul s-a dus şi a adunat pe săraci, văduve, sărmani, orbi, şchiopi şi neputincioşi. Cu aceştia s-a înfăţişat stăpânitorilor, care se aşteptau la bogăţii imense. Pe aceştia i-a arătat păgânului Valerian, spunându-i: ,,Iată, aveţi vistieriile cele veşnice puse în aceste vase pe care le vedeţi şi cine îşi va pune averile sale în aceste vase, le va lua cu dobândă în cereasca împărăţie’’.

Văzându-se înşelaţi în aşteptările lor, mai-marii vremii au poruncit cumplite chinuri asupra Sfântului. Acesta s-a întărit cu putere de la Mântuitorul Iisus Hristos şi a răbdat cu bărbăţie, nevrând măcar să audă de zeii cei spurcaţi. Au adus un pat de fier şi l-au întins pe slujitorul Domnului pe el, apoi au făcut foc dedesupt. În aceste chinuri greu de imaginat a petrecut Sfântul Arhidiacon Lavrentie, având grijă să spună necuratului Deciu: ,,Vezi, ticălosule, că aceşti cărbuni de foc mie îmi pregătesc răcorire, iar ţie munci veşnice! Căci Domnul meu ştie, că pentru Sfânt Numele Lui fiind pârât, nu m-am lepădat şi, fiind întrebat, L-am mărturisit pe El; iar acum, fiind ars, Îi mulţumesc Lui’’. Şi-a dat sufletul său cel curat în mâinile lui Dumnezeu Celui Atotputernic, într-o zi de 10 august, zi în care Biserica face pomenirea sa (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 111-119).

Pentru rugăciunile Sfântului Lavrentie, Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieşte Sfânta Biserică Ortodoxă.

Presbiter Iovița Vasile

,,Toată viața mea mi-am consacrat-o unui scop, unui crez, care vizează propulsarea țării, dezvoltarea ei, reducerea decalajului care ne desparte de țările dezvoltate europene; să intrăm în rândul țărilor civilizate, într-o perioadă istorică cât mai scurtă, să ridicăm nivelul de viață și nivelul de cultură al tuturor, să fie o societate bună, dreaptă, pentru toți membrii ei, nu pentru o minoritate de profitori. Măi, dragă’’ (Ion Iliescu)
Nu ne lăsați fără răspuns!
Vă scriu dintr-o tăcere adâncă unde nu mai există timp, doar veșnicie…și unde veghează nestinsă o flacără…e flacără care veghează Neamul Românesc.
Vă scriu nu ca o umbră, ci ca un strop de sânge care încă curge în pământul Patriei.
Am trecut prin bezna închisorilor fără să îmi vând sufletul. Am fost înfometat, batjocorit și bătut. Mi s-a cerut să îmi trădez prietenii, idealul, crezul. Am ales să tac și să fiu om până la capăt. Nu-mi plâng moartea. Nici lanțul! Nici oasele frânte! Singurul meu regret este că nu am putut sa vă spun cu glas viu, că nu am murit din slăbiciune, ci din iubire – pentru Adevăr, pentru Țară, pentru voi. De aceea vă las acest testament:
Nu vă rușinați de aceia care au suferit în numele credinței și al Neamului!
Nu-i uitați pe cei care au fost îngropați fără cruce, dar cu demnitate!
Ridicați-vă voi, cei tineri, nu doar cu trupul, dar și cu inima!
Citiți istoria cu sufletul, nu doar cu ochii!
Acolo unde am căzut noi, ridicați voi o temelie!
Din lacrima mamei mele faceți voi un steag!
Din zeghea mea plină de sânge, croiți voi un cuvânt drept!
Din moartea mea faceți voi o viață nouă, curată, neîngenuncheată!
Fiți mai buni decât am fost noi, dar nu uitați niciodată prețul pe care l-am platit ca voi să fiți liberi.
Nu va scriu din slavă, că nu am cunoscut-o. Nici din ură, căci am învins-o.
Vă scriu dintr-un loc în care rana nu mai doare, însă uitarea da. Am fost tânăr când m-au dus. Tânăr când mi-au sfărâmat oasele pentru că am iubit România. Tânăr când m-au bătut ca să trădez, dar am ales să tac. Tânăr când am murit, nu de boală cum au scris, ci de mâna lor. Pentru că am spus, NU!
Nu regret nimic decât că nu voi ști dacă voi, cei de astăzi, veți înțelege! Nu am regretat nimic, dar mă întreb dacă jertfa noastră a fost înțeleasă. Fie ca voi să fiți răspunsul!
Nu ne plângeți! Cine moare pentru Adevăr nu cere lacrimi.
Când veți trece pe lângă o închisoare, gândiți-vă că acolo, cândva, a fost o biserică a rezistenței.
Când rostiți cuvântul „libertate” să știți că s-a platit cu dinți smulși, cu foame, cu sânge, cu propriile vieți.
Când vă întrebați ce e demnitatea, gândiți-vă la cei care au murit drepți și nu au stat în genunchi decât în fața lui Dumnezeu. Noi am fost tăcuți, dar jertfa noastră strigă.
Să nu vă fie rușine să fiți români!

Să nu vă fie frică să spuneți adevărul! Căci dacă voi tăceți, jertfa noastră a fost în zadar. Luați această suferință, nu ca pe o rană, ci ca pe o sabie. Nu pentru ură, ci pentru apărare.

Voi sunteți răspunsul întrebării noastre: „va înțelege cineva?”,

NU NE LĂSAȚI FĂRĂ RĂSPUNS!

(TESTAMENT PENTRU CEI CARE VOR VENI DUPĂ NOI – În numele lui Remus Daneș și a celor ca el. Un text de Eliana Popa)

REMUS DANEȘ – profesor al liceului Dragoș Vodă din Câmpulung Moldovenesc, trecut prin camerele de tortură ale Securității, înfometat și chinuit să declare și să mărturisească felul cum s-a organizat să lupte împotriva comunismului.
A murit în Zarca Aiudului, în ziua de 10 aprilie 1950, nu de tuberculoză, așa cum stă scris în dosarele Securității, ci asasinat.
Într-o discuție cu unul din colegii de celulă a spus:

,,Nu regret nimic, decât că mor și nu înțeleg în ce măsură suferința și jertfele pe altarul Patriei, jertfele noastre, vor fi înțelese și vor constitui un imbold pentru cei care vor veni după noi…”

(Text trimis de Stefan C. – Arad)

După ce Iuda Iscarioteanul a căzut din cinstea de Apostol, la care l-a chemat Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ceilalţi Sfinţi Apostoli au cugetat că este potrivit să fie ales altul în această vrednicie, şi Dumnezeu a hotărât, prin mijlocirea sorţilor, ca acesta să fie Sfântul Matia (Fapte 1, 23-26). Duhul Sfânt S-a pogorât şi peste Matia, încât el a fost numărat în rândul celor doisprezece Sfinţi Apostoli. A propovăduit Evanghelia Împărăţiei în Etiopia, Macedonia şi printre evrei.

Arhiereu al iudeilor era, în vremea aceea, Anan, ,,urâtor şi hulitor al numelui lui Iisus Hristos şi prigonitor al credincioşilor, cu a cărui poruncă şi Sfântul Iacov, ruda Domnului, a fost aruncat de pe aripa templului şi a fost ucis’’. În faţa acestuia a fost adus Sfântul Apostol Matia, acuzat de multe ,,vini’’, care toate alcătuiau binele pe care acesta l-a semănat în mijlocul evreilor. Căci spune cartea bisericească: ,,Acest lucru nesuferindu-l diavolul să-l vadă, s-a arătat necredincioşilor în chip de copil mic, poruncindu-le să-l ucidă pe Matia, pentru că strică cinstea lor cea drăcească’’.

Împreună-lucrarea oamenilor cu diavolul a adus în lume cele mai mari nenorociri. Ceea ce a vorbit Anan despre Mântuitorul nostru, este o mostră de cutezanţă diavolească, şi reproduc în parte cuvintele lui, cu tristeţe, căci ele ne oferă cheia în care trebuie înţelese toate blasfemiile ce le proferează evreii vremurilor noastre. Aşadar: ..Dar mai mare începător de eresuri decât toţi S-a sculat Iisus Nazarineanul, Care propovăduindu-Se pe Sine că este Dumnezeu, şi Fiul lui Dumnezeu, a uimit ochii multora cu semnele Sale şi cu minunile Sale făcute cu farmece, şi inimile lor le-a tras în urma Sa, defăimând păzirea legii; dar a luat judecată după Legea pe care o hulea… Şi-a găsit sfârşit vrednic, luându-Şi plata după faptele Sale! O, de ar fi pierit pomenirea Lui odată cu Dânsul, şi de ar fi murit învăţătura Lui odată cu El, ca să nu mai fie nimeni să o învie!’’

Aceasta este marea durere dintotdeauna a evreilor: n-au putut nimici Dumnezeiasca Învăţătură propovăduită lumii de Domnul nostru Iisus Hristos!

Sfântul Apostol Matia a mărturisit cu tărie pe Fiul lui Dumnezeu Întrupat, în faţa celor mai vajnici vrăjmaşi ai Săi, de aceea a şi hotărât Anan: ,,Acest Ucenic al lui Hristos ce stă în faţa noastră este vrednic de moarte’’. Au adus asupra lui învinuiri nedrepte, că a hulit pe Dumnezeu, pe Moise şi Legea, el iubitorul de Dumnezeu şi rob al Său! L-au pus în mijlocul lor şi au început să arunce cu pietre până când Sfântul Apostol Matia şi-a dat sufletul său curat în mâinile lui Dumnezeu Atotputernicul (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 104-109)

Presbiter Iovița Vasile

Iudeii din vechime L-au răstignit pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Cei de azi Îl tăgăduiesc. Îl așteaptă, în continuare, pe fiul unei desfrînate, antihrist, căruia i se vor închina ca unui dumnezeu. Mai simplu și mai ieftin ar fi să-și confecționeze un mesia din cauciuc, ca în vremea lui Moise, cînd și-au făcut vițelul de aur, pe care-l socoteau dumnezeul lor. Precedentul există.

Noi, Romanii ortodocși, Îl declarăm ca Rege Veșnic al nostru și al întregii lumi pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos.

Mă uitam la imaginile de la înmormantarea lui Ion Iliescu. Deodată, aud că Crucea de la căpătîiul defunctului a fost schimbată. Ce poate însemna aceasta, ce i-a apucat pe organizatori? M-am lămurit curînd. Noua Cruce avea inscripția cunoscută de două milenii, INRI, însemnînd Iisus Nazarineanul Regele Iudeilor. De ce au lipsit cele patru inițiale de pe prima Cruce și de ce s-au gîndit să o schimbe cu a doua? Greu de spus. Posibil ca Florian, mai-marele instituției antiromanești ce poartă numele unui escroc internațional, Elie Wiesel, să se fi zburlit, va fi sărit de șapte coți în sus. Posibil e ca un Vexller, cu pistolul la cingătoare, să fi răcnit: Înlăturați acronimul acela! Iisus Hristos nu este Regele iudeilor!

Ba este!, spun eu. Este Regele Iudeilor adevărați, al Romaniei Ortodoxe, al lumii întregi. Trebuie să facem cuvenita distincție: sunt și iudei falși.

Fiul lui Dumnezeu Cel Înviat din morți, a spus episcopului Bisericii din Smirna: Știu necazul și sărăcia ta (tu însă ești bogat) și hula din partea celor ce se zic pe sine iudei și nu sunt, ci sinagogă a satanei’’ (Apocalipsa 2, 9). Adevărații Iudei L-au primit pe Mantuitorul, au crezut și cred în El, și prin aceasta se vor încununa în Împărăția cerurilor. Ceilalți sunt în puterea tatălui lor, diavolul, și nu ne interesează, nu intră în preocupările noastre.

În ciuda adversității iudeilor falși, adevărul a fost restabilit. Iisus Hristos este Regele Iudeilor. Așa a vrut Dumnezeu să se întîmple. Așa-mi explic eu schimbarea Crucii de la mormîntul iudeului Iliescu Ion.
Presbiter Iovița Vasile

Ion Iliescu nu ajungea mare activist comunist fără intervenția directă a lui Nicolae Ceaușescu. Ministrul Ștefan Andrei mi-a povestit că impunerea lui Iliescu la conducerea Uniunii Tineretului Comunist este tot opera lui Ceaușescu.
„Eram în față la Sala Palatului și așteptam să înceapă congresul CC al UTC. Apare Ceaușescu în uniformă de general și ne spune că trebuie să-l votăm pe Ion Iliescu. Tovarășu Ceaușescu, nu se poate!, i-am zis. Ion Iliescu este la Moscova și statutul nu ne permite să-l alegem în lipsă. Nimic nu-l recomandă pentru această funcție. Uitați, de aceeași părere este și tovarășu Cornel Burtică, și tovarășu Virgil Trofin…” „Trebuie să-l votați pe Ion Iliescu!”, a repetat Ceaușescu foarte supărat. În acel moment, a apărut mașina din care a coborât Gheorghe Gheorghiu-Dej. Era urmat de un singur om. În acel moment, Ceaușescu a început să aplaude și să strige cât ce putea: „Gheorghiu-Dej! Gheorghiu-Dej! Gheorghiu-Dej!” Am început să aplaudăm toți. Dej s-a uitat la noi și a dus degetul arătător spre obraz. Nu suporta cultul personalității.”
Prin 1992, am fost cu un prieten acasă la Ioan Ceaușescu.
„Cum era tratat Ion Iliescu în familia prezidențială?”, l-am întrebat eu. „Frate-meu și cu ea îmi ziceau mie Nelu și lui Iliescu îi ziceau Ionele. Ca să ne deosebească.”
Copilul orfan în pantaloni scurți fusese adoptat de familia Ceaușescu. De fapt, Nicolae Ceaușescu și-a cultivat atent viitorii călăi: Ion Iliescu era ca fiul lui, Silviu Brucan a primit diploma de bacalaureat și diploma de licență într-o noapte ca să fie trimis ambasador la Washington, tot la ordinul lui Ceaușescu. Același Ceaușescu l-a iertat pe generalul Nicolae Militaru, deși fusese demascat ca agent KGB. Ei l-au dus la zidul de la Târgoviște. (plus Victor Stănculescu – n.n.)
Sufletul trebuie să treacă prin 20 de vămi și îngerii îi arată păcatele. A douăzecea vamă, și ultima, este cea a nemilostivirii, a urii, a cruzimii. Chiar dacă pretindea că nu este ranchiunos, Ion Iliescu a fost un individ de o cruzime asiatică. Dovadă este inventarea teroriștilor lui Ceaușescu, fapt dovedit astăzi cu probe clare. Trecerea vămilor are loc în a treia zi după moarte. Ca să le străbată, sufletul are nevoie de toiagul din ceară, care are lungimea mortului. Cu siguranță, dreptcredincioșii de la PSD au împletit un asemenea toiag…
S-a născut la 3 martie 1930, la Oltenița. Tatăl lui Ion Iliescu era Alexandru Iliescu, fiul unui evreu. Alexandru Iliescu s-a căsătorit cu Maria Dumitru Toma, o țigancă din Bulgaria, care l-a abandonat pe Ion Iliescu. În acel moment intervine Nicolae Ceaușescu și îl ia în familie pe Ionel.
Leana Ceaușescu mergea cu micul Ionel la pușcărie ca să-l vadă pe Alexandru Iliescu. Iată ce spunea Ion Iliescu pe 22 decembrie 1989 despre soții Ceaușescu: „S-au autointitulat comuniști, nu au nimic de-a face nici cu socialismul, nici cu ideologia comunismului științific. Au întinat numai numele Partidului Comunist Român, au întinat numai memoria celor care și-au dat viața pentru cauza socialismului în această țară.”
Lupta pentru putere nu cunoaște milă…
Iată care au fost „meritele” lui Ion Iliescu:
– A inventat teroriști și legionari care au omorât oameni în decembrie 1989 și după 1990; o minciună sfruntată, care a justificat masacrul; el a întemeiat astfel „democrația originală” pe minciună și sânge, la fel și „capitalizmul de cumetrie”; el a coordonat lovitura de stat, pe care a declarat-o „revoluție”; el a urcat pe treptele gloriei cu staliniștii Silviu Brucan, Sașa Bîrlădeanu, Nicolae Militaru…;
– A subminat economia națională, adică principala acuză pe care i-a adus-o lui Nicolae Ceaușescu; din cauza lui și a urmașilor lui, milioane de români au plecat în bejenie unde au văzut cu ochii, au fost distruse milioane de familii;
– A semnat ultimul tratat cu Uniunea Sovietică din istorie, „ca să nu ne-o ia înainte Ungaria”; a semnat al doilea tratat cu Federația Rusă, eludând problema tezaurului nostrum de la Moscova;
– L-a pus pe fugă pe regele Mihai în 1990 („un boșorog bătrân”), pentru ca după 2000 că-l folosească pe același rege ca mascotă a regimului său pentru relațiile cu țările occidentale;
– Când a văzut că Uniunea Sovietică se dezmembrează, a sărit în barca celor care militau pentru aderarea la NATO și la Uniunea Europeană; oportunismul l-a salvat din nou: „Sunt un Pește care mănâncă pești”…; așa se explică și „consenzul de la Snagov” cu privire la aderarea la UE și la NATO;
Iată câteva motive pentru care consider că este contra firii doliul național pentru Ion Iliescu. Este cel puțin indecent din perspectivă umană, nu doar din punct de vedere religios, dacă ne gândim că mii de români și-au pierdut viața sau au fost mutilați pentru totdeauna. Evident, dacă respectăm suferința urmașilor lor.
Era suficientă îngropăciunea cu onoruri militare și atât…
I-am rugat pe mulți colegi care îl cultivau pe „Bătrânul edec” (apud Traian Băsescu) să-i pună o întrebare dezarmant de normală lui Ion Iliescu: „L-ați visat vreodată pe Nicolae Ceaușescu?”. Se uitau la mine ca la altă lighioană. Nu am reușit să ajung în preajma lui…
Marele regizor al masacrului s-a scos. Nu-l mai judecă nimeni.
Eu nu cred că Ion Iliescu merge direct la „tătâne-su”, cum zice cronicarul Radu Popescu. În ce mă privește, mi-aș fi dorit să mor odată cu Ion Iliescu, dar cu o condiție: să văd ce față face Sfântul Petru când i-l prezintă lui Dumnezeu care le știe pe toate și le iartă pe toate…
Viorel Patrichi

,,Schimbatu-Te-ai la faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând Ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea; strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie’’. Cu această cântare bisericească cinstim pe Mântuitorul lumii azi, în zi de praznic împărătesc.

Cu puţină vreme înainte de Sfintele Sale Patimi, Domnul Iisus Hristos S-a urcat pe Muntele Taborului. Avea Fiul lui Dumnezeu obiceiul sfânt de a se ruga în singurătate, cum s-a întâmplat în alte dăţi, dar acum a luat cu Sine pe Sfinţii Apostoli Petru, Ioan şi Iacov. Acolo S-a depărtat puţin şi a început a se ruga. Sfinţii Apostoli, obosiţi de greutatea urcuşului, au adormit. Mântuitorul S-a schimbat la faţă, aceasta făcându-I-se luminoasă, veşmintele-I erau asemenea zăpezii. Atunci s-au arătat cei doi Sfinţi Prooroci, Moise şi Ilie. Slava lui Dumnezeu s-a arătat aici atât cât îi era ochiului şi minţii omeneşti cu putinţă a cuprinde.

Despre Moise ne spun Sfintele Scripturi că a murit şi a fost îngropat într-un loc necunoscut, până în ziua de astăzi. Şi totuşi Dumnezeu l-a adus la vederea ochiului omenesc, arătându-ne adevărul cuvintelor Mântuitorului: ,,Dumnezeu, deci, nu este al morţilor, ci al viilor, căci toţi trăiesc în El’’ (Luca 20, 37) şi alt cuvânt: ,,cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi’’ (Ioan 11, 25).

Sfântul Prooroc Ilie nu a cunoscut moartea, deoarece Dumnezeu a trimis un car de foc, care l-a ridicat cu trupul la cer. Cartea bisericească ne spune că el a venit pe munte din rai, acolo unde se veseleşte până când Dumnezeu îl va trimite iarăşi în lume, la sfârşitul veacului acestuia, ca să întărească pe credincioşi în zilele de prigoană ale lui antihrist (Apocalipsa 11, 3-12). Aşadar, sufletele credincioase se întâlnesc întotdeauna în slujirea lui Dumnezeu, aşa cum Sfinţii Apostoli s-au întâlnit cu Sfinţii Prooroci din vechime, pe Muntele Taborului.

,,Dumnezeu este lumină’’, ne spune Sfântul Apostol Ioan în Întâia sa Epistolă (1, 5); ,,Eu sunt lumina lumii’’, a spus Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin Evanghelia aceluiaşi Sfânt Apostol (8, 12). Această lumină Dumnezeiască au văzut-o Sfinţii lui Dumnezeu, care s-au învrednicit a fi pe Muntele Taborului la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului. ,,Lumina lui Hristos luminează tuturor’’, citim în textul liturgic. De aceea datoria noastră sfântă este de a ne deschide inimile şi a primi lumina învăţăturilor lui Hristos Domnul, căci cine stă închistat în sine, nevrând să se lase luminat de lumina veşnicelor adevăruri, petrece în întunericul păcatului şi al neştiinţei.

Iubite cititorule! Astăzi am fost împreună în sfânta biserică şi am participat la Sfintele Slujbe. Este ca şi cum am fi fost prezenţi pe Muntele Taborului, învăluiţi de Dumnezeiasca lumină, laolaltă cu Sfinţii Prooroci şi Sfinţii Apostoli. Laolaltă cu toate sufletele credincioase de pe faţa pământului.

Presbiter Iovița Vasile

Cu ani în urmă, protestatarii adunați de ziua Iliescului, îi urau ani mulți pentru a plăti pentru fărădelegile trecute. N-a plătit nici măcar o fărîmă. I-ar trebui peste o mie de vieți, cîte a sacrificat pentru ambițiile lui criminale în 1989, și n-ar reuși să îndrepte răul imens făcut Romanilor. Comunist pînă în ultima fibră, a pus bazele ruinării Romaniei cu bună știință, secondat de maimuțoiul Petre Roman, de Silviu Brucan, cel cu nume mincinos și de alte lepre străine și autohtone care l-au slujit. După ce a împins ani buni Țara spre prăpastie, a avut nerușinarea să ne spună că ne lasă starea de libertate și un pămînt pe care trăim fericiți.

Ce m-a frapat cu deosebire a fost faptul că după ani și ani de industrializare forțată, făcută prin truda și privațiumile Romanilor, după ce și-au consolidat puterea, au dat liber la distrugerea industriei și agriculturii, încadrîndu-se în planul ticălos de a sărăci populația, a împuțina locurile de muncă, pentru ca oamenii să ia calea străinătății pentru pîinea cea de toate zilele. Vă aduceți aminte cum afirma maimuțoiul că toată truda părinților noștri nu era altceva decî mormane de fier vechi, fabricile trebuiau demontate, în loc să fie retehnologizate. Au făcut o privatizare din care doar ei au avut de cîștigat. Multe se pot spune despre nemernicia acestora.
Iliescu a fost o corcitură ciudată de evreu, țigan și roman. Evreilor le-a închinat Țara pe care acum o domină după bunul plac, țiganilor le-a dat aurul confiscat de Ceaușescu, iar Romanilor le-au rămas ponoasele, pentru că acești indivizi sordizi nu i-au iubit niciodată. Dimpotrivă, i-au urît și i-au supus multor umilințe și batjocuri.

I-am văzut pe mulți bucurîndu-se la moartea dictatorului. Nu e bine. Oricît rău ne-ar fi făcut, noi trebuie să fim măsurați în comportament, după Învățătura Bisericii noastre. Și dacă nu putem spune măcar un ,,Dumnezeu să-l ierte’’, să lăsăm în seama Atotputernicului toate faptele știute și neștiute ale acestui om, și să ne aducem aminte de cuvintele nemuritoare ale evreului Iisus Hristos: ,,Ce-i folosește omului să cîștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul său? Sau ce ar putea omul să dea, în schimb, pentru sufletul său?’’

Presbiter Iovița Vasile

Cred că prin luna martie, când s-au pus în circulație cărțile de identitate cu cip, s-a organizat o „dezbatere publică” de vreo 5 ore, la care am participat online.
Au luat cuvântul oameni educați și informați, reprezentanții unor asociații civice, avocați, profesori de religie, dar și simpli cetățeni care pur și simplu nu doreau să fie constrânși și condiționați să accepte actul de identitate biometric! Fiecare a atras atenția asupra riscurilor, asupra problemelor de etică, de libertate a alegerii, a conștiinței etc.
Ei bine, ce pot să vă spun este că, INDIFERENT ce spuneau oamenii, INDIFERENT ce argumente invocau, pur și simplu în fața reprezentaților „autorității” publice NU A CONTAT ABSOLUT NIMIC! Nicio părere! Nicio solicitare! Nicio plângere! Nicio observație! Niciun argument!

Era un individ, un chestor al cărui nume îmi scapă, care o ținea una și bună, indiferent ce nemulțumiri exprimam noi. Pur și simplu, după toată „dezbaterea”, concluzia a fost că buletinele cu cip TREBUIE să să se implementeze, pentru că sunt „sigure și eficiente”. Punct!
Oameni buni, gândiți-vă ce interese se ascund în spatele acestei acțiuni, dacă EFECTIV NU LE PASĂ de părerile și nemulțumirile noastre!

Acum am înțeles că foarte multe primării din țară apelează la fel și fel de tertipuri, ca să determine lumea să accepte buletinul cu cip. Ba că nu mai sunt locuri la rând pentru buletinele clasice, ba că „deocamdată” nu au materiale pentru elaborarea acestora, ba că „oricum” se schimbă toate buletinele la un moment dat!
Oameni buni!
Informați-vă și informați-i și pe alții!

Încă se pot elibera CĂRȚI DE IDENTITATE CLASICE!
Nu vă duceți după fentă! Deocamdată legea încă permite să-ți faci buletin fără cip! Și CHIAR DACĂ NU AR PERMITE, de ce să acceptați un abuz, dacă nu sunteți de acord sau nu doriți?
De ce să vă lăsați amprentați precum infractorii??
De ce să acceptați să vă „identifice” un aparat??
Gândiți-vă că acum interacționați cu un operator uman, dar mai târziu o să bipuiți cardul în fața unui aparat, apoi veți pune fața să vă „recunoască” amprenta oculară cititorul de chipuri! Chiar așa am ajuns, să ne caute un aparat la dinți? Nu vi se pare umilitor și degradant?

Nu vă gândiți că veți face asta ORI DE CÂTE ORI va considera „statul” că e necesar?Dar la riscuri și vulnerabilități v-ați gândit? V-ați gândit că se poate întâmpla să vă folosească cineva datele, inclusiv din alte țări, pentru a face tranzacții în numele vostru sau a vă implica în anumite infracțiuni?

Tastați pe net „atac cibernetic” și veți vedea imediat cât de „sigur și eficient” este mediul online, în care voi acceptați să vi se bage toate datele personale, ale voastre și ale copiilor voștri! Dar dacă sistemul dă eroare? Dacă se blochează, dacă îți amestecă datele sau pur și simplu le pierde? Dacă te trezești că, în acte, nu mai ai acces la o proprietate, la un bun, la o moștenire? Efectele pe termen lung sunt imprevizibile, nu ai cum să anticipezi problemele care pot apărea!

Dar de supraveghere și control ce părere aveți, credeți că nu contează? O fi bine să-ți numere statul, centralizat, toți pașii, toate mișcările? Ce faci, ce dregi, ce lucrezi, pe unde umbli? Dar copiii ce vină au, să se nască într-o lume a supravegherii totale? Dar dacă pe cardul ăla din buletin ți se va cere să treci și alte date, pe care poate nu dorești să le oferi? Dacă ți se va asocia cu pașaportul, cu permisul de conducere, cu cardul bancar sau de sănătate, pentru că e „mai comod”, chipurile, să existe un singur „document” pentru toate? Ce vei face, dacă nu-ți convin anumite „reguli” care pot fi impuse mai târziu?

Oameni buni, nu vă lăsați prostiți! Știți ce l-am întrebat pe chestorul ăla, când cu „dezbaterea” publică? Am pus între ghilimele, pentru că nu a fost nicio dezbatere reală, pur și simplu noi toți am vorbit acolo ca p r o ș t i i.
L-am întrebat dacă cei care și-au luat deja cipul la purtător au semnat un consimțământ INFORMAT că acceptă și sunt de acord cu toate riscurile care pot apărea!
Bineînțeles că n-a știut ce să-mi răspundă, ba chiar mi-a spus ironic că fiecare cetățean a știut ce face. Serios?
A știut sau doar s-a gândit că n-are ce probleme să-i creeze o bucată de plastic cu cip?

P.S. Adaug o observație importantă, dintr-o postare mai veche. Știu că, oricâte argumente aș invoca, nu contează, unii vin cu un singur „contraargument”: „da’ ce-are, care e problema, ce-ți poate face o bucată de plastic cu cip?”
Păi bucata de plastic nu-ți face nimic, dar îți fac persoanele interesate. Atât hackerii (nu neapărat din România, ci de la mama naibii, ca să nu poți da de ei), cât și instituțiile care au acces la baza de date – sau care pot solicita completarea bazei de date cu absolut tot ce le dă prin cap!
Când a fost cu „vaccinul”, mulți au justificat alegerea prin teama de boală. Acum nu au nicio justificare, în afară de comoditate și de fanteziile din capul lor.E mai comod să plătești un impozit de acasă, dar asta se poate face și acum. Poți să comanzi produse online, să faci rezervare la hotel etc. POȚI deja și e ok. Nu cred că ai chiar așa mare nevoie să cumperi un apartament sau o insulă direct de pe net, fără să vezi proprietatea, dar să bifezi cu buletinul. În ceea ce privește comoditatea la aeroport, există deja pașapoarte electronice. Deci cam TOATE facilitățile pe care și le poate dori cineva se obțin deja FĂRĂ buletin cu CIP.

E foarte dubios când te gândești că sunt o grămadă de riscuri, pe care le-am enumerat în postare, pe care unii vor dori să și le asume pentru ZERO beneficii!
Nu mai spun de riscurile grave pentru persoanele în vârstă, care vor fi total expuse la înșelăciunile de orice fel!

Alis Popa Preluare de pe Facebook

Înainte-prăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului

,,Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucruri făcute de mâini omeneşti. Gură au şi nu vor grăi, ochi au şi nu vor vedea. Urechi au şi nu vor auzi, că nu este duh în gura lor. Asemenea lor să fie toţi cei ce-i fac pe dânşii şi ţoţi cei ce se încred în ei’’ (Psalmul 134, 15-18). Aceste cuvinte ale Psalmistului le-a auzit copilul Pontie în vreme ce trecea pe lângă o casă în care se aduna Biserica lui Hristos din Roma, păstorită atunci de Sfântul Pontian. Întrând aici, a fost primit cu bucurie de credincioşi şi a fost învăţat adevărurile mântuitoare, aduse lumii de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Copilul sporea în cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu şi a adus la lumina Sfântului Botez şi pe tatăl Său, Marcu, senator şi om de vază al cetăţii.

Când încă pruncul Pontie nu se născuse, un slujitor idolesc îndrăcit al zeului Dia a grăit despre el aşa: ,,Femeia aceasta poartă în pântece pe acela care va strica până la temelie această mare capişte şi va sfărâma pe zeii din ea!’’ Cu vrerea lui Dumnezeu, Care alege pe oameni din pântecele maicii lor, tânărul Pontie şi preasfinţitul episcop Favie au luat poruncă de la împăraţi şi s-au dus la capiştea diavolului Dia, au sfărâmat idolii spurcaţi, iar capiştea au dărâmat-o până în temelie şi în locul ei a înălţat biserici sfinte, spre slava lui Dumnezeu. Mulţi din poporul Romei s-au lepădat de zeii diavoleşti şi s-au întors spre Mântuitorul lumii, primind marele dar al Sfântului Botez. Dumnezeu a adus libertate pentru Biserica Sa, aceasta a ţinut însă numai patru ani, căci s-a ridicat ca împărat nebunul păgân Deciu, care s-a pornit cu ură împotriva Sfintei Biserici, pe mulţi omorându-i fără cruţare. Lui Deciu i-au urmat alţi împăraţi nebuni, cinstitori ai zeilor.

Fiind cunoscut ca unul care răspândeşte în ţarina sufletelor sămânţa cea bună a Evangheliei lui Hristos, Sfântul Pontie a fost dus la judecată sub acuzaţia că ar fi făcut tulburare în popor. În faţa păgânului ighemonului Claudie a spus: ,,Şi eu mă minunez de tine, om care ai înţelegere, că ai venit întru atâta nebunie, încât nu vrei să cunoşti pe Făcătorul cerului şi al pământului… O, necredinciosule, cunoaşte acum cel puţin, că Domnul meu poate să mântuiască pe cei binecredincioşi din ispite, iar pe voi, cei păgâni, să vă dea focului celui veşnic în ziua judecăţii!’’

Evreii cei osârdnici la vărsarea sângelui credincioşilor Bisericii au venit şi au strigat: ,,Ucide-l, ucide-l degrabă pe acest vrăjmaş!’’ Şi astfel Sfântului Pontie s-a încununat cu cununa muceniciei, căci i s-a tăiat capul pe o piatră, iar trupul i-a fost aruncat în vale (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 56-67).

Presbiter Iovița Vasile

,,Cine este dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu Carele faci minuni’’ (Psalmul 76, 13).

Mare minune a făcut Dumnezeu în zilele împăratului păgân Deciu, cel care s-a pornit cu sălbăticie împotriva Bisericii lui Hristos. Erau atunci în Efes şapte tineri, rânduiţi cu oarecari demnităţi în oastea imperială. Numele lor le avem scrise în sinaxarul acestei zile. Aceştia erau binecredincioşi şi petreceau în posturi şi rugăciuni. Nebunul împărat a venit în Efes şi a poruncit să se facă mare sărbătoare păgânească şi să silească pe toţi să aducă jertfe spurcate zeilor, adică diavolilor. Cei slabi în credinţă s-au învoit şi astfel au scăpat de mânia imperială.

Au fost însă credincioşi care, chiar puşi în faţa morţii, refuzau să jertfească, ştiind că acest fapt înseamnă lepădare de Hristos. Deoarece şi atunci delaţiunea era în floare, cei şapte tineri au fost pârâţi că se închină lui Hristos şi nu vor să jertfească zeilor. S-a dat poruncă să fie aduşi în faţa împăratului şi, fiindcă erau în dregătorii ostăşeşti, acesta s-a arătat îngăduitor cu ei şi i-a lăsat în libertate. Ştiind ce avea să urmeze, tinerii s-au sfătuit: ,,Să plecăm din cetate până ce împăratul se va întoarce, şi să intrăm în peştera cea mare din munte, care este partea răsăritului. Acolo, în linişte, să ne rugăm lui Dumnezeu cu dinadinsul, ca să ne întărească în mărturisirea preasfântului Său nume, ca să putem sta fără temere înaintea tiranului’’.

Stând în peşteră, tinerii au rânduit pe unul dintre ei, Iamvlih, să le aducă mâncare şi cele de trebuinţă din cetate. Tiranul a auzit de retragerea lor în peşteră şi a poruncit ca intrarea peşterii să fie astupată şi pecetluită, pentru ca tinerii să moară în întunericul acela, fără apă şi hrană. Preabunul Dumnezeu a adus asupra Sfinţilor Săi somn ca de moarte, sufletele lor au fost luate în mâinile Lui, iar trupurile au fost ţinute în nestricăciune.

Mulţi ani au trecut de la adormirea tinerilor. Stăpânul muntelui a vrut să zidească un staul şi a luat pietrele cu care s-a închis gura peşterii. În aceaşi vreme, Dumnezeu a înviat pe Sfinţii tineri şi ei s-au sculat, ca şi cum s-ar fi trezit din somnul de noapte. Au trimis pe Iamvlih să le aducă pâine din cetate. Era vremea binecredinciosului împărat Teodosie. Tânărul a văzut semnul Sfânt al Crucii pe zidurile cetăţii şi s-a mirat nespus că Hristos se proslăvea, căci înainte nu cuteza nimeni să facă aceasta la vedere. N-a găsit nici un cunoscut, deoarece aceştia trecuseră de multă vreme din viaţă, iar cetatea era cu totul altfel. După multă cercetare, a înţeles că petrecuseră în peşteră 372 de ani şi Preamilostivul Dumnezeu i-a adus în viaţă, spre ruşinarea celor ce învăţau atunci că, la moarte, trupul şi sufletul se nimicesc (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănastirea Sihăstria, 2005, p.40-51).

Presbiter Iovița Vasile

,,Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia.
Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său.
Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte!

Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.
Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti.
Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori…

Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat. Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor… Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.
Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne emişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean.

Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.
Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie scunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.
Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment eînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre..”

„Acum știu, știu că orice ură, orice aversiune, orice ținere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înțelegere, bunăvoință, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul grației și gingășiei unui menuet de Mozart… este un păcat și o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătură rea, orice dispreț, orice rea dispoziție este de la diavol și strică totul.
Acum știu, am aflat și eu… ”

(Nicolae Steinhardt, Lupta cea bună)

Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune, de peste veacuri același Adevăr:
,,Hristos Domnul a spus că Biserica sobornicească este cea dreaptă și mântuitoare mărturisire a credinței”…
Atunci când cineva mărturisește o erezie, din acel moment acesta e despărțit de Biserica Sobornicească, chiar dacă din punct de vedere instituțional el se găsește încă în Biserică, adică ca figurant în registrele ei, pentru că încă Biserica ,,nu și-a făcut ordine în registre încă”…Dar acesta dacă nu mai este în Adevăr, nu mai este în comuniune cu Hristos, cu Sfinții, cu Biserica Sobornicească…

Or, pe noi asta ne interesează, adică mântuirea…, nu doar să figurăm în registrele Bisericii, ci să ne mântuim, să fim uniți cu Hristos. Să fim în Adevăr, nu în minciună/erezie, împreună cu minciuno-episcopii pe care îi pomenim (dacă nu ne îngrădim de ei) ca pe niște vrednici urmași ai Sfinților Apostoli și ai Sfinților Părinți. Căci prin pomenirea episcopilor ecumeniști asta se întâmplă, ne amestecăm și lucrăm împreună cu ei la surparea Bisericii, pentru că ajutăm erezia să dăinuiască în Biserică prin lipsa noastră de atitudine, prin faptul că nu ne îngrădim de erezie…Nu este suficient cugetul ortodox, dacă acesta nu e pus în practică, căci : ,,credința fără fapte e moartă”… Degeaba am credință, dacă nu o trăiesc, dacă nu o pun în practică sau…dacă o faptele mele o tăgăduiesc…

Dacă episopii ecumeniști sunt numiți de Biserica Sobornicească minciuno-episcopi, eu cum să-i pomenesc pe aceștia ca vrednici urmași ai Sfinților Apostolilor și ai Sfinților Părinți, care minciuno-episcopi, chipurile, drept învață cuvântul adevărului? Nu este oare aceasta o lipsă de minte, o rătăcire, o împietate, o participare la erezia care dăinuie în Biserică, prin lipsa noastră de atitudine, prin neîngrădirea de erezie? Ba mai mult, nu este o confirmare că avem aceeași credință? Căci despre asta dă mărturie comuniunea păstrată cu aceștia… Ei știu prea bine, noi suntem naivi și ne lăsăm amăgiți!

