În vremurile străvechi, după ce Dumnezeu i-a scos pe fiii lui Israel din ţara amarei robii, le-a dat acestora îndemnul sublime, pe care-l găsim în Cartea Levitic 11, 44: ,,Sfinţiţi-vă şi veţi fi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru sunt sfânt’’. Înţelegem de-aici că izvorul a toată sfinţenia este Dumnezeu Atotputericul în Fiinţa Sa cea nepătrunsă sălăşluind sfinţenia în toată plinătatea cuvântului. Mai vedem că El împărtăşeşte din sfinţenia Sa oamenilor, prin chemarea sfântă de a-şi apropria acest dar sfânt care, pentru noi, nu înseamnă altceva decât o dreaptă vieţuire în aici pe pământ şi apoi o sporire a acesteia în împărăţia cerurilor. Cum poate dobândi omul sfinţenia, a arătat Dumnezeu cu alt prilej, atunci când a repetat chemarea Sa. Iată ce ne spune cuvântul nemuritor al lui Dumnezeu în aceaşi Carte a Leviticului în întreg capitolul 19: ,,Vorbeşte la toată obştea fiilor lui Israel şi le zi: Fiţi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru sunt Sfânt’’. Toate aceste îndemnuri ale Lui Dumnezeu sunt un îndreptar pentru o viaţă curată a omului, deopotrivă de actuale şi-n vremea noastră. Şi nu putem să nu observăm că Dumnezeu nu cheamă la sfinţenie o anumită categorie de oameni, ci chemarea se adresează tuturor oamenilor trăitori pe pământul acesta. Nimic mai firesc decât ca noi toţi, fiii Lui Dumnezeu, să vieţuim întru sfinţenie. Este voia şi chemarea Lui Dumnezeu, este menirea nostră în viaţa aceasta pământească. Viaţa omului se împlineşte cu adevărat în sfinţenie, după cum şi voia Lui Dumnezeu se împlineşte, în cel mai înalt grad, în Sfinţii Lui, ceea ce l-a făcut pe Psalmistul David să scrie: ,,Prin Sfinţii care sunt pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru ei’’ (Psalmul 15, 3).
Voia Sfinţilor nu este alta decât voia Lui Dumnezeu, iar dacă Dumnezeu ,,voieşte ca toţi oameni să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină’’ (I Timotei 2,4), acelaşi lucru îl doresc şi Sfinţii, de aceea nu există măcar o clipă din timp în care rugăciunile lor pentru mântuirea lumii să înceteze. Ne-o spune Scriptura Sfântă atunci când descrie această imagine cerească: ,,Şi a venit alt înger şi a stat la altar, având cădelniţă de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor Sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea Lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile tuturor Sfinţilor’’ (Apocalipsa 8, 3-4).Cuvintele acestea reunesc toate elementele slujbelor noastre bisericeşti: rugăciunea slujitorilor sfinţiţi unită cu cea a Sfinţilor ajunge la Dumnezeu, altarul bisericii, tămâia, cădelniţa. Privind la starea rea a lumii de azi, ne dăm seama că, prin rugăciunile Sfinţilor, Dumnezeu Se milostiveşte de noi şi încă ne mai dă vreme de pocăinţă.
,,Căutaţi sfinţenia fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul’’. Dar unde şi când s-o căutăm? Un răspuns general şi cuprinzător este: în Sfânta Biserică. În afara ei nu există nici sfinţenie, nici mântuire. Biserica are cele şapte Sfinte Taine prin care Dumnezeu ne împărtăşeşte harul Său mântuitor. Nu oricum, ci prin cei chemaţi şi sfinţiţi în treptele Preoţiei. Aici avem şi Sfintele Slujbe în mijlocul cărora stă Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Participând activ şi cu regularitate la săvârşirea lor în sfânta biserică, treptat, viaţa noastră se va apropia de starea de sfinţenie.
Am ales a vorbi şi despre prietenii Lui Dumnezeu, Sfinţii. Astăzi este Duminica Tuturor Sfinţilor, ştiuţi şi neştiuţi de noi oameni. Ce este comun tuturor este faptul că niciunul nu s-a socotit pe sine Sfânt, ci fiecare se vedea nevrednic, după cuvântul Mântuitorului: ,,Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem” (Luca 17, 10). Biserica lui Hristos le-a recunoscut sfinţenia încă din timpul vieţii lor pământeşti. După o vreme, Sinoadele Bisericilor locale i-au înscris în rândul Sfinţilor prin acte pur formale, deoarece sfinţenia şi-au dobândit-o prin harul Lui Dumnezeu, la care au adăugat propriile lor strădanii, în deplină ascultare de Biserică.
Noi, iubiţi credincioşi, nu suntem nici pe departe sfinţi, nu pentru că ne-ar fi cu neputinţă, ci pentru că nu ne dăm silinţa îndeajuns. Dar, cel puţin, suntem în comuniune cu Sfinţii deoarece avem aceaşi Credinţă, după cum a scris Sfântul Apostol Iuda: ,,Iubiţilor, punând toată râvna vă scriu despre mântuirea cea de obşte, simţit-am nevoie să vă scriu şi să vă îndemn ca să luptaţi pentru credinţa dată Sfinţilor, odată pentru totdeauna’’ (Iuda, vers. 3).Spunând că avem aceaşi Credinţă cu Sfinţii, rezultă cu limpezime că avem Credinţa adevărată, spre deosebire de oameni nelegiuiţi, adică sectele şi bisericile mincinoase. Bunul simţ şi logica ne spun că nu vom găsi sfinţenia niciodată la vrăjmaşii Sfinţilor, cei care îi tăgăduiesc, tăgăduind, în acest fel, pe Însuşi Dumnezeu Cel minunat întru Sfinţii Lui. A spune despre cineva că nu are nimic sfânt este o vorbă deosebit de grea şi aspră. Ei bine, sectele şi bisericile mincinoase, cu adevărat, n-au nimic sfânt fiindcă nu au Sfinte Taine, Sfinte Slujbe, locaşuri sfinte, obiecte sfinţite, sfinte posturi şi sărbători, locuri sfinte. Nici măcar Sfânta Scriptură, cu care se laudă pe toate drumurile, pentru ei nu este Sfântă, de aceea îşi şi îngăduie să o falsifice cu scopul vădit de a-şi ,,fundamenta’’ rătăcirile şi ereziile lor pierzătoare.
Sfântul Apostol Pavel, scriind Bisericilor din Efes şi Colose, lăuda cu bucurie dragostea acestor credincioşi ,,pentru toti Sfinţii’’ (Efeseni 1, 15 şi Coloseni 1, 14). Aceaşi dragoste să o avem şi noi pentru cei care neîncetat se roagă pentru mântuirea noastră, în cer şi pe pământ. Amin.
Presbiter Ioviţa Vasile