După ce vreme de mii de ani, diavolul a fărâmițat lumea în puzderii de religii, secte, biserici mincinoase, rătăciri de tot felul, brusc, acesta a devenit marele unificator al lumii. Din toate aceste facțiuni vrea să facă acum ,,religia unică a viitorului, căreia vrea să-i dăruiască un dumnezeu după chipul și asemănarea sa: antihristul. Evreii sunt disperați. După ce L-au refuzat și L-au răstignit pe Mântuitorul lumii, pe Domnul nostru Iisus Hristos, așteaptă cu înfrigurare pe mesia al lor, care întârzie să se arate, pentru că Dumnezeu încă nu-i îngăduie.
În zilele de 14-15 septembrie, în Emiratele Arabe Unite s-au adunat diriguitorii ,,religiilor’’ mondiale care au semnat actul de naștere al Crislamului, căci acesta este numele noii ,,religii’’, pusă sub deviza atrăgătoare, dar mincinoasă – fraternitatea umană. În fruntea tuturor – maleficul și hulitorul Francisc de la Vatican. În toată această mixtură babilonică se încearcă atragerea Sfintei Biserici Ortodoxe. Bravul Bartolomeu din Constantinopol n-a putut fi prezent, probabil din motive de sănatate, dar și-a trimis aghiotantul, pe Teofil al Ierusalimului.
De ce nu se poate realiza această unire, gândită de mințile întunecate ale planetei? Pentru că între aceste rătăciri există incompatibilități imposibil de înlăturat. Nu vreau să fac o analiză a tuturor combinațiilor și permutărilor posibile. Mă rezum la prăpastia de netrecut ce există între Biserica lui Hristos de-o parte, islamul și iudaismul, de cealaltă parte.
1.Ortodoxia nu se poate uni cu islamul întocmai cum nu poate exista unire între Hristos și diavolul. ,,Ce învoire este între Hristos și Veliar, sau ce parte are un credincios cu un necredincios? (II Corinteni 6, 15). Niciuna! Nu ne unim cu hulitorii Dumnezeului nostru Treimic și nu ne vom supune niciodată diabolicului Allah, care e un zeu preislamic, iar zeii sunt entități demonice. Ni se inoculează idea că am avea același Dumnezeu. Fals! E o minciună ecumenistă, răspândită pe toate drumurile. Unească-se trădătorii Ortodoxiei cu cine vor, Biserica, Mireasa lui Hrisos, va rămâne pururea făra prihană.
2.Iudeii ne propun tuturor Dumnezeul Sinaitic, Cel Care S-a revelat lui Moise. Noi am făcut pasul mai departe și am ajuns la Dumnezeul Treimic, cum S-a descoperit lui Avraam la stejarul Mamvri. De ce evreii Îl resping pe Dumnezeul Unic, Întreit în Persoane, Tată, Fiul și Duhul Sfânt? Din motivul enunțat mai sus. Din vremea răstignirii pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu, până astăzi, evreii cultivă o ură feroce împotriva Mântuitorului Hristos, Binefăcătorul lumii întregi. În aceste condiții, e exclusă cu desăvârșire orice apropiere între Biserica noastră și iudaism. Cei care se pretind a fi reprezentanții Biserici Ortodoxe în acest proces de unire, n-au legitimitate, împuternicire ori îndreptațire să vorbească în numele ei, fiind niște jalnici impostori.
Presbiter Iovița Vasile
Sfântul Cuvios Sofronie Saharov de la Essex: Experienţa arată că rugăciunii adevărate i se împotriveşte întreg complexul energiilor cosmice. Trăim înconjuraţi de o lume fără rugăciune. De-abia printr’o mare străduinţă putem răzbate prin această atmosferă nevăzută, dar groasă şi împovărătoare. Ne este cu neputinţă a birui prin propriile puteri influenţa impunătoare a acestei mase lipsite de Dumnezeu şi duhovniceşte inerte.
Ajutorul vine de sus, iar rugăciunea devine un act vădit mai presus de fire. Chinuitor de greoaie este lupta pentru rugăciune; nu este ceva mai greu decât această lucrare; dar, de nu ne vom da bătuţi, va veni clipa când o rază a Dumnezeieştii Lumini, lin dar puternic, va străpunge întunerecul ce ne înfăşoară, iar sufletul se va învăţa a trăi creştineşte.
Arhimandritul Sofronie, Taina Vieţii Creştine, Editura Accent Print, Suceava, 2014
Este nevoie de multă rugăciune
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul
Odinioară, mai înainte ca cineva să întreprindă ceva, dacă era om vieţuitor în lume, mai întâi se gândea, iar dacă era om duhovnicesc se gândea şi se ruga. In vremea noastră chiar şi oamenii “duhovniceşti” nu numai că nu se roagă, dar nici nu se mai gândesc. Şi mai ales acum când apar probleme serioase, aceştia fac experienţe pe lume. În toate cazurile, înainte de a acţiona, să ne întrebăm: “Oare am gândit bine la aceasta? M-am rugat pentru aceasta?”.
Atunci când cineva acţionează fără să gândească şi fără să se roage, acţionează satanic. Şi iată, adesea, mulţi creştini prin modul în care acţionează nu Îl lasă pe Dumnezeu să intervină. Unii ca aceştia cred că ei singuri le vor reuşi pe toate. În timp ce chiar şi cel necredincios spune uneori “Va avea grijă Dumnezeu”, aceştia nu spun nici măcar aşa ceva.
(…) Cu smerenie şi rugăciune se îndreaptă toate cele neîndreptate. Astăzi trăim în anii Apocalipsei. Nu este nevoie ca cineva să fie prooroc pentru ca să înţeleagă aceasta. Lucrurile înaintează tac-tac.
Ce ne aşteaptă nu ştim. Toată această situaţie ce s-a înstăpânit ne vorbeşte în acest sens. De aceea cu atât mai mult acum trebuie să ne sprijinim mai mult pe rugăciune şi să luptăm împotriva răului prin rugăciune. Singura soluţie aceasta este. Să-L rugăm pe Dumnezeu să-I fie milă de făptura Sa, deşi nu suntem vrednici de milă.
Nu va mai exista nici o oprelişte. Fiecare va face ceea ce îi va spune gândul său. Se va întâmpla ceea ce spune Sfântul Cosma: “Vei umbla multă vreme ca să afli un om. Iar cei care vor trăi, vor mânca din linguri de aur”. Unora, desigur, le spune gândul: “Dacă proorociile se vor împlini întocmai, la ce va folosi rugăciunea?”. Dumnezeu ştie că astfel se vor desfăşura lucrurile, dar noi facem rugăciune pentru ca un rău să fie mai puţin dureros şi să nu se întindă. De aceea se spune şi în Evanghelie că pentru cei aleşi se vor scurta zilele. Într-un război, de pildă, cu puterea rugăciunii se face o minune prin care se izbăvesc mai mulţi, sunt mai puţine victime şi astfel oamenii se folosesc duhovniceşte, cred şi se schimbă în înţelesul cel bun.
Lucrurile sunt serioase. Minune este faptul că până acum lumea n-a sărit încă în aer. Dumnezeu să ne miluiască, pentru că lumea depinde de trei-patru persoane. Soarta lumii stă în mâinile câtorva smintiţi. Paremia spune: “Caii dau cu copitele şi puii de găină mor”. Aşa este. Când se iau la ceartă statele mari, cele mici, sărmanele, sunt nedreptăţite. Cele mari îşi dau cu copitele şi distrug pe cele mici. Este trebuinţă de multă rugăciune, multă rugăciune, ca Dumnezeu să lumineze pe cei mari, pentru că, dacă vor, pot distruge lumea. Dumnezeu cunoaşte multe moduri prin care să le dea şi acestora puţină luminare. Dacă Dumnezeu luminează, dă unul o poruncă şi se schimbă toate.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire Duhovnicească, Ed. Evanghelismos, Bucureşti, 2003
O altă practică a pseudoierarhilor, (cel puțin la Ciobotea) fie că este vorba de spital, biserica, cantină s.a obiective „sfințirea” acestora se face cu trafaletele, de unde această practică?, Cel puțin după Creta am sesizat această practică, poate că a fost și înainte de Creta, dar după Creta vedem tot mai des această așa zisă sfințire cu trafaletul
Cand face sfintirea unei biserici, ierarhul trebuie sa faca Semnul Sfintei Cruci la o inaltime de cativa metri. Mai demult il facea cu o pensula fixata la capatul unui bat lung. Trafaletul n-ar fi de lepadat, din cate stiu e o unealta telescopica cu lungime reglabila. Daca face corect Semnul Sfant cu Sfant Mir, toate sunt in regula. Doamne ajuta.