Pentru o mai bună înelegere a celor scrise mai sus, voi exemplifica:
,,Prin urmare, este eretic și se supune legilor rânduite împotriva ereticilor cel care se abate chiar și cu puțin de la Credința Ortodoxă. Totuși, spunea Fericitul Augustin: ,, chiar de mă înșel în ceva, nu pentru asta sunt și eretic”.
O trăsătură a ereticului este stăruința în erezie. Eretic e cel ce ține cu tărie de slava lui și întru cunoștință grăiește împotriva adevărului, fără nădejde de îndreptare.”
Participarea la erezie sau comuniunea păstrată cu ecumeniștii au ca efect și acest aspect, semnalat de Sfântul Vasile cel Mare:
,,Urechile celor simpli au fost amăgite și obișnuite cu înșelăciunea ereziei. Copii cei mici din Biserică sunt deprinși cu învățăturile stricate, dar ce ar putea face? Botezurile sunt săvârșite de eretici, la fel și prohodirea celor adormiți, cercetarea suferinzilor, mãngâierea celor întristați, sprijinirea celor în necazuri și ajutorările de tot felul, ca și săvârșirea Sfintelor Taine.
Prin toate acestea se naște o legătură cu ei în popor și ajung să fie cu toții într-un cuget, încât,în scurtă vreme, chiar de ni s-ar da oarecare libertate, nu va mai fi nici o nădejde ca pe cei prinși în această înşelăciune îndelungată să-i mai putem întoarce din nou la cunoștința adevărului”.
Auziți fraților?

Un alt exemplu îl avem de la Sfântul Chiril al Alexandriei, care chiar dacă nu întrerupsese pomenirea lui Nestorie, (din rațiuni de iconomie față de credincioșii care se aflau sub Nestorie, dar care se împotriveau aceluia), aflăm așadar de la acesta că Nestorie cugeta cele ale lui Arie, iar credincioșii ,, nu au voit să aibă părtășie cu el, de vreme ce are astfel de cugete. Astfel, chiar și acum, poporul din Constantinopol nu merge la bisericile lui, afară de câțiva nemintoși și adulatori de-ai săi. Mai toate mănăstirile și arhimandriții nu au comuniune cu el, temându-se ca nu cumva să se vatăme din pricina credinței lui’’.

Acesta este exemplul pe care-l avem moștenire de la Biserica Soboricească în lupta cu erezia.

Ion

Sfântul Apostol Pavel a scris Bisericii din Colose şi din toată lumea despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos: ,,El a şters cu poruncile Evangheliei zapisul ce era asupra noastră, care era potrivnic nouă, şi l-a luat din mijloc, pironindu-l pe Cruce. El a dezbrăcat domniile şi puterile şi le-a dat cu hotărâre pe faţă, biruind asupra lor prin Cruce’’ (Coloseni 2, 14-15). Aşadar, prin Cruce a ales Fiul lui Dumnezeu să se arate Biruitor în toate. Prin Cruce a biruit şi Sfântul Constantin cel Mare pe vrăjmaşii săi, căci semnul Crucii i s-a arătat pe cer. Prin Cruce au biruit Sfinţii lui Dumnezeu puterile diavolului pierzător de suflete. Prin însemnarea cu Sfânta Cruce alungăm şi noi demonii cei aducători de vătămare sufletească.

Astăzi este prăznuirea care se numeşte ,,Scoaterea Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci’’. De când s-a aşezat în Biserică această prăznuire?

Cărţile bisericeşti ne spun că împărat peste greci era binecredinciosul Manuil, iar la ruşi Andrei Gheorghievici. Pe tronul Patriarhiei din Constantinopol stătea preasfinţitul Luca, în aceaşi vreme în care Constantin era mitropolit al Kievului şi Nestor episcopul Rostovului.

S-a întâmplat că împăratul Manuil a trebuit să poarte război împotriva turcilor păgâni. De cealaltă parte, Andrei Gheoghievici s-a cofruntat cu ostilitatea bulgarilor păgâni, care atunci erau aşezaţi pe râul Volga. Domnul Rusiei avea bunul obicei că oricând mergea la război, lua cu sine o icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Crucea Domnului, pe care o purtau doi preoţi îmbrăcaţi în veşmintele bisericeşti. Se împărtăşea cu Cinstitul Trup şi Sfântul Sânge al Mântuitorului şi înălţa rugăciuni către Dumnezeu. Şi împăratul Manuil a văzut ieşind din icoana Mântuitorului şi a Preasfintei Fecioare nişte raze de foc.

Dumnezeu a dat biruinţă celor doi domni credincioşi şi s-au înştiinţat unul pe celălalt. ,,Au poruncit să scoată preoţii cu mâinile lor cinstita Cruce din Sfântul Altar şi să o pună în mijlocul Bisericii, ca să se închine ei toate popoarele creştine şi cu dragoste să o sărute, proslăvind pe Hristos Domnul, Care a fost răstignit pe dânsa. Încă şi arhiereii au mai poruncit să se facă sfinţirea apei şi s-a numit prăznuirea aceasta ,,Scoaterea Cinstitei Cruci’’ (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 7-9).

Presbiter Iovița Vasile