Sfântul Maxim Mărturisitorul a trăit între anii 580-662, ani grei pentru Biserică, deoarece ereticii monofiziţi şi cei monotelişti erau deosebit de virulenţi. Împotriva acestor erezii s-a ridicat Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Odată au venit la Sfânt doi demnitari împărăteşti şi l-au întrebat: ,,Nu te împărtăşeşti cu scaunul Constantinopolului?’’ Răspunsul lui a fost direct, de neclintit: ,,Nu mă voi împărtăşi’’. Cerându-i-se să-şi susţină refuzul de a fi în comuniune cu ereticii, Sfântul a grăit aceste cuvinte: ,,Deoarece au lepădat cele patru Sfinte Sinoade prin cele nouă capitole ce le-au alcătuit în Alexandria şi prin Alcătuirea scrisă după aceea de Serghie patriarhul…s-au blesemat pe sine de atâtea ori. Deci cei ce singuri de la sine sunt blestemaţi şi lepădaţi de sinodul ce a avut loc la Roma şi de preoţie sunt înstrăinaţi, aceia ce fel de taină săvârşesc? Apoi ce duh vine asupra acelora care se hirotonisesc de aceia?’’
Văzând logica şi înţelepciunea pe care le arăta Sfântul lui Dumnezeu, demnitarii l-au întrebat insinuant: ,,Numai tu te vei mântui?’’ Le-a răspuns cu smerenie: ,,Când toate popoarele se închinau în Babilon chipului de aur, cei trei Sfinţi tineri n-au osândit pe nimeni de pierzare; pentru că nu căutau la faptele altora, ci numai pe ei singuri se păzeau, ca să nu cadă din Buna Credinţă cea adevărată. Asemenea şi Daniil, cel aruncat în groapa cu lei, n-a osândit pe aceia care nu se rugau lui Dumnezeu, după porunca lui Darie; ci cugeta şi se îngrijea pentru sine şi voia mai bine să moară, decât să greşească lui Dumnezeu. Deci, să nu-mi dea şi mie Dumnezeu, să judec pe cineva, nici să zic că numai eu mă voi mântui. Însă, pe cât pot, voiesc mai bine a muri, decât să-mi tulbur conştiinţa mea, greşind cu ceva împotriva Dreptei Credinţe’’.
Demnitarii împărăteşti l-au ispitit pe Sfânt: ,,Ce vei face când romanii se vor uni cu bizantinii? Căci aseară au venit de la Roma doi clerici şi dimineaţă, în ziua Duminicii, se vor împărtăşi cu patriarhul din preacuratele Taine’’. Ceea ce le-a răspuns Sfântul Maxim Mărturisitorul sunt cuvinte care au străbătut veacurile şi vor sta mărturie până la sfârşit de ceea ce înseamnă statornicie în Sfanta Credinţă Ortodoxă: ,,Chiar dacă toată lumea ar începe să se împărtăşească cu patriarhul, eu nu pot să mă împărtăşesc cu dânsul, pentru că ştiu că Duhul Sfânt, prin Apostolul Pavel, a dat anatemei chiar pe îngeri, dacă ar fi propovăduit într-alt chip, aducând ceva nou în Credinţă’’ (După Vieţile Sfinţilor pe ianuarie. Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 471-472).
Binecuvântat de Dumnezeu va fi acela care, asemenea Sfântului Maxim Mărturisitorul, alege să moară, decât să batjocorească Sfânta Credinţă Ortodoxă.
Presbiter Iovița Vasile
Revoltele credinciosilor vor trebui sa fie mai multe si nu trebuie cedat nimic.Pe vremea Sfantului Teodor Studitul au fost revolte ale monahilor studiti impotriva imparatului Constantin VI si a amantei lui Teodota care a silit conducerea Bisericii sa accepte iconomia nelegiuita pentru casatoria lor.Pentru cei care ne acuza ca suntem extremisti avem exemplul patriarhului Nichifor care a cerut imparatului sa decapiteze eretici iar studitii acestia cu revoltele lor au protestat vehement impotriva atitudinii patriarhului Nichifor.Dar 300 de ani mai tarziu vom intalni un rege sarb pe nume Stefan Nemania (sfantul schimonah de la Manastirea Hilandar pe nume Simeon deasupra mormantului caruia creste mereu vita-de-vie din care pot lua cuplurile care nu pot face copii si vor avea copii prin rugaciunile Sfantului Simeon).Acest rege vom vedea in acatistul sau cat de „”molatic”” a fost vizavi de eretici.
14 / 27 Ianuarie – Sfinții Cuvioși Simeon și Sava, ctitorii Mănăstirii Hilandar din Sf. Munte Athos
Sfintii Simeon si Sava de la la Hilandar, slava Serbiei
Sfinţii aceştia erau din Serbia; Sfîntul Simeon era tatăl Sfîntului Sava şi împărat al Serbiei. Iar femeia lui se numea Ana. Ei erau din neam împărătesc, creştini binecredincioşi şi evlavioşi.
Mai întîi au născut doi copii, un fiu şi o fiică. După aceasta s-a îmbolnăvit împărăteasa şi n-a mai născut fii. Dar avînd ei împărăţie şi bogăţie multă, se rugau lui Dumnezeu cu lacrimi şi cu postiri ca să le mai dea şi alt fiu. Dumnezeu, auzindu-le rugăciunea, le-a dăruit şi al treilea fiu, pe de-a pururea pomenitul Sava, pe care din vîrsta cea dintîi l-au pus să înveţe Sfînta Carte.
Citiți și:
Acatistul Sfinților Cuvioși Simeon si Sava ctitorii Mănăstirii Hilandar din Sf. Munte Athos
În puţină vreme a învăţat toate cărţile cele bisericeşti, care se aflau în limba sîrbească; şi atîta înţelepciune, bună rînduială, smerenie şi blînd obicei avea, încît oricine văzîndu-l, îl iubea şi de dînsul se cucernicea. Cu cît creştea, cu atît se aprindea de dragostea cea către Dumnezeu. Şi alt nimic nu avea în mintea sa, decît numai cum să placă lui Dumnezeu, Făcătorului şi Ziditorului său. Ziua şi noaptea neîncetat se ruga, nevoindu-se cu postul, cu privegheri şi cu toate alte pătimiri, fiind atunci de 17 ani cu vîrsta. Şi se ruga lui Dumnezeu ca să-l învrednicească vieţii celei după Hristos, de vreme ce foarte mult iubea fecioria. De aceea l-a învrednicit iubitorul de oameni, printr-un chip ca acesta.
Nişte părinţi de la Sfîntul Munte s-au dus în patria sfîntului pentru milostenie, unde au auzit de faptele bune ale Sfîntului Simeon, tatăl Sfîntului Sava, dar mai vîrtos că era foarte milostiv către săraci. Între aceştia era unul de la mînăstirile Sfîntului Munte, ce se numeşte Rusicon, care era rus de neam şi foarte îmbunătăţit.
Via crescută din mormântul Sf. Simeon de la Hilandar, izvorâtorul de mir
Via crescută din mormântul Sf. Simeon de la Hilandar, izvorâtorul de mir
Pe acesta văzîndu-l fericitul Sava, şi vorbind cu dînsul, l-a întrebat despre mînăstirile Sfîntului Munte şi despre rînduiala şi petrecerea părinţilor, ca şi despre altele care erau de trebuinţă la scopul lui. Aflînd toate de la dînsul, a plîns cu lacrimi, după aceea a zis către dînsul: „Văd, părinte, că Dumnezeu, cunoscînd adîncul inimii mele şi scopul meu, te-a trimis la mine păcătosul, ca să mă povăţuieşti la calea cea dumnezeiască a mîntuirii; căci mult s-a veselit sufletul meu din dumnezeieştile tale cuvinte şi mai mult nu pot să rămîn în această lume înşelătoare, nici să mai văd slăbiciunile şi nălucirile ei cele mincinoase.
Deci, te rog să mă înveţi cum să fug de deşertăciunea lumii şi să mă învrednicesc vieţii pe care o duceţi sfinţia voastră; pentru că părinţii mei cugetă să mă însoare şi pentru aceasta am hotărît, cu un ceas mai înainte, să fug şi să mă duc la Sfîntul Munte şi iată acum cer sfat de la tine”.
Acestea auzindu-le bătrînul, i-a răspuns: „Văd, fiule, că scopul tău este dumnezeiesc şi că dragostea lui Dumnezeu a stăpînit sufletul tău şi de aceea cele ce cugeţi se cuvine să le săvîrşeşti mai degrab, iar eu voi fi împreună călătorul şi povăţuitorul tău, pînă ce te voi duce la Sfîntul Munte”. Atunci, aflînd chipul plecării din lume, fericitul Sava a trimis înainte la un loc pe bătrînul să-l aştepte, iar el s-a dus la părinţii lui şi a zis către tatăl său: „Tată, am auzit că în cutare munte este mult vînat, deci, mă rog să-mi daţi voie să mă duc acolo să vînez şi să mă şi plimb puţin; iar de voi zăbovi puţin timp, vă rog să nu vă mîniaţi pe mine”.
Tatăl său i-a dat voie şi slugi cîte a voit, apoi l-a binecuvîntat. Deci, venind Sava cu multă bucurie, a sosit la locul unde aştepta bătrînul despre care am zis, iar robilor le-a poruncit să şadă acolo şi să-l aştepte; iar el împreună cu bătrînul s-a dus într-un sat ce era aproape, şi acolo, schimbîndu-şi hainele cele împărăteşti, într-o casă a unui sărac, şi îmbrăcîndu-se în ale săracului aceluia, s-au dus amîndoi la Sfîntul Munte. Mergînd în Mînăstirea Rusicon, de unde era bătrînul, precum mai sus s-a zis, acolo învăţa de la bătrînul acela faptele bune ale vieţii monahiceşti, pe care le săvîrşea cu mare sîrguinţă şi ascultare, supunîndu-se şi cucernicindu-se înaintea bătrînului, ca înaintea lui Dumnezeu. Iar slugile lui aşteptîndu-l mult timp acolo unde le poruncise să-l aştepte şi văzînd că nu mai vine la dînşii, au început a-l căuta prin locurile cele din jur, dar negăsindu-l, s-au întors înapoi şi au spus părinţilor lui cele despre fiul lor.
Părinţii înştiinţîndu-se despre fuga fiului lor, plîngeau fără mîngîiere şi au trimis cu durere oameni în tot locul ca să-l caute. Căci nu puteau să sufere lipsa unui fiu frumos şi preaînţelept ca acesta, pe care îl avea tatăl său moştenitor al împărăţiei sale. Umblînd oamenii cei împărăteşti pretutindeni, au mers la Sfîntul Munte trei boieri dintr-înşii şi făcînd cercetare cu dinadinsul, l-au aflat în mînăstirea sus zisă şi au căutat să-l ia. Dar Sava în noaptea aceea, pe ascuns, s-a suit în turnul mînăstirii şi a rugat pe stareţul său de l-a îmbrăcat în schima îngerească a monahilor.
Apoi scriind o epistolă despre deşertăciunea lumii, sfîrşitul veacului, fericirea sfinţilor şi despre munca cea nesfîrşită, a trimis-o părinţilor lui. Şi atîtea le-a spus prin scrisoarea lui, şi într-atîta umilinţă i-a adus, încît i-a hotărît pe amîndoi să se facă monahi. Maica lui ducîndu-se la o mănăstire femeiască, unde îmbrăcîndu-se în chipul îngeresc şi nevoindu-se, s-a dus către Dumnezeu. Iar tatăl lui, lepădîndu-se de toate ale lumii, şi lăsînd moştenitor al împărăţiei sale pe Ştefan, fiul său cel mai mare, a plecat la Sfîntul Munte şi întîlnindu-se cu Sava, prea iubitul său fiu, a rămas acolo, căutînd să se îmbrace în chipul îngeresc şi să vieţuiască împreună cu fiul său, lucru care s-a şi făcut.
Căci după obişnuita cercare şi ispitire, fiul a primit pe tatăl său prin dumnezeiescul şi îngerescul chip, şi astfel Sava, fiul cel după trup, s-a făcut părinte după duh al lui Simeon, tatăl cel după trup. Deci au petrecut amîndoi vreme destulă în Mînăstirea Vatopedului, căci acolo a aflat Sava pe tatăl său Simeon; fiindcă cel dintîi (protosul) al Sfîntului Munte mai înainte l-a trimis pe el acolo ca să se ascundă, ca nu cumva să fie căutat iarăşi de tatăl său. Nevoindu-se ei cu nevoinţa cea bună, cu privegherile în fiecare zi, cu stările cele de toată noaptea, cu rugăciuni neîncetate şi cu toate grelele pătimiri ce se cuvin vieţuirii monahiceşti celei adevărate şi lui Dumnezeu bine plăcute, în puţin timp au biruit şi au supus patimile trupului şi au ajuns la săvîrşirea faptei bune; încît au întrecut şi covîrşit cu faptele lor cele bune pe toţi părinţii care în acea vreme se aflau la Sfîntul Munte, şi s-au făcut vase ale Sfîntului Duh.
Deoarece vestea faptelor lor bune a îndemnat şi pe mulţi alţi sîrbi din împărăţia lor, care au venit la dînşii şi s-au făcut monahi; apoi văzînd că în fiecare zi se îmulţeau cei ce veneau, au fost siliţi să zidească o mînăstire.
Deci, postind ei multe zile, priveghind şi rugîndu-se Doamnei noastre Născătoarea de Dumnezeu, ca să-i povăţuiască unde este voia Ei cea sfîntă să zidească mînăstire; prin descoperire şi prin arătarea în vedenia nopţii de Dumnezeu insuflîndu-se şi îndemnîndu-se, au zidit din temelie cu a lor cheltuială o prea frumoasă mînăstire a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, care se numeşte a Hilandarului, în care Simeon, tatăl Sfîntului Sava, vieţuind restul vieţii lui cu cuvioşie şi cu plăcere lui Dumnezeu, s-a odihnit întru Domnul, în ziua a treisprezecea a lunii februarie; iar după cîtăva vreme, cînd s-a apropiat ziua sfîrşitului său, fericitul Sava a chemat pe cel dintîi (protosul) al muntelui şi pe părinţii cei mai cucernici şi au făcut priveghere pentru fericitul suflet al tatălui său.
În vremea doxologiei a ieşit din mormîntul Sfîntului Simeon o negrăită bună mireasmă, încît a umplut toată mînăstirea; şi apropiindu-se de mormîntul lui, au văzut izvorînd mir din mormînt şi au slăvit pe Dumnezeu, Care preamăreşte pe cei care-L preamăresc. Iar fericitul Sava a avut mare bucurie în sufletul său, căci s-a încredinţat despre fericita desfătare a sufletului tatălui său şi de sfinţirea sfintelor lui moaşte; iar de atunci a început a-şi adăuga mai mult postul, privegherile şi celelalte nevoinţe ale pustniciei, pe care cu neputinţă este a le scrie cineva cu amănuntul.
Dar de vreme ce nu era chip să se ascundă fapta cea bună a Sfîntului Sava, fiindcă se făcuse cunoscută tuturor, pentru aceasta veneau la dînsul mulţi în fiecare zi, cerîndu-i învăţătură şi povăţuire duhovnicească, şi mai ales cel dintîi (protosul) al muntelui; cu toate că era şi el îmbunătăţit şi purtător de duh, însă avea pe fericitul Sava cel dintîi sfetnic; ba încă şi ceilalţi proiestoşi ai celorlalte mînăstiri nu săvîrşeau nici un lucru fără sfatul şi socoteala lui; fiindcă darul Sfîntului Duh, care locuia într-însul, îl lumina să înţeleagă şi să grăiască toate cele de suflet folositoare şi mîntuitoare. Şi într-atîta dragoste îl avea cel dintîi (protosul) al Sfîntului Munte şi ceilalţi, încît l-au silit foarte mult să se hirotonească preot. Iar smeritul cugetător Sava zicea către dînşii că nu este vrednic, şi, de multe ori fiind silit, se ascundea.
Mai pe urmă de toate, ca să nu se arate neascultător, văzînd că era şi voia lui Dumnezeu să se hirotonească, a zis: „Facă-se voia Domnului”. Şi aşa s-a hirotonisit diacon şi preot în mînăstirea sa, de către Nicolae, care atunci era episcop al Erisului. Iar Constantie, care era atunci mitropolit al Tesalonicului, auzind de faptele bune ale sfîntului, l-a adus în Tesalonic cu multe rugăciuni şi vorbind cu el cîteva zile şi mult folosindu-se el cum şi episcopii, clericii lui şi tot poporul; apoi întărindu-se toţi din obşte din învăţăturile lui cele de suflet folositoare, mitropolitul înţelegîndu-se cu episcopii lui şi cu tot clerul, într-o duminică, cînd sfîntul învăţa pe popor în mitropolie, fără de veste l-a făcut arhimandrit, chiar nevrînd el. Sfîntul, pentru cinstea cea mare ce îi făceau mitropolitul, episcopii şi tot poporul, a fugit pe ascuns de acolo şi a venit la mînăstirea lui.
În vremea împăratului Teodor I Lascaris (1204-1222), fericitul Sava a fost trimis la împărat, de cel dintîi (protosul) al Sfîntului Munte şi de ceilalţi proestoşi, pentru oarecare trebuinţe ale muntelui. Împăratul cu toată suita, cu patriarhul şi cu tot clerul şedeau atunci în cetatea Niceei, fiindcă Constantinopolul îl luaseră atunci latinii de la Duca împăratul, care se poreclea Murţuflon (l204), şi împărăţia grecilor era atunci în Niceea.
Deci, s-a dus acolo sfîntul şi întîlnindu-se cu împăratul, care îi era şi rudenie, căci nepotul sfîntului luase în însoţire pe fiica împăratului, şi nu atît pentru rudenia aceasta, cît pentru fapta cea bună a lui, împăratul dorea de foarte multă vreme să-l vadă. Deci s-a bucurat cu mare bucurie dacă a văzut pe sfîntul şi l-a primit cu mare cinste, vorbind cu dînsul şi mîngîindu-se de fapta bună a lui, i-a împlinit deci îndată toate cererile lui, şi-l avea în mare evlavie.
A isprăvit nu numai treburile Sfîntului Munte, pentru care fusese trimis sfîntul; dar a vestit împăratului şi despre Serbia, patria lui, că nu are arhiereu şi l-a rugat să vorbească cu patriarhul care era atunci şi să facă pe cineva arhiereu al Serbiei. Deci, chemînd împăratul pe patriarh, a vorbit despre sfîntul şi despre Serbia, că nu are arhiereu şi că ar trebui să facă pe cineva, care ar fi vrednic şi împodobit cu fapte bune.
Patriarhul, vorbind cu sfîntul multe zile şi încredinţîndu-se despre petrecerea lui cea îmbunătăţită, a cunoscut că el este bun de vrednicia cea apostolească a arhieriei; apoi întîlnindu-se cu împăratul, şi vorbind amîndoi despre pricina aceasta, a hotărît să facă arhiepiscop al Serbiei şi al Peciului pe Sfîntul Sava. Dar el nevrînd şi silindu-l aşa multe zile, patriarhul l-a hirotonisit arhiereu şi mitropolit al Serbiei şi Peciului; iar împăratul a făcut în ziua aceea bucurie şi ospăţ mare.
Sfîntul, după ce s-a hirotonit, s-a dat la mai multe nevoinţe şi la pustnicie; şi astfel s-a dus la eparhia lui, învăţînd în fiecare zi turma sa cuvîntul Evangheliei şi petrecerea cea după Hristos, iar pe cei dreptcredincioşi îi întărea în buna credinţă şi în fapta bună; apoi pe eretici, cu darul şi cu dulceaţa învăţăturilor lui, îi întorcea de la eres către buna credinţă, încît, în puţină vreme, pe cei necredincioşi şi eretici, care erau în eparhia lui, i-a făcut drept-credincioşi. Şi toţi îl aveau nu numai ca păstor şi dascăl, dar şi izbăvitor şi mîntuitor al lor.
