Cuviosul Isachie: Împărate, deschide bisericile celor dreptcredincioşi

            Scriind Episcopului Timotei ai Efesului, Sfântul Apostol Pavel ne face să fim prevăzători şi atenţi la o primejdie prezentă întotdeauna în lume: ,,Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de Credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor’’ (I Timotei 4, 1). Învăţăturile demonilor sunt, iubite cititorule, ereziile pierzătoare de suflete. Ereziile sunt strâmbări ale Revelaţiei Dumnezeieşti, denaturări voite ale adevărurilor mântuitoare, propovăduite de Sfânta Biserică Ortodoxă. Diavolii izvodesc ereziile şi le răspândesc în lume prin slujitorii lor, care întotdeauna se prezintă drept slujitori ai lui Hristos.

          În secolul IV după Naşterea Mântuitorului, un anume Arie a plecat urechea spre îndemnul diavolului şi a propovăduit erezia care nega Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos. Această erzie s-a întins ca o molimă şi a produs multă tulburare în Biserică. Ca să aibă putere şi mai mare, ereticii au atras în rătăcirea lor şi pe împăraţi. Aşa bunăoară, împăratul Valens a trecut de partea ereticilor şi a închis multe biserici, altele le-a dărâmat, iar pe unele le-a transformat în grajduri de cai, aşa încât să nu se mai săvârşească în ele Dumnezeieştile Slujbe.

          Atunci s-a ridicat Cuviosul Isachie, pe care-l pomenim în această zi, şi a cerut lui Valens: ,,Împărate, deschide bisericile celor dreptcredincioşi şi Dumnezeu îţi va îndrepta bine calea înaintea ta’’. După multe stăruinţe, împăratul a vrut să asculte glasul Sfântului, însă, ca de obicei, s-a găsit unul vătămat de arianism care l-a întors de la sfatul cel bun al stareţului Isachie. Sfântului i-a făcut multă necinste şi l-a alungat batjocoritor. Era înainte de o înfruntare militară dintre grecii lui Valens şi barabari. Dumnezeu a rânduit desfăşurarea lucrurilor după înţelepciunea Sa cea de negrăit, şi grecii au fost înfrânţi. Valens a fugit însoţit de doi sfetnici şi, fiind foarte obosit, s-a asacuns într-o grămadă de paie. Barbarii care-i urmăreau au prins de veste, au venit şi au aprins paiele, astfel că împăratul a pierit, fiind pedepsit de Dumnezeu pentru păcatele cele grele îndreptate împotriva Sfintei Biserici (După Vieţile Sfinţilor pe mai, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 475-479).

          Ceea ce a făcut împăratul Valens a fost un precedent din vechime, căci această faptă nesăbuită o regăsim mai târziu în istorie la marii atei ai omenirii. Am trăit vremurile de dinainte de 1989, când dictatorul român a darâmat multe biserici în Bucureşti, mânat de o megalomanie devastatoare. Pe lângă toate acestea, mai avea pretenţia să fie pomenit la Slujbele Bisericii, nu pentru că avea vreo fărâmă de credinţă, ci pentru a dovedi cât de mult îl iubeşte poporul român, călcat în picioare. Sunt acestea lecţii ale istoriei, din care puţini sunt dispuşi să înveţe.

          Pentru zilele de acum, această istorisire ar trebui povestită cu răbdare, pe îndelete, celor cu mintea întârziată, cum îi numeşte Eminescu, care se socotesc intangibili şi nemuritori.

Presbiter Ioviţa Vasile