Să fim întotdeauna viteji, suflete frumoase, fără urme de nenorocire şi văicăreală… şi când în căderea şi în păcatul tău spui: “Doamne al meu, auzi-mi, rogu-mă, strigătul, primeşte revărsarea inimii mele!”, având deplina simţire că Domnul este înaintea ta şi te aude (Psalmul 15, 8), atunci îndată vine întreaga rouă a cerului peste tine şi devii sfânt.
Să fim întotdeauna plini de bucurie şi de entuziasm, iar dacă avem vreo greutate mică, să-L imităm pe Domnul înaintea lui Lazăr cel mort de patru zile. Sigur că Lazăr era prietenul Lui, dar în persoana lui Domnul vedea toată căderea firii omeneşti, a întregului neam omenesc şi vroia să o ridice. Ar fi putut, oare, să nu plângă? Era gata să plângă, dar nu. Şi-a dat drumul, “a suspinat” (Ioan 11, 33), S-a înfrânat. Aşa trebuie să ne abţinem şi noi, orice ni s-ar întâmpla. Să se piardă toată lumea, să cadă cerul pe pământ, noi însă să nu ne pierdem cu firea. Chiar şi în clipa în care vor suna trâmbiţele cereşti, şi vor coborî îngerii, şi morţii vor învia, să fim la fel de puternici şi să aducem împreună cu întreaga zidire recunoştiinţa noastră către Dumnezeu.
(Arhimadrit Emilianos Simonopetritul, Sfântul Isihie, cuvânt despre trezvie, Editura Sf. Nectarie)
Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi
Avocat Gheorghe Piperea: Peste tot în lumea occidentală, liderii eternizați și auto-mandatați ne cer să uităm că au fost idioți
Peste tot în lumea occidentală, liderii eternizați și auto-mandatați ai statului profund ne cer să uităm că au fost idioți, hoți, corupți, în conflicte de interese și în complicitate cu Poutine în creația și mărirea oligarhilor ruși și ucraineni, pentru că, iată, și ei sunt șocați și înspăimântați de creșterea aberantă a prețurilor la energie.
Pentru modelul economic occidental și pentru societatea de consum, un cost redus al energiei este esențial. Un cost aberant al energiei este o amenințare existențială. Cam aici suntem: la începutul unui sfârșit sumbru al civilizației noastre, iar acești inteligenți se miră și se lamentează, ca să pară că sunt solidari cu noi în sărăcire și în „sobrietate” energetică.
În Germania, oamenii își fac provizii de lemne și calorifere, iar miniștri le spun să se spele cu cârpe ude. Industriile se închid, șomajul explodează, iar miniștri le spun că vor continua să susțină Ucraina sau că sunt și ei … îngrijorați (sigur că sunt – urmează revolte violente în toamnă). În Marea Britanie, autoritățile le cer oamenilor să bea apă de toaletă reciclată, ca să economisească rezervele de apă.
În California, mașinile pe benzină și cele diesel vor fi scoase curând din circulație (e lege în acest sens, copiată și în alte state stupid-progresist conduse în prăpastie), iar companiile de electricitate îi imploră pe proprietarii de mașini electrice să le încarce mai rar sau deloc, căci e penurie de energie. Curând, California redevine Vestul Sălbatic, unde se va circula cu diligența.
Ah, ce filme western minunate se vor face la holiud!
Hai, la dejun cu greieri și lăcuste cu noi!
Sursa:activenews
Sfântul Cuvios Părinte Justin Pârvu:„Vin vremuri grele şi Dumnezeu ştie cum va trece fiecare examenul acesta”
Cuvântare rostită pe muntele Rarău, la M-rea Rarău, 12 august, 2009
Îmi amintesc cum veneam la mănăstirea Rarăului cu părintele Martinian, Dumnezeu să-l odihnească, şi stăteam pe aici vreo două-trei zile, de Izvorul Tămăduirii. Şi se făceau aici multe întâlniri frumoase între bucovineni, moldoveni şi ardeleni. Aici era o vie şi strânsă legătură între neamul nostru creştinesc-ortodox pentru că naşterea noastră nu e cea după trup, ci după duh, cât am cunoscut, cât am trăit şi cât ne-am ostenit. Aşa am socotit şi eu să ţin legătura cu mănăstirea Rarău pentru că aşa am apucat încă de pe când aveam 18-20 de ani. Această mănăstire a rămas o verigă de legătură între Ardeal, Moldova şi Basarabia. Aici se întâlneşte unghiul celor trei forţe ortodoxe românești. Au fost vremuri grele, vremuri de nevoinţă, de lupte, nopţi de întuneric şi zile de lumină.