Punînd în bună rînduială cele ale mitropoliei şi eparhiei sale, s-a dus iarăşi în Sfîntul Munte, unde a întîlnit şi a văzut pe părinţii mînăstirii sale; iar după cîteva zile a adunat pe toţi fraţii şi le-a spus că de multă vreme a avut o mare dorinţă, să se ducă la Ierusalim, ca să se închine Preasfîntului Mormînt al Domnului nostru Iisus Hristos; învăţîndu-i mult şi luînd rugăciunile lor în-tr-ajutor, a plecat în Palestina. Deci, cu ajutorul lui Dumnezeu, în puţine zile ajungînd acolo, l-a primit Atanasie, patriarhul Ierusalimului, care într-o Duminică a slujit Sfînta Liturghie cu sfîntul, către care a zis să se roage pentru popor şi să-l înveţe.
Apoi într-atîta dragoste şi evlavie îl avea patriarhul, clericii lui şi tot poporul, încît nu voiau să se despartă de dînsul şi veneau în toate zilele să audă învăţăturile lui cele folositoare de suflet. Deci, închinîndu-se pe la toate Sfintele Locuri cu multă evlavie şi umilinţă, vărsînd lacrimi multe peste Sfîntul Mormînt, s-a întors.
Voind să se întoarcă iarăşi în eparhia sa şi plutind către împărăteasca cetate, în puţine zile a ajuns la cetatea Niceei şi s-a întîlnit cu împăratul Ioan III Vataţes (1222-1254), care era rudenie cu sfîntul, şi l-a primit cu mare evlavie şi cinste; apoi împăratul s-a bucurat foarte şi a preamărit pe Dumnezeu că l-a învrednicit să ia rugăciune şi binecuvîntare de la dînsul; asemenea şi împărăteasa; şi l-au făcut amîndoi părinte duhovnicesc al lor.
Zăbovind sfîntul acolo, pe urmă a hotărît să se ducă iarăşi la Sfîntul Munte. De vreme ce împăratul îl avea rudenie şi părinte duhovnicesc, i-a dăruit cinstitul lemn, sfinte moaşte şi alte vase scumpe, apoi l-a trimis la mînăstirea sa Hilandarul, cu o corabie împărătească, unde, ajungînd cu ajutorul lui Dumnezeu, a lăsat cinstitul lemn la sfinţita sa mînăstire, împreună cu sfintele moaşte şi cu cîte i-a dăruit împăratul.
Rămînînd destulă vreme şi povăţuind pe părinţi şi punîndu-le egumen îmbunătăţit, ca să-i păstorească, s-a dus iarăşi la eparhia sa şi, păscînd pe cei de acolo cu plăcere de Dumnezeu, a luminat toată Serbia cu razele faptelor sale bune şi cu ale dumnezeieştilor lui învăţături, păzind-o nevătămată de lupii cei gînditori, pregătind-o cu înţelepciune pentru staulul ceresc.
Dar de vreme ce şi în părţile acelea erau atunci multe eresuri, sfîntul a ieşit şi în alte eparhii şi le învăţa apostoleşte, înconjurînd multe feluri de locuri şi povăţuind către buna credinţă pe mulţi eretici şi necredincioşi; apoi s-a dus şi a doua oară spre închinare la Sfîntul Munte.
De acolo iarăşi trecînd prin cetăţi, învăţa popoarele şi multe minuni făcea, pe care le-am lăsat deoparte, spre scurtare. Însă numai aceasta o spunem: învăţînd în multe feluri de locuri popoarele, împreună cu alţi trei pe care îi avea cu sine, a venit la Tîrnovul cel mare şi l-a primit cu mare cinste Asan, atunci împărat al Tîrnovului (1218-1241), ca o rudenie a sfîntului; apoi venind praznicul dumnezeieştii Arătări (Botezul Domnului), Sfîntul a slujit Sfînta Liturghie, făcînd şi sfinţirea cea mare a apei şi s-a făcut o minune.
Cînd a pus, după obicei, cinstita Cruce în apă ca s-o sfinţească, s-a desfăcut apa prin mijloc şi a stat ca un zid. Iar cei ce erau de faţă, văzînd acestea, s-au minunat şi au preamărit pe Dumnezeu. Împăratul s-a cucernicit foarte mult înaintea sfîntului şi l-a rugat să şadă acolo pînă la Sfintele Paşti – căci el s-a dus în alte locuri pentru nişte treburi împărăteşti -, şi astfel sfîntul a rămas acolo.
După puţine zile, îmbolnăvindu-se, şi mai înainte cunoscînd sfîrşitul său, a chemat pe ucenicii săi şi i-a învăţat cele către mîntuire, apoi le-a dat sfintele moaşte şi alte sfinte odoare bisericeşti cîte avea la sine. Deci, auzind arhiereul care era atunci al Tîrnovului, despre boala sfîntului, a mers la el şi văzîndu-l foarte bolnav, a voit să vestească împăratului. Iar sfîntul, cu smerenia sa cea obişnuită, nu l-a lăsat, ci mai ales i-a zis: „Te rog foarte mult să nu înştiinţezi pe împăratul, nici preasfinţia ta să nu te mai osteneşti venind aici, ci mergi cu pace şi roagă-te pentru mine, ca milostivul Dumnezeu să ne învrednicească a ne întîlni şi a ne vedea în Ierusalimul de sus”.
Şi astfel, într-o noapte de sîmbătă, mai înainte de a se lumina spre duminică, s-a împărtăşit Sfîntul iarăşi cu Sfintele şi Preacuratele Taine şi atunci a strălucit faţa lui şi s-a umplut de bucurie şi de veselie; apoi zicînd de trei ori: „Slavă Ţie, Dumnezeule”, şi-a dat sfîntul său suflet în mîinile lui Dumnezeu.
Iar dimineaţa a venit mitropolitul Tîrnovului, cu clerul său şi cu tot poporul, ca să îngroape sfîntul lui trup, din care ieşea o bună mireasmă negrăită, încît toţi s-au minunat şi nu ştiau unde să-l îngroape. Şi fiindcă atunci era aproape de acolo împăratul, i-au făcut înştiinţare acestuia, care a poruncit să-l îngroape în mînăstirea sa, cea zidită în numele celor 40 de sfinţi mucenici; deci, acolo cu multă evlavie şi cinste l-au îngropat. Iar după puţine zile, venind şi împăratul, a mers mai întîi la mormîntul sfîntului şi cu lacrimi l-a rugat să-l ierte, că pentru păcatele sale nu s-a întîmplat acolo. Apoi a poruncit şi a pus deasupra mormîntului sfînt o cruce şi marmură prea frumoasă şi a aprins candelă; iar cîţi bolnavi mergeau cu credinţă şi cu evlavie la dînsul, se tămăduiau.
