Ce oameni de nimic ne ocupă scaunele episcopale! Ca-n vremea lui Ceaușescu, Nifon Mihăiță linge încălțările lui Daniel Ciobotea. Lehamite!

N. Mihăiță – securist, corupt și pupincurist de seamă, nu a pierdut ocazia si la predica din biserică, a făcut ce stie el mai bine – să mintă cum repiră, susținând ceva care nu e conform cu realitatea:

,,Ne-a învrednicit Bunul Dumnezeu să ne bucurăm de acest frumos și plin de duhovnicești reverberații moment aniversar, prilejuit de împlinirea celor 16 ani de la întronizarea Preafericirii Voastre ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, binecuvântată ocazie de a ne aminti despre rodnica și înțeleapta păstorire a poporului lui Dumnezeu pe care o împliniți, cu deosebită râvnă și dăruire, în aceste vremuri în care Biserica și societatea sunt confruntate cu numeroase încercări.
Prin slujirea patriarhală a Preafericirii Voastre, înfăptuită cu deosebită generozitate, cu jertfelnicie, cu echilibru și bună adecvare la cerințele timpului nostru, ați reușit să orientați Biserica noastră spre a da bun răspuns celor mai intime nelinişti ale omului, dar şi celor mai noi încercări ale contemporaneităţii.
Dăruindu-Vă Bisericii și neamului nostru, Bunul Dumnezeu a dorit să înnoiască din temelii viața bisericească de la noi, fiindcă, ați reușit să intensificați, în mod optim, prezența Bisericii în spațiul public, să-i oferiți demnitate și dinamism și, bineînțeles, să o deschideți spre utilizarea celor mai noi mijloace de comunicare socială ale epocii noastre, cu o deosebită preocupare spre educația, mai ales, a noilor generații, cu precădere prin educația religioasă în toate școlile publice.

Inalt-prea-ce-o-vrea-el Nifon Mihaița, alias Popa Nifon, și-a început cariera de securist în anul 1970, an în care a plecat la Londra pentru a spiona românii ce locuiau în Anglia. Din anul 1972, scrie note pentru securitate din Israel, iar în 1977 si 1978, spioneaza românii aflati în Elvetia, din Geneva. Datorita faptului ca era un om de încredere al spionajului comunist ajunge, în anul 1981, tocmai în Canada, în capitala Ottawa, de unde da cu subsemnatul timp de aproximativ un an.
Ziarul Evenimentul Zilei a publicat, pe 2 aprilie 2001, extrase dintr-o nota de convorbire din 1975, în care Nifon informa autoritatile comuniste asupra exilului romanesc din Londra, oferind informatii despre Ion Ratiu și fostul suveran Mihai al Romaniei, printre altii.
Revenind în tara, a ramas pilon al securitatii, având acces la informatii confidentiale pe care le obtinea organizând spovedanii în Bucuresti pana în 1989.
Popa Nifon a ramas în relatii bune si foarte bune cu securistii vechi și noi, reprofilati sau nu. Acest fapt reiese și de pe site-ul oficial al al arhiepiscopiei din Targoviste, unde prea-cinstitul si prea-maritul specimen dedica un amplu mesaj de multumire amantei macelarului securist (ofiter SRI) Dumitru Dan Miculescu, ajuns mare afacerist judetean. Amanta este numita Bertha Colea Dumitrica, femeie cu o fulminanta evolutie la nivel de functii și avere, în prezent fiind și manager al televiziunii pe care ofiterul Miculescu o patroneaza, cu sprijin politic.

https://nedreptatea.blogspot.com/2015/08/dezvaluiri-nifon-mihaita-securist.html

Activenews. ro, o altă marionetă a sistemului, ne ofera un model de prestație contra cost.

Andrei

6 comentarii la „Ce oameni de nimic ne ocupă scaunele episcopale! Ca-n vremea lui Ceaușescu, Nifon Mihăiță linge încălțările lui Daniel Ciobotea. Lehamite!

  1. Mihai spune:

    Acest domn, mai are și o funcție la Consiliul mondial al ereziilor

    1. Are o funcție înaltă, dar nu prea e domn. Mă refer la comportament..

  2. Mihai spune:

    Recent a fost și bâlciul San Egidio, din partea bor au participat Serafim Joanta și Ioan Selejan zicase că „sau rugat pt pace” la Berlin sub sigla lgbtq/curcubeu

    1. N-au avut ce să facă. Sunt vânduți, si stăpânii le poruncesc ce vor ei.

  3. andrei spune:

    Fiul duhovnicesc al Sfântului Porfirie Kavsokalivitul (1906-1991), ieromonah Gheorghios Alevras, stareț al Schitului Sfintei Treimi din Kavsokalivia, Muntele Athos:

    ”Sfântul Porfirie a spus despre Preafericitul Serafim, Arhiepiscopul Atenei și al Întregii Elade
    (1974 – 1998), că este ultimul Arhiepiscop ortodox….
    Celălalt, care va veni (Hristodulos, 1998 – 2008 ), va fi rău , o spun public,
    iar celălalt (Ieronim al II-lea, 2008 – până azi) va dezbina Biserica.
    Mai târziu, va veni un arhiepiscop bun și sfânt.
    Acestea sunt cuvintele Sfântului Porfirie.
    Așa va începe Noul An Bisericesc: cu adevărul, domnilor Arhierei! Și faceți orice vreți.
    Vă așteaptă sabia Arhanghelului Mihail, mai întâi pe voi și pe mine, pe preoți, clerul și apoi poporul. Are Dumnezeu un canon și pentru popor.
    Dar pe noi ne așteaptă sabia Arhanghelului Mihail, ca să se curățească țara!
    Așa va începe Noul An Bisericesc și așa vreau și eu și mă rog să înceapă, ca să se curățească țara.
    Este multă mizerie și, în primul rând, în sutană…
    Aceasta este o urare pentru mine: să se curățească țara și să înceapă de la mine”.

    (Fragment din predica din data de 3 septembrie 2023)

    https://www.youtube.com/watch?v=5Y0axK5sRME

  4. Ioan spune:

    Ce inseamna cuvantul Romania?

    R-rânduială
    O-ortodoxă
    M-mântuitoare
    A-arătată
    N-nouă
    I-cu inima
    A-apărând-o.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *