O mai veche butadă ne spune că oltenii s-au hotărât, la un moment dat, să declare război chinezilor. În vreme ce deliberau, s-a apropiat cineva şi i-a întrebat: voi ştiţi ce populaţie are China? Ştiţi că sunt aproape un milliard şi jumătate de chinezi? Oltenii au stat vreme de jumătate de ceas şi au cugetat. În cele din urmă s-au lăsat păgubaşi, spunând: Ai dreptate. Unde îngropăm noi atâţia oameni?
Cam pe această linie de gândire a mers şi excepţionalul prim-ministru, oltenaş şi el, Câţu. Supărat foc pe cei care refuză vaccinul ucigaş, penibilul acesta a decretat cu de la sine putere că ne-vaccinaţii trebuie arestaţi, cu atât mai mult cu cât tot el i-a numit cu ceva timp în urmă terorişti. Anti-vacciniştii ar fi, după câte se pare, vreo 87 la sută, adică vreo şisprezece milioane de suflete. Nu ştiu dacă cineva din anturajul ne-şcolitului Câţu i-ar fi spus că închisorile actuale nu pot încape mai mult decât câteva sute de mii de deţinuţi politici. Poate i-a spus şi n-a înţeles. Cert este că nici până la ora aceasta, oltenaşul nostru n-a retractat idioţenia ce i-a ieşit pe gură. Acum nu spun că ministrul prim ar fi total nerealist. Să ne amintim că liberalii şi-au înscis în program construcţia a două închisori noi, şi poate Câţu se gândeşte că face el ce face şi-i înghesuie pe toţi ne-vaccinaţii în ele.
În ciuda fanfaronadei guvernamentale, oamenii nu se înghesuie la centrele de exterminare în masă. Cifrele avansate de oficiali sunt mincinoase, umflate din pix, iar televiziunile greţoase se întrec în a da impresia că din ce în ce mai mulţi români sunt conştienţi de marile binefaceri ale vaccinului. Apropo de români. Am stat de vorbă cu un mare număr de ţigani, întrebându-i dacă vor să se vaccineze. N-am găsit măcar unul care să fie doritor a primi serul cu pricina. Ei ştiu una şi bună, vaccinul te omoară înainte de vreme. Cum s-a răspândit acest adevăr atât de bine în etnia lor, n-am înţeles. Poate e meritul buluibaşilor. ,,Bulibaşii’’ români sunt, în orice caz, sub nivelul lor.
Presbiter Ioviţa Vasile
Scria cineva pe fb, vis-a vis de „relaxare”:
„Din 15 mai, fără mască în exterior. Și alte câteva relaxări. Vă bucurați? Nu vă puneți chiar nici o întrebare? Nimic? După teroarea recentă a măsurilor anti-©19, după absurditatea acestora, brusc, instant, a dispărut țeposu’? Și la ATI totul e bine? Nu mai golim spitale? A dispărut pandemica? Așa deodată? Datorită competenței guvernului n-așa?
Sau e ceva în spatele acestei manevre? Să fie convingerea jigodiilor din șleahta lui Popleacă privind injectarea, că proștii care sunt ei proști, văzând „relaxarea”, vor da năvală convinși că gata, avem soluția?
Sau e un bun motiv pentru a justifica ulterioare măsuri dure?”Vedeți, ați vrut relaxare, na, v-am dat relaxare și uite cum au explodat iar cazurile și a venit valul 4, cocoașa cin’șpe”… Ori-dar nu, io-s „conspiraționist”-scopul e difuzarea în masă a virusului de către injectați?Și cum se mai justifică prelungirea stării de alertă de acum 2 zile?”
„Inflație. Prețuri demente la energie, gaze, combustibili.
Șomaj în creștere.
Scăderea puterii de cumpărare.
Pensii de mizerie pentru covârșitoarea majoritate a pensionarilor.
Sistemul public de sănătate făcut zob.
Sistemul de educație pus la pământ.
Deficitele bugetar și comercial, în creștere.
Averea publică, vândută pe nimic.
Împrumutăm ca nebunii.
Aruncăm bani cu lopata în înarmare și manevre militare de tot râsul.
Dar o națiune fericită dă din coadă când i se permite să intre în cârciumă, să nu mai bea acasă!
Și își iubește Conducătorii! ”
SCRISOARE CĂTRE UN PRIETEN ”VACCINAT”
Nu aș putea să îți mai spun vreodată,
Să te mai sun, să te mai rog ceva,
Vaccinul ne dezbină înc-o dată,
Și Dumnezeu e trist pe undeva.
Tu crezi cu râvnă într-un ”ser” minune,
Eu cred doar în Hristos și în ”acul” său,
Dar ne desparte trist această ”lume”,
Eu îți spun ”frate”, tu mă crezi un ”rău”.
Te-ai vaccinat să pleci în ”țări” străine,
Așa mi-ai spus la ultimul apel,
Convins că sănătatea vrea și vine,
Nu de la îngeri, ci de la ”rapel”.
Prospectul de vaccine nu contează,
Că nu oferă certe garanții,
Tu spui că moda lumii valorează,
Mai mult decât a mele ”inepții”.
Și totuși ești ”cobaiul” prins în lesă,
Cu mâna ta sfios ți-o pui la gât,
Și când îți spun că ”Cerul” e compresă,
Tu îmi răspunzi teribil de urât.
Păcat că așa puțin ai vrut în viață,
Și cât m-am chinuit să îți explic,
Că doar Hristos e sens și dimineață,
Și să te ”împărtășești” măcar un pic.
Orgoliul tău de rațiune pură,
Și diploma ce-ai pus-o pe un zid,
Te-au depărtat de blânda mea măsură,
De-a trece cu Hristos prin orice vid.
Și nu o să te bat la cap, drag frate,
La urma urmei este treaba ta,
Dar nu călca pe sfânta-mi libertate,
Regret c-o să sfârșești în lumea ta.
Eu nu mă vaccinez, mi-ajunge leacul
De-a crede în Hristos și în al meu vis,
Și dacă mâine se termină veacul,
Mă voi muta curat în Paradis.
Păcat, căci m-ai avut așa aproape,
Și n-ai vrut să profiți de ”umbra” mea,
Te-aș fi-nvățat că totuși se mai poate,
Să ai un Dumnezeu la vreme grea.
de Pr. Cătălin Dumitrean
Să rabzi, având încredere în Dumnezeu
SFÂNTUL CUVIOS ISAAC SIRUL
Să fii pregătit să primeşti tot felul de dispreţuiri şi jigniri, osândiri şi ocări din partea tuturor, chiar şi de la cei de la care nu te aştepţi. Să te consideri pe tine însuţi vrednic de ele şi să le primeşti pe toate cu mulţumire şi cu bucurie.
Să rabzi orice osteneală şi mâhnire şi primejdie ce vine din partea demonilor, ca unul ce ai împlinit voia lor. Şi să rabzi cu bărbăţie lipsirea celor de trebuinţă, întâmplările neplăcute şi amărăciunile vieţii. Să rabzi, având încredere în Dumnezeu, chiar şi lipsa hranei tale zilnice, care în câteva ceasuri devine gunoi. Iar toate acestea să le rabzi de bunăvoie, punându-ţi nădejdea în Dumnezeu şi neaşteptând de la altcineva izbăvirea sau mângâierea.
Căci orice ajutor venit din partea oamenilor se dă în urma luminării şi povăţuirii celei de la Dumnezeu. Lasă, aşadar, toată grija ta la Dumnezeu şi în toate greutăţile tale osândeşte-te pe tine însuţi, spunându-ţi că tu eşti pricina tuturor relelor, ca unul ce ai mâncat din rodul oprit al pomului şi ai căpătat astfel felurite patimi.
Primeşte, aşadar, acum cu mulţumire amărăciunile, care te vor scoate din moleşeala ta şi care te vor face să te îndulceşti de harul lui Dumnezeu.
Din Sfântul Isaac Sirul, cel de Dumnezeu-insuflat, Despre ispite, întristări, dureri şi răbdare, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2007, p. 47-48
Durerile de naștere ale Învierii
SFÂNTUL CUVIOS ISAAC SIRUL
Hristoase, desfătarea neamului nostru omenesc, mângâierea sărăciei noastre, sprijinul firii noastre căzute jos și care se clatină, nădejdea celor fără de nădejde, al Cărui cinstit nume s-a făcut cunoscut între neamuri, fie-ți milă și mă ridică din căderea mea, dă înviere morții mele, trezește în mine simțirea vieții, scoate sufletul meu din temnița neștiinței, ca să se mărturisească numelui Tău, suflă în mădularele mele ceva din aerul vieții celei noi, cercetează ființa mea stricată în mormânt, scoate-mă din locul întunericului, fă ca aurora descoperirii Tale să mă cerceteze în mijlocul iadului (sheolului) neștiinței unde firea mea cuvântătoare a tăcut, stârnește, Doamne, încă o dată puterea ei de viață naturală, că „iadul nu te va mărturisi și cei ce se pogoară în mormânt nu vor lăuda numele Tău”. N-am gură să spun mai multe. Fie ca „viii să Te laude pe Tine” așa cum o fac eu acum.
Simțurile mi-au asurzit, mișcările au tăcut, gândurile au secat, toată lucrarea firii mele e lipsită de viață adevărată. Pomenirea Ta nu e întru mine, în iadul în care sunt nimeni nu se mărturisește Ție, iar în sufletul meu pierdut nu mai răsună vuietul vesel al laudelor Tale. Toate mădularele mele moarte așteaptă durerile de naștere ale Învierii.
Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici despre viața Duhului, taine dumnezeiești, pronie și judecată, Editura Deisis, Sibiu, 2003.
Sufletul păcătos de milă are nevoie, nu de judecată
SFÂNTUL CUVIOS ISAAC SIRUL
Să nu urăşti pe păcătos; căci toţi purtăm câte o vină; şi dacă pentru Dumnezeu te porneşti împotriva lui, plângi pentru el. Dar pentru ce să-l urăşti? Păcatul din el urăşte-l, iar pentru el roagă-te, ca să te asemeni cu Hristos, care nu se mânie împotriva celor păcătoşi, ci se ruga pentru ei. Nu vezi cum a plâns El pentru Ierusalim? Dar şi noi în multe chipuri suntem batjocoriţi de draci. Şi de ce să urâm pe cel ce s-a batjocorit ca şi noi, de dracul, care şi pe noi ne-a batjocorit?
Şi pentru ce, frate, să urăşti pe păcătos? Oare pentru că, după a ta părere, nu este drept? Dar unde este dreptatea ta, dacă nu ai dragostea? De ce n-ai plâns mai bine pentru el? Ba, tu l-ai şi gonit.
Cu neştiinţă se mânie unii, care cred că se poartă raţional cu păcătoşii.
Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, Editura Bunavestire, 1997, p. 227
„Cum ați slujit Biserica?” Episcopul răpit Paul de Alep, Siria
Biserica nu este clădirea de piatră … Biserica ești tu și copiii tăi.
Dacă vrem o Biserică puternică și organizată în care totul este frumos, ar trebui să existe mulți dintre copiii noștri care adoră să fie în ea și să o slujească.
La fel ca acest frumos cor și acei tați pentru care slujirea familiilor lor și slujirea vieții lor lui Dumnezeu, este însăși viața lor. În viața noastră avem mulți oameni care ne slujesc: profesori care ne educă, angajați care ne servesc mâncarea și băutura … etc.
Și există Biserica care slujește vieții lui Dumnezeu în viața noastră. Și acesta este cea mai importantă și mai dificilă slujire.
Biserica este locul în care venim să trăim cu Dumnezeu. Și ieșim din ea și Dumnezeu ne însoțește în continuare, promițându-I că va rămâne lângă noi și noi vom rămâne lângă El.
Aceasta este slujba la care participă toată lumea din Biserică: preoți, diaconi, cor și toți oamenii care slujesc cel mai important lucru din viața noastră, care este ca Dumnezeu să fie cu noi toți. Și ei ne învață cum să trăim cu Dumnezeu.
Dragii mei, astăzi vreau să mă gândesc împreună cu voi cum decide cineva să fie preot.
Unii oameni ar spune că această problemă este o chemare de la Dumnezeu care vine la cineva anume și nu la altul.
Adevărul este, așa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: (el a fost episcop aici în acest oraș acum mai bine de 1000 de ani) chemarea este pentru toată lumea. Dumnezeu nu poate chema o persoană și nu o cheamă pe cealaltă, Dumnezeu îi cheamă pe toți, dar unul aude chemarea în timp ce celălalt o neglijează.
Toți suntem copiii Lui și suntem chemați toți să-L slujim. Nimeni nu este mai bun decât celălalt.
Atunci cum simte o persoană că are o chemare? Dumnezeu nu va veni și va sta în fața lui și îi va spune: „nu ar trebui să mergi la dreapta sau la stânga, ci doar să devii preot!” Dumnezeu nu acționează așa.
Chemarea este atunci când o persoană simte că Biserica sa are nevoie de ajutor, și aceasta este o chemare de la Dumnezeu.
Dumnezeu nu forțează pe nimeni. Dumnezeu nu forțează oamenii și continuă să vorbească cu ei. Dumnezeu cheamă persoana care înțelege din primul Său cuvânt.
Așa că vă rog și vă reamintesc tuturor părinților și tuturor că trebuie să-i învățăm pe copiii noștri că cea mai bună și mai nobilă slujbă este să slujim în casa lui Dumnezeu, să avem oameni care sunt slujitori devotați ai altarului și ai voștri. Cu toții spunem că Biserica este cel mai important lucru din viața noastră. Aceasta este o vorbă bună.
Dar ce oferim noi Bisericii? Unii oameni își oferă banii, prezența, dragostea … ceea ce este bine. Dar pentru o persoană să-și ofere fiul sau pe sine însuși, să fie slujitor al Bisericii: aceasta este cea mai bună ofrandă adusa de oameni lui Dumnezeu.
Noi toți – iubiții mei – suntem nu numai chemați, ci și Dumnezeu așteaptă ceva de la noi. Într-o zi … în ziua Judecății, El ne va întreba: „cum ați slujit Biserica?” În timp ce noi ne gândim că Biserica ar trebui să ne slujească nouă.
Dumnezeu ne va întreba: „Ați trăit în această lume și Dumnezeu v-a dat multe, iar voi cum ați slujit Biserica?”
Sper că toți am slujit-o cumva sau o vom sluji mai mult. Dar să avem întotdeauna această întrebare în fața ochilor noștri.
Sper că fiecare dintre noi va fi în stare să-i spună lui Dumnezeu: „Ți-am dat tot ce am. Ți-am oferit tot ce am. Nimic prețios … dar este tot ce am. ”
Așa ar trebui să răspundem. Și asta s-a întâmplat cu Apostolul Petru care a spus: „Doamne, am lăsat totul și Te-am urmat pe Tine”.*
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Ce a lăsat Petru în urmă? Era pescar, nu lăsa nimic. Nu era un om bogat, nici un președinte sau un ministru, era un simplu pescar. Dar el a oferit tot ce avea.
El a spus „am lăsat totul și te-am urmat pe TINE”, „ne-am oferit Ție”.
Așadar, iubiții mei … să nu așteptăm ca Dumnezeu să stea în fața noastră și să ne spună: vino să devii preot … sau vino să slujești Biserica sau vino să te rogi sau vino să te împărtășești. Dumnezeu nu va face așa ceva..
Cel care nu-L simte pe Dumnezeu într-un mod nevăzut … Dumnezeu nu-l poate chema.
Dumnezeu dorește în fiecare zi de la noi în timp ce stăm în rugăciune, dimineața și noaptea, ridicând mâinile și rugându-L pentru familiile noastre și pentru întreaga lume, să I se spună: „Doamne, azi, ieri și mâine Îți dăm tot ceea ceea ce ne este cu putință”. Aceasta este chemarea lui Dumnezeu pentru noi toți.
Ne rugăm: „Doamne, fie ca Tu să înmulțești oamenii care ascultă chemarea Ta și vin să Te slujească pe Tine și să ne slujească nouă și copiilor noștri”.
Cresteți-vă copiii așa!
Aceasta este cea mai nobilă și cea mai mare slujire pentru noi și pentru Dumnezeu în viața noastră.
*Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi?[Matei 19:27]
http://otelders.org/theology-and-spirituality/how-did-you-serve-the-church-kidnapped-bishop-paul-of-aleppo-syria/