Sfîntul avea doi nepoţi: Rautoslav, care era ginere al împăra-tului Teodor Lascareos, şi Vladislav, care era ginerele împăratului Asan, care împărăţea atunci în Serbia (1228-1234). Acesta înştiinţîndu-se despre moartea sfîntului, asemenea şi Arsenie, care era atunci mitropolit al Serbiei, pe care sfîntul îl hirotonise mai înainte ca diadoh (urmaş) al său, s-au întristat foarte.
Auzind împăratul despre minunile ce făcea sfîntul, a hotărît să ceară sfintele moaşte împăratului Asan, socrul său. Deci, Vladislav (1234-1243) a scris către socrul său cu rugăminte, trimiţînd şi cîţiva boieri, ca să ia sfintele moaşte, însă împăratul Asan nu le-a dat.
A scris apoi şi a doua oară ginerele său cu multe rugăminţi, trimiţînd şi pe boierii cei mai mari, cu multe daruri, dar nici atunci nu le-a dat, ci numai i-a răspuns: „Fiindcă Dumnezeu a iconomisit să moară sfîntul aici, nouă ne-a dăruit această vistierie. Şi deci, cine sînt eu să stau împotriva sfîntului Domnului?” Astfel a trimis înapoi pe boierii cei trimişi.
Atunci Vladislav, văzînd că nu reuşeşte nimic cu trimişii săi, a luat cu sine pe boierii cei mai de frunte şi a pornit să se ducă el să ceară pe sfîntul. Ajungînd la oraşul Tîrnovo, s-a dus mai întîi la mormîntul sfîntului şi plîngînd cu lacrimi ferbinţi, a zis: „O! Sfinte al lui Dumnezeu şi al nostru părinte prea cinstit, pentru ce ne-ai urît pe noi păcătoşii şi nu voieşti a veni în patria ta, căreia ai fost nu numai păstor, ci încă şi mîntuitor?
Tu ne-ai mîntuit din rătăcirea diavolului şi la adevăr ne-ai povăţuit; tu ai izbăvit turma de eresuri; fiind bolnavă, ai tămăduit-o; primejduindu-se cu moarte sufletească, ai înviat-o; cu slujbe duhovniceşti ai împodobit-o, cu sfinţite rînduieli, cu puneri de legi mîntuitoare şi acum o laşi, sfinte al lui Dumnezeu, lipsită de sfinţenia dumnezeieştilor tale moaşte? Cum o laşi cu totul săracă de comoara dumnezeiescului tău dar şi uscată de prea dulcele izvor al minunilor tale? Părinte prea milostiv, fie-ţi milă şi treci cu vederea păcatele mele şi ale poporului tău, care în tot chipul am greşit ţie şi vino la noi, deşi sîntem nevrednici şi păcătoşi; deci, nu ne lăsa lipsiţi de venirea şi ocrotirea ta”.
Astfel rugîndu-se Vladislav, împăratul Serbiei, cu multă umilinţă, pe mormîntul sfîntului, a mers în urmă la socrul său. În noaptea aceea a văzut socrul său pe sfîntul ca un înger purtător de fulger, poruncindu-i să dea sfintele lui moaşte ginerelui său, ca să le ducă în patria sa.
Deci, dimineaţă, împăratul Asan adunînd tot poporul şi pe mitropolit cu clerul său, arătîndu-le pricina, a luat pe ginerele său, şi cu cîntări de psalmi, cu făclii şi cu tămîieri, au deschis mormîntul sfîntului. O! minunile Tale, Hristoase Împărate! Locul acela s-a umplut de bună mireasmă negrăită; faţa sfîntului strălucea ca soarele şi toţi minunîndu-se, strigau: „Doamne miluieşte”.
Atunci, cu mare bucurie şi cu litanii, călătorind pe jos, amîndoi împăraţii, socrul şi ginerele, au scos sfintele moaşte pînă afară din Tîrnovo. Aici, luîndu-le împăratul Vladislav, le-a dus cu mare bucurie în patria sa. Iar cîtă bucurie s-a făcut în ziua aceea, cine poate s-o scrie cu amănuntul?
Cine poate spune minunile care s-au făcut, întru slava Tatălui şi a Fiului şi a Sfîntului Duh, a Preasfintei Treimi, Căreia I se cuvine slavă, stăpînire, cinste şi închinăciune, în vecii vecilor. Amin.
Acatistul Sfinților Simion și Sava, slava Serbiei, ctitorii Mănăstirii Hilandar
După începutul obișnuit
Condac I
Pe cei mai mari stâlpi ai ortodoxiei, pe focul cel viu al Serbiei care arde orice patimă, pe uriaşii întru Hristos ai credinţei ortodoxe, pe Sfinţii Simion şi Sava, astăzi să-i cinstim cântându-le: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!
Icos I
Te-ai născut, Sfinte Simion, în ţară ameninţată de pericolul papistăşiei, şi când tu ai crescut mare, ai fugit la 20 de ani în Munţii Ţării Rascilor, unde, urcându-te la oraşul slăvit numit Ras, în biserica Sfinţilor Petru şi Pavel ai primit împreună cu tovarăşii tăi Dragaş, Basaraba, Vojka, Kraje şi Branko Sfântul Botez luând numele Sfântului Mucenic Ştefan, arătând slava mucenicească a viitorului Serbiei, statul robilor sfinţi ai ortodoxiei, drept pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, stea răsărită din pântecele dragostei maicii tale!
Bucură-te, frumuseţe a Botezului ortodox!
Bucură-te, iubit şi ales de bunul Dumnezeu!
Bucură-te, ţar al ortodoxiei şi luptător împotriva papolingăilor!
Bucură-te, vestitor al ortodoxiei prin paloşul dreptăţii!
Bucură-te, stârpitorul eresurilor din pământul Serbiei!
Bucură-te, frica laşilor numiţi papistaşi!
Bucură-te, spaima bogumililor!
Bucură-te, duşmanul monofiziţilor!
Bucură-te, tatăl ortodocşilor!
Bucură-te, extaz întru Hristos!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!
Condac II
Odată botezat, ai luat sabia în mână, Sfinte Simion, şi cu paloşul ortodoxiei ai adus la ortodoxie toate ţinuturile dintre Marea Adriatică şi Nistru, şi toate neamurile S-au plecat Cuvântului Hristos, astfel încât împreună cu tine Îi cântau Domnului: Aliluia!
Icos II
Toţi falşii episcopi ai falsului papă de la Râmul cel antihristic au fugit de slava ta, că nu suferea strălucirea feţei tale când mărturiseai Cuvântul Hristos, şi toţi necredincioşii tremurau de spaima nelegiuirii lor, că te ştiau mare luptător, şi cel ce ai fost numărat încă
înainte de naşterea ta între apostoli, drept pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, prigonitorul necredincioşilor!
Bucură-te, apărătorul ortodocşilor!
Bucură-te, duşmanul papalităţii!
Bucură-te, dragostea pravoslaviei!
Bucură-te, vitejie însemnată cu semnul Sfintei Cruci!
Bucură-te, anticatolicism întrupat!
Bucură-te, că pe bogumili din codrii fărădelegii lor îi scoteai şi îi tăiai pentru hulele lor!
Bucură-te, slujitor al lui Hristos prin dragoste!
Bucură-te, că ai urât ceea ce a urât şi El!
Bucură-te, curăţitor de eresuri al patriei tale!
Bucură-te, surpător al vicleniilor papei!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!
Condac III
La nunta ta s-au minunat popoarele, văzând strălucirea celor ce erau înainte număraţi cu ciobanii, căci în haina cea sfântă a pravoslaviei străluceau, şi Raska era fericită văzând că un nou Sfânt Constantin s-a născut, încât toată Serbia cânta lui Hristos:
Aliluia!
Icos III
La nunta ta ochii îţi sclipeau de dragostea pentru Hristos, iar soţia ta părăsind eresul, văzând slava lui Hristos în ochii tăi, s-a botezat înainte de nuntă, şi atunci toată Serbia te-a slăvit, că pe fiica dogelui Veneţiei ai botezat, prin dragoste, drept pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, slavă a iubirii mărturisitoare!
Bucură-te, spaimă a curviei rău-cuvântătoare!
Bucură-te, alăută a Duhului Sfânt!
Bucură-te, că Botezul şi Nunta la tine au fost apropiate!
Bucură-te, că Staro-Raşka s-a bucurat cum de mult nu se mai bucurase!
Bucură-te, Constantin nou ivit pe plaiurile străvechi!
Bucură-te, că tatăl şi mama ta s-au botezat şi ei văzând slava lui Hristos!
Bucură-te, că tot poporul atunci s-a umplut de har şi a primit ortodoxia jurând să nu o părăsească niciodată!
Bucură-te, ţar încoronat de preoţii ciobanilor!
Bucură-te, cel încoronat în biserica unde te-ai botezat!
Bucură-te, radiere a botezului!
Bucură-te, surpătorul înşelăciunii!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!
Condac IV
Mult ţi-ai iubit soţia ta, şi aceasta ţi-a născut trei fii, Vukan, Ştefan şi Raţko, iar puţine mame ca Ana au avut slava de a avea aşa fii, că mari au fost toţi, pentru că erau din sângele tău, şi pe Hristos l-au iubit de mici, astfel că aceştia din pântecele maicii lor Îi cântau lui Hristos: Aliluia!
Icos IV
Raţko creştea şi frumos se făcea, mare la oşti era, şi un sfert din ţară guverna, iar fecioarele de soţ îl râvneau, însă el iubea rugăciunea inimii şi inima lui râvnea o slavă mai mare, drept pentru care îi cântăm:
Bucură-te, Rugăciune a Inimii!
Bucură-te, Cruce a răbdării în iubire!
Bucură-te Atlas pe care ai ţinut Cerul Serbiei!
Bucură-te, că ai urât slava cea pieritoare şi ai iubit-o pe cea nepieritoare!
Bucură-te, frumuseţe ce o vroiai doar pentru Hristos!
Bucură-te, stârpitorul cu arma a eresurilor albaneze!
Bucură-te, prietenul ciobanilor dintru care ai ieşit!
Bucură-te, că stâna lor, şi nu palatul îl iubeai!
Bucură-te, că brânza îţi era cel mai bun ospăţ şi păşunea Împărăţie!
Bucură-te, că acolo Rugăciunea năvălea în tine!
Bucură-te, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!
Condac V
Tatăl tău pe cea mai frumoasă prinţesă îţi găsise, evlavioasă, sfântă şi frumoasă, dar doi călugări sfinţi ruşi de la Mănăstirea Sfântului Pantelimon te-au făcut să vezi că există bucurie mai mare decât aceea pregătită de tatăl tău, şi atunci în ascuns ai lăsat toate şi i-ai urmat, ajungând pe stâncile Sfântului Munte Athos de unde Îi cântai lui Hristos:
Aliluia!
Icos V
Oştile tatălui tău alergau după tine, dar călugării bătrâni s-au dovedit mai rapizi decât toate carele sale, şi prea târziu au ajuns, căci Rastko a murit pentru lume, şi Sava pentru Veşnica Împărăţie s-a arătat înaintea lor, aşa că nimeni nu mai poate avea slava ta, Sava, drept pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, atlet al dorinţei călugăreşti!
Bucură-te, puternic al rezistenţei la ispite!
Bucură-te, slavoslovire neîncetată prin feciorie a lui Hristos!
Bucură-te, ruşinarea celor ce cred că prin forţă pot ţine oamenii în lume!
Bucură-te, asceză neîntreruptă!
Bucură-te, râvna pentru ca şi părinţii tăi să se mântuiască!
Bucură-te, singurul dintre fii care ţi-ai îndemnat tatăl şi mama să părăsească lumea!
Bucură-te, ce ai scris epistole ca un nou Pavel în care slăveai Rugăciunea Inimii!
Bucură-te, că tatăl tău şi mama ta când le citeau pângeau dar mândria încă nu li se frângea!
Bucură-te, părinte al pustiei athonite!
Bucură-te, prieten al Sfântului Sava din Palestina care prin legământ ţi-a lăsat ţie toiagul şi icoanele sale!
Bucură-te, că ai împodobit Serbia ca Ierusalimul prin viaţa ta!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!
Condac VI
Într-o dimineaţă, tatăl tău n-a mai putut rezista, şi în lacrimi avându-şi faţa adâncită, strigă: Eu vin după Hristos şi Raţko, şi atunci, lăsând pe Vukan în loc, se călugăreşte la Studeniţa, luând numele de Simion, iar soţia sa, la Sopocani, luând numele de Anastasia, ceea ce se tâlcuieşte Înviere, şi atunci Sava a văzut din Athos în văzduh toate acestea, şi Îl slăvea pe Hristos, cântându-I: Aliluia!
Icos VI
O, tată, trebuie să îi fi spus Sava când în pragul uşilor mănăstirii Vatoped l-a văzut la Athos, cu adevărat omul lui Hristos până la capăt ai fost, că mi-a fost dat să te văd în haine călugăreşti, adevărate şi veşnice haine împărăteşti, făcându-se primul din neamul tău ce ai ales Împărăţia Cerească pentru cea pământească, drept pentru care lasă-mă, tată să-ţi cânt, şi îi cânta Sava:
Bucură-te, tată ce ai desăvârşit menirea ta!
Bucură-te, că cel ce ai cinstit Cerul!
Bucură-te, că te-ai întâlnit cu fiul tău în mănăstire!
Bucură-te, că de aici spre ceruri amândoi vom avea privire!
Bucură-te, că în psalmi dragostea părintească se va uni cu cea călugărească!
Bucură-te, dor ce a spart clişeele lumeşti!
Bucură-te, împreunare a tuturor voinţelor într-una singură către Hristos!
Bucură-te, că toată familia noastră în mănăstire s-a împlinit!
Bucură-te, că familie în ceruri acuma suntem!
Bucură-te, tatăl meu cel iubit!
Bucură-te, slava fiului tău!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!
Condac VII
Şi tatăl îl îmbrăţişa pe fiul său, şi cu lacrimile ca şi cu mir îl ungea, şi Dumnezeu în cer se bucura, că puţini fii şi părinţi astfel dintre oameni au ajuns, şi ei îmbrăţişându-se pe Domnul Îl slăveau cântându-I: Aliluia!
Icos VII
Mare bucurie a fost pe Sfântul Simion văzându-şi fiul strălucind cu chipul desăvârşit de prezenţa lui Hristos în sine, şi astfel atunci cuprins de Duh Sfânt îi grăia Simion lui Sava, spunându-i:
Bucură-te, fiul meu de astăzi şi întru Hristos!
Bucură-te, lacrimă de mir ce la Hristos Mirele tău ai venit!
Bucură-te, cea mai de seamă podoabă a trupului meu!
Bucură-te, cea mai înaltă danie a mea către Sfântul Munte!
Bucură-te că aşa danie puţini împăraţi au mai făcut!
Bucură-te, că chipul tău mă cinsteşte pe mine şi poporul meu sârbesc!
Bucură-te, că prin tine i-am întrecut pe David, Solomon şi Constantin!
Bucură-te, că Adevărul pe Hristos L-ai iubit!
Bucură-te, că eu am vrut să te cunun cu femeie, iar tu te-ai cununat cu Dumnezeu!
Bucură-te, că ai fost singurul dintre copiii ce părintele ţi l-ai înţelepţit!
Bucură-te, că mama ta ne slăveşte pe amândoi la Sopocani întru Hristos!
Bucură-te, că puţine femei au avut cinstea ca soţul şi fiul său să fie monahi la Sfântul Munte şi Împăraţi ai Serbiei în acelaşi timp şi ne cântă: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!
Condac VIII
Nu suporta sfinţiţii nevoitori ai Sfântului Munte să vă vadă în slava voastră, că străluceaţi când treceaţi pe lângă ei, şi faţa ei cu vălul pocăinţei trebuiau să şi-o acopere când în faţa lor apăreaţă, şi Rugăciunea lui Iisus cea mai frumoasă broderie a făcut în inimile voastre, căci ţesătura era de bună calitate şi firul de aur, firul relaţiei dintre tată şi fiu, drept pentru care Îi cântaţi lui Hristos ca nimeni alţii: Aliluia!
Icos VIII
Hristos şi-a găsit odihnă în voi, căci ostaşi până la capăt ai lui Hristos v-aţi arătat, şi nimeni nu v-a putut întrece în nevoinţă, pat dulce odihnii lui Hristos relaţia dintre tată şi fiu aţi făcut-o, drept pentru care vă cântăm:
Bucuraţi-vă, îmbrăţişare în Hristos!
Bucuraţi-vă, unire a inimii de tată şi fiu în Rugăciunea lui Iisus!
Bucuraţi-vă, că nimeni ca voi n-a mai fost în Sfântul Munte!
Bucuraţi-vă, că Mănăstirea Hilandar aţi ctitorit!
Bucuraţi-vă, că nepieritor palat acesta vi l-aţi făcut!
Bucuraţi-vă, ctitorii adevăratei capitale a Serbiei!
Bucuraţi-vă, tată şi fiu ctitori de mănăstire!
Bucuraţi-vă, cele mai mari danii ale sfintei voastre zidire!
Bucuraţi-vă, că unde s-a mai văzut ca înşişi împăraţii să se ofere danii de preţ ctitoriei lor!
Bucuraţi-vă, că aţi înălţat neamul sârbesc până la picioarele lui Hristos!
Bucuraţi-vă, că la voi fiul a fost părinte, şi părintele fiu!
Bucuraţi-vă, că la voi fiul l-a făcut pe tatăl părinte şi schimonah!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!
Condac IX
Într-o dimineaţă, Simion vine la Sava şi îngenunchiind în faţa sa, îi spune: să spui neamului tău să aleagă Împărăţia Cerească, că eu pe aceasta am ales-o, şi să aperi ortodoxia la toate neamurile care ţi-o vor cere, şi murind cu capul în mâinile fiului, inimile amândurora au strigat una în Ceruri şi alta pe pământ lui Hristos: Aliluia!
Icos IX
Mir a ieşit din coapsa tatălui său, şi Sava, având mâinile pline de mirul frumos mirositor, a început să plângă şi slăvind aşa zicea Sfântul Sava în glas de psalmi:
Bucură-te, tatăl meu şi sfântul neamului meu!
Bucură-te, că care dintre copiii s-a învrednicit ca din moaştele tatălui său să-i curgă mir în mâini!
Bucură-te, că pe mine prin acest mir m-ai uns arhiereu al neamului meu!
Bucură-te, că nimeni nu a mai avut şi nu va mai avea această cinste!
Bucură-te, că tu tată tot m-ai uns cu mirul cel sfânt Împărat chiar fiind eu călugăr şi chiar fiind tu mort!
Bucură-te, cât de mult ai vrut să te urmez!
Bucură-te, că mirul tău este adevărata ungere pe care un copil o poate primi de la tatăl său!
Bucură-te , ce dulceaţă şi dar i-ai dăruit fiului tău, sfinţenia ta!
Bucură-te, că moaştele tale îmi sunt cel mai de preţ odor!
Bucură-te, trupule din care am ieşit şi eu şi mirul Domnului Hristos!
Bucură-te, odor nepreţuit care te laşi moştenire neamului tău!
Bucură-te, aşa tată şiu strămoş a vrut Hristos să aibă toţi oameni, şi iată că noi sârbii avem!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!
Condac X
Înmormântarea şi canonizarea ta, Sfinte Simioane, s-a făcut de fiul tău, şi purtând racla ta pe umerii săi, tot îl ungei cu mir pe capul său arătând cât l-ai vrut rege, şi acum lai făcut ţar în ceruri, şi iată că prin mirul tău îi cânţi lui Hristos alături de fiul tău: Aliluia!
Icos X
Când Sfântul Sava te-a pus în mormânt, ai inundat groapa cu mir, şi când acesta ţi-a acoperit Sfintele Moaşte, a ieşit atunci o viţă de vie cu parfumul mirului, din mormânt, ce a cuprins biserica, şi atunci cu toţii s-au minunat şi v-au cântat:
Bucuraţi-vă, struguri ai neamului celui mustind de Hristos!
Bucuraţi-vă, dătători de rod tuturor celor ce vor mânca din viţa voastră!
Bucuraţi-vă, că neamul vostru sârbesc va rodi în Ceruri!
Bucuraţi-vă, că vinul făcut din acei struguri este cel mai onorat a fi transformat de Duhul Sfânt în trupul lui Hristos!
