Cina cea de Taină







Şi se apropia sărbătoarea Azimelor, care se chema Paşti.
Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-L omoare; căci se temeau de popor.
Şi a intrat satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece.
Şi, ducându-se, el a vorbit cu arhiereii şi cu căpeteniile oastei, cum să-L dea în mâinile lor.
Şi ei s-au bucurat şi s-au învoit să-i dea bani.
Şi el a primit şi căuta prilej să-L dea lor, fără ştirea mulţimii.
Şi a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească Paştile.
Şi a trimis pe Petru şi pe Ioan, zicând: Mergeţi şi ne pregătiţi Paştile, ca să mâncăm.
Iar ei I-au zis: Unde voieşti să pregătim?
Iar El le-a zis: Iată, când veţi intra în cetate, vă va întâmpina un om ducând un urcior cu apă; mergeţi după el în casa în care va intra.
Şi spuneţi stăpânului casei: Învăţătorul îţi zice: Unde este încăperea în care să mănânc Paştile cu ucenicii mei?
Şi acela vă va arăta un foişor mare, aşternut; acolo să pregătiţi.
Iar, ei, ducându-se, au aflat precum le spusese şi au pregătit Paştile.
Şi când a fost ceasul, S-a aşezat la masă, şi apostolii împreună cu El.
Şi a zis către ei: Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paşti, mai înainte de patima Mea,
Căci zic vouă că de acum nu-l voi mai mânca, până când nu va fi desăvârşit în împărăţia lui Dumnezeu.
Şi luând paharul, mulţumind, a zis: Luaţi acesta şi împărţiţi-l între voi;
Că zic vouă: Nu voi mai bea de acum din rodul viţei, până ce nu va veni împărăţia lui Dumnezeu.
Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea.
Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi.


2 comentarii la „Cina cea de Taină

  1. Ioan spune:

    De ce parazitii de la guvernare nu-i platesc,ma amenzile Doamnei Diana pt ca le-a facut munca in strainatate cu diplomatia,ca sa ii credem?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *