Clipa în care se poate pierde sau dobândi mântuirea


Cuviosul Părinte Efrem Filotheitul din Arizona: ,,În cele ce te voi găsi, în acelea te voi judeca’’. Iată importanţa unei clipe. Te-a aflat El în căinţă? Te-a aflat în mărturisire? Te-a găsit spunând: Am greşit la cer şi înaintea Ta (Luca 15, 18). S-a apropiat El de tine pe când aveai lacrimi de adevărată căinţă şi învinuire de sine în ochii tăi? Vezi, într-o singură clipă Dumnezeu ia o hotărâre. Domnul este credincios în toate cuvintele Sale (Psalmul 144, 13).Oricum, dacă el se află în altă situaţie, o, omule, atunci ochii sufletului tău se vor deschide şi vei vedea ce ai pierdut – dar ce folos? Dacă Dumnezeu osândeşte un om, căinţa este inutilă; când „bâlciul” vieţii se sfârşeşte, cuvintele nu-şi mai au rostul. Totul s-a terminat!

Oh, ce mare taină este aceasta! O, Dumnezeul meu, dulcele meu Iisus, deschide ochii sufletului meu ca eu să pot vedea foarte limpede această mare taină a veşnicei mele mântuiri, aşa încât, ajutat de Harul Tău, să-mi pot pregăti provizii şi să nu mă căiesc la capătul vieţii mele fără de folos.

Aşa cum vezi, eu nu fac absolut nimic şi sunt în întregime plin de lepra patimilor. Dăruieşte-mi lacrimi şi împlineşte căinţa înaintea ultimului ceas ce va să fie, atunci când voi auzi glasul Tău: Pune rânduială în casa ta, pentru că vei muri şi nu vei mai trăi (Isaia 38, 1).

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 63).

*

Cu ani în urmă, circula un film despre un creştin care a fost luat prizonier de musulmani. Cum obişnuiesc aceştia, i-au cerut creştinului să se lepede de Hristos. Bietul om socotind că va scăpa, s-a lepădat formal şi în clipa următoare păgânii i-au tăiat capul. Şi-a pierdut mântuirea într-o clipă, neavând tăria să rămână cu Hristos.

*

Sfântul Mucenic Evghenie Rodionov s-a aflat în aceleaşi clipe de cumpănă. Capturat fiind de de păgânii musulmani ceceni, i-au cerut să se lepede de Hristos. A refuzat. I s-a cerut să-şi scoată Crucea pe care o purta la gât şi iarăşi a refuzat. Drept urmare, barbarii i-au tăiat capul şi acum e numărat în cetele Sfinţilor Mucenici.

Aceste două exemple ilustrează cum nu se poate mai elocvent preasfintele cuvinte ale Mântuitorului: ,,Căci cine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde, iar cine va pierde viaţa sa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va scăpa’’ (Marcu 8, 35). Clipa în care se poate dobândi sau pierde mântuirea. Fie aceste două pilde spre învăţarea noastră.

Dr. Gabriela Naghi

5 comentarii la „Clipa în care se poate pierde sau dobândi mântuirea

  1. Ioan spune:

    Draga mea Diana Sosoaca.Te rog ,incearca o mica schimbare de placheta la discursul tau politic in plenul Senatului.Incarca-l cu foarte mult continut religios.Puncteaza te rog ca Iisus Hristos Este Adevaratul nostru Dumnezeu,ca Fecioara Maria este Maica lui Dumnezeu si tine-o continuu si sus si tare ca singura credinta adevarata este ORTODOXIA si ca cine nu e ortodox nu e nici roman adevarat.Tine-o asa cum te-am rugat pt ca esti destul de inteligenta si pricepi unde vreau sa bat.Are sa iasa foc acolo in parlament.Cu acestea ii infunzi cel mai eficient pe sionistii aceia.Si iti mai spun ceva:cu discursurile tale se vor separa apele,draga mea si vei vedea cu ochii tai cine este cu adevarat Patriarhia si chiar insusi parintele Calistrat Chifan.Merita testati.Esti destul de inteligenta.Fa aceasta miscare la care ei nu se asteapta.Iti mai spun ceva:daca romanii nu s-ar fi predat religios prin ecumenism ocultei mondiale,in numele mincinoasei tolerante religioase,Arafat nu ar fi avut cum sa-si faca de cap in tara asta.La o discutie mai intre 4 ochi cu Arafat stii ce ar raspunde acest neom?”Dar voi nu ati semnat crislamul?Nu l-am semnat eu,ci voi.De ce ma acuzati pentru ceea ce fac?Voi v-ati predat noua de buna voie.”

  2. Gabriela Naghi spune:

    Hristos Se naște, slăviți-L!

    Hristos din Ceruri, întâmpinați-L!

    Hristos pe pământ, înălțați-vă!

    Cântați Domnului tot pământul și cu bucurie lăudați-L, popoare, că S-a preamărit!

    Lumina Soarelui Dreptății să strălucească mereu în inimile noastre şi a tuturor fraților întru Hristos!
    Cu binecuvântarea Părinților noştri Duhovnici, a Părintelui nostru drag Vasile, cu Hristos în inimile nostre, să păşim cu nădejde, dragoste şi bucurie pe drumul Crucii, spre mântuire, către mult dorita Împărăție Cerească!Amin!
    Toate gândurile mele bune fraților care au binevoit să-mi adreseze cuvântul, să citească cele postate cu ajutorul lui Dumnezeu, să le răsplatească Atotmilostivul Împărat Hristos, osteneala!

    Hristos Se naște, slăviți-L!

    1. Dumnezeietile Sarbatori ale Nasterii Domnului, Taierii Imprejur si Botezului sa va aduca in casa si-n suflet lumina cea cereasca a Pruncului Iisus, Cel Nascut in ieslea Betleemului. Va dorim pace, sanatate, spor intru toate faptele bune, putere de munca pentru a ne aduce din comorile pururea nesecate ale Ortodoxiei.

    2. energiainimii spune:

      Hristos cel ce s’a nascut astazi in iesle sa intre si in ieslea sufletului nostru si sa’Si faca salas in noi.Amin!
      Multumim parintelui Vasile si doamnei Gabriela ptr toate ”apele vii” cu care ne’au hranit in decursul acestui an.
      Hristos sa va rasplateasca in Imparatia Sa cea Cereasca .

      1. Multumim si noi. Doamne ajuta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *