Este Sfânta Biserică Ortodoxă, cea de la o margine a pământului până la cealaltă. De când există această Mireasă şi Cine a adus-o la existenţă?
Întemeierea Bisericii în chip nevăzut. Cred că vă aduceţi aminte de momentele acelea grele şi întunecate din istoria lumii când Fiul lui Dumnezeu era pironit pe Cruce, Preasfântul Său Sânge şiroia din rănile deschise, iar El răbda cele mai teribile dureri. Ajuns la capătul puterilor Sale omeneşti, Mântuitorul a rostit aceste cuvinte: ,,Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi acestea zicând Şi-a dat duhul’’ (Luca 23, 46). În acea clipă istorică, Sfânta Biserică Ortodoxă şi-a început existenţa în chip nevăzut. Aceasta l-a făcut pe Sfântul Evanghelist Luca să scrie, câteva zeci de ani mai târziu: ,,Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată Turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi Biserica Lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său’’ (Fapte 20, 28). Acesta a fost rostul Jertfei mântuitoare pe Cruce a Domnului Iisus Hristos: câştigarea Sfintei Sale Biserici, în care vrea să-i cuprindă pe toţi oameni din lumea aceasta şi să-i ducă la mântuire. Evident, ştim prea bine că nu toţi oamenii cred în Hristos, iar prin aceasta se află în afara Bisericii Sale. Ştim însă că Biserica îi aşteaptă pe toţi, chiar şi pe vrăjmaşii ei, să vină la cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu, singura cunoaştere prin care ne putem dobândi mântuirea. Însuşi Mirele Hristos îi voieşte pe toţi oamenii luminaţi de adevărurile Sale Sfinte pe care le-a dat Miresei Sale Sfinte, Bisericii celei de la o margine până la cealaltă a lumii.
Întemeierea Bisericii în chip văzut. După Înălţarea la cer a Mântuitorului, la zece zile, El a împlinit făgăduinţa dată mai înainte, aceea de a trimite în lume pe Mângâietorul, Duhul Adevărului Care să-i călăuzească în toate pe oameni. Aşa descrie Cartea Sfântă venirea Duhului Sfânt: ,,Şi când a sosit Ziua Cincizecimii, erau toţi Apostolii împreună la un loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt care vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le da lor Duhul a grăi’’ (Fapte 2, 1-4). Duhul Sfânt le-a dat această putere excepţională de a grăi în toate limbile, iar ceea ce văd ei înfăptuindu-se, este lucrare Dumnezeiască, cuprinsă în planul veşnic al Lui Dumnezeu. Acum încep să strălucească razele cunoştinţei peste cei aflaţi, până atunci, în întunericul ignoranţei. Aceştia s-au arătat dornici de a primi Adevărurile veşnice. Momentul istoric este astfel relatat de Sfântul Luca: ,,Deci cei care au primit cuvântul s-au botezat; şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete’’ (Fapte 2, 41).
Ei bine, iubiţi credincioşi, aceşti trei mii de oameni, bărbăţi, femei, copii, tineri şi bătrâni au alcătuit Biserica Domnului nostru Iisus Hristos care, în decursul timpului, s-a întins peste toată faţa pământului, ducând mesajul evanghelic la toate neamurile lumii. De-aici a început să existe Mireasa lui Hristos, cea care îşi aşteaptă Mirele. Iar Mirele îi va aduce mântuirea şi va intra cu ea la nunta veşnică, în Împărăţia Lui Dumnezeu.
Sfântul Apostol Pavel ne-a scris, şi noi credem cu toată fiinţa noastră, că Biserica Dumnezeului Celui Viu este stâlp şi temelie adevărului’’ (I Timotei 3, 15). Ne întrebăm cu îndreptăţire: poate exista mântuire în afara adevărului? Categoric, nu! Aceasta l-a şi făcut pe Sfântul Ciprian al Cartaginei să scrie că ,,în afara Bisericii nu există mântuire’’. Să reţinem aceste cuvinte pentru că ele ne vor însoţi şi la Judecată. Să nu uităm niciun moment ceea ce am spus şi înainte: Hristos Şi-a vărsat sângele pe Cruce pentru a câştiga Biserica Sa. Dar Jertfa Lui are eficienţă pentru om numai dacă el se găseşte între hotarele Bisericii Ortodoxe, şi nu în afara lor! Suntem ai Lui Hristos numai în măsura în care aparţinem, ca mădulare vii, Bisericii Sale. Nu vă faceţi iluzii în privinţa sectelor care mai nou se autointitulează ,,biserici’’. Nu sunt Biserici, ci sinagogi ale satanei! Mântuitorul nu Şi-a vărsat sângele pentru secte, nici pentru mulţimea de religii păgâne şi demonice, ci pentru Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, Mireasa Lui.