Bucuraţi-vă, că fii voştri cei numeroşi din strugurii credinţei voastre umplu pământul!
Bucuraţi-vă, că mirese şi miri din întreaga lume pot spune că fac parte din dinastia voastră!
Bucuraţi-vă, călugări ce aţi avut nenumăraţi copiii şi rodiţi pântecele sterp!
Bucuraţi-vă, că viţa de vie din mir e Nou Rug Aprins şi chip al Maicii Domnului care Fecioară şi Mamă este!
Bucuraţi-vă, ca Maica Domnului a lucrat prin voi în lume, osaşi ai Maicii Domnului!
Bucuraţi-vă, mustire de viaţă a călugăriei!
Bucuraţi-vă, printre cei mai iubiţi ai lui Dumnezeu!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, Slava Serbiei!
Condac XI
Văzând că fratele tău Vukan e şovăielnic în ale credinţei, mânat de mirul cu care tatăl tău te-a uns arhiereu, ai mers la Niceea şi de la Împăratul grecilor ai cerut arhiepiscopia Serbiei, pe care primindu-o te-ai întors în Serbia, şi detronându-l pe Vukan cu moaştele Sfântului Simion care în faţa sa pentru că acest fiu trecuse la catolicism n-a mai izvorât mir, l-ai uns ţar pe Ştefan, fratele tău mezin, cu mirul ce a început din nou să izvorască din moaştele tatălui vostru, şi ai pus poporul sârb să jure că va păzi ortodoxia şi că va alege întotdeauna Împărăţia Cerească, şi atunci tot norodul a strigat împreună cu tine lui Hristos: Aliluia!
Icos XI
Pe toţi din neamul tău i-ai uns atunci cu mir din moaştele Sfântului Simion, şi făcând Sfântul şi Marele Mir din mirul izvorât din tatăl tău, ai botezat tot poporul tău în ortodoxie şi le-ai dat slavele, pentru ca toţi să îi dea slavă lui Hristos dând slavă sfinţilor săi, şi ca să îţi cânte şi ţie astăzi:
Bucură-te, părintele nostru, Sava!
Bucură-te, slava slavelor noastre!
Bucură-te, că noi suntem poporul botezat cu mirul moaştelor tatălui tău!
Bucură-te, întâiul nostru arhiereu!
Bucură-te, cinstea neamului meu!
Bucură-te, că păstorii veneau la tine şi luau botezul!
Bucură-te, că munţii au mirosit a mirul Sfântului Simion şi stânile parfumate cu slavă erau!
Bucură-te, că l-ai cinstit pe Hristos ca puţini chiar dintre sfinţi!
Bucură-te, părinte al ortodoxiei noastre!
Bucură-te, steag de luptă întru Hristos!
Bucură-te, întronizatorul Sfântului Ştefan Întâiul Încoronat, fratele tău!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!
Condac XII
Aflând că Ţarul şi ruda ta Ioan Asan al II-lea de la Târnovo a căzut în erezie, ai mers până la el, şi numai când i-ai arătat chipul tău strălucind, şi l-ai umplut de mireasma Duhului Sfânt, l-ai readus la ortodoxie şi i-ai dat canon să elibereze Constantinopolul de
sub papistaşi, şi astfel el te-a ascultat, şi pe capul latinilor alături de soţia sa nelegiută catolică i-a tăiat, pedepsind erezia ce este adulter faţă de Hristos, şi astfel slava readucerii oraşului lui Constantin ţie Îţi revine, şi prin aceasta tu, Sava, I-ai cântat cel mai mult lui Hristos: Aliluia!
Icos XII
L-ai uns pe Ioan Ţar şi după ce în timpul Sfintei Liturghii săvârşită în calitate de Patriarh de Târnovo şi Papă Ortodox adevărat, din Noua Romă ce era Târnovo, te-ai aşezat în mormântul pregătit pentru Împărat la Târnovo, după ce mai întâi ţi-ai înviat fratele pe Sfântul Ştefan, care murise râvnind să fie călugărit de tine înainte ca tu să ajungi acolo, şi după ce l-ai Înviat l-ai călugărit, îndeplinindu-i voinţa, ca apoi să-l trimiţi la Domnul în odihnă pentru a se bucura de Sfinţenie ca monah, cum a vrut, ca apoi să se duci şi la Hristos, întâlnindu-te cu el şi cu tatăl tău cel sfânt, drept pentru care îngerii ţi-au cântat:
Bucură-te, că ai înviat din morţi un împărat ca să Îl primească Hristos ca călugăr!
Bucură-te, că ai întors de la erezie un ţar şi l-ai făcut Împărat al Constantinopolului!
Bucură-te, că ai intrat împreună cu el în Constantinopol, şi l-ai uns cu acelaşi mir de la tatăl tău în Sfânta Sofia Împărat Roman!
Bucură-te, că ai fost şi primul Patriarh ortodox al Constantinopolului de după cucerirea catolică, şi Ioan Asan primul Împărat Roman Ortodox de după papistaşi!
Bucură-te, slavă ca tine nimeni nu a mai avut!
Bucură-te, că tatăl tău ţi-a dat mirul cu care ai resfinţit Sfânta Sofia!
Bucură-te, că toate bisericile din Constantinopol le-ai resfinţit cu mirul tatălui tău!
Bucură-te, că toate popoarele vedeau puterea lui Hristos în tine!
Bucură-te, că ai fost dintre ciobani şi ai ajuns făcător de Împăraţi!
Bucură-te, păstor a trei Împărăţii!
Bucură-te, că tu l-ai uns pe Împăratul de la Niceea Împărat Ortodox Roman cu mirul Sfântului Simion!
Bucură-te, că ai adus neamul tău sârbesc la cinste mare!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!
Condac XIII
Ioan Asan a plâns toată viaţa după tine, şi ţi-a trimis Sfintele Moaşte la Mileşevo, unde Sfântul Ştefan al III-lea Ţarul rămas te-a primit, şi în Mileşevo la mănăstire moaştele ţi le-a aşezat, unde mulţi ţari, domni şi voievozi ţi-au împodobit mormântul, până când vicleanul de Sinan ţi-a ars la 1595 Sfintele Moaşte la Belgrad, astfel îndeplinindu-ţi-se visul ca să fii mucenic, chiar după moarte, şi cenuşa cu moaştele tale sa înălţat la Ceruri şi a ajuns la picioarele lui Hristos, şi şi acolo în ceruri I-a cântat: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, adevăraţi ostaşi ai Serbiei!
Rugăciune către Sfinţii Simion şi Sava
Sfinţilor Simion şi Sava, ca voi slavă şi cinste nimeni dintre sfinţi n-a mai avut, şi de aceea vă rugăm: ajutaţi-ne în mântuirea noastră, ca să-i putem cânta lui Hristos: Aliluia!