Vremurile în care trăim noi sunt din ce în ce mai anevoioase. De aceea v-aş ruga, ca frăţiile voastre, trăind mulţi sau puţini ani, să trăiţi în aşa fel ca şi cum mâine vă veţi sfârşi. Eu am ajuns la aceşti 92 de ani şi m-a ţinut Dumnezeu ca să fiu, cât se poate, mai apropiat de adevărurile ortodoxe. Vin vremuri grele şi Dumnezeu ştie cum va trece fiecare examenul acesta. Este un examen anevoios pentru că acum nu se mai urmărește o biruință asupra trupului, cât a sufletului. Îl pătezi, îl pierzi; ţii la el, îl pierzi. Venim aici, de la o mănăstire la alta, aşa cum ne-am obişnuit să venim la Maica Domnului, să mă îmbărbătez, să mă întăresc, să văd aici minunea Maicii Domnului, care este mângâierea tuturor creştinilor, ocrotitoarea şi bucuria călugărilor. Şi aceste zile pe care le petrecem împreună, să fie zile de bucurie, zile de întărire şi în veacul viitor.
La Judecată nu ne va întreba Mântuitorul câte biserici am ridicat, câte cămine am făcut sau alte lucruri de ordinul acesta. Acolo ne va întreba cum am trăit viaţa noastră fie scurtă, fie mai lungă…
Cu cât e mai lungă, cu atât ne va întreba mai aspru. Ne va judeca după faptele noastre pe care le-am săvârşit! Să trăim mereu ziua de astăzi ca şi cum am muri mâine, spun Sf. Părinţi. De aceea, Dumnezeu să ne bucure de aici înainte şi dacă nu ne vom mai întâlni aici, ne vom întâlni dincolo, înaintea dreptului Judecător şi acolo vom răspunde de tot ce am făcut, de cele bune şi de cele rele. Să ne ţinem această promisiune, să ne ducem cât se poate crucea mai departe!
Vin vremuri grele de încercare când va trebui să alegem direct: ori satana ori Hristos, din două una. Nu mai este a treia alternativă, de aceea trebuie să ne pregătim şi noi pe cât este posibil şi să fim în duhul acesta al adevărului, în care ne vor Maica Domnului şi Mântuitorul Iisus Hristos. Să fiţi încredinţaţi că toată nevoinţa frăţiilor voastre din mănăstire, din lumea mireană şi de peste tot pe unde veţi fi, este răsplătită. Este un moment, în sfârşit, de bucurie pentru Maica Domnului ca să ne închinăm Fiului ei şi tuturor nevoitorilor care au trăit pe locurile acestea şi şi-au dat viaţa pentru mântuirea sufletelor noastre, a celor prezenţi şi a celor din viitor. Pentru că neamul nostru este împletit în cele trei convieţuiri: trecut, prezent şi viitor.
De aceea, eu mă bucur că v-am mai găsit şi anul acesta, că în ceilalţi ani poate ne vom găsi la înfricoşata Judecată şi acolo ne vom întâlni cu toţii şi vom avea bucuria judecăţii aspre sau mângâierea mântuirii. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă bucure pentru viaţa creştinească şi călugărească pe care o aveţi. Să ducem ceea ce a rămas cu multă demnitate şi prestigiu pentru că nu ne va întreba Maica Domnului acolo de nimic altceva decât cum am respectat şi cum am ştiut să răspundem la suferinţele şi greutăţile mărturisitorilor noştri.
E plină lumea românească de martiri, e plină lumea de mărturisitori care greu se lasă scoşi la lumină, pentru că lumea aceasta mereu a fost în luptă cu întunericul şi cu atât mai mult cu cât satana este mai în putere. Dar căderea lui este şi căderea antihristului şi a întregului neam necreştin, neortodox şi fără Dumnezeu. Dumnezeu să vă binecuvânteze, să vă dea bucurie, să trăiţi întru mulţi ani pe aceste locuri frumoase ale Rarăului! Iată cum se duce tânărul nostru în Occident că nu mai poate trăi aici. Poate să trăiască, dar se duce slugă la străini. Rămân terenurile noastre goale că nu le mai lucrează nimeni. Păi, ţăranul nostru de acum o sută de ani îşi lua catrafusele să plece undeva? Lucra pământul şi avea hrana şi medicaţia tot de acolo o avea, din rădăcinile şi florile pământului lui. Acum ne urcăm în maşină, în avion, te ridică şi numai Dumnezeu ştie dacă mai cobori de acolo. Se bagă câte trei-patru sute de oameni într-o coajă de nucă şi se ridică la înălţime să vadă civilizaţia Europei, fără icoane, fără biserici, fără cruce.
Şi ştiţi, avea dreptate creştinul nostru: când vă duceţi în călătorii îndepărtate, intraţi acolo unde veţi auzi cântându-se, unde veţi vedea o icoană, o rugăciune. Băteai la uşa unui creştin şi cereai adăpost peste noapte şi erai primit cu dragoste. Acum dacă baţi la uşa cuiva nici nu vrea să audă, pentru că se teme de tine. Nu ştie cine eşti. Vedeţi cum tinerii de azi se spânzură? Un tânăr de 17 ani s-a spânzurat şi nu ştie nimeni din ce cauză. Şi asta se întâmplă pentru că suntem depărtaţi de la rădăcina de sfinţenie. Viaţa de sfinţenie e aici în urgia suferinţei, a greutăţilor. Asta e sfinţenia. Ea nu vine din teorie goală. Vine din cruce. Crucea este verticala aceasta care leagă cerul cu pământul, iar orizontala leagă dragostea dintre noi. Crucea este semnul ridicării noastre din pământesc la ceresc. De aceea avem şi postul, rugăciunea, spovedania, împărtăşania, Sf. Scriptură, vieţile martirilor.
Românul a vărsat sânge peste tot. El e născut din pământul acesta al necazurilor şi al suferinţelor. Dumnezeu să ne ierte pe toţi şi să ne binecuvinteze cu harul Său.
Sfinții Arhangheli să ne acopere în tot locul şi în toată viaţa! Amin!
(Preluat din cartea: „Ne vorbește Părintele Justin, vol. III”)
Imn Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu realizat de Sfântul Cuvios Daniil Sandu Tudor
fragment
ICOSUL 8
Maică a Domnului, Inimă de Lumină,
Maică a Domnului, Inima pământului,
Maică a Domnului, Inimă fără vină,
Maică a Domnului, Inima Cuvântului!
Cãtre Tine râvnim ruşinaţi şi scăzuţi
cu sufletul apus şi genunchii frânţi,
Că de atâta pacoste de păcat,
inima ni s-a învârtoşat
cum e steiul cremenii albastre, mohorâtă nespus.
„Lăsatu-ne-a pe căile minţii noastre
Domnul să umblăm.”
Ne atârnă prin pâclă gândul răpus.
Dar, iată, acum către Tine ne plecăm
Maica lui Iisus,
îmbrăţişează-ne ca pre nişte pietre ale vieţii
dornice de izvoarele dimineţii
dimineţii neînserate,
şi înviază-ne cu inimi noi şi curate
ca să-Ţi cântăm:
Bucură-Te, arca de alianţă a sufletului meu;
Bucură-Te, cufăr ferecat cu Numele lui Dumnezeu;
Bucură-Te, corabie vie ce pluteşti peste talazurile lumii;
Bucură-Te, sicriaş ferit de toate zădărniciile humii;
Bucură-Te, tronule pre care viaţa se întemeiază;
Bucură-Te, cutie de cântec prin care sună o rază;
Bucură-Te, naos cuprinzător al tuturor slujirilor de har;
Bucură-Te, chivot de gând al prea duhovnicescului altar;
Bucură-Te, hram al cerurilor, în care mintea-i liturghisitor;
Bucură-Te, sipet de foc în pieptul nostru al tuturor;
Bucură-Te, Bisericã preadoritoare treimic să se cunune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.
Icosul al 12-lea
Maică a Domnului, Duhovnica iubitoare a pământului!
Odrăsluitoarea predaniei de taină a Cuvântului!
Tu eşti dumnezeieşte de lină şi smerită,
dar precum vorbeşte Cântarea Cântărilor,
Tu eşti şi nespus de dreaptă şi cumplită
„ca nişte oştiri sub steagurile lor”.
Eşti clară, eşti senină, eşti ascuţită
ca un palos neîmblânzitor.
Şi ai la Ierusalimul cerului grabnici ajutători,
pe toţi cei ce sunt ai „lepădării de sine” fiii Tăi sârguitori,
toţi cei ai cetelor de pustnici, de anahoreţi,
spiţa Ta toată de duhovnici înţelepţi,
ce au în grija lor comori de binecuvântare,
toate cele lămuritoare, curăţitoare şi îndreptătoare
ale neprihănirii şi milostivirii Tale neţărmuite,
toate cele ce la un loc sunt numite
„Gnoza cea curată” sau Moştenirea Sfinţilor
şi pe care ni le pui la îndemână vădite
prin slovele, palmele şi vorbele Părinţilor,
pentru care de-a pururi nu vom şti a Te lăuda
a Te cinsti, a Te preamări decât numai cântându-Ţi aşa:
Bucură-Te, Spadă oblăduitoare a predaniei isihaste;
Bucură-Te, garanta nemuritoare a înfierilor noastre;
Bucură-Te, năstrapa unde odihneşte binecuvântarea Domnului;
Bucură-Te, zadă care străjuieşti sfânta prefacere a omului;
Bucură-Te, destoinică lucrătoare a măiestriilor tăcute;
Bucură-Te, arhistratega cea mare a războaielor nevăzute;
Bucură-Te, ochi care ocroteşti dintru dulcea asprime;
Bucură-Te, canon care rânduieşti cu ascuţită agerime;
Bucură-Te, pavăză ce păzeşti pământul celor vii;
Bucură-Te, portal care opreşti tot chipul de necurăţii;
Bucură-Te, roată de spulberare a duhului de urâciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.
Atunci când îl cercetează durerea pe om, înseamnă că îl vizitează Hristos
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul
Omul care nu trece prin încercări, care nu vrea să-l doară nimic şi să sufere ceva, care nu vrea să fie mâhnit sau să i se facă vreo observaţie, ci vrea să trăiască bine, este în afara realităţii duhovniceşti. „Trecut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos pe noi la odihnă”, spune psalmistul.
Vezi că şi Maica Domnului şi Sfinţii au suferit, de aceea, trebuie ca şi noi să suferim, mai ales că mergem pe acelaşi drum pe care au mers şi ei. Cu deosebirea că noi, atunci când suferim puţin în această viață, ne plătim datoriile şi ne mântuim. Dar şi Hristos a petrecut cu durere pe pământ. A coborât din cer, S-a întrupat, a pătimit şi a fost răstignit. Iar creştinul îşi dă seama că l-a cercetat Hristos, atunci când suferă durere.
Atunci când îl cercetează durerea pe om, înseamnă că îl vizitează Hristos. În timp ce, atunci când omul nu trece prin nici o încercare, este ca şi cum l-ar părăsi Dumnezeu, nici nu plăteşte datoriile, nici nu depune. Vorbesc desigur despre cel care nu vrea reaua pătimire pentru dragostea Iui Hristos, care îşi spune în sinea sa: „Sunt sănătos, am poftă de mâncare, mănânc bine, o duc foarte bine, sunt liniştit, etc…” şi nu spune nici măcar un „Slavă Ţie, Dumnezeule!”. Cel puţin dacă ar recunoaşte că toate aceste binecuvântări sunt ale lui Dumnezeu, oarecum s-ar aranja situaţia. Să spună: „Nu meritam toate acestea, dar fiindcă sunt neputincios, de aceea Dumnezeu mi le-a rânduit pe toate”.
În viaţa Sfântului Ambrozie de Milan se spune că, odată, ierarhul a fost găzduit de un oarecare bogat. Iar sfântul, văzând avuţiile nemăsurate ale aceluia, l-a întrebat dacă a fost încercat vreodată de vreo mâhnire. „Nu, niciodată, i-a răspuns acela. Bogăţiile mele se înmulţesc necontenit, ogoarele îmi rodesc mereu. Nu am simţit niciodată durere şi nici vreo boală nu m-a cercetat.“
Atunci sfântul a lăcrimat şi a spus însoţitorilor săi: „Pregătiţi trăsurile ca să plecăm repede de aici, fiindcă pe acesta nu l-a cercetat Dumnezeu.“
Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2012, p. 206