Mântuitorul nostru ne-a lăsat aceste cuvinte-testament la care ar fi bine să medităm cât mai des cu putinţă: ,,Pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18). Aceasta înseamnă, indubitabil, că Mireasa Lui Hristos s-a aflat şi va fi până la sfârşitul veacului acestuia într-un război pemanent cu puterile iadului, oameni şi demoni. Istoria trecută până acum ne dovedeşte acest fapt. Ceea ce se întâmplă în vremurile noastre este limpede ca lumina zilei: se desfăşoară un război necruţător, pe toate fronturile, împotriva Sfintei Biserici: secte, biserici mincinoase, forţe oculte, ideologii criminale, religii demonice, perverşi de tot felul, politicieni fără Dumnezeu, satanişti declaraţi, toleraţi şi încurajaţi de autorităţi, vrăjitori mediatizaţi, rockeri stăpâniţi de diavolul, presă mincinoasă şi ostilă Adevărului, mişcări antibisericeşti, lupi îmbrăcaţi în piei de oaie, ,,creştini’’- necreştini, atei, materialişti, evoluţionişti, apostaţi, eretici, schismatici, păstori ce nu-şi iubesc turma, ecumenişti ce vor unirea în minciună, etc. Sunt porţi ale iadului sau, dacă vreţi, fronturi de luptă împotriva Miresei Lui Hristos căreia-i produc multe vătămări. Biruinţa va fi, în cele din urmă, a Bisericii Lui Hristos. Iar noi biruitori nu putem fi decât ca mădulare vii şi lucrătoare ale acestei Biserici.
Sărbătorim în această Sfântă zi Pogorârea Preasfântului Duh în lume şi întemeierea Bisericii – Mireasă a Lui Hristos Mântuitorul. Dăm slavă Atotputernicului Dumnezeu pentru noianul de daruri revărsat asupra noastră şi-L rugăm să ne facă vrednici de nunta Mirelui Hristos. Amin.
Presbiter Ioviţa Vasile
Cine hulește împotriva Duhului Sfânt?
SFÂNTUL IERARH NECTARIE TAUMATURGUL, răspunsuri la întrebări duhovnicesti
a) Cei care neagă harul lui Dumnezeu, mila divină, generozitatea și Pronia lui Dumnezeu.
b) Cei care dispreţuiesc legea divină.
c) Cei care neagă acțiunile Duhului Sfânt și le atribuie altor forțe (forțele
întunericului, cei răi).
d) Cei care neagă darurile și roadele Duhului Sfânt. Fariseii au hulit împotriva Duhului Sfânt când au spus că:
„Fariseii însă, auzind, ziceau: Acesta nu scoate pe demoni decât cu Beelzebul, căpetenia demonilor.” (Matei 12:24), adică: „Fariseii, când au văzut că toată mulțimea oamenilor era uimită de învățătura și minunile lui Hristos.pe care L-au urmat cu credință ca Mântuitor și Răscumpărător al lor, au pizmuit atât de mult slava lui Hristos și, pentru a anula impresia provocată de minunile Sale, au spus: El nu scoate demonii decât cu ajutorul și puterea lui Beelzebul, Satana, care este stăpânul demonilor”.
e) Cei care au prea multă credință în mila lui Dumnezeu (numai) și îi neagă dreptatea.
f) Cei care nu au nădejde în Dumnezeu (adică cei care au încetat să mai nădăjduiască în Dumnezeu și au deznădăjduit).
g) Cei care nu ascultă de credința în Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos.
h) Cei care luptă cu adevărul și dreptatea.
i) Ereticii care persecută Biserica.
j) Cei disperați (adică cei care sunt complet biruiți de disperare și neagă Atotputernicia, Mărinimia, Bunătatea și Pronia lui Dumnezeu).
(Sfântul Nectarie – Capitolele Catehismului Ortodox)
Traducere din:
https://katanixi.gr/poioi-vlasfimoyn-kata-toy-agioy-pneymatos/
Mitropolitul Luca al Zaporijiei: „ Părintele Bartolomeu este un distrugător al Ortodoxiei globale”
Când în Grecia, Ierarhii întind covoare roșii schismaticilor și colaborează cu cei nerecunoscători, un adevărat Episcop ține sus ridicat stindardul Ortodoxiei și reacționează prompt la căderea impusă de Patriarhia Constantinopolului!
Un Episcop ortodox luptător, un adevărat„Kantiot” al Ucrainei am putea spune, este Mitropolitul Zaporijiei și Melitopolului, Luca!
El luptă împotriva oricărui antihrist și-i stă cu forță împotrivă, nesocotind amenințările și temerile. De aceea i-au pus eticheta de extremist, sau că nu are frâne. În ultimii ani, numele său a fost pe lista neagră „periculoasă”, potrivit autorităților ucrainene susținute de SUA.
Pentru turma lui, dar și pentru fiecare turmă ortodoxă, el este Adevăratul Păstor, cel despre care vorbește Domnul în Evanghelie. Fiecare discurs public al lui este pătruns de frica de Dumnezeu și nu de frica de oameni.
În cea mai recentă expunere a sa, într-un interviu acordat unei prese sârbe, a lansat din nou un atac la adresa ereticului patriarh Bartolomeu .[1]
El a declarat că Patriarhul Bartolomeu, prin acțiunile sale, a provocat o rană gravă catolicității și unității Bisericii. În timp ce a promis pace Ucrainei, a adus războiul. „ Și el a reușit acest lucru folosind metoda satanică a principiului„dezbină și stăpânește”.
„ Hai să vorbim direct. Acțiunea sa vizează distrugerea adevăratei Biserici Ortodoxe și crearea unei „imagini” a Ortodoxiei Universale, care ar putea duce cu ușurință la unirea cu papistașii .
Ce creștin ortodox conștiincios va fi în dezacord cu ceea ce spune Mitropolitul Luca?
Ereticul patriarh Bartolomeu a provocat o diviziune ecleziastică și mai profundă prin atribuirea unilaterală și necanonică a pseudo-autocefaliei schismaticilor Ucrainei. A provocat un război civil. „Din cauza „grijii sale paterne”, bisericile noastre sunt sechestrate cu forța astăzi, iar „copiii noștri duhovnicești” adevărații credincioși ortodocși sunt hărțuiți, bătuți și umiliți de forțele așa zisei biserici Ortodoxe a Ucrainei”, a menționat Înalt Preasfinția Sa.
Într-o scrisoare pe care a trimis-o recent, Mitropolitul Luca al Zaporijiei, Mitropolitului Lovets Gabriel al Bisericii Bulgariei, a evidențiat în fiecare detaliu situația tragică a persecuțiilor adevăraților credincioși ortodocși ucrainieni.
El a subliniat că propaganda antibisericească a depășit cu mult ca amploare ceea ce s-a făcut în timpul Uniunii Sovietice, deoarece astăzi practic ura este exprimată prin prădarea a 250 de biserici, în timp ce alte 100 sunt în pericol de a cădea în mâinile extremiștilor. Consiliile municipale regionale emit decizii privind închiderea parohiilor locale ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Continuând să denunțe suferința, Înalt Preasfinția Sa, a vorbit despre persecuția Episcopilor Ucraineni. Deja 12 episcopi au fost deposedați de cetățenia ucraineană în prima fază, astfel că va urma expulzarea lor din țară.
Este caracteristic faptul că cei care organizează și desfășoară persecuțiile sunt politicieni precum Nikolai Knyazitsky și Viktor Elensky, care sunt apropiați de Uniații ucrainieni sub conducerea lui Svyatoslav Shevchuk.
Mitropolitul Luca a subliniat în expunerea sa din telegramă, că toate acestea sunt semne ale vremurilor, pe care trebuie trebuie să le distingem corect. După cum se poate observa, schismaticii au funcționat ca un test de turnesol care indică starea duhovnicească în care se află atât Biserica Ortodoxă Ucrainieană cu Ierarhii săi și sinoadele sale, cât și comunitatea schismatică cu ierarhii săi nehirotoniți.
Ierarhii greci orbi s-au compromis atunci când au consfințit să intre într-o alianță mortală cu ucrainenii schismatici și colaborează cu ei, negând Tradiția și Canoanele Ortodoxe ale Bisericii noastre. În acest fel, ei hulesc Duhul Sfânt, Persoana a III-a a Sfintei Treimi.
Ca discurs de încheiere în interviul său, Mitropolitul Luca a amintit că Constantinopolul a avut de-a lungul timpului, cei mai mulți eretici și că actualul patriarh face totul pentru a-și adăuga numele pe lista apostaților credinței ortodoxe.
Cât de deosebit este Păstorul adevărat, care îşi pune sufletul pentru oile sale, de păstorii mincinoși care nu intră pe uşă, în staulul oilor, ci sar pe aiurea, acela fiind fur şi tâlhar și conduc oile la măcel, promovând întotdeauna, de regulă, ascultarea demonică.
Traducere din:
https://katanixi.gr/mitropolitis-zaporozie-katastrofeas-tis-pagkosmias-orthodoxias-o-p-vartholomaios/
Trebuie să avem curajul de a lupta cu straturile de teamă sedimentate în noi
MITROPOLITUL ANTONIE DE SUROJ
Hristos ne cheamă să murim nouă înșine. Ce înseamnă oare aceasta? Afirmația este ambiguă, precum toate cele ce se spun despre moarte. Să însemne oare o autodistrugere? Mulți presupun că așa ar fi, și caută s-o aplice în acest sens. Din fericire, ei greșesc, dar rămân afectați de teroarea ei. Înțeles cum se cuvine, „a muri pentru sine” înseamnă acceptarea acestui proces de stingere treptată a ceva ce există în noi, realizând că în noi există un sine profund și real aparținând veșniciei și un sine superficial care trebuie să se dizolve. Trebuie să renunțăm la acest sine superficial, pentru a trăi la modul cel mai deplin. Mulți simt că nu pot fi conștienți de propria lor existență decât dacă se afirmă, cerând să fie recunoscuți; iar alții reacționează, încercând să se apere împotriva acestei agresivități. Dacă am avea credință, am putea accepta să nu ne afirmăm impunând altora această conștientizare forțată a faptului că existăm; și am putea avea certitudinea că suntem iubiți și afirmați prin ceilalți. Trebuie să învățăm a fi mai mult decât suntem. Nu ne este de ajuns să știm că Dumnezeu ne iubește și că El ne afirmă. Avem nevoie să fim afirmați de către aproapele nostru, de cel puțin o persoană care să ne spună; „Contezi pentru mine în sensul cel mai profund și mai adevărat”.
Gabriel Marcel spunea într-una din cărțile sale că a spune unui om „Te iubesc”, este echivalent cu a-i spune „Nu vei muri niciodată”, înțelegând prin aceasta: „Contezi atât de mult pentru mine, încât voi da mărturie pentru tine înaintea lui Dumnezeu, chiar dacă nimeni altcineva nu o va mai face în afară de Dumnezeu și cu mine”.
Am putea dobândi mult, dacă am fi capabili să ne recunoaștem unii pe alții ca fiind frați pe calea spre mântuire și să spunem: „Da, sunt gata să mărturisesc pentru tine, chiar dacă nu sunt sigur că pot să o fac în mod deplin, din moment ce existența ta este pentru mine așa o provocare; chiar dacă mă tem s-o fac, totuși te voi afirma atât cât îmi va sta în putință” – în acest mod am putea crește la o maturitate care ne va îngădui să-l afirmăm pe celălalt proclamând valoarea lui fundamentală, oricare ar fi prețul. Cel care este afirmat astfel, poate uita de sine însuși și trăi în chip deplin. Aceasta este calea pe care suntem chemați să mergem. Trebuie să avem curajul de a lupta cu straturile de teamă sedimentate în noi, pentru a ne mărturisi unii pe alții întru veșnicie, luptând cu frica și depășind-o.
Trebuie la fiecare pas să renunțăm la noi înșine, astfel încât celălalt să poată fi. După cum Sfântul Ioan Botezătorul se vedea pe sine scăzând, pentru ca Celălalt să poată crește (Ioan 3, 30), în același fel suntem chemați să murim pentru noi înșine, ca celălalt, aproapele, să poată trăi.
Astfel că a muri înseamnă a nu păstra nimic altceva în noi, afară de ceea ce este esențial pentru plinătatea vieții.
Mitropolitul Antonie al Surojului, Viața, boala, moartea, Editura Sfântul Siluan, 2010, pp. 148-150